Tag: functie

  • Antonescu: Ponta m-a informat despre schimbarea şefului ANSVSA. PNL va propune un nou şef

     Antonescu a fost întrebat dacă premierul Victor Ponta l-a informat privitor la decizia de a-l schimba din funcţie pe Mihai Ţurcanu, liderul PNL replicând: “Sigur”.

    El a menţionat că PNL va face o altă propunere pentru această poziţie.

    Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat surse oficiale.

    Mihai Ţurcanu este sprijinit de PNL.

    Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că ANSVSA va avea o altă conducere, astfel încât să fie asigurată o comunicare mai bună şi eficientă, precum şi proceduri mai clare în domeniu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mandatul de preşedinte al Cehiei al lui Vaclav Klaus se încheie joi

     Fondatorul partidului de dreapta ODS, Klaus părăseşte funcţia de preşedinte la peste 23 de ani după ce a fost numit în decembrie 1989 ministru al Finanţelor.

    Klaus a deţinut şi funcţia de prim-ministru şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenind preşedinte al ţării în 2003, în locul adversarului său Vaclav Havel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laura Oprean renunţă la conducerea DNA, preluându-şi postul de adjunct

    Prin ordinele emise joi, 7 martie, de către Daniel Morar, fostul şef al DNA, în prezent prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (mandat ce îi expiră în 2 aprilie-n.r.) “s-a dispus, la cerere, încetarea din data de 11 martie 2013” a delegării Laurei Oprean în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cu aceeaşi dată, Oprean va fi delegată pe o perioadă de şase luni în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    Cititi mai mute pe www.mediafax.ro

  • Pivniceru informează Parlamentul că va relua desemnarea candidaţilor la funcţiile de procurori

    În scrisoarea discutată, luni, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi transmisă în 20 februarie Parlamentului se arată că Guvernul a analizat recomandările CE incluse în raportul MCV referitor la procedura de selecţie a candidaţilor pentru aceste două funcţii şi a constatat că nu sunt criticate legalitatea, corectitudinea sau transparenţa procedurii derulate în toamna anului trecut, singurul element negativ fiind numărul redus de candidaţi înscrişi în competiţie.

    “În acest context, vom relua procedura de selecţie în cel mai scurt timp şi vom efectua toate demersurile necesare pentru a asigura o bază de selecţie cât mai largă posibil”, a menţionat Pivniceru în scrisoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ion Ţiriac a renunţat la funcţia de preşedinte de onoare al FR de Tenis

    Conform sursei citate, Ţiriac nu a acuzat niciun oficial din cadrul FRT, afirmând doar că vrea să lase locul noii echipe. Fostul tenisman şi-a motivat decizia spunând că doreşte o omogenizare a noii echipe de conducere a FRT.

    La ora transmiterii acestei ştiri, la Hotelul Pullman din Capitală se desfăşoară Adunarea Generală în cadrul căreia se organizează alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini, avizat de Guvern. Cât vor plăti şoferii din 15 martie în funcţie de nivelul de poluare al autovehiculelor

    Informaţia a fost confirmată de ministrul Mediului, care a precizat că noul sistem de taxare va fi introdus la 15 martie, până atunci Guvernul urmând să definitiveze şi normele de aplicare.

    Guvernul a anunţat recent că a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul general al CFR Călători a fost înlocuit din funcţie

    Surse din CFR Călători au declarat pentru MEDIAFAX că noul director general al companiei este Valentin Dorobanţu. El a ocupat la un moment dat funcţia de director general adjunct în companie, iar cea mai recent post deţinut a fost cel de consilier la Sucursala Transport Feroviar de Călători Bucureşti.

    Angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit lucrul miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, pentru două ore, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie, plăţile întârziind cu o zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un influent vicepreşedinte al IBM se retrage din funcţie după 36 de ani în companie

    Daniels, în vârstă de 58 de ani, va renunţa la funcţie la 31 martie, atribuţiile sale urmând să fie preluate de Erich Clementi, vicepreşedinte pentru servicii tehnologice la nivel internaţional, şi Bridget van Kralingen, vicepreşedinte pentru business services la nivel global, transmite Bloomberg.

    Divizia condusă de Daniels asigură circa 60% din veniturile IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial. El era văzut şi ca un posibil candidat la postul de director executiv, înainte ca Ginni Rometty să preia această funcţie în urmă cu un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Consiliului de Administraţie al Transgaz ar putea fi revocat din funcţie în ianuarie

    Pe lângă Schmidt este propusă pentru revocare şi Ionica Raicu, membru CA, se arată într-un comunicat al Transgaz transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Propunerile vor fi discutate în Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz propgramată pentru 4 ianuarie.

    Schmidt este preşedinte al CA al Transgaz din aprilie 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va avea, în premieră, un vicepreşedinte la BEI. Mihai Tănăsescu va prelua funcţia

    Toţi oficialii români contactaţi de MEDIAFAX, inclusiv Tănăsescu, au refuzat să discute pe acest subiect. Banca Europeană pentru Investiţii este o instituţie europeană creată în 1958, prin Tratatul de la Roma. Acţionarii BEI sunt cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În afara finanţării proiectelor din statele UE, BE I activează şi din Africa, Asia şi Rusia, acoperind în total peste 150 de ţări. Instituţia este cea mai mare bancă internaţională nesuverană atât din punct de vedere al finanţărilor acordate, cât şi al emisiunilor pe pieţele de capital.

    Mai multe pe mediafax.ro