Ea a adăugat că vânzările de carburanţi ar stagna în acest an dacă acciza nu ar fi aplicată.
Guvernul vrea să introducă acciza în aprilie, dar preşedintele Traian Băsescu se opune măsurii.
În 2003 consumul de carburanţi a stagnat, oprindu-se astfel seria scăderilor, începută în 2009, potrivit Marianei Gheorghe.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Raportul „Riscuri globale în 2014„, elaborat anual de Forumul Economic Mondial, arată că principalele lucruri de care se teme omenirea în acest an sunt crizele fiscale în economiile-cheie, crize ale surselor de apă, şomajul şi undereploymentul (angajaţii care lucrează într-o funcţie pentru care sunt supracalificaţi).
În 2011, 13% din populaţia ocupată din România era supracalificată pentru jobul pe care îl avea, în timp ce în Luxemburg, Slovenia sau Portugalia ponderea varia între 4% şi 12%. România stătea însă mai bine la acest capitol decât Marea Britanie, Spania sau Cipru, unde ponderea angajaţilor supracalificaţi varia între 24% şi 36%.
Anual, peste 130.000 de tineri ies de pe băncile facultăţilor, dar o mare parte dintre aceştia devin operatori de call center sau ospătari, sar dintr-un internship în altul în speranţa că se vor angaja undeva, iar în cel mai rău caz ajung casieri la hipermarket. Criza a creat un nou profil al candidatului tânăr dornic să se angajeze: are studii superioare, este dispus să lucreze pe un post subcalificat şi pe un salariu apropiat de cel minim pe economie.
„Cu toate că am o diplomă de licenţă în jurnalism, am acceptat acest job pentru că m-a încântat ideea de a vorbi în limba franceză cu vorbitori nativi. Recunosc că şi salariul a fost atractiv. Ştiam că un loc de muncă în media româneşti abia mi-ar fi permis să-mi plătesc chiria„, spune Mădalina Ion, o tânără de 22 de ani din Buzău, absolventă a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti şi, în prezent, masterandă în comunicare şi relaţii publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Mădălina Ion este unul dintre cei peste 30.000 de angajaţi care lucrează în industria de call center din România şi care, pentru salarii de 500 de euro în cazul celor care ştiu limba franceză sau engleză şi venituri chiar şi de circa 1.000 de euro net pentru limbi exotice cum sunt olandeza sau norvegiana, acceptă să stea într-un scaun şi să răspundă de dimineaţa până seara la solicitări ale clienţilor din întreaga lume.
Pentru piaţa locală deja nu mai este un secret – call center-ul a devenit primul loc de muncă al studentului sau absolventului român care vrea să devină independent din punct de vedere financiar, să capete experienţa în câmpul muncii pe care i-o cer angajatorii din domeniul în care ar vrea să se specializeze sau refugiul fie al „repatriaţilor„, fie al celor care nu îşi găsesc job ca translatori sau profesori de limbi străine. În cadrul Computer Generated Solutions (CGS), cel mai mare call center din România, 75% din cei aproape 3.000 de angajaţi au sub 25 de ani, iar circa 95% dintre ei sunt absolvenţi de studii superioare sau studenţi.
Problema supracalificării sau a fenomenului de „underemployment„ a devenit globală în contextul crizei, când majoritatea sectoarelor de activitate au fost nevoite să facă restructurări, candidaţii ideali fiind, de cele mai multe ori, cei abia intraţi în companie, respectiv studenţii sau absolvenţii. Prin urmare, puţinele oferte de angajare care nu necesitau alte calificări sau specializări au rămas cele din comerţ (posturi de casier, spre exemplu), din turism (ospătari sau barmani, pentru care salariul este de circa 1.500 de lei net pe lună, dar câştigurile pot fi majorate şi cu 50% numai din bacşiş) sau servicii. Pentru mulţi tineri însă, şansa de a avea un loc de muncă a însemnat şi semnarea unui contract cu un angajator străin (de cele mai multe ori pentru posturi pe care cetăţenii ţărilor în care au plecat nu le-au vrut, dar mai bine plătite ca un job ce necesită studii superioare în România).
Statisticile arată că tinerii cu vârste de până în 24 de ani au cea mai mică pondere (2,9%) în numărul total de angajaţi de la nivelul economiei locale, pe când angajaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani reprezintă cea mai mare parte (13,7%) a populaţiei ocupate, potrivit datelor aferente anului 2012 de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cu ajutorul acestui sistem, proprietarii de telefoane inteligente vor putea să îşi folosească dispozitivele pentru a-şi confirma identităţile, în loc să scrie parole de conectare pe site-urile pe care le consultă.
Un computer emite sunete ce nu pot fi auzite de urechea umană, dar care sunt captate de telefonul inteligent care, la rândul său, permite accesul pentru utilizator.
“Trebuie doar să vă puneţi telefonul în apropiere de laptopul sau tableta voastră şi vă veţi conecta”, au explicat reprezentanţii acestei companii tinere, al cărei produs principal nu a fost încă lansat pe piaţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
UPDATE – Antonescu: Premierul nu poate face numirile, pentru că nu le poate face cu forţa
Liderul PNL a fost întrebat dacă este de acord cu propunerea lui Victor Ponta de a trimite la Palatul Cotroceni numirea lui Klaus Iohannis pe poziţia de ministru de Interne.
“Premierul nu va putea face această numire, pentru că nu le poate face cu forţa”, a răspuns Antonescu.
Premierul Victor Ponta a a anunţat că intenţionează să întocmească, în cursul zilei de marţi, documentele pentru numirea în funcţie a celor patru miniştri propuşi de către PNL şi să le înainteze Preşedinţiei, dacă liderul PNL, Crin Antonescu, îi va da “OK-ul” la ora 17.00.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Flappy Bird s-a lansat în mai 2013, fără a atrage însă atenţia prea multor utilizatori. Jocul a primit în general note mici de la critici şi a trecut neobservat o bună perioadă de timp. În ianuarie 2014 însă, jocul a devenit brusc cel mai descărcat de pe platforma AppStore şi a ajuns să producă sume de până la 50.000 de dolari pe zi.
De ce este Flappy Bird atÂt de popular? Jocul s-a numit iniţial Flap Flap, dar autorul a trebuit să îi schimbe numele pentru că existau deja produse cu un nume similar. Ideea e foarte simplă: jucătorul trebuie să atingă ecranul telefonului pentru a face o pasăre să zboare, scopul fiind de a trece printr-o serie de obstacole. Cu cât se depăşesc mai multe obstacole, scorul creşte. Grafica jocului este extrem de simplă şi similară jocurilor pentru calculatoare din anii ‘80.
Jocul a fost dezvoltat de Dong Nguyen, un vietnamez care produce soft în mod independent, în doar trei zile. A fost inspirat, după cum autorul povesteşte, de seria de jocuri clasice Mario Bros. Această asemănare i-a adus multe critici, Nguyen fiind acuzat că a plagiat produsele Nintendo. Reprezentanţii companiei japoneze au declarat însă că nu există dovezi cum că tehnologia lor a fost reprodusă în cazul Flappy Bird. Mai mult, aceştia insistă că nu au influenţat în vreun fel decizia de a retrage jocul de pe piaţă.
“Motivul pentru care Flappy Bird e atât de popular este pur şi simplu diferenţa faţă de celelalte jocuri de pe piaţă. Este de asemenea distractiv să concurezi cu alţii„, a declarat Nguyen în cadrul unui interviu acordat pentru The Verge. „Fiind disponibil atât pe AppStore, cât şi pe Google Play, este uşor să compari scorurile cu prietenii. Poţi de asemenea să le publici pe Facebook sau alte reţele de socializare, fapt care a ajutat mult la creşterea popularităţii sale.”
A ajuns să câştige 50.000 de dolari pe zi. Mecanismul prin care Flappy Bird produce bani este unul simplu şi prezent la majoritatea aplicaţiilor mobile. În timpul jocului, utilizatorului i se prezintă o serie de oferte sau mesaje publicitare. Pentru fiecare persoană care accesa pagina prezentată, Nguyen primea o sumă de bani. În mod normal, banii produşi de o aplicaţie nu reprezintă cifre impresionante, dar atunci când există 50 de milioane de jucători lucrurile se schimbă.
Un aspect interesant al Flappy Bird era dificultatea cu care jucătorii pot obţine scoruri mari. Acest lucru nu este întâmplător, creatorul având intenţia ca foarte puţini să poată termina jocul cu succes; Dong Nguyen a structurat nivelurile în acest fel pentru că nu avea timp să aducă îmbunătăţiri programului. Dificultatea de a progresa a dus însă la o dependenţă a celor care descărcaseră Flappy Bird.
Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor, într-o manieră apropiată, dar diferită de a cunoscutului Malcolm Gladwell. De altfel, nici Brooks nu este departe, social vorbind, de Gladwell: este senor editor la The Weekly Standard şi editor colaborator la Newsweek, dar a colaborat şi cu The Wall Street Journal, The New York Times sau The Washington Post.
Şi cine poate „vinde„ mai bine cartea decât autorul însăşi: într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: „Am invadat Irakul cu o armată oarbă la realităţile culturale şi psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriştii sunt creaturi raţionale care nu ar face nimic stupid… Şi asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentaţi din punct de vedere social sunt complet dezumanizaţi când se gândesc la strategie?
Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Şi anume că, timp de secole, am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard.
Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor…Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta„. Sperând că v-am trezit curiozitatea, nu o să vă mai spun decât ultima propoziţie din carte; este momentul morţii personajului principal: „Harold înţelesese că viaţa este o neţărmurită întrepătrundere de suflete”.
Tehnologia este bazată pe un sunet pe care doar telefonul îl poate percepe, astfel încât pentru accesare este necesară simpla apropiere a telefonului de laptop sau de calculator, relatează Businessinsider.com. Tehnologia funcţionează în felul următor: site-urile care au instalat sistemul SlickLogin transmit un sunet, respectiv date criptate în ultrasonic, pe care doar telefonul îl percepe. După decodificare, telefonul trimite înapoi către site confirmarea că utilizatorul e real şi nu un hacker.
Această metodă de conectare este extrem de eficientă deoarece sunetul este altul la fiecare accesare a paginii. Modul de operare al unui hacker este bazat pe automatisme şi exclude ideea de a sta lângă calculator de fiecare dată când vrea să se conecteze la o pagină web.
Faptul că nu vor mai avea parole ar trebui să îi bucure pe cei care folosesc date de acces, însă reprezentanţii Google avertizează că mai sunt mulţi paşi de urmat până la implementarea eficientă a sistemului.
Textele academice mi-au furnizat, în timp, informaţii, idei, moduri de abordare a unor situaţii şi fundamente pentru texte şi pentru situaţii de lucru. Un text academic furnizează substanţă şi tărie unei analize realizate de o companie sau de o bancă şi poate influenţa percepţii şi decizii. Şi să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că profesorii universitari sau economiştii care scriu studii academice sunt nişte scorţoşi bătuţi în cap; au de cele mai multe ori abordări „outside the box„, ba unele m-au făcut să mă minunez sincer.
Dau exemplu un studiu apărut în iulie 2011 la Centrul de Studii Economice al Universităţii din Helsinki, care analizează legătura dintre evoluţia PIB şi anumite dimensiuni masculine; pentru că presimt că o să vă scărpinaţi uşor în creştet, citez un scurt paragraf, lămuritor altfel: „This paper explores the link between economic development and penile length between 1960 and 1985. It estimates an augmented Solow model utilizing the Mankiw-Romer-Weil 121 country dataset. The size of male organ is found to have an inverse U-shaped relationship with the level of GDP in 1985. It can alone explain over 15% of the variation in GDP. The GDP maximizing size is around 13.5 centimetres, and a collapse in economic development is identified as the size of male organ exceeds 16 centimetres„.
Alta este însă ideea la care vreau să ajung. Acest text nu este ilustrat cu un tablou, ci cu o hartă a lumii care arată modul în care economiile lumii au făcut obiectul unor studii economice; au fost luate în calcul 76.046 de articole şi studii economice, publicate între 1985 şi 2004. Ţările verzi sunt cel mai des analizate, cele galbene sunt în zona medie, iar cele portocalii şi roşii sunt cel mai slab prezentate. SUA este terra mirabilis a economiştilor, cu aproape jumătate din studii dedicate, iar Europa pe locul doi, la jumătatea americanilor.
Autorii studiului, cercetători la Banca Mondială, au descoperit o legătură directă între evoluţia PIB şi interesul cercetătorilor. România pare a se situa într-un soi de con de umbră, dar sunt ceva explicaţii: mă gândesc că perioada analizată a prins şi câţiva ani de comunism, dar şi perioada cea mai neagră a evoluţiei economice a ţării din perioada de după revoluţie. Aceasta este şi explicaţia pentru poziţionarea mai bună a Poloniei şi a Ungariei. Un mister – de ce Bulgaria stă mai bine la acest capitol?
Pe de altă parte, cred că trebuie introdusă în ecuaţie o variabilă care se schimbă tare greu, într-o perioadă îndelungată de timp – este ceea ce se cheamă percepţia celorlalţi. Fie ei şi oameni de ştiinţă sau economişti. Şi o să mă folosesc de un alt studiu, pe care l-am mai citat şi care se cheamă „Despre a fi sănătos în locuri nebune„. A fost realizat de profesorul David Rosehan de la Universitatea Stanford. Rosehan şi şapte colaboratori ai săi s-au prezentat la camerele de gardă ale unor spitale, în faţa unor medici diferiţi, invocând faptul că aud voci sau zgomote, fără alte simptome.
Au fost internaţi, iar scopul studiului era acela de a determina în câte cazuri şi în cât timp vor fi eliberaţi cei opt dacă se vor comporta normal, decent şi plăcut în spital. Răspunsul este simplu – niciodată. Dacă eşti la spitalul de nebuni, trebuie să fii nebun, aceasta a fost logica de fier cu care s-au luptat cei opt intraţi în sistem şi care au fost eliberaţi după multe săptămâni de demersuri din partea colegilor sau avocaţilor. Oricum, diagnosticul pe fişe a fost „schizofrenie în remisie„, medicii nefiind pe deplin convinşi că nebunia nu va apărea din nou. Spitalul, pijamaua şi halatul i-au făcut pe cei opt nebuni cu acte în regulă, la fel cum sistemul românesc, fie el comunist sau capitalist, ne-a marcat.
Uite o idee interesantă de studiu: cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?