BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Gigi Becali, la Curtea de Apel Constanţa: Nu am fost condamnat la moarte sau la paralizie

     Marţi dimineaţă, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost adus de la Penitenciarul Poarta Albă la Curtea de Apel Constanţa, pentru judecarea contestaţiei acestuia la decizia Tribunalului, de respingere a cererii de întrerupere a pedepsei din motive medicale.

    Maria Vasii, avocata lui Becali, a cerut instanţei să admită contestaţia la decizia Tribunalului Constanţa, care a respins solicitarea de întrerupere a pedepsei, aducând din nou aceleaşi argumente, respectiv că există un raport de expertiză medico-legal în acest caz şi că medicii legişti au stabilit că finanţatorul Stelei are o afecţiune gravă care nu poate fi tratată în regimul penitenciar şi care necesită intervenţie chirurgicală.

    Ea a prezentat mai multe cazuri de la instanţe din ţară în care condamnaţi cu pedepse mult mai aspre decât Becali au beneficiat de întreruperea perioadei de detenţie din motive medicale, dar şi cazuri de la CEDO în care România a fost condamnată tocmai pentru că nu a permis unor condamnaţi să fie eliberaţi pentru tratament medical.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jobbik refuză să accepte interdicţia impusă de România

     Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne a anunţat luni seara că doi parlamentari ai Jobbik, Istvan Szavay şi Gyula Gyorgy Zagyva au primit interdicţia de a intra în România timp de un an. Vizaţi de această interdicţie sunt şi Zsolt Tyirityan din cadrul Betyarsereg (Oastea Haiducilor) şi Bela Mikola, membru al Jobbik şi al organizaţiei paramilitare Noua Gardă Ungară.

    Cei patru cetăţeni ungari au fost acuzaţi că sunt membri ai unor organizaţii cu agendă naţionalistă extremistă şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică. România monitorizează şi alte persoane care desfăşoară activităţi ce contravin legilor naţionale şi europene.

    Szavay a declarat pentru MTI că decizia României este scandaloasă şi explicaţia interdicţiei este mai degrabă vagă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cioloş: Formal nu mi s-a propus un nou mandat de comisar european

     “Formal nu mi s-a propus şi mi se pare firesc asta. Până după alegerile europarlamentare nu cred că se va lua o decizie din acest punct de vedere”, a precizat Dacian Cioloş, întrebat dacă este interesat de un nou mandat de comisar european.

    “Nu cred că e fair să-mi exprim eu un punct de vedere până când nu se exprimă Guvernul, pentru că n-are nicio importanţă în stadiul ăsta dacă eu vreau sau nu, dacă Guvernul are o poziţie pe care încă nu a exprimat-o”, a mai spus comisarul pentru Agricultură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Guzu, Duraziv, în 2009: “Nu voi mai investi în imobiliare nici dacă va fi cel mai mare boom posibil, nici peste zece ani. Mi-am încălcat principiile şi filozofia şi am pierdut”

    Antreprenorul care controlează producătorul de adezivi pentru construcţii Duraziv, o serie de proiecte imobiliare şi afaceri în viticultură rezuma astfel, cu o sinceritate mai rar întâlnită, lecţia desprinsă în urma căderii pieţei imobiliare în 2009.

    Daniel Guzu, în Business Magazin, în 2009:

    Daniel Guzu nu prea se simte in largul lui cand vorbeste despre imobiliare. Spune ca dupa ce va finaliza anul viitor proiectele din Sinaia, Popesti-Leordeni si Bragadiru, nu mai vrea sa auda de alte businessuri in acest domeniu. “Am incercat, dar concluzia este ca nu rezonez cu domeniul, nu-mi place si nici nu ma pricep”, recunoaste Guzu, care a investit “cateva milioane de euro” in domeniu impreuna cu Viorel Berbec, cofondator al Fabryo.

    Termenul de livrare a apartamentelor din Popesti-Leordeni si din Bragadiru, precum si a caselor din Sinaia ar fi trebuit sa fie anul acesta, dar a fost prelungit pana in 2010. Bineinteles, din cauza conditiilor de piata. Tot din cauza conditiilor de piata, apartamentele nu s-au vandut in ultima perioada in pofida ofertelor de reduceri de preturi. “Pe un apartament din Bragadiru cu 60 de metri patrati utili ceream 90.000 de euro si am scazut pretul la 65.000 de euro cu tot cu TVA, dar tot nu a venit nimeni sa cumpere, pentru ca nu are lumea de unde sa ia credite si putini sunt cei care au lichiditati”, afirma Guzu.

    Asa ca prefera sa astepte cu vanzarea pana la anul, cand piata imobiliara, crede el, se va dezmorti. Dupa care nu va mai investi nici in imobiliare, nici in terenuri. Nu il intereseaza nici macar chilipirurile aparute in aceasta perioada: “M-a sunat chiar ieri (acum o saptamana – n. red.) cineva sa-mi dea cu 50 de euro metrul patrat un teren care se vindea inainte cu 110 euro, dar i-am zis ca nu i l-as lua nici la 30 de euro”, povesteste surazand Guzu. 

    Cititi aici articolul integral

  • Ieşirea din mediocritate şi pasul în gol

    Date fiind complexitatea cunoştinţelor cerute, cititorul este îndemnat să creadă că este vorba de o slujbă specială, pentru un post de cercetător ştiinţific sau ceva asemănător. În fapt eroul, care trăia cândva în viitor, voia să iasă din canalele oraşului şi dădea examen pentru un post de gunoier categoria a doua.

    Povestirea mea se intersectează într-un mod cumva ciudat cu un avertisment emis săptămâna trecută de miliardarul George Soros şi cu o serie de studii pe care le tot adun de o bucată de vreme, privind următorii mulţi ani pe piaţa muncii. George Soros crede că Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare în stilul celei înregistrate de Japonia, dacă politicienii nu promovează o integrare mai puternică a zonei euro şi nu schimbă politicile care au descurajat creditarea.

    Europa, spune el, are de rezolvat o criză politică ce a divizat regiunea între state creditoare şi state datoare, iar băncile au fost încurajate să adopte măsuri pentru a trece de teste de stres, în loc să stimuleze economia prin creditarea companiilor. „Europa s-ar putea să nu supravieţuiască unei perioade de 25 de ani de stagnare. Trebuie să meargă mai departe cu integrarea. Trebuie să rezolve problema băncilor, pentru că Europa a rămas în urma restului lumii în această privinţă„, a spus miliardarul.

    Şi aceasta nu este singura problemă a bătrânului continent şi, implicit, şi a României. European Centre for the Development of Vocational Training, agenţie a Uniunii Europene, a anunţat că până în 2020 vor apărea în jur de 7 milioane de slujbe, dar că aceste noi slujbe – care oricum nu vor suplini cele 10 milioane de slujbe pierdute din cauza crizei – vor cere abilităţi speciale – temeinice cunoştinţe tehnice, legislative, de vânzări. Peste ocean, Biroul Federal pentru Muncă crede că slujbele viitorului vor fi cu precădere creative şi din zona serviciilor, şi mai puţin manuale. Agricultorii, mânuitorii de cash, croitorii sau strungarii sau ambalatorii vor fi din ce în ce mai puţin căutaţi.

    Şi acum întrebările. Cum se pregătesc politicienii români şi funcţionarii din ministere pentru noua realitate economică a Europei? Cum reacţionează şcoala românească la tendinţele de pe piaţa muncii? Cum ne vom rezolva problemele de finanţare într-o economie stagnantă? Meseriile ameninţate cu dispariţia nu includ câteva dintre cele mai răspândite ocupaţii din România lohnului şi prelucrării primare pe care o asigurăm? Cum procedăm, cine îi recalifică pe aceşti oameni?

    Tyler Cowen este un economist modern, care publică lucrări exclusiv online şi care este creatorul conceptului „The Great Stagnation„, pentru că nu numai Soros are astfel de idei. Ultima sa lucrare se cheamă „Average is over„ – prezintă o serie de idei pentru economia şi lumea secolului XXI: o minoritate educată care se va transforma, cu ajutorul maşinilor, într-o formă modernă de aristocraţie şi o majoriate la limita supravieţuirii, care va rezista cu ajutorul bunurilor ieftine produse de prima categorie, un nou tip de contract social, bazat pe puterea individului (şi nu pe rutinele societăţii) de a-şi croi existenţa.

    Pare un scenariu la fel de SF ca şi povestirea cu care am început, dar, totuşi, înainte să vă indignaţi, respiraţi şi gândiţi-vă un pic. Este un soi de ieşire din mediocritate cu care nu vrem să avem de-a face, totuşi posibilă, iar o economie băltită şi slujbele prost plătite nu ne ajută nicicum. Pasul următor ar fi în gol. Şi, pentru că am vorbit despre tot soiul de ciudăţenii, ilustrez cu o pictură ciudată: „La mujer barbuda„ de Jusepe de Ribera, o femeie cu barbă la fel de ciudată ca o economie stagnantă sau o societate puternic polarizată.

  • Mugur Şteţ, BNR, în 2005: “Când oamenii o să citească despre fraude de un milion de lei (în loc de zece miliarde) o să spună că e vorba de o nimica toată. E un efect psihologic invers”

    În 2005, Mugur Şteţ vorbea despre efectele denominării şi modul în care oamenii vor percepe valorile exprimate în leul greu ca fiind mai mici decât cele exprimate în ROL.

    Românii s-au adaptat relativ uşor la noile valori, ajutaţi şi de perioada în care preţurile au fost afişate simultan atât în RON cât şi în ROL.

    Mugur Şteţ, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Dacă vorbim despre denominare, vorbim deja despre un fenomen trecut de la 1 martie – ziua în care toţi comercianţii ar fi trebui să aibă pe raft preţurile afişate dual. Dacă discutăm de rotunjire, aceasta se face la valori de zeci de lei vechi, deci sub un ban nou. Ce s-a întâmplat acum ne spun realităţile din magazine. Retailerii profesionişti – cei care au venit din afară – au rotunjit preţurile în favoarea clientului. Îi dai clientului această idee ca “el are grijă de mine, ma duc la el”.

    Nu e nevoie ca oamenii să se simtă mai relaxaţi; oamenii vor înţelege, pur şi simplu, ce li se întâmplă. Vor reveni la realitate. Nu cred că românii doresc să fie “milionari” – pentru că a dori acest lucru înseamnă că eşti un specialist în cifre mari, şi nu cred că majoritatea sunt specialişti în cifre mari. De asta se şi încurcă la calcule. Gândiţi-vă că salariul mediu este de 7 milioane şi ceva acum…

    Confortul psihologic pe care ţi-l dă această valoare nominală care “vine pe pământ” este fantastic. Poţi să-ţi faci mult mai uşor calculele vieţii de zi cu zi. Şi eu sunt convins că la anul pe vremea asta vom discuta despre preţuri la maşini în lei, preţuri la case în lei. E normal, pentru că acum o maşină e 360 de milioane de lei. Cum poţi să faci o reclamă cu preţul ăsta?

    Eu aş adăuga, în final, ceva legat de un posibil efect psihologic invers al trecerii la leul greu. Oamenii, când o să citească în presă despre fraude de un milion de lei (în loc de zece miliarde), o să spună că e vorba de o nimica toată. Mult timp vor rămâne în minte cu valoarea veche a milionului de lei.

  • Buffett: Nu vindeţi acţiuni din cauza Chinei sau Ucrainei şi staţi departe de bitcoin

     Buffett a abordat în timpul interviului subiecte de la bitcoin la Ucraina şi până la turneul de baschet NCAA din Statele Unite.

    În opinia “oracolului din Omaha”, aşa cum este supranumit Buffett, acţiunile şi dividendele vor continua să crească, iar economia americană va continua să aibă o evoluţie pozitivă în 2014, chiar dacă ritmul va fi lent.

    Buffet a avertizat în privinţa vânzării precipitate de acţiuni, din cauza tensiunilor politice din Ucraina şi a temerilor provocate de încetinirea creşterii economice în China.

    În privinţa bitcoin, Buffett consideră că moneda virtuală este un mijloc eficient de plată, dar că la fel este şi un cec.

    “Ideea că bitcoin are vreo valoare intrinsecă este doar o glumă”, a apreciat miliardarul în vârstă de 83 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi: Suprafiscalizarea sărăciei sau subimpozitarea bogăţiei?

    DRAGOŞ PĂTROI, consultant fiscal, cadru universitar asociat la ASE Bucureşti

    Cu toată inflaţia de analişti economici – mulţi dintre ei care nici măcar nu au ţinut în mână Codul fiscal, darămite să-l fi citit – nu am auzit până acum analize pertinente legate de cauzele reale, pe fond, ale evaziunii fiscale şi, implicit, de posibilităţile de circumscriere a acestui fenomen în limite controlabile.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, estimarea unor venituri prin legea bugetului de stat superioare celor efectiv realizate la finalul anului a fost o constantă a ultimilor ani.

    Cum putem numi asta, optimism sau autism în raport cu realităţile economice? Spre exemplu, în anul 2013, veniturile estimate au fost de 98.182 mld. lei, iar cele efective de 88.738 mld. lei. E adevărat, şi cheltuielile efective (de 106.256 mld. lei) au fost inferioare celor estimate (de 116.359 mld. lei), dar discrepanţa venituri – cheltuieli ne arată practic că putem supravieţui (ca stat) sub 300 de zile / an fără a apela la împrumuturi. Evident, acest fapt induce o formă de presiune fiscală, generată de necesitatea procurării de noi resurse financiare publice.

    Iar această presiune fiscală se va materializa prin impozitarea – în termeni populari – a tot ce mişcă. Iar aici apare a doua greşeală strategică: nu există o limită inferioară de venit sub care să nu ne intereseze dacă se colectează sau nu impozite şi taxe (chiar dacă instituirea şi colectarea acestora este prevăzută prin legislaţia fiscală). Practic, nu este identificat un nivel critic al veniturilor sub care activitatea fiscală de gestionare şi colectare a impozitelor devine ineficientă economic, fiind mai costisitoare decât valoarea impozitelor prelevate către buget.

    În mod subsecvent celor prezentate mai sus, combinaţia paradoxală a unor elemente de asimetrie şi volatilitate normativă (iar aici mă refer, în special, la lacunele şi inconsistenţa permisivă a unor texte de lege) cu ineficienţe de natură instituţională în combaterea marii evaziuni fiscale (indiferent că vorbim de incompetenţă sau de corupţie) va deplasa demersurile organelor fiscale în colectarea impozitelor şi taxelor către o atitudine facilă şi anacronică, de tip fanariot. Mai pe româneşte spus, colectăm de la cine putem, ceea ce va conduce – implicit – la o repartizare inegală şi, mai ales, inechitabilă a sarcinii fiscale.

    În fine, în strategia de limitare a fenomenului evazionist am impresia că se pierde din vedere însăşi definiţia pe fond a acestuia: sustragerea de la declarare şi impozitare a veniturilor. În acest sens, cred că ar trebui încurajat fenomenul de declarare şi, implicit, de introducere în sfera de fiscalizare a acestor venituri. Cum? Extrem de simplu, printr-o impozitare în cote regresive pe tranşe de venit. Cu cât obţii venit (ca persoană fizică) sau profit (ca firmă) mai mare, cu atât impozitul să fie mai mic (repet, pe tranşe de venit, astfel încât şi bogatul, şi săracul să plătească acelaşi impozit pentru acelaşi venit).

    Concluzia, din punctul meu de vedere, e destul de simplă: decât să supraimpozităm sărăcia, chiar şi dincolo de limita de subzistenţă, mai bine (sub)impozităm bogaţia. Evident, la un nivel stimulativ din punctul de vedere al conformării voluntare, că doar trebuie recompensată şi capacitatea de a genera venituri suplimentare peste medie. Desigur, acest fapt poate inflama spiritele în rândurile clasei muncitoare, dar îmi place să cred că dictatura clasei proletare a rămas doar o noţiune din manualele de istorie.

    Cine ar pierde în acest caz? În mod sigur, beneficiarii banilor negri, cei care acordă protecţie contra cost şi în afara legii. Iar cei care fac bani vor prefera să plătească impozite decente, atâta timp cât sumele mari de bani sunt impozitate la un nivel care face nestimulativă plata unor „comisioane„, mai ales comparativ cu riscurile asociate în cauză. La urma urmei, pragmatic vorbind, totul se reduce la o problemă de costuri, nu?

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Angajatul Stăpân

    Iuliana Stan este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman în Power” (martie 2014) .

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    Angajatul Stăpân este acel fel de angajat căruia i se pare că a înţeles mersul lucrurilor, care a adunat atâta vechime şi informaţii cât să îşi ia singur dreptul de a şti ce este mai bine atât pentru organizaţie, cât şi pentru oamenii din jurul lui: şefi, colegi, clienţi. Felul în care el îşi însuşeşte munca şi obiectivele este cam din categoria „fac tot ce pot„. De regulă este descurcăreţ (nu neapărat harnic), participativ, dar poziţionarea lui tacită în raport cu munca sau cu şefii este că lui i se datorează binele atunci când este bine, iar la rău ridică din umeri nedumerit sau zâmbeşte îngăduitor.

    Până la urmă el a făcut tot ce a putut, dar evită cuantificarea şi confruntarea directă. Însă tot ce a putut este ceva foarte interpretabil pe intersecţia de scale incompetenţă – competenţă şi nu îmi pasă – îmi pasă. Cel mai adesea problema reală este una de competenţă (lipsă de), compensată de capacitatea de a se descurca. Altfel spus, îmi pasă dar nu aş vrea să se prindă lumea că nu sunt tocmai competent.

    Deşi a te descurca este o mare calitate, lipsa competenţei şi a profesionalismului şi a preocupării pentru ele începe să iasă la iveală. Din acest moment încolo, angajatul îşi intră în rolul de Stăpân (al teritoriului în care este operaţional şi al şefilor pe care îi are) şi abate cam prin toate mijloacele atenţia superiorilor de la competenţă, punând la schimb o aparentă implicare. Culmea, este o strategie care chiar ţine. O vreme.

    Le place să controleze şi să gestioneze, dar scopul pentru care controlează este unul pur de informare, ca să ştie, nu din vreun motiv funcţional sau cu vreo viziune. De fapt, maxima lor competenţă este controlul, nu execuţia impecabilă în aria lor de expertiză. Cantitatea de informaţii pe care le deţin le dă o pseudoputere pe care ei o decodifică drept nevoie de ei. Odată însuşit acest drept, greu îşi scot din cap că se poate şi fără ei şi se cam comportă în consecinţă.

    Angajatul Stăpân poate fi un superexecutant, dar nici măcar pentru vreo milisecundă nu conştientizează diferenţa dintre a face impecabil ceea ce i se cere şi a fi în mod proactiv iniţiatorul lucrurilor care sunt de făcut. Înţelege şi îşi poate asuma responsabilităţi
    pentru execuţii punctuale, dar nu are anvergura să cuprindă ce înseamnă responsabilitatea faţă de un întreg sau forţa de a genera un întreg funcţional. Ştie dar nu înţelege. Pentru că este parte dintr-un întreg pe care îl ştie, simte că îşi merită autoritatea asupra a ceea ce stăpâneşte. Problema este, de fapt, felul în care se poziţionează şi se comportă, neînţelegând sau uitând de unde vine cu adevărat binele.

    Din erori de conducere (lipsa de experienţă de conducere, comoditatea, delegarea fără verificare sau fără feedback sunt astfel de erori) acest fel de angajat ajunge să facă managementul superiorilor, deleagă în sus, pasează teme şi consecinţe.

    În momentele grele, de criză, de eşec sau de greşeală, ei au doar drepturi, merite şi privilegii, iar superiorii au îndatorări, obligaţii şi responsabilităţi. Sunt mândri şi orgolioşi şi se jignesc uşor neînţelegând că în situaţii de criză şi de nevoie oamenii fac diferenţa prin felul lor de a fi, nu atunci când lucrurile merg bine de la sine. Se simt uşor nedreptăţiţi, sau mai degrabă îndreptăţiţi să se simtă nedreptăţiţi, cu atât mai mult cu cât le este evident că excepţiile sunt mai rare decât generalul. Statistica din mintea lor este corectă matematic, dar principial este complet inutilă şi greşită.

    Angajatul Stăpân este o tipologie care prinde bine o perioadă lungă de timp datorită implicării, dar când aceasta devine simplă participare sau curiozitate fără scop, în combinaţie cu plafonarea competenţelor, acest fel de om devine, încet-încet, nociv. Deconspirarea lui îl face să fie rău şi va ţine cont doar de ce ştie, nicidecum de ceea ce înţelege. 

  • Crenguţa Roşu, DC Communication, în 2005: “Românii exprimă preţurile în lei pentru că sună mult mai spectaculos, iar preţurile în euro ca să pară mai mai mici”

    În 2005, Crenguţa Roşu vorbea despre felul în care oamenii percep sumele atunci când ele sunt exprimate în ROL faţă de RON. După introducerea leului greu, o anumită perioadă de timp percepţia a fost într-adevăr că sumele exprimate RON sunt şi valoric mai mici.

    Crenguţa Roşu, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Aş spune că de fiecare dată când e vorba despre un premiu, el a fost exprimat în lei, pentru că sună mult mai spectaculos. Premii de miliarde de lei! De fiecare dată când se vorbea de un preţ, el a fost exprimat în euro. Le înţelegi, şi par mai puţin… Simt o sensibilitate de comunicare în privinţa leului greu, dar care vine din cu totul altă zonă. Vine din aprecierea leului, şi discuţiile care se poartă la acest moment despre consecinţele întăririi leului. Mi-a fost teamă, gândindu-mă la leul greu, că se poate crea confuzie.

    Am observat că acceptanţa leului greu a venit destul de repede şi din partea băncilor. De aceea cred că şi ele au un merit în promovarea noului leu egal cu cel al Băncii Naţionale. Unul din clienţii mei este o bancă şi l-am văzut cum s-a comportat. Şi nu a fost un comportament singular. Este o formă de normalitate. Cred că tot acest proces, începând cu comunicarea şi continuând cu parteneriatele ulterioare, s-a întâmplat “à la carte”. Nu sunt foarte sigură că lucrurile vor merge la fel de bine în aval pentru toţi cei care vor trebui să raporteze. Dar dacă industria de IT&C e gata, stau liniştită. Câte din companiile româneşti folosesc, totuşi, programe şi câte nu?