Blog

  • Antonescu, despre suspendare: Număr de circ modest, Tăriceanu va constata că Ponta nu îl susţine

    ”Este un număr de circ destul de modest, circ electoral, prezentat de domnul Tăriceanu şi care se va termina jalnic. Cu alte cuvinte, eu am convingerea că nici PSD nu va susţine acest demers, şi păgubiţii afacerii vor fi domnul Tăriceanu şi, ca de obicei, Antena 3, care se încinge foarte tare să demonstreze cine este băsist şi cine nu este băsist”, a comentat Crin Antonescu iniţiativa preşedintelui Senatului.

    Antonescu a mai spus că Tăriceanu va constata că ”domnul Ponta şi PSD nu susţin suspendarea”.

    ”Sigur, nu o să îi poată declara băsişti, şi o să schimbe subiectul”, a mai spus Antonescu.

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

    Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.

    Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.

    Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie “şi nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are “capacitate uriaşă de revitalizare”.

    Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. “Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, spunea şeful statului.

  • Omul de afaceri Cătălin Chelu, condamnat definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Mită la MAI

    Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a menţinut prin decizia luată sentinţa dispusă, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti. Prin aceeaşi măsură, CAB a dispus ca omul de afaceri să nu mai poată ocupa vreo funcţie în cadrul vreunei societăţi comerciale pentru o durata de cinci ani.

    Instanţa a dedus din pedeapsa de şase ani a lui Cătălin Chelu durata reţinerii şi a arestului preventiv executate de omul de afaceri, din 20 noiembrie 2010 până în 11 februarie 2011.

    Totodată, instanţa i-a condamnat pe Niţache Ştefan Badea la patru ani de închisoare cu executare, pe Gabriel Constantinescu şi pe Cristi Antonel Bunu la câte şase luni de închisoare cu suspendare.

    Instanţa a menţinut sechestrul asigurător impus de procurorii DNA pe banii ridicaţi la momentul sechestrului şi a ridicat sechestrul de pe mai multe bunuri ale lui Cătălin Chelu.

    Decizia luată de judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, cei care au soluţionat şi dosarul ICA, este definitivă.

    În acest dosar, trimis instanţei în decembrie 2010, Cătălin Chelu a fost acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Niţache Ştefan Badea, Cristi Antonel Bunu şi Gabriel Constantinescu, apropiaţi ai omului de afaceri gălăţean, de complicitate la dare de mită.

    Cătălin Chelu a fost acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, i-a promis chestorului şef Dan Valentin Fătuloiu suma de un milion de euro. În schimbul banilor, Fătuloiu – care, potrivit procurorilor DNA, a fost denunţător în acest dosar – trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să “îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia”.

    În 23 noiembrie 2010, Fătuloiu a fost revocat din funcţie, la scurt timp după scandalul privind mita de un milion de euro care i-ar fi fost promisă de Chelu pentru a-i rezolva dosarele penale. Decizia a fost luată în urma verificărilor făcute de Corpul de control al MAI la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ. Controlul a fost dispus în urma asasinatului din 14 noiembrie de la Piatra Neamţ şi după ce fostul şef al IPJ Neamţ Aurelian Vasea Şoric a fost acuzat că ar “pactiza” cu lumea interlopă. Aurelian Şoric şi-a dat demisia la scurt timp după declanşarea scandalului de la Neamţ şi a fost cercetat disciplinar la nivelul MAI.

  • Daniel Constantin: PC susţine demersul de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu

    Referindu-se la calendarul suspendării preşedintelui Traian Băsescu, anunţat de Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin a declarat că ”opinia majoritară în cadrul senatorilor şi deputaţilor Partidului Conservator este aceea de a susţine acest demers”.

    ”Sigur că trebuie să ne uităm, foarte clar, pe prevederile Constituţiei, dar ca principiu, care că trebuie să transmitem un mesaj foarte clar, astăzi, că indiferent că suntem în prima zi sau ultima zi de mandat, legea fundamentală trebuie să fie respectată, indiferent cine este pentru o perioadă preşedinte”, a spus Daniel Constantin.

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

    Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.

    Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.

    Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie “şi nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are “capacitate uriaşă de revitalizare”.

    Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. “Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, spunea şeful statului.

  • DNA: Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Hrebenciuc să intervină la şefa CNA pentru licenţa Giga TV

    Gheorghe Ştefan a fost luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi anunţat că este urmărit penal, pentru instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

    Potrivit procurorilor DNA, la cererea lui Gheorghe Ştefan, care direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune Giga TV, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc “s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri” pentru a o determina pe Laura Georgescu, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune.

    “În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului – Comitetului Executiv Naţional”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

    Anchetatorii au mai stabilit că Gheorghe Ştefan ar fi fost îndrumat de Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului şi suspectă în această cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului Giga TV intenţionau să o formuleze, printre cei indicaţi fiind şi deputatul Viorel Hrebenciuc.

    “Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, Gheorghe Ştefan i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei CNA, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa”, a precizat DNA.

    Laura Georgescu este suspectată că şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile de serviciu, în mod nejustificat, astfel că trei dintre membrii CNA care, la şedinţa din 17 septembrie 2013, votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în 1 octombrie 2013 au votat în favoarea postului Giga TV anterior sancţionat.

    “Aceasta în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie”, a mai arătat DNA.

    Procurorii precizează că postul TV în favoarea căruia ar fi intervenit Hrebenciuc i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului.

    În şedinţa CNA la care s-a decis retragerea licenţei postului Giga TV, decizia a fost luată cu şapte voturi “pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru “împotrivă” (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.

    După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.

    Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial contra retragerii licenţei, iar apoi în favoarea acesteia.

    DNA mai susţine că prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Viorel Hrebenciuc, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

    “Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, au mai arătat procurorii anticorupţie.

    În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga.

    DNA a precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

  • Fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, amânată până la 1 octombrie

    Avocaţii au depus la dosar dovada că a fost achitată taxa de timbru, dar şi dovada faptului că a fost publicat anunţul cu privire la contopirea celor două partide, într-un ziar central de mare tiraj.

    Tribunalul Bucureşti ar fi trebuit să judece luni fuziunea prin contopire a PNL cu PDL, după ce la primul termen de judecată nu au fost citate parţile în mod corespunzător. Instanţa a decis, la termenul din 7 august, amânarea discuţiilor până la 8 septembrie, după ce la apelul nominal făcut în sala de judecată nu a răspuns atunci niciuna dintre părţi.

    PDL şi PNL au depus în 5 august, la Tribunalul Bucureşti, documentele pentru fuziunea prin contopire.

    Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat în 26 iulie, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire şi statutul noului partid.

    Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.

  • Firea: PSD va discuta despre suspendarea lui Băsescu şi va lua o decizie. Sunt două curente în partid

    ”Există două curente: orice om, fie preşedinte sau simplu cetăţean, atunci când încalcă legile, când încalcă Constituţia, trebuia să plătească de îndată, nu la o dată ulterioară. Şi al doilea: o campanie electorală pentru referendum (de demitere – n.r.) nu ar face decât să-l pună pe Traian Băsescu în situaţia de a se victimiza, de a stoarce lacrimi de la electorat pentru că nu e lăsat să-şi încheie mandatul”, a spus Firea.

    Ea a arătat că până la Congresul PSD, convocat pentru vineri, liderii PSD vor analiza argumentele pro şi contra suspendării lui Băsescu.

    ”Zilele acestea vom avea şedinţă la vârful PSD. Se va lua o decizie pe care o vom comunica. Va trebui să analizăm profund, inteligent, argumentele pro şi contra şi trebuie să ţinem seama de ce e mai bine pentru români”, a spus Firea.

     

  • Semafoarele din Bucureşti, modernizate cu peste 16 milioane euro

    Proiectul vizează asigurarea funcţionării optime a instalaţiilor de semaforizare amplasate în Bucureşti, iar serviciile vor fi contractate printr-un acord-cadru cu o durată de trei ani, finanţat din bugetul local, potrivit unui anunţ al autorităţii contractante.

    Contractul, estimat la 57,3 milioane lei fără TVA, presupune şi instalarea de echipamente video, de comunicaţii şi de procesare a informaţiilor.

    Furnizorii acestor servicii vor fi selectaţi prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit la 20 octombrie.

     

  • Alin Petrache anunţă înfiinţarea unor Centre Naţionale Olimpice pentru Tineret

    “Majoritatea sportivilor noştri care au participat la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing provin din Centrele Olimpice Naţionale de juniori. Din discuţiile pe care le-am avut cu majoritatea preşedinţilor de federaţii există şi avem o lacună în ceea ce înseamnă pregătirea tineretului nostru, în perioada dintre 18 şi 22, 23 de ani. În această perioadă pierdem foarte mulţi sportivi şi atunci COSR iniţiază un nou proiect care se va numi CNOPT, acele Centre Naţionale Olimpice pentru Tineret. Este un proiect pilot pe care încercăm să-l prezentăm în câteva săptămâni, pentru a dezvolta şi nivelul de tineret”, a spus Petrache.

    Alin Petrache a participat, luni, la sediul COSR, la semnarea unui parteneriat între forul pe care îl conduce şi Niro Investment Group. Contractul se întinde pe o perioadă de trei ani, însă suma înţelegerii este una confidenţială.

    “Este un contract pe o perioadă de trei ani de zile, iar suma am dori să fie confidenţială. Este un contract foarte puternic financiar, mai ales în această criză financiară pe care încă o trăim cu toţii. Premierile de la Rio vor fi efectuate şi de către Niro Investment Group. Este primul parteneriat pe care-l semnăm pentru Rio. Ne dorim să avem alături de noi cât mai multe multinaţionale, dar şi firme cu capital românesc”, a completat Petrache.

    Alin Petrache a afirmat că banii primiţi de la Niro vor fi folosiţi pentru pregătirea sportivilor cu şanse mari în obţinerea de medalii. “Aceşti bani vor fi folosiţi pentru performanţa care urmează. Vom face un audit clar în tot ce înseamnă sportivii noştri de performanţă, care pot atinge obiectivele maxime şi pot targeta medalii la Rio. Aceşti bani vor fi investiţi exclusiv în ei. Aceşti bani nu sunt suficienţi, COSR are nevoie din ce în ce mai mult de partea financiară, dar şi de infrastructură pentru a crea ceea ce în trecut exista, acea bază de selecţie din care federaţiile îşi trag seva”, a explicat Petrache.

    Directorul general al Niro Investment Group, Vasile Gabriel Niţă, a explicat că îşi doreşte ca firma pe care o conduce să fie nevoită să ofere premii cât mai mari după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. “Restartăm suportul pentru sportul românesc, în general, şi pentru olimpismul românesc, în special. Acest contract are în vedere perioada de pregătire pentru Rio. Va fi avută în vedere şi premierea rezultatelor, astfel că am vrea să avem motive temeinice să umblăm la conturile societăţii. Am vrea să avem rezultate cât mai bune”, a subliniat Niţă.

  • Vodafone îşi lasă clienţii să navigheze la viteză maximă: “Smartphoneul funcţionează atât de bine pe cât de bună e reţeaua”

    “Smartphoneul funcţionează atât de bine pe cât de bună e reţeaua. Doar aşa poţi vedea cu adevărat care sunt performanţele smarthphoneului”, a declarat Andrea Rossini, director comercial rezidenţial în cadrul Vodafone România. Compania a investit în ultimii doi ani circa 55 de milioane de euro pe piaţa locală în modernizarea reţelei.

    Vodafone avea la sfârşitul lunii iunie 8,568 milioane de clienţi în România, dintre care 7,986 milioane utilizatori ai serviciilor mobile şi 55.586 utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

  • SUA, Franţa, Italia, Polonia şi Norvegia ar fi promis Ucrainei armament de înaltă precizie

    Ministere ale Apărării din ţările menţionate au dezminţit afirmaţiile liderului Partidului Bloc al lui Petro Poroşenko, informează RIA Novosti online.

    Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat vineri, la finalul Summitului NATO de la Newport, în Marea Britanie, că mai mulţi aliaţi sunt pregătiţi să furnizeze armament de înaltă precizie Ucrainei şi să trimită consilieri militari în ţara sa. Însă atunci când a fost întrebat care sunt aceste ţări, Poroşenko a refuzat să răspundă, invocând natura confidenţială a acestei informaţii.

    Dar consilierul său Iuri Luţenko a anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, că este vorba despre Statele Unite, Norvegia, Italia, Franţa şi Polonia.

    Şefii de stat şi de guverne reuniţi în Ţara Galilor joi şi vineri au decis să consolideze în mod semnificativ cooperarea Alianţei Nord-Atlantice cu ţări vecine Rusiei, şi anume Ucraina, Georgia, Finlanda şi Republica Moldova. NATO intenţioanează să implice mai activ aceste state în manevre şi programe de antrenament ale blocului militar.

    Organizaţia a anunţat deja că următoarele exerciţii ale statelor NATO vor avea loc la jumătatea lui septembrie în partea de vest a Ucrainei. În plus, participanţii la summit au anunţat crearea de către statele membre a unor fonduri destinate modernizării armatei ucrainene. Ele vor atinge doar 15 milioane de euro, dar o sursă de la sediul NATO susţine că este vorba despre primele plăţi şi că suma va creşte în viitor.

    Casa Albă şi-a exprimat, de asemenea, voinţa de a ajuta Ucraina să elaboreze o nouă strategie a Apărării şi să-şi dezvolte Garda Naţională.

    Ministerul polonez al Apărării a dezminţit duminică afirmaţiile lui Iuri Luţenko despre existenţa unor acorduri în vederea livrării de armament modern către Ucraina. Un purtător de cuvânt al ministerului, Jacek Sonta, a declarat că “nu confirmă această informaţie. Niciun acord nu a fost convenit la Summitul NATO cu privire la furnituri de armament modern din Polonia către Ucraina. Este foarte probabil ca acest consilier al preşedintelui să se refere la planurile sale viitoare”.

    Americanii nu au confirmat nici ei declaraţia liderului Partidului Bloc al lui Poroşenko. “Statele Unite nu au făcut nicio propunere privind livrarea de armament către Ucraina”, a declarat un oficial american de rang înalt pentru agenţia Reuters. Potrivit agenţiei, lideri NATO au afirmat anterior că Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să furnizeze armament Ucrainei, dar că statele membre au “dreptul de a lua o asemenea decizie cu titlu unilateral”.

    “Norvegia nu plănuieşte să livreze armament sau material Ucrainei. La ora actuală încercăm să aflăm de ce a fost difuzată o astfel de informaţie”, a declarat pentru agenţia oficială rusă de presă Itar-Tass Lars Gjemble, un purtător de cuvânt al Ministerului norvegian al Apărării.

    Italia a anunţat, în schimb, că este pregătită să ofere o “asistenţă militară” Ucrainei sub forma unor echipamente neletale – veste şi căşti antiglonţ, scrie La Repubblica.