Tag: vanzari

  • Philips anunţă creşteri în al treilea trimestru

    Vânzările au crescut cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar marja  EBITDA(nivelul câştigurilor înainte de plata dobânzii, taxelor, deprecierii şi amortizării) a crescut ajungând la 562 milioane euro sau 10% din vânzări, comparat cu al treilea trimestru al anului 2012 când reprezenta 6,3% din vânzări. Venitul net al companiei s-a ridicat la 281 milioane euro, comparativ cu al treilea trimestru al anului 2012 când însuma 105 milioane de euro.

    Philips a anunţat şi un nou program de răscumpărare a acţiunilor în valoare de 1,5 miliarde de euro care a început pe 21 octombrie.
    “Acest trimestru a fost unul de consolidare a companiei Philips, mai ales dacă luăm în calcul climatul financiar încă instabil. Sunt onorat să anunţ îmbunătăţirea rezultatelor operaţionale cu 33%, aceasta fiind un rezultat firesc al programului de restructurare Accelerate!. (…) Am progresat datorită acestui program care a însumat până acum o reducere a cheltuielilor de până la 856 milioane de euro, numai în al treilea trimestru al anului trecut realizându-se o economie de 183 de milioane de euro”, a declarat Frans van Houten, CEO al Philips.  

    Sectorul de asistenţă medicală a înregistrat o scădere de 2%, din cauza stagnării comenzilor pentru îngrijirea pacientului şi a informaticii medicale, în timp ce sistemele de imagistică au înregistrat o uşoară creştere a vânzărilor.  Comparativ cu anii trecuţi, vânzările au păstrat o constantă. În regiunile cu creştere economică, vânzările au crescut cu 3% faţă de anul trecut, cu precădere în China, Europa Centrală şi de Est şi America de Sud. Marja EBITDA, cu excepţia restructurărilor şi a altor taxe de achiziţii, a crescut cu un procent de 2 puncte constant, ajungând la 14,6%.

    Vânzările pe sectorul de Consumer Lifestyle comparate cu cele de anul trecut au crescut cu 9%, astfel că atât pe aria de sisteme de sănătate şi comfort, precum şi pe cea de îngrijire personală şi aparatură electrocasnică domestică s-au înregistrat creşteri constante.  Marja EBITDA, cu excepţia restructurărilor şi a altor taxe de achiziţii, a crescut la 11,1% având o îmbunătăţire anuală de 3%.

  • McDonald’s raportează un profit de 1,5 mld.dolari în trimestrul al treilea, în creştere cu 5%

    Vânzările restaurantelor deschise de cel puţin 12 luni, un important indicator al afacerilor companiei, au crescut cu 0,9% în perioada analizată, uşor sub estimările analiştilor.

    În trimestrul al treilea al anului trecut, compania americană a înregistrat venituri de 7,15 miliarde de dolari şi un profit net de 1,45 miliarde de dolari.

    Rezultatele McDonald’s au evoluat pozitiv în Statele Unite şi Europa, dar au înregistrat scăderi în regiunile Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit unui comunicat transmis luni de grupul american.

    Pentru trimestrul al patrulea, compania anticipează că vânzările vor evolua în linie cu trendul ultimelor trimestre, în timp ce marjele înregistrate de restaurante vor scădea.

    În primele nouă luni ale anului, vânzările McDonald’s au crescut cu 2%, la 21 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat cu 3%, la 4,18 miliarde de dolari.

  • Vânzările de computere, tablete şi smartphone-uri cresc în acest an cu 4.5%, la 2,32 mld. unităţi

    Livrările de tablete vor consemna un avans de aproape 43%, la 184 milioane de unităţi, potriivt datelor companiei de cercetare de piaţă.

    Gartner notează că tabletele de dimensiuni mici, cu diagonala de până la 8 inci, sunt tot mai populare şi vor continua să înregistreze o evoluţie a vânzărilor mai bună decât tabletele mai mari, trend care va trage în jos preţurile.

    “Consumatorii vor fi bombardaţi cu reclame la noile dispozitive ultramobile, care vor atrage atenţia, dar nu neapărat şi banii potenţialilor clienţi. Continuând trendul pe care l-am observat anul trecut, anticipăm că sezonul sărbătorilor de iarnă va favoriza tabletele de dimensiuni mici, în timp ce preferatul ultimilor ani, smartphone-ul, îşi pierde farmecul”, a declarat într-un comunicat Carolina Milanesi, vicepreşedinte de cercetare la Gartner.

    Vânzările de computere desktop şi laptopuri vor continua să scadă, cu livrări totale de 303 milioane de unităţi, în declin cu 11,2% faţă de anul trecut.

    Piaţa telefoanelor mobile va continua să crească, consideră Gartner. Astfel, vânzările vor avansa cu 3,7% anul acesta, la 1,8 miliarde de unităţi.

  • Creştere cu 6% a vânzărilor Grupului Roche în primele 9 luni ale anului

    Severin Schwan, CEO al Roche, a declarat cu privire la rezultatele companiei în primele trei trimestre: “Cererea pentru produsele oferite de ambele noastre divizii rămâne în continuare ridicată. Ne vom îndeplini obiectivele asumate pentru acest an. Sunt încântat de rezultatele deosebite ale noilor noastre medicamente oncologice, care au îmbunătăţit semnificativ supravieţuirea bolnavilor cu forme agresive de cancer.”

    Vânzarile Diviziei de Farmaceutice a Roche au crescut cu 7% în primele 9 luni ale anului 2013, ajungând  la 27.2 miliarde de franci elveţieni. Această creştere s-a datorat în special produselor din portofoliul de oncologie, dar şi perfomanţelor înregistrate de medicamentele destinate tratamentului poliartritei reumatoide.

    Linia de cercetare şi dezvoltare a Roche include în acest moment 65 de noi molecule, două treimi dintre acestea urmând a fi însoţite de teste companion de diagnostic, ceea ce întăreşte poziţia companiei în domeniul medicinei personalizate.

  • Rezultatele mizei pe leu: soldul creditelor imobiliare ale BCR în lei a crescut de 2,5 ori

    Potrivit informaţiilor oferite de bancă, portofoliul pe segmentul de credite ipotecare şi imobiliare standard (exclusiv Prima Casă) acordate în lei s-a multiplicat de aproximativ 2,5 ori comparativ cu 15 octombrie 2012, dată la care BCR a luat decizia creditării preponderent în lei.

    “Creditele în lei sunt deja prima opţiune a clienţilor, prin avantajele legate de eliminarea riscului valutar şi posibilitatea accesării unei sume mai ridicate. Trendul descrescător al indicelui ROBOR a condus la anularea diferenţei dintre costul total al unui credit în EUR şi al unui credit acordat în lei”, a declarat Andrew Gerber, director de Management al Produselor Retail în cadrul BCR.

    Analiştii BCR estimează că dobânzile interbancare la lei se vor reduce în continuare, ceea ce va duce la ieftinirea şi mai mult a creditelor în lei. Rata inflaţiei ar putea atinge un minim record de 1-1,5% la începutul anului 2014, iar dobânda ROBOR la 3 luni s-ar putea stabiliza în jurul nivelului de 3% în 2014.

    “Din poziţia de lider al pieţei bancare am impus un ritm accelerat de reducere a dobânzilor la creditele în lei. În prezent, BCR are cea mai bună ofertă de creditare din piaţă pentru creditele imobiliare, cu un DAE care pleacă de la 6,08%. Vrem să acordăm credite. Avem suficientă lichiditate şi suntem pregătiţi să susţinem revenirea creditarii şi economia pe ansamblu, prin credite garantate şi negarantate”, a adăugat Andrew Gerber.

    BCR, cea mai mare bancă din România, a terminat prima jumătate a anului cu un profit de aproape 557 mil. lei, faţă de o pierdere de 125 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

  • Mărcile exclusiviste o duc bine, dar piaţa auto, în ansamblu, nu prea

    De la deschiderea din luna mai şi până în octombrie, de la Porsche Pipera au fost livrate către clienţii Porsche Inter Auto România aproximativ 500 de automobile.  Printre modelele exclusiviste aflate în portofoliul Porsche Pipera se numără Porsche 911 Turbo, Porsche Panamera SE Hybrid, Audi A8 şi noua limuzină A3, Lamborghini Gallardo Spyder Performante sau Bentley Continental GTC Speed.

    Porsche Inter Auto România, care mai include alte patru centre auto, se aşteaptă ca până la finele anului să vândă 5.300 de maşini noi şi să înregistreze o cifră de afaceri de 131 de milioane de euro în 2013. În 2012, vânzările totale Porsche Inter Auto România au totalizat 5.460 de maşini noi, iar cifra de afaceri s-a ridicat la 159 milioane de euro.

    În ansamblu, piaţa auto a crescut în fiecare lună din trimestrul al treilea, încheiat cu un avans de 3,1% faţă de intervalul similar din 2012, însă la nouă luni înregistrează o scădere de 11,4%, cu un minus de 9,8% la autoturisme, potrivit datelor APIA.

    “În continuare, vânzările pe piaţa din România sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (73% din total la nouă luni). În ceea ce priveşte situaţia pe luna septembrie, raportul este şi de această dată favorabil achiziţiilor realizate de către persoanele juridice, care reprezintă 68% din total (în creştere faţă de luna august, când ponderea a fost de 65%). Oricum, pe fondul demarării Programului Rabla, în ultimele trei luni (iulie-septembrie), situaţia s-a mai echilibrat faţă de primele luni ale anului, când acest raport era net în favoarea persoanelor juridice (peste 80%)”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

  • Carrefour a raportat vânzări de 21,1 miliarde euro pentru trimestrul al treilea, cu creştere în Franţa

     Astfel, vânzările totale ale grupului francez de retail au scăzut cu 1,3% în trimestrul al treilea, la 21,1 miliarde euro. După excluderea efectelor variaţiei cursurilor de schimb valutar şi a preţului carburanţilor, veniturile Carrefour afişează un avans de 3,4% în perioada analizată, potrivit unui comunicat transmis joi de companie.

    Hipermarketurile Carrefour din Franţa deschise de cel puţin 12 luni au înregistrat vânzări în creştere cu 1,9%, prima evoluţie pozitivă din trimestrul al doilea al anului 2011, potrivit datelor Bloomberg.

    Carrefour a reuşit să revină pe creştere pe piaţa locală prin reducerea preţurilor şi renovarea hipermarketurilor. Performanţele îmbunătăţite din Franţa compensează pentru problemele din alte regiuni, unde evoluţia nefavorabilă a ratelor de schimb valutar reprezintă o problemă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările magazinului IKEA din România au crescut cu 10% în anul de catalog 2013

     Magazinul, situat în zona comercială Bneasa, a fost vizitat de 3,2 milioane de persoane, în creştere cu aproximativ 200.000, care au cumpărat 12 milioane de produse, se arată într-un comunicat transmis de IKEA România.

    Din valoarea totală a produselor vândute, 56% a fost generată de obiecte de mobilier, iar 44% de accesorii şi decoraţiuni.

    Numărul total al produselor IKEA vândute în România de la intrarea pe piaţă, în martie 2007, a trecut de 65 de milioane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: Florarul de nici 40 de ani care livrează oriunde în România în cel mult două ore

    CONTEXTUL: În 2010 antreprenorul Mugur Frunzetti a investit 50.000 de euro pentru deschiderea afacerii Floria, retailer pe piaţa florăriilor online. La acel moment, cea mai mare parte a vânzărilor din domeniu erau nefiscalizate.

    DECIZIA: La numai câteva luni de la lansarea afacerii, fondatorul hotărăşte să schimbe modelul de afaceri consacrat. De regulă, florăriile online primesc comenzile de pe o zi pe alta, dar Frunzetti a dorit să livreze buchetele la două ore de la comandă. Pentru aceasta a apelat la parteneriate cu florării locale.

    EFECTELE: Partenerii acoperă acum 50 de oraşe din provincie, iar vânzările în acest sistem reprezintă jumătate din volumul afacerii. Antreprenorul previzionează pentru anul în curs o cifră de afaceri de un milion de euro, cu 40% mai mult faţă de anul trecut. Ritmul de creştere este de două ori mai rapid decât al pieţei de vânzări de flori în mediul online.



    “IN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI AM AVUT O CIFRĂ DE AFACERI DE 600.000 DE EURO, cu 10% peste aşteptările noastre”, spune Mugur Frunzetti, care a fondat afacerea Floria în 2010, cu o investiţie de 50.000 de euro. Previziunile pentru anul în curs ţintesc o cifră de afaceri de 1 milion de euro, faţă de 700.000 de euro în 2012.

    Piaţa totală a vânzărilor de flori în România, care se împarte în mod egal între vânzările „la negru„ şi cele fiscalizate, este evaluată de antreprenor la 100 de milioane de euro, dintre care online-ul reprezintă 2,5%, adică 2,5 milioane de euro. Floria este lider al acestui segment, cu o cotă de piaţă de circa 40% şi o echipă de zece angajaţi. Online-ul este, cu un ritm de creştere de 20%, şi partea cea mai dinamică a pieţei, care la nivel general stagnează.

    În urmă cu trei ani antreprenorul a deschis florăria online chiar în ziua în care împlinea 34 de ani. „Consideram atunci, ca şi acum, că a dărui flori este cel mai frumos gest din lume„, spune Frunzetti, care a absolvit un MBA în California, la Berkeley, specializarea Pieţe Financiare. „Am fost angajat pentru scurt timp într-o firmă de brokeraj de asigurări, însă mi-a fost întotdeauna clar că am o construcţie de antreprenor.„ De fapt, primul plan de afaceri l-a făcut când avea doar 18 ani – pentru Bucharest Popcorn.

    La întoarcerea de la MBA a fost angajat ca director de vânzări la Sara Merkur, de unde a plecat pentru a face propria firmă de brokeraj în asigurări. În 2005 a fondat MarketOnline.ro, pe care a vândut-o în 2009. Apoi a petrecut câteva luni călătorind, „pentru relaxare, pentru a descoperi lumea, timp în care mi-am dat seama că sunt un antreprenor care nu se poate opri pentru mult timp, trebuia să încep un nou proiect„, povesteşte Frunzetti.

    Cu banii obţinuţi din vânzarea MarketOnline.ro a pornit afacerea Floria.ro, care a ajuns la break-even în circa un an, spune antreprenorul, care estimează că a investit în total în afacere în jur de 200.000 de euro.

    DECIZIA DE A FACE LIVRARE ÎN DOUĂ ORE DE LA COMANDĂ, CHIAR ŞI ÎN PROVINCIE, „A VENIT REPEDE DUPĂ CE AM LANSAT AFACEREA, PÂNĂ LA FINALUL LUI 2010„.  El povesteşte că iniţial a testat modelul clasic, pe care încă îl mai practică şi azi multe florării online, care preiau comenzile, fac buchetele la sediu şi le livrează a doua zi, prin intermediul unui curier. „Deşi modelul funcţionează în aproape toate industriile care vând online, nu este unul ideal pentru flori„, explică antreprenorul.
     

  • Vânzările de computere personale la nivel mondial au scăzut cu 8,6%

     Piaţa PC-urilor s-a contractat pentru cel de-al şaselea trimestru consecutiv. Grupul chinez Lenovo s-a menţinut lider mondial după vânzările de computere, urmat de Hewlett-Packard, care a revendicat prima poziţie pe piaţa americană, potrivit datelor Gartner, citate de Bloomberg.

    Producătorii de PC-uri nu au reuşit să propună noutăţi atractive pentru clienţi, aceştia preferând să acceseze internetul utilizând tablete, care au avantajul unui preţ mai mic, potrivit Gartner. “Oferta largă de tablete Android cu preţuri mici a atras consumatorii de pe pieţele emergente”, comentează analiştii Gartner într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro