Tag: autostrada

  • La doar câteva zile după ce a fost inaugurată, hoţii au furat 4 kilometri de cablu electric subteran din autostrada urbană. Problema va fi rezolvată abia peste două luni

    „S-au furat circa 4 kilometri de cabluri şi siguranţele, rămâne ca Poliţia să stabilească cine şi când le-a furat. Noi am vorbit cu cei de la Aktor, ei le vor înlocui, estimez eu personal că în aproximativ două luni totul va reintra în normal”, a spus Şerbănescu.
     
    Aktor este compania care a construit autostrada.
     
    Autostrada urbană a fost dată în folosinţă anul trecut, înainte de Căciun.
     
  • Asociaţia Pro Infrastructură: Scenariul realist e de 43 de km de autostradă inauguraţi în 2019

    “În continuare autorităţile afişează dispreţul şi sfidarea din anii trecuţi, promiţând cai verzi pe pereţi. Avem şi o nouă abordare de tipul “nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019″. De parcă oficialii CNAIR sunt nişte mieluşei inocenţi care nu înţeleg ce li se întâmplă. Dacă antreprenorii nu respectă graficele de execuţie şi obligaţiile asumate contractual, de ce nu sunt penalizaţi?! Este, evident, doar o altă fumigenă creată cu scopul de a ascunde fuga de răspundere şi incompetenţa (i)responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, scrie Pro Infrastructura, pe pagina de Facebook.

    Reprezentanţii asociaţiei fac referire la declaraţiile lui Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a spus că în noul an vor fi inauguraţi 118 km de autostradă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În sfârşit am putea ajunge de la Sibiu la Cluj pe autostradă. Peste 100 km de autostradă ar putea fi inauguraţi în 2019, dacă nu apar noi probleme

    Dacă în 2018 s-au inau­gurat 60 de kilometri de auto­stradă, printre care şi deja fai­mosul „ciot“ de 3,3 km al autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti, anul acesta ar putea fi inauguraţi 118 km. Din aceştia, 43 km pe A1 Lugoj-Deva, 41 km pe A10 Sebeş-Turda – ceea ce înseamnă că de la Sibiu se va putea merge până la Cluj numai pe autostradă – şi 34 km pe A3 Tg. Mureş-Cluj, între Iernut şi Câmpia Turzii.
     
    Pe de altă parte, loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva ar fi trebuit finalizate încă din 2016, deci deja se discută de o întârziere de trei ani. Acum, cel mai probabil vor fi gata în vara acestui an. Cu toate acestea, va rămâne un tronson de 15 km care nu va fi gata, astfel încât nu se va putea circula de la Sibiu la Nădlac numai pe autostradă, iar acest tronson abia anul acesta va fi scos la licitaţie, problemele fiind legate şi de trecerile pentru animale sălbatice.
     
    Dincolo de autostradă, anul acesta ar trebui finalizată modernizarea a peste 170 km de cale ferată, în condiţiile în care pe nici 4% din reţeaua feroviară existentă nu se poate circula cu 160 km/h. Cei 170 km sunt pe coridorul IV paneuropean, între Sighişoara şi Simeria.
     
  • Autostrada Secolului: costă 4 MILIARDE DE DOLARI dar duce SPRE NICĂIERI

    Muntenegru este primul stat din Europa care s-a trezit împovărat cu  datorii din cauza cooperării cu China şi mai dependent ca niciodată de generozitatea Beijingului.
     
    ”Autostrada spre Bar este importantă pentru Muntenegru. Aminteşte oamenilor de Tito şi de zilele marilor proiecte socialiste”, spune Mladen Grgic, cercetător la Institutul European pentru Studii Asiatice, făcând referire la liderul comunist Iugoslav Josip Broz Tito. ”Însă este o capcană. A fost pornită şi politicienii n-o mai pot opri, oricât de dăunătoare ar fi.”
     
     
    Muntenegru a luat de la China, bani, forţă de muncă, materiale de construcţii şi ingineri, pentru a construi o autostradă care să lege portul Bar la Marea Adriatică de graniţa cu Serbia. În prezent, când autostrada este mai puţin de jumătate construită, mica naţiune din Balcani are în faţă perspectiva creşterii datoriei la peste 80% din PIB, scrie The Washington Post.
     
    Guvernul muntenegrean a acceptat pentru prima fază a proiectului, care ar costa 809 milioane de euro, un împrumut de la China care i-a dus datoria atât de mult în sus, încât a fost nevoit să majoreze taxele, să îngheţe parţial salariile din sectorul public şi să retragă o parte din ajutorul acordat mamelor pentru a face ordine în finanţe, notează Reuters.
     
  • Bilanţul guvernului Dăncilă. Câţi kilometri de autostradă s-au construit în 2018

    “În sectorul rutier, spuneţi că nu s-a făcut nimic în privinţa autostrăzilor. Vă contrazice din nou realitatea. Să vă dau câteva exemple
    1) Autostrada Sebeş – Turda – lotul 3 (12,5 km),
    2) Autostrada Sebeş – Turda – lotul 4 (16,3 km)
    3) Autostrada Gilău – Nădăşelu – (9,7 km)
    4) Autostrada Bucureşti – Ploieşti – Nod centură Bucureşti, Nod Moara Vlăsiei şi intrarea în Bucureşti (7 km)
    5) Autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 2 (10,1 km)
    6) Autostrada Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – lotul 1 (3,6 km)
    7) Lot 2: Iernut – Chetani (1,2 km)”
     
    a anunţat premierul Viorica Dăncilă, în plenul în care se dezbate şi votează moţiuneqa de cenzură.
     
    Este vorba, în total, despre 60 de km de autostradă, iar potrivit datelor din plenul moţiunii, în anul 2018 s-au modernizat 144 km de cale ferată.
     
  • Autostrada pe care o aşteptăm de zeci de ani intră în linie dreaptă. Va fi cea mai frumoasă autostradă din România

    Licitaţia a fost lansată la începutul lui octombrie şi este a patra încercare de a constui această autostradă. Potrivit unui anunţ al guvernului, ofertele pentru primul contract strategic de parteneriat public-privat din România, depuse la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, sunt analizate de o comisie de evaluare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În sfârşit, prima autostradă urbană din România ar putea fi dată în folosinţă

    O echipă a Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere se află în inspecţie pe şoseaua de viteză şi, dacă experţii sunt mulţumiţi, vor semna procesul de predare-primire.
     
    Autostrada urbană care leagă Bucureştiul de centură şi care reprezintă intrarea în capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti.
     
    Planul iniţial era să fie gata în 2012, însă constructorul a terminat doar jumătate din cei 6 kilometri. Apoi a fost schimbat cu altul.
     
    Nici de această dată nu a fost cu ”Doamne ajută”. Urma să fie gata în 2016, dar au trecut alţi doi ani. Timp în care constructorul s-a plâns pe birocraţie, de plăţi întârziate. La rândul sau, ministrul Transporturilor a acuzat constructorul de lene.
     
    Cei trei kilometri rămaşi au costat statul român aproape 30 de milioane de euro. Vineri, în sfârşit, există şanse mari ca această bucată de autostradă să fie deschisă circulaţiei.
     
    Cei care vor intra dinspre centură pe prima autostrada urbană din România trebuie să ştie că aceasta, la început, va avea 3 benzi, ulterior se va îngusta la 2 benzi. Viteza maximă de deplasare va fi de 100 de km pe oră, prima autostradă urbană urmând să fie iluminată pe timp de noapte, scrie stirileprotv.ro
  • Încă o bucată de autostradă intră în linie dreaptă: CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului de autostradă Biharia – Borş

    Operatorul economic care va realiza proiectarea şi execuţia Lotului 3 este Asocierea TRAMECO SA – Vahostav SK AS – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL.
     
    Valoarea contractului este de 134.221.397,72 LEI fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 5,3 milioane euro fără TVA.
     
    Lotul 3, de 5,35 km, reprezentând subsecţiunea 3C3 se întinde între localităţile Biharia şi Borş (km 59+100 – km 64+450) şi se desfăşoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localităţile Biharia, Satu Nou şi graniţa Româno – Maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia drumul naţional DN 19 (Oradea – Satu Mare), la km 59+614.
     
    La km 59+875 este prevăzut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele şi 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea – Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termină la graniţa Româno – Ungară, la km 64+450.
     
  • Cum arată intrarea în Bucureşti a autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti cu 3 zile înainte de inaugurare

    „Constructorul pare determinat să termine lucrările necesare pentru a se putea face recepţia vineri, astfel încât să putem circula pe cei 6 kilometri de autostradă urbană din continuarea autostrăzii dintre Centura Bucureşti şi Ploieşti. Aşa cum putem vedea din imagini au mai rămas puţine de făcut, în special la partea carosabilă: marcaje, indicatoare, finalizarea umpluturilor din rosturile de dilataţie de la pasaje şi poduri, precum şi montarea restului de panouri fonoabsorbante”, spun cei de la Construim România. ei au adăugat că „deşi mai rămân lucrări de efectuat în exteriorul părţii carosabile a autostrăzii, acestea pot fi realizate fără a afecta traficul rutier. Subliniem faptul că noul regulament de recepţie permite acum deschiderea traficului pe un segment de autostradă chiar dacă nu a fost realizată o recepţie finală, permiţând finalizarea completă a lucrărilor ulterior”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Câţi kilometri de autostradă se pot construi în România într-un an. Şeful CNAIR anunţă că s-au construit 100 de kilometri de autostradă în 2018, dintre care 60 vor fi daţi în circulaţie până la finele anului

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în cazul în care nu vor fi finalizaţi 100 de kilometri de autostradă până la încheierea acestui an, atunci şeful CNAIR va fi demis.
     
    Narcis Neaga spune că nu poate pune presiune suplimentară pe constructori, pentru ca restul de 40 de kilometri, pe care există deja asfalt turnat, să fie daţi în crculaţie, dar nu poate pune presiune pe constructori pentru că pot apărea probleme, oferind exemplul unei noi surpări de teren apărută pe A1, tronsonul Lugoj-Deva, duminică noaptea, în acelaşi loc în care în urmă cu o lună şi jumătate a apărut o primă surpare.
     
    Directorul CNAIR spune că în luna mai, când a venit la conducerea companiei, nu era nici un kilometru de autostradă dat în trafic. A solicitat companiilor care lucrează pe autostrada Lugoj – Deva şi a discutat posibilitatea finalizării lucrărilor în acest an, în condiţiile în care aceştia au termene de execuţie vara anului viitor.