BusinessMagazin

Tag: top

  • CEO de profesie. A trecut în zece ani pe la A&D Pharma, Domo şi a ajuns mâna dreaptă a lui Ion Ţiriac

    “Este interesant să schimbi industriile şi să foloseşti modele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferenţele sunt doar aparente, substanţa este aceeaşi. Când ai businessuri care sunt la interfaţa cu clientul, totul se aseamănă“, spunea recent Dragoş Dinu, numit de circa jumătate de an CEO al Ţiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Aflat în prima generaţie prezentată de Business Magazin în catalogul ”100 de tineri manageri de top„, pe parcursul carierei sale Dragoş Dinu a deţinut, după plecarea de la A&D Pharma, unde a lucrat în perioada 1994 – 2008, ultimii şase ani în poziţia de CEO, şi funcţia de conducere a retailerului electro-IT Domo.

    Despre experienţa din prezent, la conducerea Ţiriac Holdings, cu afaceri cumulate, conform celor mai recente informaţii, de peste 500 de milioane de euro, Dinu spunea recent că ”doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Clienţii sunt aceiaşi. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare şi «jocul» este să-ţi aduci clientul de la intenţia de prospectare la cea de cumpărare„. Dinu spune că vede în piaţă o uşoară creştere a apetitului de consum, iar în presă vede tot mai rar cuvântul ”criză„. Este de părere că în nicio piaţă nu poate exista creştere exponenţială la nesfârşit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabileşte peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. ”E ca o primăvară, când mijesc ghioceii, lucrurile încep să se mişte.„ Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Ţiriac Holdings. ”Deopotrivă la nivel local şi global vedem influenţe. Când se bucură industria de armament, celelalte stau şi se uită.„

    Dincolo de asemănările dintre experienţa acumulată de Dinu (cele mai importante fiind cei 14 ani la A&D Pharma şi circa un an la Domo) şi grupul de firme pe care îl conduce acum, există şi diferenţe. De pildă, anterior a lucrat ani de zile să crească ”un brand, iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja şi este foarte puternic„. Sentimentul este diferit, povesteşte el: ”A te ridica la nivelul reputaţiei este o provocare şi ăsta a fost primul sentiment de la prima întâlnire„ cu Ion Ţiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare spune nu are nicio poveste, ”pentru că nici eu şi nici domnul Ţiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcţi. Ca întotdeauna în epoca de după Bell, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci normal, cu o serie de discuţii„.

    Dinu este inginer mecanic, absolvent al Facultăţii de Maşini şi Utilaje, un domeniu despre care spune că nu avea vreo înclinaţie specială; ”uite însă că acum am ajuns să lucrez în industria auto„. A terminat în 1991 facultatea şi primele experienţe ca angajat au fost în cadrul unei entităţi de stat, unde ”a avut un şoc de proporţii„, îşi aminteşte el; în 12 luni a primit de patru ori preaviz şi se ducea la personal unde i se spunea că au început restructurările, că este ultimul venit şi trebuie să renunţe la el, iar după două zile îl anunţau că au plecat alţi doi ingineri şi trebuie să rămână. Într-un final a cedat şi a făcut un pas înapoi când s-a lăsat de inginerie şi s-a dus tehnician pe şantier la Sofitel. ”Dar am intrat într-o firmă străină şi revelaţia a fost enormă.„ Era un cu totul alt sistem, mult mai organizat şi şi-a dat seama că lucrurile trebuie făcute altfel decât în companiile de stat. ”Nu am anticipat nicio secundă ceea ce avea să urmeze în cariera mea. Nici măcar nu mi-am propus.„

    Spune că prima oară când şi-a fixat un ţel în carieră a fost când a ratat o promovare, prin anii ’95, când lucra la Pepsi, ”iar frustrarea a fost atât de mare încât pur şi simplu am vrut să-mi caut un alt loc„. A schimbat mai multe locuri de muncă, de aceea, ulterior, când a recrutat oameni nu s-a uitat în CV-uri la perioada 23-30 de ani, ”când ai voie să faci oricât de multe căutări vrei; dar la un moment dat trebuie să ajungi la o concluzie„, spune Dinu, care a ajuns în funcţia de CEO al companiei farmaceutice la 34 de ani.

    ”N-a fost simplu; într-o viaţă managerială ulterioară nu mi-aş mai dori să fiu CEO la 34 de ani. Doar că atunci antreprenorii cu care plecasem la drum, cred că cu o excepţie, erau mai mici ca mine.„ De fapt, chiar în catalogul 100 de tineri manageri de top din 2005, Dinu spunea că ”prima lună după ce am fost numit CEO a fost cea mai grea. Nu ştiam cine sunt, ce caut aici. Însă din momentul în care am început să-mi formez echipa au început să apară şi satisfacţiile„. Privind înapoi în timp, spune că drumul său ar putea fi asemănat cu cel al unui alpinist, care la câţiva ani după ce a cucerit Everestul îşi rememorează etapele. ”Un alpinist ar spune că pe la 7.000 de metri îşi aminteşte că bătea vântul, apoi că pe la 8.000 nu putea să respire. În final rămâne victoria. Am pus piciorul, am pus steagul, trăiesc.„

  • Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare

    Industria locală a cimentului a mai trecut în urmă cu circa 15 ani printr-o transformare semnificativă, după ce elveţienii de la Holcim, francezii de la Lafarge şi nemţii de la HeidelbergCement au preluat fabricile de ciment construite în ultimul secol. Sectorul cimentului se pregăteşte să treacă printr-o nouă transformare, în cadrul unei pieţe împărţite de trei mari companii. După achiziţia făcută de CRH, piaţa va rămâne tot cu trei mari jucători, singura diferenţă fiind că fabricile care se află acum în portofoliul Lafarge îşi vor schimba acţionarul.

    „Nu ne aşteptăm la schimbări majore pentru piaţa locală (după încheierea fuziunii şi preluarea activelor Lafarge de către CRH)“, afirmă Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului, CIROM, şi unul dintre cei mai experimentaţi manageri din acest sector.

    Cele mai importante active ale francezilor de la Lafarge pe piaţa locală şi care ar urma să intre în portofoliul CRH, dacă tranzacţia se va finaliza, sunt cele două fabrici de ciment de la Medgidia (judeţul Constanţa) şi Hoghiz (judeţul Braşov), precum şi staţia de măcinare de la Târgu-Jiu.

    Miza preluării acestor fabrici este cu atât mai mare cu cât industria cimentului este una extrem de importantă pentru construcţiile din România, deoarece, în general, acest material de construcţii nu se importă, pentru că ar deveni o activitate nerentabilă din cauza costurilor cu transportul. De asemenea, cimentul este un sector care dă tonul pentru întreaga industrie a construcţiilor, fiind folosit în toate tipurile de construcţii – de la cele de infrastructură până la cele rezidenţiale sau industriale. Mai mult, la mijloc sunt cei circa 1.000 de angajaţi ai Lafarge din România. Nici anvergura financiară a companiei nu poate fi trecută cu vederea: Lafarge Ciment, cea mai importantă companie prin care sunt prezenţi în România francezii de la Lafarge, a înregistrat în ultimul deceniu (2002-2013, perioadă pentru care există date publice) afaceri totale de 2,4 miliarde de euro şi profituri nete cumulate de 720 de milioane de euro, potrivit calculelor Business Magazin pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. De altfel, Lafarge Ciment a fost an de an cel mai profitabil producător de ciment de pe plan local, depăşind atât în valoare, cât şi ca marjă profiturile înregistrate de ceilalţi doi jucători din industria românească a ci mentului, Holcim şi HeidelbergCement (prezent pe piaţa cimentului prin compania Carpatcement Holding). Din 1997, anul intrării în România, până în prezent, Lafarge a investit pe plan local circa 700 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că profiturile generate de cea mai mare companie a grupului, Lafarge Ciment, au reuşit deja să amortizeze banii injectaţi de francezi pe plan local, potrivit estimărilor Business Magazin.

  • Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi

    Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.

    Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.

    David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată “serie” de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. “Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei”, povesteşte Hood. “Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi.” Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: “Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni”, mai povesteşte bărbatul.

    Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. “Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic.”

    Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria “Bonus pentru munca depusă”. Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. “Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston”, povesteşte Bazzinoti.

    Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. “Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid”, comentează Warwick.

    Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. “Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou”, spune Hausman.

  • Aeroportul “Henri Coandă”, pe locul patru în Europa, la categoria 5 – 10 milioane de pasageri

    Pe primele trei locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Basel, Lanzarote (Insulele Canare) şi Napoli, locul al cincilea fiind ocupat de Porto, în clasamentul realizat de Airports Council International-Europe.

    La categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri, primul loc este ocupat de Istanbul Ataturk, urmat de Moscova Sheremetyevo, Londra Gatwick, Moscova Domodedovo şi Barcelona.

    La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Istanbul Sabiha Gokcen, Atena, Bruxelles, Lisabona şi Londra Stansted, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri, clasamentul este: Chişinău, Santorini, Belgrad, Mikonos şi Maribor.

    În anul 2014, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – “Aurel Vlaicu” (AIBB AV), s-a înregistrat un număr record de 8.321.858 de pasageri şi 102.048 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul “Henri Coandă” s-au înregistrat 8.317.168 de pasageri şi 91.788 de mişcări de aeronave.

    Faţă de 2013, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului anul trecit a înregistrat o creştere de 8,8%. Astfel, evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 4,9%.

    În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Anul trecut, 83% dintre pasagerii Aeroportului “Henri Coandă” au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene.

    Pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Răsvan Radu, locul al 19-lea

    Banca avea un portofoliu de credite de 21,8 miliarde de lei (5 miliarde de euro) la jumătatea anului 2014, cu 70% mai mare decât volumul depozitelor atrase, creşteri semnificative fiind raportate pe segmentele de retail (14%) şi IMM-uri (10%).

    Stocul creditelor este mai mare cu 3,5 miliarde de lei faţă de finalul lunii martie pe fondul consolidării rezultatelor băncii cu cele ale diviziilor de leasing şi credite de consum. La nivel de segmente de clientelă, pe date comparabile, banca a anunţat creşteri de aproape 14% pe retail, de 10% pe întreprinderi mici şi mijlocii şi de circa 3% pe corporate.

    „Zonele IMM şi împrumuturi ipotecare au dovedit un potenţial mai ridicat pentru creditare în primul semestru. Pentru restul anului, economia ar putea beneficia dintr-o eventuală accelerare a absorbţiei de fonduri europene şi din redresarea consumului“, a declarat Răsvan Radu la anunţarea rezultatelor.

    Şeful UniCredit Ţiriac Bank este unul dintre cei mai tineri manageri de bancă de top nu doar la ora actuală, ci încă din 2000, când devenea vicepreşedinte al CEC, din 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit, la 39 de ani, preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând actuala UniCredit Ţiriac Bank.

    De formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School în 2001, Radu şi-a început cariera în banking în 1991, după un an petrecut în profesia de bază la întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti, iar prima bancă în care a lucrat a fost BCR.

    Răsvan Radu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Antreprenorii au ocupat în 2014 jumătate din clasamentul celor mai admiraţi 100 CEO din România

    Cele cinci ediţii ale catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România sunt dovada că admiraţia nu este un dat şi poate fi influenţată de varii factori; de la an la an clasamentul se schimbă. Faţă de anul trecut sunt 37 de noi intrări în rândul celor mai admiraţi 100, iar antreprenorii câştigă din ce în ce mai mult teren. „Ar trebui să diferenţiaţi angajaţii din corporaţii de antreprenori, care îşi asumă riscuri mai mari“, spunea recent o antreprenoare de 36 de ani.

    Cred că mediul de afaceri a făcut deja acest lucru, dovadă că pe primul loc în clasamentul celor mai admiraţi manageri se află în 2014 un antreprenor, după ce poziţia a fost ocupată în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom (acum locul cinci), şi apoi, în 2012 şi 2013, de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank (acum pe locul doi).

    A cincea ediţie a catalogului 100 Cei mai admiraţi CEO din România realizat de Business Magazin a adus în fruntea clasamentului, pentru prima dată, un antreprenor. Iulian Stanciu, CEO al eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţă, a primit în 2014 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri privat din România.

    Topul a fost realizat pe baza voturilor a circa 200 de manageri de companii si consultanti din toate domeniile de activitate, de la multinationale la companii mici. Lista de propuneri pe care redactorii Business Magazin au realizat-o a inclus peste 250 de manageri, in functie de dimensiunea afacerii pe care o conduc dar si de dinamismul afacerii si a domeniului in care activeaza. Au fost prezenti si antreprenori care sunt recunoscuti pentru implicarea in activitatea companiei.

     

  • Cărţile anului: de la o scânteie la cei care schimbă jocul

    Locul 5
    KRISTINE BARNETT, „SCÂNTEIA. POVESTEA UNEI MAME CARE A CRESCUT UN GENIU“, EDITURA PUBLICA.

    Geniul din titlu este Jacob Barnett, acum un adolescent în vârstă de 16 ani cu un IQ mai mare decât al lui Einstein, văzut deja drept un candidat serios la un premiu Nobel. Dar în fragedă copilărie Jake Barnett a fost diagnosticat cu autism. Copilul s-a retras într-o lume a lui, compusă din tăceri, cartonaşe cu litere colorate, cutii cu cereale răsturnate, rafturi de dulap şi fire de lână colorate aşezate laborios în motive geometrice, prin casă. A intrat într-un program pentru copii cu nevoi speciale, dar nu a înregistrat progrese. Drept urmare, mama a decis să aplice propriul său sistem de lucru cu copilul, sistem care i-a scos la iveală acestuia realele aptitudini; la trei ani conversa cu un astronom, la observator, asupra sateliţilor lui Marte. Ceva mai târziu Jake a dovedit că putea memora 200 de zecimale ale lui ”pi“, pe care le spunea şi într-un sens, şi în celălalt, iar la nouă ani lucra la propria teorie în astrofizică. Şi este vorba de un copil despre care ”sistemul“ a afirmat că nu va putea să citească vreodată. Cum a depăşit familia Barnett toate aceste obstacole, determinarea şi dârzenia lor sunt lucruri de mirare, iar povestea merită citită până la capăt.

    Locul 4
    MIKE DASH, ”MANIA LALELELOR“, EDITURA HUMANITAS.

    Subiectul este inedit: povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima bulă speculativă din istoria omenirii. Mike Dash povesteşte minunat, documentat şi cu lux de amănunt despre nebunia lalelelor, ce a avut loc între 1633 şi 1637, cu un punct culminant în toamna şi iarna anilor 1636 şi 1637, perioadă în care preţurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, şi o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637. De ce spun valori de neimaginat? Într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franţuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaş calificat, de genul unui dulgher, câştiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preţ plătit pentru un bulb de lalea, atestat şi verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparaţii de preţuri: Rembrandt a primit pentru ”Rondul de noapte“ 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Olanda a traversat atunci o aşa-zisă ”perioadă de aur“, de înflorire economică şi culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric şi pentru lucruri speciale. Mike Dash nu se mulţumeşte să relateze date şi momente, ci creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale şi artistice.

    Locul 3
    DAVID BROOKS, ”ANIMALUL SOCIAL“, EDITURA PUBLICA.

    O carte ciudată şi unică, care îmbină o naraţiune elementară – viaţa unei familii – cu cercetarea ştiinţifică de top, cu idei moderne despre creşterea copilului şi formarea individului, despre şcoală, despre cultură, morală, maturitate sau moarte. Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor. Într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: ”Timp de secole am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard. Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor… Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta“.

  • Meseria pentru care facultăţile „livrează“ anual 7.000 de absolvenţi, însă necesarul de pe piaţă este dublu

    IT-iştii sunt urmaţi, în topul slujbelor, de consultanţii suport clienţi şi de muncitorii din industria auto.

    Jucătorii din componente auto şi din centrele de servicii de externalizare au fost angajatorii care au făcut cele mai multe recrutări anul acesta, astfel că solicitările de piese auto venite din străinătate dar şi optimizările făcute de marile companii străine au stat la baza creşterii numărului de noi angajări. Astfel, la finalul lunii  septembrie, efectivul de personal din economie a ajuns la 4,4 milioane de persoane, în creştere cu peste 115.000 de angajaţi de la începutul anului. De altfel, angajările făcute anul acesta au adus numărul de salariaţi din economie la cel mai ridicat nivel din 2009 încoace, iar planurile de noi angajări vor continua şi la începutul anului viitor.

    Totuşi, cele mai bune oportunităţi de pe piaţa muncii le-au avut anul acesta programatorii, cărora companiile sunt dispuse să le dea salarii aproape duble faţă de media pe economie, chiar şi celor fără experienţă în câmpul muncii. Facultăţile „livrează“ anual 7.000 de absolvenţi de IT, însă necesarul de pe piaţă este dublu. Astfel, dacă salariile absolvenţilor de IT pornesc de la 500 – 700 de euro net pe lună, pentru „seniori“ companiile sunt dispuse să plătească salarii lunare de peste 2.000 de euro net pe lună. Deşi volumele de noi recrutări în rândul programatorilor nu sunt foarte mari – din cauza lipsei de candidaţi –, cererile sunt multe, mai ales că marile companii din IT au luat ajutoare de stat de zeci de milioane de euro pentru extinderea activităţilor pe plan local, cu condiţia de a crea noi locuri de muncă.

    Vorbitorii de limbi străine, mai ales cei care ştiu încă o limbă străină pe lângă engleză, au fost privilegiaţi anul acesta din punctul de vedere al oportunităţilor de pe piaţa muncii, astfel că posturile de „consultant suport clienţi“ în diverse limbi străine au fost din ce în ce mai populare, inclusiv în provincie. Pentru că România este o destinaţie cu forţă de muncă ieftină, tot mai multe companii mută centrele de servicii de tip shared service sau business process outsourcing din vestul Europei în România, unde costurile sunt de 4-5 ori mai scăzute, iar zonele de interes pentru angajatorii din acest sector sunt, pe lângă Bucureşti, oraşe precum Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu.

    De asemenea, companiile care activează în industria producătoare de componente auto din provincie au recrutat mulţi muncitori în regim temporar, pentru perioadele de vârf de producţie. Pe de altă parte însă, companiile au probleme în a găsi muncitori calificaţi în profesii de tipul sculer-matriţer, sudor sau electrician, ca urmare a numărului de zece ori mai scăzut al absolvenţilor de şcoli profesionale faţă de acum un deceniu.

  • Topul greşelilor făcute de antreprenori

    În special cei cu capabilităţi tehnice au probleme în a ţine un cash-flow foarte strâns. “La început 90% dintre afaceri au probleme cu banii, să începi cu bani puţini, să încerci să te descurci este foarte greu fără cineva cu spirit de contabil, care să încerce să îşi ţină cheltuielile din scurt.
    Aşa se îneacă foarte multe afaceri, după ce trec de prima etapă, în care începi să mişte ceva şi ajung să aibă nişte venituri cât de cât. Antreprenorul începe să cheltuie fără să ştie pe ce şi se trezeşte că ajunge pe roşu, fără să ştie cum, când, de ce, de când. “Până te trezeşti eşti cu un picior în groapă. Eu am sfătuit pe oricine să ia, măcar part-time, un contabil sau pe cineva din afara businessului tău, căruia să-i pui în faţă excelul şi să te sfătuiască”.

    Pe al doilea lor în topul greşelilor stă partea de branding, căreia un antreprenor ar fi tentat să nu-i dea suficientă importanţă, în detrimentul părţii tehice, de exemplu. “Apple are produse bune, cu o imagine extraordinară. Încearcă mulţi să-i depăşească, unii au şi reuşit, pe nişe sau pe diferite canale, dar, în ansamblu, produselor celorlalţi nu sunt Apple”, spune Scărlătescu.

    Există greşeli de maturitate a afacerii? “Cred că o greşeală pe care o fac mulţi este un soi de autosuficienţă, să ai sentimentul că nu ţi se mai poate întâmpla nimic, că lucrurile merg de la sine şi implicarea ta trebuie să fie din ce în ce mai redusă.
    Experienţa mea arată că unui astfel de mecanism îi cresc şansele să nu funcţioneze cu cât este lăsat mai liber. Asta nu înseamnă că trebuie să treci în cealaltă extremă, dar că trebuie să ai tot timpul ochii asupra pieţei, să vezi unde este concurenţa, să ai parteneri”, spune Mihai Scărlătescu.

    Un alt pericol pentru afacerile mature stă în lipsa de transparenţă asupra centrelor de profit, deficienţe de management strategic şi financiar, ignorarea preferinţelor clientului, supraevaluarea capabilitaţilor echipei de management în condiţiile în care aceasta e depaşită de situaţia pieţei şi nivelul de maturitate sau mărime la care a ajuns compania, spune Cristian Bişa.

    Eugen Păturan, care se ocupă de peste zece ani de franciza Bata în România, povesteşte ce înseamnă ignorarea pieţei: “În baza faptului că în 2006 – 2007 piaţa era într-o vervă nemaipomenită şi se vindea aproape orice, am decis să investesc şi să aduc pe piaţa din România un nou brand, fără a mai studia atent segmentul de piaţă căruia mă adresam, bazându-mă doar pe faptul că aveam o concurenţă redusă.
    La finele anului 2008 am adus brandul respectiv şi după  o investiţie totală de 300.000 de euro am pornit afacerea, prin deschiderea primului magazin într-un centru comercial important din Bucureşti”. Nouă luni de mai târziu antreprenorul a constat că vânzările nu se situau la nivelul bugetat, fără un motiv aparent.

    “Am mers la Statistică, am achiziţionat un set de statistici şi am descoperit că doar 33% din consumatori se încadrau drept potenţiali clienţi ai segmentului respectiv. Poate de aceea nici concurenţa nu era atât de mare. Descoperind Am realizat că vânzarea estimată iniţial de mine nu va putea fi atinsă niciodata. Am reusit sa vând afacerea, la un preţ ce reprezenta doar o mică parte din cât am investit iniţial, dar tot a fost mai bine decât nimic”. 

  • Generaţia noii renaşteri

    Pe urmă, desigur, le-am dat dreptate; un exemplu este „tabla albă“, patentată în 1937, un obiect neplisit din sălile de şedinţe corporatiste, în lipsa căruia, poate, multe schimbări fundamentale din cultura companiilor ar fi rămas neîmpărtăşite. La fel de fireşti găsesc PIB, codul de bare, Organizaţia Statelor Producătoare de Petrol – OPEC, e-mailul, outsourcingul, transportul cu containerul sau avionul cu reacţie comercial, aflat pe primul loc, inovaţie care a redus considerabil dimensiunile lumii şi a făcut posibilă apariţia expresiei „satul planetar“.

    Dar, răsfoind, am avut un soi de surpriză: din cele 85 de inovaţii şi tehnologii, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike – şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. O mare parte a oamenilor este tentată să creadă că trăim o epocă de uluitor avans tehnologic – telefoanele, informaţia, socializarea, televizoarele uriaşe, mobilitatea, sondele spaţiale, organismele clonate sau genomul uman. Iar demesrsul celor de la Businessweek poate părea nedrept şi discutabil, pentru că mută accentul spre o perioadă care pare, tinerilor cu mobil şi cont de Facebook, şi nu numai lor, preistorie. 

    Dar de fapt aşa este şi, cinstit vorbind, epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat undeva la începutul anilor ‘80; vorbesc aici de cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească exponenţial, de transportul aerian de masă, de computere, energie nucleară, sateliţi, agricultură industrială, pilulă sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este.

    Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. Antreprenorul Peter Thiel a spus la un moment dat o vorbă mare, intens citată: „Am vrut maşini zburătoare şi am dobândit 140 de caractere“. Teoria plafonului tehnologic de care s-a lovit omenirea este adoptată, de altfel, de mulţi economişti sau oameni de afaceri; îl amintesc doar pe Tyler Cowen cu „The Great Stagnation“.

    Şi nu este vorba doar de ştiinţă sau de economie, putem vorbi aici şi de cultură, de literatură, film sau muzică – toată lumea reinterpretează la nesfârşit aceleaşi refrene sau aduc pe ecrane aceiaşi eroi din trecut, spidermani cărora le-am pierdut numărul.

    O să mă opresc acum şi o să invoc un studiu al EY, „Barometrul educaţiei şi culturii antreprenoriale în rândul tinerilor“, care prezintă nişte valori încurajatoare: mai mult de jumătate din tineri preferă antreprenoriatul şi nu o funcţie managerială, 52% vor propria afacere, 86% (!) sunt dispuşi să îşi asume riscuri şi 97% (!!!!) sunt dispuşi să muncească din greu. Dacă este aşa, generaţia Y ar avea şanse să transforme lumea în conformitate cu aşteptările care îi sunt atribuite. Pentru asta trebuie ca tinerii să iasă dintr-o zonă de conformism şi să devină generaţia viitoarei renaşteri, inventatori şi inovatori reali.

    Acestea sunt premisele anului 2015 şi pentru Business Magazin, un an în care ne propunem să continuăm ce am început în toamnă cu „Catalogul celor mai inovatoare companii“: să descoperim şi să promovăm oameni şi idei şi tehnologii care să ne facă să trăim mai bine, dincolo de cifrele seci din statistici, oameni şi idei şi tehnologii care să aducă bani, locuri de muncă şi bunăstare. Un bun exemplu este tânărul de pe coperta acestui număr al revistei, partener la o companie din tehnologie care a realizat una dintre cele mai mari tranzacţii care implică antreprenoriat românesc.

    Ilustrez cu un tablou al lui Adrian Ghenie, un tânăr pictor care a devenit un nume pe piaţa internaţională.

    La mulţi ani! tuturor cititorilor şi partenerilor Business Magazin.