Tag: servicii

  • Noul şef Romtelecom şi Cosmote: Vreau să transform cei doi operatori într-unul funcţional şi eficient

     “Fuziunea este la început, nici nu s-a stabilit etapele acestui proces. Este prematur să vorbim de concedieri, care nici nu sunt prioritatea mea, în urma fuziunii Romtelecom-Cosmote. Prioritatea mea este să facem cele doua companii funcţionale într-una singură şi să ofere servicii integrate fix-mobil. Pe de alta parte, modelul de business trebuie să fie eficient. Din fuziunea celor două companii trebuie să creăm cea mai potrivită companie pentru piaţa românească, să aducă un profit sustenabil acţionarilor. Dacă nu sunt eficiente, nu aveam bani pentru investiţii în noi tehnologii, şi atunci intrăm intr-o spirală negativă, care va afecta pe toată lumea – salariaţi, acţionari, clienţi”, a declarat Beckers într-o întâlnire cu jurnaliştii.

    Beckers, fost director general al T-Systems Franţa, divizie a Deutsche Telekom, a preluat conducerea Romtelecom şi Cosmote România de la 1 aprilie, înlocuindu-l pe Stefanos Theocharopoulos, care ocupa aceste poziţii din ianuarie 2008, respectiv iulie 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange vrea acorduri cu firme de cablu în România pentru a oferi pachete de servicii-TV şi Internet

     Grupul francez a luat ca model relaţia dintre operatorul de telefonie Verizon Wireless şi compania de cablu Comcast în SUA, care le permite acestora să-şi vândă reciproc serviciile păstrându-şi brandurile, a spus Girard, citat de Bloomberg.

    France Telecom caută modalităţi de a se extinde pe segmentul tot mai atractiv al pachetelor de servicii – strategie pe care o adoptă şi rivalii din Europa – fără să facă achiziţii scumpe, a afirmat oficialul.

    România şi Belgia, unde France Telecom oferă doar servicii de telefonie mobilă, sunt principalii candidaţi pentru acest tip de relaţie, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Microsoft pregăteşte reorganizarea grupului pentru concentrarea pe dispozitive şi servicii

     Schimbările vor da mai multe responsabilităţi unor directori precum Satya Nadella, şefa diviziei de servere, Don Mattrick, conducătorul Xbox, Qi Lu, şeful diviziei online şi Tony Bates, preşedintele Skype, transmite Bloomberg.

    Directorul dezvoltării corporatiste şi de strategie, Andy Lees, va pleca probabil din companie în lunile următoare, au arătat sursele.

    Ballmer încearcă să câştige cotă de piaţă pe segmentul telefoanelor mobile şi tabletelor, anunţând anul trecut o schimbare de strategie pentru concentrarea pe dispozitive IT şi servicii pe Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Câţi români nu ştiu că pot folosi servicii publice online

     Un sfert dintre români nu ştiu că pot folosi servicii publice online.

    Cu toate acestea, numai 59% din respondenţii din România spun că preferă contactul direct, sub media de 62% la nivel european a celor care şi-au exprimat preferinţa pentru interacţiunea directă.

    “În România 59% din respondenţi preferă contactul direct, 47% consideră că serviciile publice necesită vizite şi depuneri de documente, iar 24% din respondenţi nu ştiau de existenţa acestor servicii online”, a declarat pentru MEDIAFAX Kevin von Gamm, Chief Sales Officer Capgemini Romania.

    La nivel european, doar 34% dintre cei intervievaţi spun că serviciile publice necesită vizite şi depuneri de documente tipărite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sechestru pe maşini ale Regiei Autonomă pentru Activităţi Nucleare, pentru datorii neplătite

     Potrivit unor surse din cadrul regiei, ar fi vorba despre şase autoturisme care aparţin RAAN şi care au fost scoase în spatele instituţiei pentru a fi ridicate în contul datoriei, la faţa locului aflându-se mai mulţi agenţi de pază, dar şi jandarmi care aşteaptă ca maşinile să fie ridicate în siguranţă.

    De asemenea, conform surselor citate, va fi pus sechestru, luni, şi pe două locomotive ale regiei, în contul unei datorii totale de 1,3 milioane de lei către diverşi furnizori.

    La ora transmiterii acestei ştiri, executorul judecătoresc şi avocatul firmei care execută silit regia sunt în negocieri cu conducerea instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investigaţie Consiliul Concurenţei: Comisioanele interbancare aplicate în România la carduri, printre cele mai mari din Europa

     Astfel, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).

    Declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011, investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investigaţie Consiliul Concurenţei: Comisioanele interbancare aplicate în România la carduri, cele mai mari din Europa

     Astfel, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).

    Declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011, investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CE va cere Google propuneri îmbunătăţite pentru închiderea investigaţiei privind motorul de căutare

     Almunia a spus în Parlamentul European că operatorii de servicii concurente celor ale Google şi utilizatorii vor dispune de o lună în plus, dincolo de termenul iniţial de 27 mai, pentru a răspunde propunerilor Google, transmite Bloomberg.

    “Comisia Europeană va analiza răspunsurile şi este aproape 100% sigur că Google va trebui să îşi îmbunătăţească propunerile”, a afirmat Almunia.

    El nu a precizat domeniile în care Google trebuie să facă modificări.

    Comisia Europeană a stabilit că Google deţine o poziţie dominantă în Europa în domeniul serviciilor de căutare şi al publicităţii asociate şi poate din acest motiv să afecteze concurenţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • iQuest: Afaceri de peste 22 mil. euro şi 500 de angajaţi în 2012

    Compania numără în prezent peste 500 de specialişti IT în zece centre din România (Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Craiova şi Bucureşti), Germania (Frankfurt), Suedia (Gotheburg), Elveţia (Zürich), Ungaria (Budapesta) şi Statele Unite (Palo Alto).

    “Obstacolele primilor doi ani au fost aproape insurmontabile şi a durat circa doi ani până am reuşit prima vânzare în Germania. După aceea, am început să fim tot mai respectaţi şi căutaţi pentru calitatea muncii noastre, fapt care a dus la creşterea business-ului şi la o retenţie extraordinară a clienţilor, de peste 90%”, îşi aminteşte Cornelius Brody, CEO-ul şi fondatorul iQuest, despre primii ani de la înfiinţarea companiei, în 1998. “Pe lângă cele patru centre de dezvoltare software din România, am înfiinţat şi şase birouri externe axate pe relaţia cu clienţii. Acestea ne permit să fim mult mai aproape de clienţii din Germania, vestul şi nordul Europei şi SUA. De curând am deschis un sediu în Elveţia, pentru a susţine creşterea business-ului iQuest şi în această regiune”, a explicat Thomas Wittig, în calitate de co-chief executive officer (co-CEO) iQuest, venit la conducerea companiei la începutul acestui an. 

    Potrivit reprezentanţilor companiei, aproximativ 91% din business-ul iQuest este realizat pe piaţa internaţională, în timp ce piaţa locală reprezintă 9% din totalul afacerilor companiei. Pentru ambele componente aceştia apreciază niveluri de creştere ridicate în perioada imediat următoare, însă este greu de estimat care dintre ponderi va înregistra cea mai mare creştere.

    “Feedback-ul primit din partea clienţilor noştri este unul extrem de favorabil. iQuest a pus accent în permanenţă pe calitate şi abilitatea în selecţia şi educaţia permanentă a experţilor săi. Accentul pe calitate, împreună cu resursele umane talentate, precum şi apropierea geografică şi afinităţile culturale au făcut din iQuest un partener tehnologic din ce în ce mai atractiv pentru clienţii internaţionali, dar şi pentru piaţa locală”, a explicat Thomas Wittig avantajele iQuest în livrarea cu succes de proiecte pe piaţa internaţională.

    În ultimii 5 ani, compania a înregistrat o creştere anuală constantă de 20%-25% a numărului de angajaţi, în prezent, în centrele iQuest din ţară şi străinătate lucrând peste 500 de specialişti IT. În următorii 3-4 ani, reprezentanţii companiei estimează menţinerea aceluiaşi ritm de creştere.

    Compania este unul dintre membrii fondatori ai Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional. “Clusterul IT reprezintă o soluţie de dezvoltare pentru România din care am dorit să facem parte şi unde am sesizat oportunitatea de a utiliza un alt model de business, decât cel cu care ne-am obişnuit. Ne propunem să creăm proprietate intelectuală în zona IT, pe care să o reutilizăm, spre deosebire de outsourcing, unde proprietatea intelectuală este a clientului. în cadrul clusterului, vom avea oportunitatea să derulăm proiecte mult mai mari decât putem prelua ca şi companie individuală”, a declarat Alexandru Tulai, preşedintele Cluj IT Cluster şi head of business consultancy iQuest.

  • Ce caută astăzi clienţii de telefonie mobilă? Miile de minute, acoperirea şi viteza la date nu mai sunt suficiente

    LUCRURILE NU ERAU SIMPLE PENTRU OPERATORII TELECOM NICI ACUM ŞASE SAU ŞAPTE ANI, CÂND LAPTOPUL SAU DESKTOPUL ERAU GADGETURILE PE CARE LE VISA ORICE CONSUMATOR, darămite acum când milioane dintre ei au smartphone-uri şi tablete conectate la internet şi creează şi accesează fişiere şi cantităţi uriaşe de conţinut. Să nu ai, în acest context, o soluţie de cloud „pe masă” sau în cel mai rău caz doar pe lista de priorităţi e ca şi cum ţi-ai trimite utilizatorii în braţele competiţiei.

    „Nu se poate să fii un operator telecom şi să nu ai în ofertă servicii de cloud„, rezumă sec situaţia Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă. Cifrele, cum altfel, îi dau dreptate. Acum şapte ani, spre exemplu, Orange avea aproape şapte milioane de clienţi şi nici măcar 100.000 de utilizatori de servicii de date mobile. Acum, din cele peste 10 milioane de cartele SIM din reţeaua Orange, peste trei milioane au activate serviciile de net mobil, iar numărul lor creşte zi de zi.

    SI NU ESTE DOAR CAZUL ORANGE. LA VODAFONE, peste 40% din clienţii care intră în magazinele companiei sau ale partenerilor cumpără un smartphone. Şi la Cosmote cifrele sunt cam la acelaşi nivel, iar consumul de date şi numărul celor dispuşi să plătească un abonament lunar pentru net mobil de pe telefon şi tabletă continuă să fie unul dintre puţinii indicatori în creştere pe piaţa de telecom pentru toţi operatorii.

    Nu e de mirare, câtă vreme cele mai conservatoare voci din piaţă spun că în acest an românii vor cumpăra 1,3 milioane de smartphone-uri şi 400.000 de tablete. În fiecare zi, circa 4.500 de astfel echipamente ajung în buzunarele clienţilor din mediul rezidenţial sau de business, iar o pondere importantă dintre ele sunt vândute chiar de operatorii de comunicaţii la pachet cu servicii de date. Ce soluţii au găsit operatorii pentru a-i ajuta să-şi stocheze pozele, clipurile, muzica sau fişierele de la birou astfel încât să fie stocate sigur şi, pe cât se poate, accesibile oricând şi oriunde? „În contextul actual caracterizat de o dublare a consumului de internet mobil, de o creştere impresionantă a traficului, precum şi de o familiaritate crescută în ce priveşte utilizarea serviciilor de cloud în Europa şi în România”, Orange a lansat un serviciu de cloud care le permite clienţilor să stocheze pe servere ale companiei imagini, clipuri video, documente sau orice alte tipuri de fişiere, precizează Julien Ducarroz.

    „Această soluţie de stocare a tuturor tipurilor de conţinut digital (documente, fotografii, calendar, mail, contacte) este foarte uşor de utilizat, iar clienţii pot avea acces la acest conţinutul de pe orice terminal ar avea, oricând au nevoie, de oriunde s-ar afla. Astfel, fie că încarcă informaţiile de pe smartphone în Orange Cloud, ei vor putea accesa informaţiile direct de pe laptopul sau tableta de acasă.„ Serviciul Orange nu este primul de piaţă şi nici singurul. Există deja de mai multă vreme alternative internaţionale precum Dropbox sau Skydrive, însă compania crede că avantajul pe care îl oferă clienţilor săi, anume traficul de date gratuit dintre smartphone-uri sau tablete şi servere atât pentru încărcarea, cât şi pentru descărcarea datelor, va fi cheie. „Este avantajul nostru competitiv, al operatorilor telecom„, punctează Ducarroz.

    DINCOLO DE O SOLUŢIE DE STOCARE A INFORMAŢIILOR, ŞI SIGURANŢA LOR ESTE CHEIE, AFIRMĂ REPREZENTANŢII VODAFONE, care au lansat, de asemenea, o soluţie cloud pentru clienţii din mediul rezidenţial. „Siguranţa dispozitivelor şi a informaţiilor stocate în acestea au devenit din ce în ce mai importante pentru client odată cu creşterea adoptării smartphoneurilor şi tabletor pe piaţa locală şi cu schimbările produse în comportamentul utilizatorilor acestor terminale – anume stocarea pozelor, a videoclipurilor şi a fişierelor personale pe dispozitivele mobile. Ca urmare a acestei nevoi, am lansat aplicaţiile Vodafone Cloud şi Vodafone Protect, ambele fiind incluse gratuit în noile pachete de abonamente RED”, precizează reprezentanţii companiei de telefonie mobilă.
    Pentru situaţiile în care dispozitivul este pierdut, Vodafone are şi un alt serviciu cloud, Vodafone Protect, prin care, de la distanţă, smartphone-ul poate fi localizat şi blocat, iar informaţiile stocate în acesta şterse. În momentul de faţă, Vodafone Cloud este disponibil pentru sistemele de operare Android şi iOS, iar Vodafone Protect doar pentru Android. Planurile companiei vizează extinderea funcţionalităţilor şi integrarea unor noi echipamente.