BusinessMagazin

Tag: costuri

  • Criminalitatea cibernetică a costat economia lumii 445 miliarde de dolari

    Suma nu este atât de mare precum cea înaintată de preşedintele SUA Barack Obama, care estimase daunele la 1 miliard de dolari, însă este suficient de mare pentru a compara pericolul cibernetic cu cel al traficului de droguri, relatează Boston Globe.

    “Este o problemă globală, însă facem prea puţin pentru a o combate”, a declarat James Lewis, unul din membri grupului.

    Raportul a fost finanţat de către compania McAfee, parte a grupului Intel, şi reprezintă primul demers de acest gen. Din analiză reiese că Statele Unite au pierdut 100 de miliarde de dolari, Germania 60 de miliarde şi China 45 de miliarde. Japonia, a patra economie a lumii, a raportat pierderi de 1 miliard, însă specialiştii sunt de părere că cifrele nu sunt reale.

    Grupul a definit trei segmente de risc: în primul rând, furtul dreptului de proprietate intelectuală. În al doilea rând, furtul de carduri de credit sau date financiare. Şi în al treilea rând, specialiştii s-au referit la spionajul economic, adică furtul datelor securizate ale companiilor care sunt apoi folosite în cadrul unor tranzacţii sau negocieri.

  • România de dincolo de Carpaţi arată altfel. Ce a făcut diferenţa între estul şi vestul ţării

    De la începutul anilor ’90, un prim val de investiţii străine în producţia industrială a avut drept ţintă judeţele din vestul ţării, apropiate de graniţă si deci uşor accesibile logistic: Timiş, Arad, Bihor. Pornind de aici, în anii ce au urmat, în partea de vest a ţării au ajuns să se dezvolte platforme industriale puternice, provenind în mare măsură din investiţii ale companiilor internaţionale sau multinaţionale, pe fondul proximităţii faţă de piaţa Europei Centrale şi de Est şi a Europei Occidentale.

    Proximitatea a fost completată de forţa de muncă bine pregătită, de noile tronsoane de autostradă inaugurate şi de promisiunea că în 2016 se va putea circula pe A1 de la Sibiu la Nădlac. Toate acestea au făcut ca Transilvania să crească economic, în timp ce Muntenia, Oltenia şi Moldova încă trebuie să se mulţumească cu o infrastructură mult sub standardele europene, dar şi cu investitori ce plătesc salariul minim pe economie pentru a compensa costurile.

    „Pe măsura maturizării economiei şi implicit a dezvoltării infrastructurii de transport, concomitent cu deschiderea din punct de vedere politic a unor regiuni închise în anii ’90 investitorilor străini, aşa cum a fost Clujul, producătorii industriali au început să se stabilească şi în judeţele din centrul şi sudul Transilvaniei“, explică Horaţiu Cocheci, senior manager şi liderul echipei de consultanţă în resurse umane în cadrul PwC România.

    După 1999 şi privatizarea uzinei Dacia de la Mioveni (unde în prezent Renault derulează afaceri de 4,4 miliarde de euro), zona a devenit un magnet pentru producătorii de componente. La 150 km sud-est, la Craiova, Ford produce modelul B-Max, dar cu un impact regional mult mai mic comparativ cu Dacia.

    „În ultimii 10 ani, din punctul de vedere al angajatului în căutare de salariu mai bun, situaţia s-a complicat suplimentar, diferenţele salariale ajungând să nu mai fie date de o anumită locaţie geografică, ci de tipul producţiei derulate. În momentul actual, constatăm că judeţele care au reuşit să atragă producţie industrială avansată şi centre de cercetare in inginerie sunt cele care raportează un nivel salarial mediu mai ridicat faţă de cele care s-au menţinut la producţia la bandă“, continuă Horaţiu Cocheci.

    Potrivit datelor studiului PwC de salarizare şi beneficii PayWell, Clujul se distinge printre celelalte judeţe din Transilvania având un salariu mediu în sectorul producţiei industriale chiar mai ridicat decât cel din Bucureşti, cu 10% mai ridicat decât cele din judeţele limitrofe (de exemplu Bihor), cât şi cu aproape 40% mai mare decât cele din Arad şi Timiş.

    „O altă tendinţă remarcată la producătorii industriali este ca, în cadrul aceleaşi locaţii geografice, să existe diferenţe sensibile între companiile furnizoare de produse componente şi cele care pun la dispoziţia consumatorului produsul final. Astfel, chiar dacă este vorba de acelaşi tip de munca „la bandă“, angajaţii aflaţi la capătul lanţului de producţie vor fi în măsură să ceară, dar şi să primească un salariu mediu mai ridicat în comparaţie cu concitadinii implicaţi in producţia de componente“, a subliniat specialistul PwC România.

    Acesta este contextul prin care România a atras investiţia de 300 de milioane de euro de la Sebeş, unde Daimler produce prin divizia sa Star Transmission cutii de viteze de ultimă generaţie pentru cele mai scumpe limuzine Mercedes-Benz. Dar tot România a ratat în 2008 o investiţie a companiei germane într-o uzină auto, câştigată de Ungaria. În timp ce o uzină de cutii de viteze poate atrage o producţie în valoare de circa 1-2 miliarde de euro, una de maşini poate urca spre 4-5 miliarde de euro.

    Potrivit expertului de la PwC, angajaţii consideră că pot surmonta diferenţele salariale prin mobilitate crescută, atât geografic, cât şi ca (re)specializare. Angajatorii însă consideră că îmbunătăţirea infrastructurii de transport (cum ar fi o autostradă care să traverseze Carpaţii), îmbunătăţirea climatului de afaceri general inclusiv prin reducerea birocraţiei, încurajarea investiţiilor în zone considerate defavorizate economic, dar şi simplificarea procesului de plată a taxelor sau reducerea costurilor fiscale cu forţa de muncă prin reducerea contribuţiilor sociale ar permite mutarea costurilor companiei în plata unor angajaţi mai calificaţi şi implicit mai performanţi, capabili de a derula proiecte de cercetare şi dezvoltare.

  • Cum ajută Rusia la renaşterea NATO

    Revigorarea Alianţei Atlanticului de Nord a început, într-adevăr, şi continuă în ritm tot mai alert: preşedintele Barack Obama a cerut Congresului să aprobe cheltuieli de 1 mld. euro pentru suplimentarea prezenţei de forţe aeriene, terestre şi navale americane în Europa de Est şi sa plecat la Varşovia pentru o întâlnire cu liderii regionali, pe care i-a asigurat că securitatea aliaţilor europeni e “sacrosanctă” pentru SUA.

    Secretarul apărării, Chuck Hagel, a sosit şi el la Bruxelles, spre a critica o dată în plus reducerea cheltuielilor militare de către europeni (la ora actuală, dintre cele 28 de ţări NATO, numai 4 – SUA, Marea Britanie, Grecia şi Estonia – ajung la sau depăşesc pragul de 2% din PIB cheltuieli militare cerut de NATO) şi spre a afirma că acţiunile Rusiei în raport cu Ucraina sunt “cea mai directă şi semnificativă ameninţare la adresa securităţii europene de la finele Războiului Rece”. Hagel s-a deplasat apoi la Constanţa, spre a întâmpina personal crucişătorul lansator de rachete USS Vella Gulf, mobilizat în Marea Neagră pentru operaţiuni de securitate maritimă.

    BBC comentează că noua ofensivă a SUA în Europa de Est este şi o reacţie la faptul că dezvoltarea cu precădere a relaţiilor cu ţările din Asia i-a făcut pe unii dintre est-europeni să se simtă cam neglijaţi de America în ultimii ani. Precaută însă, Casa Albă a comunicat că “European Reasurrance Initiative”,  cum a numit Obama planul de creştere a prezenţei armate în Europa de Est, “nu se va face pe seama altor priorităţi în domeniul apărării, cum ar fi angajamentul în Asia-Pacific”.

    Pentru România, perspectiva este deocamdată ca la sfârşitul lunii iunie să fie retrase batalioanele de manevră din Afganistan, astfel încât în zonă nu vor mai rămâne trupe combatante româneşti, ci doar militari care se vor ocupa de instruirea militarilor afgani şi de paza aeroportului din Kandahar, a anunţat Mircea Duşa, ministrul apărării. În schimb, cu ocazia apropiatei rectificări bugetare, sumele alocate pentru armată vor creşte cu 700 mil. lei, ca răspuns la apelurile insistente din ultima vreme ale conducerii NATO în sensul majorării sumelor alocate pentru apărare de către statele membre. Aceasta înseamnă creşterea ponderii cheltuielilor militare în PIB la 1,51%, foarte aproape de nivelul de 2% din PIB cerut de NATO şi pe care România îşi propune să-l atingă în 2016.

  • Asigurările pentru companii – cât plătesc firmele din România să se protejeze de riscuri

    Asigurări de răspundere civilă auto (RCA) şi CASCO, asigurări de echipamente electronice, de răspundere managerială, de răspundere profesională, asigurarea de răspundere privind multimedia şi prejudiciul provocat de publicitate, asigurarea reputaţiei şi protejării brandului – sunt câteva dintre poliţele de asigurare specifice industriei folosite în cadrul producătorului românesc de antivirus Bitdefender, produs care ajunge zi de zi la peste 500 de milioane de utilizatori din zeci de ţări.

    Tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori, aspect care se reflectă şi în modul în care este gestionat riscul în companie: la nivelul fiecărui departament important există o funcţie de manager de risc care analizează cele mai importante riscuri de business. Riscurile sunt evaluate şi, în funcţie de acestea, se iau măsurile adecvate de protecţie. „Asigurările sunt în unele cazuri măsuri eficiente de adresare a acestor riscuri, plecând de la răspunderea profesională până la asigurarea unor creanţe pentru neplată”, potrivit informaţiilor oferite de companie. Cât din acest comportament se regăseşte în rândul celorlalte companii care activează pe piaţa autohtonă, în industrii mai puţin expuse unor riscuri atât de specifice?

    Conform Autorităţii de Supraveghere Financiară, asigurările în afaceri, încheiate de persoane juridice, deţin o participaţie de 57,86% din piaţa asigurărilor generale, care a înregistrat o valoare totală a primelor brute subscrise de 6,45 miliarde de lei în 2012, anul în care pentru care a fost realizată statistica. Restul pieţei, până la 8,2 miliarde lei, este reprezentat de asigurările de viaţă, dominate de retail.

    “Dacă nu mi s-a întâmplat niciodată, nici nu mi se va întâmpla.” „Gradul de penetrare al asigurărilor în cazul României este mult mai redus decât în restul ţărilor europene, atât pe zona de corporate, cât şi pe cea de retail. Nivelul redus al veniturilor populaţiei, corelat cu o lipsă de educaţie în materie, conduc la lipsa unei obişnuinţe în a avea o poliţă de asigurare, dacă nu te obligă cineva: banca, în legătură cu contractarea unui credit, sau legea, în cazul asigurărilor obligatorii”, spune Valentin Ţucă, directorul general al companiei de brokeraj de asigurări AON.

    Gradul redus al asigurărilor corporate poate fi explicat prin faptul că cele mai multe dintre marile noastre companii fac parte din grupuri multinaţionale, care au programe de asigurări globale şi foarte rar cumpără asigurările necesare de pe piaţa locală. Aceste programe de asigurare sunt construite astfel încât să eficientizeze cât mai mult costul cu primele de asigurare, mai ales în ceea ce priveşte expunerile pentru active şi răspunderi. „În unele cazuri, subsidiarele multinaţionalelor nu încheie niciun fel de poliţe locale, asigurarea făcându-se de compania «mamă», la ea acasă, în virtutea principiului «freedom of services»”, explică Ţucă.

    Subsidiarele locale de companii multinaţionale care încheie, totuşi, poliţe de asigurări aici optează cel mai des spre asigurarea mijloacelor de transport – prin asigurări CASCO şi RCA, asigurări ale riscului de credit comercial şi asigurările aferente personalului angajat – de sănătate, viaţă, pensii, accidente, călătorii în străinătate. Dacă ne referim la companiile pur româneşti, în special la IMM-uri, gradul de penetrare al asigurării este foarte scăzut şi majoritatea celor care cumpără o poliţă de asigurare pentru active – clădiri, echipamente, stocuri – o face pentru că sunt obligate de băncile finanţatoare”, mai observă Valentin Ţucă.

    „Companiile nu cumpără poliţe de asigurare pentru că îşi doresc un anumit tip de produs: de obicei, asigurările din categoria imobiliarelor se achiziţionează într-o proporţie majoritară de clienţi pentru un minimum de protecţie, dar am întâlnit şi clienţi care nu aveau niciun tip de protecţie suplimentară în afară de asigurarea obligatorie tip RCA”, observă Anca Roşcăneanu, directorul general al brokerului de asigurări Gras Savoye România.

    În ce priveşte poliţele auto tip CASCO, dacă rata daunei pentru clienţi este mai mică de 40%, companiile nu mai încheie astfel de poliţe şi preferă să îşi autofinanţeze daunele; îşi reînnoiesc poliţele CASCO atunci când rata daunei depăşeşte 70-80%. În cazul companiilor cu capital privat românesc, Roşcăneanu recunoaşte că a întâlnit cazuri în care managerii acestora nu aveau de gând să îşi facă alt tip de asigurare în afară de cele impuse, pe principiul „dacă nu mi s-a întâmplat niciodată, nu am nicio problemă şi nu văd de ce ar putea să mi se întâmple”. Dar, statistic vorbind, dacă nu s-a întâmplat demult sau nu s-a întâmplat deloc, este pe cale să se întâmple.

  • Grupul german Siemens desfiinţează peste 11.600 de locuri de muncă

     Restructurarea companiei şi înfiinţarea unei noi divizii va conduce la eliminarea a 7.600 de posturi, în timp ce alte 4.000 de poziţii vor fi desfiinţate după ce au devenit inutile pentru diviziile regionale, a spus Kaeser într-o conferinţă cu analişti şi investitori, organizată la New York.

    “Unii angajaţi lucrează la coordonare, la analiză. Circa 20% dintre aceştia vor putea primi alte posturi, dar nu ce au făcut până acum”, a spus el.

    Kaeser a ocupat anterior funcţia de director financiar al Siemens, iar după preluarea conducerii grupului a început o analiză a afacerilor pentru a identifica măsuri care să crească încrederea investitorilor, afectată după ratarea ţintelor de profit în mandatul predecesorului său, Peter Loescher.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCE vrea să taxeze cu până la 15 milioane de euro pe an marile bănci pentru a le supraveghea

     Costurile pentru instituţiile de credit au fost dezvăluite marţi într-un proiect de reglementare a comisioanelor publicat de BCE, potrivit Bloomberg.

    Din circa 130 de bănci pe care le va monitoriza direct, cele mai multe vor plăti între 700.000 de euro şi 2 milioane de euro pe an. Aproximativ 6.000 de bănci pe care BCE le va supraveghea indirect vor achita între 2.000 de euro şi 200.000 de euro pe an, suplimentar faţă de comisioanele percepute de autorităţile naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft a lansat o tabletă Surface cu ecran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor

     Noua tabletă, Surface Pro 3, foloseşte, precum toate modelele Pro anterioare chipuri produse de Intel, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Diagonala ecranului este de 12 inci (30,5 centimetri), faţă de 10,6 inci (27 centimetri) la precedentele tablete ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Speranţe pentru şomerii români

    Numărul locurilor de muncă vacante disponibile la ANOFM a crescut, sugerând revigorarea cererii de forţă de muncă, iar perspectivele de angajare în industrie şi construcţii în al doilea sunt favorabile. Reducerea numărului de concedieri a contribuit la stagnarea şomajului (7,2% în martie, la fel ca în martie 2013).

    Conform BNR, accelerarea ritmului anual de creştere a salariilor în sectorul privat a fost rezultatul majorării salariului minim brut pe economie, în timp ce companiile “manifestă în continuare prudenţă” la negocierea salarială, arată BNR. Majorările de lefuri din industrie au fost integral compensate de câştigurile de productivitate, dinamica anuală a costului cu forţa de muncă rămânând negativă.

  • Tomac: Ponta să spună cât a costat deplasarea la Eurovision şi cine a plătit

     “În week-end-ul trecut am văzut că Victor Ponta a utilizat în scop electoral un eveniment cum este Eurovisionul. (…) Premierul şi-a permis să plece la Copenhaga pentru a pune într-o situaţie ridicolă reprezentanţii României la acest concurs. Aş dori ca Victor Viorel Ponta să facă publice sumele pe care le-a plătit pentru această deplasare şi cine a plătit”, a spus Tomac.

    El a arătat că, din informaţiile PMP, această deplasare a costat 40.000 de euro şi a fost în scop electoral.

    “Acţiunea a fost organizată de televiziunea publică. TVR se simte cât mai confortabil acţionând la comandă politică”, a mai spus Tomac.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Dobânda-cheie nu mai scade

    Pe parcursul crizei, inflaţia mare a împiedicat banca centrală să taie mai mult dobânda, astfel încât în perioada februarie 2009 – martie 2010, aceasta a fost redusă cu numai 0,5%, până la 5,25%, ceea ce s-a reflectat implicit într-o scădere a mai lentă a dobânzilor la credite, notează BNR.

    Începând însă din iulie 2013 şi până în februarie 2014, când dobânda a ajuns la 3,5%, BNR a redus dobânda în total cu 1,75%, în condiţii de dezinflaţie rapidă. Banca centrală a revizuit prognoza de inflaţie pentru sfârşitul lui 2014 de la 3,5% la 3,3% şi a crescut cu 0,1% estimarea pentru 2015, de la 3,2% la 3,3%.