BusinessMagazin

Tag: film

  • Ecranizati, ecranizati

    Aparitiile editoriale au fost intotdeauna la mare cinste la Hollywood si, data fiind tot mai acuta lipsa de inspiratie a scenaristilor si obsesia producatorilor pentru investitii “sigure”, ecranizarile cartilor celebre sunt la ordinea zilei in Cetatea viselor. Zeci si sute de milioane de dolari se platesc anual pentru achizitionarea drepturilor de autor, uneori inainte chiar ca textele propriu-zise sa fie scrise, iar miza tuturor acestor achizitii este ca un prestigios studio de productie sa puna mana pe “viitorul Harry Potter”, “viitorul Stapan al inelelor” sau “viitoarea Bridget Jones”.
     
    Peter Jackson, Ang Lee, Peter Weir, Ridley Scott, Martin Scorsese sau Tim Burton regizeaza acum sau se pregatesc sa lanseze ecranizarile unor romane de succes. Fara a ne lansa intr-o polemica privind afirmatia conform careia o imagine face cat o mie de cuvinte (surprinzator, aceasta nu se verifica si in cazul ecranizarilor, care se ridica rareori deasupra calitatii sursei scrise), sa trecem in revista cateva dintre cei mai interesanti posibili castigatori ai Oscarului pentru scenariu adaptat.
     
    Deocamdata nu a auzit nimeni de “Taking Woodstock”, cel mai recent proiect al lui Ang Lee. Filmul se va lansa in Romania in cursul lunii octombrie si este inspirat de autobiografia “Taking Woodstock: A True Story of a Riot, a Concert and a Life” (“Cucerirea Woodstock-ului: povestea adevarata a unei razmerite, a unui concert si-a unei vieti”), scrisa de Elliot Tiber. Fiul unor proprietari de motel din statul New York, Tiber a facilitat organizarea festivalului Woodstock pe campul detinut de parintii sai, ceea ce i-a dat viata complet peste cap. Adevarata menajerie de personaje ciudate, filmul se bucura de interpretarile unor Imelda Staunton, Paul Dano, Emile Hirsh sau Liev Schrieber, ultimul intr-un rol de travestit (pe numele lui/ei Vilma) imediat dupa ce l-a interpretat pe felinul Sabretooth intr-o alta ecranizare, de aceasta data dupa benzi desenate, “X-Men Origins: Wolverine”.
     
    Tot pe o autobiografie se bazeaza si revenirea la film a multi-nominalizatului regizor de origine australiana Peter Weir. “The Way Back”, pentru care Weir a zburat din Bulgaria in India si inapoi, a fost achizitionat imediat de MediaPro Distribution, unul dintre motive fiind tocmai acela ca pe genericul filmului apar si actorii romani Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Blockbuster de aventuri, cu Colin Farrell in rolul unui prizonier evadat din gulagul siberian, care merge pe jos din Siberia pana in India, insotit de un pestrit grup de alti evadati, “The Way Back” se inspira din autobiografia polonezului Slavomir Rawicz, aparuta in 1956 si tradusa in 25 de limbi. Cu premiera programata in cursul lui 2010, filmul are toate sansele sa-i impresioneze pe membrii Academiei Americane de Film la Oscarurile din 2011. Filmul 3D “Coraline” se lanseaza la 1 mai, iar sursa acestei animatii atipice este nuvela fantasy/horror a britanicului Neil Gaiman. In iunie se lanseaza in Romania amuzantul “Chéri” al lui Stephen Frears, inspirat din romanele lui Colette si cu o sclipitoare Michelle Pfeiffer in rolul Leei, o curtezana trecuta de prima tinerete care se indragosteste de rasfatatul “chéri” (Rupert Friend), fiul unei colege intru multumirea domnilor instariti. Sanse sa impresioneze are si drama “My Sister’s Keeper”, ce se lanseaza in august, ecranizarea unui controversat roman de Jodi Picoult, despre Anna (Abigail Breslin), o fata de zece ani care isi da in judecata parintii dupa ce afla ca a fost conceputa ca o “ferma de organe” pentru sora ei mai mare, bolnava de leucemie. Daca acum este cunoscut doar pentru fotografiile cu Cameron Diaz rasa in cap, “My Sister’s Keeper” are toate sansele sa provoace o dezbatere despre implicatiile morale ale subiectului.
     
    Bruce Willis joaca si el in filmul de actiune “Surrogates”, ecranizarea unui roman grafic cu subiect cel putin interesant: in 2054, fiintele umane traiesc in solitudine, folosind “surogate” identice cu ei insisi, un fel de clone controlate de la distanta, pentru a interactiona. Cand mai multe surogate sunt ucise, personajul lui Bruce Willis incepe o investigatie care il obliga sa iasa in exterior si sa nu mai traiasca prin intermediari. Leonardo DiCaprio (“Shutter Island”), Johnny Depp (“The Rum Diary”) si Tom Hanks (“Angels & Demons”) sunt doar cativa dintre actorii de categorie A implicati in prezent in ecranizarea unor succese literare de casa sau de critica. Dar pe langa subiectele europene si americane, la mare cinste se afla acum exoticul.  
     
    Fascinanta Indie
     
    Daca “Viata lui Pi”, romanul canadianului Yann Martel, va fi ecranizat de Ang Lee, mai multe carti inspirate de istoria si civilizatia Indiei si-au facut drum spre inima producatorilor de la Hollywood.
     
    Poate cea mai importanta achizitie recenta a acestora este “Vara indiana: povestea secreta a sfarsitului unui imperiu”, scrisa de britanica Alex von Tunzelmann. Intr-un stil ce aminteste de biografiile romantate, desi autoarea foloseste nenumarate surse istorice, “Vara indiana” patrunde in spatele controversatului transfer de putere britanico-indian din 1947, construind o interesanta increngatura de relatii cu viceregele Indiei, sarmantul, dar uneori superficialul Dickie Mountbatten, sotia lui, energica Edwina, viitorul premier al Indiei separate de Pakistan, Jawaharlal Nehru, si parintele indienilor, Mahatma Gandhi. Stilul plin de viata al lui von Tunzelmann ne introduce fara menajamente in complicatele jocuri de putere, dar si in relatiile personale din spatele acestora. Cea mai importanta este, fara indoiala, povestea de dragoste dintre Edwina Mountbatten si Nehru, care ar fi putut avea consecinte dezastruoase asupra relatiilor dintre India si nou-nascutul Pakistan. Conform Times, rolurile li s-au oferit unor nume mari: Hugh Grant ar trebui sa-l interpreteze pe Dickie, in timp ce Cate Blanchett ar putea fi Edwina Mountbatten.
     
    “Shantaram”, romanul fostului condamnat la inchisoare Gregory David Roberts despre palpitantele aventuri indiene ale acestuia, a atras atentia unor nume la fel de mari, de la Russell Crowe la Peter Weir si Johnny Depp. Sansa de a regiza filmul i-a revenit Mirei Neir, castigatoare a unui Leu de Aur la Venetia in 2001 pentru “Monsoon Wedding”. Ea a declarat la inceputul anului ca mega-coproductia are toate sansele sa apara in cursul lui 2011. In fine, “The White Tiger”, romanul de debut al lui Aravind Adiga, a castigat – ca si “Viata lui Pi” – premiul Boo­ker 2008 si are toate sansele sa-si vada cat de curand amibitiosul protagonist, intre­prinzatorul Balram Halwai, pe marele ecran.

  • De trei ori cinema

     

    “Calatorie spre centrul Pamantului” s-a lansat in toata tara la inceputul lui septembrie 2008 si a inregistrat un succes fenomenal. Aceasta revizitare a lumii lui Jules Verne nu excela la niciun capitol, dar dispunea de un mare avantaj: era primul film 3D difuzat pe scara larga in Romania. In cursul anului trecut, calatoria spre maruntaiele Terrei a lui Brendan Fraser a produs incasari de nu mai putin de 2,65 milioane de lei (conform Cinemagia.ro), filmul aflandu-se in continuare in programul cinematografelor la nu mai putin de sase luni de la lansare.
     
    Dar acesta este doar inceputul: numarul de filme 3D ce vor rula in 2009 este mult mai mare decat cel din 2008. Tehnologia privilegiaza in special animatiile, asa ca filme precum “Bolt” vor fi urmate de “Monstri contra extraterestri” (10 aprilie), “Up” (12 iunie) sau “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs” (3 iulie). Tratamentul tridimensional aplicat filmelor are un asemenea potential in ochii producatorilor, incat o parte din animatiile lansate in trecut vor fi adaptate si relansate: este cazul celebrei serii “Toy Story”, a carei a treia parte va fi precedata in cinematografe de primele doua parti machiate tridimensional. Primul film va aparea in octombrie 2009, al doilea in aprilie 2010.
     
    Nu doar animatiile se pregatesc sa incaseze bani datorita noilor tehnologii. Daca in “Calatorie spre centrul Pamantului” spectaculoasele “evadari” din ecran ale unui yo-yo sau ale unui peste piranha impresionau atat de mult publicul, incat acesta platea biletul si pentru o a doua vizionare, posibilitatile 3D sunt mult mai mari. Iar primul care vrea sa profite de ele este James Cameron, regizorul celui mai profitabil film lansat vreodata, “Titanic”. Acesta va lansa la 18 decembrie “Avatar”, un proiect in parte sabotat de propria-i tehnologie revolutionara: lansarea a trebuit amanata cu aproximativ sase luni si pentru realizarea efectelor speciale ultramoderne, dar mai ales pentru ca numarul cinematografelor compatibile 3D sa creasca.
     
    Regizorul a declarat pentru Time Magazine ca nu se va mai intoarce la tehnologia 2D, iar Cameron este urmat in aceasta promisiune a sa de capii marilor studiouri de productie. Jeffrey Katzenberg (K-ul din DreamWorks SKG) a declarat in repetate randuri ca din 2012 sau 2013 2D-ul va fi istorie, de unde si investitiile enorme ale cinematografelor pentru adaptarea la tridimensional. “Aceasta este o adevarata revolutie”, a devenit un fel de mantra a lui Katzenberg, care considera noua tehnologie a treia mare bariera sparta intre public si film, dupa aparitia peliculelor cu sonor si a celor in culori. Aceeasi parere o are si Steven Spielberg, care va realiza mult-asteptata trilogie “Tintin” tot in acest format si care este convins ca “Avatar” va fi cel mai mare film 3D al tuturor timpurilor.
     
    Conform Time Magazine, James Cameron nu-si dezminte porecla de cel mai mare cheltuitor de la Hollywood. Daca “Titanicul” a fost cat pe ce sa iasa din productie din cauza depasirii termenelor limita, dar si a bugetului, acelasi lucru se intampla si cu “Avatar”, despre care se vehiculeaza deja ca ar putea fi cel mai scump film al tuturor timpurilor. De fapt redactorul Time Magazine a publicat initial o cifra ce depaseste 300 de milioane de dolari, dar a redus-o cu 100 de milioane la insistentele producatorului Fox.
     
    Mai mult de o mie de specialisti au lucrat la aceasta aventura extraterestra a lui Cameron, despre un veteran de razboi care, 200 de ani in viitor, ajunge pe planeta Pandora. Jake (Sam Worthington, de vazut si in urmatorul Terminator) a ramas paralizat, dar descopera ca se poate misca in continuare sub forma unui avatar, o fiinta albastra, inalta de sase metri. Impreuna cu ceilalti oameni ajunsi pe Pandora, Jake va trebui sa lupte impotriva populatiei bastinase si va ajunge sa se indragosteasca de o localnica, Neytiri (Zoe Saldana), “Avatar” dand semne ca ar putea imbina genurile romantic si de actiune cu aceeasi eficienta ca si “Titanicul”. In film mai apar actori precum vechea cunostinta a lui Cameron din “Aliens”, Sigourney Weaver, dar si mai tinerii Michelle Rodriguez sau Giovanni Ribisi.
     
    Toti actorii si-au jucat rolurile in fata ecranului verde si au folosit una dintre cele doua tehnologii revolutionare inventate de echipa lui James Cameron: captura “e-motion”, realizata de minuscule camere de luat vederi ce inconjoara capetele actorilor pentru a le surprinde mai bine expresiile fetei. Acestea, impreuna cu raportarea personajelor la vegetatia luxurianta de pe Pandora, creata de firma lui Peter Jackson, Weta Digital, vor da impresia unui fotorealism neegalat pana in prezent.
     
    Acum singura intrebare care se poate pune este: va intrece “Avatar” “Titanicul” la incasari? Nimeni nu indrazneste sa raspunda si va trebui sa asteptam 2010 pentru a afla. 
     
    3D in Romania
     
    In acest moment, Capitala si Clujul sunt orasele cele mai deschise catre noua tehnologie. Chiar si asa, cinematografele in care se pot viziona filme 3D sunt doar doua: Movieplex si The Light in Bucuresti, CinemaCity si Odeon Cineplex in Cluj. Operatorul de cinematografe Cinema City Romania detine alte doua cinematografe cu posibilitati 3D in Bacau si Iasi, in planurile de expansiune ale companiei cu originea in Israel numarandu-se si deschiderea primei sali IMAX din tara. Aceasta ar trebui sa fie functionala din toamna in cel mai mare mall din Bucuresti, Cotroceni Park, in care CinemaCity va opera si alte 20 de sali dotate cu aparatura 3D. Distribuitorul de echipamente 3D ViReal a deschis in Craiova o sala specializata, cu 40 de locuri, compania planuind sa lanseze in aprilie o a doua sala la Sibiu. Si alte cinematografe traditionale vor investi in actualizarea salilor, unul dintre ele fiind Hollywood Multiplex din Mall Vitan.

     

  • Amor in Amurg

     

    Termen inventat prin anii ’80, “chick flick”-ul denumeste acel film (“pentru puicute”) pe care barbatii nu-l vor intelege niciodata (cel putin asa zice Rosie O’Donnell in “Nopti albe in Seattle”, uitandu-se la “An Affair to Remember”), dar la care femeile vor apela intotdeauna pentru o petrecere in pijama, pentru a-si reveni dupa o despartire sau dupa o zi proasta la coafor.
     
    Citind sinopsisul lui “Twilight”, probabil un barbat isi va imagina numaidecat valuri de sange, colti ucigasi (atentie, serialul “True Blood” se va lansa in curand pe HBO) si un erou uman cat se poate de abil, care la sfarsitul filmului ii va trimite pe toti vampirii pe lumea cealalta cu o avalansa de tarusi bine inmuiati in apa sfintita. Nimic mai diferit de “Twilight”, care este despre… Bella.
     
    Bella (Kristen Stewart, si ar fi bine s-o tinem minte) are vreo saptesprezece ani si, pentru a-si lasa mama sa se bucure de noua ei relatie cu un jucator de baseball, decide sa se mute la tatal ei, seful politiei dintr-un mohorat orasel, Forks. Pustoaica asteapta cam cu inima indoita prima zi de liceu, dar de stresul de a fi tinta comentariilor tuturor se alege praful in momentul cand Bella da de carismaticul, misteriosul, inteligentul Edward (Robert Pattinson), un coleg de an ale carui paloare, capacitate de a auzi si cea mai firava soapta, viteza s.a.m.d. il vor deconspira drept vampir.
     
    Scris de o femeie (Stephenie Meyers), transformat in scenariu de o alta (Melissa Rosenberg), regizat tot de o reprezentanta a sexului mai sensibil si cu o “tanara speranta feminina” in rolul principal, “Twilight” este “chick flick” la patrat, iar drept dovada, rating-urile date de “ele” filmului pe Imdb.com sunt de la 8 in sus, in timp ce “ei” se multumesc doar cu note de trecere. Surprinzator este faptul ca acest prim film din tetralogia “Twilight” sta excelent la capitolele care le-ar impresiona pe spectatoare, dar scartaie (chiar serios) la cele unde mai atenti sunt spectatorii.
     
    Astfel, marele atu al lui “Twilight” este flirtul. Meyer, Rosenberg si Hardwicke reusesc o adevarata performanta facand echilibristica printre replicile incandescente ale personajelor, iar Stewart si Pattinson sunt foarte expresivi in a crea acea impresie de amor adolescentin (chiar si in situatia in care vampirul are de fapt 107 ani). Fara nici macar o scena de sex si cu doar cateva saruturi fugare, “Twilight” reuseste sa te faca sa-i ierti efectele speciale rizibile si scenele de actiune neconvingatoare (bineinteles ca un alt vampir porneste pe urmele Bellei), cu ajutorul celor doi actori si al catorva replici bine aduse din condei de romanciera Stephenie Meyers, supranumita (justificat?) o “J. K. Rowling a Americii”.
     
    De fapt, Meyers apartine sectei mormone, iar faptul ca Bella si Edward nu pot face sex (vampirul este “vegetarian”, adica refuza sa consume sange de om, dar o prea mare apropiere de fata i-ar putea pune in pericol stapanirea de sine, in fata venelor ei pulsande) nu este decat o pledoarie pro abstinenta sexuala inainte de casatorie. Dar aceasta convingere a autoarei, care a declarat ca pentru scrierea seriei de romane a fost inspirata de volumele lui Jane Austen si Orson Scott Card (autorul celebrului “Ender’s Game”, si el in curs de ecranizare), nici macar nu este relevanta, caci regizoarea si actorii reusesc sa fie credibili atata vreme cand in cadru se afla doar Edward si Bella. Acestia fac cumva si scot flacari pe ecran, iar Hardwicke ii ajuta numai cu prim-planurile ei atat de subiective si tinand uneori (dar parca mai mult decat era necesar) camera in mana.
     
    Ca filmul le va captiva pe spectatoare (mai ales pe cele tinere si foarte tinere) nu-i nicio indoiala, dar “Twilight” nu vine deloc singur in aceasta ofensiva a “chick flick”-urilor. Inceputul anului ne-o aduce si pe Renee Zellweger in “New in Town”/“Nou-venita in oras”, despre o consultanta in materie de eficientizare, Lucy, care trebuie sa renunte la luxosul ei stil de viata din Miami pentru o perioada petrecuta intr-un friguros orasel din Minnesota, unde faptul ca vrea sa inchida fabrica unde lucreaza mai toti localnicii o va expune rautatilor acestora.
     
    Jumatatea lunii februarie ni le ofera (la pachet) pe Anne Hathaway si Kate Hudson (doua specialiste in comedii romantice), care din prietene la catarama vor deveni dusmance pe viata cand nuntile lor vor fi programate in aceeasi zi. Miza luptei? Cel mai bun local, invitatii (si deci cadourile), wedding planner-ul si asa mai departe. Un film despre prietenie (si rivalitate dusa la extrem), doua nunti cu probleme si mirese alergandu-se prin biserica – e genul la care posesorii de testosteron trebuie lasati acasa (sau trimisi la un thriller), iar sexul frumos va cauta confirmarea impresiilor printre cele mai bune prietene.
     
    Dar cel mai asteptat “chick flick” al anului s-ar putea sa fie “Goana dupa cumparaturi”/“Confessions of a Shopaholic”. Inspirat de romanul omonim al lui Sophie Kinsella, filmul regizat de P.J. Hogan (“My Best Friend’s Wedding”) o va avea in vizor pe Rebecca Bloomwood, o absolventa de facultate care se muta in Manhattan, cazand victima unei asemenea frenezii a cumparaturilor, incat ajunge datoare vanduta. Cum va pune ea mana pe o rubrica intr-un ziar financiar si pe un bogat om de afaceri vom vedea la inceputul lui aprilie, in acest “Diavolul se imbraca de la Prada” al anului 2009.

     

  • Amor in Amurg

     

    Termen inventat prin anii ’80, “chick flick”-ul denumeste acel film (“pentru puicute”) pe care barbatii nu-l vor intelege niciodata (cel putin asa zice Rosie O’Donnell in “Nopti albe in Seattle”, uitandu-se la “An Affair to Remember”), dar la care femeile vor apela intotdeauna pentru o petrecere in pijama, pentru a-si reveni dupa o despartire sau dupa o zi proasta la coafor.
     
    Citind sinopsisul lui “Twilight”, probabil un barbat isi va imagina numaidecat valuri de sange, colti ucigasi (atentie, serialul “True Blood” se va lansa in curand pe HBO) si un erou uman cat se poate de abil, care la sfarsitul filmului ii va trimite pe toti vampirii pe lumea cealalta cu o avalansa de tarusi bine inmuiati in apa sfintita. Nimic mai diferit de “Twilight”, care este despre… Bella.
     
    Bella (Kristen Stewart, si ar fi bine s-o tinem minte) are vreo saptesprezece ani si, pentru a-si lasa mama sa se bucure de noua ei relatie cu un jucator de baseball, decide sa se mute la tatal ei, seful politiei dintr-un mohorat orasel, Forks. Pustoaica asteapta cam cu inima indoita prima zi de liceu, dar de stresul de a fi tinta comentariilor tuturor se alege praful in momentul cand Bella da de carismaticul, misteriosul, inteligentul Edward (Robert Pattinson), un coleg de an ale carui paloare, capacitate de a auzi si cea mai firava soapta, viteza s.a.m.d. il vor deconspira drept vampir.
     
    Scris de o femeie (Stephenie Meyers), transformat in scenariu de o alta (Melissa Rosenberg), regizat tot de o reprezentanta a sexului mai sensibil si cu o “tanara speranta feminina” in rolul principal, “Twilight” este “chick flick” la patrat, iar drept dovada, rating-urile date de “ele” filmului pe Imdb.com sunt de la 8 in sus, in timp ce “ei” se multumesc doar cu note de trecere. Surprinzator este faptul ca acest prim film din tetralogia “Twilight” sta excelent la capitolele care le-ar impresiona pe spectatoare, dar scartaie (chiar serios) la cele unde mai atenti sunt spectatorii.
     
    Astfel, marele atu al lui “Twilight” este flirtul. Meyer, Rosenberg si Hardwicke reusesc o adevarata performanta facand echilibristica printre replicile incandescente ale personajelor, iar Stewart si Pattinson sunt foarte expresivi in a crea acea impresie de amor adolescentin (chiar si in situatia in care vampirul are de fapt 107 ani). Fara nici macar o scena de sex si cu doar cateva saruturi fugare, “Twilight” reuseste sa te faca sa-i ierti efectele speciale rizibile si scenele de actiune neconvingatoare (bineinteles ca un alt vampir porneste pe urmele Bellei), cu ajutorul celor doi actori si al catorva replici bine aduse din condei de romanciera Stephenie Meyers, supranumita (justificat?) o “J. K. Rowling a Americii”.
     
    De fapt, Meyers apartine sectei mormone, iar faptul ca Bella si Edward nu pot face sex (vampirul este “vegetarian”, adica refuza sa consume sange de om, dar o prea mare apropiere de fata i-ar putea pune in pericol stapanirea de sine, in fata venelor ei pulsande) nu este decat o pledoarie pro abstinenta sexuala inainte de casatorie. Dar aceasta convingere a autoarei, care a declarat ca pentru scrierea seriei de romane a fost inspirata de volumele lui Jane Austen si Orson Scott Card (autorul celebrului “Ender’s Game”, si el in curs de ecranizare), nici macar nu este relevanta, caci regizoarea si actorii reusesc sa fie credibili atata vreme cand in cadru se afla doar Edward si Bella. Acestia fac cumva si scot flacari pe ecran, iar Hardwicke ii ajuta numai cu prim-planurile ei atat de subiective si tinand uneori (dar parca mai mult decat era necesar) camera in mana.
     
    Ca filmul le va captiva pe spectatoare (mai ales pe cele tinere si foarte tinere) nu-i nicio indoiala, dar “Twilight” nu vine deloc singur in aceasta ofensiva a “chick flick”-urilor. Inceputul anului ne-o aduce si pe Renee Zellweger in “New in Town”/“Nou-venita in oras”, despre o consultanta in materie de eficientizare, Lucy, care trebuie sa renunte la luxosul ei stil de viata din Miami pentru o perioada petrecuta intr-un friguros orasel din Minnesota, unde faptul ca vrea sa inchida fabrica unde lucreaza mai toti localnicii o va expune rautatilor acestora.
     
    Jumatatea lunii februarie ni le ofera (la pachet) pe Anne Hathaway si Kate Hudson (doua specialiste in comedii romantice), care din prietene la catarama vor deveni dusmance pe viata cand nuntile lor vor fi programate in aceeasi zi. Miza luptei? Cel mai bun local, invitatii (si deci cadourile), wedding planner-ul si asa mai departe. Un film despre prietenie (si rivalitate dusa la extrem), doua nunti cu probleme si mirese alergandu-se prin biserica – e genul la care posesorii de testosteron trebuie lasati acasa (sau trimisi la un thriller), iar sexul frumos va cauta confirmarea impresiilor printre cele mai bune prietene.
     
    Dar cel mai asteptat “chick flick” al anului s-ar putea sa fie “Goana dupa cumparaturi”/“Confessions of a Shopaholic”. Inspirat de romanul omonim al lui Sophie Kinsella, filmul regizat de P.J. Hogan (“My Best Friend’s Wedding”) o va avea in vizor pe Rebecca Bloomwood, o absolventa de facultate care se muta in Manhattan, cazand victima unei asemenea frenezii a cumparaturilor, incat ajunge datoare vanduta. Cum va pune ea mana pe o rubrica intr-un ziar financiar si pe un bogat om de afaceri vom vedea la inceputul lui aprilie, in acest “Diavolul se imbraca de la Prada” al anului 2009.

     

  • Pe genunchiul bunicului Eastwood

    “Changeling”, cu Angelina Jolie in rolul principal, este primul din cele doua filme ale lui Eastwood care ajung pe marile ecrane din Romania. Eticheta de “drama de epoca” nu-i face deloc cinste unui adevarat thriller despre disparitia unui copil in Los Angelesul sfarsitului anilor ‘20. Din nefericire, nimic nu este imaginar in thriller-ul lui Eastwood, peste 95% la suta din incredibilul scenariu scris de J. Michael Straczynski petrecandu-se aidoma in realitate.
     
    Jolie este Christine Collins, o mama singura care incearca sa-i asigure fiului ei de noua ani, Walter (Gattlin Griffith), o existenta cat mai fericita. Intr-o zi, Christine se intoarce de la munca si nu-si mai gaseste fiul. Femeia alerteaza politia si primeste toate promisiunile ca Walter ii va fi inapoiat cat de curand, numai ca lunile trec, iar sutele de piste incercate de detectivi se dovedesc inutile. Cand Christine este anuntata ca fiul ei a fost gasit intr-un orasel din Texas, femeia traieste cea mai fericita zi din viata, dar toate sperantele i se naruie cand isi vede “fiul”: pustiul care sustine cu tarie ca este Walter nu este decat un impostor, iar femeia, impinsa de la spate de un sef al politiei speriat de scandal, se simte obligata sa ia copilul acasa, pentru a se convinge daca nu cumva lunile de lipsuri i-au schimbat intr-o atat de mare masura infatisarea.
     
    La inceputul filmului, Christine ii spune unui Walter cu ochiul invinetit in urma unei altercatii cu un coleg de scoala: “Niciodata sa nu incepi o bataie, dar intotdeauna s-o termini”. Si ce batalie ne ofera Eastwood! Singura impotriva tuturor, cu politistii din Los Angeles sacrificand-o pentru a da bine in ochii presei, Christine lupta cu deznadejdea, dar si coruptia, pentru a ramane cu acel lucru aparent insignifiant, dar extrem de important: speranta. Chiar daca e o idee prea lung, filmul te tine in priza pana in ultima clipa. La o jumatate de ora de la inceputul filmului, ai impresia ca vezi o distopie perversa, sau ca esti victima unui la fel de pervers SF social. 
     
    Desi s-ar putea sa aiba sanse la o nominalizare la Oscar, interpretarea lui Jolie este mai degraba o problema si nu un atu al filmului. Coafura anilor ‘30 si vestimentatia vremurilor nu te fac sa uiti ca o ai in fata pe cea mai comentata actrita a ultimilor ani, iar interpretarea ei pare uneori fortata. O necunoscuta ar fi fost mult mai potrivita intr-un astfel de rol, pentru care s-au luptat si Reese Witherspoon sau Hilary Swank si in care Eastwood a ales-o pe Jolie numai pentru ca, spune el, fata actritei “da bine si pentru inceputul secolului trecut, si pentru epoca de acum”.
     
    Foarte diferit, dar aproape la fel de captivant, “Gran Torino” ne aduce in zilele noastre, iar Clint Eastwood nu se mai multumeste sa stea in spatele camerei, ci joaca si rolul principal. El este Walt Kowalsky, un morocanos veteran al razboiului din Coreea. De pe veranda casei sale, unde zaboveste dupa-amiezele cu un ziar si o bere in fata, Walt vede cum cartierul sau este cotropit de familii asiatice, cu care veteranul reduce contactul la un minim reprezentat de priviri rauvoitoare si invective suierate printre dinti.
     
    Intr-o zi, cand Thao (Bee Vang), mezinul vecinilor sai, este atacat de o banda de chinezi care vrea sa-l recruteze, batranul intervine, dar numai pentru a-si proteja gazonul de pasii intrusilor.
     
    Simplu, fara mari surprize (cu mici exceptii), “Gran Torino” nu are dramatismul si nici tensiunea debordante ale lui “Changeling”, dar interpretarea puternica a lui Eastwood, gura spurcata a personajului, principiile de viata traditionaliste sau curajul lui nebunesc il fac pe Walt un Dirty Harry la senectute (dar cat se poate de in putere) si cu siguranta “cel mai cool erou varstnic al anului”. Departe de bunicul blajin la care faceam aluzie in titlul acestui articol, Eastwood este o adevarata bestie in “Gran Torino”, o fiara salbatica in stare sa faca prapad in jur, daca cei dragi sunt pusi in pericol. Aceasta se va intampla la un moment dat in film, iar reactia cu totul si cu totul imprevizibila (si atat de anacronica) a lui Walt va face toti banii.
     
    Chiar daca actorii secundari gafeaza adesea (campionul este Christopher Carley, in rolul unui preot care insista ca Walt sa se spovedeasca, primind fara sa clipeasca avalansele de comentarii rautacioase ale batranului), iar tanarul Bee Vang, aflat la primul sau rol, nu-i foarte convingator, “Gran Torino” arata ca umerii lui Eastwood sunt in continuare puternici, fiind in stare sa duca pe ei, de unul singur, un intreg film. Alaturi de “Changeling”, “Gran Torino” va ajunge cu siguranta pe listele celor mai bune filme ale lui 2009. La fel, obligatoriu de vazut, dar de la inceputul lunii martie. 
     
    “CHANGELING” / “SCHIMBUL”
    R: CLINT EASTWOOD D: ANGELINA JOLIE, JOHN MALKOVICH, GATTLIN GRIFFITH, MICHAEL KELLY, COLM FEORE, JEFFREY DONOVAN, JASON BUTLER HARNER. DIN 16 IANUARIE

  • King Kong merge mai departe

    Exemple de filme science fiction care comenteaza situatii actuale mai ceva ca orice drama sau film politic s-au mai vazut. “The Day the Earth Stood Still” a facut-o de doua ori, in contexte diferite, in 1951 si 2008. Daca despre primul se spune ca ar fi provocat o intalnire la varf ruso-americana pe subiectul unei posibile invazii extraterestre, sunt sanse infime ca varianta actualizata sa aiba acelasi efect.Reprezentantul unei rase extraterestre, Klaatu (Keanu Reeves), ajunge pe Terra pentru a verifica daca prejudiciul adus ecosistemului planetei de catre umanitate este sau nu ireversibil. Parerea negativa a extraterestrului cu privire la rasa umana este accentuata de tratamentul pe care i-l aplica guvernul Statelor Unite (Kathy Bates in rol de ministru al apararii), dar astrobioloaga Hellen Benson (Jennifer Connelly) si fiul ei vitreg, Jacob (Jaden Smith, fiul lui Will Smith), ii reveleaza lui Klaatu complexitatea umanitatii si puterea ei de a se schimba.
     
    Daca in 1951 “The Day the Earth Stood Still” propovaduia impotriva Razboiului Rece si a “tangoului” inarmarilor celor doua mari puteri ale epocii, varianta regizata de Scott Derrickson pastreaza contextul si schimba cauza. Logica demersului extraterestru ii este dezvaluita lui Helen de Klaatu intr-o scena care-ti provoaca fiori: “Daca Pamantul moare, muriti si voi. Daca muriti voi, Pamantul supravietuieste”, spune Klaatu – si n-ai cum sa nu-i dai dreptate.
     
    Din nefericire, Derrickson are impresia ca aceasta idee, asezonata cu ceva efecte speciale (nu iesite din comun) si proptita pe umerii unor actori precum Keanu Reeves, Jennifer Connelly sau John Cleese, are puterea de a tine spectatorul neclintit pe scaun timp de aproape doua ore. Ei bine, se insala, caci “The Day the Earth Stood Still” nu poate scapa de izul unei naivitati si lentori specifice filmelor de acum 60 de ani, senzatia de anacronism (pensionara imbracata in fusta mini) fiind accentuata si de un buget de efecte speciale necorespunzator. Pe langa navele biologice, care-si arunca razele peste tot in jur, si mladiosul robot Gort, filmul lui Derrickson nu face Pamantul sa stea in loc prin nimic tehnic. Ce mai, nu te inseli deloc daca spui ca “The Day the Earth Stood Still” e un SF “de criza”.
     
    Senzatia pe care ti-o lasa “The Day the Earth Stood Still” este in mod ciudat asemanatoare cu regretul simtit dupa ultimele cadre din “King Kong”. Chiar daca Peter Jackson face tot posibilul sa-ti ia ochii cu efectele sale speciale de ultima generatie, moartea marelui si romanticului Kong pe Empire State Building, jertfa a naturalului pe altarul evolutiei tehnologice a umanitatii, are o multime de semnificatii, la fel de importate in mileniul trei ca si in deceniul trei al secolului trecut. Din nefericire, criza economica este posibil sa transforme un SF de genul “Zilei…” intr-o specie pe cale de disparitie spre beneficiul unor productii “King Kong-size”.
     
    Filmul in care Jackson arunca, pe langa gorila gigant, dinozauri sau insecte supradimensionate a costat 207 milioane de dolari, dar a incasat peste 550 de milioane doar din circuitul in cinematografele din lumea intreaga. Producatorii nu au dezvaluit bugetul filmului, dar acesta cu siguranta nu depaseste 50 de milioane de dolari, iar in contul sau, in ciuda unei promovari intense, probabil nu vor intra mai mult de 100 de milioane de dolari in toata lumea.
     
    Cu un astfel de CV financiar, “Ziua” este o productie de mijloc, un gen care-si va gasi greu loc in anii viitori, dominati ori de productii independente, cu buget mic si risc minim, ori de megaproductii cu superbugete, dar si incasari de noua cifre (sau, de ce nu, de zece cifre; “Cavalerul negru” a dovedit ca se poate).
     
    Aceasta teorie este sustinuta de marile jocuri ale studiourilor de productie, care renunta la zeci de proiecte medii in favoarea blockbusterelor (aproape) sigure. Filozofia din “Ziua in care Pamantul se opri”, adica un fel de “om trai si om vedea” altoit pe “invatati si ne vedem in sesiunea de restante”, va fi schimbata, cel putin in viziunea marilor producatori de film de la Hollywood, de mult mai simpla si categorica lege “totul sau nimic”.
     
    Astfel vom avea parte de tot mai multi Batman, Iron Man si alti “man” cu sau fara colanti sau gadgeturi hiper-sofisticate, care vor darama de regula New Yorkul (cu mici vacante la Chicago, vezi “Hancock”), in defavoarea unor SF-uri mistico-filozofice, in stare sa te convinga sa traiesti mai atent, cu sticlele, hartia si plasticul impartite pe categorii si transportate la containerele eco din intersectie. 

  • Corcituri de succes

     

    Ca si “Beverly Hills Chihuahua”, muzicalul cu adolescenti “High School Musical: Senior Year” sau drama cu accente horror “Twilight” nu i-au facut pe critici sa ezite prea mult inainte de a scrie o cronica usturatoare, dar toate au avut parte de un succes financiar considerabil.
     
    Faptul ca toate cele trei filme sunt incrucisari intre genuri populare sa fie doar o coincidenta?
    Nu avem nicio informatie cu privire la pedigree-ul rasfatatei Chloe, catelusa chihuahua care se pierde in premiera saptamanii trecute, dar filmul regizat de Raja Gosnell este categoric un “Sex and the City” canin. Chloe (voce Drew Barrymore) este lasata de stapana ei (Jamie Lee Curtis) in grija nepoatei acesteia, petrecareata Rachel (Piper Perabo). Deloc atenta la programul foarte incarcat al catelusei, care include cam tot ce s-ar afla in agenda unei Paris Hilton in ziua cea mai plina a saptamanii, Rachel isi ia cele mai bune prietene si o sterge intr-o miniexcursie in Mexic. Printre pahare de margarita si miscari de La Cucaracha, Chloe se pierde, nepretuita faptura suportand o multime de lipsuri si aventuri inainte de a se intoarce, intr-un happy-end marca Disney, in luxoasa resedinta a stapanei ei.
     
    Acrobatii scenaristice de un neverosimil latrator la cer (Rachel ajunge in Ciudad de Mexico la sugestia unei directoare de adapost pentru caini, careia i se nazare ca Chloe ar fi putut fi rapita de organizatorii unor lupte canine ilegale) nu au impiedicat “Beverly Hills Chihuahua” sa bifeze de doua ori locul intai cu zgarda Versace in box-office-ul american. Productia Disney a intrecut filme pline de nume mari, iar exemplul cel mai uimitor este thriller-ul politic “Body of Lies”, cu Russell Crowe si Leonardo diCaprio in rolurile unor agenti CIA in actiune in Orientul Apropiat.
     
    Succesul financiar al haitei de chihuahua, care a incasat 29 de milioane de dolari in week-end-ul lansarii si 17,5 in urmatorul sfarsit de saptamana, a fost explicat de analisti din perspectiva crizei economice. Lansat la cateva zile dupa inceputul unei perioade extrem de nefaste pentru bursa de pe Wall Street, “Beverly Hills Chihuahua” a fost si singura comedie dintr-o oferta cinematografica dominata de drame. Dorinta de a uita pentru doua ore de criza financiara i-a facut pe multi adulti sa caute aceasta uitare printre costumasele, ochelarii de soare si rasfaturile lui Chloe, mult mai interesante, se pare, decat actiunile antitero ale lui Crowe si DeCaprio, decat toaletele Keirei Knightley in “The Duchess” sau mult-asteptatul remake dupa horror-ul spaniol “REC”, “Quarantine”.
     
    “Beverly Hills Chihuahua” se lanseaza in Romania pe 12 decembrie, cand il va avea ca principal concurent pe Keanu Reeves in rol de extraterestru in “Ziua in care Pamantul se opri”. Comedia lui Gosnell va fi urmata la inceputul anului viitor de “Hotel pentru catei”/”Hotel for Dogs”, iar in 2010 de “Cats & Dogs: The Revenge of Kitty Galore” (de observat trimiterea ireverentioasa la personajul Pussy Galore din seria Bond), continuarea succesului “Caini si pisici” din 2001.
     
    Comentat pe aceste pagini acum doua saptamani, muzicalul cu adolescenti “High School Musical” a provocat si el o surpriza odata cu lansarea in Statele Unite, cand a devenit muzicalul cu cele mai mari incasari in week-end-ul premierei. Nici el foarte laudat de critici, a treia parte a unei serii lansate pe canalul de televiziune Disney Channel a intrecut “Saw V”, aventurile elevilor de liceu care canta continuu dovedindu-se mai interesante pentru publicul american decat capcanele maleficului Jigsaw.
     
    Cateii coafati si liceenii cu ochii plini de stele nu sunt singurii protagonisti ai unor succese de box-office desfiintate de critica: vampirii cei romantici, tot mai prezenti la Hollywood in ultima vreme, sunt categoric vedetele box-office-ului american. “Twilight”, despre o adolescenta de 17 ani care se indragosteste de un coleg de liceu foarte special, a strans 70 de milioane de dolari in week-end-ul lansarii. Filmul a provocat o adevarata isterie, biletele pentru peste 2.000 de spectacole de pe teritoriul american fiind epuizate cu saptamani inainte de premiera. Povestea Bellei Swan (Kristen Stewart) si a colegului ei de liceu, un vampir de 173 de ani cu aspectul unui tanar de 17, i-a facut pe multi dintre fani sa declare ca vor revedea filmul cel putin inca o data, desi cronicarii de film n-au avut multe cuvinte de lauda despre aceasta prima parte dintr-o trilogie. Filmul se va lansa in Romania pe 23 ianuarie 2009. Ca sa fie clar ca vampirii sunt iarasi la moda la Hollywood, canalul HBO a lansat acum cateva luni un nou serial, “True Blood”. Creat de omul din spatele mega-succesului “Sub Pamant SRL”, Alan Ball, “True Blood” captiveaza odata cu premisa (inventarea unui tip de sange artificial le permite vampirilor sa se integreze in societate), iar noul gen de serial, soap opera cu vampiri, a castigat deja fani inraiti, chiar daca multi considera ca trecerea lui Ball de la morti la morti-vii este departe de-a fi o evolutie.

     

  • Ora de laborator

    Produs si difuzat fara tam-tam de canalul de televiziune Disney Channel, “High School Musical” s-a bucurat de un asemenea succes la inceputul anului 2006, incat fanii au avut de asteptat doar un an pentru o continuare pe acelasi canal de televiziune. Vandute in toata lumea, cele doua filme erau o invitatie intru cucerirea marelui ecran, asa ca “High School Musical: Senior Year”/“Liceul muzical: Anul absolvirii” a fost lansat ca un adevarat blockbuster in Statele Unite, filmul nedezamagindu-si deloc producatorii: 42 de milioane de dolari incasari in primul week-end, locul intai in box-office-ul american (asta in situatia in care principalul competitor al muzicalului era partea a cincea a celei mai de succes francize horror a tuturor timpurilor, “Saw”), plus alte 40 de milioane de dolari incasate odata cu lansarea internationala. Bietul “Mamma Mia!”, fostul detinator al titlului de cel mai profitabil muzical al tuturor timpurilor, a trebuit sa se resemneze in fata suprematiei lui “HSM3” (prescurtare uzuala pentru fani), in timp ce bugetul castigatorului a fost de aproximativ cinci ori mai mic.
     
    Despre ce este vorba in “Liceul muzical 3”? Cele sase personaje din primele doua filme se intorc si in cel de-al treilea. Troy (tot mai popularul Zac Efron), capitanul echipei de baschet a liceului, este la fel de indragostit de Gabriella (Vanessa Hudgens), singura lui problema fiind faptul ca habar n-are ce cariera vrea sa urmeze. Diva clasei de teatru, Sharpay (Ashley Tisdale), are de gand sa puna in scena un one (wo)man show pentru spectacolul de sfarsit de an, dar planurile ei sunt dejucate de Kelsi (Olesya Rulin), compozitoarea, care propune un spectacol de ramas-bun care sa includa cat mai multi colegi. Balul absolvirii, uneltirile lui Sharpay, o posibila bursa la Juilliard, dilema lui Troy in ceea ce priveste si alte astfel de mini-trame umplu cele aproape doua ore ale filmului, ritmate de melodii care i-au adus deja cateva discuri de platina soundtrack-ului, dupa ce acesta a debutat pe locul 2 in topul Billboard.
     
    Cu popularitatea “HSM” aproape de zero in Romania, s-ar putea ca povestea de succes a Disney sa nu continue si in cinematografele de la noi. Principalul motiv tine de atmosfera “de laborator” a muzicalului, din care a fost scos cam tot ce ar fi putut da veridicitate unui astfel de proiect. Totul este exagerat, utopic, in “Anul absolvirii”, de la zambetele latite pe fetele protagonistilor pana la bruma de conflict, rezolvat cat se poate de previzibil. Filmul nu plictiseste nici macar o secunda, dar la un moment dat gesturile teatrale ale actorilor, ochii mijiti a fericire ai acestora, de parca ar privi intr-un rasarit etern, entuziasmul lor pe steroizi, toate nu provoaca mai mult decat o bunavointa relaxata a spectatorului.
     
    Cat despre partea de muzical, impresia pe care ti-o lasa “HSM3” este ca echipa de compozitori si coregrafi a filmului s-a format din fosti presedinti de fan club Michael Jackson. Prea multe dintre melodii iti amintesc de regele pop-ului, dar acest lucru nu a impiedicat publicul american sa ceara si o varianta tip karaoke, in care spectatorii sa poata canta alaturi de protagonisti. O alta modalitate de promovare a seriei a fost un turneu prin Statele Unite, cu cele mai apreciate melodii interpretate de actori. Singurul care a lipsit a fost Zac Efron, care a declarat la un moment dat ca “ar fi sarit de pe ceva cu adevarat inalt” daca ar mai fi auzit melodiile respective macar o data.
     
    In ciuda incasarilor surprinzatoare pentru un muzical, “HSM3” este unul dintre foarte putinele filme care stau mai bine in preferintele criticilor decat in cele ale cinefililor. Agregatorul de cronici Rottentomatoes.com noteaza trilurile lui Troy si-ale Gabriellei cu un binevoitor coeficient de 67% “fresh”, ceea ce inseamna ca doua treimi din cronicile despre muzicalul Disney au fost pozitive. Site-ul imdb.com, in schimb, unde cei care noteaza filmele sunt cinefilii din toata lumea, are un rating la jumatate pentru filmul lui Kenny Ortega, notat cu punctaj de 3,3 din 10. Dar pentru Disney nu cronicile si nici aprecierile vizitatorilor imdb.com nu au importanta, ci incasarile, iar acestea au urcat chiar mai sus decat glasurile protagonistilor. Bineinteles, urmeaza o parte a patra a seriei, destinata tot marelui ecran, chiar daca Zac Efron nu-l va mai interpreta pe cel mai popular elev al East High School si putini componenti din echipa initiala vor fi pastrati. Discrepanta dintre atmosfera edulcorata a muzicalului si realitatea “dura” a atins culmea anul trecut, cand au fost facute publice trei fotografii in care Vanessa Hudgens aparea goala sau purta lenjerie provocatoare. Actrita s-a declarat “jenata” de situatie si a spus ca regreta acele fotografii. Desi excluderea ei din echipa HSM parea sigura, mai-marii de la Disney au hotarat sa o pastreze. “Vanessa si-a cerut scuze pentru greseala ei. Speram ca a invatat o lectie valoroasa”, au declarat reprezentantii Disney, probabil impacati de faptul ca relatia dintre Gabriella si Troy continua si in viata reala: Efron si Hudgens formeaza un cuplu de mai bine de un an de zile, chiar daca zvonuri despre o posibila despartire umplu periodic paginile tabloidelor.

  • Dragoste in vreme de razboi

    Secondata de Sienna Miller, Knightley interpreteaza in “The Edge of Love”/”Triunghiul dragostei”, in regia lui John Maybury, rolul Verei Philips, o cantareata in a carei viata reapare prima ei dragoste, poetul Dylan Thomas (Matthew Rhys). Seducatorul Dylan incearca s-o recucereasca pe Vera, dar sotia poetului, Caitlin (Miller) vine si strica socotelile tuturor, mai ales prin faptul ca ajunge cea mai buna prietena a presupusei ei rivale.
     
    Impartind aceeasi camera, sorbind indelung din pahare de alcool in pub-uri ce trosnesc din toate incheieturile in timpul deselor bombardamente, Vera, Dylan si Caitlin duc o viata cum nu se poate mai boema, o viata in care saracia si lipsurile nu inseama nimic, caci sunt constante in existenta tuturor.
     
    In “The Edge of Love” totul este o declaratie de razboi adresata tocmai razboiului. Fiecare intonatie, versurile lui Dylan, prea desele pahare de alcool, fiecare fum tras parca dintr-o ultima tigara sunt gesturi disperate, facute pentru a anula amenintarea bombardamentelor si a sirenelor care nu avertizeaza decat ca mai urmeaza sa moara cineva. Fiecare cearta, fiecare strigat de furie si geamat de dragoste sunt gesturi energice, obscene, aruncate in fata razboiului aducator de moarte.
     
    Pe vocea lui Knightley, Maybury monteaza cadre cu ravagiile lungilor ani de lupta, iar vocea lui Rhys, declamand unele dintre cele mai cunoscute versuri ale lui Thomas, insoteste siruri de soldati si montaje dramatice cu fotografii alb-negru, a caror lipsa de claritate subliniaza ororile conflagratiei. Cu toate acestea, regizorul se tine departe de front, cu putine exceptii, caci “The Edge of Love” foloseste razboiul doar ca fundal tragic pentru o poveste de dragoste atipica, un triunghi care incepe sa scartaie exact in momentul cand ar trebui sa devina patrat. Razboiul lui este unul de dormitor saracacios, iar ofensivele si contraofensivele sunt animate de versurile lui Dylan, dansul lui Caitlin, cantecele Verei. “Dragostea este razboi”, pare sa spuna Maybury inca de la genericul pe care Keira Knightley canta, cu o ghirlanda de flori de hibiscus la gat, despre “saruturi de ramas bun” sub lumina unei “luni albastre din Tahiti”. Ceea ce parea convietuirea perfecta, cu o Vera avertizata de Caitlin sa nu se (re)apropie de Dylan, se cutremura o data cu maritisul primeia cu eroul de razboi William (Cillian Murphy). Acesta nu intelege setea de viata care-i face pe cei trei sa duca o existenta simbiotica perfecta, iar gelozia lui, care pune in balanta ororile de pe front cu poezelele licentioase ale lui Dylan, va duce la o escaladare a conflictului dintre cei doi barbati.
     
    Principalul atu al filmului lui John Maybury este, fara urma de indoiala, atmosfera. Daca in general filmele britanice de razboi fac economie la capitolul scenografie, regizorul si-a permis sa reinvie acea parte a societatii din vremea razboiului in stare sa danseze pana la epuizare in suieratul bombelor si-n norii grosi de praf imprastiati de imobilele cazute. Toalete incropite din materiale pretioase, palarii cu pene, culori calde si ritmuri de jazz anima povestea de dragoste dintre Vera, Dylan, Caitlin si William, iar vocea cristalina a Keirei Knightley, surprinzator de melodioasa, se potriveste perfect pe melodiile compuse de Angelo Badalamenti. Dupa ce o auzi pe Knightley, care da semne ca se specializeaza in roluri de epoca (actiunea a doar doua dintre ultimele ei zece filme se petrece in zilele noastre, “Domino” si “Love Actually”), incepi sa ai incredere in noul ei proiect, un remake al celebrului muzical “My Fair Lady”, in care actrita britanica ar putea relua rolul lui Audrey Hepburn, alaturi de Daniel Day Lewis.
     
    Desi actorii sunt excelenti, iar la capitolul tehnic Maybury nu se putea descurca mai bine, “The Edge of Love” este o idee prea lung si prea lent ca sa te prinda. Fragila Knightley si exuberanta Miller nu reusesc sa te faca sa nu te uiti la ceas, iar carismaticul Rhys si calmul Murphy parca nu se ridica la inaltimea partenerelor lor. Scenariului scris de mama lui Knightley, Sharman Macdonald, ii lipseste energia, astfel incat incepi sa astepti un deznodamant violent, care sa compenseze inertia si lentoarea scenelor, vaduvite si de stralucirea Londrei atacate de nemti, odata ce Vera, Caitlin si Dylan decid sa se retraga in Tara Galilor, mult mai ferita de distrugerile razboiului. Categoric mai bun decat “Ducesa”, in care Keira Knightley se multumeste sa poarte fel de fel de toalete somptuoase, “Triunghiul dragostei” este considerat un film biografic, dar fanii poetului n-ar trebui sa se astepte ca Dylan Thomas sa fie prea prezent in cadrele luminoase ale lui Maybury. 

  • Hollywoodul reinventeaza supereroii

    E rosu, mare si rau. Cum altfel ar putea fi un fel de diavol al carui destin este tocmai acela de a distruge candva lumea? Hellboy, readus pe marile ecrane de Guillermo del Toro, maestrul mexican al horror-ului subtil, absolva acum gradinita si merge la liceu. "Hellboy si Armata de Aur" (sau "Hellboy 2: The Golden Army") este categoric mult mai bun decat predecesorul sau, iar acest lucru nu i se trage neaparat de la faptul ca lui del Toro i s-au dat toti banii din lume (sau 85 de milioane de dolari) pentru a-si popula filmul cu fel de fel de creaturi fantasmagorice, ci pentru ca regizorul si-a lasat personajele sa creasca.

    E o tendinta devenita aproape banala in lumea super-filmelor: Hellboy calca pe urmele lui Batman (supererou tehnic), Iron Man (idem), Hancock (alcoolic, badaran, depresiv) si altii, punandu-si pentru multe scene halatul si papucii oricarui tip obisnuit care-si petrece serile cu telecomanda in mana. Dar acest lucru se poate spune numai despre personaj, caci filmul lui del Toro face o atat de serioasa incursiune in universul magic, incat mai ca-l banuiesti ca a facut o repetitie generala pentru cele doua "The Hobbit".

    Elfi, goblini, troli si alte asemenea fiinte magice umplu pana la refuz mare parte din secventele lui del Toro, iar regizorul adauga o multime de alte creaturi din prodigioasa lui imaginatie, pusa la incercare, dar deloc epuizata, in "Labirintul faunului". Ce se intampla in "Hellboy 2"? Pe scurt, avem de-a face in primul rand cu un Hellboy pusti. Cu un aspect de tocilar si dinti care-ti amintesc de unul din gagurile din "Dennis – pericol public", Hellboy afl a de la mentorul sau, Trevor Bruttenholm (John Hurt), despre legendarul razboi dintre oameni si fiintele magice.

    Petrecut cu milenii in urma, conflictul s-a stins cand un goblin a mesterit pentru Balor, regele elfilor, o invincibila armata din soldati de aur. Decimati de armata "de 70 ori 70 de soldati", oamenii accepta imediat un armistitiu, spre dezamagirea printului Nuada, care si-ar fi dorit sa-i vada stersi de pe fata Pamantului. Dupa mii de ani in care armata a asteptat cuminte intr-o grota, Nuada (Luke Goss) se intoarce din exilul autoimpus si declara razboi oamenilor, incercand sa-i reactiveze pe cei 4.900 de soldati nemuritori.

    Bineinteles, Hellboy (Ron Perlman), Liz (Selma Blair) si Abe Sapien (Doug Jones) au si ei ceva de spus in aceasta problema. Chiar daca nu parcurge intreaga distanta de la filmul cu supereroi destinat spectatorilor de sex masculin sub 20 de ani (cum este "Spider Man", de exemplu, unde efectele speciale primeaza in fata coerentei subiectului) la cel destinat unui public mai atent si la dialog, interpretare sau profunzimi filozofice ("The Dark Knight"), "Hellboy 2" este categoric mai matur decat predecesorul sau, impresionand pe de o parte cu temele sale moderne, pe de alta parte cu efectele speciale.

    Hellboy, Liz, Abe Sapien sau ectoplasmicul Johann Krauss, recent introdus in grup, dar si personajul negativ pe care ajungi pana la urma sa-l simpatizezi, printul Nuada, se confrunta cu crize conjugale, probleme de integrare (Hellboy n-a fost niciodata prea subtil in ceea ce priveste relatiile cu oamenii, spre disperarea conducerii BPRD, un fel de agentie secreta specializata in fenomene paranormale), probleme ecologice si multe altele.

    Probabil ca cel mai atasant personaj al filmului este chiar eroul cel rau, printul Nuada, hotarat sa reactiveze Armata de Aur si sa nimiceasca rasa umana, pentru a nu-i permite sa distruga planeta. Expert in arte martiale de toate felurile si cu extrem de putine scrupule in ceea ce priveste sacrificiile facute pentru a-si atinge scopul, Nuada este un adevarat erou romantic, sfasiat de crimele groaznice pe care trebuie sa le comita, dar si impins inainte de telul sau suprem, acela de a-si salva rasa.

    Respins de toti semenii sai, care cred ca oamenii vor invata la timp sa-si protejeze planeta, Nuada crede intr-o solutie mult mai drastica, ceea ce transforma "Hellboy" in al doilea film ecologic al toamnei, dupa frumosul "Wall- E". Iar sora geamana a lui Nuada, Nuala (Anna Walton), ii ofera de obicei neglijatului Abe Sapien ocazia de iesi si el, macar putin, din "acvariul" sau.

    In scenariul scris de del Toro si Mike Mignola apare dupa genericul de final o ultima secventa care sugereaza anumite directii pentru un posibil Hellboy 3. Secventa n-a mai fost realizata din cauza bugetului depasit (cu atatea creaturi, nici nu-i de mirare, ne gandim noi), dar asta nici nu mai conteaza: sunt mari sanse ca Hellboy sa faca ceea ce ni se promitea in filmul de acum patru ani, adica sa distruga putin Pamantul.

    Regizorul mexican de-abia asteapta sa realizeze o continuare, dar aceasta va avea de asteptat ani buni pana va vedea lumina ecranului. "Cred ca toti ne-am intoarce pentru un al treilea Hellboy, daca toata lumea poate sa astepte pana termin cu Pamantul de Mijloc. Ron sigur ar vrea ca totul sa se petreaca mai repede, iar eu categoric stiu incotro ar trebui sa mergem cu al treilea film", a spus del Toro, sugerand resuscitarea eroilor negativi din primul film, Rasputin si locotenent-colonelul nazist Karl Ruprecht Kroenen.
    Cu doua filme "The Hobbit" in pregatire, n-avem nicio sansa sa vedem un al treilea Hellboy inainte de 2013.