“Iesim in strada saptamana viitoare, de la 1 februarie 200.000
de angajati vor fi someri”, “Aproximativ 400 de angajati ai CFR din
Hunedoara ar urma sa fie disponibilizati de la 1 martie”, “Aproape
300 de salariati ai Mefin Sinaia, in somaj tehnic, de la inceputul
saptamanii”, “Peste 10.000 de salariati din sectorul feroviar vor
fi disponobilizati, de la 13 companii”. Sunt principalele titluri
din ultima saptamana, care anuntau noi reduceri de personal.
Nu este usor pentru nimeni sa inteleaga si sa accepte ca dintr-o
data nu mai este un super candidat, pe care orice companie ar fi
mai mult decat bucuroasa sa-l aiba in echipa si care nici nu s-ar
deranja sa se prezinte la un interviu daca nu i s-ar oferi macar
500 de euro peste salariul pe care il avea deja. Partea proasta
este ca nu are incotro. Intr-un fel, pentru un observator din
exterior, este destul de trist sa vada ca vocile cele mai stridente
de acum doi ani sunt ale unor oameni care astazi se chinuie sa-si
pastreze locul de munca sau isi fac lobby doar-doar altcineva le-ar
putea oferi un loc de munca, nu neaparat mai bine platit, ci
sigur.
Pe de alta parte, era si vremea sa intelegem o chestiune mai
mult decat simpla: nimeni nu este de neinlocuit, iar cui nu-i place
starea de fapt, e liber oricand sa plece. Cine este suficient de
curajos incat sa riste si sa incerce acum sa vada cat de
indispensabil este pentru companie, n-are decat. O face, cum spune
francezul, pe barba lui. Doar ca s-ar putea sa ajunga, in scurt
timp, unul dintre cei tot mai multi care isi cauta anunturi pe
site-urile de specialitate. Si nu ar trebui sa se mire nici daca va
fi sunat pentru un post de agent de vanzari, platit la comision,
sau de operator intr-un callcentre. Nu ca acestea nu ar fi munci la
fel de nobile ca oricare alta, doar ca discrepanta dintre imaginea
si experienta trecute si noile “oportunitati” ar fi prea mare
pentru a ne lasa indiferenti.
Si daca tot am inceput intr-o nota pozitiva, sa continuam la
fel. Anul acesta nu va fi deloc mai bun decat anul trecut. Nu as
vrea sa par inamicul numarul 1 al angajatilor onesti si merituosi
din Romania, dar cine isi imagineaza ca a scapat de cea fost mai
rau si ca plecarea nefericitului coleg de etaj, departament sau
birou inseamna ca raul a trecut, s-ar putea sa aiba surprize
neplacute. La fel, cine crede ca daca anul trecut nu i-a crescut
salariul, dar in 2010 cu siguranta sefii vor compensa, s-ar putea
sa aiba surprize si mai neplacute.
Nu militez pentru revenirea la principiul muncii pe plantatie si
nici pentru ideea de obedienta si loialitate pana la moarte pentru
angajator, dar cred ca este bine ca, din cand in cand, sa mai
coboram cu picioarele pe pamant si sa nu mai luam totul de-a
gata.
