Tag: transporturi

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Cum se luptă autorităţile cu gheaţa de pe Dunăre

    Acest comandament supraveghează şi coordonează acţiunile de intervenţie pentru distrugerea gheţii formate pe sectorul Dunării cuprins între Baziaş şi Sulina şi este organizat în grupe operative de lucru, în porturile Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina.

    În prezent, în Tulcea şi în aval de Tulcea curg gheţuri. Navele care din cauza construcţiei nu corespund navigaţiei, în actualele condiţii, trebuie adăpostite sau urcate pe mal.

    Bara Sulina şi Dunărea la km 1040-1075 sunt închise navigaţiei, din cauza vântului puternic. Conform Căpităniei Tulcea, pe fondul apariţiei formaţiunilor de gheaţă s-a dispus intrarea în iernatic a navelor din portul Tulcea. Canalul Caraorman şi Dunărea Veche (Crişan-Mila 23) sunt blocate de gheaţă, astfel încât cursele locale de pasageri pe aceste rute au fost suspendate.

    În activitatea de intervenţie împotriva gheţii sunt folosite navele aparţinând RA Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, instituţiilor publice sau companiilor naţionale aflate sub autoritatea ori în subordinea Ministerului Transporturilor, precum şi alte nave ale companiilor de navigaţie româneşti.

    Pe timpul acţiunilor, navele participante sunt scutite de plata tarifelor de cheiaj, acvatoriu şi a taxelor percepute de căpităniile de port. În prezent se organizează misiuni de patrulare în amonte şi aval de Tulcea şi pe Canalul Sulina.

    În fruntea Comandamentului de acţiune împotriva gheţii pe Dunăre se află conducerea Regiei Autonome Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, care colaborează permanent cu căpităniile de port din zonele afectate şi informează Direcţia Navală din cadrul Ministerului Transporturilor asupra tuturor acţiunilor întreprinse.

    Informaţii despre condiţiile de navigaţie şi zonele în care au loc acţiunile de intervenţie pot fi obţinute accesând http://cci.cfr.ro/mt/default.asp sau la telefon  0040 236 460 353.

  • Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE

     Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare.

    La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

    Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al aceleiaşi instituţii în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

    Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Care sunt drumurile închise şi cu restricţii de circulaţie

    – A1 Bucureşti – Piteşti;

    – A2 Bucureşti – Feteşti;

    – A3 Bucureşti – Ploieşti;

    – DN 1B Mizil (Prahova) – Buzău;

    – DN 1D Albeşti (Prahova) – Urziceni (Ialomiţa);

    – DN 2 Afumaţi (Ilfov) – Focşani (judeţul Vrancea);

    – DN 21 tronsoanele Călăraşi – Slobozia (Ialomiţa) şi Brăila – Bărăganul;

    – DN 21A Bărăganu (Constanţa) – Ţăndărei (Ialomiţa);

    – DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, Smârdan – Garvăn şi Baia – limita cu judeţul Constanţa (Tulcea);

    – DN 22A Hârşova (Constanţa) – Ciucurova (Tulcea) – Cataloi (Tulcea);

    – DN 22B Dig Brăila – Galaţi;

    – DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova (Tulcea);

    – DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (Tulcea);

    – DN 22F Horia – Nalbant (Tulcea);

    – DN 23 Focşani (Vrancea) – Măicăneşti (Vrancea) – Brăila;

    – DN 23A Gologanu – Ciorăşti (judeţul Vrancea);

    – DN 23B Dumbrăveni – Bogza (judeţul Vrancea);

    – DN 24D Vârlezi – Tuluceşti (Galaţi);

    – DN 2A Urziceni – Slobozia (Ialomiţa);

    – DN 2B Buzău – Brăila – Galaţi;

    – DN 2C Costeşti (Buzău) – Padina – Slobozia (Ialomiţa);

    – DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia;

    – DN 2R Jitia – Vintileasca;

    – DN 3 Fundulea (Călăraşi) – Călăraşi;

    – DN 3A Drajna (Călăraşi) – Feteşti (Ialomiţa);

    – DN 3B Feteşti – Chirana.

    De asemenea, pe 15 drumuri naţionale importante sunt instituite restricţii de tonaj, astfel:

    – DN 1 Braşov – Ploieşti, peste 7,5 tone;

    – DN 1A Braşov – Săcele – Cheia – Văleni de Munte – Ploieşti, peste 7,5 tone;

    – DN 1B Ploieşti – Mizil, peste 7,5 tone;

    – DN 2A Giurgeni (Ialomiţa) – Constanţa, peste 7,5 tone;

    – DN 7 tronsoanele Valea Mare – Tărtăşeşti (în judeţul Dâmboviţa) şi Bascov – Râmnicu Vâlcea, peste 7,5 tone;

    – DN 10 Buzău – Siriu (Buzău), peste 7,5 tone;

    – DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanţa), peste 7,5 tone;

    – DN 31 Călăraşi – Olteniţa (Călăraşi), peste 7,5 tone;

    – DN 4 Bucureşti – Olteniţa (Călăraşi), peste 7,5 tone;

    – DN 41 Olteniţa (Călăraşi) – Daia (Giurgiu), peste 7,5 tone;

    – DN 5 Centura Bucureşti – Giurgiu, peste 7,5 tone;

    – DN 71 tronsonul Bâldana – Fieni, peste 7,5 tone şi tronsonul Fieni – Moroieni – limita cu judeţul Prahova, peste 3,5 tone;

    – DN 72 Găeşti – Târgovişte – Moroieni (Dâmboviţa), peste 7,5 tone;

    – DN 72A Târgovişte – Câmpulung (Dâmboviţa), peste 7,5 tone;

    – DN Centura Bucureşti Bragadiru – Jilava (Ilfov), peste 7,5 tone.

    Cu privire la traficul feroviar, relaţia Ploieşti – Urziceni, magistrala CF 802 (Ciulniţa – Slobozia) şi secţia CF 205 (Băbeni – Alunu) sunt închise, iar în staţia CF Slobozia toate trenurile sunt anulate.

    Porturile maritime rămân în continuare închise, atât pentru traficul maritim, cât şi pentru cel fluvial.

    Poliţia Română recomandă insistent tuturor conducătorilor auto să renunţe la efectuarea oricărei deplasări în zonele vizate de avertizarea COD ROŞU de vreme severă, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea.

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Care sunt drumurile închise şi cu restricţii de circulaţie

    – A1 Bucureşti – Piteşti;

    – A2 Bucureşti – Feteşti;

    – A3 Bucureşti – Ploieşti;

    – DN 1B Mizil (Prahova) – Buzău;

    – DN 1D Albeşti (Prahova) – Urziceni (Ialomiţa);

    – DN 2 Afumaţi (Ilfov) – Focşani (judeţul Vrancea);

    – DN 21 tronsoanele Călăraşi – Slobozia (Ialomiţa) şi Brăila – Bărăganul;

    – DN 21A Bărăganu (Constanţa) – Ţăndărei (Ialomiţa);

    – DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, Smârdan – Garvăn şi Baia – limita cu judeţul Constanţa (Tulcea);

    – DN 22A Hârşova (Constanţa) – Ciucurova (Tulcea) – Cataloi (Tulcea);

    – DN 22B Dig Brăila – Galaţi;

    – DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova (Tulcea);

    – DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (Tulcea);

    – DN 22F Horia – Nalbant (Tulcea);

    – DN 23 Focşani (Vrancea) – Măicăneşti (Vrancea) – Brăila;

    – DN 23A Gologanu – Ciorăşti (judeţul Vrancea);

    – DN 23B Dumbrăveni – Bogza (judeţul Vrancea);

    – DN 24D Vârlezi – Tuluceşti (Galaţi);

    – DN 2A Urziceni – Slobozia (Ialomiţa);

    – DN 2B Buzău – Brăila – Galaţi;

    – DN 2C Costeşti (Buzău) – Padina – Slobozia (Ialomiţa);

    – DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia;

    – DN 2R Jitia – Vintileasca;

    – DN 3 Fundulea (Călăraşi) – Călăraşi;

    – DN 3A Drajna (Călăraşi) – Feteşti (Ialomiţa);

    – DN 3B Feteşti – Chirana.

    De asemenea, pe 15 drumuri naţionale importante sunt instituite restricţii de tonaj, astfel:

    – DN 1 Braşov – Ploieşti, peste 7,5 tone;

    – DN 1A Braşov – Săcele – Cheia – Văleni de Munte – Ploieşti, peste 7,5 tone;

    – DN 1B Ploieşti – Mizil, peste 7,5 tone;

    – DN 2A Giurgeni (Ialomiţa) – Constanţa, peste 7,5 tone;

    – DN 7 tronsoanele Valea Mare – Tărtăşeşti (în judeţul Dâmboviţa) şi Bascov – Râmnicu Vâlcea, peste 7,5 tone;

    – DN 10 Buzău – Siriu (Buzău), peste 7,5 tone;

    – DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanţa), peste 7,5 tone;

    – DN 31 Călăraşi – Olteniţa (Călăraşi), peste 7,5 tone;

    – DN 4 Bucureşti – Olteniţa (Călăraşi), peste 7,5 tone;

    – DN 41 Olteniţa (Călăraşi) – Daia (Giurgiu), peste 7,5 tone;

    – DN 5 Centura Bucureşti – Giurgiu, peste 7,5 tone;

    – DN 71 tronsonul Bâldana – Fieni, peste 7,5 tone şi tronsonul Fieni – Moroieni – limita cu judeţul Prahova, peste 3,5 tone;

    – DN 72 Găeşti – Târgovişte – Moroieni (Dâmboviţa), peste 7,5 tone;

    – DN 72A Târgovişte – Câmpulung (Dâmboviţa), peste 7,5 tone;

    – DN Centura Bucureşti Bragadiru – Jilava (Ilfov), peste 7,5 tone.

    Cu privire la traficul feroviar, relaţia Ploieşti – Urziceni, magistrala CF 802 (Ciulniţa – Slobozia) şi secţia CF 205 (Băbeni – Alunu) sunt închise, iar în staţia CF Slobozia toate trenurile sunt anulate.

    Porturile maritime rămân în continuare închise, atât pentru traficul maritim, cât şi pentru cel fluvial.

    Poliţia Română recomandă insistent tuturor conducătorilor auto să renunţe la efectuarea oricărei deplasări în zonele vizate de avertizarea COD ROŞU de vreme severă, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea.

  • COD ROŞU. Ce măsuri au luat Internele pentru remedierea situaţiilor cauzate de vremea rea

    Astfel, pe raza celor 3 judeţe acţionează în prezent, suplimentar dispozitivului curent, peste 570 de poliţişti cu 235 de autospeciale în scopul prevenirii evenimentelor generate de căderile abundente de zăpadă şi intensificările vântului. Poliţiştii vor desfăşura misiuni de dirijare şi control a traficului rutier şi salvare de vieţi omeneşti. Alţi 800 de poliţişti sunt pregătiţi să intervină în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice şi pentru gestionarea eventualelor situaţii de criză.

    La nivel naţional, în zonele afectate de vremea nefavorabilă acţionează peste 7.500 de poliţişti.

    Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, până duminică la prânz, 792 de persoane au fost evacuate din mijloace de transport blocate în zăpadă. De asemenea, au fost salvate zece persoane (în Galaţi şi Brăila), alte opt fiind asistate medical.

    La ora 13.00, 41 de persoane mai erau blocate în gări, trenuri sau autovehicule, iar 28 de drumuri naţionale şi autostrăzi erau închise de autorităţi sau aveau circulaţia restricţionată (majoritatea în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea). De asemenea, la nivel naţional, au mai fost închise de către autorităţi 57 de drumuri judeţene. Porturile Mangalia, Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea rămân închise, ca şi punctele de trecere a bacului din Turnu Măgurele şi Zimnicea.

    Totodată, se intervine pentru reluarea alimentării cu energie electrică în cele 72 de localităţi în care aceasta a fost întreruptă din cauza fenomenelor meteorologice extreme (judeţele Giurgiu, Călăraşi, Buzău, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Brăila, Tulcea).

    În intervenţiile pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase sunt implicate peste 2.400 de mijloace şi utilaje, din care aproape 1.000 aparţin structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar restul celorlalte structuri implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă (Ministerul Afacerilor Interne, alături de membri ai comitetelor judeţene şi locale, ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă).

    Ministrul interimar de interne, Gabriel Oprea, a precizat că de vineri până sâmbătă seara au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.140 de lei (cuantum total) pentru societăţile care trebuia să asigure deszăpezirea, 3 în judeţul Dolj şi una în judeţul Dâmboviţa.

    Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor implicaţi – victime şi salvatori deopotrivă, MAI face apel la persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice să respecte indicaţiile personalului ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase.

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. 116 trenuri anulate şi trafic cu limitare de viteză

    La ora 16, erau închise liniile ferate între staţiile: Bucureşti Sud – Olteniţa, Cilibia – CA Rosetti şi Ploieşti Sud – Urziceni, din cauza ninsorii viscolite sau a sulurilor de zăpadă formate din cauza vântului puternic.

    Echipele de intervenţie au iniţiat operaţiuni de tăiere a copacilor şi remediere a defecţiunilor survenite la linia de contact pe Valea Prahovei, între staţiile Valea Largă şi Comarnic, unde în cursul nopţii mai mulţi copaci s-au prăbuşit de pe versant în gabaritul căii ferate pe ambele fire de circulaţie, în momentul prăbuşirii fiind ruptă şi linia de contact. Începând de dimineaţă s-a circulat pe un singur fir, trenurile care au staţionat  în gările de pe traseu fiind tractate cu locomotivă Diesel.  

    În vederea facilitării accesului echipelor de intervenţie feroviară şi a utilajelor pentru deszăpezire, a fost redus numărul garniturilor pe anumite tronsoane feroviare din zonele afectate pentru a se evita blocarea în parcurs, fiind menţinut în grafic un număr de trenuri adaptat condiţiilor meteo nefavorabile.

    Pentru trenurile aflate în staţionare s-au luat măsuri în vederea asigurării alimentării cu energie electrică pentru a fi menţinută căldura în trenuri şi posibilitatea de acces în sălile de aşteptare din gări. De asemenea, cei care doresc  să renunţe la călătorie au posibilitatea de a primi înapoi contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat.

    CFR roagă pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR la care pasagerii pot cere informaţii sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la sectiunea Info Utile/Informatii Telefonice.

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. A fost închis traficul pe drumurile naţionale din Brăila şi Vrancea

    Sub incidenţa măsurii intră următoarele rute:

    Jud. Brăila
    – DN 21 Brăila – Bărăganu;
    – DN 22 Brăila – Grădiştea – limita cu judeţul Buzău;
    – DN 23 Brăila – Gurianca – limita cu judeţul Vrancea;
    – DN 2B Surdila-Greci – Brăila – Şendreni;
    – DN 2D Brăila – limita cu judeţul Galaţi.

    Jud. Vrancea
    – DN 2 Râmnicu Sărat – limita cu judeţul Bacău;
    – DN 2D Focşani – Tulnici;
    – DN 23 Focşani – Măicăneşti – Năneşti;
    – DN 23A Focşani – Băleşti;
    – DN 24 Tişiţa – Tecuci;
    – DN 11A Adjud – Oneşti (Bacău);
    – DN 2L Tişiţa – Panciu;
    – DN 2M Focşani – Odobeşti;
    – DN 2N Bogza – Bordeşti;
    – DN 2R Jitia – Vintileasca.

    Având în vedere avertizarea cu cod roşu de vreme severă, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Brăila, Buzău şi Vrancea, care a intrat în vigoare începând cu ora 15, Poliţia Română recomandă cu insistenţă tuturor categoriilor de conducători auto să renunţe la efectuarea oricărei deplasări în zonele vizate.

    Date fiind condiţiile meteorologice actuale, prognozele referitoare la precipitaţiile predominant sub formă de ninsoare şi faptul că temperaturile sunt scăzute în cea mai mare parte a ţării, Poliţia îi avertizează pe conducătorii auto că, în asemenea împrejurări, pericolul de micşorare a aderenţei drumurilor, de derapaj şi de pierdere a controlului stabilităţii autovehicululului este foarte ridicat. Prin urmare, le recomandă să se circule cu atenţie sporită şi să se reducă viteza de deplasare pe porţiunile de carosabil care poate deveni alunecos.

    În egală măsură, pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, Poliţia sfătuieşte conducătorii auto ca înainte de a pleca la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică prognozată, iar în timpul deplasării să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele precedente, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

    Conducătorii auto care nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă sunt sfătuiţi să nu pornească la drum.

  • Ce e de făcut în caz de givraj politic: dăm cu măturica

    Conform legislaţiei în vigoare din 2008, gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă revine strict Ministerului Transporturilor, conform planului de intervenţie care include în coordonare ROMATSA, Autoritatea Aeronautică, STS prin sistemul 112, ISU judeţene, Salvamont şi SMURD.

    În schimb, gafele de comunicare ale ministrului de interne Radu Stroe şi susţinerea sa politică mult mai slabă din partea PNL l-au făcut pe acesta să-şi piardă funcţia în favoarea vicepremierului Gabriel Oprea, uns interimar la Interne după ce a coordonat raportul guvernamental cu greşeli privind accidentul aviatic, care indică ROMATSA drept principalul vinovat pentru întârzierea cu care au fost recuperaţi supravieţuitorii.

    La finele săptămânii viitoare, în urma reuniunii de la Sinaia a conducerii PNL, ar putea fi aşteptate însă noi remanieri, care teoretic ar putea s-o includă pe Ramona Mănescu, criticată până acum deschis din tabăra PNL doar de Relu Fenechiu, dar şi pe vicepremierul Daniel Chiţoiu, după unele surse prea apropiat de premierul Victor Ponta pentru gustul lui Crin Antonescu şi care ar urma să fie înlocuit cu Klaus Iohannis, primarul Sibiului.

    Premierul Victor Ponta a negat iminenţa unei remanieri, iar Crin Antonescu a afirmat că n-are în minte o listă a miniştrilor care ar putea fi schimbaţi, dar a adăugat că o remaniere “nu e o tragedie, nu e o ruşine, nu e ceva iremediabil, lucrurile se întâmplă”.

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Întârzieri şi zboruri anulate în traficul aerian

    Pe aeroporturile Bucureştiului, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu vânt puternic şi rafale care ating şi depăşesc 75 km/h şi care transportă zăpada la sol.

    Se înregistrează întârzieri la decolarea de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), întârzieri determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, care ajung punctual şi la o oră.

    Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, până la ora 17 au fost anulate 9 curse aeriene, iar alte 3 au fost redirecţionate pentru aterizare pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV).

    Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.

    Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Pistele, platformele şi căile de rulare ale AIHCB şi AIBB AV sunt operaţionale. Se intervine constant cu utilajele proprii de deszăpezire şi degivrare, pentru desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Ce trebuie să facă pasagerii cu bilete la trenurile anulate sau cu întârzieri

    Din cauza ninsorii viscolite se circulă în continuare cu limitare de viteză de 50 km/h pe tronsoanele Bucureşti – Ploieşti şi Bucureşti – Feteşti, iar pe secţiile de circulaţie Bucureşti Băneasa – Lehliu – Feteşti, Făurei – Urziceni, Ploieşti – Adjud şi Ploieşti Sud – Urziceni – Ciulniţa – Călăraşi trenurile sunt tractate cu locomotive Diesel.

    În cursul zilei s-a intervenit cu utilaje şi forţă umană pentru deszăpezire pe 2 secţii de cale ferată Buzău – Făurei, între staţiile Buzău Sud – Cilibia şi pe Petroşani – Tg. Jiu, între staţiile Meri – Lainici.

    De asemenea, la intrare în Complexul Bucureşti Nord, personalul feroviar intervine pentru curăţarea şi verificarea macazurilor care sunt acoperite de zăpada viscolită. În condiţii normale de trafic, trenurile intră în Gara de Nord la un interval de 6 minute însă, şi la această oră, trenurile intră şi pleacă din Bucureşti Nord la un interval de 30-40 de minute din cauza zăpezii viscolite care acoperă macazurile, situaţie care necesită intervenţia pesonalului pentru a deszăpezi macazurile pentru fiecare tren în parte.

    Referitor la trenurile care sosesc şi pleacă în/din Gara de Nord cu întârzieri, aceste întârzieri sunt generate de circulaţia cu limitare de viteză de 50 km/h pe anumite secţii de circulaţie din parcurs şi de intervalele de timp necesare pentru intervenţia personalului feroviar în linie curentă pentru curăţarea şi verificarea macazurilor. Pe perioada staţionării trenurilor, CFR Călători a depus toate eforturile pentru a asigura încălzirea corespunzătoare a acestora.

    În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice se va reduce numărul garniturilor pe anumite tronsoane feroviare din jumătatea de sud a ţării, fiind menţinut în grafic un număr de trenuri necesar adaptat la condiţiile meteo nefavorabile şi la solicitările publicului călător.

    Pasagerii care au achiziţionat bilete la trenurile anulate vor fi redirecţionaţi către trenurile aflate în circulaţie conform graficului.

    Solicitările de restituire a contravalorii biletelor pentru perioada 24 – 27 ianuarie se vor derula astfel:

    – se va restitui întreaga contravaloare a biletelor la solicitarea pasagerilor (pentru parcursul neefecutat) la trenurile care înregistrează întârzieri;

    – în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor la care pasagerii au bilete valabile, se pot efectua călătorii la alte trenuri sau pe alte rute fără plata diferenţelor tarifare. De asemenea, în situaţia anulării unui tren, pasagerii vor fi redirecţionaţi către alte trenuri care au aceleaşi destinaţii.
     
    – în trenuri se pot cumpăra bilete la tariful de la casele de bilete, în situaţia în care pasagerii nu au timp să-şi cumpere din cauza  modificărilor de circulaţie.

    Întrucât există ïn continuare posibilitatea apariţiei de modificări/perturbări în circulaţia trenurilor, rugăm pasagerii ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentionează să călătorească.

    Numerele de telefon de la staţiile CFR la care pasagerii pot cere informaţii sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la sectiunea Info Utile/Informatii Telefonice.