Tag: auto

  • Revista presei economice din Romania

    Circa
    63% dintre directorii executivi din marile companii sunt
    încrezători cu privire la viitorul financiar al companiilor, nivel de
    peste trei ori mai mare faţă de luna aprilie, scrie Gandul,
    citand un studiu Deloitte; nu la fel de optimisti sunt insa
    antreprenorii autohtoni. România este pe ultimul loc în Uniunea
    Europeană în funcţie de creşterea producţiei industriale; în
    august, indicatorul a avansat cu doar 0,1% faţă de luna
    trecută.

    Ministrul Ialomitianu dezvaluie ca le-a cerut sindicalistilor sa-i
    explice cum constituie fondul de stimulente pentru finantisti,
    constatand ca “sunt foarte multi contribuabili care primesc
    somatii” si amenzi tocmai pentru a se intocmi acest fond, relateaza
    Evenimentul Zilei. Producatorii romani i-au cerut
    imposibilul comisarului european pentru agricultura, Dacian Ciolos
    – egalizarea subventiilor pentru fermieri cu cele din Vest, de
    cinci ori mai mari decat la noi.

    Institutiile publice si firmele nu cumpara produse ecologice din cauza pretului si a
    restrictiilor impuse de lege, constata Adevarul, citand un
    studiu din care rezulta ca achizitiile publice reprezinta doar 25%
    din piata produselor ecologice. Omul de afaceri Ioan Niculae a
    investit aproximativ 10 milioane de euro pentru redeschiderea
    activitatii Fabricii de Amoniac de la Nitramonia Fagaras, dupa ce
    instalatia fabricii n-a mai functionat de sase ani.

    Romania este devansata de Ungaria la productia de autovehicule, iar in ultima
    perioada noi investitori (Audi, GM) si-au anuntat intentia de a
    dezvolta unitati de productie in tara vecina, anunta Romania
    Libera
    ; infrastructura dezvoltata, costurile cu logistica mai
    mici si un sistem fiscal mai permisiv au contat in atragerea
    constructorilor straini. Adevarul in razboiul stimulentelor: anul
    trecut, bonusurile functionarilor din Finante s-au ridicat la 890,7
    mil. lei.

    Articolul “Noua miza la Fondul Proprietatea: cine intra in
    fata cu dosarul la despagubire” din Ziarul Financiar
    examineaza modul in care, in lipsa unui mecanism transparent, sunt
    selectate pentru rezolvare tocmai dosarele cedate catre terti cu
    doar 10-20% din valoare, in timp ce proprietarii reali asteapta si
    4-5 ani titlurile de despagubire. Ziua negocierilor pe conducte:
    OMV la Basescu cu Nabucco, Gazprom la Boc cu South Stream.

  • Cum asteapta primarul din Jucu sa vina nemtii cu BMW-urile

    In timp ce primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, spune ca i-ar fi
    asteptat pe bavarezi cu bratele deschise, oficialii BMW au raspuns,
    in putine cuvinte, ca nu se pune problema unei eventuale fabrici in
    Romania, mai ales pentru ca politica grupului este de a concentra
    productia europeana in Germania, cu doua exceptii: Spartanburg,
    SUA, si Steyr, Austria.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum fac primariile din marile orase “vad comercial” pentru hingherii de masini

    Lipsa locurilor de parcare a pus pe picioare una din cele mai
    banoase afaceri, cea de ridicat masini. Afacerea merge cel mai bine
    in orasele unde lipsa locurilor de parcare este mai mare, dupa cum
    puteti vedea mai jos.
    La Timisoara, o masina din 15 prinde un loc de parcare, sunt
    inmatriculate 180.000 de autovehicule si doar 12.000 de locuri de
    parcare. Pretul vechi al taxei de recuperare, de 550 de lei, a
    crescut recent.
    In Bucuresti, afacerea s-a extins in cinci sectoare si s-a inventat
    amenda pe kilogramul de masina ridicata. Statisticile arata ca, in
    Capitala, exista 1.300.000 de masini si 250.000 de locuri de
    parcare. Din calcule reiese ca pe un singur loc ar trebui sa
    parcheze 5,2 masini.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Adio interventiilor pe scuter. Politia Capitalei trece la Dacia Duster

    Din veniturile proprii (amenzi), Politia Locala a Municipiului
    Bucuresti a achizitionat recent 40 de masini Dacia Duster care vor
    fi folosite la interventii sau in trafic.

    In afara dotarilor SUV-ului romanesc, noile autoturisme au in fata
    lacasul pentru statiile dotate cu GPS si sistem de inregistrare a
    convorbirilor si un lacas pentru pistolul din dotare.

    Detalii si galerie foto pe www.gandul.info.

  • Dacia: Romania nu mai concureaza cu Europa de Vest pentru investitii, ci cu Maroc, India si China

    Daca in trecut principalele motive care au atras constructori
    precum Renault la Mioveni si Ford la Craiova erau legate de costuri
    si salarii, locul Romaniei in ceea ce priveste industria auto este
    acum amenintat de alte piete emergente, in conditiile in care la
    noi investitiile atat in extinderea infrastructurii rutiere si
    feroviare sunt la un nivel scazut.

    Pe fondul lansarii Duster, Dacia va produce la Mioveni in acest an
    aproape 330.000 de autovehicule, din care 300.000 vor fi exportate
    catre piete vest-europene. “Datorita Duster cifra de afaceri a
    Dacia va creste anul acesta la peste 2 miliarde de euro, in
    conditiile in care uzina a functionat la capacitate maxima”, spune
    Chauvet.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Revista presei economice din Romania

    Grupul Rompetrol intenţioneaza
    sa cumpere inapoi acţiunile
    la Petromidia pe care i le-a dat
    statului, in contul datoriei de 516 milioane euro, devenita
    scadenta la 30 septembrie, preţul pe care Rompetrol este dispus sa
    il plateasca depinzand de situaţia economica a Rompetrol, declara
    oficialii KazMunaiGaz, citati de Evenimentul Zilei. Acelasi
    ziar prezinta proiectul noului ministru al economiei, Ion Ariton –
    “Cumpara romaneste”, in valoare de 5,2 milioane lei, din fonduri
    UE.

    Strategia bancherilor, asa cum reiese din dobanzile practicate,
    este de a credita firmele si de a incetini si mai mult acordarea
    imprumuturilor catre persoanele fizice: bancile
    au redus in august dobanzile
    cerute firmelor pentru creditele
    nou acordate, insa au scumpit imprumuturile in lei date populatiei,
    remarca Gandul. Dacia si-a triplat numarul de inmatriculari
    in Franta in primele noua luni, ajungand la 81.500 de autovehicule,
    devenind lider in topul cresterii numarului de inmatriculari.


    Cum pot lua bani de la stat tinerii antreprenori
    : Ordonanta de
    urgenta prin care intreprinzatorii debutanti cu varsta de pana la
    35 de ani pot primi ajutor nerambursabil de la stat poate fi votata
    miercuri in Guvern, scrie Adevarul. Un producator auto
    italian vrea sa lanseze in Romania o masina electrica de 24.000 de
    euro – reprezentantii Tazzari Electric poarta discutii cu o firma
    romaneasca pentru introducerea pe piata a automobilului.

    Romania Libera da sfaturi studentilor despre
    cum sa se pregateasca de cariera din facultate
    , de la
    participarea la traininguri din diverse domenii, workshop-uri,
    evenimente de networking si pana la absolvirea unei burse de tip
    Erasmus. Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu,
    considera ca Romania are nevoie de un acord de tip “precautionary”
    cu Fondul Monetar International, dar nu de o noua intelegere de
    finantare.

    A
    deprecia sau a nu deprecia cursul
    , intrebarea strategica pentru
    economia romaneasca”, dar si pentru Ziarul Financiar, care
    se intreaba cat ar costa o depreciere abrupta, in conditiile in
    care la nivel mondial creste miza pentru protectia economiilor si
    sprijinirea exporturilor prin deprecierea monedelor. Cotidianul
    publica un reportaj despre cum isi dezvolta Ioan Niculae afacerile
    in Zimnicea, orasul unde doar preotul este “independent”, cu un
    business propriu.

  • Alain Prost, despre Dacia: Francezii credeau ca Logan e brandul si Dacia modelul

    “Am auzit de Dacia de mult timp, inca din momentul in care
    Renault vorbea de conceptul de masina low-cost”, isi aminteste
    zambind francezul Alain Prost, omul care pana in 2001 a detinut
    recordul celor mai multe titluri din istoria competitiei de Formula
    1.

    Chiar daca Alain Prost cunostea modelele de masini produse la
    Pitesti, el fiind prezent chiar si la lansarea Duster, nu toti
    europenii erau la fel de familiarizati cu brandul Dacia: “La
    inceput, in Franta vorbeam mai mult de Logan decat de Dacia. Eu
    stiam ca Dacia e brandul, iar Logan modelul, dar francezii, daca
    intrebai de Dacia, putini stiau la ce te referi. Logan era ceea ce
    stiau ei. Acum totul e diferit, intr-un an totul s-a schimbat.
    Cunosc Dacia Logan, Sandero si, mai nou, Duster.”

    “Secretul Dacia a fost lansarea in criza economica. Multi oameni
    au renuntat sa se gandeasca la masini scumpe si vor sa cheltuiasca
    mai putini bani. In acelasi timp, Dacia a venit cu mai multe modele
    si cu un nou design”, spune Alain Prost, adaugand ca, la inceput,
    Loganul nu avea cel mai atragator design, dar modelele ulterioare
    au schimbat fata Daciei.

    “Acum oricine ar conduce un Duster sau un Sandero, dupa ce cei
    de la Dacia au facut imbunatatiri atat la aspect, cat si la
    calitate, intr-un timp foarte scurt”, rezuma francezul.

    Intrebat cum ar descrie in trei cuvinte succesul Dacia pe plan
    european, Alain Prost raspunde: “Simplitate, pret mic si
    fiabilitate”.

    In 1999, francezul Alain Prost a primit premiul Sportivul
    Secolului, la categoria motor-sport, trofeu castigat de-a lungul
    timpului de nume mari precum Pelé, Muhammed Ali, Carl Lewis si
    Steffi Graf.

  • Pregatiti-va sa primiti amenzi, chiar daca aveti rovinieta

    Soferii care detin rovinieta sub forma de autocolant nu
    sunt detectaţi de camere, insa in cazul unei amenzi, trebuie sa
    faca dovada platii rovinietei de tip vechi cu chitanta, a adaugat
    ea. Oficialii de la Compania Naţionala de Autostrazi si Drumuri
    Nationale din Romania (CNADNR) contrazic insa afirmatiile lui
    Boagiu.

    CNADNR a introdus de vineri, 1 octombrie, rovinieta electronica,
    urmand ca soferii fara documentele care atesta plata acesteia sa
    achite despagubiri in functie de tipul vehiculului, intre 28 si
    1.210 euro, si amenzi intre 250 si 4.500 de lei.

    Detalii pe www.incont.ro.

  • Bijuterii la salonul de la Paris. Lux si extravaganta (GALERIE FOTO)


    Hibrid, eco, verde si emisii zero sunt coordonatele fiecarui
    stand de la Salonul International de Automobile de la Paris.
    BUSINESS Magazin va prezinta cele mai noi modele ale producatorilor
    de masini prezenti la salon.

  • De la Lisabona la Vladivostok in 11 zile. Ce spune soferul de Dacia despre cei 16.000 de kilometri

    “Este o masina buna, iar faptul ca a rezistat 16.000 de
    kilometri in 11 zile pe cele mai neprietenoase drumuri din lume
    spune multe”. Vitoldas spune ca brandul Dacia a prins nesperat de
    bine pe piata europeana, dar nu in toate tarile. Spre exemplu,
    spune el, Dacia nu inseamna multe in tara sa de origine, Lituania.
    “Nu multa lume cunoaste Dacia. Mai ales ca suna a Rusia”, glumeste
    jurnalistul. El povesteste ca, in drumul sau catre estul Rusiei,
    putini au fost cei care au recunoscut masina pe care o conducea,
    cei mai multi intrebandu-l “ce e cu masina asta?”.

    Vitoldas explica succesul Dacia pe plan european, accentuand
    importanta pretului si a emisiior de dioxid de carbon: “Pretul
    extrem de competitiv, coroborat cu planurile guvernelor de a innoi
    parcurile auto, reusesc sa tina sus brandul romanesc, chiar si in
    vremuri economice mai dificile.”

    Iar planurile cu sale Dacia nu se opresc aici: “Anul viitor
    planuiesc sa fac turul Americilor”.