BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • Cum a reuşit un antreprenor să îl convingă pe Rafael Nadal să poarte ceasul creat de el la Wimbledon. Niciun alt jucător nu a jucat cu un ceas la mână

    Richard Mille s-a născut în 1951 în Draguignan, în Franţa, şi şi-a început cariera în industria ceasurilor în 1974 în cadrul companiei locale de ceasornicărie Finhor. Compania a fost cumpărată de producătorul de ceasuri Matra în 1981, iar Richard Mille a evoluat apoi în cadrul acestei companii.
    A urmat însă o nouă tranzacţie prin care activităţile de ceasornicărie ale Matra au fost vândute producătorului japonez de ceasuri Seiko. Mille a părăsit compania în 1992 pentru a începe o activitate de ceasornicărie pentru firma de bijuterii Mauboussin. A avut apoi roluri de conducere în cadrul a diverse companii producătoare de ceasuri, devenind apoi, la începutul anilor 1990, director general (şi acţionar) al diviziei de ceasuri din cadrul companiei de bijuterii Mauboussin din Franţa. În aceşti ani Richard Mille l-a cunoscut pe Giulio Papi, despre care se spune că este cel mai talentat ceasornicar din toate timpurile şi director de cercetare-dezvoltare la Audemars Piguet Renaud et Papi (APR & P), divizia de ceasuri a Audemars Piguet.
    În urma unui dezacord cu privire la strategia comercială de la Mauboussin, Richard Mille şi-a părăsit funcţia de director general al diviziei de ceasornicărie a bijutierului din Place Vendôme şi a decis să lanseze propriile game de ceasuri. La sfârşitul anului 1998, el şi-a prezentat planurile prietenului său Dominique Guenat, proprietar al Montres Valgine pe care îl cunoscuse în 1988. Relaţia profesională dintre cei doi bărbaţi s-a transformat în prietenie, alimentată în special de pasiunea lor comună pentru maşini, aeronautică şi mecanică. Apoi, ei au decis să se implice într-un parteneriat pentru a-şi îmbunătăţi şi a lansa planurile pentru un nou brand de ceasuri cu sprijinul lui Lucien Tissot, specializat în industria ceasurilor. În 1999, Richard Mille a decis să îşi creeze propriul brand de ceasuri de lux având ca obiectiv spargerea barierelor tradiţionale bazate pe ceasurile de ultimă generaţie, care erau adesea asociate cu stilul baroc şi materialele preţioase precum aurul şi platina. Experienţa sa şi numeroasele contacte din industrie l-au ajutat să stabilească colaborări active cu unii dintre cei mai buni producători de componente din Elveţia. Principala entitate juridică a mărcii – Horometrie SA – a fost înfiinţată în anul 2001 de Richard Mille şi Dominique Guenat cu sediul în Les Breuleux, un mic sat la o altitudine de 1.038 metri în nord-vestul Elveţiei, în cantonul Jura, nu departe de renumitele centre de ceasuri La Chaux-de-Fonds şi Le Locle.
    În următorii doi ani, ei şi-au definit conceptul de marcă, combinând lumea automobilelor, aeronauticii şi navigaţie cu aspectele high-tech ale inovaţiei, materiale rezistente şi precizie. După aceasta, au început să proiecteze viitoarele ceasuri Richard Mille şi le-au supus testelor de fiabilitate şi de precizie. Ulterior, au înfiinţat marca de ceasornicărie Richard Mille în colaborare cu producătorul de ceasuri elveţiene Audemars Piguet, care a devenit acţionar al companiei Richard Mille în 2007.
    Prima piesă a colecţiei nu a fost simplă; de fapt, Richard Mille RM 001 a fost unul dintre cele mai prestigioase piese din lumea orologeriei, pentru care au fost produse doar 17 bucăţi. Modelul RM 001 a fost urmat de RM 002, evoluţia predecesorului său, cu adăugarea unui indicator de cuplu, şi RM 003, care conţinea şi un al doilea fus orar.
    În 2003, cronograful RM 004 a reprezentat o dezvoltare naturală şi a fost primul dintr-o serie lungă de cronografe de înaltă performanţă. RM 006 a fost primul ceas cu o placă de bază din fibră de carbon. Fibra de carbon a revoluţionat lumea aviaţiei şi a automobilelor pentru calităţile sale: puternică, rigidă, uşoară şi foarte rezistentă la contracţie şi expansiune atunci când este expusă variaţiilor de temperatură. Aspectul său întunecat a fost un mare plus pentru Richard Mille, care dorea o placă de bază neagră pentru acest model. Pe de altă parte, fabricarea unei astfel de plăci de bază a fost extrem de plină de provocări şi costisitoare din cauza dificultăţii extrem de dificile la tăiat şi găurit cu precizia necesară pentru ceasornicărie. Au urmat dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui nou model cu anii care au trecut.
    În aprilie 2013, Richard Mille şi Dominique Guenat au dobândit o participaţie de 90% a companiei Prototypes Artisanals (cu fostul director Alain Varrin păstrând o cotă de 10%). Fondată de Marco Poluzi, compania s-a reintitulat ProArt şi s-a mutat într-o clădire de 3.000 de metri pătraţi din Les Breuleux, construită pentru producţia de casete şi prototipuri de ceasuri. În urma vânzării furnizorului Donzé-Baume către grupul elveţian de lux Richemont în 2007, compania Richard Mille a început să investească în prelucrarea propriilor carcase şi a unora dintre componentele sale de ceas. Astfel, ProArt a început să funcţioneze ca un subcontractant exclusiv al mărcii. În acelaşi an, grupul francez de lux Kering, controlat de François-Henri Pinault, a făcut o propunere de a cumpăra compania de ceasuri pentru a achiziţiona 51% din acţiuni, dar operaţiunea nu a reuşit în cele din urmă, iar Richard Mille a rămas independentă.
    În anii următori, Richard Mille a inovat constant, introducând materiale neconvenţionale şi adesea fără precedent, precum şi noi metode de producţie.
    În 2010, la US Open, campionul de tenis Rafael Nadal a purtat pentru prima dată RM 27, care cântăreşte doar 20 de grame. La turneul de tenis de la Wimbledon de anul acesta, Rafael Nadal a purtat ceasul Richard Mille RM 27-03 pe teren. Ceasul costă 712.000 de lire sterline şi are o carcasă colorată cu roşu şi galben la designul căreia chiar el a ajutat, inspirat de steagul spaniol, potrivit FT.
    „Richard m-a contactat, a venit la casa mea din Mallorca şi mi-a pus un ceas foarte greu pe încheietură, spunând că vrea să îl port în timp ce joc. Dar era de fapt o glumă, modul lui de a sparge gheaţa. Ideea era să creăm un ceas suficient de puternic şi uşor pentru a putea fi purtat în timpul jocului”, a declarat Nadal pentru Financial Times, referindu-se la modul în care a început colaborarea cu acest brand. 

    La 27 septembrie 2018, Richard Mille a anunţat că se va retrage de la salonul internaţional de la Haute Horlogerie (SIHH) de la Geneva, după ediţia din 2018, deoarece spectacolul nu mai corespundea strategiei de distribuţie a mărcii. Astfel, în octombrie 2018, Richard Mille a deschis cel mai mare magazin din lume la New York. Este al şaselea magazin al mărcii din Statele Unite, cu o suprafaţă de 390 de metri pătraţi şi este situat pe strada 57, la 432 Park Avenue, în cel mai înalt turn rezidenţial din emisfera vestică. Faţada are o înălţime de aproape 10 m şi prezintă o sculptură de sticlă formată din 24 de panouri gravate individual reprezentând mişcarea turbionară a RM 008, iar structura completă cântăreşte 16.700 kg.

  • Industria antreprenorială românească de IT trebuie să aibă eşecuri înainte de a avea succes

    Radu Georgescu a înfiinţat în 1994, împreună cu alţi prieteni, antivirusul RAV pe care la începutul anilor 2000 l-a vândut gigantului Microsoft. Toată lumea din IT-ul românesc se uita cu fascinaţie la el pentru faptul că a creat o companie pe care i-a cumpărat-o Bill Gates, dar prea puţin au fost atenţi la faptul că până la RAV a avut trei „falimente”.
    De-a lungul anilor, Radu Georgescu a creat mai multe companii pe care le-a vândut, cum ar fi ePayment sau Avangate.
    Cei de la întâlnirea Meet the CEO se uitau cu fascinaţie la el, „numărându-i” milioanele de euro câştigate.
    El a încercat să le spună tuturor  că această piaţă din IT, în care este prezentat numai succesul, are de fapt mai multe eşecuri.
    Finalul întâlnirii a fost că Radu Georgescu i-a întrebat pe cei de la masă dacă vor să pună bani împreună cu el în proiectele lui. Tichetul de intrare era 50.000 de euro. Dar nu au fost prea mulţi doritori.
    Acum, piaţa românească începe să fie plină de fonduri de investiţii de toate felurile şi de toate tipurile, care strâng bani de la investitori, pe care vor să-i bage în proiecte din IT, în companii care dezvoltă produse şi servicii.
    Toţi au în faţa ochilor numai potenţiale câştiguri de milioane şi zeci de milioane de euro. Că doar sunt numai succese în jur.
    Este foarte bine că apar aceste fonduri de investiţii care strâng bani de pe piaţă şi încearcă să găsească companii unde să investească.
    Toţi au în minte ideea să găsească noul UiPath.
    Toată lumea se raportează la evaluarea de 7 miliarde de dolari la care a ajuns UiPath (compania, care a pornit din România, a primit până acum de la investitori 1 miliard de euro), dar foarte puţini ştiu că cel mai valoros start-up românesc a fost în 2013-2014 la o lună şi jumătate de a intra în „faliment” pentru că li se terminaseră banii atraşi până atunci de la investitori. Aproape 10 milioane de dolari.
    GapMinder, Early Ventures, Day 0 Capital, ca să menţionez o parte dintre fonduri, speră să găsească cât mai multe companii care să investească încă din faza incipientă, să susţină dezvoltarea şi apoi să le vândă mai departe.
    România are o industrie de IT, dar care în cea mai mare parte lucrează pe comenzi prestabilite.
    Sunt prea puţine companii româneşti care şi-au dezvoltat produse şi servicii proprii şi care au reuşit să scaleze la nivel internaţional.
    Alături de UiPath, care este o certitudine, cel mai valoros start-up românesc pornit din România, de la Cluj, a fost LiveRail, care a ajuns la o evaluare de 500 de milioane de dolari, bani plătiţi de Facebook „la micul dejun”, deoarece acest produs a fost ulterior închis.
    Dacă tot are IT şi programatori talentaţi, România are nevoie de un ecosistem de fonduri de investiţii de toate tipurile, care să pună banii în idei sau chiar în companii care au deja un produs care aduce venituri.
    Şansele de reuşită şi de câştig nu sunt atât de mari în acest domeniu, unde astăzi poţi să fii în trend şi să te caute lumea, iar mâine să fii depăşit pentru că cineva dintr-o altă zonă a lumii a reuşit să vină pe piaţă cu ceva mai bun.
    Mai mult ca sigur că mulţi investitori îşi vor pierde banii, pentru că şansele de reuşită a unui asemenea proiect sunt destul de reduse.
    În fiecare zi, în această lume se nasc poate zeci de mii de companii care speră să dea lovitura.
    Odată ce va exista finanţare, chiar de la idee, tot mai mulţi IT-işti români vor căpăta încredere să vină în faţă cu proiectele lor şi să renunţe să mai lucreze pentru marile multinaţionale.
    Dar România, înainte de a avea succes, trebuie să aibă şi eşecuri pentru ca tot ecosistemul să funcţioneze.

  • Cum au reuşit doi tineri români să vândă îngheţată de 70.000 de euro

    Au pornit în 2016 cu un stand fix la mare, în cadrul unui complex turistic din Mamaia. Prima vitrină i-a costat 3.000 de euro şi a fost, practic, investiţia de la care au plecat. Un an mai târziu, porneau pe drumul îngheţatei care se plimbă de la un eveniment la altul şi începeau să participe la festivaluri şi petreceri private cu prima unitate mobilă. Astăzi, ViceCream numără o bicicletă, două standuri şi trei maşinuţe de îngheţată.

    „Investiţiile iniţiale nu au fost mari, pentru că am ales să lucrăm cu un laborator profesionist care face îngheţata. De abia anul acesta am investit în logistică în jur de 20.000 de euro”, povesteşte Mihai Popescu.

    Tot în 2019, investiţiile au mers şi în prezentare, standuri de evenimente, maşinuţe de îngheţată, bicicletă. De gelato este responsabil un laborator care inovează în fiecare zi. Ingredientele sunt aduse din Italia, dar şi de la producători locali certificaţi bio. Afacerile au fost anul trecut de 70.000 de euro, iar profitul s-a situat la 25.000 de euro, în business fiind implicaţi doar cei doi acţionari şi cinci angajaţi, dar numai pe durata evenimentelor. În afara sezonului de vară, adică cel în care consumul de îngheţată este la cote maxime, rămân trei angajaţi.

    De ViceCream sunt responsabili Mihai Popescu şi Vlad Iliescu, doi foşti colegi din şcoala primară care şi-au încununat relaţia de prietenie cu una de afaceri.

    „Mergem la evenimente de toate felurile, de la Neversea, Summer Well şi Untold până la evenimente private, team buildinguri, lansări de produse, petreceri corporate”, mai spune Mihai Popescu.

    Cea mai mare provocare o aduce vremea, care poate transforma îngheţata într-o amintire dacă nu e depozitată în condiţii optime. Tocmai de aceea, Mihai Popescu şi Vlad Iliescu au cumpărat o maşină frigorifică pentru transportul îngheţatei, după ce au trecut şi prin experienţe care s-au încheiat cu topirea unor cantităţi mari de gelato.

    „Cred că lumea vrea din ce în ce mai mult să aibă gelato la evenimente şi că această piaţă va creşte.”

    Anul trecut, de pildă, cele mai apreciate arome au fost cele de grapefruit, ghimbir şi mentă. Nu există nici limită de vârstă, nici separare pe alte criterii. O cupă de 60 de grame de gelato de la ViceCream costă 7 lei, 500 de grame costă 70 de lei, iar un kilogram – 100 de lei. Din meniu fac parte atât produse bio, cât şi unele fără zahăr. Cei doi antreprenori vor să se stabilească şi cu un local fix de îngheţată, iar planul este deja în curs de implementare. Scopul este ca activitatea să continue şi pe perioada iernii, nu doar în timpul sezonului cald.

    „Vrem să învăţăm consumatorul român să mănânce îngheţată iarna. Urmează să deschidem prima noastră gelaterie fixă, pe Calea Victoriei, în Bucureşti, în care investim 25.000 de euro. Sper să o deschidem într-o lună. Vom mai avea, de asemenea, o unitate şi în Mercato Comunale (concept din zona Polizu din Bucureşti, care reuneşte producători locali, rulote cu mâncare, beri artizanale şi spaţii de coworking – n.red.), unde vom fi prezenţi pe toată durata verii cu un stand.”

    E adevărat că vara mai mult migrează de la un eveniment la altul – fie el festival, nuntă, botez sau aniversare –, dar pofta nu ţine cont de sezon. De aceea, pentru unii e viciu, pentru alţii e delectare. Spuneţi-i cum vreţi, dar savuraţi-o cu plăcere!

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În Romånia sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Hipy Bio – producţie de sucuri bio din cătină (Iaşi)
    Fondator: Adrian Fetcu
    Investiţie iniţială: 260.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 443.000 lei (96.000 de euro)
    Distribuţie: magazine Carrefour din România

    Kinderina – producţie de jucării croşetate (Cluj-Napoca)
    Fondator: Viorina Anuţă
    Investiţie iniţială: 8.500 de euro
    Cifră de afaceri estimată în 2019: 15.000 de euro
    Distribuţie: online

    Bălăngănel – producţie de hamace (Târgu-Mureş)
    Fondatori: Alexandru şi Angela Pitea
    Investiţie iniţială: 6.000 de lei (1.300 de euro)
    Cifră de afaceri în 2018: 160.000 de lei (35.000 de euro)
    Distribuţie: online, magazine (Alba Iulia, Bucureşti, Cluj-Napoca), festivaluri (FânFest – Roşia Montană, Awake Festival – Mureş, Vibe Festival – Mureş)

    Lada de zestre – atelier de broderie (Fundata, judeţul Braşov)
    Fondator: Severina Puiu
    Cifră de afaceri în 2018: 30.000 de euro
    Distribuţie: pensiuni, hoteluri, restaurante

    Evo Glamping – producţie de corturi pentru camping (Siliştea Snagovului – lângă Bucureşti)
    Fondatori: Cristina şi Florin Georgescu
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifra de afaceri în 2018: 91.000 de lei (20.000 de euro)
    Distribuţie: operatori de turism

  • Lipsa de personal şi birocraţia le dau cele mai mari dureri de cap micilor antreprenori

    „Problema forţei de muncă este critică. Aceasta este provocarea majoră pentru antreprenori. Statul ar trebui să încurajeze mediul de afaceri, ar trebui să gestioneze mult mai bine resursa umană sau să ne stimuleze pe noi să o pregătim. Pentru că noi ştim foarte bine ce avem de făcut“, spune Emilia Lungu, fondatoarea Vitria, companie care se ocupă de comercializarea auto­ma­telor de flori şi aranjamente florale pentru evenimente. Emilia Lungu este de profesie farmacist şi a renunţat în 2017 la domeniul medical pentru o afacere cu automate de flori, pe care a pariat 50.000 de euro.

    Cu aceeaşi problemă se confruntă şi Mihaela Anca Bălan, proprietara cofe­tăriei Michelle din Craiova, care a înfi­inţat compania în 2011, cu eco­nomiile pe care le deţinea la momentul respectiv.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • NEBUNIA unui antreprenor şi inventator arab. Vrea să transporte un iceberg 8.800 de kilometri, din Groenlanda până pe coasta Emiratelor Arabe Unite

    Abdulla Alshehi, antreprenor şi inventator din Emiratele Arabe Unite, vrea să transporte un iceberg pe o distanţă de 8.800 de kilometri.
     
    Scopul ar fi obţinerea apei potabile şi atragerea turiştilor, scriu cei de la DailyMail.
     
    În prima fază, arabul vrea să testeze sistemul de “tractare” al iceberg-ului pe o distanţă mai scurtă. Astfel, un inceberg cu diametrul de aproape 2 kilometri ar urma să fie adus din apropierea Groenlandei până lângă coasta Australiei. Misiunea, estimată la un cost de aproximativ 80 de milioane de dolari, ar fi prima fază dintr-un proiect mult mai ambiţios al arabilor.
     
    Arabia Saudită a derulat un program similar în anii ¨70, renunţând însă în 1977 din cauza unor dificultăţi tehnice.
     
    “Desalinizarea (folosită în prezent pentru obţinerea apei potabile) necesită investiţii uriaşe şi presupune pomparea unei cantităţi imense de apă din mare, ucigând peşti şi viaţa marină”, a spus Alshehi. “Credem că va fi mult mai bine, atât din punct de vedere economic cât şi din cel al protecţiei mediului, să folosim iceberg-uri – nu doar în Arabia Saudită, ci şi în restul lumii”.
     
    Pe lângă cele 80 de milioane de dolari testului, pentru proiectul efectiv ar urma să se mai cheltuie încă 150 de milioane de dolari.

  • A construit un start-up în garajul său, pe care l-a vândut pe sute de milioane de euro pentru a merge în spaţiu

    Mark Shuttleworth nu este cel mai faimos antreprenor sud-african, dar a realizat ceva ce a stârnit chiar şi invidia lui Elon Musk.
     
    După ce a construit un start-up-ul Thawte în garajul său, Shuttleworth l-a vândut pentru 575 de milioane de dolari celor de la Verisign în 1999. Din banii obţinuţi, Shuttleworth a plătit 20 de milioane de dolari pentru o excursie în spaţiu care a avut loc trei ani mai târziu.
     
    Ulterior, sud-africanul a fondat compania de dezvoltare software Canonical, atrăgând parteneri precum Google Cloud sau Amazon Web Servicii.
     
    Începutul nu a fost însă unul uşor: Shuttleworth a avut nevoie de şapte ani pentru a trece de la munca în garajul părinţilor la compania pe care a vândut-o: “Cred că părinţii mei au trăit o bună vreme cu impresia că încerc să evit responsabilitatea unui job adevărat”, a declarat el celor de la Business Insider. “Atunci când afacerea a devenit profitabilă, au acceptat că e ceva de care sunt extrem de pasionat” .
     
    A vrut să ajungă în spaţiu nu doar din cauza curiozităţii, ci şi pentru că a înţeles că viitorul industriei aerospaţiale va fi strâns legat de antreprenori şi companii. A avut nevoie de luni de zile de pregătiri, dar în cele din urmă a urcat la bordul navei ruseşti Soyuz, ulterior petrecând 8 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). 

  • Cum a ajuns un profesor din Cluj să vândă, alături de fiica sa, croaziere de 6 milioane de euro

    “Am intrat pe al 15-lea an, creştem an de an şi ca birouri, şi ca vânzări, şi ca oameni şi sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, descrie Ioan Băsea afacerea Croaziere.net, începută în urmă cu 14 ani în Cluj. Aceasta vinde vacanţe pentru linii de croazieră, atât în mod direct, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.
    ​Agenţiile sunt prezente în Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov; antreprenorul vizează însă extinderea în alte două oraşe.
    „Am cam făcut de toate până la momentul acesta şi ideea mi-a venit gândindu-mă la fiica mea. Mi-am spus că pentru o domnişoară o agenţie de turism poate fi un bussines de perspectivă şi se pare că nu m-am înşelat”, descrie el modul în care a început afacerea Croaziere.net în 2005. Fiica sa, Casiana, este în prezent asociat în business, postură despre care tatăl său spune că „o prinde”.
    Înainte de această etapă însă, antreprenorul a acumulat o experienţă diversă, chiar şi în mediul universitar. „Am început cu o carieră universitară, după care am renunţat. Ca şi cadru didactic universitar, era moda anilor ’95-’96, când am început tot felul de mici/mari afaceri, de genul transport de marfă, en-gros alimentar cu distribuţie”, îşi descrie Băsea primele experienţe profesionale. Ulterior a aplicat pentru a emigra în Canada împreună cu familia, dar a fost respins. S-a întors apoi în business ca director de sucursală „la un mare SA din Bucureşti”, povesteşte el, din domeniul construcţiilor.
    Businessul cu croaziere a început cu vânzările directe, B2C (Business to Customer), în condiţiile în care, spune antreprenorul, la vremea la care şi-a început el afacerea, agenţiile de turism erau foarte circumspecte la acest tip de vacanţe: „Asta venea din faptul că produsul nu era cunoscut, este un produs cu o cantitate de informaţie tehnică mai ridicată”.
    Au pus la punct partea teoretică, respectiv acreditarea agenţiei, la  CLIA (The Cruise Lines International Association), un fel de for director a tot ce înseamnă linii, vase de croazieră, agenţii de croazieră acreditate, explică Băsea. Acreditarea este importantă întrucât în America, de pildă, pentru a putea vinde croaziere, trebuie să fii acreditat CLIA. Apoi au dus şi pregătirea lor teoretică mai departe şi au făcut un master de CLIA Academy, în Miami. „Am luat legătura cu americanii fiindcă industria este a americanilor, majoritatea liniilor de croazieră sunt linii americane, iar ei ne-au sugerat clar: pentru a vinde croaziere trebuie să fiţi specializaţi”, descrie el una dintre specificităţile acestui business.
    În acest moment, ei vând direct pentru circa 30 de linii de croazieră (operate de trei mari companii), iar preţul, potrivit antreprenorului, este „acelaşi şi în Botoşani, şi în Oradea, dar şi în Miami şi în San Francisco. Vindem la tarife impuse de linia de croazieră, iar aceasta ne cedează nouă anumite comisioane. Sunt anumite promoţii dedicate pieţei româneşti, unde tarifele sunt mai mici decât în alte pieţe”. Costul unei croaziere a scăzut şi poate porni, potrivit informaţiilor acordate de reprezentanţii afacerii, de la 300 de euro/persoană; cea mai scumpă croazieră vândută de Croaziere.net, un „grand-voyage” de 130 de zile –  a ajuns la 40.000 de euro.
    Cine cumpără însă croaziere? Potrivit lui Ioan Băsea, cei care cumpără cel mai mult sunt „first-cruiserii şi, să zicem, un pic vânători de last-minute-uri – cu toate că termenul nu este foarte adecvat, în croaziere nu vorbim de last-minute, vorbim de first-minute, de early-booking, cu minimum 6-8 luni înainte de navigare, asta garantează un tarif mai bun”. Ca segment de vârstă, sunt persoane cu vârste cuprinse între 15-16 ani şi 70-80 de ani, dar cea mai mare parte sunt cei de 40-50 de ani, „cei mai potenţi financiar”.
    Ioan Basea adaugă că majoritatea clienţilor lor sunt la a zecea, a douăsprezecea croazieră, iar când se întorc toamna deja îşi rezervă croazierele pentru anul viitor. „S-au obişnuit, ştiu că pot să prindă un tarif bun. Avem turişti vânători de last-minute-uri sau price-sensitive, care se uită şi vor ce e mai ieftin, cu toate că au înţeles că ce e mai ieftin nu înseamnă întotdeauna şi ce e mai bun şi avem turişti care de la a şasea, a şaptea croazieră în sus s-au rafinat, şi ca destinaţie, şi ca şi client.
    De obicei, turistul de croazieră cumpără mai întâi la tarife mici, prin Europa, Marea Mediterană, prin Marea Nordului, prin baltice, după care aleg şi destinaţii mai scumpe, cum ar fi Australia, Asia, Alaska şi Caraibe şi, „sigur, la alţi bani, puţin mai scump. Şi se dezvoltă bine sectorul, începe să vină din urmă partea de luxury cruise, cu vase micuţe cu buticuri, cu multe facilităţi la bord, unde, într-adevăr, tarifele sunt mai prohibitive.”
    Clienţii din România care merg pentru prima dată în croazieră încep de obicei cu Mediterana: „Mediterana de Vest, Mediterana Centrală, de Vest, extensie Africa, Mediterana de Est şi pe urmă vorbim de Marea Nordului cu fiorduri, cu capitale baltice, acestea sunt primele două-trei croaziere pe care le fac, după care încep oamenii să prindă gustul şi să ceară tot felul de destinaţii care mai de care mai deosebite, mai exotice, de la Caraibe la Patagonia, de la Alaska la Australia, deci practic orice ai în gând găseşti la noi şi sigur îţi găsim o destinaţie unde ori n-ai fost niciodată, ori n-ai cum să ajungi decât pe calea apei”, descrie Băsea comportamentul turiştilor care merg în croaziere.
    Produsul începe însă să nu mai fie nou. „Ca idee, acum vreo 13-14 ani am încheiat primul an cu cinci cabine vândute, deci cu vreo zece pasageri, în 2017 au ajuns la 8.000 de pasageri, iar în 2018, la 11.000. Produsul va avea o creştere în continuare. Noi estimăm că vom încheia cu circa 15.000 de turişti, iar revânzătorii noştri tot atât. Şi, ca un scenariu optimist, cred că în următorii ani ne putem duce la câteva sute de mii, cu siguranţă”, descrie el aşteptările pentru perioada următoare. În ceea ce priveşte tendinţele internaţionale pe această piaţă, spune că produsul a înregistrat în ultimii ani creşteri constante, de 10-12%. „Trendul acum este că marile linii îşi lansează câte 2-3 vase anual şi mare parte din ele sunt de dimensiuni foarte mari, de 5.000 – 6.000 de pasageri. Dacă prin 2008 turismul de croazieră în Europa era la vreo 2 milioane de turişti, acum se apropie de 5-7 milioane. Trendul este unul crescător, de la an la an, este considerat produsul cel mai complet şi cel mai complex. Se potriveşte cu trendul de repede înainte. Să vezi în cinci zile un număr de 5, 6 până la 8 culturi, civilizaţii şi gastronomie diferite e în trend, asta e direcţia.”
    La nivel mondial, piaţa de croaziere a încheiat în anul 2018 cu un număr de 27,2 milioane de turişti, în creştere cu 10% faţă de 2016 şi în creştere uşoară faţă de 2017, când numărul de pasageri atinsese 25,8 milioane. Per total, în ultimii cinci ani, produsul de croazieră a avut o creştere de 20,5% faţă de celelalte tipuri de vacanţe. Cele mai căutate croaziere la nivel mondial sunt cele cu destinaţia Caraibe (vest, est, sud), întrucât marea majoritate a pasagerilor călătoresc din SUA.
    În ceea ce priveşte cele mai recente investiţii, spune: „Noi nu ne luăm vile sau iahturi, ci investim în diverse platforme. Avem de exemplu un booking engine al nostru unde agenţii îşi pot face rezervările pentru vreo 15 linii de croazieră. Avem în paralel şi un sistem pentru turiştii noştri. Investim mult în promovare. Ne-am mai modernizat sediile, tot timpul e ceva de cheltuit în dezvoltare.”

  • Afaceristul român care după ce a căutat în toată lumea un loc în care să se refugieze a realizat că nicăieri nu e ca acasă: „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit

    Pe Daniel Guzu, aproape fiecare apus îl găseşte în podgoria de la Ţifeşti, o comună aflată la circa 25 de kilometri de Focşani. Şi-a mutat acolo întreaga viaţă, după ce, căutând un alt loc din lume în care să se refugieze, a realizat că nicăieri nu e ca acasă.
    Până în 2006, Daniel Guzu a deţinut integral producătorul de vopsele Fabryo, pe care a început apoi să-l vândă treptat, urmând să facă exitul din afacere doi ani mai târziu. Atunci şi-a propus să călătorească, în speranţa că va găsi o ţară – neapărat caldă – care să-i devină „acasă”.
    „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit atât de bine cum mă simt aici, pe dealul acesta, la mine în sat”, spune Daniel Guzu, de pe terasa hotelului pe care l-a deschis la începutul lunii iunie, chiar în via de la Ţifeşti.
    În total, investiţiile antrepre­norului din 2006 şi până acum în vie, livezi, fabrica de sucuri, depozitul de fructe şi hotelul pe care le are în Vrancea au ajuns la 30 de milioane de euro, dintre care circa 7 milioane de euro au fost fonduri europene. Locul era în paragină acum zece ani, dar antreprenorul vrâncean l-a văzut ca pe un loc cu potenţial de a deveni un refugiu liniştitor. S-a întors în satul natal, a început să cumpere treptat vie, iar astăzi a ajuns la 120 de hectare.
    „Pe vremuri, podgoriile din această zonă aparţineau mănăstirilor. După secularizare însă, au început să fie cumpărate de mici proprietari, motiv pentru care există acum numeroşi proprietari, care au de la jumătate de hectar până la 100 de hectare”, spune Daniel Guzu.
    Scopul său nu este să continue să-şi crească podgoria, însă, dacă mai există vreun vecin dornic să vândă, nu ar ezita. Potenţial există, toată comuna Ţifeşti numărând 2.500 de hectare de vie.
    În podgoria lui Daniel Guzu sunt cultivate soiuri precum Fetească neagră (cu o producţie de 7 tone de vin la hectar), Sauvignon blanc (9-10 tone de vin la hectar) şi Fetească regală (12 tone de vin la hectar). Vinul produs se vinde sub trei branduri diferite – Casa Panciu, Panciu Riserva şi Domeniile Panciu-Podgorie Domnească, toate grupate sub brandul-umbrelă Casa Panciu.De gustul vinului este responsabil Sorin Macoviciuc, enologul cramei, care lucrează de aproape nouă ani pentru vinurile Casa Panciu. Enolog din 1989, Sorin Macoviciuc este originar din Iaşi, o altă zonă recunoscută pentru bogăţia în viţă-de-vie.
    „Vinul e ca o poveste, îl folosim de la naştere până la moarte. E folosit şi la botez, şi la nuntă, şi la înmormântare, ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii”, spune enologul.
    Pariu pe fresh
    Pe lângă vin, Daniel Guzu a identificat, acum câţiva ani, o nouă nişă, cea a sucurilor de fructe, iar acum vrea să pluseze, propunându-şi să facă fresh-uri – sucuri nepasteurizate – într-o fabrică nouă, pe care a deschis-o anul acesta. Brandul va fi acelaşi de pe sucurile pasteurizate, „Ana are”, pentru că, în producţia de sucuri, este prezent de circa şase ani, când a început să facă băuturi pasteurizate din fructe într-o secţie mică, unde avea o singură presă şi o linie de îmbuteliere.
    „La sfârşitul lunii iunie, vom avea prima producţie de fresh-uri. Vom folosi diferite tipuri de fructe – afine, mere, vişine, struguri, cătină. Din căpşuni şi afine facem şi smoothie”, spune Daniel Guzu.
    Dacă la sucurile pasteurizate – supuse procesării termice – termenul de valabilitate este de câteva luni, la cele nepasteurizate (fresh) acesta nu poate depăşi o lună. În fabrica de sucuri lucrează 30 de oameni, iar nevoia de personal este continuă.
    Fabrica se află în localitatea Ţifeşti, la câteva minute distanţă de depozitul de fructe şi livada din Bizigheşti, ambele în Vrancea. De acolo vin resursele pentru cutiile de băuturi care ajung apoi în magazine ale unor reţele precum Carrefour, Cora, Kaufland, Selgros, Metro sau Profi.
    Businessul cu sucuri, împreună cu cel din viticultură, este operat prin firma Natura SRL, cu afaceri de 16,2 milioane de lei (3,5 mil. euro) în 2018 şi profit de
    261.000 de lei.
    În depozitul de la Bizigheşti, aroma merelor e îmbătătoare încă de la intrare.
    „Merele recoltate din livadă sunt păstrate la o temperatură constantă de un grad timp de câteva luni, până cel târziu în februarie, şi se vând treptat. Cea mai aglomerată perioadă este august-septembrie, când fructele sunt culese şi sortate. Avem oameni care se ocupă de sortarea merelor, de exemplu, în funcţie de dimensiuni”, spune Lenuţa Maeschi, şeful depozitului din Bizigheşti.
    Pentru fructele mici, cum sunt afinele, vişinele sau cătina, există camere de îngheţare, în care nu poţi rezista mai mult de un minut – până şi talpa pantofilor se lipeşte de podeaua îngheţată.
    În total, Daniel Guzu are 67 de hectare de meri, 16 hectare de cătină, 10 hectare de afini, 20 de hectare de cireşi, 50 de hectare de vişini şi 12 hectare de struguri de masă, folosiţi tot pentru suc. Toţi sunt materie primă pentru sucuri – fie ele pasteurizate sau fresh. Pentru că, dacă Ana are fructe, Daniel Guzu are planuri de dezvoltare.

  • Antreprenorul care face milioane cu un „mall” online

    Anul trecut, FashionUP a înregistrat venituri egale cu cele din 2017, de 28 de milioane de lei, dar pentru anul acesta reprezentanţii businessului şi-au propus o creştere de 20%. Ei îşi bazează aşteptările atât pe noile parteneriate încheiate şi pe brandurile noi ce vor fi aduse de partenerii actuali, cât şi pe MarketUP, un proiect proaspăt lansat, care promovează mici antreprenori români din domeniul retailului vestimentar, fie aceştia designeri locali sau branduri româneşti de nişă, oferindu-le expunere pe platforma FashionUP. Prin intermediul acesteia, micilor antreprenori li se facilitează accesul la susţinerea necesară în dezvoltarea afacerii lor online: sprijinul unei echipe specializate în marketing online, accesul la baza de clienţi a FashionUP şi prezenţa în proiectele sale editoriale. În prezent, în cadrul companiei lucrează 30 de angajaţi. Alin Stanciu, fondator şi CEO al FashionUP, descrie MarketUP drept „un loc în care brandurile locale îşi propun creaţiile pasionaţilor de fashion, personalizează produsele în funcţie de dorinţele clienţilor şi creează colecţii noi bazându-se pe cerinţele pieţei”.
    „Încă de când s-a lansat, FashionUP a susţinut brandurile autohtone, dar MarketUP reprezintă o nouă etapă, prin care ne dorim să aducem mai aproape clientul de creator. Ideea a venit natural. Pentru că primeam foarte multe cereri de colaborare, ne-am gândit cum să facem lucrurile mai uşoare pentru furnizorii români şi aşa a apărut ideea de MarketUP”, completează el. Proiectul a fost lansat în martie 2019 cu un pilot în care au fost incluşi cinci dintre furnizorii care s-au calificat în urma selecţiei făcute de echipa FashionUP. Investiţia a fost minimă, spune Stanciu, FashionUP având deja platforma şi fiind pregătită să susţină un astfel de concept. „Lucrurile au mers mai uşor decât ne-am aşteptat, aşa că am mărit eforturile şi acum avem încredere că până la sfârşitul anului putem semna parteneriate cu minimum 200 de branduri.” Anual, cea mai mare parte a investiţiilor FashionUP se îndreaptă către zona de marketing, în prezent complet digitalizată. În toamna anului trecut reprezentanţii companiei au investit 60.000 de euro în lansarea aplicaţiei mobile FashionUP, descărcată până în prezent de peste 40.000 de utilizatori.
    Businessul înregistrează anual aproximativ 100.000 de clienţi, cu o medie de două comenzi plasate de fiecare dintre aceştia. În medie, site-ul companiei este accesat zilnic de circa 36.000 de oameni. „În perioadele în care organizăm campanii de vânzare, traficul urcă până la 50.000 de vizitatori, culminând cu 140.000 în perioada de Black Friday”, spune Stanciu. Adidas, Benetton, Nike, Calvin Klein, Guess, Armani Jeans, Michael Kors, Just Cavalli, La Redoute, Love Moschino, Polaroid, U.S. Polo A.S.S.N. sau Converse sunt doar câteva dintre cele peste 1.000 de branduri naţionale şi internaţionale disponibile pe marketplace-ul FashionUP, iar categoria cu cele mai mari vânzări indiferent de sezon este cea dedicată rochiilor, platforma având în portofoliu aproximativ 10.000 de modele. Urmează apoi încălţămintea cu subcategoriile specifice sezonului.
    Potrivit lui Stanciu, clienţii FashionUP sunt oameni cu venituri medii şi mari, din mediul urban, şi depăşesc vârsta de 25 de ani într-o proporţie foarte mare, 70% fiind femei. „Clienţii noştri sunt în mare parte din generaţia millennials şi generaţia premergătoare. Momentan nu prea am avut de-a face cu generaţia Z, dar suntem foarte deschişi să mergem către ei şi să îi descoperim”, spune Alin Stanciu. De-a lungul anilor, adaugă el, clienţii businessului au devenit „din ce în ce mai atenţi la calitate, ceea ce ne-a provocat şi pe noi să aducem pentru ei produse cu un raport calitate/preţ foarte bun.”
    În 2012, compania s-a extins şi în afara graniţelor, în Bulgaria, iar un an mai târziu şi-a extins operaţiunile şi în Ungaria. Stanciu spune că cel puţin pe aceste două pieţe investiţia nu a fost foarte importantă, pe de-o parte pentru că toate operaţiunile sunt concentrate în România, dar şi pentru că împreună cu partenerii companiei, furnizori de servicii de marketing şi curierat au reuşit să gestioneze foarte bine activitatea de la distanţă. „Pe de altă parte, modelul nostru de business nu presupune achiziţionare de stoc, deci nu există pericolul de a bloca sume mari de bani.”
    În opinia lui Stanciu, digitalizarea va veni cu multe schimbări în viitor. „Tehnologia avansează rapid şi cred că în curând cele mai multe comenzi vor fi de pe telefonul mobil, cu plăţi online şi o mai mare încredere din partea clienţilor, care au avut timp până acum să descopere avantajele plăţilor online. Pe lângă aceste modificări naturale, cred că vor evolua foarte mult şi aplicaţiile care determină măsura corectă pe care trebuie să o aleagă un client pentru o potrivire cât mai bună.” El spune că şi în cadrul FashionUP a fost implementat recent Size Bay, Virtual Fitting Room, o aplicaţie care ajută clienţii să îşi descopere măsura reală. „Pe viitor cred că o astfel de aplicaţie va avea o precizie de până la 99%. Încă o schimbare va veni pe partea de marketing, unde clienţii vor primi oferte unice, cât mai personalizate pe nevoile şi ceea ce le place lor.”
    Legat de ideea intrării şi a altor jucători, Stanciu consideră că pe piaţă este loc pentru toată lumea. „Până la urmă, diferenţa o vor face produsele de calitate, la preţuri cât mai bune şi serviciile cât mai competente şi apropiate de nevoile clienţilor.” Iar despre o posibilă „dispariţie a mallurilor”, chiar dacă spune că în Statele Unite acest fenomen este deja prezent în peisajul de retail, crede că în România mallurile au încă o viaţă lungă.

    CONTEXT:
    Piaţa jucătorilor din fashionul online este din ce în ce mai aglomerată; reprezentanţii platformei FashionUP spun că au primit solicitări de colaborare din partea furnizorilor locali de haine, care îşi doreau ca produsele lor să ajungă astfel mai uşor la clienţi.

    DECIZIE:
    Anul acesta, reprezentanţii FashionUP au lansat proiectul MarketUP, destinat promovării micilor antreprenori români din domeniul retailului vestimentar, oferindu-le expunere pe platforma FashionUP.

    CONSECINŢE:
    Prin acest proiect reprezentanţii businessului se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să semneze parteneriate cu minimum 200 de branduri locale. De asemenea, proiectul MarketUP reprezintă unul dintre factorii care vor contribui, conform aşteptărilor acestora, la o creştere de 20% a cifrei de afaceri a companiei anul viitor.

    Un deceniu de fashion pe Internet

    2009
    a fost lansată platforma de e-commerce FashionUP
    2012
    compania şi-a extins operaţiunile în Bulgaria
    2013
    FashionUP a intrat pe piaţa din Ungaria
    2018
    s-a lansat aplicaţia mobilă FashionUP, cu o investiţie de 60.000 de euro
    2019
    portofoliul businessului a ajuns la 1.000 de branduri

  • Noua generaţie de antreprenori, în viziunea unui tânăr manager de top: Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă

    Profilul lui Sorin Moldoveanu a apărut în catalog în 2016, când aventura sa antreprenorială de-abia începuse. El se află şi astăzi la conducerea Sir Ludovic, furnizor de costume high-end la comandă.

    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?

    Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă. Merg la multe evenimente ce ţin de antreprenoriat şi pot spune că noua generaţie este surprinzător de bine ancorată în mediul de business. Au contat anii de după revoluţie, perioadă în care s-au format, pentru că au avut acces la multă informaţie, iar internetul a devenit ceva comun. Văd exemple de succes, dar şi mai important: înţeleg că eşecul nu înseamnă linia de final, ci mereu un nou început. Se organizează şi se încurajează reciproc, întreabă ce nu ştiu fără ruşine sau grija de „penibil”, caută mereu soluţii şi formule noi de a ataca pieţe de nişă şi sunt optimişti! Cred că, din generaţie în generaţie, tinerii manageri români devin tot mai calitativi.

    Noua generaţie de antreprenori, în viziunea unui tânăr manager de top: Curioasă, ambiţioasă, curajoasă, energică, smart, „online” şi perseverentă