Tag: restrictii

  • Statul elimină restricţiile pentru achiziţia de terenuri agricole de către străini după 1 ianuarie

     Guvernul renunţase recent la intenţia de a limita la 100 de hectare suprafaţa de teren agricol pe care o poate deţine o persoană fizică, cetăţean român sau din alt stat UE, dar menţinuse însă condiţiile la cumpărare privind cunoştinţele în domeniul agricol şi perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector.

    “Şi aceste restricţii au fost eliminate, menţinându-se însă dreptul de preempţiune la achiziţia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendaşilor, vecinilor persoane fizice şi a tinerilor cu vârste de până la 40 de ani care au activităţi agricole în localitatea în care se află respectivul teren agricol”, au declarat agenţiei MEDIAFAx surse din Ministerul Agriculturii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIERĂ ÎN GRECIA: A eliminat o restricţie veche de 100 de ani

     “Nici măcar un client nu a intrat astăzi. Nu orele de lucru erau problema, ci dacă populaţia are bani sau nu”, comentează pentru Wall Street Journal proprietarul unui magazin de îmbrăcăminte din centrul Atenei.

    Potrivit noilor reglementări, adoptate de guvern la presiunile creditorilor internaţionali, magazinele universale din Grecia pot lucra şapte duminici pe an, în timp ce magazinele mai mici, independente, pot deschide în fiecare duminică.

    Până acum, retailerii din Grecia puteau lucra maximum două duminici pe an, una dintre cele mai restricţionate pieţe de consum din Europa în ceea ce priveşte sfârşitul săptămânii, cu reguli care datează de la 1908.

    Guvernul speră că decizia va creşte competitivitatea şi va crea zeci de mii de locuri de muncă într-o economie cu un şomaj de 27%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PETIŢIE a Daily Express: I se cere premierului Cameron să menţină restricţiile pentru români şi bulgari

     Lucrătorii români şi bulgari vor putea munci liber în Marea Birtanie de la 1 ianuarie 2014, iar Cameron insistă că nu poate face nimic în acord cu legislaţia europeană pentru a evita ridicarea restricţiilor temporare de muncă.

    Petiţia îi cere lui Cameron să aibă curajul să înfrunte Bruxelles-ul şi să protejeze lucrătorii britanici, menţinând restricţiile actuale.

    “Susţin 100 la sută campania Daily Express. Este ceva ce am cerut şi eu în Camera Comunelor. Să spunem UE că Marea Britanie nu va primi români şi bulgari ar ajuta la renegocierea statului nostru de membru al UE”, a declarat parlamentarul conservator Philip Hollobone.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restricţii de circulaţie pentru Crosul şi Maratonul Internaţional Bucureşti. HARTA rutelor afectate

    Potrivit sursei citate, sâmbătă, între orele 9.00 şi 14.00, va fi organizat “Crosul copiilor”, care se va desfăşura pe traseul din parcarea Pieţei Constituţiei, pe bulevardul Unirii, până la intersecţia cu bulevardul Regina Maria şi retur pe acelaşi traseu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cipru va renunţa în ianuarie la toate restricţiile asupra circulaţiei capitalului

     Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat că statul cipriot va fi “cel mai bun” în ceea ce priveşte respectarea acordului convenit cu creditorii internaţionali, transmite Bloomberg.

    Cipru încearcă să-şi revigoreze economia după ce a recapitalizat sectorul bancar cu bani confiscaţi din depozitele negarantate, a închis a doua mare bancă din ţară şi a restructurat cel mai mare grup financiar.

    “Ţinta este acum de a crea condiţiile pentru creştere economică şi a ataca problema serioasă a şomajului, de a stabiliza sistemul financiar. Restricţiile sunt ridicate treptat. Se vor încheia undeva în ianuarie 2014”, a afirmat liderul de la Nicosia.

    Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat săptămâna trecută o tranşă de 1,5 miliarde euro din împrumutul internaţional pentru Cipru, a doua în cadrul acordului de 10 miliarde euro convenit în primăvară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul păstrează şi în 2014 restricţiile la tichete de masă, cadou, de vacanţă şi gratuităţi CFR

     Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenţionează să blocheze plăţile şi în 2014.

    Astfel, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi a serviciilor de ambulanţă, nu vor acorda nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou şi tichete de vacanţă pentru angajaţi, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Finanţelor.

    Guvernul Boc hotărâse că nu se acordă indemnizaţiile lunare reparatorii destinate unei anumite categorii de revoluţionari, prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

    Indemnizaţia era destinată persoanelor care au obţinut titlul de “Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se introduc restricţii de circulaţie pe Valea Prahovei

    Astfel, în zilele de 13 şi 14 august, în intervalul orar 1.00 – 5.00, se va închide circulaţia rutieră pentru autovehicule cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 tone. Această categorie de vehicule va circula pe traseul ocolitor D.N. 1 km. 53+950 (Ploieşti) – D.N.1A (Ploieşti – Braşov) – D.N. 1 km. 160+715 (Braşov).

    Totodată, pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, traficul rutier va fi deviat local pe următoarele rute ocolitoare:

    În localitatea Comarnic:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta str. Şcolii – str. Secăriei – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Secăriei – str. Şcolii;

    În localitatea Buşteni:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta DN1 – str. Piatra Arsă – pasaj CFR – str. Crinei – str. Panduri – str. Zamora Nouă – str. Griviţei – DN1 – str. Fântânii – str. Erou Moldoveanu – str. Valea Albă – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Valea Albă – str. Erou Moldoveanu – str. Fântânii – DN1 – str. Griviţei – str. Zamora Nouă – str. Panduri – str. Crinei – pasaj CFR – str. Piatra Arsă – DN1;

    În localitatea Azuga:
    ● sensul de mers Ploieşti – Braşov – pe ruta DN1 – str. Prahovei – DN1;
    ● sensul de mers Braşov – Ploieşti – pe ruta DN1 – str. Prahovei – DN1.

    Rutele ocolitoare vor fi semnalizate corespunzător prin indicatoare rutiere, dirijarea traficului rutier pe traseele menţionate fiind realizată de către poliţişti rutieri.

    De asemenea, de la data de 14 august a.c. se vor da în exploatare două pasarele pietonale ce vor fi realizate la km. 13+100 (intersecţie DN 1- strada Paltinului – Piaţă) şi km. 131+400 (zona Gării Buşteni). Ca atare, se vor institui restricţii privind efectuarea virajului la stânga din DN 1, sensul Bucureşti – Braşov, pe străzile adiacente.

    Măsura va fi realizată prin amplasarea unor separatori fizici (parapet lestabil) care vor despărţi cele două sensuri de circulaţie şi vor împiedica efectuarea acestei manevre, în zona intersecţiei DN 1 – strada Paltinului – Piaţă şi intersecţiei DN 1 – strada Fântânii. În acest sens, pentru accesarea străzilor menţionate, conducătorii de autovehicule vor utiliza punctul de întoarcere situat în faţa Gării Buşteni, conform schemelor anexate.

    Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie, să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră, precum şi semnificaţia indicatoarelor rutiere instalate temporar în zona de desfăşurare a acestor lucrări.

    De asemenea, pietonilor li se recomandă să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

  • Antonescu discută cu Nick Clegg despre românii din Marea Britanie: “Nu sunt infractori şi cerşetori”

     “Majoritatea celor 100.000 de români care locuiesc în Marea Britanie au venit aici ca să muncească”, a spus Antonescu, citat de The Guardian în ediţia electronică.

    “Optzeci la sută dintre ei, procentul cel mai mare dintre toate naţionalităţile, lucrează cu normă întreagă. Majoritatea au sub 35 de ani. Aproximativ 40 la sută au studii universitare. Sunt peste 4.000 de medici şi asistente care lucrează în NHS (sistemul public de sănătate, n.red.)”, a declarat Antonescu.

    “Nu sunt infractorii şi cerşetorii caricaturizaţi de domnul (Nick) Farage şi ai lui. Ei îşi plătesc datoriile şi contribuie în bună parte la economia Marii Britanii”, a declarat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREMIERĂ pentru Apple: iPhone va putea fi exportat în Iran, după ridicarea unor restricţii de către SUA

     SUA vor ca decizia să contribuie la promovarea libertăţii în Iran, în opoziţie cu eforturile Teheranului de “a-şi reduce poporul la tăcere”, potrivit BBC.

    Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului în ultimii ani, pentru a obţine concesii în privinţa programului nuclear al acestui stat. SUA şi alte ţări consideră că Iran îmbogăţeşte uraniu până la un nivel care ar permite folosirea pentru arme nucleare, în timp ce autorităţile iraniene insistă că programul are doar obiective paşnice.

    Trezoreria SUA a ridicat restricţiile la vânzarea de ehipamente şi software către iranieni, însă guvernul de la Teheran şi persoane aflate pe o listă specială nu vor putea beneficia de licenţe de export.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană analizează dacă Apple foloseşte tactici neloiale pe piaţa smartphone-urilor din Europa

     Apple se confruntă cu presiune în creştere din partea autorităţilor, după ce săptămâna trecută senatorii americani l-au audiat pe directorul general, Tim Cook, privind practicile companiei de a-şi reduce taxele folosind paradisuri fiscale.

    Potrivit unor chestionare transmise săptămâna trecută de CE mai multor operatori de telefonie mobilă din UE şi văzute de FT, ancheta se concentrează pe termeni de distribuţie care ar putea favoriza Apple prin prevederea că niciun rival nu poate obţine condiţii mai bune de vânzare.

    Investigaţia a fost declanşată în urma plângerilor unor operatori de telefonie mobilă şi se află încă într-o fază preliminară. Înainte de deschiderea unei anchete formale de abuz, Comisia trebuie să ajungă la concluzia că Apple are o poziţie dominantă pe piaţa smartphone din UE. Succesul Samsung în ultimii ani pe piaţa smartphone ar putea face, însă, dificilă o astfel de concluzie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro