Tag: pret

  • Cât poate scădea preţul benzinei?

    “Petrolul a marcat în februarie o scădere de cca 4%; în martie a fost volatil, dar la finele lunii a avut un preţ aproape egal cu cel de la începutul acesteia; în luna aprilie (de la 1 până pe 18 aprilie inclusiv), preţul petrolului a căzut cu circa 9,5%”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

    Mai mulţi factori au contribuit la această scădere a preţului petrolului: FMI şi-a redus estimările privind creşterea economică la nivel global şi a atras atenţia asupra agravării situaţiei unor ţări europene; economia Chinei a crescut trimestrul trecut cu un ritm sub aşteptările analiştilor şi investitorilor; UE şi Zona Euro au în continuare probleme structurale nerezolvate şi nu dau semne că relansarea va avea loc în curând.

    Pe fondul semnalelor economice nesatisfăcătoare privind economia mondială, cele mai importante organizaţii din domeniul petrolului şi-au redus recent estimările privind cererea globală de petrol pe anul în curs. Mai mult, dolarul american s-a apreciat pe toate fronturile (în special faţă de Euro şi Yen), fapt care scade, în general, interesul investitorilor pentru mărfuri al căror preţ se raportează la dolar, arată comunicatul Noble Securities.

    “Este greu de crezut că ţările mari producătoare de petrol vor fi lipsite de reacţie în faţa unei scăderi accelerate a preţului petrolului: să nu uităm că bugetele lor naţionale pe anul în curs au luat în calcul anumite cotaţii ale petrolului şi variaţii valutare în consecinţă, astfel încât scăderea producţiei de petrol ar putea fi considerată, în cele din urmă, pentru a stimula preţul.

    Este cert că economia mondială nu are un ritm care să susţină cotaţii ale petrolului mult peste 110 dolari pe baril şi este probabil că producătorii şi investitorii să fie considerabil afectaţi de un preţ mult sub 100 dolari pe baril; în jurul acestui interval se va desfăşura “bătălia” pe preţul petrolului în următoarea perioadă, dacă nu vor apărea alte elemente fundamentale care să încline rapid balanţa într-o direcţie sau alta”, a precizat Silviu Pojar.

    În luna aprilie, în acelaşi timp cu scăderea preţului petrolului, leul s-a apreciat faţă de dolarul american cu cca 3%.
    Companiile petroliere prezente în România au operat deja ieftiniri ale carburanţilor în ultima perioadă: de exemplu, un anumit tip de benzină, care la data de 6 aprilie costa 5,91 lei/litru, a ajuns la 16 aprilie la 5,73 lei/litru, marcând astfel o scădere de 3,14%.

    “Desigur că aritmetica preţurilor carburanţilor nu presupune o relaţie de dependenţă exclusivă a acestora faţă de preţul petrolului şi de cotaţia leului faţă de lolarul american: de exemplu, accizele şi TVA-ul reprezintă o cotă importantă din preţurile carburanţilor (aproape jumătate, potrivit unor companii petroliere). Cu toate acestea, scăderea consistentă a preţului petrolului împreună cu întărirea monedei naţionale lasă loc, cel mai probabil, unei ieftiniri în continuare a carburanţilor în perioada imediat următoare, în lipsa unor evoluţii care să determine mişcări ale preţurilor în sens invers pentru fiecare variabilă”, a arătat Silviu Pojar.

  • Profitul GOOGLE a urcat la 3,35 miliarde de dolari

     O parte mai mare a activităţii pe motorul de căutare online al Google vine de pe smartphone-uri şi tablete, segment pe care publicitatea este în general mai ieftină decât cea care ţinteşte utilizatorii de PC-uri, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Veniturile pentru primul trimestru, fără divizia Motorola Mobility, încorporată la mijlocul anului trecut, au urcat cu 22% la 12,95 miliarde de dolari, avans similar celui din trimestrul al patrulea. Incluzând şi Motorola, veniturile au avansat cu 31%, la 13,97 miliarde de dolari.

    Preţul mediu plătit de clienţi pentru publicitate la click-uri date de utilizatorii de internet a scăzut cu 4%, faţă de un declin de 6% în trimestrul al patrulea. Scăderea de preţ, înregistrată concomitent cu un avans de 20% al numărului de clikuri, a fost cea mai redusă din trimestrul al patrulea din 2011, când compania a început să înregistreze evoluţia negativă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armonia Mall, în faliment, a fost scos din nou la vânzare la un preţ cu peste 30% mai mic

     Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al dezvoltatorului Red Project Three, intrat în faliment în 2011, a schimbat strategia de vânzare a proiectului Armonia Brăila, după ce în primăvara anului nu a reuşit să găsească investitori dispuşi să plătească 25 de milioane de euro pe proiect. Astfel, după mai multe licitaţii competitive organizate pentru vânzarea mall-ului cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 metri pătraţi, în toamna trecută CITR a trecut la vânzarea prin negociere directă, pornind de la acelaşi preţ.

    Cum nici prin această procedură nu au fost atraşi cumpărători, creditorii au decis să reducă preţul, investitorii fiind aşteptaţi să depună ofertele de participare până pe 10 mai.

    Armonia Brăila, investiţie de 45 milioane de euro, a fost închis în vara anului 2009, iar firma Red Project Three, dezvoltatorul proiectului, a intrat în faliment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: Corneliu Dobriţoiu, urmărit penal pentru participaţie improprie la abuz în serviciu

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost cadru al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

    În acelaşi dosar este urmărit penal generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participaţiei improprii, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, a precizat DNA.

    În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că, în calitate de şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din Ministerul Apărării Naţionale, Traian Pigui s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către cadre militare cu funcţii de conducere din MApN (la data faptelor).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cotaţia aurului îşi revine uşor, după cea mai mare scădere începând din anii ’80

     Uncia de aur cu livrare în iunie se afla în urcare cu 1,16%, la 1.376,9 dolari la deschiderea burselor europene, după ce luni a scăzut cu 9,3%, 140,3 dolari, la 1361,1 dolari pe uncie. Declinul procentual este cel mai mare pentru aur într-o singură şedinţă începând din februarie 1983, în timp ce scăderea în dolari este cea mai puternică din ianuarie 1980 şi a doua ca mărime din istorie.

    Grupul american CME, care deţine principala bursă de metale din SUA, a decis luni să crească garanţiile financiare pentru tranzacţii pe contracte futures pentru aur, argint şi alte metale preţioase.

    Declinul puternic al preţului aurului a afectat şi cotaţiile la bursă ale companiilor miniere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complexul rezidenţial City Point intră în construcţie

    Complexul rezidenţial care va însuma o investiţie de 15 milioane de euro va cuprinde patru clădiri cu şapte etaje, cu un total de 180 de apartamente cu una, două şi trei camere.

    Prima etapă a ansamblului a fost începută în luna aprilie a acestui an, ceea ce înseamnă construcţia unei clădiri cu 45 de apartamente, cu termen de finalizare pentru luna martie a  anului viitor.

    “Piaţa rezidenţială din România are nevoie de unităţi locative adaptate la necesităţile şi dorinţele clientului final. Siguranţa şi calitatea sunt două chestiuni extrem de importante în construcţii, însă ne dorim, în acelaşi timp, să fim corecţi din punct de vedere al preţului şi să ne adaptăm la puterea de cumpărare a clientului”, a declarat Favi Stelian, CEO al Red Sea Group România.

    Preţurile pentru o locuinţă în ansamblul City Point pornesc de la 63.000 euro, fără TVA, preţul mediu per ansamblu fiind în jurul valorii de 78.000 euro, fără TVA.

    Încă din faza de concept a proiectului, toate aspectele legate de compartimentarea internă, calitate a finisajelor, amplasament şi pret, au fost definite astfel încât să reprezinte o proprietate optimă pentru publicul vizat.

    “Amplasamentul şi conceptul ansamblului rezidenţial City Point îndeplinesc întocmai nevoile şi dorinţele persoanelor şi famililor tinere care lucrează la companiile multinaţionale din zona de Nord. Vom încerca să transformăm apartamentele noi construite în locuinţele dorite de clientul final fără a folosi strategii agresive de marketing şi vânzări” a declarat Ion Catutoiu, managing partner al RealTime Imobiliarii.

    Ansamblul rezidential City Point este construit în zona de Nord a Capitalei, în apropiere de zona de afaceri, cu puncte de interes precum Sky Tower, Promenada Mall sau Floreasca Park, dar şi în vecinătatea unei zone mari de recreere a Bucureştiului, parcul Herăstrău.

    Partenerii Red Sea Group şi Shikun&Binui R.E.D pentru acest proiect sunt compania de arhitectură Vlad Simionescu&Asociaţii, compania de construcţii Danya Cebus, consultantul imobiliar RealTime Imobiliarii şi agenţiile de marketing Godmother şi Momentos.
     

  • Ce este de urmărit pe bursă săptămâna aceasta

    Marţi, 16 aprilie, se închide oferta publică de vânzare a 15% din acţiunile Transgaz şi va fi anunţat preţul de ofertă. Investitorii instituţionali au putut subscrie acţiuni Transgaz la preţuri cuprinse între un minim de 171 de lei şi 230 de lei, iar pe baza ordinelor lor se va stabili preţul de închidere a tranzacţiei. Investitorii de retail au avut şi ei alocate două traşe în care au putut subscrie la preţul fix de 230 de lei, dar în final vor plăti acelaşi preţ ca şi investitorii instituţionali. Mai mult, investitorii de pe tranşa mică, unde au fost acceptate subscrieri de până la 1.000 de acţiuni, care au subscris în primele trei zile ale ofertei, vor primi un discount de 5% faţă de preţul de ofertă.

    Miercuri, 17 aprilie, este ultima zi în care investitorii pot cumpăra acţiuni SIF Moldova (SIF2) pentru a beneficia de dividende. Joi, 18 aprilie, dividendele expiră (data ex-divided). Dividendul brut pe acţiune la SIF Moldova este de 0,24 lei/acţiune, iar randamentul este de 16,8%, raportat la preţul de vineri, de 1,425 lei/acţiune. Joi, acţiunile SIF2 se vor corecta cu o valoare apropiată de cea a dividendului. Plăţile încep în termen de 60 de zile de la publicarea hotărârilor AGA în Monitorul Oficial.

    Joi, 18 aprilie, sunt adunările generale ale acţionarilor de la BRD şi Biofarm (BIO). La Biofarm, consiliul de administraţie a propus un dividend de 0,013 lei/acţiune (5,64% din preţul acţiunilor). BRD nu distribuie dividende deoarece a avut pierderi în 2012.

    Vineri, 19 aprilie, sunt adunările generale ale acţionarilor la Broker Cluj (BRK) şi SIF Oltenia (SIF5). Miza mai mare este la SIF Oltenia, unde va fi ales un nou consiliu de administraţie pentru următorii patru ani, însă cel mai probabil AGA se va ţine sâmbătă, la a doua convocare. Tudor Ciurezu, preşedintele CA, şi candidaţii propuşi de omul de afaceri Florin Pogonaru sunt favoriţi la câştigarea alegerilor.

    Sâmbătă, 20 aprilie, este convocată adunarea generală a acţionarilor la SIF Transilvania (SIF3). Şi aici miza este ridicată, deoarece pe ordinea de zi este alegerea unui nou consiliu de administraţie. Preşedintele SIF3, Mihai Fercală, a mai propus şi trecerea la un sistem de conducere dualist, cu directorat şi consiliu de supraveghere, propunere ce va fi dezbătută în AGA extraordinară.

    Alte AGA: Sinteza Oradea (STZ, 16 apr.), Farmaceutica Remedia Deva (RMAH, 17 apr.), Vrancart Adjud (VNC, 17 apr.), Comelf Bistriţa (CMF 18 apr.), Alumil Rom Industry (ALU, 19 apr.), Electroaparataj Bucureşti (ELJ, 20 apr.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

     

  • A primit cadou de la tati o insulă de 150 de milioane de dolari (VIDEO)

    Diferenţa de preţ se explică prin moda insulelor private, care a luat avânt după evenimentul mediatic al nunţii lui Aristotel Onassis cu Jacqueline Kennedy în 1968, organizată pe insula Skorpios. Insulele private au devenit un simbol al statutului social, un accesoriu la fel de preţios ca iahturile sau avioanele personale pentru un milionar sau miliardar în ascensiune. Despre Skorpios, de pildă, presa elenă a informat că Bill Gates, Giorgio Armani sau Madonna ar fi încercat, fără succes, să cumpere insula de la familia Onassis.

    Comentatorii CNN remarcă faptul că preţul plătit de Rîbolovlev este foarte mare şi comparativ cu alte insule private din zonă, ca de pildă Nafsika, la fel de spectaculoasă ca Skorpios şi mult mai mare în suprafaţă (485 ha, faţă de 13 ha cât are Skorpios), evaluată la 8,5 mil. dolari. Nafsika nu are însă aura legendară a insulei lui Onassis. Mai mult, conform Reuters, nici nu ar fi vorba de o vânzare în toată regula, ci de un fel de închiriere pe termen lung, întrucât, potrivit unor avocaţi citaţi de primarul insulei Meganisi, de care Skorpios aparţine din punct de vedere administrativ, testamentul lui Onassis ar cuprinde interdicţia înstrăinării insulei.

    Dmitri Rîbolovlev, 46 de ani, a făcut avere graţie programului de privatizare din anii ’90 care a creat actuala clasă de oligarhi ruşi: a preluat compania de îngrăşăminte chimice Uralkali, a rentabilizat-o şi a făcut din ea un jucător important în industria globală de profil. În 2010 a vândut pachetul majoritar unui grup de investitori ruşi pentru o sumă estimată la 6,5 mld. dolari. În acelaşi an a cumpărat 9,7% din Bank of Cyprus, iar în 2011 a cumpărat participaţia majoritară la clubul AS Monaco. Averea sa a fost estimată de Forbes în 2011 la 9,5 mld. euro.

    Ekaterina Rîbolovleva, în vârstă de 23 de ani, a intrat anul trecut în atenţia presei americane, care a prezentat-o drept un fel de echivalent rusesc al moştenitoarei Paris Hilton, după ce Dmitri Rîbolovlev i-a cumpărat la New York un penthouse care i-a aparţinut lui Sanford Weill, fost şef al grupului financiar Citigroup. Rîbolovlev a dat 88 mil. dolari pe apartament, care a devenit astfel cel mai scump vândut vreodată la New York, dar nu şi cel mai scump dintre cele cumpărate de magnat în America. În 2011, rusul a plătit aproape 100 de milioane de dolari pentru o proprietate imobiliară din Palm Beach, Florida.

  • Insula familiei Onassis, vândută unui oligarh rus. Ce preţ a plătit miliardarul care deţine AS Monaco şi acţiuni la Bank of Cyprus

     Despre Rîbolovlev, care are o avere estimată la 10 miliarde de euro, se spune că ar deţine aproximativ 10% din acţiunile Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din Cipru, participaţie care va scădea însă în urma programului de restructurare a sectorului bancar cipriot, impus de zona euro.

    Insula Skorpios, cunoscută ca insula privată a miliardarului Aristotel Onassis, decedat în 1975, a fost evaluată de publicaţii de profil financiar la circa 200 de milioane de dolari.

    Omul de afaceri rus, cu investiţii importante în sectorul imobiliar, a finalizat achiziţia după mai multe luni necesare pentru întocmirea actelor, potrivit publicaţiei elene Kathimerini.

    Pe Insula Skorpios sunt înmormântaţi Aristotel Onassis, precum şi mama şi unchiul Athinei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt oraşele unde apartamentele se scumpesc?

     La nivelul marilor oraşe ale ţării însă, evoluţia preţurilor apartamentelor noi şi vechi din ultima lună nu a fost una liniară. Trei centre regionale s-au menţinut pe plus, în vreme ce alte două au fost marcate de  scăderi.

    Cluj-Napoca este oraşul unde preţurile au crescut cel mai mult în martie. Indicele Imobiliare.ro a ajuns aici la 930 de euro pe metru pătrat, valoare cu 2,8% mai mare decât cea consemnată în februarie 2013 (905 euro pe metru pătrat) şi cu 1,1% mai mică decât cea din martie 2012 (940 de euro pe metru pătrat). în oraşul din vestul ţării, preţurile cerute pentru locuinţele din blocurile vechi s-au majorat în ultima lună cu 1,3%, de la 970 la 983 de euro pe metru pătrat.

    Tot pe un trend ascendent s-au situat şi unităţile locative nou-construite: acestea au consemnat un avans de 3%, de la 854 la 880 de euro pe metru pătrat.

    Bucureştiul se înscrie de asemenea pe lista oraşelor în care apartamentele s-au scumpit în ultima lună. Preţul mediu cerut în Capitală pentru locuinţele noi şi vechi a ajuns la 1.108 euro pe metru pătrat, în creştere cu 0,8% faţă de nivelul atins în februarie (1.099 de euro pe metru pătrat).

    Valoarea actuală este cu 3,2% mai mică decât cea consemnată în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1.145 de euro pe metru pătrat. Interesant este că apartamentele noi şi vechi s-au scumpit faţă de februarie 2013 în egală măsură, mai exact cu 0,9%: preţurile cerute pentru cele două categorii de apartamente se ridică la 1.251 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.240 de euro pe metru pătrat în luna precedentă) şi, respectiv, 1.029 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.020 de euro pe metru pătrat).

    Timişoara este cel de-al treilea mare oraş al ţării în care pretenţiile vânzătorilor s-au majorat în martie; creşterea a fost de 0,6%, de la 787 la 792 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, preţurile actuale sunt 2,6% mai mici decât în urmă cu 12 luni. şi în oraşul de pe Bega tendinţa de scumpire a locuinţelor a fost susţinută de segmentul nou şi de cel vechi deopotrivă. în cel dintâi caz a fost consemnată o majorare de 1,8% a preţului mediu cerut, de la 827 la 842 de euro pe metru pătrat. în cel de-al doilea, avansul a fost ceva mai redus, respectiv 0,5%, de la 777 la 781 de euro pe metru pătrat util.

    În Constanţa, pe de altă parte, a avut loc cel mai mare declin în ultima lună, respectiv 1%. Totodată, în oraşul de la malul mării se înregistrează cea mai mare diferenţă de preţ la 12 luni, respectiv 5,5%. Vânzătorii din Constanţa cer acum, în medie, 865 de euro pe metru pătrat util, în scădere de la 874 de euro pe metru pătrat. Cel mai mult – cu 1,2%  – s-au depreciat locuinţele din blocurile vechi, de la 866 la 856 de euro pe metru pătrat. Preţurile apartamentelor noi au scăzut cu 0,8%, de la 904 la 897 de euro pe metru pătrat.

    În Braşov, Indicele Imobiliare.ro indică o scădere de 0,9%, de la 862 la 854 de euro pe metru pătrat util; diferenţa faţă de acum 12 luni este egală cu cea consemnată la 31 de zile, respectiv 0,9%. în oraşul de la poalele Tâmpei, cel mai mult s-au ieftinit locuinţele noi; preţul cerut pentru acestea este de 921 de euro pe metru pătrat, cu 1% mai puţin faţă de valoarea atinsă în februarie (930 de euro pe metru pătrat).

    Pe de altă parte, scăderea consemnată de apartamentele vechi a fost una extrem de redusă – 0,1%; preţul mediu cerut pe acest segment este de 847 de euro pe metru pătrat, în scădere de la 848 de euro pe metru pătrat.

    Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 600.000  de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.