Tag: usl

  • Lăzăroiu, despre Guvernul USL: Va avea probleme mari din toamnă. S-ar putea să avem un alt cabinet

     Sebastian Lăzăroiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că actualul guvern se apropie de un capăt de drum, motivând că “încep să apară eşecuri prea mari ale guvernări, care apasă asupra majorităţii USL”.

    “Acest cabinet va avea probleme mari începând cu această toamnă. Sunt şi parlamentari ai USL, cum e domnul Roşca Stănescu, nemulţumiţi de modul în care guvernul îi tratează. Nemulţumiri există, iar aceste eşecuri nu pot fi ţinute sub capac. Nu mai poţi să spui că Băsescu e de vină pentru CFR Marfă sau că n-am făcut regionalizarea din cauza şefului statului. Nu-i crede lumea. Şi nu-i mai cred nici parlamentarii lor. S-ar putea să avem un alt cabinet”, a spus Lăzăroiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL cere Guvernului soluţii pentru relansarea economică

     Paul a spus, după şedinţa BPN al PDL, că guvernul USL a agravat problemele sărăciei şi şomajului şi că “aventurierii USL duc România spre dezastru”.

    “PDL solicită Guvernului Ponta ca la rectificarea bugetară să vină cu soluţii pentru relansarea economică şi crearea de locuri de muncă”, a spus Paul, arătând că trebuie ca USL să repornească investiţiile, să-şi respecte promisiunile electorale, cum ar fi diminuarea CAS şi TVA.

    Ea a adăugat că PDL cere Guvernului să reia dialogul cu mediul de afaceri şi partidele de opoziţie. Ea a mai spus că trebuie eliminată corupţia din sistem şi simplicate Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, arătând că în 15 luni Guvernul Ponta a modificat de 24 de ori aceste coduri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânt la Cotroceni, furtună la Transporturi. Coafura coabitării rezistă

    Băsescu a insistat că nu aprobă numirea la Transporturi a lui Ovidiu Silaghi, propunerea PNL, până ce nu se încheie privatizarea CFR Marfă, ceea ce înseamnă şah direct la premierul Victor Ponta, obligat astfel să rămână interimar la Transporturi şi să-şi asume răspunderea pentru un eventual eşec. Ulterior, Băsescu a sugerat că ar fi bine ca USL să pregătească o altă nominalizare în locul lui Silaghi, care nu doar că are încă pe rol un proces cu ANI, dar, în opinia preşedintelui, s-a dovedit un ministru ineficient în primul guvern USL de anul trecut.

    Victor Ponta a încercat să scape de răspundere pasând aprobarea privatizării în cârca CSAT, iar comentatorii apropiaţi puterii au explicat ieşirea lui Băsescu printr-o intenţie a acestuia de a-şi relansa cariera de lider al opoziţiei, odată cu lansarea Partidului Mişcării Populare, formaţiunea pe care şeful statului ar fi gândit-o ca înlocuitor al PDL după ce Elena Udrea a pierdut, în mai, alegerile pentru şefia PDL.

    Nici Preşedinţia, nici Guvernul nu doresc însă o rupere a coabitării între palate, în plină negociere pentru un nou acord cu FMI, iar premierul Ponta s-a opus explicit chemării ridicole a unor penelişti gen Sorin Frunzăverde la un nou demers de suspendare a preşedintelui. Cât despre cazul CFR Marfă în sine, acesta e socotit de analişti pur şi simplu un potenţial test pentru indulgenţa FMI.

    “Dacă privatizarea va fi stopată, îşi va menţine oare FMI atitudinea indulgentă faţă de România în cadrul negocierilor unui nou acord? Probabil ca da, întrucât ne indoim că FMI este dispus să renunţe la eticheta de elev model a României. Totuşi, o asemenea lipsă de reacţie credem că va scădea credibilitatea acestui parteneriat şi va diminua astfel şi impactul asupra pieţelor”, a comentat Mihai Ţânţaru, economist al ING Bank România.

  • Hoţii care au furat o ţară

    Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a cerut sesiune specială a Parlamentului, care să discute implicaţiile cazului Fenechiu asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare (sugerând că din cauza păstrării lui Fenechiu în Guvern, România va avea un raport negativ pentru Schengen) şi politica proastă de personal a lui Victor Ponta, din al cărui cabinet au plecat 14 miniştri din cauza unor probleme penale, de incompatibilitate sau de plagiat. Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL, a prevestit catastrofa economică în cazul unui raport prost al UE asupra MCV, susţinând că “investiţiile străine în România vor scădea, afectând grav economia”.

    Iritat, Ponta a replicat că speră ca şi pe “hoţii” Blejnar, Videanu sau Duţă să-i cheme “cineva” în judecată pentru că “au furat o ţară” şi a anunţat că Guvernul va sesiza DNA pentru fraude legate de proiectul cardului naţional de sănătate, soldate cu o pagubă de 1,2 mil. euro în mandatul lui Lucian Duţă (PDL), fostul şef CNAS. Cei vizaţi l-au acuzat pe premier fie că iar intervine în treburile justiţiei, fie că vrea să acopere ruşinea cazului Fenechiu legându-se brusc de Duţă.

    Prevestirile opoziţiei pe tema dezastrului MCV se amână deocamdată: raportul verbal bienal prezentat la Bruxelles asupra progresului României şi al Bulgariei în MCV a fost pozitiv şi n-a inclus referiri la situaţia politică ori la cazul Fenechiu. Recomandarea clară a UE către statele membre este însă ca miniştrii care au probleme cu justiţia să demisioneze şi nu să aştepte să fie condamnaţi, cum a fost în cazul lui Fenechiu.

    Utilitatea acestei recomandări ar putea s-o cunoască în curând Spania, unde au loc mari manifestaţii de stradă antiguvernamentale, în urma izbucnirii unui scandal de corupţie care îl vizează pe însuşi premierul Mariano Rajoy, acuzat că a atribuit în secret contracte grase companiilor care au sponsorizat Partidul Popular, aflat la guvernare.

  • PDL, “profund îngrijorat” de intenţia lui Dragnea ca Bucureştiul să intre în Regiunea Muntenia

    “Liviu Dragnea şi USL continuă capodopera mentorului lor Nicolae Ceauşescu şi vor o regiune în care nu Bucureştiul să fie Capitala, ci alte oraşe controlate de baronii locali ai USL! PDL Bucureşti îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de intenţia vicepremierului USL Liviu Dragnea ca Bucureştiul să facă parte din “Regiunea Muntenia” care, în opinia baronului socialist, ar urma să aibă ca şi capitală un alt oraş decât actuala Capitală a ţării. PDL reaminteşte baronului Dragnea că Bucureştiul este oraşul care dă cea mai mare parte din PIB-ul acestei ţări, în care şomajul are cotele cele mai scăzute şi unde s-au concentrat cele mai multe investiţii financiare în ultimii ani”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Septimiu Buzaşu a fost eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizie semnată de Ponta

     Buzaşu a fost numit secretar de stat în luna mai a anului trecut, după instalarea Guvernului USL, la propunerea PNL.

    El a mai lucrat ca secretar de stat, tot la Ministerul Transporturilor, în Guvernul Tăriceanu.3

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Să respirăm uşuraţi: statul de drept a fost salvat

    Printre motive: Parlamentul nu ar trebui definit ca “for suprem de decizie al naţiunii”, interdicţia de constituire a grupurilor parlamentare noi pe timpul legislaturii nu e corectă, numărul parlamentarilor ar trebui stabilit, atribuţiile de dizolvare a parlamentului nu pot aparţine aleşilor din moment ce aparţin preşedintelui, prevederea privind repararea prejudiciilor prin “despăgubiri echitabile” nu e constituţională.

    Replica liberalului Chiuariu, cum că modificarea în Constituţie a raporturilor dintre preşedinte şi parlament e o decizie pur politică şi nu poate fi îngrădită de CL, a fost însă în cele din urmă confirmată de poziţia Comisiei de la Veneţia, care a comunicat că nu are obiecţii asupra întăririi parlamentarismului pe seama limitării atribuţiilor preşedintelui.

    Scoaterea preşedintelui din sfera executivă tocmai începuse să facă obiectul strigătelor PDL, care au reclamat, pe diverse voci, o continuare a loviturii de stat de anul trecut, o instaurare a dictaturii USL bună de reclamat din nou la UE sau pedepsirea celor vinovaţi de “puciul” demiterii lui Traian Băsescu. Cum însă iminenţa revizuirii Constituţiei după modelul propus de USL deja a dispărut, un alt punct de vedere al UE în afara celui al Comisiei de la Veneţia nu va mai exista.

    În schimb, dintr-un interviu pentru Mediafax am aflat cu claritate ceea ce vrea marele vecin american de la România: “protejarea instituţiilor democrate ale acestei ţări şi susţinerea statului de drept”, “susţinerea coabitării între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu” şi “nominalizările procurorilor-şefi” au fost definite de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA la Bucureşti, ca priorităţi ale mandatului său, care se va încheia în câteva săptămâni, după ce Casa Albă va anunţa numele noului ambasador. Potrivit lui Butcher, criza politică din vara lui 2012 n-a afectat cooperarea în domeniul securităţii, iar în cele din urmă Washingtonul a fost “foarte mulţumit” să vadă că regulile constituţionale au fost respectate.

  • De ce a amânat cu un an CCR reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum

    CCR s-a prevalat astfel de Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia (2006-2007), care spune că pentru asigurarea stabilităţii legislative, “aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum”. Acest paragraf al codului a fost ignorat de CCR vara trecută, atunci când s-a pronunţat asupra legii Severin-Pieptea (USL) care prevedea reintroducerea unui singur cvorum de aprobare pentru toate tipurile de referendum, adică aşa cum fusese legea la noi din 2007 până în aprilie 2012 (aprobarea iniţiativelor supuse la referendum se face cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate).

    CCR a dat atunci undă verde legii USL la 10 iulie, iar în baza ei s-a organizat la 29 iulie referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu – aşadar, fără anul de graţie cerut de Comisia de la Veneţia pentru asigurarea stabilităţii legislative. Acum, schimbarea cvorumului de prezenţă de la 50% plus unu din cetăţenii înscrişi pe liste la 30% ar fi însemnat o modificare care nu a mai fost adusă legii referendumului din 2000 până astăzi.

    Fapt e că decizia CCR deschide trei posibilităţi pentru USL: prima, să încerce organizarea referendumului în 2 zile, ca în 2003, a doua – să-l amâne pentru vara viitoare, iar a treia, sugerată de liberalii Călin Popescu-Tăriceanu şi Sorin Roşca-Stănescu, ca Parlamentul să se transforme în Adunare Constituantă şi să elaboreze de la zero o nouă Constituţie pe care o va supune ulterior votului popular. Pentru aceasta, condiţia ar fi însă un referendum preliminar prin care se supune la vot abrogarea actualei Constituţii.

  • Constantin: Alianţa cu PNL nu funcţionează, dar juridic rămâne. Nu punem în pericol USL

     Constantin şi-a declarat regretul să anumite lucruri nu mai funcţionează în cadrul ACD şi a comparat această situaţie cu o căsnicie care s-a destrămat.

    “Ştiţi cum e, ca într-o căsnicie. În momentul în care se întâmplă o despărţire, soţul dă vina pe soţie, soţia pe soţ. Este mai puţin important, important este că o căsnicie s-a destrămat. Din acest punct de vedere, cred că avem cu toţii puterea şi tăria, foarte calm, să mergem mai departe”, a arătat liderul conservator.

    “Eu am făcut foarte clar o declaraţie pe care o susţin şi acum, o constatare, un regret că ACD, şi nu USL, nu funcţionează şi am văzut că şi domnul Antonescu este de acord cu acest lucru, a îmbrăţişat această idee că nu funcţionează ACD. Atât şi nimic mai mult”, a arătat liderul PC.

    Constantin a spus că îi pare rău că nu funcţionează un proiect politic pe care el îl considera extrem de important şi care se dorea o coagulare a forţelor de dreapta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Dacă PC e nemulţumit, să plece. USL nu stă-n PC, nu se joacă de-a mofturile cu conservatorii

     “Dacă Partidul Conservator este nemulţumit, poate să plece. Construcţia USL nu stă în Partidul Conservator, iar dacă unii prin PC îşi imaginează că cineva din PNL sau eu, ca preşedinte al acestuia, avem vreun soi de timiditate în a spune clar lucrul acesta, se înşeală amarnic”, a avertizat liderul PNL, după şedinţa Biroul Permanent Naţional al PNL.

    El a arătat că USL “nu a fost construită pentru a se juca de-a mofturile cu conservatorii”.

    “Dacă dânşii au luat hotărârea de a denunţa (protocolul – n.r.), dar aş vrea să o văd oficial, atunci drum bun, cale bătută, succes în viaţă. Noi am construit USL nu ca să ne jucăm de-a mofturile cu conservatorii sau cu oricine altcineva. USL este o construcţie foarte serioasă în care două partide mari – PSD, PNL – negociază, se întorc, îşi fac concesii unul altuia. Nimeni nu a câştigat decât PC şi nimeni nu e mai puţin îndreptăţit decât PC să transmită un soi de ameninţări pe care nu le ia nimeni în serios”, a mai spus co-preşedintele USL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro