Tag: saracie

  • Româncă, vânzătoare în Germania, ajută săracii din ţară: „Nu sunt bogată, dar am mâncare caldă, curent electric în casă şi haine“

    „Nu sunt bogată, dar am o mâncare caldă pe masă, curent electric în casă şi haine“, spune femeia al cărei demers de ajutorare a celor oropsiţi de soartă a început după ce a dat peste un apel făcut pe Facebook pentru o familie sărmană. „Cum numărul celor care au oferit sprijin pentru cazul respectiv a fost destul de mare, m-am gândit să caut alte familii cu probleme. Simţeam că trebuie să fac ceva pentru cei la nevoie, aşa că am luat legătură cu o mai veche prietenă din Sighetu Silvaniei, care lucrează ca asistent social la primăria din comuna în care am copilărit, şi am rugat-o să îmi spună despre câteva familii cu probleme. Am preferat să mă orientez în special către cele cu copii“, spune Petruţa, citată ziarulromanesc.de


    Campanii pentru cei sărmani

    Aşa a aflat despre cazul unei familii cu patru copii care locuiesc într-o încăpere fără energie electrică, pusă la dispoziţie de autorităţile locale. „Cei şase membri ai familiei Lingurar împart o cameră în care copiii îşi făceau temele la lumina lumânării… În luna martie am vorbit cu primarul, m-am informat despre ce ar fi nevoie. Autorităţile au suportat din bugetul local o parte din cheltuielile cu introducerea curentului electric, însă tot mai era nevoie de circa 800 de euro, sumă pe care trebuia să o strâng eu“, spune femeia.


    De Paşte le-a făcut o vizită, ducându-le şi câteva alimente şi dulciuri. „Ca să ajung la locuinţa lor, am mers pe un drum de piatră, plin de gropi; copiii ne aşteptau afară, curioşi şi ruşinoşi. Nu au ei prea multe, dar m-au invitat imediat în casă. Nu voi uita niciodată bucuria de pe feţele lor“, îşi aminteşte Petruţa.

    Situaţia lor grea a impresionat-o atât de mult încât a ştiut că trebuie să îi ajute. Şi-a mobilizat prietenii şi cunoştinţele din Germania şi, cu sprijinul fundaţiilor Herzenstiere-Europa e.V. Gerolsbach şi Heimatstern e.V. München, a făcut rost de întreaga sumă în doar cinci luni. Banii strânşi de la oamenii cu suflet au fost suficienţi şi pentru racordarea la reţeaua de energie electrică a celor două familii vecine cu familia Lingurar, şi ele cazuri sociale.


    „Nemţii au un har de a ajuta“

    Satisfacţia binelui făcut a determinat-o să pornească o amplă campanie de ajutorare a celor nevoiaşi. Avându-i, în continuare, alături pe nemţii cu suflet şi pe reprezentanţii celor două asociaţii umanitare, Petruţa a continuat să întindă mâini de ajutor şi altora, de la copii de la grădiniţa şi şcoala din comună, la familii cu situaţii materiale precare. Spune că din România nu a primit niciun ban din partea nimănui: „Nemţii sunt cei care au ajutat mai mult, dar şi persoane de cetăţenie română care locuiesc în Germania, dar pe care le pot număra pe degete. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, vorbim despre oameni simpli, mai în vârstă, care ştiu cum a fost şi aici când erau ei copii. Nemţii au un har de a ajuta“.

    Graţie implicării ei, 15 copii din sat au primit rechizitele şi cele necesare pentru începerea anului şcolar, zeci de copii de la grădiniţă şi de la şcoală au primit alimente, dulciuri, jucării, obiecte de igienă. La dispensarul medical din centrul de comună a trimis un scaun cu rotile, iar în zilele care urmează, vor ajunge şi trei seturi de cârje, pentru vârstnicii care se deplasează cu greutate.

  • În România, ţara din UE cu cea mai mare creştere economică, jumătate din populaţie suferă din cauza sărăciei

    Rata deprivarii materiale din punct de vedere economic reprezinta ponderea in total populatie a persoanelor care nu isi permit una sau mai multe din urmatoarele elemente: -achitarea la timp, fara restante, a unor utilitati si a altor obligatii curente, potrivit Institului Naţional de Statistică (INS).

    Conform datelor INS, 15,9% din populaţia României are cel puţin 3 probleme de natură economică, iar 25,5% au cel puţin 2 probleme de natură economică şi 4,8% au cel puţin 5 probleme de acest gen.

    De asemenea, potrivit Eurostat, în 2016, aproximativ jumătate din populaţia României (50%) şi Bulgariei (48%) suferea din cauza deprivării materiale şi sociale, în timp ce aproximativ 1 din trei cetăţeni era afectat în Grecia (36%), Ungaria (32%) şi Lituania (29%).

    În schimb, Nordul Europei şi Luxemburg aveau cel mai redus procent: 3% în Suedia, 4% în Finlanda, 5% în Luxemburg şi 6% în Danemarca.

    Bloomberg arată că jumătate din români au declarat că au probleme cu plata căldurii sau că nu-şi permit o masă cu carne sau cu peşte în fiecare zi. Statistică de trei ori mai mare faţă de media UE, în condiţiile în care economia a crescut cu 8,8% în al treilea trimestru al anului.

    Mai mult de atât, deşi Bulgaria este cea mai săracă ţară din UE, rata depravării sociale este mai mare în România decât în ţara vecină. Guvernul României “a redus investiţiile la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, a eşuat să absoarbă fonduri europene şi a creat incertitudine în mediul privat prin schimbarea impozitării”, a declarat Dan Bucşa, economist al Unicredit Bank.

  • Eurostat: Aproape 40% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială

    Potrivit analizei, 38,8% din populaţia României era expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, în 2016, în creştere de la 37,4%, anul anterior, peste media Uniunii Europene de 23,5%, anul trecut şi 23,8%, în 2015.

    Anul trecut, 23,8% din populaţia României raporta o degradare a condiţiilor materiale, în creştere faţă de anul anterior, când rata era de 22,7%. Degradarea condiţiilor materiale vizează imposibilitatea unei familii de a plăti cheltuieli neaşteptate sau de a-şi permite o vacanţă de o săptămână departe de casă, o masă zilnică care să includă carne, bunuri de lungă durată precum o maşină de spălat, un televizor color, un telefon sau o maşină.

    În 2016, 8,2% din populaţia cu vârste sub 60 de ani locuia în gospodării unde era un nivel redus de muncă în rândul persoanelor apte, în creştere faţă de anul trecut, când rata era de 7,9%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DRAMATIC: Aproape jumătate din copiii din România sunt expuşi riscului de sărăcie, cei mai mulţi din UE

    La polul opus, statele în care sunt cei mai puţini copii expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială sunt Danemarca (13,8%), Finlanda (14,7%), Slovenia (14,9%) şi Cehia (17,4%).

    În 2016, 24,8 milioane de copii din UE sau 26,4% din populaţia cu vârste cuprinse între zero şi 17 ani, erau expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială, ceea ce înseamnă că locuiau în gospodării unde veniturile erau mici, lipseau condiţiile materiale, iar programul de muncă al persoanelor cu vârsta necesară era redus.

    Cota copiilor care prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială în UE a scăzut în ultimii ani, de la 27,5% în 2010, la 26,4% în 2016.

  • Sărăcia din cea mai puternică economie europeană, o bombă cu ceas

    Potrivit fundaţiei susţinute de sindicate, Hans-Bockler-Stiftung, pericolul sărăciei este ridicat în Germania, fiind necesare măsuri urgente pentru a evita o criză.

    Să presupunem că nu mai ai niciun venit pentru că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Asigurarea pentru han­di­cap a fost prea scumpă, iar de pensie pen­tru handicap nici nu se pune pro­blema. Un alt caz: ajungi la pensie, dar pensia de stat este atât de scăzută, încât nu poţi supravieţui pe baza ei şi nici nu ai o pensie privată pe care te poţi baza.

    În ambele cazuri, securitatea financiară este inevitabil ameninţată. Beneficiile sociale intervin doar când nu ai mai nimic. Şi chiar dacă poţi obţine ajutor de şomaj sau asistenţă socială, eşti practic sub linia sărăciei.

    Institutul pentru Ştiinţe Economice şi Sociale (WSI) din cadrul fundaţiei Hans-Bockler-Stiftung şi-a bazat ultimul raport pe astfel de cazuri. Potrivit acestuia, o treime din gospo­dăriile germane pot supravieţui câteva săptămâni cu economiile făcute. La cealaltă extremă, gospodăriile de la capătul opus al scării activelor ar putea, fără a mai genera venituri, supravieţui cel puţin două decenii. Salariile reduse şi datoriile sunt motivele principale.

    Citiţi continuarea articolului pe zf.ro

     

  • Nemţii, europeni săraci. Sărăcia din cea mai puternică economie europeană este o bombă cu ceas

    Să presupunem că nu mai ai niciun venit pentru că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Asigurarea pentru han­di­cap a fost prea scumpă, iar de pensie pen­tru handicap nici nu se pune pro­blema. Un alt caz: ajungi la pensie, dar pensia de stat este atât de scăzută, încât nu poţi supravieţui pe baza ei şi nici nu ai o pensie privată pe care te poţi baza.

    În ambele cazuri, securitatea financiară este inevitabil ameninţată. Beneficiile sociale intervin numai când nu ai mai nimic. Iar chiar dacă poţi obţine ajutor de şomaj sau asistenţă socială, eşti practic sub linia sărăciei.

    Institutul pentru Ştiinţe Economice şi Sociale (WSI) din cadrul fundaţiei Hans-Bockler-Stiftung şi-a bazat ultimul raport pe astfel de cazuri. Potrivit acestuia, o treime din gospo­dăriile germane pot supravieţui câteva săptămâni cu economiile făcute. La cealaltă extremă, gospodăriile de la capătul opus al scării activelor ar putea, fără a mai genera venituri, supravieţui cel puţin două decenii. Salariile reduse şi datoriile sunt motivele principale.

    Activele sunt foarte neuniform distribuite în Germania. Zece procente din populaţie deţin 60% dintre active. Există de asemnea o diferenţă între Est şi Vest. De asemenea, cetăţenii mai în vârstă sunt mai avuţi, în timp ce părinţii singuri au cea mai slabă capacitate de a face faţă unei potenţiale pierderi a veniturilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ţara care obligă CREŞTINII SĂRACI să îşi înlocuiască ICOANELE cu portretul preşedintelui daca vor să mai primească AJUTOR SOCIAL

    Credincioşii creştini s-au repezit să înlocuiască tablourile religioase din locuinţe cu postere care proslăvesc partidul comunist şi conducătorul acestuia; celor care au făcut acest lucru li s-a promis că vor scăpa de sărăcie, relatează SCMP.
     
    Mii de creştini dintr-un sat extrem de sărac din Sud-Estul Chinei au înlocuit imaginile cu Isus cu cele ale preşedintelui Xi Jinping; autorităţile au promis că dezvoltă pentru aceştia un program de ajutor şi încearcă, totodată, „să transforme credincioşii creştini în membri loiali ai partidului”.
     
     
    Plasat la marginea lacului Poyang, cel mai mare lac cu apă dulce din China, provincia Yugan este cunoscută deopotrivă pentru nivelul de sărăcie extremă al locuitorilor dar şi pentru procentul ridicat de creştini din această zonă. Peste 11% din cei 1 milion de locuitori sunt, conform statisticilor, sub limita de sărăcie extremă, iar 10% dintre locuitori sunt creştini.
     
     
    Iar în timp ce oficialii locali dau asigurări căvor dubla eforturile pentru a combate sărăcia în regiune, locuitorilor li s-a spus clar să-şi scoată din locuinţe toate reprezentările religioase şi să le înlocuiască cu imagini ale lui Xi, idee care duce cu gândul la practica larg răspândită în trecut, când potretele cu Mao Zedong erau aproape nelipsite din locuinţele chinezilor. 
     
  • Ţara care obligă CREŞTINII SĂRACI să îşi înlocuiască ICOANELE cu portretul preşedintelui daca vor să mai primească AJUTOR SOCIAL

    Credincioşii creştini s-au repezit să înlocuiască tablourile religioase din locuinţe cu postere care proslăvesc partidul comunist şi conducătorul acestuia; celor care au făcut acest lucru li s-a promis că vor scăpa de sărăcie, relatează SCMP.
     
    Mii de creştini dintr-un sat extrem de sărac din Sud-Estul Chinei au înlocuit imaginile cu Isus cu cele ale preşedintelui Xi Jinping; autorităţile au promis că dezvoltă pentru aceştia un program de ajutor şi încearcă, totodată, „să transforme credincioşii creştini în membri loiali ai partidului”.
     
     
    Plasat la marginea lacului Poyang, cel mai mare lac cu apă dulce din China, provincia Yugan este cunoscută deopotrivă pentru nivelul de sărăcie extremă al locuitorilor dar şi pentru procentul ridicat de creştini din această zonă. Peste 11% din cei 1 milion de locuitori sunt, conform statisticilor, sub limita de sărăcie extremă, iar 10% dintre locuitori sunt creştini.
     
     
    Iar în timp ce oficialii locali dau asigurări căvor dubla eforturile pentru a combate sărăcia în regiune, locuitorilor li s-a spus clar să-şi scoată din locuinţe toate reprezentările religioase şi să le înlocuiască cu imagini ale lui Xi, idee care duce cu gândul la practica larg răspândită în trecut, când potretele cu Mao Zedong erau aproape nelipsite din locuinţele chinezilor. 
     
  • Primele semne de oboseală şi de îngrijorare: consumul s-a redus în septembrie faţă de august cu 5%. Economistul Dragoş Cabat: „Oamenii săraci susţin încă consumul“.

    Evoluţia din septembrie faţă de august este un semn că consumul – care duce în spate creşterea economică record de 6% în acest an şi de aproape 5% anul trecut – începe să obosească.

    Consumul a crescut însă în primele nouă luni din an cu 9,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 11% în septembrie faţă de septembrie trecut. Creşterea este mai puternică pe segmentul nealimentar, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    „Există o ierarhie a consumului. Când oamenii au mai mulţi bani – vorbim despre situaţia oamenilor cu venituri modeste, ca majoritatea dintre noi – întâi creşte consumul alimentar. Dar, cum nu poţi mânca de două ori mai mult – eventual mănânci ceva mai bun –, dacă-ţi mai rămân bani îi muţi în consumul nealimentar, bunuri de folosinţă îndelungată. Urmează în ierarhie achiziţia de maşini, apoi de case şi abia la final economisirea. Aceasta este ierarhia“, comentează economistul Dragoş Cabat.

    Ceea ce s-a întâmplat în septem­brie comparativ cu august poate fi un semn, dar nu a modificat datele pe în­treg anul. Zilele viitoare INS va publica e­voluţia veniturilor salariale la sep­tembrie. Dar, pentru august cel puţin, datela arată că veniturile salariale au crescut cu 14% faţă de august trecut. Iar creşterile salariale se reflectă în evoluţia consumului pe ansamblu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şcoli cu WC-ul în curte. Peste 230.000 dintre elevii din România nu au toalete în interiorul şcolii. Cele mai sărace judeţe sunt Teleorman şi cele din regiunea Moldovei

    “Aproximativ 30% dintre şcolile din România nu au grupuri sanitare în interior, situaţie care afectează peste 230.000 de elevi la nivel naţional. În total, 2.220 de şcoli din România nu au grupuri sanitare în interior, iar diferenţa dintre mediul urban şi cel rural este evidentă: 38% în mediul rural, comparativ cu 7% în mediul urban. Aceste constatări sunt relevante ţinând cont de legătura dintre condiţiile sanitare şi de igienă şi subdezvoltarea copiilor, care poate fi cauzată de infecţii bacteriene”, reiese din strategia pentru modernizarea infrastructurii educaţionale elaborată de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Potrivit sursei citate, absenţa grupurilor sanitare în interior este frecventă în regiunea Moldovei. În judeţele Vaslui şi Botoşani, aproximativ unul din trei elevi nu are acces la grupuri sanitare în interior. În judeţele Vrancea şi Teleorman, această problemă afectează aproape unul din patru elevi. Pe de altă parte, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Braşov au cele mai mari procente de unităţi de învăţământ cu toalete în interior.

    Potrivit documentelor oficiale, prezentate de Ministerul Educaţiei, 56% dintre elevii din România învaţă în şcoli supraaglomerate, chiar dacă, în mediul urban, 46% dintre şcoli rămân cu locuri libere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro