Tag: TVA

  • O ţară blestemată: Când primii care fură sunt cei care păzesc bugetul, nu mai e nimic de făcut

    Ieri, 18 aprilie 2018, la opt ani de atunci, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) i-a cerut oficial preşedintelui ţării încuviinţarea urmăririi penale împotriva lui – întrucât a fost ministru, legea cere această procedură. Numele acuzatului: Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor. Acuzaţia: corupţie. Şpaga primită, potrivit acuzaţiilor procurorilor: 2 milioane de euro, dintr-un „fond de şpagă“ de 20 de milioane de euro din care s-ar mai fi înfruptat alţi barosani precum Ionuţ Costea, fostul şef al Eximbank, sau Cristian Boureanu, fost deputat şi tovarăş de afaceri al ministrului. Societatea păgubită: CFR. Motivul care a făcut posibilă mita: reabilitarea infrastructurii feroviare, una dintre cele mai cumplite probleme ale României.
     
    Iată ce spun procurorii, între multe altele: „Concret, în perioada 23 decembrie 2009 şi 3 septembrie 2010, Vlădescu Sebastian şi Dascălu Constantin, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, au acceptat promisiunea remiterii unor sume de câte 2 milioane de euro de la reprezentantul în România al companiei străine, pentru ca să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-un mod care să asigure, pe de o parte, finanţarea şi plata lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi, pe de altă parte, finanţarea şi plata efectivă a TVA restantă de la lucrările efectuate la tronsonul Bucureşti – Câmpina“.
     
    M-am uitat ieri din nou peste fotografia de care vorbeam la început. Iulie 2010. Aşadar, în vreme ce imaginea oficială îl arăta pe Vlădescu pătruns de griji, desigur, de grijile poporului ale cărui venituri tocmai fuseseră tăiate cu 25%, a cărui taxă pe consum tocmai fusese majorată cu 26% (de la 19% la 24%), toate acestea pentru a menţine statul pe linia de plutire, conturile ministrului finanţelor erau alimentate cu 2 milioane de euro, bani veniţi din jaful practicat asupra statului ale cărui fonduri chiar el le administra. Jaf din banii oamenilor cărora tocmai le majorase taxele.
     
    Cum să-ţi poţi imagina că un stat poate rezista când este furat de Ministerul de Finanţe? Cum să construieşti drumuri şi autostrăzi când jaful vine din Ministerul Transporturilor şi de ce să te mai miri că trenul de la Bucureşti la Cluj face 12 ore pentru doar 500 de kilometri?
     
  • Cum arată CEL MAI NOU spital din vestul ţării: a costat 12 milioane de euro – FOTO

    În data de 14.03.2018, (cu 2 zile inainte de finalizarea termenului prevazut in Contract),  s-a facut receptia Studiului de fezabilitate – CONSTRUIRE CORP (P+5) SPITAL CU SPECIALITATI PEDRIATICE SI LEGATURI FUNCTIONALE – ORADEA, STR. CORNELIU COPOSU, NR. 12 BIHOR , din cadrul Spitalului Clinic Municipal ,,Dr.Gavril Curteanu” Oradea.

    Cheltuielile pentru C+M sunt in valoare de 57.451.050,51 lei cu TVA  respectiv 12.355.065 eur cu TVA iar cheltuielile totale sunt in suma de 72.861.888,27 lei cu TVA respectiv 15.669.223 eur cu TVA.

    Diferenta dintre cele doua sume, o reprezinta cheltuielile cu: cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica, utilaje echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj iar din capitolul: Alte cheltuieli la C+M intra doar lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier.

    Aceasta investitie la  Spitalul Clinic Municipal a fost anuntat inca din 2017, intr-o  conferinţă de presă privind investiţiile efectuate în anul 2017, precum şi cele care urmează a fi realizate. La conferinţa susţinută de Maria Silaghi, managerul unităţii, a luat parte şi Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

    Citiţi mai multe pe infooradea.ro
     
  • Din 20 martie, ANAF vinde maşini de la 1.150 de lei preţ de start

     Aşa cum spuneam, sunt preţuri tentante. În colecţia de primăvară am găsit un BMW 520i la 27.847 de lei, fără TVA. De fapt, hai să precizăm că toate preţurile sunt fără TVA. Maşina e din 1999, benzină, desigur.
     
    Aceeaşi societate mai vinde un Volkswagen Transporter din 2001. Un Renault Megane din 2002, recuperat dintr-un sechestru AJFP Bihor costă 1150 de lei.
     
    ANAF are o ofertă şi pentru un cap tractor Actros, fabricat în 2002. Mutantul Mercedes costă 30.000 de lei. La un preţ tentant e şi un Audi A4 Avant cu 27.573 de lei preţ de pornire. Aceeaşi companie a mai pierdut un Volkswagen Transporter pe care ANAF speră să ia cel puţin 10.811 lei.
     
  • Oltchim a vândut divizia de materiale de construcţii, cu 2,6 milioane euro

    Conform celui mai recent plan de reorganizare a Oltchim, compania a vîndut sau vinde nouă pachete de active – şase uzine, serviciul de ecologizare, un lot de 1.010 vagoane de marfă, divizia de materiale de construcţii. În luna decembrie Chimcomplex Borzeşti, companie a omului de afaceri Ştefan Vuza, a preluat activelor din pachetele cinci pachete şi unul parţial, pentru 582 milioane de lei (127 de milioane de euro).

    Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

    Dynamic Selling Group este producător şi distribuitor de profile şi accesorii pentru tâmplărie PVC, înfiinţat în 2004.

  • Autobuze de 250.000 de euro în Bucureşti. Când intră pe traseu

    „În cadrul procedurii de licitaţie au fost depuse patru oferte, după cum umează: Karsan Otomotiv, Man Truck&Bus AG, Mercedes Benz România şi asocierea Otokar Europe şi Otokar Automotive. După evaluarea ofertelor, în raport cu criteriile anunţate, punctajul cel mai mare a fost obţinut de asocierea Otokar Europe şi Otokar Automotive, care a fost declarată câştigătoare. Valoarea atribuită achiziţiei este de 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare autobuz”, a declarat, luni, primarul general, Gabriela Firea.

    Potrivit edilului, 300 dintre cele 400 de autobuze ar putea fi livrate în următorul an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peter Mueller, Heidi Chocolat: „Piaţa din România creşte, va ajunge din urmă pieţele vestice” VIDEO

     ”Consumul de ciocolată este cuprins între 2,2 şi 2,5 kilograme per capita; atunci când compari ţări vestice unde acest consuma ajunge până la 8 kilograme vezi că mai este loc pentru dezvoltare. Piaţa din România creşte, aşadar, iar peste timp, va ajunge din urmă pieţele vestice” a spus Peter Mueller, directorul general al Heidi Chocolat, într-un interviu video acordat Business Magazin la finalul anului trecut.  

    El se declară mulţumit de performanţa Heidi Chocolat pe piaţa locală, în contextul unei creşteri de două cifre în termini de vânzări. ”Avem o performanţă foarte bună, lucrul acesta este valabil pentru piaţa din România, dar şi pentru exporturi. Piaţa din România s-a dezvoltat foarte bine în special în 2015-2016, când a existat şi scăderea TVA, care a determinat creşterea consumului, dar în 2017, în pofida faptului că efectul TVA s-a redus, avem aceeaşi creştere ca în trecut”. Mueller spune că în 2017 afacerile companiei aveau să depăşească pragul de 100 de milioane de lei.

    Heidi Chocolat are în jur de 450 de angajaţi în producţie şi în zona comercială. Potrivit lui Mueller, compania şi-a bugetat pentru următorii trei ani investiţii cuprinse între 20 şi 25 de milioane de lei în unitatea de producţie a companiei din Pantelimon.

  • Camera Deputaţilor a adoptat OUG privind TVA split / Proiectul de lege va fi trimis preşedintelui Iohannis pentru promulgare

    ”Ordonanţa 23 instituie un experiment fiscal unic în Europa. Vorbim despre un experiment pentru că alte ţări care mai aplică aşa aplică fie opţional fie numai pentru companiile de stat. (…) Birocraţia infernală pe care o va reprezenta acest TVA split este un lucru la care noi vom supune economia României şi este un lucru negativ. Noi considerăm că deja birocraţia este înfiorătoare pentru mediul privat din România, IMM-urile trebuie să se conformeze la un număr de reglementări fiscale foarte mare şi în continuă schimbare. (…) Vă rugăm să nu votaţi această lege, să punem un capăt la ceea ce s-a numit <ţopăială fiscală>”, a spus deputatul USR Claudiu Năsui.

    Şi deputaţii PMP au anunţat că vor vota împotriva acestui proiect.

    ”Această măsură nu are decât două cauze principale. Una o reprezintă incapacitatea acestui guvern de a gestiona TVA şi transferă povara administrativă în curtea companiilor. A doua o reprezintă eşecul politicilor fiscal-bugetare în România şi nevoia disperată după resurse, fără a ţine cont de consecinţe. În acest context PNL nu poate vota decât într-un fel: împotrivă”, a spus şi deputatul PNL Bogdan Huţucă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cota de TVA va scădea, în agricultură, de la 19% la 9% pentru încă opt lucrări şi servicii

    Proiectul completează lista lucrărilor în agricultură care beneficiază de această facilitate fiscală începând de la 1 august 2016.
     
    Actuala listă a lucrărilor cărora li se aplică TVA de 9% se va completa cu următoarele:
     
    – Plantarea culturilor horticole – viţă de vie, pomi
    – Defrişarea plantaţiilor viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de susţinere, conducere şi palisaj în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de irigare/fertirigare în plantaţii viticole şi pomicole
    – Instalarea sistemelor de protecţie antigrindină şi antiploaie în plantaţiile viticole şi pomicole
    – Înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale
    – Determinarea calităţii genetice a animalelor
    – Lucrările specifice domeniului îmbunătăţirilor funciare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 157/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, altele decât irigaţiile.