Tag: sport

  • Românii care au creat un produs unic în lume şi este 100% românesc

    Jocul de societate Triathlon Series, creat de compania AfterRace Games, a venit ca o îmbinare a două pasiuni ale lui Andrei Dordea şi ale altor trei prieteni: cea pentru sport, triatlon în special, şi cea pentru board game-uri.

    „Ideea şi unele mecanisme au stat în background cam zece ani. Ceea ce nu ştiam e că ne vom apuca de sport şi că va deveni noul viciu. Acest lucru s-a întâmplat de şase ani încoace. Cele două traiectorii, aparent paralele, s-au întâlnit în AfterRace Games”, spune Dordea.

    Triathlon Series a apărut mai mult ca un proiect secundar al businessului principal: Scriptmedia, o agenţie de advertising. „Boardgame-ul s-a născut ca un proiect boem, un pariu câştigat cu noi, cum că ne facem timp, printre proiecte şi clienţi, să ne urmăm şi visurile.” Andrei Dordea spune că agenţia are multe proiecte sportive şi că jocul a funcţionat şi ca instrument de marketing. „Considerăm că, după un an şi jumătate de la lansare, ne-am recuperat investiţia iniţială şi de marketing de 50.000 de euro”, adaugă el.

    Ei au lansat jocul chiar în cadrul târgului de la Essen (cel mai mare târg de board games din Europa) şi prima mare comandă a venit din Asia, pentru pieţele din Singapore şi Malaysia. Punctul maxim de cerere pentru joc a fost de 150 de unităţi pentru pieţele din Asia şi încă 150 pentru România. „Acum vindem în toată lumea, pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie fiind cel mai interesate”, explică Dordea, care leagă gradul de interes pentru joc de apetitul mare pentru activităţi sportive în aceste pieţe.

    Tocmai pentru că jocul are un element sportiv, publicul ţintă pentru Triathlon Series este puţin diferit faţă de cel clasic, mai degrabă sportivul amator şi mai puţin jucătorul avid de board game-uri. „Producţia se face în România, acesta fiind al doilea pariu câştigat: să facem un produs unic în lume, 100% românesc, în tot procesul de la idee la execuţie”, spune el.

    Ce presupune, mai exact, procesul de realizare a jocurilor? Cum se creează un board game? În primul rând, este nevoie de un concept, de mecanisme şi reguli clare de joc, şi această parte este de obicei făcută în totalitate de inventatorul jocului. Apoi se trece la etapă de testare şi modificare, „până în momentul în care considerăm că avem un produs competitiv şi interesant, eventual unic”, spune Novac.  

    „Idee, temă, mecanism, optimizare, testare şi multă distracţie”, enumeră Andrei Dordea ingredientele necesare în acest demens. El precizează că apoi se urmează paşii clasici ai lansării oricărui produs: producţie, depozitare, distribuţie, marketing, comunicare. „Este singurul joc din lume inspirat din triatlon şi ceea ce e cert este că va rămâne primul.”

    În hora jocurilor de societate se prind din ce în ce mai mulţi jucători la nivel global, chiar şi români, chiar dacă sunt cu mulţi paşi în urma germanilor sau americanilor, jucători cu tradiţie. Fondatorul NSKN Games crede că este greu de prezis viitorul industriei, dar spune că nu sunt ameninţări „existenţiale pentru industria de board game-uri şi nici nu cred că vor apărea curând. Eu sper ca jocurile pe tablă să ajungă măcar la un sfert din popularitatea celor video”.

    Andrei Dordea spune că „o seară de joc este un context pentru relaxare, o experienţă unică de fiecare dată, iar acest gen de «retreat» social va fi căutat şi într-un viitor controlat, parcă mai mult ca niciodată de viteza şi nevoia de reacţii rapide, care, fără un balans, te secătuiesc de energie”.

    Despre fenomenul board games-urilor din România şi la nivel global citiţi aici

  • Se anunţă o nouă revoluţie în sport: dopajul viitorului poate fi rescrierea codurilor genetice ale sportivilor

    Din punct de vedere ştiinţific, lucrurile sunt relativ simple dacă ne raportăm la progresul geneticii din ultimele decenii. Astfel de lucruri s-au realizat în planete, unde oamenii de ştiinţă folosesc un virus pentru a introduce o genă utilă. În teorie, savanţii pot aplica acelaşi proces pentru a crea sportivi mai performanţi, potrivit Futurism.

    Spre exemplu, un savant poate instrui un virus pentru a introduce o genă care încurajează corpul să producă proteina numită EPO (erythropoietin). Aceasta ajută la alimentarea ţesutului cu oxigen, de aceea, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, sportivii şi l-au administrat în forma injectabilă. Însă, detectarea acestuia este simplă şi se poate depista imediat la testele antidoping.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Ce pensie are Nadia Comăneci! Statul român îi dă, lunar, o sumă extrem de generoasă

    Nadia Comăneci este una dintre cele mai apreciate personalităţi din istoria sportului românesc şi internaţional.

    Conform www.mts.ro, sortivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau o medalie de aur la Campionatele Mondiale şi Europene de seniori – probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră.

    portivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur la Campionatele Mondiale şi/sau Campionatele Europene de seniori, la o probă sportivă ce a fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice are dreptul, la cerere, la o rentă viageră.

    Printre cele mai mari rente din sportul românesc ajung la Veronica Cochelea (canotaj) – 15.080 lei, Nadia Comăneci (gimnastică)  – 13.149 lei şi Daniela Silivaş (gimnastică) – 13.149 lei.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro

    Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălţăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere şi fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraţilor Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deşi au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, fraţii Dassler au cunoscut rapid succesul şi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiţi pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajaţi. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câştige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaştere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.

    Ruptura dintre fraţi s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf şi-a deschis o nouă firmă –  Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG.  Când au hotărât să se separe, în 1948, oraşul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare şi mai profitabilă decât Puma.

    O mare greşeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergenţa avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câştigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nişa de înscălţăminte sportivă şi a încercat continuu să le îmbunătăţească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar şi inovaţia constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.

    Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă şi îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câştigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi pe partea de îmbrăcăminte.

    Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soţiei şi fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajaţi în întreaga lume îşi desfăşoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcţionează în ţara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.

  • Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro

    Din funcţia de premier, Orban şi-a făcut din clubul tinereţii o forţă de dezvoltare a fotbalului maghiar. A construit în satul copilăriei un stadion de fotbal extravagant, o operă de artă costisitoare şi scump de întreţinut. A vrut şi o linie de tren care să lege satul copilăriei de un alt sat apropiat şi a construit-o, cu bani europeni. Stadionul ”sătesc“ are o capacitate dublă în comparaţie cu populaţia satului. În prima lună de funcţionare, linia de tren a atras turişti cât să-i numeri pe degete.

    Unii compară proiectele de dezvoltare din satul copilăriei lui Orban cu ambiţiile lui Ceauşescu de a face din Scorniceşti un monument al dezvoltării socialiste. Şi Scorniceştiul are un stadion de fotbal, care acum 30 de ani rivaliza cu cea mai mare arenă a ţării. Acum construcţia este o ruină.

    Ambiţiile lui Orban, şi banii europeni cheltuiţi pentru ele, au atras atenţia Parlamentului European şi a biroului antifraudă al Uniunii Europene. Revista Politico povesteşte un episod din ancheta europarlamentarilor.

    O excursie de rutină în Ungaria a unor europarlamentari responsabili cu supravegherea cheltuirii fondurile UE a devenit o sursă de tensiune între Budapesta şi Bruxelles.

    Membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, organism însărcinat cu asigurarea că banii contribuabililor UE sunt folosiţi în spiritul principiilor UE, s-au dus luna trecută în Ungaria pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de blocul comunitar.

    Însă decizia lor de a vizita o cale ferată care leagă două sate cu o importanţă aparte pentru premierul Viktor Orban – care şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă acolo – a înfuriat guvernul, care i-a acuzat pe eurodeputaţi că încearcă să se amestece în politica maghiară înainte de alegerile din primăvară.

    ”Mi se pare deosebit de scandalos că dintre mii de investiţii cofinanţate se întâmplă să alegeţi să examinaţi un proiect implementat în satul primului-ministru al Ungariei“, i-a scris lui Ingeborg Grässle, eurodeputatul care conduce comisia parlamentară, János Lázár, şeful de personal al lui Orbán. Lázár este unul dintre cei mai de încredere locotenenţi ai premierului. El a criticat faptul că delegaţia şi-a ales propriile obiective pentru vizită în loc să urmeze lista sugerată de guvern. I-a dat ordin şi ambasadorului Ungariei la UE să intervină pentru a o convinge pe Grässle să-şi schimbe obiectivele. Lázár este responsabil cu distribuirea fondurilor UE din 2014.

    Atunci când Grässle a condus ultima dată o misiune de anchetă în Ungaria, în 2011, ministerul pentru dezvoltare naţională al Ungariei a organizat o petrecere în onoarea delegaţiei sale. Grässle este europarlamentar din 2004 şi se presupune că este foarte influentă. Ea pune accent în special pe transparenţă şi responsabilitate. Şase ani mai târziu, nemţoaica a venit fără invitaţii de la partid, deşi politic face parte din aceeaşi familie cu Orbán – Partidul Popular European. Mesajul lui Lázár n-a impresionat-o.

    Era într-o marţi dimineaţa când Grässle şi alţi opt deputaţi europeni au pornit să viziteze calea ferată uşoară din Valea Válului, la nici o oră de mers, spre vest, de Budapesta. Uniunea Europeană a contribuit cu  2 milioane de euro (aproximativ două treimi din costuri) la finanţarea căii ferate de doar 5,7 kilometri care leagă satele Felcsút şi Alcsútdoboz.

    Felcsút, cu o populaţie de 1.600 de locuitori, este locul în care Orbán a crescut şi unde are o casă de vacanţă. De asemenea, satul găzduieşte un stadion de fotbal de 3.500 de locuri (adică mai mult decât dublul populaţiei din Felcsút). Satul Alcsútdoboz are o populaţie de aproximativ 1.400 de locuitori. Stadionul – Pancho Arena – se află chiar peste drum de nou construita casă de vacanţă a lui Orban.

    Criticii liderului maghiar spun că linia ferată este doar un proiect realizat din vanitate, aproape imposibil de folosit. Guvernul se justifică spunând că este o modalitate utilă de a stimula turismul.

    În timp ce mergea pe câmp pentru a ajunge la trenul cu două vagoane – adus special pentru europarlamentari, pentru că în mod normal în septembrie merge doar după-amiaza – Grässle a oprit pentru a face o fotografie activiştilor din opoziţie care fluturau un semn pe care se putea citi: ”Viktor Orbán a devenit cel mai bogat maghiar prin furtul banilor contribuabililor din UE. Orbán este hoţul, nu poporul maghiar!“.

    Criticile puternice aduse vizitei sale au atras nu doar atenţia protestatarilor, ci şi a eurodeputaţilor care nu intenţionau să meargă în această călătorie.

    ”I-a făcut pe unii dintre membrii comisiei să ridice din sprâncene, spunându-şi că ar putea fi ceva putred la mijloc dacă autorităţile maghiare au o problemă cu venirea lor în control“, a povestit un oficial din parlament, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

    Proiectul feroviar a fost ales pentru că este ”o chestiune dezbătută în presa maghiară, unde este pusă sub semnul îndoielii utilitatea proiectului. Lumea se întreabă dacă banii UE au fost cheltuiţi pe ceva necesar“, a adăugat sursa citată.

    În copilăria lui Orban linia de tren cu ecartament îngust încă era circulată, dar din cauza traficului insuficient compania feroviară de stat MAV a închis-o undeva prin anii 1970.

  • Viata fabuloasă a prinţului din Dubai. Cum arată o zi obişnuită – GALERIE FOTO

    El este fiul lui Mohammed bin Rashid Al Maktoum, primul ministru al Emiratelor Arabe şi monarhul Dubaiului, unul dintre cei mai bogaţi oameni de viţă nobilă din lume.

    Pe lângă faptul că este prinţ moştenitor, el merită cu prisosinţă titlul de “rege al Instagramului”. Cei peste 5,4 milioane de fani ai săi se pot bucura, aproape zilnic, de imaginile postate de Rahid Al Maktoum.

     Tânărul are o mulţime de hobby-uri. Este un poet renumit, care a publicat sute de poezii sub numele de Fazza, este pasionat de echitaţie, domeniu unde a câştigat mai multe premii, incluzând o medalie de aur la jocurile olimpice asiatice. Un alt hobby al tânărului este vânatul.

    Acesta este cunoscut şi pentru acţiunile caritabile şi filantropice fiind şi patronul centrului de autism din Dubai, pe care-l finanţează cu bani sau donând echipamente medicale. De asemenea, participă şi încurajează copii şi persoanele cu handicap să facă sport.

    Hamdan bin Mohammed bin Rashid a spus că toate aventurile prin care a trecut l-au pregătit pentru a conduce ţara.

  • Detalii neştiute. Cum a ajuns Mihaela Buzărnescu să joace cu rachete cumpărate de pe eBay şi Amazon: “Am găsit acolo unele folosite”

    “Am doar trei rachete, atât, a patra e puţin crăpată, o ţin pentru antrenamente. Firma Wilson, pe care o reprezint, mi-a spus că nu mai produce aceste rachete. Dacă vreau să semnez contract cu ei trebuie să-mi aleg un model nou. Anul trecut le-am cumpărat de pe Ebay şi am găsit şi pe Amazon unele folosite, dar le-am spart. Niciodată n-am spart atâtea rachete”, a spus Mihaela Buzărnescu, pentru Digi Sport.

    În urmă cu un an, Buzărnescu se afla pe locul 540 în clasamentul WTA, iar acum a ajuns pe poziţia cu numărul 38. La turnerul de la Doha, unde Simona Halep a abandonat în semifinale, Buzărnescu a obţinut prima victorie din carieră în faţa unei jucătoare din Top 10. “Miki” a învins-o pe Jelena Ostapenko, deţinătoare titlului la Roland Garros, cu scorul de 6-1, 6-3. Românca a fost eliminată în faza optimilor la Doha, de Julia Gorges.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Capitalistul săptămânii – Philip Hampson Knight

    Phil Knight a absolvit Universitatea din Oregon, obţinând o diplomă în jurnalism, şi a urmat custuri postuniversi-tare la Stanford Graduate School of Business. Fiind pasionat de sport, omul de afaceri a câştigat în timpul studiilor numeroase premii la concursuri de alergat. Antrenorul său de atletism, Bill Bowerman, avea să devină peste ani cofondator al companiei Nike.

    După absolvirea Stanford, Knight a decis să facă o călătorie în jurul lumii. Una din opriri a fost în Japonia, unde Knight a descoperit pantofii de alergat Tiger, produşi de compania Onitsuka. El a fost atât de impresionat de calitatea superioară şi de preţul mic încât a aranjat o întâlnire cu directorul companiei, obţinând dreptul de a distribui pantofii în partea de vest a Statelor Unite.

    La întoarcerea în America, Knight a trimis o pereche de pantofi fostului său antrenor, Bill Bowerman, sperând că acesta va fi de acord să promoveze produsul. Cei doi au ajuns la o înţelegere şi au fondat Blue Ribbon Sports, compania care s-a transformat ulterior în Nike. Jeff Johnson, un prieten al celor doi, a sugerat ca numele să fie Nike, inspiraţi de zeiţa  grecească a victoriei. Logo-ul companiei, considerat unul dintre cele mai puternice din lume, a costat doar 35 de dolari. Nike este astăzi una dintre cele mai mari companii din lume, cu 44.000 de angajaţi şi încasări anuale de peste 30 de miliarde de dolari.

    Phil Knight este implicat şi în producţia de filme prin compania Laika, al cărei investitor principal a devenit la sfârşitul anilor ’90. După ce a investit 180 de milioane de dolari în afacere, Knight l-a numit pe fiul său Travis în funcţia de CEO. Primul film realizat sub conducerea acestuia, “Caroline”, a ajuns pe marile ecrane în 2009.

    Phil Knight a renunţat la funcţia de CEO al Nike în noiembrie 2004, păstrând doar poziţia din consiliul de administraţie.