BusinessMagazin

Tag: regizor

  • Cum s-a schimbat lumea în 2016 sau “anul regizat de Tarantino”

    Titlul este, de fapt, unul pe care l-am folosit în vara acestui an şi pentru un material de copertă: „Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino”, spuneam în urmă cu câteva luni. 2016 este unul pe care cei mai mulţi dintre noi am vrea să-l uităm cât mai repede: conflicte externe, terorism, intrarea construcţiei europene într-o zonă de risc major, alegerea extremiştilor în funcţii de conducere – toate acestea păreau de neînchipuit în urmă cu 12 luni. 2016 s-a dovedit însă anul surprizelor – majoritatea dintre ele, neplăcute.

    Marea Britanie, primul stat care părăseşte Uniunea europeană

    24 iunie este o zi care va rămâne în istoria Europei: primele rezultate oficiale răsturnau toate sondajele prezentate înainte de ziua votului, arătând o victorie la limită a taberei pro-Brexit. Reacţiile au fost imediate: bursele din toată lumea s-au prăbuşit, iar prim-ministrul David Cameron şi-a înaintat demisia, ducând Marea Britanie într-o şi mai mare stare de incertitudine.

    71,8% dintre britanici (peste 30 milioane de oameni) au votat, cea mai mare prezenţă din 1992 încoace. Liderul Ukip, Nigel Farage, care a militat pentru părăsirea zonei euro de peste 20 de ani, a declarat că este o victorie a oamenilor simpli, a oamenilor decenţi şi că ziua de azi va intra în istorie ca fiind „ziua noastră a independenţei”. Consecinţele Brexit nu sunt evidente nici în ziua de azi, în condiţiile în care negociatorii Marii Britanii şi cei ai UE nu par a găsi un numitor comun pentru determinarea modului în care vor arăta relaţiile din britanici şi restul Uniunii.

    Câteva lucruri sunt însă deja evidente: numărul milionarilor în dolari din Marea Britanie a scăzut cu 15%, în contextul în care votul de ieşire din Uniunea Europeană a dus la o scădere a lirei şi a acţiunilor de pe pieţe, potrivit unui raport al Credit Suisse. Nivelul averilor din Marea Britanie a scăzut cu 10%, adică cu 1.500 de miliarde de dolari, în ultimele 12 luni ca o consecinţă directă a votului în favoarea Brexit, potrivit raportului anual publicat recent de banca elveţiană. După ce a înregistrat un „val fără precedent” în uz, termenul „Brexit” este considerat de lexicografi „cea mai importantă contribuţie politică în limbaj de 40 de ani, după scandalul Watergate”, spun reprezentaţii Dicţionarului Collins, informează Reuters. Editorul Dicţionarului Collins a declarat că Brexit a fost folosit pentru prima dată în 2013, dar utilizarea termenului a crescut cu un procent de mai mult de 3.400% în acest an, în apropierea referendumului din luna iunie.

    Celelalte state şi-au arătat şi îşi arată în continuare îngrijorarea faţă de viitorul construcţiei europene; o declaraţie recentă a unui oficial italian sintetizează destul de bine modul în care restul statelor se raportează la situaţie: „Depinde de celelalte 27 de guverne să relanseze Europa. Aceasta a fost politica noastră; acesta a fost ţelul nostru în cadrul guvernului Renzi. Este clar acum că Europa pierde un actor politic important în procesul său de relansare”, a spus Sandro Gozi, ministrul italian al afacerilor europene. „Cred că începutul dezintegăririi UE s-a declanşat odată cu Brexitul.”

    Tentativa de lovitură de stat din Turcia

    În seara zilei de 16 iulie, armata turcă anunţa că a preluat controlul asupra ţării pentru a „reda libertatea şi democraţia”, promiţând că toate acordurile internaţionale vor fi respectate. Serviciile reţelelor de socializare online Facebook şi Twitter, precum şi site-urile ziarelor turce erau blocate; cu toate acestea, preşedintele Ercep Erdogan şi apropiaţii săi au strâns rândurile, iar câteva ore mai târziu criza părea a fi rezolvată.

    Cel puţin 104 indivizi implicaţi în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forţele de ordine, declara în ziua următoare Ümit Dundar, noul şef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanţul total fiind de 194 de morţi.

    Ce a urmat însă a fost o adevărată „campanie de epurare” dusă de Erdogan şi grupul condus de acesta: aproximativ 60.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Din iulie şi până în prezent, peste 100 de instituţii media au fost suspendate sau închise.

    Alegerea lui Donald Trump

    Om de afaceri, om de televiziune, om politic – Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi. A stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaş, de fapt – la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.

    Iar cuvintele sale au răsunat mai puternic decât oricând pe 8 noiembrie, atunci când o lume întreagă privea cum americanii produc una dintre cele mai mari surprize electorale din istoria modernă. Donald Trump, un om fără experienţă politică, implicat în zeci de scandaluri şi procese, acuzat de rasism şi misoginism, devenea cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cum va arăta America sub Donald Trump este încă un mister – mulţi se îndoiesc că el va pune în practică ceea ce a promis în campanie. Dar pericolul există.

  • Cum s-a schimbat lumea în 2016 sau “anul regizat de Tarantino”

    Titlul este, de fapt, unul pe care l-am folosit în vara acestui an şi pentru un material de copertă: „Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino”, spuneam în urmă cu câteva luni. 2016 este unul pe care cei mai mulţi dintre noi am vrea să-l uităm cât mai repede: conflicte externe, terorism, intrarea construcţiei europene într-o zonă de risc major, alegerea extremiştilor în funcţii de conducere – toate acestea păreau de neînchipuit în urmă cu 12 luni. 2016 s-a dovedit însă anul surprizelor – majoritatea dintre ele, neplăcute.

    Marea Britanie, primul stat care părăseşte Uniunea europeană

    24 iunie este o zi care va rămâne în istoria Europei: primele rezultate oficiale răsturnau toate sondajele prezentate înainte de ziua votului, arătând o victorie la limită a taberei pro-Brexit. Reacţiile au fost imediate: bursele din toată lumea s-au prăbuşit, iar prim-ministrul David Cameron şi-a înaintat demisia, ducând Marea Britanie într-o şi mai mare stare de incertitudine.

    71,8% dintre britanici (peste 30 milioane de oameni) au votat, cea mai mare prezenţă din 1992 încoace. Liderul Ukip, Nigel Farage, care a militat pentru părăsirea zonei euro de peste 20 de ani, a declarat că este o victorie a oamenilor simpli, a oamenilor decenţi şi că ziua de azi va intra în istorie ca fiind „ziua noastră a independenţei”. Consecinţele Brexit nu sunt evidente nici în ziua de azi, în condiţiile în care negociatorii Marii Britanii şi cei ai UE nu par a găsi un numitor comun pentru determinarea modului în care vor arăta relaţiile din britanici şi restul Uniunii.

    Câteva lucruri sunt însă deja evidente: numărul milionarilor în dolari din Marea Britanie a scăzut cu 15%, în contextul în care votul de ieşire din Uniunea Europeană a dus la o scădere a lirei şi a acţiunilor de pe pieţe, potrivit unui raport al Credit Suisse. Nivelul averilor din Marea Britanie a scăzut cu 10%, adică cu 1.500 de miliarde de dolari, în ultimele 12 luni ca o consecinţă directă a votului în favoarea Brexit, potrivit raportului anual publicat recent de banca elveţiană. După ce a înregistrat un „val fără precedent” în uz, termenul „Brexit” este considerat de lexicografi „cea mai importantă contribuţie politică în limbaj de 40 de ani, după scandalul Watergate”, spun reprezentaţii Dicţionarului Collins, informează Reuters. Editorul Dicţionarului Collins a declarat că Brexit a fost folosit pentru prima dată în 2013, dar utilizarea termenului a crescut cu un procent de mai mult de 3.400% în acest an, în apropierea referendumului din luna iunie.

    Celelalte state şi-au arătat şi îşi arată în continuare îngrijorarea faţă de viitorul construcţiei europene; o declaraţie recentă a unui oficial italian sintetizează destul de bine modul în care restul statelor se raportează la situaţie: „Depinde de celelalte 27 de guverne să relanseze Europa. Aceasta a fost politica noastră; acesta a fost ţelul nostru în cadrul guvernului Renzi. Este clar acum că Europa pierde un actor politic important în procesul său de relansare”, a spus Sandro Gozi, ministrul italian al afacerilor europene. „Cred că începutul dezintegăririi UE s-a declanşat odată cu Brexitul.”

    Tentativa de lovitură de stat din Turcia

    În seara zilei de 16 iulie, armata turcă anunţa că a preluat controlul asupra ţării pentru a „reda libertatea şi democraţia”, promiţând că toate acordurile internaţionale vor fi respectate. Serviciile reţelelor de socializare online Facebook şi Twitter, precum şi site-urile ziarelor turce erau blocate; cu toate acestea, preşedintele Ercep Erdogan şi apropiaţii săi au strâns rândurile, iar câteva ore mai târziu criza părea a fi rezolvată.

    Cel puţin 104 indivizi implicaţi în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forţele de ordine, declara în ziua următoare Ümit Dundar, noul şef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanţul total fiind de 194 de morţi.

    Ce a urmat însă a fost o adevărată „campanie de epurare” dusă de Erdogan şi grupul condus de acesta: aproximativ 60.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Din iulie şi până în prezent, peste 100 de instituţii media au fost suspendate sau închise.

    Alegerea lui Donald Trump

    Om de afaceri, om de televiziune, om politic – Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi. A stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să contruiesc un zid mare – un zid uriaş, de fapt – la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.

    Iar cuvintele sale au răsunat mai puternic decât oricând pe 8 noiembrie, atunci când o lume întreagă privea cum americanii produc una dintre cele mai mari surprize electorale din istoria modernă. Donald Trump, un om fără experienţă politică, implicat în zeci de scandaluri şi procese, acuzat de rasism şi misoginism, devenea cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cum va arăta America sub Donald Trump este încă un mister – mulţi se îndoiesc că el va pune în practică ceea ce a promis în campanie. Dar pericolul există.

  • I-a dat unui om al străzii 100.000 de dolari cu o singură condiţie. Ce a urmat e de necrezut

    În anul 2005, un om al străzii a găsit o servietă plină cu bancnote de 20 şi 50 de dolari. Suma totală pe care Ted Rodrigue a găsit-o era de 100.000 de dolari; omul nu ştia însă că banii erau lăsaţi acolo de un regizor, care i-a propus următorul târg: Rodrigue putea păstra suta de mii de dolari, cu condiţia să fie filmat în următoarea perioadă, atunci când avea să cheltuie banii.

    Toată povestea a născut numeroase controverse, mai ales după apariţia la televiziune a documentarului realizat, “Reversal of Fortune”.

    În cadrul unui interviu, regizorul şi scenaristul Wayne Powers a spus că ideea i-a venit în Los Angeles, unde mulţi oameni ai străzii îi cereau bani. “Ce ar face un astfel de om dacă i-ai da o avere?”, se întreba Powers. A propus scenariul celor de la Showtime, iar aceştia i-au finanţat proiectul.

    Regizorul spune că l-a ales pe Rodrigue după ce a discutat cu mai mulţi oameni ai străzii, argumentând că cel ales era un om care avusese, pur şi simplu, mult prea mult ghinion în viaţă. “Atunci când mă gândesc la copilărie, cred că nimic nu a mers cum trebuia. Mama mea era alcoolică. Aveam petreceri tot timpul în casă, cred că am început să beau când aveam 13 ani”, a povestit Rodrigue. Înainte ca Powers să demareze proiectul, Rodrigue câştiga bani colectând sticle şi cutii. El câştiga în jur de 20 de dolari pe zi – suficient pentru a cumpăra mâncare, alcool şi ţigări.

    Odată cu începerea filmărilor, cei din echipa lui Powers nu au mai interacţionat cu omul străzii. I-au pus la dispoziţie un consultant financiar la care Rodrigue a apelat în prima zi; după întâlnire, el şi-a cumpărat o bicicletă şi s-a dus cu un prieten la un parc de distracţii. A închiriat o cameră la un motel, dar nu s-a obişnuit cu patul aşa că a dormit pe jos; părea că nu vrea să cheltuie mult şi ar putea să îşi schimbe viaţa.

    Ce a urmat seamănă destul de mult cu ceea ce se întâmplă cu majoraritatea celor care câştigă la loterie: toţi cunoscuţii au început să îi ceară bani, iar femeile au început să îi dea mai multă atenţie. După ce a cheltuit o sumă consistentă, Ted Rodrigue a plecat să îşi viziteze familia în Sacramento. S-a întors după o lună de zile, a închiriat un apartament şi şi-a cumpărat o camionetă.

    În 6 luni de zile, Ted Rodrigue a cheltuit toţi cei 100.000 de dolari; doi ani mai târziu, după ce a vândut tot ce putea, el a început din nou să colecteze sticle pentru a supravieţui.

    “A fost o perioadă frustrantă, pentru că a avut multe oportunităţi”, remarcă Powers. “Atunci când petreci mult timp cu cineva speri ca acea persoană să reuşească; din păcate, de data asta nu a fost cazul.”

    Sursa: Today i found out

  • Vezi cum sunt făcute şi ce conţin jeleurile. O să mai mănânci vreodată?

    „În cazul în care jeleurile se află printre dulciurile tale preferate, ceea ce va urma să citeşti s-ar putea să te sperie” este introducerea unui articol al publicaţiei huffingtonpost.com, unde se prezintă metoda mai puţin cunoscută de realizare a majorităţii bomboanelor pe bază de jeleu.

    Dacă ai observat vreun prieten vegetarian că a refuzat o prăjitură cu jeleu e pentru că majoritatea jeleurilor sunt realizate cu gelatină. La rândul său, aceasta este un agent de gelifiere realizat din piele de animal şi oase. Şi, chiar dacă ştii despre ce este vorba, tot nu te poţi considera pregătit pentru a vedea, practic, modul în care este făcută. Aşadar, regizorul belgian Alina Kneepkens a creat un clip  care arată, în detalii sumbre, modul în care sunt realizate mai multe bomboane gumate. Kneepkens derulează filmul invers, începând cu bomboana finită, până la dezvăluirea începuturilor sale „sângeroase”, descrie publicaţia.

    Desigur, există şi înlocuitori vegetali de gelatină, din care sunt făcute unele bomboane. Agar este un substitut popular pentru gelatină, obţinut din alge, folosit pentru a crea popularele prăjituri „Picătură de ploaie”, care au luat cu asalt piaţa americană de dulciuri în acest an.

     

  • Primul trailer pentru cel mai nou film al lui Martin Scorsese. Celebrul regizor voia să facă filmul încă din 1989

    “Silence”, pentru marele regizor, nu reprezintă doar încă un film, ci este un proiect drag pe care voia să-l realizeze încă de acum din 1989. Filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Shusaku Endo ce a fost publicată în 1966. Filmul spune povestea a doi preoţi din secolul 17 care călătoresc în Japonia pentru a răspândi creştinismul şi pentru a-şi localiza mentorul. Cei doi (Andrew Garfield şi Adam Driver) trec prin tot felul de peripeţii de-a lungul călătoriei lor.

    Scorsese a citit cartea în 1989 şi imediat a achiziţionat drepturile pentru ecranizarea poveştii. Chiar şi în timpul filmărilor pentru “The Aviator”, The Departed”, “Shutter Island” sau “Hugo”, Scorsese s-a gândit la acest film. După filmul “The Wolf of Wall Street” a decis că este timpul să se apuce de treabă.

    A ţinut atât de mult să facă acest film, încât nici nu a luat bani pentru regizare, iar Adam Driver, Andrew Garfield sau Liam Neeson au fost plătiţi la nivelul stabilit de Screen Actors Guild sau chiar mai puţin. Producţia filmului a durat 8 luni şi a costat 47 de milioane de dolari, iar la realizarea filmului au participat nu mai puţin de 750 de oameni. 

    Adam Driver a slăbit 22,5 kg pentru acest rol de-a lungul a 4 luni şi jumătate. “După ce a terminat filmările, Driver a început să mănânce “un mic dejun triplu”, a spus Scorsese într-un interviu pentru New York Times Magazine.

    Papa ar putea vedea filmul înainte ca acesta să fie distribuit publicului larg. Luna aceasta, Silence va rula în faţa a 400 de preoţi iezuiţi din Roma şi pentru cinefili de la Vatican. 

  • Primul trailer pentru cel mai nou film al lui Martin Scorsese. Celebrul regizor voia să facă filmul încă din 1989

    “Silence”, pentru marele regizor, nu reprezintă doar încă un film, ci este un proiect drag pe care voia să-l realizeze încă de acum din 1989. Filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui Shusaku Endo ce a fost publicată în 1966. Filmul spune povestea a doi preoţi din secolul 17 care călătoresc în Japonia pentru a răspândi creştinismul şi pentru a-şi localiza mentorul. Cei doi (Andrew Garfield şi Adam Driver) trec prin tot felul de peripeţii de-a lungul călătoriei lor.

    Scorsese a citit cartea în 1989 şi imediat a achiziţionat drepturile pentru ecranizarea poveştii. Chiar şi în timpul filmărilor pentru “The Aviator”, The Departed”, “Shutter Island” sau “Hugo”, Scorsese s-a gândit la acest film. După filmul “The Wolf of Wall Street” a decis că este timpul să se apuce de treabă.

    A ţinut atât de mult să facă acest film, încât nici nu a luat bani pentru regizare, iar Adam Driver, Andrew Garfield sau Liam Neeson au fost plătiţi la nivelul stabilit de Screen Actors Guild sau chiar mai puţin. Producţia filmului a durat 8 luni şi a costat 47 de milioane de dolari, iar la realizarea filmului au participat nu mai puţin de 750 de oameni. 

    Adam Driver a slăbit 22,5 kg pentru acest rol de-a lungul a 4 luni şi jumătate. “După ce a terminat filmările, Driver a început să mănânce “un mic dejun triplu”, a spus Scorsese într-un interviu pentru New York Times Magazine.

    Papa ar putea vedea filmul înainte ca acesta să fie distribuit publicului larg. Luna aceasta, Silence va rula în faţa a 400 de preoţi iezuiţi din Roma şi pentru cinefili de la Vatican. 

  • Independenţa artiştilor-antreprenori din teatru

    De voie-de nevoie, actori, regizori sau dramaturgi au dezvoltat în paralel cu abilităţile artistice şi aptitudini antreprenoriale. Lipsa unui spaţiu în care să creeze, dar şi necesitatea susţinerii activităţii lor şi a tinerilor absolvenţi i-au determinat să îşi construiască propriile spaţii de creaţie. Dacă odinioară acestea erau ascunse în apartamente sau cafenele, în prezent reprezintă spaţii generoase, în care investiţiile sunt de ordinul sutelor de mii de euro.

    „E scump să faci un teatru, mult mai scump decât m-am aşteptat eu – am pornit de la o idee şi am ajuns la o cu totul alta”, descrie râzând actorul Bogdan Dumitrache investiţia de circa 200.000 de euro în proiectul Apollo111. Potrivit descrierii actorului-antreprenor, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filme precum Sieranevada, Poziţia copilului, Loverboy, În derivă, Trafic – Apollo111 este un hub cultural. Întins pe un spaţiu de 850 mp, cu înălţime de 5 m, Apollo111 va avea o sală de teatru, care ocupă o jumătate din suprafaţă; cealaltă jumătate va fi împărţită între un bufet care deserveşte teatrul şi o zonă de birouri – pentru agenţia de casting, o sală de repetiţii, rezidenţe artistice etc. Spune că mare parte din investiţia de 200.000 de euro sunt banii săi şi ai asociaţilor săi; ceilalţi trei cofondatori sunt regizorul Călin Netzer, producătorul de filme şi proprietarul Multimedia Est, Dragoş Vîlcu, şi Cătălin Rusu, care este director de creaţie şi CEO al firmei Rusu-Borţun. Pentru finanţare, spune Dumitrache, „am bătut din uşă-n uşă, din proiect în proiect” şi au reuşit astfel să obţină o linie de credit nerambursabilă prin programul Ministerului Economiei Comerţ 2016 pentru IMM-uri; la acestea se adaugă şi un parteneriat cu BRD. 

    Povesteşte că ideea dezvoltării unui astfel de spaţiu i-a venit în urmă cu mai bine de trei ani, iar proiectul urmează să fie lansat luna aceasta, doar căutarea spaţiului potrivit a durat mai mult de doi ani; a fost ales un spaţiu în zona Piaţei Universităţii din Bucureşri, în Palatul Universul, o clădire cu o istorie ce începe la 1900, odată cu redactarea unuia dintre primele şi cele mai cunoscute ziare din România.

    Următoarea etapă s-a dovedit a nu fi deloc mai uşoară; amenajarea spaţiului s-a prelungit cu şapte luni faţă de previziuni, din cauza consolidărilor şi a soluţiilor de siguranţă pe care le avea de implementat. De altfel, Dumitrache spune că existenţa a multe teatre independente în Bucureşti aflate în spaţii nepotrivite este unul dintre aspectele care i-au  inspirat să creeze acest loc. „Senzaţia mea este că mişcarea independentă devine din ce în ce mai puternică, au apărut multe locuri în care se joacă, multe trupe, ceea ce a generat un public nou, dar locaţiile în care se desfăşoară aceste spectacole nu sunt optime; publicului i-au crescut aşteptările, cred că este nevoie de un spaţiu ceva mai bun pentru teatru.”

    Au folosit linia dedicată IMM‑urilor de la Ministerul Economiei pentru achiziţia echipamentelor de care aveau nevoie, mai cu seamă instalaţia tehnică a teatrului, spre care au fost direcţionaţi aceşti bani. Cea mai mare parte din investiţie a fost absorbită însă de soluţiile de securitate implementate. „Contextul este este de aşa natură, încât, la nivel de proiectare, se supralicitează pentru că toată lumea este speriată. A fost un meci greu pentru mine să dimensionez corect, pentru că proiectanţii voiau să facă instalaţii mult mai mari decât necesarul meu.” Spune că instalaţiile constau în motoare enorme de presurizare, căi de evacuare asigurate la foc, pereţi rezistenţi la foc vreme de 90 de minute; aceste „detalii” au atras cea mai mare parte din bani.

    Dumitrache este încrezător în ce priveşte amortizarea investiţiei: „Produsul cultural poate angrena în jurul lui foarte multe alte surse de venit; este folosit ca o momeală, ca un mijloc de a atrage oamenii. În jurul lui se pot dezvolta foarte multe lucruri”. Concret, vrea să construiască o afacere care se va susţine singură şi nu doar din teatru; cheltuielile spaţiului vor fi împărţite între cele trei entităţi în care este împărţit spaţiul. „Cheltuielile de întreţinere vor fi echilibrate şi uşor de susţinut, barul va fi o sursă separată de venit; sala poate fi monetizată, fiind modulară, şi poate fi folosită în mai multe scopuri.“ Astfel, pe lângă preţul biletelor la spectacole, de 65 de lei, sala poate găzdui evenimente private. Tot aici pot avea loc cursuri de actorie, care să se încheie cu un spectacol. În plus, teatrul va avea şi un magazin de suveniruri.

    Spectacolele în cadrul Apollo111 sunt organizate în trei stagiuni: cea principală, de seară, una pentru copii şi alta de tineri sub 35 de ani. În ce priveşte funcţionarea teatrului, cei cinci parteneri şi-au propus ca în fiecare an producţiile realizate să fie coordonate de câte un director artistic, care va aduce o propunere de concept care să subordoneze cinci producţii. Primul director artistic va fi chiar Dumitrache, iar conceptul pe care l-a ales a fost îmbinarea dintre teatru şi film. „Am ales un exerciţiu interdisciplinar teatru film pentru primul an în care vreau să amestec cele două lumi, fie montez un scenariu de film, fie montez cu un regizor de film, fie filmez ceea ce montează un regizor de teatru, depinde de tipul exerciţiului.” Anul viitor, directoratul artistic va fi preluat de regizorul Radu Afrim, iar peste doi ani, i-l va propune dramaturgului Mimi Brănescu. „Nu reinventăm roata, idei am cules cam de peste tot; am ajuns la această formulă după o vreme împreună cu partenerii mei – într-un fel e aşa ca în actorie – eu ca actor găsesc foarte dificil să caut mai întâi forma şi apoi să o umplu; caut mai întâi conţinutul, iar conţinutul pe care îl găsesc îmi generează forma”, descrie el modul în care a ajuns la conceptul de funcţionare a spaţiului, printr-o analogie cu activitatea de actor. De altfel, Bogdan Dumitrache spune că aptitudinile sale antreprenoriale s-au dezvoltat în paralel cu cele artistice, vrând-nevrând. „Nu-i uşoară viaţa de actor şi tot timpul am fost obligat să mai fac ceva ca să pot supravieţui; de aici mi-au venit aceste abilităţi, întotdeauna am avut ba un bar, ba agenţia de casting”, îşi descrie el evoluţia glumind.

  • Cronică de film: The Accountant

    Sub o acoperire anostă, Christian ţine contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizaţii criminale din lume. În momentul în care autorităţile ajung pe urmele lui, acesta îşi oferă serviciile unui client legitim: o companie de robotică în al cărei bilanţ apar discrepanţe de milioane de dolari. Lupta pentru supravieţuire începe atunci când contabilul descoperă neregulile financiare din firmă.

    Ben Affleck se întoarce pe marile ecrane într-un film ce pare inspirat, pe alocuri, din benzile desenate. Nu este însă cazul aici; The Accountant spune povestea unui om plictisitor jumătate din zi şi foarte activ în cealaltă.

    Averea lui Ben Affleck, de 65 de milioane de dolari, se datorează succesului de care s-au bucurat unele dintre filmele sale: Armageddon a generat venituri de 550 de milioane de dolari, iar Pearl Harbour 449 de milioane. Sunt doar două exemple, pentru că şi filmele sale recente precum Gone Girl sau Batman vs. Superman au avut prestaţii decente la box office.

    În copilărie, Christian (Ben Affleck) a fost diagnosticat cu autism, dar tatăl său a refuzat să-i acorde ajutor pe ideea că „experienţa e mai bună decât educaţia“. Având totuşi un anumit dar pentru numere, Christian devine contabil, dar se cufundă într-o existenţă duală. El încearcă să balanseze între secretul său de acasă, pe care vă las să-l aflaţi, şi activităţile de la muncă. Christian se împrieteneşte cu Dana (Anna Kendrick), dar relaţia lor devine tensionată când contabilul află că ea este ţinta unor asasini. Povestea se complică, desigur, făcând loc şi altor personaje, precum directorul Trezoreriei (J.K. Simmons, recent recompensat cu premiul Oscar pentru Whiplash).

    Scenariul semnat de Bill Dubuque se desfăşoară precum unei nuvele, încercând în primul rând să exploreze personajul principal. Ulterior, atenţia se mută pe alte personaje până ce ajunge la un soi de punct culminant: nu este chiar un moment care să vă ţină pe marginea scaunului, dar dă o anumită finalitate lucrurilor.

    Veţi regăsi numeroase scene de arte marţiale, Christian fiind un expert în lupta unu la unu. Numeroase clişee, aşadar, care dau o anumită savoare unui film altfel destul de şters. Chiar dacă filmul are destul de multe pasaje lipsite de logică, efortul actorilor face această producţie una care poate fi urmărită cu o oarecare stare de satisfacţie. Un alt lucru bun: regizorul nu foloseşte partea cu autismul în scopuri sentimentale.

    Marea problemă a filmului este dezvoltarea unui număr inutil de mare de planuri secunde; dacă regizorul Gavin O’Connor ar fi urmat doar firul principal al acţiunii, poate că filmul ar fi avut ceva mai multă consistenţă.

    Gavin O’Connor a mai regizat anul acesta Jane Got a Gun, un film care a stârnit multe discuţii încă din prima fază a proiectului. Bazat pe scenariul lui Brian Duffield, acesta ar fi trebuit să fie regizat de Lynne Ramsay (We Need to Talk about Kevin) şi să-l aibă într-unul din rolurile principale pe Michael Fassbender. Totul părea să meargă bine; până ce nu a mai fost aşa. Problemele au început în martie 2013, când contractul lui Fassbender cu producătorii francizei X-Men l-a obligat pe acesta să renunţe la western. Casa de producţie a încercat să rezolve problema aducându-l pe Jude Law, dar în ziua în care filmările trebuia să înceapă regizorul nu s-a mai prezentat la post. Lucrurile au mers din rău în mai rău, dar milioanele investite deja în proiect cereau un produs final. Rezultatul a fost filmul lansat la începutul acestui an, care a părut mai mult o încercare de a justifica banii decât o producţie memorabilă.

    Acestea fiind spuse, The Accountant este un film cât de cât antrenant, dar nu unul pe care să vreţi să îl revedeţi. Actorii îşi fac bine treaba, justificând astfel promovarea filmului şi cele aproape 50 de milioane de dolari investite. Dacă reuşiţi să treceţi peste primele 30-35 de minute, când The Accountant încearcă să pară un film serios, atunci nu veţi pleca cu o părere atât de proastă din sala de cinema.

    NOTA: 5/10

  • Cronică de film: Masterminds

    Masterminds este o comedie plină de suspans şi acţiune, bazată pe o întâmplare reală: spune povestea unui şofer de camion din sudul Statelor Unite care organizează unul dintre cele mai mari jafuri din istorie, reuşind să fure 17 milioane de dolari.

    Filmul este regizat de Jared Hess, iar scenariul este semnat de Chris Bowman, Hubbel Palmer şi Emily Spivey. Din distribuţie fac parte Zach Galifianakis, Kristen Wiig, Owen Wilson şi Jason Sudeikis.

    David Ghantt (Zach Galifianakis), paznic pe o maşină de transport de valori într-un orăşel din sudul Statelor Unite, pune la cale unul dintre cele mai mari jafuri bancare din istorie.

    Complicii săi sunt Kelly (Kristen Wiig), fostă colegă şi iubită, şi un prieten din liceu al acesteia, Steve (Owen Wilson). Filmul este inspirat dintr-un jaf celebru petrecut în realitate în oraşul Charlotte din Carolina de Nord. În toamna anului 1997, David Ghantt şi complicii săi au reuşit să fure peste 17 milioane de dolari cash dintr-un seif al companiei Loomis Fargo & Company.

    După ce îndeasă peste 17 milioane de dolari într-o camionetă, David livrează banii găştii lui Chambers şi fuge în Mexic pentru a se ascunde de ancheta FBI-ului. Chambers şi soţia lui îşi cumpără o vilă de lux şi din banii furaţi şi angajează un asasin plătit care are drept însărcinare să meargă în Mexic şi să îl ucidă pe David. Însă acesta îşi dă seama repede că e trădat şi decide să revină în Carolina de Nord pentru a-şi salva relaţia, dar şi pentru a-l expune pe Chambers.

    Regizorul Jared Hess e recunoscut pentru talentul său de a exploata personajele negative, aşa că atunci când a aflat pentru prima dată de jaful din 1997 de la compania Loomis Fargo, a fost prins de poveste şi a început să se gândească serios la o variantă de o transpune într-un film. A fost doar o chestiune de timp până când actorul Owen Wilson, cunoscut pentru roluri din comedii precum Zoolander, a fost adus în proiect. Un element esenţial în realizarea peliculei a fost găsirea acelui actor potrivit pentru a juca rolul lui David Ghantt. Cel ales în final, Zach Galifianakis, a copilărit în proximitatea locului unde a avut loc jaful şi era foarte familiarizat cu povestea. În rolul partenerei lui David, cea care de fapt îl împinge să ia banii, joacă Kristen Wiig, o prezenţă care îşi încarcă personajul cu multă empatie.

    Masterminds este o comedie care merită văzută; nu vă aşteptaţi la o desfăşurare logică a evenimentelor sau la „political correctness“ în ceea ce priveşte personajele, ci mai curând la o serie de poante care de cele mai multe ori îşi ating ţinta.

    Nota: 7/10

  • Povestea artistului român care a cucerit presa internaţională

    „Dan Leş este un ceramist plin de suflet. Munca lui aduce  la viaţă poveşti şi legende din lut şi adaugă spiritul românesc meşteşugului său”, descriu activitatea lui Dan Leş editorii de la National Geographic. Ei l-au observat pe tânărul meşteşugar într-un proiect video al regizorului Matei Pleşa intitulat ”Fascinaţia Meşteşugului”.

    Potrivit informaţiilor de pe site-ul casaolarului.ro, Daniel Leş s-a născut în 1972, în familia pictorului şi ceramistului Ioan Leş. Astfel, a început să îşi modeleze în atelierul tatălui său din Maramureş talentul pentru desen şi ceramică încă de la cinci ani.

    Din 1997, a fost invitat sî îşi expune lucrările în cadrul Muzeelor de Etnografie şi Artă din ţară, în spaţii expoziţionale din ţară şi din străinătate. Este adept al metodelor tradiţionale ale prelucrării lutului, iar primele lui personaje sunt din satul copilăriei lui şi poartă numele celor care l-au inspirat, potrivit sursei citate.

    În 2005, a dechis şi o pensiune în zona Maramureşului, unde îi cazează pe cei care îşi doresc să îl viziteze şi să asiste la demonstraţii de olărit şi modelaj. Totodată, vizitatorii pensiunii pot lua lecţii de olărit şi să cumpere lucrări din ceramic la preţ de atelier. Acum, povestea lui face înconjurul lumii prin intermediul proiectului tânărului regizor Matei Pleşa.