BusinessMagazin

Tag: refuz

  • REPORTAJ: Un profesor arădean transformă cu pensula ziduri gri în biblioteci, piscine şi acvarii colorate – GALERIE FOTO

     De 16 ani, de când a terminat Facultatea de Arte şi Design la Timişoara, Sabin Chintoan le predă desen elevilor de şcoală generală şi liceu, iar în paralel cu meseria de dascăl este un artist care poate fi găsit adesea pe schele în biserici, unde pictează pereţi cu motive religioase, sau pe străzile Aradului, unde transformă ziduri murdare în veritabile lucrări de artă expuse în aer liber.

    Arădeanul a prins drag de creion şi pensule în jurul vârstei de zece ani, dar spune că nu profesorii i-au insuflat această pasiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Telekom preia integral T-Mobile Cehia, pentru 828 milioane euro

     Acţionarii minoritari ai T-Mobile Czech sunt asociaţi în grupul Falcon, Mid Europa controlând 75% din părţile sociale ale vehiculului, transmite Bloomberg.

    Mid Europa a precizat, într-un comunicat, că tranzacţia ar trebui să fie finalizată până la finele lunii februarie.

    Deutsche Telekom continuă astfel strategia de extindere în Europa de Est. Grupul a convenit în luna noiembrie preluarea operatorului polonez de servicii de telefonie fixă destinate companiilor GTS Central Europe.

    Potrivit unor surse, compania germană a făcut recent o ofertă guvernului grec pentru preluarea unei participaţii de 10% la OTE, tranzacţie prin care ar acumula jumătate din acţiunile companiei elene şi ar scoate statul din acţionariat. OTE este prezentă în România prin Romtelecom, Cosmote şi Germanos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Primarii PDL din Cluj mi s-au plâns că au fost minţiţi privind majorarea salariilor lor

     Întrebat de jurnalişti, luni dimineaţă, la ieşirea din hotelul din Cluj-Napoca la care a fost cazat, ce a discutat cu primarii PDL din judeţul Cluj, Traian Băsescu a spus că aceştia i s-au plâns că au fost minţiţi în legătură cu majorarea salariilor lor, că sunt discriminaţi la repartizarea banilor şi că nu mai primesc fonduri pentru şcoli.

    “A fost o întâlnire plăcută, oamenii mi-au spus în primul rând că s-a minţit cu mărirea salariilor primarilor, s-au plâns că nu li se mai dau banii la şcoli ca să acopere costurile pentru toţi elevii şi cu greu fac faţă cheltuielilor şcolilor, s-au plâns că sunt discriminaţi la repartizarea banilor. Asta e”, a spus şeful statului.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, despre acordul cu FMI: Să primesc “proiectul de acord” de la Guvern şi discutăm

     Întrebat, luni dimineaţă, la Cluj-Napoca, de presă, la ieşirea de la hotelul unde a fost cazat, cum rămâne cu acordul cu FMI, Traian Băsescu a spus că aşteaptă să primească proiectul.

    “Să primesc proiectul de acord de la Guvern şi discutăm”, a spus Băsescu.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Preşedintele Traian Băsescu spunea sâmbătă seară, la Cluj-Napoca, întrebat dacă va semna scrisoarea de intenţie cu FMI: “Ponta visează frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci”.

    Traian Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “Nu am intrat niciodată pe Google, citesc cărţi tipărite, scriu cu pixul, nu ştiu să răspund la SMS, sunt tot ce poate fi mai conservator”

    Iată discursul lui Dan C. Mihăilescu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    În 2004, când apărea Business Magazin, scriam deja de vreo câţiva ani la Ziarul de Duminică. Eu m-am născut în anul când a murit Stalin şi am fost un om educat în dictatură. Era foarte simplu: toţi stăteam ca o găină, sub capac, partidul decidea pentru noi, făceam facultate, ne repartizau în anul patru prin repartiţie guvernamentală, toată lumea profesor la ţară, unde toţi ai mei s-au alcoolizat, s-au însurat cu felceriţe, cu fata primarului, cu fata poliţistului, cei mai mulţi s-au ratat iremediabil. Venind în libertate, din anul 2000 şi până destul de curând, până acum trei-patru ani, am avut şi eu, ca mulţi din generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, sau cum îi spuneam noi peiorativ afaceristul, cu tonul cu care altădată spuneam chiaburul, a fost diabolizat. Din mai multe motive.

    Unul a fost că nouă ne-a fost distrus conceptul de plăcere: în comunism am fost educaţi pentru misia socială, aşa că am pierdut toţi noţiunile de frumos, de savoir-vivre, nu am fost învăţaţi să trăim, am fost educaţi să supravieţuim. Aşa că am trăit la foc mic, tavane în cap, spaţiu infim, ca niciodată să nu poţi să calci larg: în ‘90, când am fost cu Alecu Paleologu la Palatul Regal, noi toţi am luat-o organizat pe lângă zid, numai Alecu a trecut princiar prin mijloc. Să reuşeşti să-ţi locuieşti persoana imperial, să înveţi să calci prin năuntrul tău ca printr-un castel şi să îţi poziţionezi pentru ceilalţi un chip plăcut, de sărbătoare, asta era prohibit; plăcerea era numai la vârf, în nomenclatura de partid, numai ei aveau cremwurştii, whiskyul, coca cola, pepsi cola. La noi era Cico, Eugenia şi aşa mai departe. Am luptat aşadar după 1990 să dediabolizăm ideea de plăcere.

    Un al doilea motiv a fost că noi nu am avut educaţie estetică, nu am ştiut ce este un ambalaj, la noi nu trebuia să scrie nimic pe cutia de chibrituri în afară de chibrituri, când se găseau, scria vată termogenă, când se găsea. Ideea de frumos a fost prohibită. Noi am fost educaţi să fie util: un pantalon, un pantof, un costum de bun, un sacou de bun. Evident că în acest context omul de afaceri, bogatul, bogătanul, era în faţa noastră diavolul, cel care ne fură, vampirul. Până prin anii 2000, am avut impresia, am trăit cu această prejudecată că numai alianţa de securime, de nomenclatură de partid, poate să facă afaceri în România. Eu sunt un om de dreapta, un liberal conservator, sunt un duşman radiant al egalitarismului, care mi se pare tot ce poate fi mai odios, sunt pentru concurenţă, meritocraţie fără fisură, sunt pentru autoritate, ierarhie şi respect toate valorile tradiţionale – familia, şcoala, armata. Or, lumea de afaceri mi s-a părut mereu o profitoare. Mi s-a părut mereu că cei care fac speculaţii la bursă, speculanţii, sunt cei care ne lasă să murim de foame.

    După ‘90, doi ziarişti britanici mă tot întrebau ce este Securitatea. Le-am zis că sunt cei care au spus mereu că sunt coloana  vertebtrală a naţiei, dar că de fapt sunt cei care ne-au dezbinat. Britanicii spuneau însă că aceşti foşti tipi din Securitate erau peste tot, că numai ei aveau iniţiativă. „Oamenii ca dumneavoastră„, mi-au spus, „aţi fost castraţi de mici să nu mişcaţi nimic, aţi învăţat că banul e ochiul dracului.” Aşa că, pe lângă iniţiativă, foştii favoriţi mai aveau banii; imediat cum a apărut perestroika în ‘88, băieţii au înţeles că urmează ceva şi au pus bani deoparte; aşa că în ‘90 au apărut fiecare, care cu 5.000 de dolari, care cu o motoretă ascunsă în parc, care cu nişte blugi. În al treilea rând, numai ei aveau reţelele.

    Aşa că tot ceea ce noi dispreţuiserăm a ajuns cupola noastră. Şi am rămas din nou pe dinafară, deplângând, dispreţuind, ironizând, dar de fapt dorindu-ne să fim acolo. Ei bine, de vreo şase-şapte ani simt că toată prejudecata mea cu securimea şi nomenclatura de partid a pălit, a îmbătrânit. După cum ştim, primul milion nu se caută la dinţi: întotdeauna a fost un indian împuşcat, o pepită de aur furată. Trebuie să fim cinici, cum spunea Silviu Brucan în anii ‘90: pentru prima dată în istorie proprietatea colectivă trebuia repartizată undeva, trebuia furată undeva; ăia de dinainte doar au naţionalizat şi acum trebuia să o ia cineva şi am luat-o noi; dacă nu o luam noi, o luau ei. Ei bine, de cinismul ăsta am luptat să mă vindec, cunosc tot mai mulţi oameni de afaceri (nu mai spun afacerişti ca altădată şi nici businessmen nu am ajuns să spun) şi am ajuns să văd un nou look, un nou suflu. Nu vreau să vă întreb, în încheiere, câţi mai aveţi bibliotecă în casă. Dintre verii mei, niciunul nu mai are, au toţi tablete şi mi-au dat peste nas când mi-au zis că au pe un stick toate volumele din Enciclopedia Britannica. Atunci am spus că e timpul să mă retrag. Vă doresc succes pe mai departe şi să înţelegeţi că şi bufonii, cum suntem noi, scriitorii, au avut mereu un loc la masa regilor.

  • Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării

    CITIŢI AICI rezumatul primei ediţii BM Storytellers, evenimentul organizat cu prilejul a zece ani de la fondarea revistei Business Magazin.

    În spatele meu un televizor vorbeşte despre liste cu europarlamentari; ceva mai târziu în acest an va începe bătălia aprigă pentru cel mai râvnit post din România, cel de la Cotroceni. Timp de două decenii şi mai bine a existat mereu un soi de certitudine în privinţa candidaţilor la preşedinţie, au existat mereu nişte nume puternice care au intrat în cursă; în acest an însă, indiferent de ce zic sondajele, mi se pare că potenţialii candidaţi nu sunt nici puternici, nici convingători. Putem spune că avem de-a face cu o criză de lideri.

    Si nu numai de lideri. Adevărata criză este, la noi, de oameni, în primul rând, şi de idei în al doilea rând, nu economică sau financiară. În cazul accidentului din Apuseni greşelile nu ţin de sistem şi proceduri, ci de oamenii care aplică procedurile; confirmarea vine din cazul celor doi rătăciţi în ceaţă, la Constanţa. Cumva, nu ştiu cum, „românul inventiv şi descurcăreţ„ s-a transformat într-un soi de ciomag obtuz, care nu gândeşte, nu face (aşadar nu greşeşte) şi, ce-i mai rău, nu-i pasă. Ba e ipocrit şi se face că-i pasă, ceea ce-i mai rău decât rău. {i se gândeşte numai la buzunarul său.

    Aşa că mă gândesc că poate este momentul unei implicări reale din partea a ceea ce am definit, tot la Storytellers, împreună cu maestrul Dan C. Mihăilescu, drept „nişe sociale”, implicare care ar veni ca o continuare firească a revoluţiei hipsterilor sau a revoltelor de la Pungeşti, o trecere de la mişcări furios-browniene la democraţie reală. În prezent există grupuri sociale importante  – antreprenori, corporatişti, elite culturale sau sociale – care preferă expectativa; trăiesc în ansambluri rezidenţiale, cumpără din mall, se gratulează pe Facebook, îşi croiesc lumi proprii, nişe – „eu, nevasta, poate părinţii sau socrii, sigur amicii şi prietenii apropiaţi„ – în care se refugiază, refuzând sau ignorând, pe cât se poate, zăpada, mizeria, câinii vagabonzi, politica sau manifestările vulgului.

    De cealaltă parte avem clasa politică. Nu poate conduce, dar reprimă, după cum bine spune un comentator; nu poate construi, dar distruge; nu poate oferi, dar fură; spune câte ceva, dar nu vorbeşte; nu are idei şi nici planuri, trăieşte doar momentul. 

    Dacă nişele enumerate mai sus vor rămâne în expectativă, trebuie să fie conştiente că într-un răstimp nu prea îndelungat şi-ar putea pierde şi bruma de spaţiu vital, şi liniştea din spatele zidurilor virtuale, pentru că mizeria va tinde să ocupe mereu locuri curate. E cam ermetic ce spun, dar cine are minte poate să gândească. Există antreprenori care au clădit afaceri oneste şi curate.

    Există meseriaşi care îşi văd de slujbă corect. S-ar putea să greşesc, dar cred că există chiar politicieni bine-intenţionaţi, care vor să lucreze pentru comunitatea care i-a susţinut şi propulsat. Există tineri care muncesc din greu, plătiţi cu salarii nu tocmai strălucite, care fac lucruri excepţionale. Nu ar putea toţi aceştia să genereze schimbarea? Creştere economică, locuri de muncă bine plătite, implicarea autorităţilor locale în economie şi atragerea de investiţii în zonele oropsite, adaptarea economiei româneşti la jocul globalizării, deschiderea spre economiile emergente.

    Ilustrez cu statuia împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, opera lui Paolo Trubeţkoi, prinţ şi artist. Alexandru al III-lea a fost un lider dur, conservator şi naţionalist, care considera Occidentul nociv; şi s-a comportat ca atare, de-a lungul a 13 ani de domnie. Trubeţkoi, un ins elegant şi cultivat, vegetarian convins, l-a portretizat pe împărat cum îl vedeţi: un ins uriaş, obtuz, caraghios în măreţia sa, pe care chiar uriaşul său cal pare a-l refuza. Iniţial amplasat în centrul Sankt Petersburgului, statuia a iscat scandal, pentru că era vorba de o critică mult prea străvezie; astăzi poate fi văzută în curtea Palatului de Marmură. Iar Trubeţkoi s-a refugiat în Italia – tot un soi de nişare socială.

  • Bogdan Enoiu, la BM Storytellers: Ne-am făcut viaţa destul de grea pentru că nu am generat mai mulţi oameni de calitate în această ţară

    Iată discursul lui Bogdan Enoiu, fondatorul McCann Erickson, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Eu nu mă consider un om de afaceri, cred că sunt mai mult un antreprenor şi un posibil viitor tenisman. Am jucat şi azi. Joc cu Cristian Tudor Popescu de 15 ani, cam patru meciuri pe săptămână, indiferent de vreme şi de anotimp, şi nu ne-am plictisit unul de altul. Tenisul e mult mai frumos decât publicitatea, cu siguranţă. Cu toate acestea, publicitatea e cea care m-a adus aici.

    Pentru mine, ultimii ani au fost nişte ani foarte grei. Nu am crezut că vor fi atât de grei şi cred că toţi am simţit chestia asta. Nu cred că este cineva care să nu simtă o dezamăgire profundă – şi mă refer mai ales la oamenii de afaceri.

    Au fost ani când am consolidat ceea ce ştim să facem, am luat multe premii, pe care le trec la plus, avem 15 lei la Cannes, aur, platină şi alte metale semipreţioase. Ne-am poziţionat pe noua Europă, am încercat să fim cei mai buni şi cred că am reuşit. Pe partea de creaţie, am reuşit să fim cei mai buni şi să creştem continuu. Am făcut Campania pentru Ciocolata cu Rom şi am luat-o ca pe o ştafetă pentru a păstra vii brandurile copilăriei noastre. Acum, în poveştile noastre, ne lovim de Ghiţă Ciobanul, pe care vom începe să îl exportăm şi în alte ţări. Campania cu Ghiţă a avut succes pentru că omul este autentic, foarte natural, cu o meserie ancestrală. Nu am lucrat nimic la el, iar clopul lui  este 50% din succesul campaniei şi a reuşit să creeze o atmosferă frumoasă şi la noi în agenţie. Apropo de agenţie, eu sunt un şef atipic, ţin cu oamenii mei cheie trei-patru meetinguri pe an la tenis, niciodată în firmă, nu mă bag şi le dau, cel puţin, iluzia că e businessul lor.

    Înainte de a vorbi despre tenis sau despre publicitate, trebuie să vorbim însă despre profesori. Ar fi foarte bine dacă şi acum am avea profesori ca domnul Dan C. Mihăilescu la ţară; am fi mult mai departe şi nu am mai vorbi acum despre cum ar fi fost dacă. Doar din punctul de vedere al evoluţiei educaţiei în România, îmi reproşez că nu am intrat în politică. 
    Am văzut aici în sală pe un coleg, Dragoş Belduganu, de la Şcoala de Valori, care face ce trebuia să facem noi demult ca să fim la nivelul Cehiei sau Poloniei; sunt mulţi manageri polonezi în România, de ce nu sunt şi manageri români în Polonia sau Cehia? De ce nu s-a dus Electrica să privatizeze CEZ în Cehia? Răspunsul este foarte simplu: veţi vedea o directă proporţionalitate între testele PISA (la care sunt testaţi copiii de 15 ani din 68 de ţări) şi performanţa economică şi nu numai a ţării. România se află la acest test pe locul 47, Cehia sau Polonia fiind mereu în top 20.

    Cred că dacă în 2014 nu ajungem în primele 30 de ţări la testele PISA, nu vom fi nici mai buni, nici mai veseli, dar nici bine nu ne va fi şi ţara nu va merge în sus. Pentru asta, ne mai trebuie vreo 3 miliarde de euro, bani care lipsesc de la bugetul educaţiei (acum primeşte 3,3% din PIB).

    Ne trebuie profesori foarte buni la sate, în primul rând, care să fie plătiţi mult mai bine; în sate şi oraşe defavorizate, copiii nu au nicio şansă, ne batem pur şi simplu joc de ei. Nu ne pasă în ţara asta de educaţie. Nu trebuie să ne pese în ţara asta de infrastructură sau de alte investiţii, ci doar de educaţie; 10-20 de ani trebuie pompaţi bani în educaţie, câte 10-20 de miliarde pe an în profesori buni, dedicaţi, cu metode actuale de predare, cu voinţă, iar rezultatele se vor vedea. Când dascălul va fi ce a fost în perioadele bune ale României, vom vedea şi PIB-ul la acelaşi nivel. Prima mea decizie ca membru al guvernului ar fi să aloc 6 miliarde de euro la Ministerul Educaţiei.

    Am avut Samsung client în anii ‘90 şi am văzut ambiţia lor de a depăşi Sony; uitaţi-vă unde e Samsung în 2014 şi unde este Sony. În anii ‘70, când eu şi domnul Mihăilescu mergeam cu 1,5 lei la cinema la Flamura, Coreea de Sud era în spatele României, în spatele Coreei de Nord, în spatele Somaliei şi în spatele Ghanei. Ce au făcut ei în ultimii 50 de ani?

    Au învăţat de au rupt. Nu există copil de 8 ani în Coreea de Sud fără ochelari; nu zic că e bine, că au ajuns în extrema cealaltă, dar au reuşit. Finlanda este istoric în primii cinci la testele PISA. Anul trecut a fost pe 6 şi a ieşit un enorm scandal naţional. Finlanda plăteşte un profesor cu 5.000 de euro pe lună şi în Finlanda nu poţi să fii profesor dacă nu termini facultatea în primii zece. Din start au băgat o grilă foarte tare. Îţi asigură MBA. Ca la orice firmă serioasă, te atrag, îţi continuă educaţia şi îţi cer performanţă.  De unde luăm banii? Suntem 10 milioane de adulţi în ţara asta. Mama mea şi tatăl meu vitreg încă trăiesc. De fiecare dată când mă duc la ei – stau în Berceni, puţin mai departe de Flamura -, mama tot îmi dă 10 lei când plec. Este generaţia care a trecut prin foarte multe greutăţi şi nu au cheltuit şi nu cheltuie – ei oricum dau bani pentru nepoţi, pentru fondul clasei şi multe alte chestii; câte 3 lei, câte 5 lei strânşi în funcţie de pensie – se pot strânge bani foarte frumoşi; apoi de la noi toţi, de la top 300, de la top 500, ei pot da 80% din suma asta. Domnule Ţiriac, cât câştigi pe an? 10% din ce câştigi merge la educaţie. Şi se face o listă publică de „Name & Shame„; de exemplu: Ţiriac a dat, Enoiu n-a dat; Biriş a dat, Petrescu n-a dat. Aşa se face. Aşa se strâng banii. O faci tu, România, singură sau n-o faci deloc. Dacă aşteptăm bani de afară, o să aşteptăm degeaba. Nu are nimeni niciun interes să fim mai deştepţi: nici FMI, nici UE, nimeni. Aţi auzit vreodată ceva de bugete de educaţie în UE? Nu. Fiecare e pentru el aici.

  • Doi bărbaţi şi jumătate: serialul care transformă actorii în milionari

    Ashton Kutcher, cel care l-a înlocuit pe Charlie Sheen în 2011, câştigă 700.000 de dolari pe episod, iar Cryer, singurul actor rămas din distribuţia originală, primeşte 620.000 de dolari pe episod.

    Deşi Kutcher este cel mai bine plătit actor TV din Statele Unite, salariul său nu se compară cu cel al predecesorului său. Charlie Sheen, concediat în 2011 datorită problemelor cu drogurile şi băutura, câştiga peste 1.2 milioane de dolari pe episod. Cu această sumă, Sheen rămâne şi astăzi actorul cu cel mai mare salariu din istoria televiziunii americane.

    Al treilea actor din “Doi bărbaţi şi jumătate”, Angus T. Jones, primea peste 300.000 de dolari pe episod. Datorită unor videoclipuri postate pe Internet în care îndemna lumea să nu mai urmărească serialul, şi el a fost concediat în 2013.

    Ca termen de comparaţie, actorii din “Modern Family”, serial care a obţinut în patru sezoane un premiu Golden Glode şi 17 premii Emmy, câştigă în jur de 175.000 de dolari pe episod.

  • Antonescu îi răspunde lui Ponta:Noi, PNL, suntem dreapta. Liberali înseamnă să lucrăm pentru indivizi

     Crin Antonescu a spus, în conferinţa de presă în care a anunţat nominalizările PNL pentru funcţiile de miniştri, că vrea să îi răspundă cuiva care zilele trecute se întreba cine mai este astăzi liberal în România şi ce mai înseamnă liberalism.

    El a mai spus că a fi liberal î seamnă şi “să înţelegi lumea pe care o trăieşti ca pe o lume care are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni”.

    “Cineva se întreba zilele trecute cine mai este exact liberal azi în România şi ce mai înseamnă liberalism şi doresc cu toată prietenia să dau în numele colegilor mei un răspuns exact: Noi, PNL, suntem un partid liberal, de dreapta, un partid în care activeaza foarte mulţi oameni care sunt şi vor fi mereu liberali. Nu am avut nicio pretenţie că toţi cei care sunt liberali în România sunt în partidul nostru. Noi suntem liberali şi nu avem niciun fel de confuzie în legătură cu acest lucru. Liberalismul înseamnă să porneşti de la ideea că cetăţenii unei ţări, chiar dacă se constituie şi funcţionează ca o naţiune, ca o comunitate, sunt întotdeauna indivizi ale căror drepturi trebuie tratate ca atare, apărate şi sportite. Liberali înseamnă să lucrăm cu şi pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulţimi. A fi liberal înseamnă să înţelegi că lumea are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni. Liberal mai înseamnă să vrei să trăieşti şi să faci astfel încât să trăieşti într-un stat de drept în care instituţiile lucrează pentru individ”, a spus Crin Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Nu vreau să ieşim de la guvernare, vreau să intrăm

     “Nu vreau să ieşim de la guvernare, vreau să intrăm!”, le-a spus Antonescu liberalilor.

    În această reuniune se discută despre numirile de noi miniştri liberali, care, conform unor surse liberale, sunt: Sorin Frunzăverde – MAI, Teodor Atanasiu – Economie, Eugen Nicolăescu – Finanţe, Cristian Buşoi – Sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro