Tag: intrare

  • Magazinul care oferă zilnic produse gratuit fără să intre în faliment

    Revoltată de o scenă la care a asistat într-un magazin din Missouri, SUA, când un cerşetor a cerut o haină pentru a se încălzi, iar managerul locaţiei l-a dat pe acesta afară, Andrea Berdine (38 de ani) a decis să organizeze o comunitate de voluntari.

    După ce a povestit mai multor cunoscuţi cele întâmplate, a reuşit să adune în doar câteva săptămâni zeci de persoane dornice să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi, relatează Huffington Post. Oamenii participau cu haine, alimente sau chiar apă.

    Comunitatea a acceptat donaţii din partea oricui şi s-a organizat sub forma unui ONG. Membrii au decis să deschidă un magazin în care toate produsele au preţul de zero dolari. La aproape un an de la lansare, organizaţia fondată de Berdine a ajuns să aibă două sute de clienţi zilnic – atât donatori cât şi oameni care beneficiază de produsele primite. Doi furnizori locali de alimente, care ajută cauza, trimit suficiente produse pentru a hrăni 60 de oameni săptămânal.

  • INTERVIU – Stelian Tănase: Fără sprijin politic, TVR va intra în incapacitate de plată în acest an

     “Televiziunea publică este în pericol. Nefiind în acest an pe agenda celor care decid, a politicienilor importanţi care sunt confiscaţi de două campanii electorale, situaţia televiziunii s-ar putea să nu fie rezolvată, ba dimpotrivă să se agraveze”, spune Stelian Tănase.

    Acesta precizează că nu a mai vorbit de mult timp nici cu Crin Antonescu, nici cu Victor Ponta: “Cred că trebuie nişte consultări. E nevoie de sprijin politic, e nevoie de un plan acceptat de liderii politici pe un termen de doi-trei ani, e nevoie de linişte, ca să avem măcar 10% şanse să salvăm televiziunea. Dacă nu, va intra în incapacitate de plată chiar în cursul acestui an. Dar, dacă nu mi se dă acest sprijin strict necesar, voi demisiona. Va trebui o reformă mult mai adâncă şi va fi o situaţie alarmantă pentru televiziune şi eu nu vreau să se intervină numai în condiţii de forţă majoră. Nu vreau ca TVR să ia foc şi să chemăm pompierii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFLICT ARMAT în Crimeea – Iaţeniuk: Conflictul cu Rusia a intrat într-o “fază militară”. Un militar ucrainean a fost UCIS

     UPDATE Iaţeniuk: Conflictul cu Rusia, în Crimeea, intră într-o “fază militară”

    Conflictul cu Rusia, în Crimeea, intră într-o fază militară, în urma unor tiruri asupra unor militari ucraineni, a apreciat marţi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk.

    “Conflictul trece de la o fază politică la o fază militară”, a declarat Iaţeniuk.

    “Astăzi trupele ruse au început să tragă asupra militarilor noştri. Este o crimă de război”, a spus premierul Ucrainei.

    “Tentative de luare cu asalt a unităţilor militare, cu armele, s-au multiplicat în aceste zile. Într-un atac împotriva unei baze de la Simferopol, un ofiţer ucrainean a fost rănit prin împuşcare la nivelul unui picior”, a declarat Gaiduk într-o întâlnire cu preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov şi premierul Arseni iaţeniuk.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.mediafax.ro

  • Jobbik refuză să accepte interdicţia impusă de România

     Purtătoarea de cuvânt a Ministerului român de Interne a anunţat luni seara că doi parlamentari ai Jobbik, Istvan Szavay şi Gyula Gyorgy Zagyva au primit interdicţia de a intra în România timp de un an. Vizaţi de această interdicţie sunt şi Zsolt Tyirityan din cadrul Betyarsereg (Oastea Haiducilor) şi Bela Mikola, membru al Jobbik şi al organizaţiei paramilitare Noua Gardă Ungară.

    Cei patru cetăţeni ungari au fost acuzaţi că sunt membri ai unor organizaţii cu agendă naţionalistă extremistă şi reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a României şi pentru ordinea publică. România monitorizează şi alte persoane care desfăşoară activităţi ce contravin legilor naţionale şi europene.

    Szavay a declarat pentru MTI că decizia României este scandaloasă şi explicaţia interdicţiei este mai degrabă vagă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Francezul care a facilitat tranziţia biroului românesc

    Christophe Weller, 46 de ani, este de origine franceză, iar după patru ani petrecuţi în Arabia Saudită şi alţi doi în Rusia, a ajuns în România, unde s-a simţit apropiat de cultura franceză şi a avut impresia că este mai aproape de casă.

    „Primele contacte pe care le-am avut, în principal agenţii de real estate şi avocaţii, m-au ajutat foarte mult şi m-au încurajat să rămân„, spune el.

    Din 1 octombrie 1997 s-a mutat în România şi este unul dintre proprietarii COS, unde mai are alţi doi parteneri. Compania şi-a început activitatea ca dealer al Steelcase, cel mai mare jucător de pe piaţa mondială a mobilei de birou, pentru ca ulterior, pe măsură ce piaţa a evoluat, să dezvolte servicii conexe.

    Prima experienţă pe piaţa muncii pe care Weller a avut-o a fost în ianuarie 1992, când a început să lucreze ca reprezentant de vânzări pentru Steelcase în Arabia Saudită. Jobul a durat patru ani, iar din 1995 s-a mutat la Moscova, unde a fost director de vânzări al dealerului Steelcase. În iulie 1997 a renunţat la această poziţie şi a început să se gândească la propriul business, ca dealer Steelcase, şi la o ţară unde să pună bazele afacerii.

    „Intrarea în NATO şi apoi integrarea în Uniunea Europeană au încurajat mulţi investitori străini să vină în România, iar noi am beneficiat de toate aceste noi sosiri. Între timp, construcţia clădirilor de birouri de clasa A s-a intensificat, pentru a putea găzdui companiile de talie mare care doreau să aibă un spaţiu de lucru mai bun şi prin urmare mobilă de calitate.„

    În 1997, în momentul în care a pornit businessul din România, îşi aminteşte că spaţiile de birouri erau închise, fiecare manager având propriul birou iar fiecare departament propria sa cameră. Mobila de calitate nu era cerută, iar bugetele alocate de companii pentru aceasta erau foarte reduse. „Adesea angajaţii stăteau pe scaune fără să se ţină seama de confort sau ergonomie. Focusul era în principal pe design şi mai puţin pe funcţionalitate. Totodată, birourile erau semnificativ mai mari, deoarece costurile din real estate erau mai reduse.„

    Primul proiect major al Corporate Office Solutions, care a inclus peste 100 de posturi de lucru, a fost Banca Ţiriac, în momentul în care instituţia s-a mutat, la începutul anului 1998, din clădirea de lângă BNR. Printre primii clienţi s-au mai numărat Commerzbank şi Nokia.

  • Povestea fraţilor Cernătescu, tinerii care au înţeles încă din 2007 că se pot îmbogăţi din Facebook

    Cifra de afaceri de 1,25 milioane de euro şi clienţii precum Honda, Rompetrol, Romaqua, Praktiker se numără printre realizările de anul trecut ale celor doi fraţi. Birourile aranjate după gusturile proprii – cu un perete tapiţat cu fulare şi tricouri ale cluburilor de fotbal din întreaga lume, o chitară electrică, dar şi canapeaua din sufrageria unde Alexandru Cernătescu şi fratele lui, Andrei au început afacerea – fac parte din noul sediu Infinit Tower, prezentat cu entuziasm de CEO-ul acestuia.

    Infinit Solutions este o agenţie tradigitală – construieşte digital şi comunică integrat. „Este singura cale în care poţi să funcţionezi în prezent: te trezeşti dimineaţa, te uiţi pe Facebook – digital, îţi citeşti mailurile – digital, porneşti televizorul – tradiţional, asculţi radio în timp ce conduci sau vezi un anunţ outdoor – tradiţional„, explică el.

    O viziune avangardistă asupra Internetului, în 2007, când site-uri precum Facebook şi Twitter nu făceau încă legea în piaţa de advertising, i-a oferit lui Alexandru Cernătescu ideea începerii unei afaceri în domeniu axată pe construirea imaginii companiilor în mediul online – aspect neglijat de multe ori în acea perioadă de cei care activau în piaţa de publicitate. În şapte ani, filosofia de concepere şi de întreţinere a ecosistemelor digitale de brand – web & mobile, inclusiv social media, dar şi rularea de campanii de comunicare integrate – a fost un pariu de succes pentru cei doi antreprenori.

    „Am început în sufrageria unui prieten care şi-a dat restanţele şi plecase acasă„, îşi aminteşte Cernătescu primul birou al companiei. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnice şi a avut mai multe joburi în IT, Internet, telecom, a simţit nevoia de a crea ceva nou. „Oricât ar promova multinaţionalele conceptul de intraprenor, oricâtă libertate ţi s-ar da, nu se poate compara cu a fi antreprenor.„

    A avut revelaţia că există potenţial de a începe o afacere în această piaţă în momentul în care a observat, lucrând
    într-o agenţie americană pentru diferite agenţii de comunicare clasică, că discuţia legată de digital nu se afla printre priorităţi: „da, lasă că o să refacem şi site-ul la un moment dat„. Din punctul lui de vedere, pagina web a unei companii poate fi asemănată cu un magazin nonstop şi, într-o campanie de advertising, ar trebui plasată pe primul loc, urmând ca restul să fie construit ulterior.

    L-a cooptat în afacere pe fratele lui, Andrei, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi au început să construiască afacerea Infinit Solutions Agency. Cu o investiţie iniţială zero şi cu calculatoarele de acasă, din  sufragerie, au început primele proiecte: „Amestecam deja digitalul cu BTL-ul, amestecam comunităţi online pe care le continuam cu evenimente fizice, transpuse apoi din nou în digital„.

    Clienţi precum Coca-Cola şi Cosmote s-au arătat printre primii încântaţi de această abordare. Iar dacă la început lucrau prin intermediul celorlalte agenţii de comunicare, după doi ani au început să preia clienţi în mod direct, aspect care s-a reflectat în evoluţia companiei: de la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2007, au ajuns la 100.000 în 2008, 300.000 în 2009, iar în 2010 au depăşit milionul de euro. Creşterea a fost asigurată mai ales de angajaţi, aleşi în funcţie de „atitudine„.

    Alături de el şi de Andrei Cernătescu, CFO-ul companiei, se află încă 45 de angajaţi, dintre care 60% au pregătire tehnică. În prezent, derulează o campanie de recrutare în mediul online, prin intermediul promovării de către angajaţi a mediului de lucru: „Materiale video făcute de angajaţi într-un team building au devenit virale, spre exemplu unul are peste 800 de like-uri„. În ce priveşte modul în care va continua afacerea, Alexandru Cernătescu nu exclude un exit, dar preţuieşte deocamdată independenţa, după cum reiese şi din steagul arborat peste tot în companie.

    „Când am intrat în piaţă, identificasem mai mult de 20 de firme web româneşti, iar acum poţi să le numeri pe degetele de la o mână„, observă el, referindu-se la fuziunile şi preluările de pe piaţă. „De cele mai multe ori, un exit duce la distrugerea companiilor, la schimbarea culturii organizaţioanele prin impunerea canoanelor organizaţionale.„

  • Rompetrol devine KazMunayGas International

    Rompetrol a fost înfiinţat de statul român în 1974, având ca obiect de activitate reprezentarea internaţională a industriei petroliere autohtone. În 1993, grupul este privatizat prin metoda MEBO, iar în 1998 este achiziţionat de un grup de oameni de afaceri conduşi de Dinu Patriciu. În 1999, Romeptrol începe să se contureze ca grup prin achiziţia rafinăriei Vega. Achiziţiile continuă în anul 2000 cu achiziţia Petras (actuala Rompetrol Well Services), iar în anul 2001 cu Petromidia. Grupul a rămas în posesia lui Dinu Patriciu până în 2007, când omul de afaceri a vândut 75% din companie către KazMunayGas.

    Schimbarea numelui companiei face parte din strategia de dezvoltare a brandului – KazMunayGas, dar şi de valorificare a activităţilor sale.

    Brandul “umbrelă” este o condiţie prealabilă pentru consolidarea poziţiei pe piaţă a grupului de firme sub marca KMG atât în ​​România, cât şi pentru intrarea cu succes pe alte pieţe externe. Toate companiile grupului vor fi promovate printr-un singur brand puternic, care va fi cunoscut atât în ţară, cât şi la nivel internaţional” a declarat Zhannat Tussupbekov, Managing Director pentru procesarea şi marketing-ul extern al ţiţeiului în cadrul CN KazMunayGas şi CEO al Grupului Rompetrol (de acum – KMG Internaţional).

    De asemenea, divizia centrală de management si suport a Grupului – The Rompetrol Group Corporate Center SRL România, va deveni KMG Rompetrol. Compania va continua să asigure managementul şi serviciile conexe pentru toate companiile ce fac parte din Grupul Rompetrol – KMG Internaţional.

    Brandul Rompetrol va fi folosit în continuare în cadrul segmentului de distribuţie, acesta fiind un brand puternic şi recunoscut atât pe plan local, cât şi internaţional. Schimbarea identităţii vizuale în acord cu noul nume, în Europa şi în regiunea Mării Negre, va avea loc treptat, având în vedere că acum compania operează peste 700 de benzinării în peste 7 ţări.

    Recent, compania a finalizat procesul de dezvoltare a unui nou concept de benzinării Rompetrol. Astfel, pentru a asigura loialitatea clienţilor şi pentru susţinerea investiţiilor alocate pentru dezvoltarea noii identităţi vizuale a staţiilor, compania va continua să opereze sub marca “Rompetrol”.

    Compania a început încă de anul trecut strategia de integrare şi aliniere a operaţiunilor sale în cadrul KMG, respectiv Vector Energy (compania de trading a grupului din Elvetia) a devenit KMG Trading AG (subsidiară a KMG Rompetrol), obiectivul acesteia fiind de a deveni operatorul naţional unic pentru exportul de ţiţei din Kazahstan în Europa şi regiunea Mării Negre. Pentru susţinerea acestei activităţi, dar şi pentru putea intra pe noi pieţe, compania trebuie să-şi dezvolte activele logistice în acord cu nevoile Kazahstanului, dar şi să-şi consolideze operaţiunile de trading.

    Grupul Rompetrol a adoptat recent un nou model operaţional în acord cu strategia de consolidare şi dezvoltare a activităţilor şi operaţiunilor din România şi Europa de Sud-Est. Reorganizarea activităţilor va permite Grupului o creştere a flexibilităţii  operaţiunilor, cu un impact semnificativ în eficientizarea structurii costurilor.

    KMG Internaţional operează peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, sub mărcile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, Grupul deţine rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

    În Kazahstan, KazMunayGas Internaţional este prezent atât prin intermediul filialei sale Rominserv, care asigură modernizarea complexului petrochimic Pavlodar, cât şi prin  Rompetrol Well Services care furnizează servicii în sectorul de explorare şi producţie a hidrocarburilor.

  • Un geniu de 12 ani, cu un IQ urias, tocmai a intrat in afaceri. Cu cine a semnat contract

     O tanara membra Mensa are la 12 ani propria linie vestimentara la Nordstrom, unul dintre cei mai mari retaileri din SUA. Isabella Rose Taylor este din Austin, Texas. Colectia sa vestimentara, pe care o descrie ca  “hippie-grunge si totusi feminina,” va fi lansata anul acesta, scrie Business Insider.

    Preturile articolelor vor fi intre $20 si $100.

    Taylor are deja un blog unde scrie despre moda si vinde haine si astfel i-a impresionat pe cei de la Nordstrom.

    Adolescenta studiaza acum arta plastica. Spune ca afacerii sale ii dedica doua, trei ore pe zi.

    Despre propunerea celor de la Nordstrom, declara ca inca i se pare ca vis. E onorata si recunoscatoare pentru o asemenea oportunitate si abia asteapta sa o vada in magazine.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Văduva lui Steve Jobs are o avere estimată de 14 miliarde de dolari

    Văduva lui Steve Jobs deţine cel mai mare pachet individual de acţiuni Disney, iar acesta valorează mai mult decât acţiunile pe care le deţine la Apple, compania fondată de Steve Jobs.

    Powell Jobs este fondatoarea Emmerson Collective, companie care face lobby pentru reforme în privinţa educaţiei, emigrării şi conservarea naturii. Ea ocupă de asemenea funcţia de preşedinte al unei organizaţii caritabile care ajută elevii cu o situaţie materială precară să se pregătească pentru colegiu.

    După moartea soţului Steve Jobs, ea a moştenit 5,5 milioane de acţiuni la Apple, precum şi mare parte din averea lui Jobs.

  • NOUL GUVERN AL ROMÂNIEI. Cine sunt propunerile pentru cabinetul Ponta III. Ioana Petrescu va fi noul ministru al Finanţelor

     După semnare, Ponta a precizat că întotdeauna a apreciat “competenţa şi seriozitatea” la UDMR, şi când au fost împreună la putere, şi când au fost în opoziţie

     Cele mai importante declaraţii ale premierului:

    NUMELE care vor face parte din structura noului Guvern

    Liviu Dragnea, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale
    Gabriel Oprea, vicepremier, ministrul Afacerilor Interne
    Daniel Constantin, vicepremier, ministrul Agriculturii
    Kelemen Hunor, vicepremier, ministrul Culturii
    Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei
    Titus Corlăţean, ministru al Afacerilor Externe
    Mircea Duşa, ministru al Apărării Naţionale
    Rovana Plumb, ministru al Muncii şi Familiei
    Attila Korodi, ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice
    Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătăţii
    Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului
    Remus Pricopie, ministru al Educaţiei Naţionale
    Constantin Niţă, ministru al Economiei
    Eugen Teodorovici, ministru al Fondurilor Europene
    Ioana Petrescu, ministru al Finanţelor Publice
    Alexandru Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informaţională
    Dan Şova, ministru al Transporturilor
    Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget
    Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământul Superior
    Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism
    Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
    Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie
    Doina Pană, ministru delegat pentru Apă şi Păduri
    Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social
    Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni

    -Alături de cele trei partide, PSD, UNPR şi PC, pentru susţinerea guvernului s-au pronunţat UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi grupul PP-DD, cu o susţinere limitată, urmând să existe dialog legat de proiectele concrete.

    – Vă informez oficial că discuţiile între USD şi UDMR s-au încheiat

    Preşedinţii PSD şi UDMR, Victor Ponta şi, respectiv, Kelemen Hunor, au semnat, luni, la Palatul Parlamentului, acordul pentru intrarea Uniunii la guvernare. Acordul semnat de liderii USD şi UDMR, luni, prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale, prin legislaţie adecvată, reprezentarea proporţională a maghiarilor în instituţii şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare la UMF Târgu-Mureş.

    După semnare, Ponta a precizat că întotdeauna a apreciat “competenţa şi seriozitatea” la UDMR, şi când au fost împreună la putere, şi când au fost în opoziţie

    Premierul a mai spus că în România tensiuni interetnice există doar în declaraţiile de la televizor.

    Potrivit articolului 1 din Acordul guvernamental, UDMR face poarte din formula guvernamentală şi îşi asumă programul Guvernului 2013-2016, adoptat de Parlamentul României în data de 21 decembrie 2012.

    Articolul 2 arată că, pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor articolului 1, UDMR va avea membri în Guvernul României la nivel de miniştri şi secretari de stat, conform ponderii în cadrul majorităţii parlamentare.

    Articolul 3 prevede că deciziile de acţiune la nivelul Guvernului se stabilesc prin consens între liderii partidelor şi formaţiunilor politice din cadrul coaliţiei de guvernare.

    Acordul este semnat de Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, şi premierul Victor Ponta şi este valabil până la următoarele alegeri parlamentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro