Tag: refuz

  • Afaceri de la colţul străzii: de unde vin mărţişoarele care aduc sute de mii de lei vânzătorilor în fiecare an

    Vineri, în jurul prânzului, piaţa Obor era chiar mai aglomerată decât de obicei. Tarabele, înşirate în faţa magazinului, prezentau ultimele modele de mărţişoare aduse din China, Turcia sau Italia.

    Unul dintre vânzători s-a arătat interesat să ne prezinte câteva mărţişoare din titan: “E solid domnule titanul, ştiţi cum e? Cum sunt capacele alea de la telefon, alea argintii!” După ceva negocieri, am reuşit să obţin chiar un preţ foarte bun: 2 lei bucata.

    Câteva tarabe mai încolo, un domn foarte serios explica unui potenţial cumpărător cum se fabrică sticla de Murano. Am intrat în discuţie pentru a afla cum de se vând la un asemenea preţ (9 lei bucata). Puţin mirat, omul a întrebat dacă preţul e prea mare. I-am explicat că, din contră, el e mult prea mic faţă de cât costă, cu adevărat, sticla produsă în celebra insulă italiană. Vizibil jignit, el şi-a mutat atenţia către alţi clienţi.

    Una dintre tarabe mi-a atras atenţia prin numărul foarte mare de modele expuse, probabil în jur de cinci sute. Am întrebat de unde sunt cumpărate, iar răspunsul a fost “Turcia. Toate sunt din Turcia”. Preţul era atrăgător, 3 lei un mărţişor, iar vânzătorii erau, în anumite condiţii, dispuşi să mai negocieze: “De la 400-500 de bucăţi în sus, mai vorbim. Poate pe la doi lei cincizeci”.

    Încercând să combată comerţul de la colţul străzii, lanţuri de magazine precum Mega Image sau Lidl au început să comercializeze la rândul lor mărţişoare. Preţurile sunt ceva mai mari decât la tarabe, însă produsele respectă măcar un minimum de reguli. Spre exemplu, ţara de provenienţă: mărţişoarele de la tarabe nu au şi probabil nu vor avea niciodată specificaţii privind locul de provenienţă. În magazine, acest lucru este specificat pe ambalaj.

    Lăsând la o parte peisajul dezolant al sutelor de tarabe aliniate pentru a vinde aceleaşi mărţişoare chinezeşti şi al miilor de bucureşteni care pierd ore întregi, an de an, alegând aceleaşi produse, trebuie spus că există şi o piaţă în creştere a mărţişoarelor făcute manual. Pe acestea nu le veţi găsi la colţ de stradă; le puteţi însă cumpăra de la târguri, de la expoziţii sau chiar de pe Internet.

  • Ianukovici: Am părăsit Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii mele. Voi continua lupta pentru viitorul Ucrainei

     Viktor Ianukovici a declarat că nu a fost “răsturnat” de la putere şi a promis că va “continua lupta pentru viitorul Ucrainei”, în prima sa apariţie publică de când a fost destituit de parlament, în urmă cu aproape o săptămână.

    Ianukovici a declarat că a fost nevoit să părăsească Ucraina în urma unor ameninţări la adresa vieţii sale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF a amendat în decembrie SSIF Carpatica Invest deoarece Consiliul de Administraţie era incomplet

     “Ţinând cont de faptul că societatea de servicii de investiţii financiare Carpatica Invest nu a răspuns solicitărilor repetate ale ASF de completare a componenţei Consiliului de Administraţie, având în vedere prevederile (…) referitoare la numărul minim de membri ai Consiliului de Administraţie al unei societăţi de servicii de investiţii financiare, precum şi faptul că şi în prezent componenţa Consiliului de Administraţie este formată din doi membri, încălcându-se astfel prevederile legale (…) se sancţionează societatea de servicii de investiţii financiare Carpatica Invest (…) cu amendă în cuantum de 21.639 lei (reprezentând 1% din cifra de afaceri aferentă exerciţiului financiar 2012)”, se arată într-o decizie emisă de ASF în luna decembrie.

    Carpatica Invest a contestat la ASF sancţiunea, iar plângerea a fost respinsă marţi de instituţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tişe: PDL cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament

     Senatorul PDL Alin Tişe a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că revizuirea Constituţiei nu are sens decât în ideea aplicării rezultatului referendumului din 2009.

    “PDL cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament, care a devenit un proiect eşuat şi un cadavru politic pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu, cei doi fiind la putere împreună. Este încă un eşec usturător al guvernării incompetente de 80 la sută formată din PNL şi PSD, un proiect care a eşuat lamentabil din cauza incompetenţei lui Antonescu şi Ponta. Revizuirea Constituţiei nu are sens decât în ideea aplicării rezultatului referendumului din 2009, care înseamnă Parlament unicameral şi 300 de parlamentari”, a spus Tişe.

    El a susţinut că “PNL este PSD” şi că “PSD lui Ponta este egal cu PNL-ul lui Antonescu şi cu PRL-ul lui Tăriceanu”.

    “Asta este guvernarea socialistă USL”, a afirmat Alin Tişe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Departamentul pentru Energie: Băsescu nu a luat în calcul date esenţiale atunci când a sesizat CC

     “Departamentul pentru Energie reiterează faptul că au fost respectate toate procedurile în relaţia cu Comisia Europeană”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

    Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională, cu privire la ordonanţa de urgenţă (OUG) 57 din 2013 privind producerea energiei din surse regenerabile, arătând că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

    Ordonanţa de urgenţă prevede că producătorii de energie regenerabilă vor primi panâ în 2017 doar o parte din certificatele verzi, restul urmând să fie acordate eşalonat din 2018. Companiile din domeniu susţin că aceste reglementări vor duce la retragerea unor investiţii de peste 3 miliarde de euro în unităţi de producţie a energiei din surse regenerabile în România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul SUA acuză Credit Suisse că a ajutat clienţii americani să ascundă 10 miliarde de dolari

     “Unii bancheri din Elveţia au făcut mari eforturi să ascundă comportamentul incorect de conducerea executivă a Credit Suisse. Comportamentul incorect al angajaţilor a încalcat politica băncii şi nu a fost cunoscut de conducerea executivă, dar acceptăm responsabilitatea şi regretăm profund acţiunile acestor angajaţi”, a declarat directorul general al Credit Suisse, Brady Dougan, într-o declaraţie susţinută în timpul audierii într-un comitet al Senatului american, relatează Bloomberg.

    Presiunile asupra lui Dougan sunt în creştere. Congresul SUA cere Departamentului de Justiţie să face progrese în investigaţia veche de trei ani referitoare la evaziunea fiscală susţinută de banca elveţiană în SUA, în timp ce autorităţile de reglementare cercetează posibile artificii contabile pentru mascarea declinului operaţiunilor de private banking.

    Într-un raport al Senatului american se arată că 1.800 de angajaţi ai Credit Suisse au ajutat clienţii americani să ascundă 10 miliarde de dolari de autoritatea fiscală (Internal Revenue Service), în timp ce o investigaţie penală nu a reuşit să obţină numele deţinărilor de conturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Paradoxul alegerilor: sentimente antieuropene în noul Parlament European

    În rândurile cetăţenilor din statele membre ale UE au existat întotdeauna eurosceptici – cei care nu sunt de acord cu cedarea unei părţi din puterea de decizie a statului către o entitate suprastatală. Discuţia este una care probabil nu se va încheia niciodată, însă îndoielile unora nu au fost încă suficiente pentru a anunţa apusul comunităţii europene. Anul acesta miza este mai mare decât de obicei. Parlamentul şi-a mărit puterea, iar frământările din interiorul Uniunii au dus la divergenţe între coaliţiile importante din cadrul instituţiei. Euroscepticii încearcă să profite de efervescenţa sentimentului antieuropean şi să pornească un atac din interior.

    CARE ESTE MIZA ALEGERILOR DIN 2014?

    Euroscepticismul se defineşte ca o mişcare de protest împotriva Uniunii Europene şi opoziţie faţă de integrarea europeană, iar partidele cu acest profil au câştigat tot mai mulţi simpatizanţi pe măsură ce Bruxelles-ul a emanat tot felul de măsuri de austeritate în încercarea de salva moneda şi chiar zona euro. Votanţi din majoritatea statelor membre migrează către partidele extremiste, ignorând uneori mesajele cu tentă rasistă sau antisemită.

    Până acum, votul pentru Parlamentul European nu a avut o importanţă foarte mare din punctul de vedere al alegătorilor. Faptul că este vorba de o instituţie cu care nu intră în contact direct face votul să pară consultativ, astfel încât rezultatele diferă deseori faţă de cele pentru guvernul local sau preşedinţie (acolo unde este cazul). Cei mai mulţi consideră că îşi pot exprima nemulţumirea faţă de conducerea actuală printr-un vot acordat unor partide de natură extremistă, precum cele de extremă dreapta, fără ca acest vot să aducă prejudicii la nivel naţional. Sondaje de opinie realizate de instituţii precum Gallup arată o diferenţă considerabilă între intenţia de vot în cadrul alegerilor europene şi cea din cadrul alegerilor locale.
    După criza financiară şi cea a datoriilor, după reduceri bugetare şi măsuri aspre de austeritate, alegerile din 2014 ar trebui să fie un bun indicator al încrederii în Uniunea Europeană.

    Pentru prima dată, votanţii vor alege, indirect, viitorul preşedinte al Comisiei Europene. Votul devine astfel extrem de important, miza fiind direcţia pe care executivul Uniunii o va urma.

    Alegerile din mai vor propune votanţilor o dezbatere între două ideologii: cea de centru-dreapta, care mizează în continuare pe măsuri de reducere a cheltuielilor, şi cea de centru-stânga, care preferă relaxarea fiscală în vederea creşterii puterii de consum. Aici intră în scenă euroscepticii, care se prezintă ca o alternativă la toate aceste mişcări. „Forţele extremiste nu au mai avut atâta forţă şi nu au fost atât de bine reprezentate în aproape 60 de ani”, spune Cecilia Malmstrom, comisarul UE pentru afaceri interne.

    Conform site-ului Electionista, care adună şi grupează sondaje de opinie, euroscepticii vor aduna mai multe voturi decât în 2009. Acest lucru este valabil atât pentru ţări precum Grecia sau Spania, unde măsurile de austeritate impuse de UE au dus la scăderea nivelului de trai, cât şi pentru Germania, Franţa sau Olanda.

    VAL DE NEÎNCREDERE ÎN EUROPA.

    Ţările cu cel mai mare număr de eurosceptici sunt Grecia, Spania, Marea Britanie şi Cipru. Dintre acestea, trei au în comun modul extrem de aspru în care au fost lovite de criza financiară. Grecia, Spania şi Cipru au fost chiar în pragul falimentului – doar datorită măsurilor impuse de Uniunea Europeană au putut avea o anumită continuitate economică. Cu toate acestea, populaţia a fost dur afectată de măsurile de austeritate şi asta a crescut gradul de neîncredere atât în instituţiile locale de guvernământ, cât şi în cele interstatale.

    Marea Britanie reprezintă un caz aparte, dat fiind faptul că măsurile luate pentru a preveni efectele crizei financiare nu au fost atât de puternic resimţite. Stilul extrem de conservator al britanicilor şi naţionalismul poate exagerat constituie motive pentru care ei nu sunt încă aliniaţi sau chiar obişnuiţi la ideea unei Europe unite. Premierul David Cameron a început să cedeze presiunii exercitate şi a anunţat organizarea, până la sfârşitul anului 2017, a unui referendum privind apartenenţa la Uniune.

    DE CE SUNT EUROSCEPTICII PERICULOŞI?

    Recentele mişcări de protest anti-UE şi apariţia alianţelor de dreapta au fost comparate de analişti cu „The Tea Party movement”, idee preluată din Statele Unite, acolo unde mai multe partide s-au unit în încercarea de a combate măsurile implementate de Casa Albă. Denumirea vine de la un eveniment-cheie în istoria Statelor Unite, „The Boston Tea Party”, atunci când locuitorii oraşului Boston s-au răzvrătit împotriva taxelor impuse de guvernanţa britanică prin distrugerea unui transport de ceaiuri. Incidentul a escaladat, transformându-se ulterior în războiul de independenţă.

    „Grupul euroscepticilor poate fi mai periculos decât mişcarea Tea Party”, notează Mark Leonard, un cunoscut jurnalist de la Reuters. „Mişcări de tipul Tea Party vor să minimalizeze rolul guvernului în viaţa oamenilor, dar nu se opun ideii de conducere în sine. Euroscepticii nu susţin existenţa Uniunii Europene şi, prin urmare, se situează împotriva Parlamentului European, adică instituţia pentru care candidează. Dacă euroscepticii vor obţine atât de multe mandate pe cât arată sondajele, s-ar putea să avem un Parlament care se urăşte singur”, a adăugat Leonard.

  • Băsescu: Dau mandat lui Ponta şi Isărescu pentru scrisoarea cu FMI, fără acciză şi “electorată”

     “Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată. Voi da mandat de semnare de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii”, a anunţat preşedintele Traian Băsescu.

    Şeful statului a arătat că în scrisoare nu poate să apară creşterea taxei pe combustibil,  motorină şi benzină, aşa cum doreşte premierul.

    El a adăugat că a doua condiţie este ca în scrisoare să nu apară “celebra electorată”.

    “Voi semna scrisoarea şi o voi semna imediat ce trece prin Guvern, sper că astăzi”, a mai precizat preşedintele, menţionând că semnarea interimatelor miniştrilor şi scrisoarea către FMI, dacă se fac astăzi, sunt semnale de oarecare stabilitate a României.

    Premierul Victor Ponta a avut, miercuri dimineaţă, o scurtă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: PMP va semna şi susţine orice moţiune de cenzură, fie a PDL, fie a PNL

     “Un partid care cu adevărat face opoziţie nu se prevalează de pretextul celui care iniţiază moţiune. Orice moţiune la adresa acestui Guvern, chiar iniţiată de PNL, va fi semnată şi susţinută de PMP, pentru că acest guvern pe programul USL nu are ce să aducă bun pentru români. Cei de la PNL, dacă vor avea ipocrizia să iniţieze o moţiune de cenzură la adresa propriului program de guvernare, e problema lor şi avem speranţa că electoratul îi va sancţiona pentru asta. Cu cei 17 parlamentari pe care îi avem, semnăm şi susţinem o moţiune de cenzură chiar iniţiată de PNL”, a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.

    Potrivit Elenei Udrea, PMP se aşteaptă ca şi parlamentarii PNL să susţină moţiunile pe care le va iniţia Mişcarea Populară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: PNL nu va obstrucţiona justiţia în cazul Chiţoiu, nu vom recomanda altceva decât la Cosma

     Antonescu a fost întrebat cum se vor raporta parlamentarii PNL la solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu.

    El a precizat că este convins de nevinovăţia acestuia este convins până la proba contrarie.

    “Pot să vă asigur că PNL, indiferent în ce formă se va pune această problemă, inclusiv în Parlament nu va obstrucţiona sau nu va amâna în niciun fel demersurile justiţiei. În acelaşi timp, fac apel la dumneavoastră (jurnaliştii, n.r.) pentru că o puteţi mai bine decât noi, v-am dat noi aceşti parlamentari aşa cum ne vedeţi acest drept şi singura noastră pretenţie este să-l folosiţi. Numai dumneavoastră aveţi dreptul să discutaţi despre elementele publice din anumite speţe şi dosare. Noi politicienii nu o putem face.

    Dar nu ar fi totuşi interesantă o dezbatere în presa românească până unde este normal să ajungi…nu ştiu, arestat, sau pus sub urmărire, sau cu imunitate ridicată – în fine, cu imaginea asta de penal – pentru o ordonanţă adoptată de un Guvern şi trecută prin Parlament?”, a susţinut Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro