BusinessMagazin

Tag: proiect

  • Antreprenorii români trebuie să înveţe să împartă câştigurile cu anonimii

    Ca ei sunt foarte mulţi antreprenori români. Au proiecte, au studii de fezabilitate, au idei, au speranţe, au vise, dar au nevoie de bani. Iar băncile nu mai finanţează astfel de proiecte, bursa de la Bucureşti nici atât, fondurile de investiţii despică firul în patru, fondurile de pensii nu au voie, piaţa de obligaţiuni se bazează mai mult pe entităţile mari, care pot oferi un rating investitorilor (FruFru a fost o excepţie), iar piaţa de venture capital nu există.

    Din păcate, România antreprenorială nu are de unde să facă rost de bani, chiar dacă poate are idei. Finanţarea investiţiilor este prizoniera sistemului bancar (95% din economie este finanţată de bănci). Aşa s-a creat sistemul în România şi prea puţini s-au gândit că va veni o zi când băncile nu vor mai finanţa proiecte noi, iar restul va fi teren sterp.

    Acum 25 de ani, când a reintrat capitalismul în România, primii antreprenori s-au împrumutat la părinţi, rude, sau cei mai norocoşi au pus gaj lucrurile din casă pentru un credit la bancă. Dar până la urmă finanţarea noilor afaceri s-a făcut pe seama inflaţiei şi a devalorizării cursului de schimb. Aşa s-au creat şi au rezistat noile businessuri.

    Băncile au finanţat proiectele private, chiar de la prima cărămidă, pentru că aşa s-a încetăţenit acum două decenii. În mod normal, băncile nu trebuie să finanţeze startup-urile, investiţiile de la zero. O afacere trebuie începută cu banii antreprenorului, atraşi de pe piaţa de venture capital, de pe bursă sau de la acţionari care vor să îşi asume un risc în speranţa multiplicării investiţiei. Finanţarea de la bancă trebuie să intervină când este vorba de capital de lucru sau când se extinde investiţia iniţială.

    În România, toată lumea crede că banca trebuie să finanţeze ideea cap-coadă şi de aceea cei care se duc la bancă cu proiectul sunt foarte nervoşi când sunt respinşi.

    Primii bani necesari începerii investiţiei trebuie luaţi de la cei care cred în proiect, care vor să devină acţionari şi care vor să îşi asume riscuri la fel ca antreprenorul, nu să dea bani cu împrumut. Dacă proiectul iese, câştigul investitorului trebuie să fie aproape la fel ca al fondatorului businessului. Dacă afacerea nu iese, pierderile sunt comune.
    Riscul unei bănci nu trebuie să fie acelaşi ca al acţionarului, ci mult mai mic sau chiar deloc, pentru că în joc sunt banii unor deponenţi.

    România antreprenorială suferă, pentru că toţi aşteaptă finanţare de la bănci. Asta a fost odată, şi pe măsură ce lumea capătă tot mai multă experienţă, iar reglementările bancare devin din ce în ce mai dure, băncile vor finanţa din ce în ce mai puţine startupuri şi investiţii de la zero.

    Atunci antreprenorii trebuie să caute bani din altă parte. Din păcate, în 25 de ani nu s-a creat o piaţă alternativă de finanţare la cea bancară, iar acum multe proiecte rămân pe hârtie, sau sunt începute, dar nu mai au bani pentru a fi continuate. Mulţi caută bani pe platformele de crowdfunding, dar şi acolo este o piaţă unde te pierzi printre milioane de proiecte. 
    În cazul în care nu se vor construi alternative de finanţare, România antreprenorială va avea de suferit, se va pierde pe drum, iar cei care vor să devină antreprenori, să cucerească lumea, vor deveni extrem de frustraţi şi îşi vor îndrepta ura către stat, bănci, Banca Naţională, către sistem.

    Companiile româneşti sau multinaţionalele care sunt deja pe piaţă îşi vor consolida poziţia pentru că nu vor avea concurenţă, nu vor apărea alte businessuri inovatoare care să le atace piaţa, iar economia românească va rămâne în urmă.
    Degeaba vom avea creştere economică de 4%, cea mai mare din Europa în acest moment, adusă de consum, dacă din urmă nu vin noi investiţii, în special cele antreprenoriale, care să aducă alte idei pe piaţă, să insufle energie şi determinarea de a schimba lumea sau un sector.

    Între 1980 şi 1990, România a trăit cu iluzia că are o economie performantă, care produce, care se poate bate cu cea capitalistă. După 1990, până în 2000, când au apărut mai susţinut investiţiile străine, toată această economie comunistă a crăpat, pentru că produsele ei nu puteau face faţă deschiderii pieţei.

    Dacă România nu se deschide către un nou val de antreprenori prin crearea altor surse de finanţare în afara celei bancare, riscă să ajungă în situaţia de acum trei decenii, chiar cu multinaţionalele în frunte.
    Nu ştiu de unde va găsi bani Freelo, dar sper să reuşească şi să fie un deschizător pentru alternative de finanţare, care să ajute şi alte afaceri să scoată capul din găoace şi să ajungă mari.

    Microsoft, Intel, Facebook, Google, Oracle, toţi au pornit de la o idee, care a convins întâi investitori, mai mult sau mai puţin nebuni. Dar cei care au avut ideea au fost dispuşi să o împartă, inclusiv câştigul, cu piaţa, cu lumea întreagă, cu acţionarii anonimi. Antreprenorii români trebuie să înveţe şi ei acest lucru.

  • Povestea românului care a “creat” una dintre cele mai populare maşini din Europa

    A început să deseneze maşini de pe băncile şcolii, iar la Universitatea de Arhitectură din Cluj le explica profesorilor cum îşi dorea să devină designer auto, meserie aproape necunoscută din românia. Victor Sfiazof a luat prin surprindere anul acesta industria auto, după ce şi-a pus semnătura pe Renault Kadjar, crossoverul pe care pariază constructorul francez pentru revenirea în segment.

    Are 32 de ani şi desenează maşini aproape de „kilometrul zero“ al Capitalei, în Centrul de Design al Renault de la Bucureşti, într-o clădire cochetă, construită înainte de cel de-al doilea război mondial şi unde anterior îşi avea sediul Ambasada Elveţiei la Bucureşti.

    Victor Sfiazof a devenit anul acesta primul român care şi-a pus semnătura pe un automobil de serie din gama Renault şi, cu toate că la prima vedere nu pare un lucru extraordinar, acesta este visul oricărui designer.

    „Pot spune doar că proiectând modele de producţie de serie şi nu concepte, aduc renume designerului şi îl fac cunoscut în industrie, mai mult nu pot comenta“, explică Victor Sfiazof după ce a fost întrebat dacă a primit oferte de angajare după ce a semnat schiţa pentru Renault Kadjar.

    Victor Sfiazof deţine funcţia de senior exterior designer în cadrul centrului de design al Renault de la Bucureşti din ianuarie 2008. El este din Satu Mare şi a urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design I.Andreescu din Cluj-Napoca.
    Centrul de design de la Bucureşti a avut o contribuţie importantă în proiectarea noului Renault Kadjar, prin intermediul designerului român, însă proiectul se atribuie întregii echipe care a lucrat la el, nu unui singur om, spunea Laurens van den Acker, designerul-şef al Grupului Renault, în cadrul unui interviu acordat Business Magazin. Kadjar este un proiect global, motiv pentru care în designul acestuia au fost implicate toate cele cinci centre de design ale grupului de la nivel  mondial, pornind cu Paris, Mumbai, San Paulo, Seul şi Bucureşti.

    Dintre  acestea, s-au ales trei, două de la Paris şi unul de la Bucureşti, iar proiectul lui Victor Sfiazof a fost cel câştigător. Proiectul a fost transferat la Paris, iar echipa de acolo l-a definitivat. În ceea ce priveşte rezultatele, designerul-şef al Renault afirma că, „dacă Victor Sfiazof contină în acest ritm,  s-ar putea să fiu nevoit să-mi caut un alt job“.

    Ce nu se ştia până acum este că Victor Sfiazof a semnat designul şi pentru un model Dacia – primul Duster Concept, prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva în 2009, cu un an înainte ca SUV-ul autohton să fie lansat oficial, dar într-un design cu totul diferit.
    Dar totul a început din copilărie, când, ca orice pasionat de maşini, desena siluete ale acestora pe orice bucată de hârtie pe care o prindea.

    „Întotdeauna mi-am dorit să proiectez maşini. Am început să desenez automobile de când eram copil la şcoală. Am văzut la TV un documentar despre proiectarea maşinilor şi de atunci ştiam că asta doresc să fac. Dar în facultăţile din România nu sunt cursuri pentru desenat automobile şi era greu inclusiv greu de convins profesorii că tu îţi doreşti aşa ceva deoarece nici măcar ei nu cunoşteau domeniul“, îşi aminteşte designerul român. El s-a născut la Satu Mare, iar după finalizarea liceului în oraşul natal a plecat la Universitatea de Arhitectură din Cluj, unde însă nu a putut urma cursuri de design auto.

    Tocmai din acest motiv oficialii centrelor de cercetare şi dezvoltare din cadrul Grupului Renault se implică direct în dezvoltarea de noi programe pentru studenţi şi în special de actualizarea ariei curiculare la nevoile pieţei din prezent.
    „Am discutat cu universităţile de arhitectură pentru a avea cursuri speciale pentru design auto. Am venit aici în septembrie anul trecut şi am vizitat universităţile din Cluj, Bucureşti şi va urma Braşov. Vedem un potenţial uriaş. Vrem să extindem centrul de design de la Bucureşti în următorii trei ani. Nu avem un target de designeri, dar vrem să dezvoltăm studenţii pentru a avea posibilitatea de a angaja în viitor. Dacă avem deja o legătură bună cu şcoala şi oameni talentaţi, este mai uşor şi să-i angajăm“, a spus Jean Philippe Salar, directorul de design al centrului de la Bucureşti.

     

  • De la bâlci la muzeu

    O distracţie de bâlci sau de vacanţă, fotografiatul în dreptul unor panouri pe care capetele personajelor sunt decupate ajunge în galerii cunoscute de artă. În acestea se pot vedea printre exponate o serie de capete uriaşe, care le fac să pară minuscule, scrie The Independent.

    Imaginile nu sunt însă reale, ci aparţin unui proiect al artistului Tezi Gabunia, intitulat ”Put Your Head into Gallery„ (”Bagă-ţi capul în galerie„). Acesta a creat mici machete ale galeriilor de artă cu tot cu tablouri invitând apoi diverse persoane să se fotografieze cu capul în ele. 

  • Povestea Cramei la Salina

    Viţa de vie care exista deja în podgorie a fost defrişată, au fost efectuate analize de sol, iar terenul a fost adus la un nivel optim pentru plantare. O nouă viţă de vie s-a născut pe dealurile însorite ale Turzii, iar astfel a început revigorarea unei zone cu un potenţial pentru turismul viticol. Investiţia totală în proiectul depăşeşte 4 milioane de euro, iar bugetele cheltuite pâna acum au vizat plantaţia cu viţă de vie, o cramă, un restaurant, o pensiune, dar şi o herghelie de cai.

    „Am găsit în zona Durgăului, în apropiere de salina din Turda, o vie veche, atestată de la venirea romanilor în Dacia, care se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare Turda, cu care suntem asociaţi. Ei au avut administrarea terenului la momentul demarării proiectului, iar pentru derularea investiţiei am colaborat cu consultanţi români, francezi şi austrieci“, îşi aminteşte Claudiu Sugar, unul dintre proprietarii podgoriei.

    Proiectul La Salina a fost demarat în anul 2011, odată cu analiza solului şi condiţiilor climatice, scrierea unui proiect de replantare, pregătirea terenului, urmând apoi plantarea efectivă a viţelor de vie, aduse de la două pepiniere din Franţa.
    În 2013 a fost instalat sistemul de susţinere şi a fost tăiată via, iar în anul următor au fost plantate nouă hectare cu vlăstari de vie aduşi din Austria; în acelaşi an a fost culeasă prima recoltă, de pe o suprafaţă de 20 de hectare, producţia fiind de 47.000 de sticle. Tot în 2014, antreprenorii clujeni au deschis restaurantul Sarea-n Bucate, căruia anul trecut i s-a adăugat pensiunea cu acelaşi nume (cu 13 camere, 40 de locuri de cazare), crama La Salina şi a fost lansat centrul de echitaţie Salina Equines.

    În prezent, suprafaţa totală a plantaţiei este de 70 de hectare, din care aproximativ 32 de hectare sunt cultivate cu vie care a ajuns la rod, cu soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Noir, Muscat Ottonel şi Riesling de Rin. Alte 9 hectare vor intra pe rod în doi ani, aceste suprafeţe fiind cultivate cu Fetească Neagră, Cabernet Sauvinon şi Neuburger. Antreprenorul clujean crede că este o alegere curajoasă şi bine calculată şi oferă argumente: podgoria se află la altitudine mai mare de 450 de metri, este orientată către sud şi influenţa Arieşului face ca în zonă temperatura medie anuală să fie puţin mai ridicată decât în împrejurimi.

    „În trecut, tot viţă de vie a fost plantată pe Dealurile Durgăului, cu Fetească Regală, Fetească Albă, Traminer, adică soiuri de tradiţie pentru centrul viticol Blaj, de care aparţine Turda. În mod surprinzător, apropierea de salină nu influenţează solul, care este format din cernoziomuri cu intruziuni de calcar“, afirmă Claudiu Sugar.

    Antreprenorul clujean spune că lucrul la vie nu se opreşte niciodată, iar pentru a se obţine un vin bun, via trebuie trecută prin mai multe etape. Fluxul tehnologic pentru obţinerea băuturii lui Bachus începe cu stabilirea momentului optim de recoltare, iar apoi începe lungul drum al strugurilor către sticlă, care porneşte de la cules, iar apoi urmează recepţia cantitativă şi calitativă, zdrobitul şi scoaterea boabelor de pe chiorchini, presarea boabelor, fermentarea în tancuri, tragerea vinului de pe drojdie, filtrarea şi îmbutelierea.

    „Calitatea vinului este pregătită încă din vie, unde strugurii sunt îngrijiţi şi culeşi manual. În lădiţe, cu o capacitate de 20 kg, nu ajung decât strugurii cei mai buni“, continuă Sugar povestea. În prezent, capacitatea de producţie, respectiv stocare, este de 140.000 de litri, reprezentată prin tancuri de inox şi butoaie din lemn de stejar. Tancurile de inox sunt dotate cu un sistem de răcire controlat, iar în timpul fermentaţiei alcolice temperatura nu depăşeşte 17-18 grade Celsius; după acest proces vinul este păstrat la 10-11 grade Celsius. După îmbuteliere, sticlele sunt aşezate orizontal în boxpaleţi metalici, astfel încât dopul să fie în contact permanent cu vinul, şi sunt depozitate în camere cu temperatura controlată, între 10-12 grade şi umiditatea peste 70%. Vinul este comercializat ulterior în retail şi horeca, preţul unei butelii ajungând la 7 euro.

     

  • Proiect de lege: Săptămână de lucru de patru zile în România

     ”Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de 6 ore, şi de 38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizării aflate în plată”, potrivit iniţiativei legislative de modificare a articolului 112 din Codului Muncii, depusă de liberalii Alexandru Pereş şi Dan-Coriolan Simedru la Senat.

    Potrivit proiectului de lege repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de 8 ore pe zi de luni până joi şi de 6 ore vinerea, cu două zile de repaus şi, în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, angajaţii ar putea opta şi pentru o altă variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână.

    Cât priveşte modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, acesta va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern, potrivit sursei citate.

    ”Scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariaţii în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare, dar nu în detrimentul muncii”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

    Cei doi liberali dau ca exemplu statele europene care, ”pentru contracararea efectelor crizei economice resimţite de populaţie”, au redus timpului de lucru şi au flexibilizat programul de muncă.

    ”Ar trebui ca şi membri activi ai societăţii româneşti să beneficieze de aceste facilităţi”, susţin iniţiatorii proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: Săptămână de lucru de patru zile în România

     ”Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, de luni până joi, iar vinerea este de 6 ore, şi de 38 de ore pe săptămână, fără afectarea salarizării aflate în plată”, potrivit iniţiativei legislative de modificare a articolului 112 din Codului Muncii, depusă de liberalii Alexandru Pereş şi Dan-Coriolan Simedru la Senat.

    Potrivit proiectului de lege repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de 8 ore pe zi de luni până joi şi de 6 ore vinerea, cu două zile de repaus şi, în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, angajaţii ar putea opta şi pentru o altă variantă de repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 38 de ore pe săptămână.

    Cât priveşte modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, acesta va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern, potrivit sursei citate.

    ”Scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariaţii în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare, dar nu în detrimentul muncii”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.

    Cei doi liberali dau ca exemplu statele europene care, ”pentru contracararea efectelor crizei economice resimţite de populaţie”, au redus timpului de lucru şi au flexibilizat programul de muncă.

    ”Ar trebui ca şi membri activi ai societăţii româneşti să beneficieze de aceste facilităţi”, susţin iniţiatorii proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O româncă a găsit leacul împotriva ,,fricii de zbor”. Te tratează gratuit!

    Mai precis, pacientul este “condus” într-un avion virtual, unde este simulat zborul, sunetele sau zgomotele aferente, timp în care este asistat de terapeut, informează voceatransilvaniei.ro. Ceea ce este extrem de benefic pentru participanţi este faptul că acest curs cuprinde doar patru şedinţe şi este gratuit, eliminând astfel costuri precum achiziţionarea unor bilete de avion pentru persoana în cauză şi pentru terapeut, aşa cum ar fi necesar într-o terapie obişnuită.

    Proiectul „Învinge frica de zbor!” a fost iniţiat în 1 martie şi se derulează până la 30 septembrie. Coordonatorii acestuia sunt drd. Roxana Cardoş, sub supervizarea prof. univ. dr. Daniel David, în cadrul departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, în colaborare cu Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată şi Institutul Internaţional de Coaching din Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    “Proiectul este de fapt un studiu care face parte din programul meu de doctorat, coordonat de profesorul Daniel David, în cadrul căruia analizăm eficienţa unor tehnici psihologice care sunt deja validate ştiinţific, dar le livrăm prin metode moderne, precum expunerea în realitatea virtuală şi partea de destructurare cognitivă, care se face tot în realitatea virtuală. Target-ul nostru este să ajungem la 90 de participanţi care să beneficieze gratuit de un program de terapie pentru enxietate de zbor cu avionul.

    În cadrul proiectului avem implicaţi o serie de studenţi voluntari, care au fost implicaţi inclusiv în partea de recrutare, de terapie, evaluare şi continuă aceste procese. Dintre aceştia, unii vor să facă, la rândul lor, alte studii pentru care să îşi aplice disertaţia sau licenţa. Ei sunt implicaţi în toate procesele proiectului şi trec printr-un training”, a declarat drd. Roxana Cardoş, coordonatorul proiectului, pentru Vocea Transilvaniei.

    Scopul proiectului este de a dezvolta accesul la terapiile validate-ştiinţific pentru persoanele care resimt frica de a zbura cu avionul.

    “Noi aşteptăm să vină cât mai mulţi participanţi, cei care vor finaliza programul de terapie, vor putea beneficia, prin tragere la sorţi, de un bilet de avion dus-intors spre Europa.

    Încă nu cunoaştem destinaţia, dar vom stabili acest lucru până la finalul proiectului. Momentan, am fost contactaţi de 30 de participanţi, dintre care 20 se apropie de finalizarea terapiei. Nu toţi cei care ne contactează vor fi implicaţi în studiu, noi îi căutăm pe aceia care au anxietate de zbor cu avionul.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • O româncă a găsit leacul împotriva ,,fricii de zbor”. Te tratează gratuit!

    Mai precis, pacientul este “condus” într-un avion virtual, unde este simulat zborul, sunetele sau zgomotele aferente, timp în care este asistat de terapeut, informează voceatransilvaniei.ro. Ceea ce este extrem de benefic pentru participanţi este faptul că acest curs cuprinde doar patru şedinţe şi este gratuit, eliminând astfel costuri precum achiziţionarea unor bilete de avion pentru persoana în cauză şi pentru terapeut, aşa cum ar fi necesar într-o terapie obişnuită.

    Proiectul „Învinge frica de zbor!” a fost iniţiat în 1 martie şi se derulează până la 30 septembrie. Coordonatorii acestuia sunt drd. Roxana Cardoş, sub supervizarea prof. univ. dr. Daniel David, în cadrul departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, în colaborare cu Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată şi Institutul Internaţional de Coaching din Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

    “Proiectul este de fapt un studiu care face parte din programul meu de doctorat, coordonat de profesorul Daniel David, în cadrul căruia analizăm eficienţa unor tehnici psihologice care sunt deja validate ştiinţific, dar le livrăm prin metode moderne, precum expunerea în realitatea virtuală şi partea de destructurare cognitivă, care se face tot în realitatea virtuală. Target-ul nostru este să ajungem la 90 de participanţi care să beneficieze gratuit de un program de terapie pentru enxietate de zbor cu avionul.

    În cadrul proiectului avem implicaţi o serie de studenţi voluntari, care au fost implicaţi inclusiv în partea de recrutare, de terapie, evaluare şi continuă aceste procese. Dintre aceştia, unii vor să facă, la rândul lor, alte studii pentru care să îşi aplice disertaţia sau licenţa. Ei sunt implicaţi în toate procesele proiectului şi trec printr-un training”, a declarat drd. Roxana Cardoş, coordonatorul proiectului, pentru Vocea Transilvaniei.

    Scopul proiectului este de a dezvolta accesul la terapiile validate-ştiinţific pentru persoanele care resimt frica de a zbura cu avionul.

    “Noi aşteptăm să vină cât mai mulţi participanţi, cei care vor finaliza programul de terapie, vor putea beneficia, prin tragere la sorţi, de un bilet de avion dus-intors spre Europa.

    Încă nu cunoaştem destinaţia, dar vom stabili acest lucru până la finalul proiectului. Momentan, am fost contactaţi de 30 de participanţi, dintre care 20 se apropie de finalizarea terapiei. Nu toţi cei care ne contactează vor fi implicaţi în studiu, noi îi căutăm pe aceia care au anxietate de zbor cu avionul.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.