BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Opinie Indira Crasnea, Mediafax: “God bless România!” şi aveţi grijă la oamenii răi

    INDIRA CRASNEA este redactor-şef adjunct al Mediafax.

    La acest timp, Joseph “Joe” Biden, vicepreşedinte al SUA, se află în Cipru şi la Bucureşti se citeşte o moţiune de cenzură la adresa guvernului Ponta, iar păzitorii Constituţiei i-au dat liber preşedintelui Băsescu să se afişeze pe plajă în tricou cu mărul ispitei populare. Este o dovadă că zilele nu seamănă între ele şi lumea se mişcă atât de repede, încât într-o viaţă trăim de fapt mai multe.

    Nu ştiu cât de adânci vor fi urmele trecerii pe la Bucureşti ale vicepreşedintelui SUA. Ar trebui să fie, pentru că mesajele sale au fost concise, dincolo de solemnitatea şi limbajul instituţional obligatorii trimisului de soi al unei superputeri.

    În discursul de “la revedere, dar suntem cu ochii pe voi!”, susţinut la sediul Preşedinţiei, în faţa unui auditoriu atent ales şi care îi avea în primul rând pe apărătorii legii şi directorii intelligence-ului românesc, vicepreşedintele Biden a pronunţat de atâtea ori cuvântul “corupţie”, încât a părut că vorbeşte în faţa oamenilor unei orânduiri sud-americane turbulente, nicidecum ale unei ţări din inima Europei şi membră de mare nădejde a Alianţei Nord-Atlantice. De fapt, în bunul stil american, vorbele lui Biden au fost pentru urechile marelui public. Un îndemn repetat obsedant, aproape ultimativ: fiţi corecţi şi luptaţi pentru asta ca pentru un aer curat!

    Vicepreşedintele Biden nu a pus la îndoială democraţia românească, dar a spus înţelept că aceasta este un lung drum pe care tot trebuie să mergem şi în niciun caz să o luăm îndărăt. Şi pentru un asemenea drum, de la care nu trebuie să ne abatem, avem nevoie de păzitori de felul judecătorilor fără frică, poliţiştilor curajoşi şi procurorilor care muncesc până cad sub masă. Este enumerarea lui Biden.

    Rezultatul ar trebui să fie o ţară sigură. După tonul lui Biden, ar trebui să fie şi mai mult: un spaţiu aseptic, aproape ideal. Greu de atins! Oricum, vicepreşedintele SUA ne-a lăsat această temă de rezolvat.

    Având în vedere frământările din jurul nostru, vicepreşedintele Biden şi-a împărţit inima şi vorbele între dreptate şi arme. Neprecupeţindu-şi – pe bună dreptate .afecţiunea pentru românii curajoşi în uniforme. De altfel, înainte de toate, primul său drum a fost la o bază militară. Unde Biden a spus cuvinte bine alese şi simţite, iar ministrul apărării, Mircea Duşa, a reuşit să fie doar un provincial timorat. Diferenţa vizibilă de prestanţă dintre cei doi a fost aproape comică.

    Pentru că armele şi justiţia nu sunt îndeajuns ca şi certitudini, înaltul sol american a vorbit şi de resurse, în speţă de resursele energetice care ne fac dependenţi de maica Rusie cea rea. Şi a lăsat să se înţeleagă că SUA ne poate ajuta să scăpăm de aceste lanţuri.

    Nu în ultimul rând, incursiunea vicepreşedintelui american a fost un tonic binevenit şi binemeritat pentru Traian Băsescu, un preşedinte aflat la sfârşit de mandat şi pentru care viitorul nu arată prea roz. Ca şi în cazul soldaţilor plini de curaj, Joseph “Joe” Biden nu a făcut economie la vorbele şi gesturile de inimă, adresate unui Traian Băsescu care părea marcat de o suferinţă ascunsă şi îmbătrânit cu acceleraţie.

    Ce a lăsat în urmă trecerea prin România a vicepreşedintelui american? Mesajele, care vor fi folosite acerb ca arme politice tăioase sau care vor fi îngropate deliberat în uitare.

    O marcare pregnantă a teritoriului, impusă de contextul extern dătător de mari dureri de cap. Impresia că aici este tărâmul unde fără dubiu ultimul cuvânt îl au marii noştri aliaţi de peste ocean. Şi că România este ultima frontieră. Dincolo de această linie este fragila Moldova şi mai încolo încep haosul şi ameninţarea permanentă.

    Pentru “agenţiile de aplicare a legii”, cum le place americanilor să spună, vizita şi semnalele transmise de vicepreşedintele Biden au fost o mare întărire a moralului şi un brânci înainte. De altfel, taman înainte ca Joseph “Joe” Biden să calce, din nou, pe pământ românesc, procurorii au înhăţat dintr-o lovitură o marfă de soi: patru judecători. După ce vicepreşedintele a plecat a fost înhăţată o altă marfă de soi: miliardarul Adamescu.

    Altfel, dincolo de graniţă zaverele îşi urmează neabătut cursul. Ucraina rămâne sfâşiată de un război ciudat, Rusia îşi vede netulburată de ale sale, delimitarea lumilor continuă, prin apariţia noului Război Rece.

    Va dobândi România un alt rol în toate aceste tulburări de durată? Probabil. Datorită conjuncturii, nu pentru că am demonstrat ceva în ograda noastră sau pentru că ne-am spus, prin forţe proprii, cuvântul influent în afară. Suntem în continuare, din veşnice motive, problematici, iar rezolvările nu se pot servi “par avion”.

    Este vreun regret după vizita vicepreşedintelui SUA? Da. Acela ca domnul Biden a făcut de atâtea ori trimitere la corupţie, încât a părut că se adresează unei naţii de copii răi. Şi acela că nu a venit preşedintele Obama. Care ne-a ocolit elegant, alegând Varşovia.

    Dar poate, pentru noi, este suficient simpaticul Joseph “Joe” Biden.

  • Selecţia filmelor de la Festivalul de la Cannes declanşează cel mai mare scandal din cinematografie

    DACĂ IMAGINILE PROMOŢIONALE ALE FILMELOR ÎN CARE JOACĂ ACTORI PRECUM BENEDICT CUMBERBATCH SAU MICHAEL FASSBENDER I-AU FĂCUT PE TOŢI CURIOŞI, filmele prezentate în întregime în cadrul competiţiei au avut parte de reacţii destul de rezervate. “Captives”, spre exemplu, ultimul film semnat de Atom Egoyan, a primit doar o stea din cinci din partea revistelor The Guardian şi Variety, deşi marketingul de care a beneficiat a fost unul de excepţie.

    Interesul pentru proiecţii este în continuare ridicat şi, ca în fiecare an, există favoriţi la câştigarea trofeului. Unii s-au mai bucurat în trecut de laurii festivalului, alţii însă aşteaptă în continuare să-şi adauge un premiu la palmares.

    Anul acesta, la Cannes, filmele britanice au făcut legea: producţii semnate de regizori precum Mike Leigh sau Ken Loach se află în competiţie pentru marele premiu.

    “Jimmy’s Hall” este una dintre peliculele aplaudate la scenă deschisă în urma vizionării. Filmul spune povestea unui activist politic din Irlanda care a construit o sală de dans pentru locuitorii unui sat irlandez la sfârşitul primului război mondial. Regizorul filmului, Ken Loach, a mai câştigat Palme d’Or în 2006 pentru producţia “The Wind That Shakes The Barley”.

    Conform celor de la Variety, drepturile de distribuţie în Statele Unite au fost cumpărate în timpul festivalului de către Sony Classics. Nu este singura afacere care a atras atenţia presei: producţii precum “Dior and I” (un documentar despre prima colecţie a lui Raf Simons pentru casa Dior), “Life partners” (o poveste despre drepturile minorităţilor gay din America), “Sing street” (un film în care joacă soliştii trupei U2, Bono şi The Edge) sau “Days and Nights” (avându-i în rolurile principale pe Jean Reno şi Katie Holmes) au fost preluate de către diverse companii şi vor fi realizate anul acesta.

    Până în acest moment (la ora la care acest material a fost scris, festivalul de la Cannes se afla încă în plină desfăşurare), criticii par a fi de acord că unul dintre cele mai bune filme prezentate a fost “Foxcatcher”, în regia lui Bennett Miller (“Capote”, “Moneyball”), o dramă sportivă ce îi are în rolurile principale pe Steve Carell, Channing Tatum şi Mark Ruffalo. Cei de la The Hollywood Reporter notează că Miller are şanse mari să câştige marele trofeu, în vreme ce Steve Carell este un candidat serios pentru premiul acordat celui mai bun actor.

    O altă producţie cu şanse la Palme d’Or este “Map to the Stars”, semnată de David Cronenberg şi care îl are în prim-plan pe Robert Pattinson. Cei doi au mai colaborat la un film în urmă cu doi ani. Atunci, “Cosmopolis” nu a reuşit să-i aducă lui Cronenberg premiul mult râvnit.

    Tommy Lee Jones regizează şi joacă în “The Homesman”, un western care o mai are în distribuţ ie şi pe câştigătoarea a două premii Oscar Hilary Swank.

    Dincolo de filme, proiecţii şi covorul roşu există însă o serie de probleme de care organizatorii s-au temut. Acestea includ vremea proastă, ameninţările greviştilor sau reacţiile presei la modul în care au fost selectate filmele primite în competiţie.
    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţ ine că “regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival”.

    Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor deja consacrate. “Construim cariere”, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat “Slumdog Millionaire” şi “12 ani de sclavie”. “Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.”

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.
     

  • Bărbatul reţinut după ce l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost eliberat din arest

     Bărbatul, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, a părăsit arestul Poliţiei Judeţene Constanţa, duminică noapte, la expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore şi după ce procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul său, din ultraj şi loviri şi alte violenţe, în tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nu l-au mai dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

    Bărbatul a spus că îi pare rău pentru ce a făcut şi că îşi cere scuze.

    “Regret ce s-a întâmplat şi îmi cer scuze pentru tot. Acuma mă rog să se termine totul cu bine”, a afirmat Zglobiu.

    El le-a mai spus jurnaliştilor care l-au aşteptat la ieşirea din arest că nu face parte din nicio formaţiune politică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezultate alegeri europarlamentare – Şeful PNL Covasna: Dacă avem sub 20% la rezultatele oficiale, Antonescu trebuie să-şi dea demisia. Ce spun ceilalţi lideri PNL din ţară

     Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, duminică seară, corespondentului MEDIAFAX că, în cazul în care PNL obţine sub 20 la sută la alegerile europarlamentare, preşedintele partidului, Crin Antonescu, trebuie să-şi dea demisia.

    “Dacă partidul va avea, după rezultatele oficiale, sub 20 la sută, Crin Antonescu trebuie să-şi dea demisia într-un termen rezonabil, fiindcă aşa a spus el”, a spus Obreja, care este vicepreşedintele Senatului.

    El nu a dorit să comenteze rezultatele exit-poll-urilor, nefiind vorba de rezultate oficiale.

    Totodată, preşedintele PNL Covasna a afirmat că nu dă şanse mari refacerii USL.

    “Nu dau şanse mari refacerii USL, iar argumentul meu ar fi comportamentul de vătaf al PSD”, a conchis Obreja.

    Citiţi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Dana Gruia Dufaut, la BM Storytellers: Când a fost vorba să-mi aleg profesia, am zis foarte hotărât “eu vreau să fiu avocat!”

    Iată discursul Danei Gruia Dufaut la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2006 a fost pentru mine un an foarte important, deoarece am primit din mâinile domnului ambasador al Franţei o medalie – Ordinul Naţional al Meritului în grad de cavaler. De ce am primit eu această medalie? Sunt născută în România, însă crescută în Franţa. Am făcut în Franţa liceul şi Facultatea de drept şi am intrat în baroul din Paris în 1987. Dat fiind că părinţii mei au plecat din România când eram copil, România era pentru mine o ţară interzisă.

    După decembrie 1989, tatăl meu a vrut neapărat să ne întoarcem, aşa că mi-am luat o săptămână de concediu şi am străbătut Europa, în februarie 1990, cu maşina. Am trecut atunci prin Iugoslavia (încă se putea şi drumul era foarte bun) şi am ajuns în Bucureşti la sfârşitul lunii, când se vindeau în piaţă mărţişoare cu Petre Roman. Imaginile au fost un pic şocante pentru mine; când eşti copil totul este plăcut, aveam amintiri foarte frumoase din România. La 30 de ani am găsit o ţară tristă, dar în acelaşi timp am simţit că este o ţară cu potenţial.

    Tatăl meu a fost în anii ’70 un avocat de renume în România, iar bunicul meu, Andrei Rădulescu, a fost ultimul preşedinte al Curţii de Casaţie din România înainte de sosirea comuniştilor. Dreptul era ceva bine ancorat în familie mea. Când a trebuit să aleg, la 18 ani, o facultate, ştiam că una dintre opţiunile părinţilor mei ar fi fost să fiu medic, deoarece în România medicii aveau mai multe şanse să treacă frontiera decât un avocat ale cărui diplome nu erau recunoscute în afara ţării.

    Când a fost vorba să-mi aleg profesia eu, care nu înţelesesem de ce părinţii mei ţineau neapărat să fiu medic, am zis foarte hotărât “eu vreau să fiu avocat!”. Amândoi s-au uitat la mine şi au zis “care-i problema?”. “Păi nu spuneaţi voi că trebuie să fiu medic?”. “Da, dar asta era într-o altă viaţă, când trăiam în România, când era vorba ca eventual să poţi într-o zi să duci meseria în alte părţi şi diplomele să fie recunoscute”.

    În 1991 am deschis în România prima firmă, după care am lucrat un număr de ani buni pe legea societăţilor comerciale, care abia era implementată, cel puţin 100 de dosare pe privatizări. Ulterior a venit vremea să mă înscriu în Baroul Bucureşti, pentru că lucram cu societăţi franceze, dar pe teritoriul României. În 2002 am făcut făcut o teză de doctorat, mi s-au echivalat diplomele franceze, după care am putut să mă înscriu în Baroul Bucureşti ca avocat cu drepturi depline şi să deschid în 2002 cabinetul de avocatură care astăzi are 35 de persoane şi 15 avocaţi. Aventura României a continuat, pentru că m-a tras aţa înapoi.

    La sfârştul anilor ’90 eram fericită să mă întorc, deşi părinţii meu au făcut nişte eforturi când au plecat, la o vârstă înaintată, dar după aceea m-au înţeles că veneam într-o ţară plină de oportunităţi. Îmi amintesc că în 1990 erau 470 de avocaţi în Baroul Bucureşti, care erau nişte supravieţuitori. La vremea respectivă avocatul nu avea poziţia pe care o are astăzi, nu era o persoană respectată, era un auxiliar al justiţiei care lucra foarte mult drept civil, drept penal, iar dreptul comercial era monopol de stat. A fost o epocă interesantă, în care am adus în România mai multe companii franceze, iar în 1996 Ambasada Franţei m-a rugat să devin consilierul lor pe probleme economice. Aşa se face că zece ani mai târziu, în 2006, am avut onoarea să primesc această medalie.

  • Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clişee?

    Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanţii, este o ocupaţie folositoare şi onorabilă; ea vine mai degrabă din abundenţa mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viaţă socială şi profesională, o nouă atitudine, noi capabilităţi, SCHIMBAREA, de la o mulţime de oricine. Dacă ştim aşa de bine, de ce ne merge aşa de rău? 

    Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intenţiile. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra şi acţionar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forţa de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiţi şi cu pretenţii salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

    Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani, pentru că aţi distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigaţie, pădurile şi lucrările hidrotehnice, pentru că aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund, pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor, pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii, pentru că voi ne-aţi făcut o ţară low-cost pentru încă 20 de ani”.

    Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clişee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut şi le-ai auzit pe toate. Şi observi cum o serie de teme revin ciclic şi redundant.

    Şi Valer Blidar şi Andrei Mihăilescu greşesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situaţie conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalţi.

    Greşesc cei doi atunci când privesc în urmă; înţelept estă să constaţi şi să acţionezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce şi cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înţelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de aşteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să rezişti, punct. Nu este corect să spui că tânăra generaţie nu munceşte sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi şi deschişi; tânăra generaţie trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conştienţi de preţul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, şi de nouă ani de zile lansăm pe piaţă câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcţii executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

    Industria aceea chiar era învechită şi CAP-urile nu-şi mai aveau rostul; doar că pe rămăşitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îţi va înşira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clişee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acţioneze astfel încât să se fure ceva mai puţin, iar banii rămaşi să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneşi ci numai săraci.

    Greşim fundamental atunci când ne acuzăm cu toţii pentru greşelile clasei politice şi nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii, tineri sau bătrâni, şoferi sau pietoni, angajaţi sau angajatori. Sociologii folosesc o noţiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheaţa rigidă se transformă în apă şi apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiţie, legi aplicate, un sistem corect de valori, educaţie. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înţeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

    Unul dintre vectori este renunţarea la clişee; al doilea este renunţarea la conflict. Şi putem adăuga.

  • Tatuajele şi piercing-urile pentru orbi şi bolnavii de SIDA, interzise de Ministerul Sănătăţii – proiect

     Proiectul – pus în dezbatere publică, vineri, de Ministerul Sănătăţii (MS) – urmăreşte modificarea şi completarea Normelor de igienă pentru cabinete de înfrumuseţare corporală.

    Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, angajaţii acestor cabinete nu vor mai avea voie să tatueze sau să pună piercing-uri persoanelor care au diabet zaharat, hemofilie, boli de inimă ori dermatologice, alergii, hepatită, SIDA sau boli psihice.

    Tatuarea şi montarea de piercing-uri vor fi interzise şi pentru femeile gravide sau care alăptează şi persoanelor nevăzătoare.

    Piercing sau tautaj unui minor, numai dacă acesta vine cu părinţii

    Potrivit proiectului, este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolescu: Convergenţa preţului gazelor pentru firme s-a realizat, nu mai trebuie să urcăm preţurile

     “Convergenţa preţurilor gazelor naturale s-a realizat. Nu mai este nevoie să facem creşteri de preţuri pentru industrie, aşa cum erau angajamentele anterioare. Prin adoptarea pachetului propus spre dezbatere publică, preţul final al gazelor naturale nu va mai creşte, existând chiar premise ca să scadă în următoarele luni”, a declarat Nicolescu într-un comunicat.

    Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014, iar pentru consumatorii casnici în 1 octombrie 2018.

    Pentru dinamizarea pieţei şi creşterea transparenţei, Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să tranzacţioneze transparent, nediscriminatoriu şi centralizat un anumit volum de gaze naturale, care va fi stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurenţa din IT trece pe alt câmp de luptă. Microsoft îşi caută locul între corporaţiile care investesc în energia curată

    Marile corporaţii îşi îndreaptă atenţia, tot mai des, către furnizorii de energie regenerabilă pentru alimentarea sediilor şi a spaţiilor deţinute. Companiile investesc în energie regenerabilă pentru că acesta este următorul pas logic: acest tip de energie permite scăderea costurilor pe termen lung şi oferă protecţie împotriva volatilităţii pieţei de energie bazate pe resurse tradiţionale. Aceste investiţii permit companiilor să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să dovedească un bun leadership atunci când vine vorba de lupta împotriva încălzirii globale.

    Cei mai mari investitori în energie curată erau, până de curând, corporaţiile cu vechime, precum AT&T, Walmart, General Motors sau HP. Ultimii ani au adus însă investiţii majore din partea giganţilor IT precum Microsoft sau Google, iar puterea acestora de a inova pare să schimbe în tot mai mare măsură lupta pentru protecţia mediului înconjurător.

    Pentru afacerile care vor să reducă emisiile de carbon, energia regenerabilă pare alegerea naturală. Pentru ani buni însă, opţiunea mai populară a fost aceea de a cumpăra credite pentru energie regenerabilă, care sunt asociate proiectelor de dezvoltare a energiei curate. Achiziţionarea acestor credite este mult mai simplă: nu necesită semnarea unui contract pe termen lung cu un furnizor sau investiţii masive în construirea unei centrale proprii. Dar, pe măsură ce pieţele de energie eoliană şi solară cresc, fapt datorat mai ales ajutoarelor guvernamentale, costurile pentru a construi sisteme capabile să producă energie au scăzut considerabil. Conform unui raport al Lawrence Berkeley National Laboratory, preţul pentru obţinerea unui megawatt-oră a scăzut de la 70 de dolari în 2009 la doar 40 de dolari în 2012.

    Achiziţionarea creditelor verzi a fost criticată de mulţi ca o formă de a plăti pentru poluarea cauzată, în loc de a investi sumele respective în dezvoltarea unor unităţi capabile să producă energie curată.

    Începând cu 1 iulie 2012, Microsoft a adoptat o politică de neutralizare a emisiilor de carbon produse. Mai exact, corporaţia a decis să achiziţioneze energie regenerabilă pentru consum şi să eficientizeze toate operaţiunile sale la nivel global, lansând în acelaşi timp un apel către alte companii de a adopta o poziţie similară în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii globale. Pe blogul său, CEO-ul companiei la acea vreme, Kevin Turner, scria: „Suntem încrezători că decizia noastră va încuraja şi alte companii, mari sau mici, să analizeze ce pot face pentru a combate această problemă importantă„.

    Una din cele mai importante decizii luate de conducerea Microsoft a fost să pună un preţ intern pe carbon; astfel, reducerea emisiilor a devenit mai mult decât un obiectiv moral, având şi implicaţii pe plan financiar.

    În 2013, folosind încasările din taxa pe carbon, Microsoft a realizat prima investiţie majoră în domeniul energiei regenerabile. Compania a semnat un contract cu o centrală eoliană din Texas pentru a prelua toată energia produsă de aceasta. Contractul, semnat pe o perioadă de 20 de ani, presupune achiziţionarea a tot ce produce centrala de 110 megawaţi. Centrala eoliană va asigura necesarul de energie pentru centrul de calcul Microsoft din San Antonio.

    „Pentru compania noastră, semnarea acestui contract reprezintă un moment important şi subliniază modul cum Microsoft luptă împotriva încălzirii globale. Aceasta este doar prima investiţie dintr-un şir despre care sperăm că va fi cât mai lung„, au declarat reprezentanţi ai companiei.

    Microsoft a investit o sumă importantă şi în construirea unei clădiri alimentate pe bază de biogaz în Cheyenne, Wyoming. Construcţia a fost gândită pentru a nu avea nevoie de alte resurse energetice decât cele pe care le poate produce.

  • Niţă: După ştergerea datoriilor la companiile din industria de apărare, acestea să lucreze pe profit

     Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a spus, într-o conferinţă de presă, că Guvernul a anulat datoriile istorice ale companiilor din industria de apărare, însă nu doreşte ca acestea să fie “repuse în bilanţuri începând de anul viitor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a spus că a vizitat la Cugir cele două fabrici de armament, UM Cugir şi Fabrica de Arme Cugir, şi le-a transmis managerilor aşteptările pe care le are de la aceştia astfel încât cele două societăţi să aibă profit.

    “Am vrut să văd la faţa locului modul în care funcţionează, să văd condiţiile de muncă, tehnologiile pe care lucrează. Am anulat datoriile istorice, va trebui ca cele două unităţi, pe această bază, să lucreze pe profit. Ăsta e un element la care ţin foarte mult. Dacă cineva îşi imaginează că noi am anulat aceste datorii ca ele să fie înapoi repuse în bilanţuri începând de anul viitor se înşeală.

    Nu vor face pace bună cu mine dacă nu vor obţine profit. Au această sarcină cele două conduceri, pentru că datoriile cele mai mari din cele 1,1 miliarde de lei anulate, 550 de milioane de lei sunt la cele două fabrici. Deci, jumătate. Ceea ce presupune măcar o minimă decenţă, că după ce s-au anulat aceste datorii să-şi ia toate măsurile pentru a putea să producă pe profit”, a spus Niţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro