Tag: psd

  • Ţara asta nu poate atârna ca un tăieţel de mustaţa unui politician, nici de muţenia unui preşedinte

    A catadicsit şi Liviu Dragnea, după patru ore, să dea un răspuns refuzului nemotivat al Preşedintelui. 

    Dovadă că preşedintele PSD nu-şi proiectează nici măcar caterinca politică. Refuzul lui Klaus Iohannis era una dintre posibilităţile de care ar fi trebuit să ţină cont de săptămâna trecută. Cu sublinierea că nimeni nu se aştepta la dispreţul de a nu şi-l motiva în vreun fel. 

    Ţara asta nu poate atârna ca un tăieţel de mustaţa unui politician, nici de muţenia unui preşedinte

  • Decizia luată de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu noul premier

    Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut o scurtă declaraţie de presă în care a anunţat că nu acceptă propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier în persoana lui Sevil Shhaideh.

    “Am avut consultări cu partidele politice PSD si ALDE, care au tinut să vină împreună la consultări, mi-au propus o pe doamna Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim mininistru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere. Vă mulţumesc.”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

    Coaliţia de guvernare PSD-ALDE a înaintat la consultările de săptămâna trecută propunerea ca fostul ministru al Dezvoltării Regionale în guvernul Ponta, Sevil Shhaideh, de religie musulmană, să fie desemnată ca prim-ministru al României. 

  • Ce avere are Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier

    Sevil Shhaideh este propunerea de premier pe care PSD-ALDE a înaintat-o miercuri preşedintelui Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, conform anunţului făcut de preşedintele PSD Liviu Dragnea.

    Sevil Shhaideh are 51 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

    În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană. Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, între principalele activităţi şi responsabilităţi numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administraţia publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

    În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.

    Premierul propus are mai multe proprietăţi în Siria şi aproximativ 600.000 de lei în conturi

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se vede nominalizarea lui Sevil Shhaideh în presa internaţională

    Nominalizarea politicienei Sevil Shhaideh nu i-a luat prin surprindere doar pe jurnaliştii români, ci şi pe cei străini. Site-ul publicaţiei The New York Times a prezentat un articol despre opţiunea PSD-ului pentru postul de premier. Au mai scris pe acest subiect şi cei de la Boolmberg şi Politico.eu, informează Mediafax.

    Articolul din The New York Times numeşte propunerea aceasta „o mişcare surprinzătoare a celui mai mare partid politic din România“ şi menţionează că dacă va fi aleasă,  Sevil Shhaideh va fi „atât primul musulman, cât şi prima femeie care deţine acestă funcţie“. 

    De asemenea se aminteşte şi de victoria „răsunătoare“ a PSD-ului la alegerile parlamentare. Propunerea pentru premier este analizată de jurnalişti şi explică cum numirea lui Liviu Dragnea, liderul partidului, ar fi fost o „alegere problematică“.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Noi nume, vehiculate pentru Guvern.Liviu Dragnea: Ne va lua ”o oră-două” să facem structura

    PSD şi ALDE au intrat miercuri, după anunţul public privind propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată premier, pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte negocierile interne pentru portofoliile viitorului Cabinet, în ecuaţie apărând nume noi, dar şi permutări între ministere.

    Faptul că negocierile în interiorul PSD şi ALDE sunt în toi a fost confirmat şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a arătat că structura şi componenţa viiitorului Cabinet vor fi anunţate într-o oră sau două după desemnarea ca premier a lui Sevil Shhaideh, de către preşedintele Iohannis.

    ”Nu, încă nu putem spune <habemus>. Când vom avea propunerea acceptată în mod oficial de preşedintele Iohannis, imediat, imediat ne vom întâlni şi vom stabili structura Guvernului şi componenţa politică a Guvernului, ceea ce ne va lua o oră-două”, le-a spus Dragnea jurnaliştilor după semnarea protocolului cu UDMR.

    Deocamdată, potrivit celor mai recente negocieri, sunt vehiculate următoarele nume:

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sevil Shhaideh este NOUL PREMIER propus de PSD

    Sevil Shhaideh este propunerea de premier PSD pe care Liviu Dragnea i-a făcut-o astăzi preşedintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni. Sevil Shhaideh este o apropiată a lui Liviu Dragnea. După o şedinţă fulger a conducerii PSD, Liviu Dragnea a mers la negocierile cu şeful statului, cu mandatul colegilor săi ca „să-şi exercite autoritatea”. “Voi face propunerea doar preşedintelui”, a precizat de altfel liderul social-democrat, scrie Gândul.info

    Sevil Shhaideh  a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, a fost secretar de stat în acest minister.

    Sevil Shhaideh are 50 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

    În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană. Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, între principalele activităţi şi responsabilităţi numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administraţia publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

    În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.

    Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie au fost Liviu Dragnea şi şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

  • Numele lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR este vehiculat ca premier PSD-ALDE

    Numele prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu este vehiculat ca prezumtivă propunere de premier din partea coaliţiei PSD-ALDE, el fiind una dintre “variantele” de lucru luate în calcul de preşedintele PSD Liviu Dragnea, au menţionat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Liderul PSD Liviu Dragnea, a creionat, anterior, portretul premierului pe care îl va propune preşedintelui Klaus Iohannis, el menţionând că acesta va fi “bărbat”, dar şi membru PSD, cu carnet de partid.

    Dragnea a mai spus că niciuna dintre variantele vehiculate până acum în presă nu va fi premier.

    Florin Georgescu nu are carnet de partid şi nu este membru PSD, el fiind membru al conducerii BNR, iar numele său a mai fost vehiculat în cursul săptămânii trecute de presă pentru poziţia de premier.

  • Protocol de guvernare încheiat de PSD cu ALDE. Liviu Dragnea: “Protocolul va fi de reprezentare proporţională în guvern”

    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că PSD va încheia cu ALDE un protocol de reprezentare proporţională în guvern şi de colaborare parlamentară.

    “Vorbim doar despre o reprezentare poporţională în structurile guvernamentale şi de colaborare parlamentară”, a precizat Dragnea, întrebat ce conţine protocolul pe care PSD îl va semna cu ALDE.

    El a arătat că va discuta cu co-preşedinţii ALDE despre acest protocol, care va fi semnat chiar în cursul zilei de luni.

    Întrebat dacă reprezentarea proporţională înseamnă ca ALDE să preia trei ministere, Dragnea a arătat că nu merge la negocieri cu calculatorul şi grila.

    “Eu nu merg cu calculatorul în mână şi cu o grilă. O să discutăm când va fi cazul în primul rând despre oameni şi despre o reprezentare care să ne dea siguranţa că Guvernul va duce la îndeplinire ceea ce s-a prevăzut în programul de guvernare. Eu nu sunt un om zgârcit”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Meciul decisiv Dragnea-Iohannis. Numele de pe ciorna noului guvern PSD

    Săptămână decisivă pentru România, numele viitorului premier va fi aflat în următoarele zile, după aproape 10 zile de la alegeri, perioadă marcată de contre între câştigătorul Liviu Dragnea şi preşedintele Iohannis. Cu o condamnare penală, şefului social-democraţilor i s-a închis de către preşedinte uşa Palatului Victoria, în replică pesediştii refuzând consultările pentru noul guvern până la învestirea noului parlament unde PSD şi ALDE au majoritatea. Pe ultima sută de metri înainte de negocierile programate pentru miercuri şi joi la Palatul Cotroceni, Liviu Dragnea e din ce în ce mai contestat din opoziţia care cere chiar invalidarea mandatului său de deputat din cauza condamnării pentru fraudă la referendumul din 2012. În tot acest timp, PSD negociază cu ALDE structura noului guvern, care ar putea fi susţinut din parlament şi de UDMR, în schimbul rămânerii pe loc a oamenilor Uniunii din secretariatele de stat din ministere şi din deconcentrate.

    Află aici ce nume sunt pe ciorna PSD pentru noul Guvern şi cine este favoritul la funcţia de premier