Tag: functie

  • Putin va limita bonusurile pentru directori, după ce un fost coleg din KGB a primit 100 de milioane de dolari

     Astfel de prime ar trebui “să stimuleze managerii de top” să lucreze eficient, însă sunt necesare “limite rezonabile”, a declarat, vineri, Putin, notează Bloomberg.

    Limitarea bonsurilor de plecare din companie ar fi în linie cu standardele internaţionale, a adăugat el.

    Norilsk Nickel a promis în decembrie directorului general demisionar de la acel moment, Vladimir Strjalkovski, 100 de milioane de dolari, un record în Rusia. Strjalkovski, care a fost coleg cu Putin la KGB în Leningrad în anii ’80, a fost înlocuit la conducerea companiei miniere de acţionarul Vladimir Potanin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei. Preşedintele Băsescu a semnat numirea

     Preşedintele Băsescu a semnat, joi, decretul prin care se ia act de demisia Monei Pivniceru, ministrul Justiţiei, şi se constată încetarea funcţiei acesteia de membru al Guvernului, informează Preşedinţia.

    De asemenea, Băsescu a semnat şi decretul prin care se desemnează Victor Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Justiţiei.

    Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Macroscop: Cum arată portretul robot al pacientului român în funcţie de căutările de pe Google?

    Analize medicale, căpuşă, colon help, gripa porcină, helicobacter pylori, hepatita C, lupus, meningită, muşcătura de căpuşă, pancreatită, pojar, rujeolă, scolioză şi zona zoster sunt termenii medicali cei mai căutaţi pe Google de către români în ultimii trei ani, potrivit Macroscop, un studiu realizat de revista online DasCloud, împreună cu agenţia timişoreană X3, folosind şi informaţii furnizate de MediaIQ.

    Pe baza datelor culese în peste 450 de ore de muncă, ca parte a unui proiect de data journalism considerat primul de acest fel din ţară, a fost realizată o fişă medicală a utilizatorului român de internet, precum şi un portret medical al acestuia. În ianuarie 2010, pacientul român utilizator de internet a fost suspect de gripă porcină, acesta fiind termenul cel mai căutat pe Google în perioada respectivă, în iunie 2010 a dat semne de hepatită C, s-a suspectat în permanenţă de zona zoster (căutările termenului fiind relativ constante de-a lungul ultimilor trei ani), în ianuarie 2011 de pancreatită, iar în lunile martie şi aprilie ale aceluiaşi an a fost speriat de muşcătura de căpuşă. În vara lui 2011, în atenţia internauţilor români a intrat lupusul, într-o perioadă în care presa românească scria că Andreea Marin ar putea suferi de o boală autoimună, pentru ca sfârşitul de an să consemneze o căutare în masă de helicobacter pylori. În sezonul rece, fişa medicală a utilizatorului de internet arată că acesta este interesat de analize medicale, mai ales pe fondul unor simptome de rujeolă şi pojar din iarna lui 2011, ce aveau să ia forma unei meningite în vara anului trecut.

    În esenţă, Macroscop este un grafic interactiv bazat pe cercetarea şi analiza căutărilor din domeniul medical realizate de utilizatorii români pe Google în coreleaţie cu interesul mai crescut în anumite perioade pentru unele afecţiuni cu factori externi precum articolele din mass media.

    Conform Eurostat, România are 223 de medici la 100.000 de locuitori, penultimul loc din Uniunea Europeană. Pentru a suplini acest handicap, metode neconvenţionale dar necostisitoare, precum analiza interesului populaţiei pentru anumite boli pe Google ar putea servi sistemul medical. Campanii de informare şi examinare a stării de sănătate ar putea să survină, localizat, în acele regiuni unde se constată creşterea interesului pentru o anumită afecţiune. Un obstacol important îl reprezintă însă faptul că doar 54% din gospodăriile din România au acces la internet şi, de regulă, comunităţile rurale izolate care ar putea beneficia cel mai mult în urma unei astfel de monitorizări, au şi cea mai mică rată de acces la internet.
     

  • BIOGRAFIE: Daniel Morar, fostul procuror-şef al DNA, ajunge judecător la Curtea Constituţională

     Morar a urcat profesional, treaptă cu treaptă, acasă, în Ardeal, consacrarea venind însă ulterior, în Capitală, odată cu funcţiile ocupate în instituţii centrale şi, implicit, mult mai vizibile.

    Notorietatea lui, recunoscută în cheie favorabilă inclusiv în rapoarte MCV, se datorează, în principal, perioadei la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care, pe de altă parte, i-a asociat numele şi cu ideea că anumite instituţii (DNA, ANI etc.) ar fi partizane şi dirijate de la Cotroceni. Dincolo de acuzele de acest fel, majoritatea lansate din direcţia adversarilor politici, Traian Băsescu nu s-a ferit nicio clipă să îl laude pe Morar pentru activitatea sa, subliind că a avut “o mână bună” cu acesta la conducerea DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Morar, numit de Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013”, informează Administraţia prezidenţială.

    Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RCS&RDS a extins reţeaua de internet wireless la 2.400 de hotspot-uri

    “Digi Wi-Fi este singura reţea de internet wireless wi-fi de o asemenea dimensiune în România, cele mai multe alte reţele nedepăşind 100 hotspot-uri. Din 2011 şi până în prezent, am crescut reţeaua wi-fi de 5 ori – primele hotspot-uri instalate au fost în număr de 500. Vom continua expansiunea reţelei în ritm similar.”, spune Valentin Popoviciu, Director Dezvoltare RCS & RDS.

    Reţeaua wireless RCS & RDS este formată din peste 2400 hotspoturi wi-fi, amplasate în majoritatea oraşelor din ţară. Accesul la Digi Wi-Fi este gratuit pentru toţi abonaţii la internet fix sau la internet mobil ai RCS & RDS. Serviciul este disponibil atât pentru clienţii persoane fizice cât şi pentru persoanele juridice. în funcţie de serviciile contractate, aceştia dispun de unul sau mai multe conturi de acces gratuit la reţeaua wireless.

    De asemenea, operatorul a anunţat simplificarea procesului de acces la internetul wireless Digi Wi-Fi oferit clienţilor prin intermediul hotspot-urilor.

    Abonaţii companiei trebuie acum să selecteze reţeaua Digi Wi-Fi Direct Login, iar reconectarea se va face automat după prima intrare în reţea, în funcţie de dispozitivul mobil folosit şi de setările acestuia. Pentru unele telefoane sau computere este necesară o setare prealabilă a funcţiei de reconectare automată.
     

  • Hidrolectrica a primit aproape 500 de CV-uri în prima zi de la anunţul pentru recrutarea managerilor

     “Poziţia de manager al Departamentului Achiziţii şi Logistică a generat, până acum, cel mai mare interes, fiind vizată de 46 de persoane, alte patru roluri din conducerea la nivel central a companiei avand peste 20 de aplicaţii înregistrate”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Perioada de recrutare a 67 de directori a începput pe 20 martie şi se va încheia în 10 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor

     Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz va discuta, în 29 aprilie, “aprobarea stabilirii unei plaje în cadrul căreia să se regăsească nivelul participaţiei Transgaz în cadrul proiectului Nabucco, coroborată cu posibilitatea de finanţare a societăţii, între 15% şi 20% înainte de accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, şi între 7% şi 10% după accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, urmând ca procentul să fie aprobat de AGA”, potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

    Conducerea Transgaz nu a putut fi contatactă pentru declaraţii.

    Transgaz are în prezent o participaţie de 16,67% din Nabucco. Ceilalţi acţionari ai proiectului sunt OMV (Austria), Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding, MOL (Ungaria) şi RWE (Germania).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conducerea Loteriei Române are un nou director. Din ce domeniu de activitate este noul şef al instituţiei

     “Manolache a fost numit în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din data de 13 martie membru al Consiliului de Administraţie, iar în sedinţa Consiliului de Administraţie din aceeaşi data a fost numit în funcţia de director general al Companiei Naţionale Loteria Română”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Manolache, în vârstă de 35 de ani, este licenţiat în relaţii internaţionale la Universitatea Româno-Americană Bucureşti. El a fost angajat al BCR din anul 2000, ultima funcţie ocupată fiind cea de director regional corporate în cadrul Băncii Comerciale Române.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Whirlpool Corporation o numeşte pe Estera Berrozpe CEO pe Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

    ”Esther re o experienţă bogată în ceea ce priveşte activitatea companiei în Europa cât şi în America de Nord, ceea ce o face persoana potrivită  pentru a conduce operaţiunile grupului la nivel european”, a declarat Jeff Fettig, Preşedinte şi CEO al Whirlpool Corporation.
    Berrozpe îl înlocuieşte pe Jose Drummond care se va întoarce în Brazilia din motive personale şi îşi va continua rolul de preşedinte în Consiliului Director Whirlpool SA Brazilia până la sfârşitul anului.

    Berrozpe a devenit Vice-Preşedinte al pieţelor europene EMEA în august 2012. înainte de a ocupa această funcţie, ea a fost vice-preşedinte de brand şi produs pentru regiunea America de Nord (ANR). Ea s-a alăturat Whirlpool Corporation în iunie 2000 şi a avut diverse poziţii cu importanţă din ce în ce mai sporită în departamentele de trade marketing, produs şi brand leadership în Europa şi în America de Nord. Berrozpe deţine o diplomă de licenţă şi un masterat în cadrul Universităţii Deusto din Spania. Esther Berrozpe a studiat, de asemenea, Economie şi Afaceri Internaţionale la Università degli Studi di Bergamo, în Italia.

    Cu aproximativ 11.500 de angajaţi, o prezenţă de vânzări în peste 30 de ţări europene şi centre de producţie în şase ţări, Whirlpool EMEA este o filială deţinută în întregime de Whirlpool Corporation. Cu o cifră de afaceri anuală de peste 18,1 miliarde de dolari în 2012, 68.000 de angajaţi şi 67 de centre de producţie şi cercetare, Whirlpool Corporation este liderul mondial în fabricarea şi comercializarea electrocasnicelor de mari dimensiuni. Compania comercializează mărcile Whirlpool, Maytag, KitchenAid, Jenn-Air, Amana, Brastemp,  Bauknecht şi alte branduri importante pentru consumatori în aproape fiecare ţară din întreaga lume.