Tag: casa

  • De ce vor ruşii să distrugă casa lui Hitler – GALERIE FOTO

    Data de 20 aprilie 1889 a fost poate cea mai importantă din istoria micului oraş austriac Braunau: la adresa Salzburger Vorstadt numărul 15 s-a născut cel mai mostruos lider din toate timpurile. Iar acesta este un motiv pentru care şi în ziua de azi oraşul atrage atenţia întregii lumi.

    Autorităţile locale sunt implicate în dezbateri legate de ce să facă cu spaţiul rămas gol, iar acestea au atras atenţia unui parlamentar rus. El este dispus să strângă suma de 2,2 milioane de euro astfel încât să intre în posesia locuinţei lui Hitler. Iar scopul lui este cel puţin ciudat. Frantz Klintsevich, membru al partidului preşedintelui Vladimir Putin Rusia Unită nu îşi doreşte să îşi petreacă vacanţele aici sau să transforme casa în muzeu, ci vine cu o soluţie mai radicală: demolarea.

    “Aş cumpăra casa într-o clipă dacă aş avea banii” a declarat el pentru publicaţia rusescă Izvestia. “Dacă aş primi un ajutor financiar, aş cumpăra casa şi aş distruge-o imediat în scop demonstrativ.” a adăugat el. Oligarhii nu s-au oferit să îi acorde ajutorul financiar de care are nevoie pentru îndeplinirea acestei dorinţe, în schimb Vadim Solovyov, membru al Partidului Comunist, s-a oferit să vină cu o contribuţie financiară: “Tot ce are legătură cu fascismul ar trebui şters de pe faţa pământului.

    Frantz Klintsevich

    Nimeni nu ar trebui să ştie că acel loc a existat vreodată” a declarat Vadim Solovyov pentru aceeaşi publicaţie. În urmă cu un an, în casa lui Hitler îşi avea sediul o organizaţie care servea persoanelor cu dizabilităţi. După mutarea acesteia, reprezentanţii oraşului Braunau au intrat într-o serie de dispute referitoare la modul în care va fi folosită clădirea. În toamna acestui an, primarul oraşului, Johannes Waidbacher a propus ca aceasta să fie transformată în apartamente locuibile, iar conflictul s-a generat odată cu propunerea unui grup de a transforma locul unde a copilărit Hitler în casă memorială.

    Un istoric local a propus transformarea acesteia în ceea ce el numeşte “Casă a responsabilităţii” pentru promovarea înţelegerii interculturale. Soarta casei rămâne nehotărâtă şi supusă în continuare dezbaterilor, având în vedere faptul că proprietarul, Gerlinde P., nu îşi doreşte să vândă clădirea.


  • Confort eco: ce ar trebui să ştie agenţii imobiliari

    Casele cu o arhitectură modernă sunt prevăzute cu tot confortul, inclusiv piscină în multe cazuri, şi nu se remarcă prin opulenţă sau înălţime – proprietarii preferă un singur nivel suprateran – ci par mai degrabă să crească din pământ, integrându-se foarte bine în peisaj, şi au pereţii exteriori din sticlă, pentru o iluminare cât mai bună.

    Unele dintre case sunt chiar construite chiar în coasta unui deal, care le acoperă parţial, reducând nevoia utilizării sistemelor de climatizare.

  • Cuibuşorul de nebunii al lui Naomi Campbell şi al miliardarului rus Vladislav Doronin

    Turnul are o înălţime de 22 de metri. La subsol se găsesc o saună finlandeză, o baie turcească şi o baie rusească, alături de o sală de sport şi o cameră de oaspeţi. La primul nivel se află băcătăria, sala de mese, o piscină şi sala pentru recepţii.

    Zaha Hadid nu lucrează, de obicei, locuinţe private, dar se pare că a primit o sumă cu şase zerouri pentru acest proiect. Vladislav Doronin are o avere de circa un miliard de dolari. El este preşedintele Capital Group, o companie de real-estate specializată în ansambluri rezidenţiale de elită.

    Surse: Pravda, Zaha-hadid.com

  • Casa cu “parc acvatic” – GALERIE FOTO

    În grădina impresionantă a casei există un râu lin, o piscină cu adâncime de aproximativ 6 metri şi un tobogan, o călătorie la Disney World fiind inutilă pentru viitorii proprietari ai casei.
    Pentru posibilii cumpărători care nu sunt fani ai distracţiilor acvatice, casa oferă şi alte spaţii destinate relaxării: un teren de tenis şi două terenuri de golf.

    Proprietatea care conţine parcul acvatic este localizată în oraşul Boulder din Nevada
    Apă şi vegetaţie sălbatică: designul curţii interioare este compus dintr-o roată acvatică, un salon desprins parcă din filmele western, o păpuşă sub formă de cowboy, plante deşertice
    Paradis deşertic: peisajele naturale sunt completate de cascade şi piscine construite artifical

    Detalii elegante: casa are un lift, dar şi o scară din lemn



    VEZI MAI MULTE GALERII MAI JOS

  • Adoptaţi un pian?

    Vechile instrumente sunt părăsite de proprietari care nu le mai pot vinde sau dona pentru că sunt greu de întreţinut, reparaţiile costă destul de mult şi necesită personal specializat, din ce în ce mai dificil de găsit, scrie The New York Times. Cum calitatea pianelor clasice fabricate în China s-a îmbunătăţit, mulţi preferă un pian chinezesc nou sau un pian digital în locul unuia la mâna a doua şi excepţie fac doar cele furnizate de cei mai importanţi producători din domeniu. În plus, preţurile pianelor vechi au scăzut şi pe Ebay, iar transportul dintr-un loc într-altul este costisitor, astfel că nu mai rentează nici donarea pianelor, drept pentru care soluţia e să fie abandonate.

    Numărul pianelor trimise la groapa de gunoi este în creştere şi din cauză că unele ajung la finalul duratei de viaţă, care este în general de optzeci de ani. Alte motive pentru care pianele la mâna a doua nu se mai bucură de căutarea de altădată sunt, susţin comercianţii, scăderea fondurilor alocate pentru educaţia muzicală din şcoli, multitudinea de opţiuni de petrecere a timpului liber pe care le au copiii, ceea ce reduce timpul care poate fi alocat exersării la clape, şi scăderea cheltuielilor cu mobilarea locuinţelor. Cu toate acestea, multe firme care se ocupă cu restaurarea sau transportul de piane şi pianine încearcă să găsească pe cineva să le “adopte” înainte să le ducă la cimitirul de profil.

  • Maşinile de tuns iarba nu mai sunt la modă

    Tot mai mulţi proprietari, arhitecţi peisagişti sau companii îşi caută inspiraţia în pajiştile din natură atunci când amenajează spaţii verzi casnice sau publice, scrie The Wall Street Journal. Compania Apple are în plan amenajarea unei pajişti la sediul său din Cupertino, iar în New York, parcul amenajat la înălţime pe locul unui vechi linii de trenuri de marfă are trei secţiuni cu iarbă înaltă şi flori de câmp.

    Pajiştile sunt preferate peluzelor din diverse motive, spun specialiştii. Unul dintre ele ar fi acela că pentru întreţinerea unei peluze este nevoie de o cantitate mare de apă, îngrăşăminte chimice şi energie, ceea ce-i face pe proprietarii lor să pară înclinaţi spre risipa de resurse. Un altul ar fi aspectul sălbatic al unei pajişti, care-i atrage pe specialiştii ce se ocupă de amenajarea spaţiilor exterioare, graţie contrastului creat între vegetaţia crescută liber şi arhitectura modernă. Proprietarii a diverse pepiniere din Statele Unite, locul de unde a pornit noua tendinţă, afirmă deja că cererile de plante sau de consultanţă necesare amenajării de pajişti sunt în creştere.

    Realizarea unei pajişti durează în general trei ani de zile, primul an fiind şi cel mai greu pentru cei ce se apucă să-şi transforme peluza. Specialiştii recomandă ca măcar jumătate dintre plantele de pe pajitşte să fie specii de iarbă, care ajută la stabilizarea solului şi nu permit buruienilor să se înmulţească, iar în rest să fie plantate flori de câmp.

  • Casa care creşte din pământ (FOTO)

    Problema a reprezentat-o terenul, care trebuia să fie într-o zonă bună, în timp ce lotul găsit în cele din urmă era în pantă, avea o formă neobişnuită şi, colac peste pupăză, era străbătut de un drum de acces public. Aşa încât casa înălţată pe el seamănă, susţin arhitecţii, cu o plantă ce creşte din pământ şi se deschide la o oarecare distanţă de sol, datorită formei deosebite.

    Distribuită pe trei niveluri, casa are la parter un birou şi câteva camere de depozitare, la primul etaj trei dormitoare, iar la la doilea, ieşit în consolă deasupra drumului de acces, se află încăperile cele mai bine iluminate, bucătăria şi o sufragerie, precum şi o terasă. Proiectarea şi construirea casei au durat un an, iar costul s-a apropiat de 600.000 de dolari.

  • Cum arată viitorul: casa cu gadgeturi

    Designerii se străduiesc să găsească modele care să facă faţă schimbărilor ce se petrec în casele oamenilor, unde tot mai des apar dispozitive ca tabletele PC, cititoarele electronice de cărţi sau televizoarele cu ecran plat care se subţiază din ce în ce mai tare.

    Aşa se face că în ultima vreme au apărut piese de mobilier care încorporează noile gadgeturi cum ar fi comode prevăzute cu încărcător pentru diverse dispozitive electronice, ca Fleur de Noyer de la Think Fabricate ori iCon Bed de la Hollandia, un pat a cărui tăblie este prevăzută cu difuzoare, amplificator şi staţii de andocare pentru două iPad-uri.

    Sunt şi companii care, considerând că progresul rapid al tehnologiei face ca produsele ce încorporează gadgeturi să fie depăşite în scurt timp, preferă să-şi adapteze piesele de mobilă la modul cum sunt folosite gadgeturile în locuinţele oamenilor. În această categorie se încadrează fotoliul Scene XXL de la compania olandeză Montis, căruia i se poate adăuga o măsuţă specială pentru tablete PC şi care are spătarul înalt, astfel încât cel care stă pe fotoliu să poată da telefoane sau scrie pe tabletă fără a se teme că l-ar putea auzi sau vedea cineva. Ori măsuţa pentru laptop de la C2B, care poate fi folosită atât pentru lucrul pe laptop, cât şi drept cutie de depozitare a acestuia.

  • Dressingurile la care visează orice femeie din lume – GALERIE FOTO

    Practic, aceste dressinguri sunt o cameră în sine, uneori de dimensiunea unei garsoniere sau chiar a unui apartament cu două camere. Mai mult, unele proiecte de case sunt făcute în funcţie de amplasarea acestor adevărate oaze de fericire pentru posesoarele lor.

    SURSA: www.cnbc.com

  • Casa viitorului: o grădină suspendată (GALERIE FOTO)

    Arhitectul nipon Ryue Nishiziwa a proiectat o vilă care sfidează îngustimea spaţiului disponibil şi mitul că Tokyo trebuie să fie un oraş de monştri arhitectonici, scrie InHabitat. Dezvoltată pe verticală, clădirea are etaje lipsite de pereţi interiori, înlocuiţi de un sistem de panouri, grilaje pentru plante şi ferestre uriaşe de sticlă.

    Casa viitorului: o grădină suspendată (GALERIE FOTO)

    Fiecare etaj seamănă perfect cu o grădină plină de flori şi plante, beneficiind de iluminare naturală din belşug, graţie panourilor din sticlă menite să creeze impresia că între interior şi exterior aproape că nu există separare. Etajele sunt legate între ele printr-o scară sinuoasă din oţel, ce permite numeroaselor plante să crească şi să se caţere din etaj în etaj şi inclusiv peste acoperiş, cam ca vrejul de fasole din povestea lui Jack.

    Scara leagă parterul, cu sufrageria şi bucătăria, de dormitoarele de la primul şi al doilea etaj şi băile lor, sfârşind pe terasă, unde se găseşte camera de oaspeţi, ce poate fi folosită şi ca pod pentru depozitarea uneltelor de grădinărit necesare pentru o asemenea locuinţă. Rezultatul e o ambianţă zen, îndemnându-i pe locatari la meditaţie şi contemplaţie.