BusinessMagazin

Tag: top

  • Care sunt afacerile care vor ajuta România să crească: cele mai promiţătoare start-up-uri

    Demersul Business Magazin de a identifica cele mai promiţătoare afaceri de tip start-up nu este un top. Afacerile despre care veţi citi provin din domenii diferite şi au ambiţii diferite. Numitorul comun este însă acela că toate au potenţialul de a creşte şi de a deveni un reper în sectorul în care activează. Vă invităm să faceţi cunoştinţă, în paginile ce urmează, cu antreprenori din IT, comerţ sau tehnologie despre care suntem convinşi că vom mai auzi multe în anii ce urmează.

    Un start-up este o companie ce caută să rezolve o problemă, în condiţiile în care soluţia nu este evidentă, iar succesul nu este garantat.“ Definiţia conceptului de start-up îi aparţine lui Neil Blumenthal, fondator al companiei de produse optice Warby Parker, şi pare a fi una dintre cele mai complete ale termenului.

    Nu există reguli clare în ceea ce priveşte definirea unei companii drept un start-up, pentru că veniturile, profitul sau numărul angajaţilor variază drastic în funcţie de companie sau de industria în care activează. Există însă o regulă, fie ea şi nescrisă, cu referire temporală: „O companie lansată acum cinci ani poate fi numită un start-up“, crede Paul Graham, şeful Y Combinator – „Când te gândeşti la zece ani, pare puţin cam mult“.

    Timpul mediu necesar unei companii pentru a trece de faza de start-up este de trei ani; alţi factori care indică maturizarea companiei şi trecerea la nivelul următor sunt achiziţia de către o organizaţie mai mare, venituri de peste 20 de milioane de dolari, un număr de minimum 80 de angajaţi şi fondatori care să fi vândut acţiuni. Desigur, acestea sunt standarde acceptate la modul general, pentru că nu există condiţii reglementate în vreun fel care să determine ieşirea din zona de start-up.

    Cea mai importantă trăsătură a unei astfel de companii este însă capacitatea de a creşte. Cu alte cuvinte, un chioşc deschis la parterul unui bloc nu va putea fi niciodată numit start-up; un restaurant deschis cu intenţia de a dezvolta ulterior o reţea se încadrează însă în limitele definiţiei. Legătura dintre start-up-uri şi domeniul IT este una doar parţial corectă, pentru că start-up poate fi, după cum veţi citi în cele ce urmează, şi o academie de barmani.

    Sumele tranzacţionate însă în industria IT au dus la o expunere uriaşă în media, efectul fiind o asociere involuntară a celor doi termeni. Liderii de piaţă din zona de IT au fost la început, în marea majoritate, start-up-uri. Nu are însă prea mult sens să numim astfel o companie precum Uber, care generează venituri de peste jumătate de miliard de dolari după doar cinci ani de activitate.

  • TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de România

    Vara aceasta te trimitem în Bulgaria, în câteva locuri cu adevărat spectaculoase şi, mai ales, destul de puţin populate de turişti. Dacă ţi-e dor de vremurile în care Vama Veche era locul perfect pentru plajă, intră în galeria foto şi vezi care sunt propunerile noastre pentru această vară.

    GALERIE FOTO | TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de România

  • TOPUL celor mai scumpe oraşe pentru expaţi. Ce loc ocupă Bucureştiul

    “Ca rezultat al slăbirii monedelor locale faţă de dolarul american, cele mai multe oraşe din Europa de Est şi Centrală au scăzut (…) în clasament. Praga (142), Budapesta (170) şi Minsk (200) au scăzut cu 50, 35 şi, respectiv, 9 locuri, cu toate că preţul chiriilor s-a menţinut în aceste localităţi. Şi Bucureştiul se află în această situaţie (…). Sofia şi Belgradul urmează trendul şi ajung pe poziţia 187, respectiv, 196, rămânând în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia prezintă de asemenea o scădere a costurilor de întreţinere şi ajunge pe 175, de pe poziţia 142 în 2014”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă.

    În 2013, Bucureştiul s-a aflat pe locul 169.

    Potrivit studiului Cost of Living 2015 realizat de Mercer, oraşele asiatice şi europene, respectiv Hong Kong (2), Zurich (3), Singapore (4) şi Geneva (5), domină topul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi. Pe primul loc se află însă, pentru al treilea an consecutiv, Luanda, capitala Angolei. Deşi acest oraş nu este perceput ca un oraş scump, bunurile importate şi condiţiile de siguranţă şi confort pentru expaţi sunt disponibile la preţuri ridicate.

    Alte oraşe care apar în top 10 sunt Shanghai (6), Beijing (7) şi Seul (8) din Asia, Berna (9) din Europa şi N’Djamena (10) din Africa. Cele mai ieftine oraşe pentru expaţi sunt Bişkek, capitala Kirghiztanului (207), Windhoek, capitala Namibiei (206) şi Karachi, Pakistan (205).

    Mercer Cost of Living, unul dintre cele mai cuprinzătoare studii de acest fel din lume, este creat pentru a ajuta companiile multinaţionale şi guvernele să determine nivelul de remuneraţie corespunzător pentru angajaţii transferaţi în străinătate. Oraşul New York este folosit drept referinţă, astfel că toate celelalte oraşe sunt comparate cu acesta. Mişcările valutare sunt măsurate faţă de dolarul american.

    Studiul acoperă 207 oraşe de pe cinci continente şi măsoară comparativ costurile a peste 200 de produse si servicii în fiecare dintre aceste localităţi. Acestea includ şi costuri aferente transportului, spaţiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice şi serviciilor de divertisment.

    Mercer este o companie globală de consultanţă în sănătate, remuneraţie şi cariere şi este reprezentată pe piaţa din România de compania soră Marsh.

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Românul care la 28 de ani a făcut afaceri cu Bill Gates. Microsoft i-a cumpărat compania pentru zeci de milioane de dolari

    Un tânăr prezentat în prima ediţie a catalogului 100 Tineri manageri de Top, în 2006, este Cătălin Olteanu. La acea vreme, Olteanu avea 28 de ani şi ţinuse titlurile de primă pagină ale ziarelor pentru că făcuse deja afaceri cu Bill Gates.

    Cătălin Olteanu a pus pe picioare o firmă de software „de nişă“, UMT România, filială a UMT New York, care a produs o aplicaţie complexă de management al portofoliilor de proiecte (un pas înainte, pe scara complexităţii, faţă de managementul de proiect), soft care a fost cumpărat în februarie 2006 de Microsoft. Gates a „înghiţit“ cu totul firma UMT New York, deci şi filiala din România; suma tranzacţiei nu a fost dezvăluită, dar conform unor estimări se ridică la zeci de milioane de dolari.

    După achiziţie, Olteanu a plecat cu familia în Seattle, la sediul central al Microsoft din Redmond, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost numită de două ori Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.

    La ce foloseşte softul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul lui Bill Gates, povestea anterior Cătălin Olteanu: „Dacă ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Dacă în schimb ai o listă cu 100 de idei, să zicem ca e uşor să vezi care sunt cele mai bune 10 şi cele mai proaste 10. Dar la mijloc îţi rămân 80 – poate ele costă 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispoziţie. Pe care le alegi?“.

    După negocieri care au durat aproape un an, Microsoft cumpăra, la jumătatea lunii ianuarie 2006, firma UMT New York –  juridic vorbind, pentru că, practic, o cumpărase numai pentru filiala din România, UMT România SRL.
     
    Valoarea tranzacţiei dintre UMT şi Microsoft nu a fost facută publică. Având în vedere însă că valoarea portofoliilor de proiecte administrate la acea vreme cu software-ul UMT depăşea 20 de miliarde de dolari, este foarte probabil ca şi tranzacţia să se fi ridicat la o suma apreciabilă – zeci de milioane de dolari, cel mai probabil.

    Software-ul produs la Bucureşti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era “ambalat” la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanţă şi vândut clienţilor care îndeplineau o primă condiţie de bază: cifră de afaceri de minimum 1 miliard de dolari pe an. În portofoliul de clienţi cu care fondatorii UMT, doi americani şi un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intrau nume  precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications sau Star Alliance.

  • Vânează antreprenori sau manageri din România care au averi de cel puţin un milion de euro

    Antreprenori sau manageri de mari corporaţii din România care au averi de cel puţin un milion de euro sunt vânaţi de bancherii de la Gutmann, un jucător de top de pe piaţa de private banking din Austria care şi-a dublat nivelul activelor faţă de 2008.

    90% dintre clienţii Gutmann în România sunt antreprenori, iar 10% sunt executive manageri în companii, 90% sunt români, iar 10% sunt străini stabiliţi în România, 80% sunt bărbaţi, iar 20% sunt femei, descrie profilul clienţilor săi Iordan Parfenie, vicepreşedinte în cadrul băncii Gutmann şi responsabil pentru clienţii din România.

    Austriecii au început să caute clienţi la Bucureşti, cărora să le gestioneze averile, în urmă cu mai bine de şapte ani, iar în 2010 chiar au deschis un birou în Capitală. Autorizaţia de funcţionare a reprezentanţei din România a expirat în 2012 şi nu a mai fost prelungită. Banca are concentrate la Viena operaţiunile de private banking, inclusiv din România. „Piaţa de private banking în România este în faza de copilărie cu perspective de dezvoltare. Vom putea vorbi de adolescenţa acestei pieţe în mod cert atunci când antreprenorii activi îşi vor pune problema cum au de gând să creeze valoare adăugată. Despre marea majoritate am impresia, de multe ori, că sunt cu «hainele în valiză». Foarte puţini îşi pun problema pe termen lung. Istoric, există mentalitatea: «ne pregătim pentru ce este mai rău». Iar în România există mentalitatea «trăieşte clipa»”, a declarat Parfenie.

    Filosofia standard a private bankingului este legată de relaţii pe termen lung, consolidate cu încredere şi professionalism, dar şi cu excesiv de multă discreţie. Clienţii vin către bancă în principal pe bază de recomandare şi sunt „preţuiţi” de bancheri pentru lichidităţile substanţiale pe care le încredinţează spre administrare. Pragul de selecţie de un milion de euro setat de Gutmann pentru selectarea clientelei este mult mai ridicat decât în cazul băncilor locale, care oferă servicii de private banking pentru clienţii lor pornind, în general, de la 100.000 de euro. În România nu sunt foarte multe bănci care s-au arătat încrezătoare în potenţialul de creştere pe care îl pot aduce diviziile de private banking, dar nici nu există raportări oficiale privind valoarea averilor administrate de acestea. Olandezii de la ING au fost primii care au intrat pe această nişă în 2001, fiind urmaţi de băncile mari precum BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit sau Transilvania.

    Dar Bank Gutmann nu încearcă să înlocuiască băncile comerciale şi să le facă direct concurenţă, ci doreşte să ofere servicii complementare, concentrându-se pe managementul averilor, după cum susţine Parfenie. În cazul clienţilor Gutmann care provin din zona antreprenorială, jumătate au lichiditatea disponibilă în mare măsură din exituri totale sau parţiale din anumite businessuri, în vreme ce în cazul celorlalţi 50% lichiditatea provine din businessuri curente. Parfenie explică motivul pentru care un milionar ar alege să îşi administreze banii de la Viena prin prisma serviciilor oferite: „Pe piaţa locală eşti limitat la anumite tipuri de servicii. Şi suntem la prima generaţie de antreprenori. Dar oamenii au început să pună valoare pe propria avere. În private banking faci strategia pe termen mediu şi lung. În vest, private banking înseamnă din ce în ce mai mult asset management. Discuţiile de private banking nu le faci la ghişeu”.

    Dar care este profilul investitorului din Europa de Est? Investitorii din Est sunt mai tineri decât cei din Vest, în medie cu zece ani, iar românii sunt chiar o excepţie, unii dintre ei fiind mai tineri decât media estică (50‑60 de ani). Sunt educaţi, în căutarea unor variante alternative care să le conserve banii, astfel încât au început să devină interesaţi de opţiunile de investiţii pe termen mediu şi lung. Deşi, la o primă vedere, diferenţa dintre Vest şi Est poate părea mare, vorbim doar despre timpul de expunere: vesticii au avut acces la produsele de private banking şi la alte instrumente de investiţii mai de timpuriu, iar esticii abia de curând. Tendinţa este însă de a recupera decalajul, în opinia lui Iordan Parfenie. O altă particularitate este că investitorii estici acceptă mai greu să exprime, să îşi verbalizeze dorinţele, fiind mai reticenţi în a intra în acele detalii pe baza cărora ar putea să fie alcătuită strategia.

    Una dintre problemele din România, dar şi o piedică în evoluţia sectorului de private banking, este disiparea clasei de mijloc. „În România săracii sunt mai mulţi şi mai săraci, iar bogaţii sunt mai puţini şi mai bogaţi. Este o disipare constantă a clasei de mijloc. În România nu există puterea clasei de mijloc şi nu cred că va exista în viitorul apropiat. În Austria simţi prezenţa şi puterea clasei de mijloc. Antreprenorii din Austria se concentrează pe transmisia averii la următoarele generaţii.”

    Analizele recente derulate de Gutmann în mai multe ţări din regiune arată că proprietarii întreprinderilor de familie din Europa de Est sunt, în peste 80% din cazuri, hotărâţi să păstreze în familie atât proprietatea, cât şi managementul afacerii, dar mai puţin de jumătate iau în calcul pregătirea transferului către generaţia următoare.

    Criza financiară şi economică mondială a afectat încrederea europenilor bogaţi în pieţele financiare şi le-a schimbat atitudinea faţă de bănci, investiţii şi risc. Clienţii, deveniţi mai conservatori, au avut nevoie mai mult decât oricând de o administrare eficientă a banilor, ceea ce a desemnat un  bun moment pentru dezvoltarea afacerilor din private banking.

    Capitalul de imagine pe care bancherii au încercat să-l creeze diviziilor de private banking ar putea fi explicat prin faptul că în anii de criză evoluţia segmentului de retail bancar tradiţional a frânat, iar un alt motiv ar fi nevoia băncilor de a atrage clienţi care dispun de lichidităţi importante. Băncile nu s-au grăbit să recurgă la compromisuri majore în anii de criză şi să relaxeze plafoanele de acceptare a clienţilor care vor sau au nevoie de un bancher personal. Ba chiar dimpotrivă. Poate pentru că serviciile de private banking sunt elitiste. Iar când limita este fixată prea jos şi accesul este facil, produsul nu mai este elitist din punctul de vedere al clientului şi devine ineficient şi pentru bancă. Un bancher personal are un portofoliu restrâns de clienţi comparativ cu cel din alte arii de business, tocmai pentru că este vorba de servicii de top.

  • Cele mai costisitoare discursuri din lume: câţi bani cer personalităţile pentru a vorbi la un eveniment

    După ce îşi încheie mandatele, mulţi politicieni câştigă bani din discursuri ţinute cu diferite ocazii. Aducerea unei figuri cunoscute pe scenă vine cu un preţ destul de mare, chiar dacă politicienii beneficiază şi ei de pe urma expunerii în mass-media.

    ABC News a realizat un top al celor mai “scumpi” vorbitori, în care Donald Trump ocupă, detaşat, primul loc. Miliardarul câştigă în medie 1,5 milioane de dolari pentru un discurs de 60 de minute. În top se mai regăsesc economistul Ben Bernanke, fostul şef de stat Bill Clinton şi soţia acestuia precum şi fostul secretar al trezoreriei Tim Geithner.

    Sursa: Statista.com

  • Măsura neaşteptată care va schimba online-ul românesc

    Dacă până acum, domeniile înregistrate în cadrul sistemului de înregistrare de nume de domenii Romanian Top Level Domain (ROTOLD) se supuneau unor reguli precum: folosirea caracterelor standard (litere latine de la a la z, fără diacritice), cifre arabe 0..9 şi semnul minus “-”, cât şi faptul că un nume de domeniu nu poate începe şi nu se poate termina cu “-” şi nu poate conţine “–”, reprezentanţii ROTOLD au anunţat modificarea acestor reguli. Ei au anunţat disponibilitatea unei noi versiuni  software pentru sistemul de înregistrare nume de domenii ce  va permite folosirea de diacritice. Măsura a fost luată în contextul în care adresele clasice s-au epuizat şi există cerere pentru mai multe domenii web, astfel că în adresele web vor putea fi incluse şi caracterele diacritice ”ă”, â, î, ş ţ”.

    Preţul pentru înregistrarea unui domeniu .ro în cadrul ROTOLD este de 33, 19 euro şi se plăteşte o singură dată. Pentru celelalte extensii (.com, .eu, .net, .org, .biz, .info) preţul pentru înregistrare sau prelungire este de 9, 99 euro pe an. Domeniu care conţine una din extensiile de mai sus trebuie   prelungit în termen de 36 de zile de la data expirării cu datele proprietarului de drept. Depăşirea perioadei  presupune aplicarea taxei de reactivare în valoare de 100 de euro plus  TVA.

     


     

  • 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani

    Catalogul tinerilor manageri de top a strâns, în 10 ediţii, 1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani, pe care îi putem numi, liniştiţi, generaţia de aur a businessului local. Cine sunt cei care vor însănătoşi mediul de afaceri, cei care s-au identificat cu cariera lor şi au realizat performanţe remarcabile, managerii care au plecat să conducă afaceri în alte ţări, antreprenorii pursânge sau cei care s-au identificat cu marca sau cu produsele lor, aflaţi din paginile următoare, într-un număr special.

    Tin minte bine după-amiaza zilei de 22 mai 2006, când faţada operei române era ocupată de două bannere uriaşe cu Business Magazin; avea loc prima gală a tinerilor manageri de top şi lansam oficial catalogul cu acelaşi nume, catalog care avea să devină produsul-fanion al business magazin şi unul dintre cele mai longevive creaţii gazetăreşti de acest tip. Ca să fiu cinstit, nici nu bănuiam atunci impactul catalogului în lumea businessului, modul extraordinar în care companiile şi oamenii l-au primit.

    Pot spune liniştit că, aşa cum apariţia la evenimentele „Meet the CEO sau prezenţa în cataloagele „200 cele mai puternice femei din business sau „Cei mai admiraţi manageri reprezintă confirmarea că joci în prima ligă a afacerilor, catalogul tinerilor este rampa de lansare spre pomenita primă ligă.

    Spun asta pentru că, fără false modestii, am constatat că avem mână bună şi că o mare parte din cei ce au apărut în catalog de-a lungul timpului au urcat fie în ierarhiile corporatiste, fie pe scara antreprenorială şi au confirmat.

    Ideea catalogului a apărut în primăvara anului 2006; de fapt, atunci termenul folosit era „ceva despre tinerii manageri, aşa cum povestesc la un moment dat colegii mei. „Ceva-ul respectiv era generat de masa de tineri de aproximativ 30 de ani care deveneau din ce în ce mai vizibili în conducerile companiilor şi care erau asociaţi zonei dinamice a afacerilor şi a economiei. Aşa s-a conturat şi portretul-robot al tânărului manager, de cel mult 40 de ani şi care fie lucrează într-o companie de top după cifra de afaceri, fie este un antreprenor cu o ascensiune rapidă, care a confirmat, oameni cu o dimensiune socială aparte. Ba o perioadă am fost şi cumva naţionalişti, pentru că am acceptat expaţii mai greu şi o vreme i-am prezentat separat; cum astăzi expaţii sunt la conducerea multora dintre companiile locale, am renunţat la astfel de abordări.

    Cred că declaraţiile de intenţie din primul catalog şi-au păstrat şi prospeţimea, şi actualitatea, în ciuda celor 10 ani scurşi, aşa că o să vă aduc aminte: „Cantonamentul membrilor naţionalei de rugby «under 18» a României pentru participarea la campionatul european din 2006 a inclus o perioadă de pregătire psihologică şi mentală, care a culminat cu trecerea fiecărui rugbist peste un covor de jar. În limbajul antrenorilor, a fost vorba de «o ardere a temerilor»: «La final i-am simţit în stare şi să mănânce jar, nu doar să calce pe el».

    Între membrii naţionalei de rugby «under 18» şi cei 100 de tineri manageri «under 40» pe care îi prezentăm există apropieri mai directe sau mai subtile. Prima ar fi aceea că şi unii şi alţii au mers sau merg pe jar, sportivii la propriu, iar afaceriştii la figurat. Asta nu le reduce performanţa, pentru că a acţiona, a rezista şi a câştiga într-un mediu de afaceri cum este cel din România este o probă de foc care se repetă zilnic.

  • A zecea Gală 100 Tineri Manageri de Top – GALERIE FOTO

    Gala premiilor Business Magazin a adus pe scenă, pentru al zecelea an consecutiv, o nouă serie de tineri manageri de top care au avut o evoluţie spectaculoasă şi au adus în prim-plan viziunea noii generaţii din business-ul românesc, cea care ar putea dicta creşterea economică în următorii ani.

    VEZI AICI IMAGINI DE LA GALA 100 DE TINERI MANAGERI DE TOP

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie sunt:

    – Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România, premiul fiind înmânat de Cornel Marian, Managing Director, Oresa Ventures România, premiant al ediţiei din 2006

    – Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România, premiul fiind înmânat de Vladimir Sterescu, Country Manager, Computer Generated Solutions România, premiant al ediţiei din 2007

    – Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România, premiul fiind înmânat de Alexandru Reff, Partener, Reff & Asociaţii, premiant al ediţiei din 2008

    – Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România, premiul fiind înmânat de Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane, BRD Groupe Société Générale, premiantă a ediţiei din 2009

    – Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România, premiul fiind înmânat de Cristian Hostiuc, director editorial Business Magazin si Ziarul Financiar

    – Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie, premiul fiind înmânat de Ioana Matei, redactor Business Magazin

    – Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International, premiul fiind înmânat de Andrei Cionca, CEO, CITR Group, premiant al ediţiei din 2012

    – Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România, premiul fiind înmânat de Tatian Diaconu, Director General, Immochan România, premiant al ediţiei din 2013

    – Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems, premiul fiind înmânat de Dragoş Drăghici, Director Direcţia IMM, Alpha Bank, premiant al ediţiei din 2014

    – Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft, premiul fiind înmânat de Marcel Duhăneanu, Rector Şcoala de Afaceri Româno-Americană

    Gazdele evenimentului au fost Cristian Hostiuc, Director Editorial Business Magazin şi Ioana Matei, Redactor Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor care au schimbat în bine cursul afacerilor pe care le conduc în vremuri dificile.

    Am fost, de-a lungul anilor intrebati adeseori care sunt criteriile pe baza carora realizam acest catalog pentru ca an de an, lista de propuneri cuprinde mai mult de 100 de nume. Incep prin a spune ca nu este un clasament, ci doar o “culegere”, prezentam in fiecare an 100 de castigatori, alesi pe spranceana. Criteriile sunt si au fost mereu, transparente. Este vorba de manageri cu varsta pana in 40 de ani, care nu au mai aparut in editiile anterioare a catalogului si detin functii importante in companiile pe care le reprezinta. Un rol important il joaca volumul cifrei de afaceri, dinamica segmentului de piata in care are activitati firma dar si dinamica firmei sau a carierei managerului.