Pentru a creşte numărul de subtitrări, compania a introdus Hermes, un instrument online de testare şi indexare a subtitrarilor şi a nivelului de înţelegere a limbilor străine. Netflix spune ca mii de candidati din intreaga lume au testat procesul de testare, de la lansarea de acum două săptămâni.
Hermes testează înţelegerea limbii engleză, testând fraze şi idiomuri precum “You’re on a roll” (esti pe val – n.r.).
“Dorinţa noastră este de a oferi acces la subtitrări în limbile natale ale ţărilor lumii, păstrând totodată nuanţele originale, la calitate excelentă”, se arată într-o postare pe blogul Netflix.
Netflix are mai mult de 20 de limbi, inclusiv coreană, chineză, arabă, sau română. Cei care doresc pot face testul Hermes pe blogul Netflix.
Modelele Rapid şi Octavia III ale Porsche România ar avea probleme la mecanismul de blocare a uşii din interior. „Este posibil să existe o defecţiune la nivelul mecanismului de blocare a uşii din interior (Child Protection)”, se arată în comunicatul emis de constructorul auto.
Potrivit datelor transmise către ANPC, dealerii Skoda vor trimite clienţilor scrisori de rechemare în vederea programării în service. Reparaţia presupune verificarea funcţionării mecanismului, eventual înlocuirea acestuia dacă nu funcţionează corect. Operaţiunea durează aproximativ o oră.
Linia ar putea fi ”cel mai rapid sistem de trenuri subterane din lume”, potrivit planurilor comunicate de compania DCN. Acesta va folosi magneţi ca să plutească deasupra şinelor, reducând astfel frecarea.
Noile trenuri au fost propuse de compania de transport Direct City Networks (DCN) şi ar putea să ajungă între Liverpool şi Hull în jumătate de oră.
DCN300+ s-ar baza pe un sistem de levitaţie bazat pe magnetism. Dacă planurile DCN vor fi puse în practică, un tunel Maglev (sistem de transport care se bazează pe magneţi, n.red.) se va întinde în nordul Angliei.
Călătoria între Liverpool şi Hull, care se întinde pe 178 de kilometri ar dura doar 20 de minute, potrivit publicaţiei Liverpool Echo. O propunere în acest sens a fost trimisă instituţiei guvernamentale Transport for North; detaliile vor fi dezvăluite în viitorul apropiat, potrivit Daily Mail.
Compania va dezvălui propunerile şi va începe studiile de fezabilitate pe măsură ce va încerca să atragă investitori. Bugetul pentru acest proiect se situează între 2,2 miliarde de dolari şi 3,7 miliarde de dolari.
Cea mai controversată stea din galaxia noastră, KIC 8462852, este mult mai deosebită decât credeau experţii. Aceasta prezintă o surpriză uriaşă.
Anul trecut, a fost anunţat faptul că obiectul îşi schimba rapid luminozitatea. Datorită fenomenului, unele persoane au speculat că obiectul este înconjurat de o megastructură extraterestră. Cercetătorul Josh Simon şi Ben Montet a făscut noi cerectări, utilizând obsevaţiile realizate de Kepler, telescopul spaţial al NASA.
Un videoclip postat pe site-ul publicaţiei americane Huffington Post dezvăluie o metodă rapidă de dezgheţare a parbrizului pe timp de iarnă. În acest film, meteorologul Ken Weathers face un amestec de alcool şi apă, pe care îl pune apoi într-un pulverizator. Aplicat pe parbrizul îngheţat, acesta înlătură rapid gheaţa de pe acesta.
Pentru cei mai comozi însă, în magazine şi benzinării există spray-uri pe bază de alcool create special în acest scop.
Un videoclip postat pe site-ul publicaţiei americane Huffington Post dezvăluie o metodă rapidă de dezgheţare a parbrizului pe timp de iarnă. În acest film, meteorologul Ken Weathers face un amestec de alcool şi apă, pe care îl pune apoi într-un pulverizator. Aplicat pe parbrizul îngheţat, acesta înlătură rapid gheaţa de pe acesta.
Pentru cei mai comozi însă, în magazine şi benzinării există spray-uri pe bază de alcool create special în acest scop.
Este a cincea reiteraţie a camerei foto Sony RX100, iar asiaticii sunt mai aproape că niciodată de o cameră de fotografiat compactă perfectă. La doar 300 de grame, Sony RX100V este capabilă de lucruri impresionante pe care unele DSLR-uri nu le fac.
Vânzările de camere de fotografiat au crescut constant din anii ’70 pană în 2001, când aparatele de fotografiat digitale au fost introduse pe piaţă. A urmat o perioadă de acomodare, apoi vânzările au explodat până în perioada de criză, când au început să scadă din nou. În 2001, se vindeau în jur de 15 milioane de unităţi de camere digitale la nivel global, iar în 2008 acest număr a ajuns la aproapre 120 de milioane, potrivit datelor CIPA (Camera & Imaging Products Association). Intervalul coincide şi cu perioada de glorie a smartphone‑urilor, ce a avut loc în detrimentul camerelor digitale point and shoot.
Îmbunătăţirea camerelor de fotografiat cu care sunt dotate smartphone-urile de top a dus la scăderea nevoii unei camere de fotografiat compacte. Cu toate acestea, producătorii caută în continuare să realizeze produse pentru pasionaţii de fotografie care nu se mulţumesc cu performanţa unui smartphone la acest capitol şi vor o cameră mică dedicată.
RX100V este cel mai nou produs al Sony în categoria camerelor compacte. Când japonezii de la Sony au prezentat această cameră, au promis cel mai rapid autofocus al unei camere compacte (0,05 secunde), cea mai rapidă fotografiere în rafală (24 de cadre pe secundă) şi cele mai multe puncte de autofocus din lume (315 puncte) pentru o cameră de acest tip. Nu am stat cu cronometrul lângă mine, însă toate aceste elemente sunt impresionante în utilizarea de zi cu zi.
RX100V este un point and shoot ceva mai mic decât un smartphone, dar ceva mai gros (102 x 58 x 41 mm). Îl poţi pune în buzunar şi poţi uita de el. Un pasionat de fotografie nu ar trebui să mai aibă nicio scuză dacă nu are acest aparat peste tot. Pe de altă parte, forma lui Sony RX100V poate fi şi un dezavantaj, deoarece butoanele sunt foarte mici, iar unele persoane vor avea dificultăţi în manevrarea camerei. Totuşi, dacă aveţi o problemă cu forma şi designul unei camere de fotografiat compacte, atunci acest produs nu este pentru voi.
La fel ca şi ultimele două versiuni ale acestei camere, şi RX100V are un senzor destul de mare, de 1 inch (13,2 x 8,8 mm), de 20 MP, o lentilă de 24-70 mm şi o deschidere maximă a diafragmei de f/1,8. Senzorul mare al camerei îi permite posesorului să captureze imagini mult mai dinamice decât cele surprinse cu un smartphone sau cu alt point and shoot mai ieftin, iar asta se vede cel mai bine în situaţii de luminozitate scăzută.
Lentila este marca Zeiss, de bună calitate, şi îţi permite să faci cam orice tip de fotografie (portret, landscape, macro etc.), cu toate că în unele situaţii am simţit nevoia unui zoom mai mare. La fel ca şi în cazul versiunii anterioare, RX100V captează imagini de calitate şi de cele mai multe ori funcţia Auto va fi suficientă pentru majoritatea utilizatorilor. JPEG-urile procesate de cameră sunt detaliate, cu destul de puţin zgomot chiar şi la sensibilitate a imaginii (ISO) ridicată. Şi mi-a plăcut în mod special estomparea fundalului cu diafragma deschisă la maximum.
Am rămas plăcut surprins de performanţele camere şi pentru filmarea video, RX100V fiind capabilă să filmeze 4K la 24p, 25p sau 30p şi full HD până la 120p. Estomparea fundalului la f/1,8 este extrem de plăcută, iar filmarea obiectelor pentru recenzii video este o plăcere. În plus, camera este capabilă să filmeze şi slow motion până la 1.000 de cadre pe secundă, la 1.080p. În condiţii de luminozitate bună, rezultatul este absolut impresionant pentru o cameră atât de mică, însă la interior, cu luminozitate scăzută, zgomotul din filmare este evident chiar şi în modul slow motion, de 250 cadre pe secundă la 1.080p.
Camera are încoporat chiar şi un mic viewfinder, ce poate ieşi la apăsarea unui buton, care este neaşteptat de bun, însă nu este modul ideal de a fotografia deoarece aparatul este foarte mic. Eu l-am folosit doar pentru a-l testa, în rest am apelat la ecranul LCD, care este flexibil şi poate fi întors chiar şi invers, ceea ce-l face foarte bun pentru persoanele interesate de vlogging. Chiar mă gândeam că poate fi amplasată pe un trepied, sau pe un selfie stick, şi ai tot ce-ţi trebuie pentru vlogging. Mai mult, camera are şi bliţ, un plus faţă de competitori (de exemplu Panasonic LX10).
EXEMPLU FILMARE
Autofocusul este extrem de rapid şi foarte bun, chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută, şi nu am simţit niciodată nevoia să trec în modul manual pentru a controla acest aspect. Acest element combinat cu un mod auto competent fac din RX100V o cameră foto foarte bună pentru oamenii care preferă mobilitatea şi nu vor să se complice cu setări. Şi cei care vor un control mai mare asupra setărilor vor putea utiliza camera acesta având modurile cunoscute deja (Aperture Priority, Program, Shutter Priority, Panorama, Video sau Manual).
Interesant despre autofocus este faptul că Sony a decis să creeze un sistem hibrid prin îmbinarea autofocusului bazat pe detectarea contrastului (existent în modelele anterioare) cu cel bazat pe detectarea feţelor; astfel, sistemul este mult mai rapid şi mai eficient atunci când fotografiezi sau filmezi oameni sau animale. Eficienţa este evidentă pe partea video; focusul continuu este mai bun, de exemplu, decât cel al mirorrless-ului Fujifilm XT10, recenzat într-o ediţie anterioară.
Pe lângă faptul că are un autofocus foarte rapid, camera poate captura până la 24 de cadre (RAW + JPG) pe secundă (practic poţi realiza un film doar din fotografii statice), dar doar în limita a 150 de fotografii – bufferul camerei se umple şi nu mai poţi fotografia. În plus, acest mod consumă foarte mult din bateria micuţă a camerei; prin urmare acest mod ar trebui folosit doar în momente cheie.
Un alt avantaj îl reprezintă posibilitatea scoaterii sunetului din setări, ceea ce permite discreţie; astfel, pot fi surprinse pe stradă cadre altmiteri greu de prins cu un DSLR mare şi zgomotos.
Un lucru pe care l-am găsit extrem de util este faptul RX100V are Wi‑Fi, iar fotografiile se transferă cu uşurinţă pe telefon. Am făcut câteva poze, iar cineva mi-a cerut imagini. Tot ce a trebuit să fac a fost să-mi iau telefonul şi să scanez cu o aplicaţie de la Sony un cod QR din cameră, apoi am selectat pozele şi le-am trimis pe telefon.
Totuşi, după cum am spus deja, camera nu este perfectă, iar unul dintre aspectele pe care aş dori ca Sony să le îmbunătăţească în viitor este autonomia bateriei, deoarece acum aceasta se consumă cam repede. Două-trei ore de plimbat prin oraş, în jur de 130 de fotografii (RAW + JPEG) şi câteva filmuleţe ucid bateria lui Sony RX100V. Totuşi, mă bucur că are un slot microUSB, ceea ce înseamnă că poate fi alimentat folosind orice încărcător de smartphone sau de la un acumulator extern. O altă îmbunătăţire utilă ar fi introducerea unui touchscreen (fapt care ar uşura considerabil alegerea unui punct de focus specific).
În concluzie, Sony RX100V este o cameră de fotografiat micuţă în care este înghesuită multă tehnologie, este perfectă pentru fotograful ocazional şi o cameră bună de avut la îndemână pentru fotografii profesionişti.
Porneşte căldură şi ieşi din maşină cât timp se încălzeşte. Este mult mai eficient. Deschide puţin şi geamul la şofer, pentru că aerul să fie proaspăt când te urci în maşină.
Poţi încerca un lichid special pentru parbriz îngheţat. Însă NU utiliza niciodată apă fiartă! Rişti să îţi cumperi alt parbriz.
Dacă ai cum, poţi lasă deschis uşor un geam pe timpul nopţii. Astfel, nu vor mai îngheţa. Riscul este, însă, că la pornirea maşinii să ai necazuri cu geamurile aburite.
În ceea ce priveşte dezaburirea geamurilor, poţi încerca două variante: fie încălzeşti geamul, fie reduci umiditatea din interiorul maşinii. Pentru a încălzi geamul, foloseşte-te de dispozitivul de încălzire a maşinii la treaptă maximă şi ai grijă să ai grijă că ventilaţia să fie setată pe modul dezaburire, mai eficientă deoarece direcţionează fluxul de aer către parpriz şi geamurile laterale.
– See more at: https://www.realitatea.net/cum-iti-dezgheti-si-dezaburesti-rapid-masina-trucuri-pe-care-orice-sofer-trebuie-sa-le-stie_2012940.html#sthash.RNoYyYaj.dpuf
O problemă des întâlnită pe vreme de iarnă este îngheţarea şi aburirea geamurilor de la maşină. În general, asta înseamnă timp pierdut, frig şi în general o stare de nervozitate. Iată câteva sfaturi care va pot ajută în găsirea soluţiei optime pentru dezgheţarea geamurilor de la maşină, în timp util.
Porneşte căldură şi ieşi din maşină cât timp se încălzeşte. Este mult mai eficient. Deschide puţin şi geamul la şofer, pentru că aerul să fie proaspăt când te urci în maşină.
Poţi încerca un lichid special pentru parbriz îngheţat. Însă NU utiliza niciodată apă fiartă! Rişti să îţi cumperi alt parbriz.
Dacă ai cum, poţi lasă deschis uşor un geam pe timpul nopţii. Astfel, nu vor mai îngheţa. Riscul este, însă, că la pornirea maşinii să ai necazuri cu geamurile aburite.
În ceea ce priveşte dezaburirea geamurilor, poţi încerca două variante: fie încălzeşti geamul, fie reduci umiditatea din interiorul maşinii. Pentru a încălzi geamul, foloseşte-te de dispozitivul de încălzire a maşinii la treaptă maximă şi să ai grijă că ventilaţia să fie setată pe modul dezaburire, mai eficientă deoarece direcţionează fluxul de aer către parpriz şi geamurile laterale.
La începutul anului 2016, Qualitance a lansat o nouă linie de business, Technology Innovation, prin care îşi ajută clienţii să inoveze atunci când creează noi produse şi servicii bazate pe tehnologii revoluţionare de ultimă generaţie – inteligenţă artificială şi machine learning, realitate virtuală, blockchain, computer vision, realitate augmentată.
ELEMENTUL DE NOUTATE:
Qualitance este în prezent singura companie din lume care a creat şi care implementează acest model de proiecte de inovaţie, potrivit reprezentanţilor companiei.
EFECTELE INOVAŢIEI:
Transformarea fundamentală pe care acestea o generează la nivelul membrilor echipei, care preiau un nou mod de a gândi, o modalitate accelerată de a livra şi un nou mod de a construi colaborativ şi de a interacţiona cu utilizatorii finali. Compania a realizat deja două proiecte de inovaţie pe două continente diferite, pentru companii internaţionale, una dintre ele fiind Virgin Group.
DESCRIERE:
În 2015, Tom Chi, cofondator al laboratorului de inovaţie Google X, iniţiatorul unor proiecte precum Google Glass sau Project Loon, a devenit advisor al Qualitance. „Cu ajutorul lui, am introdus în Qualitance rapid prototypingul, metodologia de accelerare a inovaţiei dezvoltată de el şi utilizată în GoogleX pentru a crea produse revoluţionare”, au spus reprezentanţii companiei. Rapid prototypingul a fost primul pilon în dezvoltarea liniei de proiecte de inovaţie Technology Innovation. Celelalte două elemente fiind framework-ul de experience design – bazat pe metodologia de design thinking a Stanford d.school (Design School) – şi competenţa în tehnologii emergente.
Proiectele de inovaţie încep cu sesiuni de research de patru până la şase săptămâni care definesc design framework-ul proiectului, apoi urmează o sesiune de rapid prototyping în cadrul căruia se creează prototipuri şi faza de construcţie a MVP-ului (Minimum Viable Product), care se încheie în zece săptămâni; în urma acestui proces rezultă versiunea 1.0 a noului produs sau serviciu.
„Într-un sprint de rapid prototyping se construiesc în doar două zile peste două sute de prototipuri, care sunt validate cu utilizatorii. Dacă majoritatea companiilor au nevoie de 12 până la 18 luni pentru a ajunge de la idee la prima versiune live a unui produs, Qualitance reuşeşte în doar 10 săptămâni să dezvolte un MVP pentru clienţii săi”, au spus reprezentanţii companiei.
În cadrul interviului, difuzat iniţial în oraşul Vladivostok din Extremul Orient rus, Putin a mai declarat că tentativele de creare a unei lumi unipolare au eşuat, iar echilibrul global este treptat refăcut.
Cu ocazia unei conversaţii telefonice după scrutinul prezidenţial din SUA, liderul rus l-a felicitat pe Trump pentru victoria în alegerile prezidenţiale, dar şi-a exprimat şi “disponibilitatea pentru un dialog cu noua Administraţie pe baza principiilor egalităţii, respectului mutual şi neimplicării în treburile interne”, a comunicat Kremlinul.
Vladimir Putin ar putea să se întâlnească cu Donald Trump după ceremonia de învestire a noului lider de la Casa Albă, însă nu există un acord concret în acest sens, a anunţat Kremlinul.