Tag: crestere

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric

     În prima parte a şedinţei de luni, preţul a urcat pentru câteva momente la maximul istoric de 0,7120 lei. În jurul orei 10:40, titlurile Fondului erau cotate la 0,7105 lei, preţ cu 0,35% peste ziua precedentă.

    Evoluţia de luni dimineaţă a venit pe un rulaj de 1,3 milioane lei, acţiunile FP acoperind 65% din lichiditatea totală, de 2,05 milioane lei (460.000 euro).

    În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,18%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,34%.

    În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,22%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Larry Summers şi-a retras candidatura la conducerea Fed

     “Astăzi (duminică), mai devreme, am vorbit cu Larry Summers şi i-am acceptat decizia de a-şi retrage candidatura la preşedinţia Rezervei Federale”, a anunţat Obama, citat într-un comunicat. Decizia lui Summers de a-şi retrage candidatura a fost anunţată un pic mai înainte de către publicaţia The Wall Street Journal (WSJ).

    “Larry era un membru-cheie al echipei mele în momentul în care ne confruntam cu cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune (economică) şi, într-o proporţie deloc neglijabilă, mulţumită competenţei, înţelepciunii şi calităţilor sale de lider am repus economia pe calea creşterii şi am realizat progresele pe care le constatăm în prezent”, a adăugat preşedintele american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric

     Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe volumele de tranzacţionare au fost axate doar pe câteva acţiuni.

    Dacă în primele trei zile din această săptămână investitorii şi brokerii au acordat mai multă atenţiei subscrierilor pe tranşa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, interesul a fost îndreptat vineri mai mult către acţiunile Fondului Proprietatea, care s-au întors la maximului istoric atins pe 16 august.

    Începând din ultima săptămână a lunii august şi până la finalul săptămânii trecute, preţul acţiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creştere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât câştigă un angajat al Mega Image

    La salariu se adaugă un comision din vânzările magazinelor care poate ajunge până la 300 de lei. Practic, cu cât vânzările magazinelor sunt mai mari, cu atât câştigurile angajaţilor cresc. Persoanele care ocupă posturile de şef de tură în cadrul Mega Image Shop&Go nu primesc bonuri de masă, dar obţin din partea angajatorilor prime de Crăciun şi de Paşte, atât în bani, cât şi în produse. Primele variază în funcţie de vechimea angajaţilor între 100 şi 300 de lei.

    Un lucrător comercial care munceşte într-unul dintre cele peste 140 de supermarketuri deschise de Mega Image obţine un salariu net lunar de 900 de lei. El primeşte şi bonuri de masă de circa 200 de lei, pe care nu le poate folosi doar dacă vrea să cumpere din supermarketurile companiei.Xavier Piesvaux este şeful Mega Image.

    Mai multe pe gandul.info

  • Acţiunile Gabriel Resources au închis joi în urcare cu 10,6%, însă au pierdut 43% de la începutul săptămânii

     Titlurile Gabriel au oscilat joi între 71 cenţi şi 87 cenţi, după ce au închis miercuri la 75 cenţi.

    La finalul şedinţei de joi, capitalizarea de piaţă a companiei este de 318,8 milioane dolari canadieni.

    Ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, a declarat, joi, că, în cazul în care proiectul Roşia Montană nu va fi adoptat, Gold Corporation poate emite pretenţii la despăgubiri de 2 miliarde de dolari, care înseamnă 550 milioane dolari cheltuieli pe investiţii realizate şi 1,5 miliarde profitul estimat.

    Volumul tranzacţionat a fost în continuare peste medie, de 2 milioane de acţiuni, însă mai redus faţă de rulajele din primele trei şedinţe ale săptămânii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, locul al doilea în UE în iulie în funcţie de creşterea producţiei industriale

     Producţia industrială a scăzut cu 2,1% în zona euro în perioada analizată.

    Cele mai abrupte scăderi au fost înregistrate în Grecia (-8,2%), Irlanda (-7,9%), Malta (-7,7%) şi Suedia (-6,2%).

    La polul opus, cele mai puternice creşteri au fost consemnate în Estonia (7,8%), România (7,3%) şi Polonia (3,8%).

    Raportat la luna iunie, producţia industrială a UE a scăzut cu 1%, iar cea a zonei euro cu 1,5%, cu mult peste estimările economiştilor, care anticipau un declin de numai 0,3%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook a atins un nou record pe bursă, depăşind 45 de dolari pe acţiune

     Facebook a închis miercuri la New York în urcare cu 3,3%, la 45,04 dolari, record de la listarea companiei, în mai 2012, transmite Bloomberg.

    Compania a luat măsuri pentru atragerea de utilizatori şi clienţi pentru serviciile de advertising dezvoltate de companie pe platforme mobile – smartphone-uri şi tablete.

    Facebook a simplificat procesul de cumpărare de spaţiu publicitar. În trimestrul al doilea, veniturile din publicitatea pe dispozitive mobile au reprezentat 41% din afacerile companiei, în urcare de la 30%.

    Reţeaua de socializare avea 1,15 miliarde utilizatori activi la jumătatea anului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolăescu: Vrem să introducem pe reţetă medicamentul cel mai ieftin, prin noul contract cadru

     “Suntem convinşi că este bine să crească volumul de vânzări şi de desfacere de medicamente generice, din cel puţin două considerente. În primul rând, ne interesează ca cetăţeanul să aibă un acces cât mai mare la medicamente. Cetăţenii români nu sunt bogaţi, cetăţeanii români, în cea mai mare parte, cei care au nevoie de medicamente sunt bătrâni sau copii, sunt cei mai vulnerabili din punctul de vedere al veniturilor. Cu cât vom avea mai multe generice la dispoziţie, cu atât accesul lor va creşte”, a spus ministrul Eugen Nicolăescu, la Forumul Internaţional de Sănătate organizat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

    Cel de-al doilea argument este, potrivit ministrului, că “fondurile publice vor fi mai îndestulătoare” şi “vor ajunge la cât mai mulţi”, cu cât va fi mai promovată vânzarea de medicamente generice.

    Nicolăescu a enumerat trei obiective urmărite prin parteneriatul semnat de Ministerul Sănătăţii şi APMGR, începând cu stabilirea preţului medicamentului generic, pentru care ar trebui găsită cea mai bună formulă într-o lună, do

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea de familie care a supravieţuit crizei: “Am avut şi proiecte de un milion de euro”

    FINALUL ACESTUI AN VA FI AGLOMERAT PENTRU LOREDANA PREDA, antreprenoarea de 35 de ani care deţine Galeriile Noblesse împreună cu soţul său, Silviu. Galeriile Noblesse este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă de lux de pe piaţa locală şi se pregăteşte de extindere: până în noiembrie ar trebui să fie gata o investiţie de peste un milion de euro într-un nou showroom, cel mai mare proiect al companiei, unde vor fi aduse piese de mobilier de import din Italia, Spania, Franţa, Anglia sau Portugalia pe o suprafaţă de aproape 1.000 mp. Este investiţia care a ţinut în priză familia Preda încă de anul trecut, după ce au cumpărat o casă monument istoric din zona pieţei Rosetti din centrul Capitalei, pe care acum o renovează.

    „Cererea există (pentru mobilă de lux – n.red.)„, a ţinut să lămurească încă de la începutul discuţiei Loredana Preda. Care adaugă faptul că tocmai acest lucru a stat la baza deciziei de a face noua investiţie. „Diferenţa este că cererea este mult mai calificată, mai exigentă.„

    CEREREA ÎN CREŞTERE SE VEDE ŞI ÎN REZULTATELE  COMPANIEI, care anul acesta aşteaptă o cifră de afaceri mai mare cu 20-30% comparativ cu 2012, când a avut încasări de aproape 3 milioane de euro. Explicaţia pentru creşterea cererii se află în faptul că proprietăţile valoroase şi-au redus preţurile, iar cei care le-au achiziţionat au nevoie acum de mobilă şi decoraţiuni pentru amenajare, este de părere Loredana Preda. Cele mai scumpe piese din noul showroom vor ajunge la preţuri între 20.000 şi 25.000 de euro.

    „Am învăţat în timpul crizei că este important să ştii pe ce drum vrei să mergi, să nu te laşi pradă tentaţiilor şi să fii bine informat„, spune antreprenoarea care a venit în Bucureşti cu puţin timp înainte de începerea problemelor economice. Dacă în 2007 a făcut prima investiţie în Bucureşti, iar 2008 a fost anul „de acomodare„, în 2009 criza a început să lovească în toate businessurile din economie. A venit ca un duş rece după euforia generată de creşteri economice care ajungeau şi la 7% şi în care businessurile mergeau din inerţie.

    Pe piaţa mobilei generaliste scăderile de vânzări au început în 2009 şi nu s-au oprit nici acum. Secundar, a fost lovit şi segmentul mobilei de lux, care s-a cernut în tot acest timp.Vânzările de mobilă de lux sunt estimate la peste 10 milioane de euro şi se fac în principal pe baza importurilor, deoarece producătorii români nu s-au încumetat să atace acest segment de piaţă.  

    În cazul Galeriilor Noblesse, criza a adus un număr mai mare de furnizori: o parte dintre aceştia au fost înlocuiţi pentru că au dat faliment, dar ultimii ani au adus şi o diversificare a portofoliului companiei. Dacă iniţial persoanele fizice erau cele care generau în totalitate cifra de afaceri a companiei, în ultimii ani şi proiectele de birouri, cafenele, restaurante, hoteluri sau spaţii de magazine au adus din ce în ce mai multe încasări. Acestea din urmă contribuie cu 30% la încasările Galeriilor Noblesse, iar planurile Loredanei Preda sunt să crească acest nivel.

    Unele proiecte la care compania a lucrat se apropie de un milion de euro. Deocamdată planurile de extindere pentru Galeriile Noblesse se opresc la showroomul din piaţa Rosetti. „Consider că Bucureşti este centrul comercial al ţării. Ca provocare pentru noi nu ar fi deschiderea unui showroom în alt oraş, ci ieşirea cu proiecte în afară. Acesta este un obiectiv pe care mi-l doresc.„

  • Febra de la Frankfurt – GALERIE FOTO

    Cea de a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt nu-şi mai propune doar să anunţe ieşirea din criză a industriei auto, aşa cum s-a întâmplat cu cea din 2011, ci doreşte să marcheze un nou standard în ceea ce priveşte opulenţa standurilor constructorilor germani, subliniind parcă supremaţia acestora în lumea automobilului.

    Acum nu se mai discută doar despre mobilitatea viitorului, cu motoare electrice, ci de automobile conectate în reţea, la infrastructura viitorului. Acum automobilul poate fi accesat direct de pe telefonul mobil, iar acesta  poate oferi sugestii cu privire la transportul în comun.

    Toate aceste sisteme sunt deja implementate pe BMW i3, automobilul care va revoluţiona modul cum privim maşinile electrice. Tot la Frankfurt vine şi Mercedes-Benz cu noile versiuni ale S-Klasse, una dintre cele mai luxoase automobile din lume, dar şi primul automobil de serie care se poate conduce singur până la o viteză de 60 km/h. În total, spaţiul expoziţional măsoară la această ediţie 230.000 mp, cu 5.000 mp mai puţin decât în 2011, semn că de această dată constructorii sunt mai prudenţi atunci când vine vorba de investiţii, mai ales pe o piaţă europeană care a atins minimul ultimilor 20 de ani.

    În total, în cadrul salonului sunt prezente aproape 1.100 de companii din 35 de ţări. Având în vedere dimensiunile, doar pentru a-l traversa de la un capăt la celălalt ai nevoie de cel puţin 30 de minute utilizând culoarele speciale, iar vizitarea în amănunt a standurilor durează cel puţin o zi întreagă.

    În ceea ce priveşte numărul de vizitatori, organizatorii se aşteaptă la minimum 800.000 de vizitatori din toate colţurile lumii. Aceştia vor plăti între 45 de euro, dacă vor să viziteze salonul în zilele dedicate companiilor, şi 135 euro, în cazul zilelor normale destinate publicului.

    Acum salonul de la Frankfurt nu mai mizează doar pe europeni, ci şi pe chinezi sau americani. Peste 100 de participanţi sunt prezenţi în standuri din China sau SUA. În plus, din cele 159 de premiere mondiale, 70 sunt din partea constructorilor auto, iar 65 din partea producătorilor de componente. Din acest motiv, Frankfurt este singurul salon din lume din această categorie care pune accent nu doar pe maşini, ci şi pe furnizori.

    În premieră, Dacia vine la Frankfurt cu noul Duster facelift, fiind pentru prima dată când francezii de la Renault prezintă o noutate în cadrul salonului german. Toate celelalte modele de Dacia au fost lansate fie la Geneva, fie la Paris.

    Odată cu lansarea SUV-ului Duster în 2010, acesta a devenit modelul de creştere şi de cucerire a mărcii, care în 2011 a ajuns să deţină peste jumătate din producţia uzinei de la Mioveni, an în care şi cifra de afaceri a Automobile Dacia a ajuns la maximul istoric de 3,11 mld. euro, având în vedere că preţul mediu al unui Duster este de 15.000 de euro, dublu faţă de cel al unui Logan sau Sandero.