Tag: autoritate

  • Companiile de stat au avut, în 2016, profit de 6,7 miliarde de lei şi pierderi de 1,5 miliarde

    Raportul privind activitatea pe 2016 a întreprinderilor publice a fost elaborat şi prezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

    Potrivit raportului există un număr de 1.668 întreprinderi publice, grupate după cum urmează:
    • 287 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităţilor publice tutelare centrale, din care: 223 active (aflate în stare de funcţionare) şi 64 întreprinderi inactive (aflate în stare de insolvenţă, faliment, lichidare, dizolvare);
    • 1381 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităţilor publice tutelare locale, din care: 1.186 active şi 195 inactive.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată numerele digitale de ÎNMATRICULARE pe care le vom avea?

    Sunt simboluri care ţin de fiecare administraţie locală. De obicei, pe un număr de înmatriculare găseşti ţara în care e înregistrată maşina, oraşul / provincia, un număr unic de identificare şi eventual o viză ITP (Inspecţia Tehnică Periodică).
     
    Sigur că numerele nu sunt făcute în bucătărie, ci emise de o autoritate poliţienească – DRPCIV la noi (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor). Şi asta e valabil nu numai în România, ci în toată lumea. Cu timpul, aşa trecând prin istorie, au apărut numere mai mult sau mai puţin colorate, embosate şi în alte variante ale personalizării.
     
    Au devenit oricum o ambiţie şi un cult pentru a le da o însemnătate în trafic. Fie din compunerea literelor, fie din înregistrarea numelui complet al proprietarului. În Emiratele Arabe Unite se dau zeci de milioane de plăcuţe scoase la licitaţie, mult mai scumpe decât maşinile pe care le pui. Până la urmă, sunt nişte tăbliţe pe care nu le bagi în seamă decât când îţi dispar de pe maşină, în cel mai rău caz. 
     
  • Din 2018 femeile din Arabia Saudită vor putea asista la orice eveniment sportiv

    Stadioanele din Jeddah, Dammam şi Riyadh sunt pregătite să primească întreaga familie la un eveniment sportiv, la începutul anului 2018, a fost declaraţia oferită pentru Agenţia de presă a Arabiei Saudite, iar asta după ce luna trecută, Arabia Saudită a anunţat că, din iunie 2018, femeile vor avea şi permisiunea de a conduce autoturismele.

    Conform reuters, scopul programului de reformă al Printului Mohammed bin Salman, este de a deschide stilul de viaţă al saudiţilor, dominat în parte de o versiune strictă, conservatoare a islamului sunnit, care limitează rolul femeilor şi de a diversifica economia, care în acest moment se bazează pe exportul de petrol.

  • Cât va costa gigacaloria în această iarnă? Topul tarifelor din marile oraşe

    La Sighişoara, compania ATT facturează pentru populaţie cel mai mare tarif din ţară, respectiv 379,1 lei/gigacalorie, furnizorul local de termoficare folosind drept combustibil gazele naturale.

    Al doilea cel mai mare tarif din ţară este facturat la Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman, unde agentul termic furnizat de Termic Calor Serv costă 345,3 lei/gigacaloria, centrala locală funcţionând tot pe gaze naturale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încălzirea la iarnă: gigacaloria va costa peste 200 de lei. Topul tarifelor din marile oraşe

    La Sighişoara, compania ATT facturează pentru populaţie cel mai mare tarif din ţară, respectiv 379,1 lei/gigacalorie, furnizorul local de termoficare folosind drept combustibil gazele naturale.

    Al doilea cel mai mare tarif din ţară este facturat la Alexandria, reşedinţa judeţului Teleorman, unde agentul termic furnizat de Termic Calor Serv costă 345,3 lei/gigacaloria, centrala locală funcţionând tot pe gaze naturale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 15 bănci, amendate pentru publicitate înşelătoare de Protecţia Consumatorului

    Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

    Surse citate de ziarul Bursa au spus că cele 15 instituţii de credit amendate sunt BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffesen Bank, Libra Internet Bank.

    Se pare că băncile de mai sus ar fi fost controlate de ANPC în perioada 28 august – 6 octombrie 2017. Sursele citate au mai precizat că acţiunea încă nu s-a încheiat. Acestea nu sunt primele amenzi aplicate de ANPC în anul în curs în sectorul bancar, scrie realitatea.net

  • ANPC sancţionează 15 bănci pentru publicitate înşelătoare şi lipsa avertizărilor de risc

    „În perioada 28 august – 6 octombrie 2017 s-a desfăşurat o acţiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate a operatorilor financiari bancari”, se arată într-un comunicat transmis luni de ANPC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 15 bănci, amendate pentru publicitate înşelătoare de Protecţia Consumatorului

    Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controlului tematic pe publicitate, în cadrul căruia comisarii verifică modul în care băncile îşi promovează produsele în media.

    Surse citate de ziarul Bursa au spus că cele 15 instituţii de credit amendate sunt BCR, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Alpha Bank, ING Bank, Bank Leumi, Raiffesen Bank, Libra Internet Bank.

    Se pare că băncile de mai sus ar fi fost controlate de ANPC în perioada 28 august – 6 octombrie 2017. Sursele citate au mai precizat că acţiunea încă nu s-a încheiat. Acestea nu sunt primele amenzi aplicate de ANPC în anul în curs în sectorul bancar, scrie realitatea.net

  • Lovitură grea pentru unul dintre coloşii bancari din România. Trebuie să modifice contractele

    Decizia ANPC vine în urma solicitărilor făcute de Guvernul Tudose şi de Administraţia Prezidenţială, care au cerut Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului să soluţioneze un memoriu al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC).

    ANPC susţine “Analizele economice aveau la bază exclusiv calcule referitoare la indicatori de profit şi nu au ţinut cont de eventualele variaţii ale cursului sau ale ratei dobânzii”

    Banca spune că va contesta decizia ANPC.

    Banca spune că va contesta decizia ANPC