Tag: refuz

  • Avertismentul fostului mediator ONU pentru Siria: Conflictul riscă să se transforme într-o “a doua Somalie”

     Siria va deveni “a doua Somalie. Nu vom asista la o divizare a ţării, aşa cum prezic mulţi, dar Siria va deveni un stat în descompunere, unde vor domina seniorii războiului”, a avertizat Brahimi, într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel.

    “Pe termen lung, întreaga regiune va exploda, dacă nu se găseşte o soluţie. Acest conflict nu se va limita la Siria, el destabilizează deja Libanul”, a mai afirmat Brahimi, care a demisionat luna trecută din postul de mediator ONU, după mai puţin de doi ani de eforturi, fără succes, de a pune capăt conflictului, în care regimul de la Damasc este din nou acuzat de folosirea armelor chimice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.

  • Un lider de extremă dreapta din Austria îi cere lui Recep Tayyip Erdogan să “stea acasă”

     “Nu avem nevoie de Erdogan la Viena. Îi voi spune imediat: Erdogan, rămâi acasă”, a declarat Heinz-Christian Strache pentru cotidian, declarându-se împotriva sosirii premierului turc pentru a face o “campanie de propagandă pentru Erdoganistanul său”.

    Erdogan, care nu şi-a anunţat oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale din august, este aşteptat la 19 iunie în capitala austriacă pentru a face campanie în rândul alegătorilor turci expatriaţi.

    Austria are aproximativ 100.000 de alegători turci.

    Luna trecută, un miting similar celui al premierului turc în Germania a mobilizat circa 20.000 de susţinători ai acestuia. Aproximativ 40.000 de opozanţi ai lui Erdogan s-au reunit, de asemenea, calificându-l pe acesta drept “fascist” şi “antidemocratic”.

    “Dacă vrea să vină în vizită de stat, poate să o facă. Dar el nu a prevăzut întâlniri cu oameni politici în timpul vizitei sale la Viena”, a declarat Strache.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România ridică primul trofeu al zilei la Roland Garros! Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu au câştigat finala de dublu junioare

    Ioana Loredana Roşca şi Ioana Ducu au câştigat, astăzi, finala de dublu junioare de la Roland Garros. Ele au trecut, în ultimul act, de favoritele numărul şapte, Bellis şi Vondruosova în trei seturi, scor 6-1, 5-7, 11-9.

    România poate deveni astăzi singura ţară din competiţie care câştigă două trofee, dacă Simona Halep o va învinge pe Maria Sharapova în finala de simplu feminin, programată să înceapă la ora 16.

    Ioana Ducu, în vârstă de 18 ani, ocupă locul 1011 în clasamentul WTA. Ioana Loredana Roşca are 17 ani şi ocupă locul 662. Cele două nu erau pe lista favoritelor înainte de începerea turneului.

  • Ponta: Viitorul preşedinte va trebui să stea în banca invitaţilor speciali, la reuniuni în Parlament

     Întrebat despre opţiunea preşedintelui Traian Băsescu de a sta separat de Guvern la şedinţa din plenul Camerei Deputaţilor, Ponta a răspuns: “Foarte bine, pentru că domnia sa nu este şeful Guvernului – şi nu domnia sa, ca persoană, în general. Preşedintele şi viitorul preşedinte, oricare va fi acela, nu va fi şeful Guvernului şi atunci instituţia prezidenţială, din punctul meu de vedere, nu stă alături de guvern, ci stă alături de celelalte instituţii fundamentale”.

    “În mod normal, cred că, pentru viitor, după ce nu va mai fi domnul preşedinte Băsescu în funcţie, preşedintele României trebuie să ia loc în banca invitaţilor speciali, alături de guvernatorul BNR, preşedintele Curţii Constituţionale, patriarh şi ceilalţi şefi de instituţii fundamentale”, a continuat acesta.

    Întrebat despre schimbul de replici pe care l-a avut, în timpul şedinţei, cu preşedintele Traian Băsescu, premierul a spus că nu îşi aminteşte ce au discutat: “Nu, că nu îmi amintesc exact ce am discutat cu domnul preşedinte”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Christine Lagarde: “Nu sunt candidată” la conducerea CE

     “În ceea ce priveşte această afacere a UE, eu nu sunt candidată. Am un loc de muncă, eu îl consider destul de important şi intenţionez să îmi închei mandatul”, a declarat fostul ministru francez al Economiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Jumătate din maşinile second-hand la vânzare au kilometrajul ajustat. Care sunt preţurile corecte pentru automobile

     “Fără ajustările de kilometraj, preţurile maşinilor aduse din Germania nu ar putea fi competitive pe piaţa din România. Dacă ţinem cont de faptul că 48% dintre maşinile aflate la vânzare în România provin din Germania şi dacă adăugăm şi o parte din restul maşinilor de pe piaţă, rezultă că cel puţin una din două maşini vândute în România nu are kilometrajul real.

    De altfel, rezultatele unei analize statistice derulate asupra rulajelor maşinilor second-hand au arătat că aproximativ 70% dintre maşinile aflate la vânzare în România au kilometrajul semnificativ mai mic decât media. În această situaţie este de aşteptat ca trei din patru români care vor achiziţiona o maşină second-hand în perioada următoare să nu ştie ce au cumpărat cu adevărat”, potrivit VeziCatFace.ro.

    Concluziile analizei se bazează pe rezultatele unor comparaţii realizate la nivel de “preţ corect” pentru maşinile second-hand din cele două ţări, autorii analizei exemplificând cu trei dintre cele mai cumpărate maşini rulate din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul naşterilor din 2013 a scăzut sub 180.000, record negativ pentru ultimii 70 de ani

    “2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii este mai mic de 180.000. După revoluţie s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat şi mici perioade de creştere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident că am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial”, a spus Tudorel Andrei.

    El a explicat că pe parcursul perioadei de tranziţie, scăderea populaţiei a fost cauzată în principal de imigraţie, dar anul trecut proporţia s-a inversat, iar principala cauză a scăderii populaţiei a fost sporul natural negativ.

    Altfel spus, anul trecut diferenţa negativă dintre noii-născuţi şi persoanele decedate a fost mai mare decât numărul românilor care au plecat în străinătate pentru perioade mai mari de 12 luni.

    Tudorel Andrei a precizat că reducerea populaţiei a fost cauzată anul trecut în proporţie de 95% de sporul negativ al populaţiei.

    “Avem aproape un echilibru între migraţie şi emigraţie, sub 10.000 de persoane”, a completat şeful INS.

    Directorul general al direcţiei generale de demografie şi statistică socială, Silvia Pisică, a explicat că scăderea natalităţii are două explicaţii, fiind rezultatul atât a emigraţiei, cât şi a modificărilor de comportament generaţionale.

    “Sunt peste 2,3 milioane de persoane care au emigrat. Majoritatea covârşitoare din categoria de vârstă 25-64 ani, cu accent extrem de mare pe 25-45 de ani, vârsta la care se fac copii. A crescut şi vârsta de căsătorie. Generaţia părinţilor noştri se căsătorea puţin după 20 de ani, iar astăzi căsătoriile şi naşterile se duc spre 30 de ani”, a explicat Pisică.

    Directorul din INS a arătat că şi numărul mediu de copii pe cuplu este în scădere, ceea ce afectează sporul natural.

    “Dacă în generaţia anterioară, a părinţilor noştri, fiecare familie avea cel puţin doi copii, nu vorbim de bunicii noştri, acum cuplurile se limitează la un copil. Când a fost baby-boomul, după decretul din 66, au fost 575.000 de născuţi vii”, a completat Pisică.

    Tudorel Andrei a precizat că pentru a avea spor natural zero, fiecare româncă fertilă ar trebui să nască 2,1 copii, în timp ce rata actuală se găseşte în jur de 1,5.
     
  • Doar un sfert din terenurile agricole din România sunt asigurate. Poliţa costă 30 de lei la hectar

    Piaţa de asigurări agricole s-a dublat faţă de perioada de dinainte de criză şi a înregistrat creşteri anuale de circa 10-15%”, apreciază Bogdan Pîrvu, directorul general al companiei Fata Asigurări, orientată în proporţie de 75% către clienţii din zona rurală. Compania pe care o conduce a ajuns anul trecut la o valoare totală a primelor brute subscrise de 6,45 milioane de euro şi se află în topul companiilor cu prime brute subscrise în categoria poliţelor de asigurări agricole; în acelaşi top se află şi Groupama Asigurări, care a înregistrat prime brute subscrise din asigurări agricole de 6,59 milioane de euro, şi Gothaer Asigurări Reasigurări, cu o valoare de 2,34 milioane de euro prime brute subscrise în acest segment, potrivit datelor companiei de cercetare Media Exprimm.

    “Capitalizarea mai bună pentru fermieri a fost generată în primul rând de ani buni din punct de vedere climatic şi de creşterea preţurilor produselor pentru anii anteriori; creşterea suprafeţelor cultivate şi a producţiei au condus astfel şi la creşterea valorii sumei asigurate”, explică Pîrvu.

    Potenţialul creşterii asigurărilor pe acest segment reiese din statistici: anul trecut, producţia agricolă vegetală din România a înregistrat creşteri la toate culturile, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică: floarea-soarelui s-a situat pe primul loc în UE, atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi al suprafeţei cultivate, iar la porumb România s-a aflat pe primul loc în UE în funcţie de suprafaţa cultivată şi pe locul al doilea, după Franţa, în ce priveşte producţia. Agricultura a atins anul trecut un maxim istoric de 18,5 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 7% din Produsul Intern Brut.

    În acest context, evoluţia a fost de bun augur şi în rândul dotărilor tehnologice, dar şi în rândul asigurătorilor din domeniu: “Atunci când ai o producţie bună pe câmp, nu rişti să o pierzi şi îţi iei toate măsurile de protecţie, inclusiv asigurarea”. Piaţa de asigurări agricole a înregistrat creşteri constante, ajungând în prezent la o valoare totală de prime brute subscrise de aproximativ 25 de milioane de euro, dintr-o valoare totală de 1,87 miliarde de euro anul trecut.

    Totuşi, comportamentul de asigurare a unor riscuri precum volatilitatea preţurilor pe pieţele europene şi internaţionale, dar şi pentru cele de producţie pentru îngheţ timpuriu nu reprezintă un comportament des întâlnit în rândul fermierilor din România. Justificarea vine din faptul că mai bine de 45% din suprafeţele agricole sunt deţinute de micii producători, în rândul cărora lipseşte în continuare încrederea faţă de această măsură de precauţie. “Fermierii care practică agricultura de subzistenţă nu consideră de obicei oportune asigurările, din raţiuni de costuri; din rândul fermierilor care cultivă între 10 şi 100 hectare, un segment mic ia în considerare acest tip de asigurare, iar din rândul celor care cultivă între 100 şi 5.000 de hectare, îşi fac cu siguranţă an de an asigurări, cu mici excepţii.”

    Tendinţa marilor producători agricoli de a se asigura se explică, pe de o parte, prin faptul că înţeleg riscurile la care sunt supuşi, dar şi pentru că printre cerinţele de creditare ale băncilor sau, în unele cazuri, ale partenerilor se numără şi asigurarea culturilor, explică Pîrvu.

    Costul mediu pe care un fermier îl plăteşte pentru poliţele de asigurări, pentru un hectar, este de aproximativ 30 de lei. Incendiile, alunecările de teren, îngheţul sau dezgheţul timpuriu sunt de asemenea incluse în oferta riscurilor asigurate. În ce priveşte asigurările din sectorul zootehnic, penetrarea mică a asigurărilor este generată de volumul mic al pieţei. “Sectorul zootehnic a început să se revigoreze, au apărut complexe noi (de creştere a animalelor – n.r.), care de obicei se asigură”, apreciază Pîrvu.

    Potrivit lui, piaţa ar putea fi reglementată mai întâi la nivel legislativ, regulile jocului fiind pe punctul de a se schimba în vara aceasta, când va expira subvenţionarea programului de prime de asigurare de către stat prin care acesta deconta până la 70% din prima de asigurare plătită de fermieri companiilor specializate.