BusinessMagazin

Tag: refuz

  • ANM: Ploile mai însemnate vor reveni din 27 mai, dar după prima viitură pe Dunăre

    “Până marţea viitoare, 27 (mai – n.r.), cantităţile de precipitaţii în România pot fi punctual 15-20 milimetri, ceea ce înseamnă că nu pot să contribuie la creşterea suplimentară a nivelurilor râurilor din interiorul ţării. A doua veste bună este că nici în bazinul Dunării – Croaţia, Serbia, Ungaria – nu sunt ploi până lunea viitoare. Pe 27, însă, în bazinul Dunării începe să plouă. Nu putem estima de acum cantităţile, dar vom ţine la curent şi autorităţile şi populaţia, pentru că va ploua din 27 şi în bazin, şi în România. Partea bună este că nu se suprapune viitura de acum din Ungaria cu cantităţile de precipitaţii din 27-30”, a spus directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, la comandamentul pentru inundaţii de la Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce, cum şi cât plăteşti pentru reuşită

    Acolo, omul a început să lucreze pentru o brumă de bani, pentru că putea refolosi materiale pentru a-şi construi propria barcă cu care să facă înconjurul lumii – aceasta era convenţia cu proprietarul şantierului. Şi a trăit cu banii aceia puţini, dormind sub sau, mai târziu, în corpul bărcii sale, un hirsut cu barba zbârlită şi păr răzvrătit, ani de zile, pentru a-şi îndeplini visul. La acutizarea crizei, românii au plecat de la şantier, pentru că nimeni nu-şi mai repara iahtul. Iar povestea mea rămâne cu final deschis, pentru că nu a mai putut să îmi spună nimeni şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu universitarul şi cu barca sa. Îmi place să cred că a izbândit, cei care au lucrat cu el spun că a renunţat la mult prea multe – carieră, familie, stabilitate – pentru ideea sa.

    Al doilea personaj este cunoscut de multă lume, cred. Se numeşte Jérôme Kerviel şi este traderul condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru că a prejudiciat, în 2008, grupul Société Générale cu 4,9 miliarde de euro. Judecătorii au ajuns la concluzia că a manipulat date şi tranzacţii, iar şeful băncii l-a caracterizat la un moment dat drept terorist. Pe de altă parte, tânărul spune că a folosit metodele pe care le-a învăţat ca angajat al băncii, că supraveghetorul său a deconectat sistemul de alertă care reacţiona la depăşirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro, că pentru a investi 150 de milioane de euro era de ajuns numai o secundă şi alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro.

    Nu intru în zona cu cine şi ce a ştiut şi cine şi ce a susţinut la tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic şi financiar care s-a învârtit din ce în ce mai repede şi care s-a defectat în 2008. Acum el a ajuns, după judecăţi şi apeluri, la finalul drumului şi trebuie să facă puşcărie. La începutul lunii mai se afla în Italia, cu gânduri sinucigaşe, dar întâlnirea cu papa Francisc l-a schimbat, iar Kerviel vorbeşte de iluminare; pe urmă a plecat pe jos spre Franţa, într-un hagealâc care îl duce spre izbăvirea sa, închisoarea. Merge mai pe ocolite, într-un demers uşor de înţeles – se bucură de libertate, de verdeaţă, de ţigările sale, ba uneori de simpatia oamenilor. Şi spune, şi aici tind să-i dau dreptate, că lumea nu a învăţat nimic din criză, că lucrurile au rămas cam la fel cum erau în 2008. Un detaliu pentru filmul meu: mergea pe autostradă, iar un poliţist a vrut să-l amendeze pentru asta. I-a povestit poliţistului că datorează 4,9 miliarde de euro, iar acesta a izbucnit în hohote şi a renunţat la ideea amenzii.

    Două poveşti frumoase, nu? În esenţă, două istorii cu oameni care au plătit pentru propria idee de reuşită. Nu am alte idei moralizatore, voiam doar să povestesc cele două istorii şi să dau o temă de gândire.

    Ilustrez cu un Turner frumos, cu un nume imposibil – „Nava de linie Temerarul remorcată la ultima ancorare pentru a fi distrusă„; este, în fond, o poveste la fel de frumoasă ca aceea a polonezului sau a lui Kerviel; Temerarul, o navă construită din 5.000 de stejari, cu 98 de tunuri şi un echipaj de 750 de oameni, a fost nava care a stat alături de Victory a lui Nelson la Trafalgar – povestea eroismului. Acum, măreaţa, eleganta navă este trasă spre locul supliciului de un mic remorcher cu aburi – povestea progresului, a victoriei focului asupra pânzelor. O reuşită.

  • Singurul sfat de care ai nevoie pentru a fi mai productiv

    Ernest Hemingway se trezea in fiecare dimineaţă şi începea imediat să scrie. Îşi descria rutina zilnică spunând „Când lucrez la o carte sau la un subiect scriu în fiecare dimineaţă imediat după apariţia primei raze de lumină, când nu este nimeni care să te deranjeze, este răcoare şi începi să te încălzeşti pe măsură ce scrii”.

    Rutina lui Hemingway şi a altor autori prolifici, artişti şi oameni de ştiinţă ,meţionaţi în cartea “Daily Ritualis: How Artists Work, l-au inspirat pe jurnalistul James Clark să stabiiească o regulă care să ajute în productivitatea angajaţilor din orice domeniu.

    Potrivit lui, cea mai importantă regulă este:„Să faceţi cele mai importante lucruri înaintea tuturor celorlalte în fiecare dimineaţă”, scrie jurnalistul într-un material Business Insider.

    Presupunem de multe ori că productivitatea înseamnă să facem mai multe lucruri în fiecare zi, iar presupunerea este greşită, deoarece, potrivit jurnalistului, productivitatea înseamnă de fapt să facem mai multe lucruri importante şi să le facem bine. Indiferent de domeniul de lucru, există doar câteva lucruri cu adevărat importante care trebuie făcute cu atenţie, iar acestea ar trebui programate primele în agenda zilnică.

    De ce nu respectăm această regulă? Majoritatea oamenilor petrec cel mai mult timp organizându-şi agenda în funcţie de a altora – un lucru care poate fi o consecinţă a felului în care am fost educaţi: în şcoală primim diverse sarcini şi ni se spune când se dau testele, la muncă, primim deadline-uri şi anumite cerinţe de la superiori. Ne obişnuim astfel să întrerprindem acţiuni ca reacţie a aşteptărilor, comenzilor sau nevoilor altora. Astfel, la începutul zilei, nu ni se pare ciudat să ne deschidem inbox-ul, să ne verificăm telefonul şi să căutăm ultimele comenzi primite.

    Acest comportament este o greşeală deoarece sarcinile care par urgente sunt de fapt mai puţin importante, cele cu adevărat importantee sunt cele referitoare la speranţele, visele, creaţia noastră sau creşterea propriei afaceri. Nu trebuie să ne ignorăm responsabilităţile ca părinţi şi angajaţi, dar trebuie să răspundem şi de propria agendă, nu doar de a celorlalţi.

     

  • Cel mai ruşinos aeroport din România vede primii pasageri, după 20 de ani în care a stat cu pista goală

    Compania Fly România, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, este primul transportator aerian care operează zboruri de linie în Delta Dunării. 

    “Zborurile pe ruta Otopeni–Tulcea vor fi operate de trei ori pe săptămână, în zilele de marţi, vineri şi duminică. Acestora li se adaugă două zboruri internaţionale: Bergamo–Tulcea, marţi şi vineri, respectiv Frankfurt–Tulcea, duminică”, se arată într-un comunicat al companiei.

    “Începând de astăzi, 16 mai, operăm zboruri înspre şi dinspre Delta Dunării. Am găsit multă deschidere din partea oficialităţilor din Tulcea şi credem că prin zborul Otopeni – Tulcea, vom contribui la a aduce turiştii străini mult mai aproape de Deltă. De altfel, accesul atât către Deltă cât şi către litoral va fi mult facilitat şi pentru turiştii români din vestul ţării datorită legăturii Timişoara – Otopeni – Tulcea, cu posibilitate de transfer către Constanţa. Ori, din cauza distanţei de până la 16 – 18 ore cu trenul din vestul ţării până la litoralul românesc, turiştii alegeau destinaţii din vest, mai accesibile”, subliniază Cătălin Buţu, directorul executiv al companiei.

    Fly România este un brand al Ten Airways, o companie aeriană cu capital românesc, care şi-a început activitatea în 2010. Până în prezent, a operat în sistem charter şi wet lease, ceea ce presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj şi celelalte servicii pentru a opera în numele unei alte companii Fly România operează zboruri sub brandul propriu începând din luna mai 2014.

    Nicio companie aeriană nu zbura până în prezent în mod regulat pe acea pistă, păzită straşnic din zori şi până în seară de cei 45 de angajaţi. Niciunul din cei 45 nu putea explica de ce aeroportul se numeşte internaţional. Sau măcar aeroport. Citiţi aici povestea aeroportului de la Tulcea, publicată în Business Magazin în vara anului 2013.

    Constantin Albu este din 1995 directorul aeroportului de la Tulcea. El stă de aproape 20 de ani în fotoliul de director, asta deşi în 2012 au zburat la şi de la Tulcea 378 de pasageri, potrivit informaţiilor furnizate de directorul economic Mirela Corobană. Asta înseamnă în medie un pasager pe zi. Vina este, evident, în altă parte. Albu spune că în perioada 2008-2012 aeroportul nu a beneficiat de fonduri pentru investiţii noi sau în curs de finalizare, iar acest lucru are repercusiuni în prezent. „Nu am putut începe operarea cu companii ce doreau să aibă baza pe aeroportul Tulcea din cauza platformei prea mici de îmbarcare-debarcare sau cu companii care aveau ca reglementări ale autorităţii aeronautice de care aparţineau ca lăţimea pistei să fie de 45 de metri şi nu de 30 cât are în prezent“, spune directorul. Pentru viitor, se are în vedere modernizarea şi extinderea pistei de aterizare-decolare, precum şi dublarea platformei de îmbarcare-debarcare, însă planul abia acum se pune pe hârtie: „Se lucrează la scrierea unei cereri de finanţare pentru accesare de fonduri europene“.

    Aflaţi care sunt celelalte aeroporturi falimentare din România.

  • Ce afaceri are pe mână fosta soţie a lui Cristi Borcea. Turismul, gazele şi frumuseţea nu mai aduc bani

    Mihaela Borcea conduce clinica de înfrumuseţare Michelle, fondată în 2004, un business care generează venituri de un milion de euro pe an.

    Totodată, este implicată şi în conducerea hotelurilor deţinute la Botoşani şi Olimp, dar şi în afacerea Auto Gaz Trading, cu activităţi în distribuţia de gaz petrolier lichefiat.

    Fosta soţie a omului de afaceri Cristian Borcea spune că hotelul Premier din nordul Moldovei nu funcţionează la parametri optimi, ca urmare a situaţiei economice dificile din regiune, în timp ce hotelul Muntenia de pe litoral se află în reorganizare judiciară, pe fondul unei datorii către furnizorul de apă existente încă din momentul achiziţiei.

    Mihaela Borcea are în plan două noi proiecte de afaceri în 2014, despre care spune că vor fi o premieră pentru piaţa din România.

    Tribunalul Alba a admis în lune martie cererea de intrare în insolvenţă a SC Crimbo Gas SRL, companie deţinută de mama omului de afaceri Cristi Borcea şi de Crimbo Gas 2000 SRL, societate la care acesta este unic asociat. Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba a admis cererea de demarare a procedurii de insolvenţă pentru societăţi cu răspundere limitată.Insolvenţa firmei a fost solicitată anterior la Tribunalul Alba şi de către Direcţia Finanţelor Publice din Braşov, însă instanţa a dispus contopirea celor două dosare şi a admis intrarea voluntară în procedura de reorganizare. Cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până la data de 11 aprilie 2014. Compania Crimbo Gas SRL, cu datorii de nouă milioane de lei, a avut cifră de afaceri zero în 2012 şi a înregistrat pirederi de 330.000 de lei. Prin comparaţie, în 2009, firma avea o cifra de afaceri de un milion de lei şi pierderi de 1,5 milioane de lei. Firma Crimbo Gas 2000 SRL, care deţine o parte din Crimbo Gas, a avut afaceri de 9 mil. euro în 2012 şi profit de 40.000 de euro.

  • Opinie Mihaela Nicola, CEO The Group: Regula 365

    Mă aliniez însă la obiceiul aproape general de a conversa despre proces şi despre instrumentele care îl însoţesc. Cu diferenţa că încerc să mă refer la consumatori spunându-le „oameni„ – e un cuvânt pe care adresarea profesională aproape că îl exclude, dar judecata emoţională care însoţeşte elaborarea mesajelor în campanii are, în fapt, de-a face cu felul în care oamenii (fie ei consumatori atunci când ajung la raft) vibrează la promisiunile brandurilor către ei.

    Cu vreo două decenii în urmă aveam câteva luni la dispoziţie pentru elaborarea unei campanii publicitare. Agenţiile însoţeau atent toţi paşii deciziilor de marketing pentru justa şi aprofundata analiză. Petreceam săptămâni în evaluări sociologice, testam fiecare slogan, ambalaje şi denumiri ale produselor noi. Între momentul scenariului pentru spotul TV (eroul campaniei în ultimele 5-6 decenii) şi întâlnirea de preproducţie se scurgeau săptămâni destinate reglajelor fine. Filmam mai apoi pe îndelete, petreceam zile multe în postproducţie şi pentru efecte speciale.

    Agenţiile de media ponderau între investiţia radio-televizată, consumul de presă şi expunerea în mediul stradal. Agenţiile de relaţii publice gestionau monologul către jurnalişti (mai stiţi instrumentul acela passé numit „comunicat de presă„?) şi adăugau câteva evenimente subtil destinate unor publicuri specializate. Existau la început, preluate din modelul agenţiilor multinaţionale, agenţii full-service, în care „accounţii„ erau specializaţi în managementul relaţiei cu clienţii şi nimic altceva, în spatele lor erau designeri şi copywriteri, planneri, strategi, regizori, producători, fiecare contribuind cu propriile competenţe la articularea unui efort integrat de comunicare. Iar eroul campaniei publicitare era mereu produsul promovat, brandul şi atributele lui de valoare erau „vedeta„ fiecărei campanii.

    E prea colorată tranziţia către astăzi ca s-o evoc detaliat, dar suntem cu toţii de acord că peisajul arată complet diferit.
    Astăzi avem în România mai mult de 7 milioane de „jurnalişti/reporteri„ sau chiar „broadcasteri„, căci fiecare deţinător de cont în reţele sociale poate difuza opinii, analize, fotografii, mesaje sau filmuleţe conforme cu propriul interes sau discernământ. Segmentarea între ceea ce era „campanie adresată consumatorilor„ şi „campanie destinată jurnaliştilor/publicului specializat„ a apus cu mai mulţi ani în urmă. Nu mai există aşadar diferenţierea profesională între rolul agenţiilor de publicitate şi cel al agenţiilor de relaţii publice.

    În plus, acestora li s-au adăugat agenţiile de digital care se întâmplă să includă doi-trei oameni entuziaşti, ireverenţioşi cu rutina arhaică a procesului şi care sunt la acelaşi moment accounţi, copywriteri, planneri, producători şi regizori ai unor virale care suscită mai mult interes decât campanii elaborate cu vechea metodologie, în agenţii care se încăpăţânează să rămână clasice. Aceste companii de digital, deseori „one man show„ sau, oricum, „few people show„, au acumulat cota de piaţă preluată şi de la agenţii de media, şi de la agenţii clasice de creaţie sau PR.

    Şi pentru că industria n-a ştiut unde să le aşeze în panelul de competitori le-a socotit multă vreme „haiduci profesionali„ care vor fi asimilaţi vechiului proces. N-au fost! Sunt astăzi parte din echipele agenţiilor „clasice„ şi mai au foarte puţin până când vor deveni dirijorii unor orchestre altfel aşezate şi care interpretează partitura comunicării în cu totul altă cheie. E drept că există şi funcţionează încă agenţiile robuste cu tradiţia de a se numi agenţii de creaţie, agenţii de media, agenţii de public relations, iar asta se întâmplă pentru că structuri masive ale unor companii multinaţionale cotate la bursă se reinventează greu şi fac paşi precauţi către transformare.

    Dar realitatea din teren este aceea că agenţiile din felurite discipline au aceeaşi unică preocupare: comunicarea. Aceasta nu mai are reţete prestabilite pentru proces şi specializări desuete, iar procesul nu mai are răbdare să se intituleze diferit şi glamorous pe cărţile de vizită.

  • Opinie Dragoş Pătroi, consultant fiscal: Impozitul pe sumele repatriate

    DRAGOŞ PĂTROI este consultant fiscal şi cadru universitar asociat la ASE Bucureşti.

    Unele voci vorbesc de suma de 10 miliarde de euro, altele avansează ipoteza unei sume undeva în jur de 50 de miliarde de euro. Sincer, o estimare în acest sens mi se pare cel puţin hazardată, cu un pronunţat caracter empiric, dintr-un motiv foarte simplu, respectiv provenienţa sumelor de bani, care se împart în 3 mari categorii: ilegale, semilegale (în unele accepţiuni, „aparent legale„) şi legale (aici am în vedere sumele nerepatriate aferente câştigurilor de capital din companii de tip holding).

    Pe de altă parte, nu puţini sunt cei care susţin că nu mai sunt cine ştie ce bani afară, iar cei care mai sunt nu şi-ar dori neapărat să se şi întoarcă, deoarece cei care au vrut să-şi aducă banii în ţară deja au făcut-o, prin diferite entităţi şi structuri înregistrate în paradisuri fiscale. Şi atunci, de ce ar fi acum un moment oportun pentru promovarea unei astfel de măsuri? În opinia mea, aducerea banilor în ţară ar crea un surplus de lichiditate pe piaţă, fapt deloc de neglijat, mai ales în condiţiile în care statul acţionează ca un veritabil şi extrem de consistent purtător al cererii de masă monetară, prin împrumuturile pe care le contractează, inclusiv pe piaţa internă.

    Cu toate acestea, tot mai multe voci afirmă că sume considerabile de bani „băltesc„ şi acum în sectorul bancar, şi astfel apare întrebarea dacă aceşti bani ar putea fi transformaţi în resurse investiţionale şi, implicit, direcţionaţi către domenii asumate de guvern ca fiind prioritare (cum ar fi, spre exemplu, programele de privatizare ale companiilor de stat) sau se vor orienta tot către economisire sau, cel mult, către tranzacţii financiare de tip speculativ.

    Deşi Marek Belka (şeful departamentului pentru Europa din FMI la momentul respectiv) asimila amnistia fiscală cu „un semn de disperare„, personal nu împărtăşesc această idee, deşi nu cred în moralitatea unei astfel de măsuri, aşa cum nu cred nici în „moralitatea„ evaziunii fiscale. Aş vedea mai degrabă amnistia fiscală ca o recunoaştere tacită a existenţei (reale!) a unor imperfecţiuni – de natură legislativă, dar, mai ales, procedurală, instituţională – în identificarea şi prelevarea obligaţiilor fiscale datorate de unele categorii de contribuabili. Dacă vreţi, „gradul de disperare„ poate fi apreciat mai exact doar în momentul transpunerii în practică a unei eventuale amnistii fiscale, în funcţie de condiţiile, criteriile şi modalităţile efective de implementare a acesteia.

    Cred însă că, pe lângă aspectul pecuniar al problemei (în speţă, impozitul aplicat asupra sumelor repatriate ca urmare a unei amnistii fiscale), o dimensiune foarte importantă o joacă şi garanţiile morale pe care autoritatea publică este dispusă să le ofere „fiilor rătăcitori„. Aici trebuie precizat faptul că, la nivel european, s-au prevăzut limitativ cazurile în care pot fi efectuate verificări în acest sens, exclusiv cu un caracter administrativ, respectiv în cazul fraudelor în materia TVA şi a fraudelor fiscale (Regulamentul nr. 203/17089/CE), dar şi în cazul operaţiunilor de spălare a banilor care au ca scop final finanţarea actelor de terorism.

    În orice altă situaţie aceste verificări sunt excluse şi pe deplin refuzate, iar verificarea sumelor de bani ce au părăsit teritoriul naţional, iniţiate de către ONPCSB, nu pot fi folosite în cadrul procedurilor judiciare ori a verificărilor fiscale decât cu consimţământul expres al statului căruia i s-a solicitat efectuarea acestor verificări (a se vedea memorandumurile de înţelegere cu fiecare stat membru/parte).

  • Negriţoiu, ASF: Situaţia la Omniasig este sub control. Clienţii societăţii nu vor avea de suferit

     “Intervenţia mea de astăzi are scopul de a asigura publicul şi clienţii Omniasig că situaţia este sub control. Ne-am asigurat că niununul dintre posesorii de poliţe Omniasig nu vor avea de suferit şi nu vor fi afectaţi. Este vorba de poliţele pentru locuinţe şi numărul acestora este mult mai mic decât cel vehiculat în presă, la fel de mult şi cei implicaţi. ASF a urmărit permanent evoluţia Omniaisg, a făcut recomandările necesare şi a intervenit când a fost cazul”, a afirmat Negriţoiu.

    El a afirmat că Omniasig este o societate bine capitalizată.

    “Acţionarii au adus peste 100 milioane de euro în ultimii doi ani. Societatea îndeplineşte criteriile de prudentialitate legale, stă bine la solvabilitate şi lichiditate şi are rezerve tehnice suficiente. Ne-am întâlnit cu conducerea Omniasig şi cu acţionarul şi ne-am asigurat că ştiu ce au de făcut, cooperează în rezolvarea acestui caz şi vor lua măsurile necesare pentru ca posesorii de poliţe şi clienţii nu vor avea de suferit”, a arătat preşedintele ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În 2014 se vor finaliza cele mai puţine mall-uri din ultimii nouă ani

     “Două centre comerciale sunt previzionate a fi inaugurate până la finalul anului, ambele dezvoltate de către fondul de investiţii sud-african NEPI, respectiv Vulcan Value Center (35.000 mp) în partea de sud-vest a Bucureştiului şi Shopping City Târgu Jiu (27.000 mp) în Târgu Jiu. În consecinţă oferta care va fi livrată în 2014 în România va atinge cel mai scăzut nivel de după 2005”, se arată în cel mai recent raport al companiei de consultanţă imobiliară JLL România.

    Peste 890.000 mp (aproape 54%) din stocul total se afla în Bucureşti, iar la acesta se vor adăuga încă 150.000 mp, reprezentând volumul livrărilor programate pentru anul viitor, în special în zonele în care nu existau centre comerciale majore. Tot pentru 2015, stocul naţional va mai creşte cu 45.000 mp construiţi în Braşov, unul din cele mai mari oraşe din ţară fără o schemă de retail dominantă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu: Adoptarea Euro nu e un proiect de ţară pentru că e un proiect “prea mic”

     “Adoptarea Euro nu e un proiect de ţară pentru că e un proiect prea mic. România a atins criteriile de convergenţă nominală, ar putea să o facă. Nu sunt impedimente, probabil, dar trebuie să vedem care ar fi atitudinea UE, a CE în speţă. Dar acesta e un proiect care, iertaţi-mă, puteţi să consideraţi cum vreţi, nu e un proiect de ţară”, a susţinut Tăriceanu.

    El a precizat, pe de altă parte, că aderarea nu este, însă, iminentă şi că România ar trebui să facă un efort în continuare pentru a atinge criteriile de covergenţă reală, lucru care mai durează.

    Întrebat ce efecte ar resimţi românii după aderarea la moneda Euro şi dacă vor creşte preţurile, Tăriceanu a precizat: “Permiteţi-mi să vă răspud cu o întrebare: este iminentă aderarea României la zona Euro? Nu. Nu este, cu toate că atingem criteriile de convergenţă nominală”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro