Tag: parlament

  • Topul chiulangiilor din plen

    Pentru unii senatori si deputati, platourile televiziunilor sunt
    mult mai interesante decat munca din parlament, alesii motivand
    absenta din plen prin nevoia de a explica la televizor activitatea
    politica. Aceasta, in contextul in care o cincime dintre deputati
    si aproape doua treimi dintre senatori nu au fost prezenti in plen
    la mai mult de jumatate dintre sedintele legislativului. Cel care
    detine recordul de absente in cazul camerei superioare este
    senatorul PNL Ioan Ghise, care si-a exprimat un singur vot, in
    perioada septembrie-decembrie 2009.


    Aflati cum se justifica alesii intr-un material
    amplu pe www.gandul.info

  • Bugetul pe 2010 a fost aprobat

    Deputatul PSD Aura Vasile a spus, in timpul dezbaterii la legea
    educatiei, ca social democratii nu mai sustin amendamentele de
    vreme ce toate sunt respinse. Niciunul din amendamentele adoptate
    in comisii nu a trecut de plenul Parlamentului.

  • Prigoana despre transformarea Casei Poporului in Mall: Nu va fi magazin, ci cu totul si cu totul altceva

    El a precizat ca este vorba despre cladirea care se afla in fata
    Magazinului Junior. “Este vorba despre un proiect de lege pe care
    peste doua saptamani o sa il depun in Parlament, de mutare a
    Parlanentului Romaniei in Biblioteca Nationala. Acolo nu a fost
    niciodata Biblioteca Nationala, a fost o cladire construita de
    Ceausescu in vederea crearii unei biblioteci, ea a ramas in
    paragina de 20 de ani, acum a inceput intr-un avant pionieresc
    Ministerul Culturii sa faca investitie de 64 de milioane de euro,
    asa-numitul Mall Cultural, dar eu cred ca 300 de deputati sau
    senatori sau cum va fi in unicameral, au loc acolo, in cladirea
    aceasta, iar aceasta minunata cladire sa aduca plusvaloare
    poporului roman”, a spus Prigoana.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Parlamentul a adoptat articolele bugetului de stat

    Camera Deputatilor si Senatului au finalizat analizarea pe
    articole a proiectului de buget, amanand pentru final adoptarea
    articolului care precizeaza veniturile si cheltuielile acestui
    proiect.

    Mai multe stiri pe
    www.mediafax.ro

  • Sase federatii sindicale cer ca salariul minim brut pe economie sa fie de 705 lei

    Federatiile fac apel catre Presedintie, Guvern, Parlament si
    Ministerul Muncii referitor la faptul ca legea unica prevede
    salariul minim garantat in plata de 705 lei, iar salariul minim pe
    economie se mentine la 600 lei, fiind discriminare intre sectorul
    bugetar si cel concurential.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Ministrii propusi, audiati marti in comisii; miercuri se da votul de investitura

    Acest program a fost stabilit in sedinta de luni a Birourilor
    permanente reunite.

    Lista Guvernului si programul de guvernare au fost depuse la
    Parlament duminica dupa-amiaza. Presedintele Traian Basescu a
    declarat, joi dimineata, dupa ce a anuntat desemnarea lui Emil Boc
    ca premier, ca termenul limita de avizare a noului Executiv este
    data de 23 decembrie.

    Alte stiri pe www.mediafax.ro

  • Lista finala a Guvernului Boc

    Premier: Emil Boc
    Vicepremier: Marko Bela
    Ministrul Internelor: Vasile Blaga
    Ministrul Afacerilor Externe: Theodor Baconschi
    Ministrul Justitiei: Catalin Predoiu
    Ministrul Economiei: Adriean Videanu
    Ministerul Finantelor Publice: Sebastian Vladescu
    Ministrul Transporturilor: Radu Berceanu
    Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului: Elena Udrea
    Ministrul Educatiei, Tineretului si Sportului: Daniel Funeriu
    Ministrul Agriculturii: Mihail Dumitru
    Ministrul Sanatatii: Cseke Attila
    Ministrul Culturii: Kelemen Hunor
    Ministrul Mediului: Laszlo Borbely

    Ministrul Apararii Nationale: Gabriel Oprea
    Ministrul Comunicatiilor: Gabriel Sandu
    Ministrul Muncii: Mihai Seitan

    Lista Guvernului si programul de guvernare au fost depuse la
    Parlament, duminica dupa-amiaza, luni urmand sa fie stabilit
    calendarul audierii ministrilor in comisiile de specialitate in
    vederea votului de investitura.

    Ministrii nominalizati in viitorul Guvern vor fi audiati marti
    de catre comisiile parlamentare, iar noul Executiv va fi supus
    miercuri votului Parlamentului, au declarat, duminica, surse
    oficiale.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • La negocierile cerute de Negoita au venit doar liderii PDL, minoritati si independenti

    La discutiile de la Guvern s-au prezentat Emil Boc, Adriean
    Videanu si Vasile Blaga (PDL), Varujan Pambuccian si Aurel Vainer
    (minoritati), Gabriel Oprea si Eugen Nicolicea (independenti).


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Cabinetul Croitoru, respins de Parlament

    Guvernul Croitoru a primit 189 de voturi “pentru”, 250 de voturi
    “împotrivă”, iar un vot a fost anulat, a anunţat deputatul PNL
    Ludovic Orban. Pentru a fi învestit, Cabinetul ar fi trebuit să
    primească 236 de voturi favorabile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Croitoru admite că programul de guvernare e similar PDL-PSD

    El a arătat, în plenul Parlamentului, că măsurile economice
    prezentate în programul de guvernare sunt deja incluse în acordul
    de finanţare încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional,
    cu revizuiri ulterioare, şi nu pot fi modificate fără să afecteze
    baza acestui acord.

    “La alte capitole, precum cultura sau protecţia consumatorilor,
    obiectivele sunt corecte şi trebuie păstrate”, a adăugat
    Croitoru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro