Tag: aparitie

  • I-a dat unui om al străzii 100.000 de dolari cu o singură condiţie. Ce a urmat e de necrezut

    În anul 2005, un om al străzii a găsit o servietă plină cu bancnote de 20 şi 50 de dolari. Suma totală pe care Ted Rodrigue a găsit-o era de 100.000 de dolari; omul nu ştia însă că banii erau lăsaţi acolo de un regizor, care i-a propus următorul târg: Rodrigue putea păstra suta de mii de dolari, cu condiţia să fie filmat în următoarea perioadă, atunci când avea să cheltuie banii.

    Toată povestea a născut numeroase controverse, mai ales după apariţia la televiziune a documentarului realizat, “Reversal of Fortune”.

    În cadrul unui interviu, regizorul şi scenaristul Wayne Powers a spus că ideea i-a venit în Los Angeles, unde mulţi oameni ai străzii îi cereau bani. “Ce ar face un astfel de om dacă i-ai da o avere?”, se întreba Powers. A propus scenariul celor de la Showtime, iar aceştia i-au finanţat proiectul.

    Regizorul spune că l-a ales pe Rodrigue după ce a discutat cu mai mulţi oameni ai străzii, argumentând că cel ales era un om care avusese, pur şi simplu, mult prea mult ghinion în viaţă. “Atunci când mă gândesc la copilărie, cred că nimic nu a mers cum trebuia. Mama mea era alcoolică. Aveam petreceri tot timpul în casă, cred că am început să beau când aveam 13 ani”, a povestit Rodrigue. Înainte ca Powers să demareze proiectul, Rodrigue câştiga bani colectând sticle şi cutii. El câştiga în jur de 20 de dolari pe zi – suficient pentru a cumpăra mâncare, alcool şi ţigări.

    Odată cu începerea filmărilor, cei din echipa lui Powers nu au mai interacţionat cu omul străzii. I-au pus la dispoziţie un consultant financiar la care Rodrigue a apelat în prima zi; după întâlnire, el şi-a cumpărat o bicicletă şi s-a dus cu un prieten la un parc de distracţii. A închiriat o cameră la un motel, dar nu s-a obişnuit cu patul aşa că a dormit pe jos; părea că nu vrea să cheltuie mult şi ar putea să îşi schimbe viaţa.

    Ce a urmat seamănă destul de mult cu ceea ce se întâmplă cu majoraritatea celor care câştigă la loterie: toţi cunoscuţii au început să îi ceară bani, iar femeile au început să îi dea mai multă atenţie. După ce a cheltuit o sumă consistentă, Ted Rodrigue a plecat să îşi viziteze familia în Sacramento. S-a întors după o lună de zile, a închiriat un apartament şi şi-a cumpărat o camionetă.

    În 6 luni de zile, Ted Rodrigue a cheltuit toţi cei 100.000 de dolari; doi ani mai târziu, după ce a vândut tot ce putea, el a început din nou să colecteze sticle pentru a supravieţui.

    “A fost o perioadă frustrantă, pentru că a avut multe oportunităţi”, remarcă Powers. “Atunci când petreci mult timp cu cineva speri ca acea persoană să reuşească; din păcate, de data asta nu a fost cazul.”

    Sursa: Today i found out

  • Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină

    O fetiţă de 11 ani din Texas, Statele Unite, a încheiat un contract în valoare de 11 milioane de dolari cu lanţul Whole Foods, care prevede că 55 de magazine îi vor pune la vânzare brandul său de limonadă.

    BeeSweet, limonada produsă de Mikaila Ulmer, a fost dezvoltată cu cei 60.000 de dolari pe care fetiţa i-a primit în urma apariţiei la emisiunea americană “Shark Tank”.

    După apariţia în emisiune, ea a servit limonadă mai multor personalităţi printre care şi preşedintele american Barack Obama; ea a fost invitată şi să facă parte din proiectul celor de la Google Dare to be digital.

    Ideea i-a venit tinerei la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină. A început apoi să le studieze şi a decis să folosească reţeta de limonadă a bunicii pentru a strânge bani. Destinaţia banilor? Organizaţii ce ajută albinele.

    Citeşte şi povestea lui Povestea lui Mark Cuban, creatorul emisiunii “Shark Tank”, care are o avere de peste 3 miliarde de dolari

  • 8 efecte ale consumului de cafea asupra organismului

    Cofeina, principalul element conţinut de cafea, este substanţa activă cea mai consumată din lume. Ea provine din surse alimentare, cele mai importante fiind cafeaua şi ceaiul, dar şi din ciocolată, cacao, sucuri şi băuturi energizante. “S-a dovedit că un consum moderat de cafea nu influenţează riscul de apariţie a aritmiilor cardiace, fiind chiar un factor protector, nu favorizează hipertensiunea arterială la nefumători, iar un consum de 3-5 ceşti de cafea pe zi previne acumularea de calciu la nivelul arterelor. S-a demonstrat că un consum regulat de cafea reduce riscul de apariţie al diabetului de tip II şi ameliorează toleranţa la glucoză a pacienţilor diabetici. De asemenea, cafeaua reduce riscul de apariţie a sindromului metabolic (care asociază obezitatea, creşterea trigliceridelor, HDL colesterol scăzut şi hipertensiune arterială), precum şi al steatozei hepatice (impregnarea cu grăsime a ficatului)’’, precizează dr. George Sireţeanu pentru Gândul.

    1. Sistemul digestiv. Numeroase persoane consumă cafea după masă, mai ales pentru proprietăţile laxative ale acesteia, cofeina stimulând peristaltismul (motricitatea) intestinală, mai ales la nivelul colonului. Asupra colecistului („fierei”), efectul este contractil, cafeaua stimulând eliberarea de bilă la nivelul duodenului.

    2. Sistemul nervos. Un consum de cel puţin trei ceşti de cafea pe zi duce la scăderea cu 56% a riscului de apariţie a accidentelor vasculare cerebrale la persoanele sănătoase, previne apariţia bolii Alzheimer, îmbunătăţeşte procesele cognitive şi memoria şi întârzie apariţia demenţei. De asemenea, consumul de cafea ajută la recuperarea mai rapidă după o anestezie generală.

    3. Activitatea fizică şi performaţele sportive sunt îmbunătăţite de către consumul de cafea, aceasta crescând anduraţa la efort.

    4. Consumul regulat de cafea are un rol anti-cancerigen în ceea ce priveşte carcinomul hepato-celular (cancerul de ficat), cancerul de colon, scade riscul de apariţie al cancerului de prostată şi al melanomului malign.

    5. Efect anti-oxidant: cafeaua conţine numeroase substanţe şi acizi antioxidanţi şi polifenoli, aceştia fiind prezenţi în cantitate mai mare în cafeaua verde.

    6. Cafeaua potejează dinţii de apariţia paradontozei, având un rol antibacterian împotriva bacteriilor ce produc cariile dentare.

    7. Cafeaua favorizează absorbţia de calciu, scăzând astfel riscul de apariţie a osteoporozei, mai ales la femeile la menopauză.

    8. Consumul de cafea, contrar consumului de sucuri carbogazoase, reduce apariţia calculilor renali („pietre la rinichi”).

  • Ce aliment reduce riscul apariţiei diabetului

    Iaurtul ajută la menţinerea unei greutăţi corporale optime şi la eliminarea surplusului de kilograme. Ba mai mult, poate ţine şi diabetul la distanţă.

    Iaurtul este un aliment bogat în nutrienţi esenţiali (proteine de foarte bună calitate, calciu, alte minerale şi vitamine) şi are un conţinut caloric moderat. În plus, conţine bacterii lactice active, necesare pentru o floră intestinală echilibrată.

    Includerea iaurtului în alimentaţia de zi cu zi are efecte pozitive şi asupra circumferinţei taliei, care este mai redusă în cazul persoanelor care îl consumă regulat (de 4 – 5 ori pe săptămână). Efectele benefice ale consumului de iaurt în scăderea riscului de exces ponderal reies şi din concluzia unei analize complexe, realizate pe baza mai multor studii internaţionale. 

     „Cercetătorii din întreaga lume acordă din ce în ce mai mult credit iaurtului, asociindu-l cu un indice de masă corporală mai mic, cu o circumferinţă a taliei mai scăzută şi cu menţinerea grăsimii corporale în limite normale. Acest aliment este deosebit de important în contextul eforturilor care se fac pentru prevenirea şi managementul obezităţii’’, spune prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, Membru de Onoare al Academiei Române.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: MBA – Married but Available, CEO – Chief Emotional Officer

    O prietenă bună, pasionată de relaţia astre – comportamentul uman, mi-a povestit sau, mai bine spus, prevestit ce se întâmplă când afară este Lună plină. Recunosc că, până la acel moment, nu am conştientizat nici măcar când este Lună plină, cu atât mai mult efectele asupra noastră: insomnie, decolorarea lenjeriei, agresivitate crescută, zbucium, nelinişte.

    Recunosc că, poate curios, poate nedumerit, am urmărit pentru un timp apariţia Lunii pline şi, să vezi minunea, am devenit mai zbuciumat, agitat, nervos. E drept că lenjeria mi-a rămas identică, coloristic vorbind, ceea ce, iată, indică deja o breşă în sistemul superstiţiilor. Este de fapt, o stare de inducere. Nimic mai mult.

    Aşa stă situaţia şi cu un CEO. Aproape peste tot găseşti CEO standardizaţi: calităţi must have, inspiră, motivează, focusaţi înspre clienţi, integri, cinci calităţi de top pentru a fi un CEO de succes (altfel, dacă nu le ai tocmai pe acelea, nu eşti de succes…). Pe acelaşi principiu al Lunii pline, şi cazul CEO-ului de succes este de fapt o stare de inducere a unui tip de comportament-şablon. Fie poţi fi descris prin acele carcateristici, fie nu eşti un CEO de succes. Urmează însă o întrebare firească: dar cu OMUL CEO cum rămâne? Un CEO are nevoie de o „etichetă”, însă acum aceasta este doar una externă, care defineşte relaţia CEO – Mediu Extern (angajaţi, clienţi, furnizori…). Însă focusarea exclusivă şi excesivă spre impunerea unor norme de comportament duce la dezumanizare şi depersonalizare. De aceea, mulţi CEO o iau la un moment dat razna; nu devin neapărat nebuni, dar au comportamente deviante.

    Şi atunci, pentru a evita şablonizarea comportamentului unui CEO, iată că, în urma unui studiu propriu :), am reuşit să alcătuiesc o listă de 20 de îndatoriri ale unui CEO modern care să îi readucă umanitatea şi identitatea personalităţii lui unice ca OM. O precizare, pentru a face deosebirea de gen, am adăugat un „m” şi „f” după CEO.

    1. Să fie Romantici, un fel de romantism filosofic care pune accent pe intuiţie ca metodă de cunoaştere, pe libertatea şi spontaneitatea de gândire şi de faptă. Dacă eşti Romantic, eşti şi expresiv, fermecător, sensibil…

    2. Să spună Te Iubesc! măcar o dată pe zi. A iubi înseamnă, sinonimic, şi a râvni, jindui, a fi pasionat.

    3. Să privească Cerul dimineaţa şi seara. Dar nu când e Lună plină. Cerul nu are doar sensul spaţiului cosmic, cerul înseamnă şi cupolă, firmament, providenţă, rai, celest, pur, nepătat…

    4. Să scrie o Poezie la fiecare 3 luni, un catren. Toţi CEO care vor scrie poezii la fiecare 3 luni se vor putea iniţia în magie şi vor putea face vrăji, ducând analiza competiţiei într-o sferă ocultă. 

    5. Să cultive o Floare, de preferat Orhidee şi Crini. Crinul este un simbol al încrederii necondiţionate, aparţine nobililor, celor cu un statut înalt (crinul regal…). Mai mult, o legendă din Japonia antică spune că orhideele puteau fi găsite în natură doar de către acei războinci care îşi dovedeau vitejia.

    6. Să Piloteze o dată pe an un avion ultrauşor. Să devii una cu Cerul, să te gândeşti la cei din jur şi să le şopteşti că îi Iubeşti, iar dacă prinzi vreun apus, să fii şi Romantic… dar, peste toate, să fii liber, să pluteşti…

    7. Să se îmbrace cel puţin o dată pe lună în uniformă de General (sau în Darth Vader) şi să le vorbească angajaţilor despre obiective.

    8. Să tragă cu Pistolul la fiecare 3 luni (în poligon), totuşi nu îmbrăcat(ă) în uniforma de general, că e ilegal. Destresare şi adrenalină, senzaţia de control, stăpânire de sine…

    9. Să ţină în birou un Vultur, adevărat! (v. Trump). Vulturul are o simbolistică vastă, în primul rând este un simbol al puterii şi înălţării.

    10. Să Picteze Portretele Managerilor din Companie şi ai principalilor competitori.

    11. Să mănânce minimum 100 g de Nuci pe zi pentru sănătatea creierului (după un timp, orice CEO are cel puţin un comportament deviant).

    12. Să facă 10 Flotări la sosire şi la plecare, CEOf să facă 10 sărituri cu coarda.

    13. Să se uite la Desene animate, CEOm la Frozen, CEOf la Şeriful Callie.

    14. Să scrie o Reţetă de mâncare vegetariană în fiecare lună.

    15. Să scrie un Jurnal pe care să îl predea succesorului.

    16. Să Hrănească din mână o Căprioară în pădure.

    17. Să prindă un Păstrăv cu mâna într-un râu curgător.

    18. Să Urle 5 minute în birou, cel puţin o dată pe săptămână, „Show me the money”!

    19. CEOm – min 2 Duşuri reci pe zi de la vârsta de 40 de ani (de criză)… e mişto cu amanta, dar nu uita cu cine ai plecat la drum.

    20. CEOf – min. o sesiune de Pasiune pe zi dimineaţă, se spune că „cel mai frumos make-up al unei femei este pasiunea, dar cosmeticele sunt mai uşor de cumpărat”.

    Un CEO nu poate fi descris de autori de cărţi. Un CEO se Descoperă: pilotând, trăgând cu arma, hrănind o căprioară din mână în pădure, câteodată cu un popcorn în faţa televizorului admirând părul Sofiei Întâi. Un CEO se autorevelează, se dezvăluie, ca o corolă de minuni a lumii, un CEO sporeşte taina lumii şi, prin cele 20 de sfaturi de mai sus, un CEO se îmbogăţeşte pe el/ea, să îmbogăţească pe ceilalţi.
     
  • Cum a reuşit o fetiţă de 11 ani să facă 11 milioane de dolari: ideea i-a venit la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină

    O fetiţă de 11 ani din Texas, Statele Unite, a încheiat un contract în valoare de 11 milioane de dolari cu lanţul Whole Foods, care prevede că 55 de magazine îi vor pune la vânzare brandul său de limonadă.

    BeeSweet, limonada produsă de Mikaila Ulmer, a fost dezvoltată cu cei 60.000 de dolari pe care fetiţa i-a primit în urma apariţiei la emisiunea americană “Shark Tank”.

    După apariţia în emisiune, ea a servit limonadă mai multor personalităţi printre care şi preşedintele american Barack Obama; ea a fost invitată şi să facă parte din proiectul celor de la Google Dare to be digital.

    Ideea i-a venit tinerei la vârsta de 4 ani, când a fost înţepată de o albină. A început apoi să le studieze şi a decis să folosească reţeta de limonadă a bunicii pentru a strânge bani. Destinaţia banilor? Organizaţii ce ajută albinele.

    Citeşte şi povestea lui Povestea lui Mark Cuban, creatorul emisiunii “Shark Tank”, care are o avere de peste 3 miliarde de dolari

  • Cele trei chimicale care transformă carnea într-o otravă cancerigenă

    Mâncarea procesată poate creşte riscul apariţiei cancerului intestinal. Agenţia pentru Cercetare a Cancerului, din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afirmă că 50 de grame de carne procesată pe zi pot creşte riscul apariţiei cancerului intestinal cu 18%.

    Există trei agenţi principali din carnea procesată care provoacă cancerul: fierul, care se află în mod natural în carne; nitrozaminele, care se formează atunci când carnea este procesată; MelQx şi PhIP, chimicale care se formează în timpul gătirii. 

    Fierul se găseşte în toate tipurile de carne, acesta este absorbit cu uşurinţă de organism, fiind o parte importantă din dieta oamenilor. O cantitate excesivă poate creşte riscul apariţiei cancerului, deoarece fierul acţionează ca un catalizator pentru formarea radicalilor liberi. 

    Nitrozaminele apar doar atunci când carnea conţine nitriţi sau săruri cu nitriţi. Mâncarea care conţine cele mai multe nitrozamine este cea afumată, cea proaspătă sau fructele de mare. Alimentele care conţin cantităţi moderate sunt grânele, lactatele, uleiurile, băuturile şi vinul, ceea ce înseamnă că oamenii sunt expuşi constant la aceste chimicale.

    Deşi MelQx şi PhlP se formează în timpul gătirii, concentraţia de chimicale este diferită în funcţie de metoda de gătire şi de cât de bine este gătită carnea.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro