Tag: portofoliu

  • Bitdefender declară război competitorilor printr-o nouă achiziţie de milioane de euro

    “Bitdefender investeşte în protecţia suplimentară a clienţilor şi îşi completează portofoliul de soluţii de securitate cu noi tehnologii capabile să contracareze, la nivel de reţea, ameninţări informatice avansate” suna anunţul referitor la achiziţia companiei olandeze de tehnologie RedSocks, făcut la mijlocul săptămânii trecute de producătorul de soluţii de securitate informatică. Sub limbajul de specialitate, era îmbrăcată o ştire care marchează o nouă etapă din dezvoltarea companiei: prima achiziţie a unei companii de tehnologie.

    Până acum, Bitdefender a anunţat câteva achiziţii de companii – activităţile acestora erau concentrate însă exclusiv pe vânzare şi marketing. Mai întâi, Bitdefender a cumpărat în 2017 partenerul de pe piaţa franceză, iar în ultima lună a integrat linia de business a partenerului australian şi a deschis birouri proprii la Melbourne, sediul Bitdefender Australia.

    Achiziţia companiei olandeze RedSocks Security BV face parte din strategia de fuziuni şi achiziţii a Bitdefender şi are rolul de a extinde portofoliul de soluţii în zona de securitate a reţelelor şi de monitorizare a ameninţărilor informatice complexe, potrivit reprezentanţilor Bitdefender. Aceştia nu oferă detalii referitoare la valoarea tranzacţiei; potrivit informaţiilor din presa internaţională, afacerile companiei olandeze sunt de circa 8,6 milioane de dolari anual.

    Tranzacţia dintre cele două părţi, asistată de I5 Invest GmbH, a avut loc în 11 octombrie şi include tehnologiile, produsele, portofoliul de clienţi şi parteneri şi angajaţii RedSocks – consultanţi de relaţii cu clienţii şi ingineri specializaţi în monitorizare de trafic şi incidente la nivel de reţea. Cumpărarea RedSocks completează seria de fuziuni şi achiziţii derulate în ultimii doi ani de către Bitdefender.

    „Soluţiile Bitdefender şi cele ale RedSocks sunt complementare, iar Bitdefender poate oferi acum clienţilor săi protecţie în faţa celor mai avansate ameninţări informatice, inclusiv la nivel de reţea”, descriu reprezentanţii companiei motivele care au stat în spatele deciziei de achiziţie a companiei cu origini olandeze. În plus, spun ei, dincolo de tehnologiile integrate, ca urmare a tranzacţiei, în portofoliul Bitdefender, preluarea birourilor RedSocks de la Haga va permite simultan dezvoltarea oportunităţilor de business de pe piaţa olandeză, prin înfiinţarea Bitdefender Olanda, şi va susţine extinderea operaţiunilor în vestul Europei. Bitdefender este prezentă pe piaţa olandeză de 12 ani, cu soluţii destinate familiilor şi companiilor.

    „Modelul de business al Bitdefender presupune prezenţa în anumite pieţe fie prin birouri proprii, fie prin intermediul unor parteneri exclusivi, care gestionează integral activităţile de vânzări şi marketing pentru produsele Bitdefender. Decizia asupra deschiderii de birouri proprii sau a achiziţiei unor parteneri se ia cu scopul de a accelera dezvoltarea Bitdefender în pieţele de importanţă strategică, prin investiţii masive menite să întărească relaţia cu distribuitorii şi clienţii”, descriu reprezentanţii companiei strategia de extindere.

    Potrivit informaţiilor Bitdefender, compania RedSocks Security este specializată în detectarea automată de incidente şi de trafic suspect la nivelul reţelei şi în combaterea criminalităţii informatice. Combinând algoritmii de inteligenţă artificială cu vizibilitatea asupra atacurilor, RedSocks oferă clienţilor soluţii de detecţie în timp real a breşelor şi mecanisme de răspuns la incidente de securitate. Soluţiile RedSocks ar răspunde astfel unei nevoi stringente a pieţei, rezultată din creşterea numărului breşelor de amploare cauzate de atacuri sofisticate care nu pot fi blocate de soluţiile pentru reţele de pe piaţă. Procesul de integrare a acestei companii în ecosistemul Bitdefender presupune integrarea celor 30 de angajaţi ai RedSocks cu cei 1.600 ai echipei globale a Bitdefender, în timp ce acţionarii companiei RedSocks vor deveni şi ei o parte a liniei de business Bitdefender Network Security. Bitdefender Olanda va avea sediul în actualele birouri RedSocks şi va continua în viitor extinderea echipei şi a portofoliului de produse. „Bitdefender a preluat de la RedSocks Security toate activele, tehnologiile, portofoliul de clienţi şi angajaţii din vânzări, marketing, administraţie, suport tehnic, dezvoltare şi R&D”, spun reprezentanţii companiei româneşti de produse de securitate cibernetică. Integrarea completă a RedSocks Security va dura circa un an.

    „Suntem capabili să oferim acum clienţilor Bitdefender şi noilor noştri clienţi RedSocks o protecţie şi mai solidă în faţa atacurilor informatice. Soluţia Bitdefender pentru business, GravityZone, este acum o platformă completă de prevenţie, detecţie şi răspuns, odată cu funcţionalităţile revoluţionare aduse de RedSocks”, spune Florin Talpeş, CEO al Bitdefender, în comunicatul de presă care anunţa tranzacţia.

    În prezent, Bitdefender şi-a stabilit prezenţa locală în SUA, Franţa, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Canada, Australia şi, cel mai recent, Olanda. Cele mai recente achiziţii au constat în preluarea partenerilor locali din Franţa, în 2017, şi Australia, în 2018.

    „Când am pornit RedSocks în 2012, obiectivul nostru a fost să construim soluţii care să fie utile oricărui tip de organizaţie şi să oferim clienţilor valoare pe termen lung. Alături de Bitdefender, ne atingem acum acest ţel. Suntem extrem de mândri să fim recunoscuţi de o companie vizionară de talia Bitdefender”, spune şi Pepijn Janssen, fondatorul RedSocks, în comunicatul de presă trimis de reprezentanţii Bitdefender.

    La finalul anului trecut, Bitdefender, unul dintre cele mai puternice branduri româneşti din IT, a anunţat că fondul de investiţii paneuropean Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare acţionar al companiei, odată cu achiziţia pachetului minoritar de aproximativ 30%, deţinut de fondul de investiţii Axxess Capital. Ca urmare a acestei tranzacţii, valoarea companiei Bitdefender este stabilită la peste 600 de milioane de dolari. Reprezentanţii Bitdefender spuneau atunci că vor fructifica noul parteneriat cu Vitruvian Partners pentru a-şi întări poziţia de lider atât în piaţa de soluţii de securitate pentru companii, cât şi în cea pentru utilizatori individuali. 

  • Încotro se îndreaptă piaţa farmaceutică din România. Cum ar putea avea românii acces la tratamente noi şi mai ieftine

    Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România, spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.

    Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.

    „Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.

    La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.

    „Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.

    O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.

     

     

  • Un sfert de secol de inovaţie pentru pacienţii români

    Compania Janssen a venit în România în 1993, când piaţa farmaceutică locală se afla încă la început, prin intermediul unui distribuitor, având un număr redus de medicamente, printre care se numărau primele tratamente pentru managementul schizofreniei, precum şi singurul produs de la acea vreme care avea o indicaţie pediatrică pentru refluxul gastroesofagian.

    Anul acesta, compania sărbătoreşte 25 de ani de activitate pe piaţa locală. A fost una dintre dintre primele companii internaţionale care au deschis birou în România, contribuind activ la dezvoltarea industriei farmaceutice locale, iar în prezent are un portofoliu de medicamente inovatoare în oncologie, neuroştiinţe, imunologie şi boli infecţioase. În ultimii cinci ani, compania a lansat pe piaţa locală 11 terapii inovatoare pentru pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni grave precum leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu, cancerul de prostată, HIV/SIDA sau schizofrenie, iar în 2017 a încorporat portofoliul Biogen de medicamente – care se adresează pacienţilor din România diagnosticaţi cu scleroză multiplă. În prezent, Janssen deţine în portofoliul local peste 30 de medicamente inovatoare.

    Analizând structura şi evoluţia actuale ale pieţei farmaceutice, reprezentantul Janssen spune că aceasta se îndreaptă spre o zonă de maturitate, cu mai multe opţiuni terapeutice disponibile pentru anumite afecţiuni deservite, până nu demult, parţial sau deloc. „În România, şi în egală măsură la nivelul Uniunii Europene, rata populaţiei de vârsta a treia este în creştere şi deopotrivă observăm această tendinţă şi în privinţa speranţei de viaţă. Datorită medicamentelor inovatoare, oamenii pot continua să lucreze sau se pot reîntoarce la locul de muncă, în acest mod fiind redus impactul financiar pe care îl au afecţiunile.

    De exemplu, datorită terapiilor inovatoare, peste 75% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer au capacitatea să îşi reia activitatea profesională. Avem speranţa că piaţa va continua să se dezvolte, astfel încât pacienţii să poată beneficia de standarde în domeniul sănătăţii precum cele de la nivelul Uniunii Europene”, spune Christian Rodseth, Managing Director Janssen Companie Farmaceutica a Johnson & Johnson România.

    Compania a contribuit anul trecut la salvarea şi îmbunătăţirea vieţii a 960.000 de pacienţi, faţă de 841.000 în anul 2016, la nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în care este inclusă şi România, prin intermediul portofoliului de medicamente inovatoare pe care îl deţine. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare realizate în 2017 la nivel global au fost cu 12% mai mari faţă de anul precedent, suma ridicându-se la 7,9 miliarde de dolari.

    Anul acesta, Janssen a adus pe piaţa locală un medicament inovator pentru mielomul multiplu, precum şi noi terapii pentru pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA sau cu psoriazis. „În perioada următoare ne vom concentra să susţinem local aceste noi produse. Inovăm atât în dezvoltarea terapiilor, cât şi în privinţa modului lor de administrare pentru a creşte rata de aderenţă la tratament a pacienţilor şi implicit, odată cu aceasta, pacienţii să aibă şansa unui răspuns mai bun la terapie. Sperăm să putem aduce noi medicamente pentru depresie, scleroză multiplă, cancer de prostată, precum şi pentru afecţiuni imunologice în anii următori”, descrie Rodseth planurile companiei pentru următoarea perioadă.
    Printre structurile menite să contribuie la sprijinul pacienţilor şi dezvoltarea sistemului creat în cei 25 de ani de activitate a companiei pe piaţa locală se numără programele şi sprijinul financiar pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată, cu schizofrenie sau cu leucemie limfocitară cronică, precum şi susţinerea financiară acordată pentru dezvoltarea primei curricule de îngrijire paliativă din România.
    „În cele 150 de ţări în care suntem prezenţi, precum şi în România, de 25 de ani, ne-am asumat misiunea de a schimba în mod pozitiv vieţile oamenilor din perspectiva sănătăţii şi nu numai. Din acest motiv, contribuim activ prin expertiza şi cunoştinţele noastre la acele discuţii al căror obiectiv este sprijinirea dezvoltării sistemului de sănătate în direcţii precum digitalizarea – registrele electronice ale pacienţilor şi creşterea nivelului de accesibilitate la medicamentele inovatoare prin diferite modalităţi de colaborare dintre domeniul privat şi cel public, schemele de acces facilitat sau parteneriatele public-private. Toate acestea au ca scop avansarea spre obiectivul final, acela de a crea un sistem de sănătate bazat pe rezultate”, spune Christian Rodseth.

    În ceea ce priveşte strategia de viitor, Rodseth spune că „Janssen va continua să dezvolte proiectele al căror scop este creşterea accesului pacienţilor români la inovaţie şi la medicamente la standarde europene. Facem acest lucru independent sau prin colaborare cu asociaţiile din industrie ai căror membri suntem, ori în parteneriat cu autorităţile şi cu specialiştii cu care lucrăm în diverse domenii.”
    Citând ultimele date ale Cegedim publicate în Pharma & Hospital Report în septembrie 2018, reprezentantul Janssen spune că piaţa de medicamente a evoluat cu 6,2% în perioada iulie 2017 – iunie 2018 faţă de iulie 2016 – iunie 2017, valoarea medicamentelor pe bază de reţetă crescând în intervalul menţionat cu 8,9%: „Acest lucru este explicat de actualizările periodice ale listei de medicamente compensate, precum şi de măsurile care au fost luate pentru creşterea acurateţii diagnosticării şi evidenţei pacienţilor”.
    El spune că piaţa farmaceutică din România se îndreaptă către o dinamică echilibrată şi că a remarcat un progres constant raportat la cadrul în care producătorii îşi desfăşoară activitatea. Observă totuşi că în anumite zone pot fi aduse îmbunătăţiri pentru a ajunge la acel nivel de predictibilitate şi sustenabilitate pentru toate părţile implicate – pacienţi, autorităţi şi industria farmaceutică deopotrivă.
    Una dintre zonele de interes al companiei este cea a parteneriatelor public-private, pe care reprezentanţii Janssen o consideră o soluţie pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor români diagnosticaţi cu tuberculoză, spre exemplu.
    „Angajamentul nostru este să identificăm soluţii sustenabile alături de autorităţi pentru a adresa eventuale obstacole privind accesibilitatea pacienţilor români la medicamente inovatoare. Este necesar să cooperăm pentru a face trecerea către un sistem de sănătate care pune pacientul în centrul său şi care este dezvoltat pe baza măsurării rezultatelor obţinute. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea eventualelor zone ineficiente din sistem şi prin recunoaşterea rezultatelor îmbunătăţite pentru pacienţi, în ansamblu prin cost-eficienţă”, argumentează Rodseth.

    La fel de importante consideră că sunt şi schemele de acces facilitat, care permit producătorilor să adreseze eventualele semne de întrebare pe care le pot avea autorităţile statului, care plătesc pentru medicamente, cu privire la valoarea şi accesibilitatea medicamentelor noi.
    „Aceste mecanisme sunt o soluţie «win-win» deoarece permit un acces mai larg sau timpuriu la medicamentele noi, în paralel cu controlul costurilor; generează scheme flexibile de preţ care sunt specifice sistemelor de compensare din ţări şi reflectă nivelul local de accesibilitate, precum şi prevalenţa afecţiunilor.” El spune că, recent, au avut loc o serie de discuţii importante între autorităţi şi industrie despre modul în care poate fi crescut bugetul alocat medicamentelor, fapt care „demonstrează că se pot dezvolta soluţii într-un mediu al dialogului în care sunt implicate toate părţile”.

    O provocare pe care Christian Rodseth o remarcă la nivelul industriei este taxa claw-back, introdusă iniţial în 2009 ca măsură temporară. „Trebuie să vedem cum putem ajunge alături de autorităţi la o versiune mai predictibilă şi mai transparentă a acesteia. Propunerea ARPIM (Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – n. red.) pe termen scurt pentru acest an este fixarea taxei claw-back la 15% pentru medicamentele originale.

    În plus, consumul de medicamente de la nivelul spitalelor şi produsele cu un preţ sub 25 de lei ar trebui eliminate din calculul taxei. Aceste măsuri ar asigura sustenabilitate şi predictibiltate la nivelul industriei, astfel încât companiile să poată continua să aducă pe piaţă în continuare noi opţiuni terapeutice în beneficiul pacienţilor români, sau să le menţină pe cele actuale.”

    Alţi paşi prin care reprezentantul Janssen crede că sistemul poate fi îmbunătăţit sunt: standardizarea datelor colectate, respectiv strângerea şi analizarea acestora în cadrul unor infrastructuri create anume în acest sens, un proiect pe care mai multe companii din industria inovatoare şi-au exprimat interesul de a-l susţine, dar şi „o abordare holistică“ în care beneficiile sunt măsurate raportat la criterii internaţionale şi per arie terapeutică. Este nevoie să fie realizată trecerea de la bugete separate, care reprezintă abordarea actuală în sănătate şi în sistemele sociale, spre o perspectivă integrată a costurilor asociate sănătăţii”.
    Johnson & Johnson România are peste 170 de angajaţi direcţi şi contractori pentru cele trei divizii active pe piaţa locală: medicamente inovatoare (Janssen), Johnson & Johnson – medicamente fără prescripţie (OTC-uri) şi produse pentru consumatori şi Ethicon – dispozitive medicale. Dintre acestea, echipa Janssen pe care Christian Rodseth o coordonează direct este alcătuită din 130 de persoane.
    Janssen deţine 8 centre de cercetare şi dezvoltare în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) alături de 9 unităţi de producţie.
    De-a lungul celor 25 de ani de activitate pe piaţa locală, Janssen s-a alăturat unei serii de asociaţii reprezentative ale industriei farmaceutice şi mediului de afaceri din România, ocupând poziţii-cheie sau chiar fiind membu fondator; printre acestea, se numără ARPIM, Local American Working Group (LAWG), Camera de Comerţ Americană în România (AMCHAM), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Coaliţia pentru Dezvoltarea României şi Institutul Aspen România. De asemenea, a organizat sau a fost implicată în peste 15 campanii şi proiecte de conştientizare a pacienţilor.

  • Cei mai bogaţi antreprenori de la Bursă au un portofoliu de 4 mld. lei. Aproape jumătate, la Zoltan Teszari

    Plutonul este con­dus de Zoltan Teszari, fondatorul com­pa­niei Digi Com­munications, cu o avere la bursă de 1,68 miliarde lei, urmat de Radu Dimofte (579 mil. lei), deţinător al unei participaţii de 43,67% din Sphera Group plus 48% din Practic Bucureşti.

    Podiumul este completat de Horia Ciorcilă (489 milioane lei), preşedinte şi cofondator al Băncii Transilvania, potrivit calculelor ZF pe baza celor mai recente rapoarte şi pe baza datelor BVB.
     
    Cel mai nou intrat în clubul mi­lionarilor de pe bursă este Victor Bostan, directorul general al vinăriei Purcari. Acesta deţine 83,5% din compania Amboselt, care la rândul ei deţine peste 5 milioane de acţiuni WINE, participaţia lui Bostan ajun­gând astfel la 4,18 mi­lioane de acţiuni, echivalentul unui pachet în valoare de 77,5 milioane lei (16,85 mil. euro). O acţiune WINE a ajuns la o cotaţie de 18,55 lei, mai mică cu 2,36% faţă de listarea din februarie.
     
    Valoarea medie a unui portofoliu de­ţinut de unul dintre cei mai mari antreprenori de pe bursa de la Bucureşti este de 143 milioane lei.
  • Agenţia de digital marketing LoveAds planifică intrarea pe piaţa internaţională

    De la înfiinţarea agenţiei din această vară şi până în prezent, portofoliul LoveAds a ajuns la un număr de 15 clienţi, printre care se numără retailerii: Bogas, Nichiduţă, Angroseria, Namos şi Eurocor. În luna septembrie, companiile new entry în portofoliul LoveAds sunt cunoscuţii retaileri: Stereomag, Biocart şi Farmatur.

    Din acestă toamnă, echipa Love Ads, coordonată de Rareş Bănescu şi Sebastian Cosmor, pregăteşte expansiunea la nivel european.  “Planurile de extindere pe piaţa internaţională au existat încă de la fondarea agenţiei. În momentul de faţă avem discuţii în derulare, însă totodată avem şi clienţi activi din partea de Blockchain şi Criptomonede, pe care i-am ajutat cu succes în atingerea obiectivelor. De asemenea, suntem în negocieri cu un retailer de mărime medie de pe piaţa Est-Asiatică a ecommerce-ului”, spune Rareş Bănescu, cofondator LoveAds.

    În prezent, echipa LoveAds numără 8 persoane, printre care specialişti PPC, programatori, testeri, web designeri şi project manageri, şi urmează să se extindă până la 12 persoane până la finalul anului.

    Piaţa de digital marketing din România este într-o continuă dezvoltare, având la ora actuală cea mai mare creştere în Europa. În fiecare zi se ating vânzari online record, iar numărul magazinelor online creşte de la lună la lună. 

    “Conform Asociaţiei Române a Magazinelor Online, în 2017 au fost deschise peste 7.000 magazine online. Tocmai de aceea, în acest moment concurenţa a devenit foarte strânsă, iar majoritatea echipelor de digital marketing sunt puse în faţa unor schimbări de strategie destul de mari. În piaţă este loc pentru toată lumea, atâta timp cât reuşeşti să te afirmi ca fiind unic in felul tău”, spune  Sebastian Cosmor, cofondator LoveAds .  

    Tendinţele în domeniu sunt orientate din ce în ce mai mult către o experienţă cât mai bună a utilizatorului pe site. Totodată, noţiunea de „Machine Learning & AI” este tot mai comună în lista de implementări a magazinelor online, iar personalizarea conţinutului, în funcţie de comportamentul utilizatorului, devine un „must”. Duelul comenzilor începe să se axeze foarte mult pe viziune şi nu pe afişarea unor anunţuri pe platformele disponibile.”

     
  • Acţionarii SIF Oltenia au aprobat astăzi vânzarea participaţiei deţinute la BCR, pentru 140 mil.euro

    Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat pe 16 august, iar implementarea lui era condiţionată de obţinerea aprobărilor societare si de reglementare de la Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor in cazul SIF Oltenia, respectiv Banca Central Europeana în cazul Erste Group Bank.

    Anterior, Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia aprobase tranzacţia în şedinţa din 25 iunie.

    În urma acestei tranzacţii, austriecii de la Erste Bank vor ajunge la 99,88% din capitalul social al BCR, ceea ce înseamnă că 0,12% din banca locală se află în prezent în principal în mâinile angajaţilor şi ale foştilor angajaţi.

    În ceea ce priveşte destinaţia fondurilor, în luna iunie, Tudor Ciurezu, preşe­dintele SIF Oltenia, spunea că decizia finală a modalităţii de alocare investiţională a celor 140 mil. euro va rămâne la alegerea investi­torilor, însă admi­nistratorii societăţii vor propune şi un program de răscum­părare, în afara celui aprobat în luna aprilie.  De asemnea, pe lista posibilităţilor se află şi alocare unei părţi din bani către investiţii în companii listate.
    Totodată, preşedintele SIF Oltenia afirma la acel moment că restructurarea portofoliului se va baza în continuare pe vânzarea companiilor de tip închis, ce reprezintă, cu tot cu participaţia BCR, 34,10% din portofoliul estimat la finalul lui decembrie 2017. Participaţia BCR era estimată atunci ca reprezentând 77,38% din portofoliul companiilor de tip închis.

    SIF Oltenia are o capitalzare de 1,2 miliarde lei, iar acţiunile erau tranzacţionate joi la preţul de 2,11 lei/titlu, în creştere cu 0,72%,. De la începutul anului, acţiunile societăţii s-au depreciat cu 3,9%. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tranzacţie GIGANT în Capitală. Unul dintre cele mai mari mall-uri a fost cumpărat la pachet cu un celebru hotel

    Immofinanz devine, în urma acestei tranzacţii,  al treilea jucător din România din real-estate, după fondurile de investiţii NEPI Rockcastle şi Globalworth, cu un portofoliu imobiliar care va trece de 1 miliard de euro. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • DEZASTRU: Ultima reprezentantă a României a fost eliminată de la US Open

    Partida s-a întins până dincolo de miezul nopţii la New York, iar cu această ocazie rusoaica a stabilit şi un nou record, 21 de victorii din tot atâtea partide obţinute în sesiunea de seară la Flushing Meadows.

    ”Nu ştiu dacă sunt relevante numerele, este o reuşită, dar asta nu înseamnă că am câştigat turneul. Mai sunt câteva meciuri în faţă şi trebuie să mă concentrez pe ce voi avea de făcut. Dar este clar că mă simt bine seara în New York, în faţa unui astfel de public. Cred că sunteţi puţin nebuni să staţi cu noi dincolo de miezul nopţii, să urmăriţi meciuri”, a declarat rusoaica.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Milioanele din iluminat

    Mă implic de când mă ştiu în toate activităţile companiei pentru că nu mi-am pierdut nici interesul, nici curiozitatea de a învăţa”, îşi descrie activitatea Cristinel Sandu, preşedinte şi fondator al celui mai mare distribuitor local de echipamente de iluminat, Elbi Electric & Lighting. Compania pe care a înfiinţat-o în urmă cu aproape 20 de ani a înregistrat la finalul lui 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 244,7 milioane de lei, profit net de 9,3 milioane de lei la un număr mediu de aproape 200 de angajaţi. Perspectivele sunt optimiste şi pentru anul în curs, pentru care preşedintele Elbi Electric & Lighting previzionează o creştere de peste 15% a cifrei de afaceri. Compania este deţinută în proporţie de 97% de Cristinel Sandu, iar restul de 3% din acţiuni îi aparţin lui Dorin Crisoverghi, care este şi directorul executiv, potrivit datelor transmise de companie.
    Elbi Electric & Lighting distribuie în prezent peste 16.000 de produse – surse de iluminat, corpuri de iluminat tehnice, corpuri de iluminat decorative, cabluri, conductori şi trasee electrice, sisteme de protecţie şi automatizări, conectică, sisteme de supraveghere şi securitate. Clienţii companiei sunt din zona de business to business, din distribuţia tradiţională şi retailul modern (Hornbach, Rewe, Leroy Merlin, Auchan, Kaufland, Metro, Carrefour), alături de companii de instalaţii, de construcţii, municipalităţi, firme de arhitectură, electricieni şi instalatori.
    Din rândul celor mai recente proiecte în care a fost implicată compania, Cristinel Sandu oferă ca exemple modernizarea unui segment al iluminatului public de pe Bulvevardul Unirii din Buzău, cu o valoare a valoare netă a proiectului de peste 250.000 lei, cât şi modernizarea sistemului de iluminat public a bulevardului Dunărea din Galaţi, proiect cu o valoare de peste 200.000 lei, unde s-au instalat peste 100 corpuri de iluminat stradal.
    Compania se adresează şi direct clienţilor din zona DIY, prin intermediul retailerilor parteneri, dar şi printr-un magazin propriu recent deschis. Cea mai mare pondere în întregul business o au sistemele de iluminat, care aduc circa 60% din totalul cifrei de afaceri.
    În ceea ce priveşte etapele construirii afacerii, Cristinel Sandu povesteşte că ştia că „îşi doreşte propria afacere, în care să poată să cântărească şi să ia singur deciziile” încă din 1992, anul în care a terminat studiile la  Universitatea de Construcţii din Bucureşti. Fiindcă îi plăceau domeniul studiat, precum şi cel al electricelor, spune că a fost un pas firesc să înceapă de aici.
    A înfiinţat compania în 1996 şi a început activitatea ca distribuitor de produse marca Elbi, realizate de producătorul de echipamente electrice cu acelaşi nume, din Turcia. Sandu povesteşte că în primii zece ani de activitate compania şi-a mărit lista de furnizori de produse specifice, cu încă zece branduri importante, printre care Philips, General Electric, dar şi cu mărci proprii.
    În prezent, compania sa are o structură logistică proprie la nivel naţional destinată distribuţiei produselor comercializate în România, formată din nouă centre (în Bucureşti, Ilfov, Iaşi, Baia Mare, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj şi Bistriţa) cu o suprafaţă totală de 45.500 mp, dintre care 22.000 mp suprafaţă acoperită.
    De altfel, cele mai recente investiţii ale companiei se leagă de dezvoltarea huburilor logistice proprii: în mai puţin de un an, în intervalul 2016-2017, compania aproape şi-a dublat suprafaţa de astfel de spaţii, de la 26.000 mp la 45.500 mp, din care 22.000 mp suprafaţă acoperită. Investiţia în centrele de depozitare a fost de 1,8 milioane de euro. „Mai mult, am investit în capacitatea de a pune la dispoziţia clienţilor o cantitate şi diversitate mare de produse. Astfel, există în permanenţă pe stoc marfă de peste 16 milioane de euro”, explică Cristinel Sandu.
    Dezvoltarea brandurilor proprii reprezintă un alt pilon de investiţii, în contextul în care compania are un portofoliu complet de branduri dedicate şi specializate (Total Green este, de exemplu, marca lor premium din categoria surselor de iluminat, gama Solentis denumeşte soluţiile profesionale de iluminat ale companiei). 
    Sandu spune că, odată cu construcţia unei infrastructuri complexe de distribuţie, compania şi-a dezvoltat activitatea comercială inclusiv prin intrarea pe piaţa din Serbia – circa 2,4 milioane de lei au reprezentat anul trecut vânzările la export – şi dezvoltarea unui portofoliu de branduri.
    „Un moment foarte important pentru businessul Elbi a fost decizia de a investi în construcţia unor branduri proprii de produse”, descrie Sandu un proiect care a avut un rol important în dezvoltarea companiei. Spune că şi-au propus ca de la început să pună accentul pe calitatea şi caracteristicile tehnice corecte ale produselor.
    „Încă există problema produselor contrafăcute sau a celor care, deşi afişează caracteristicile produsului, în realitate acestea nu corespund cu eticheta; de aceea ne-am asumat şi un rol în educarea pieţei”, descrie el filosofia companiei.
    În 2015, compania a dezvoltat şi o divizie de proiecte speciale, Projects Division, axată pe sistemele de iluminat croite special pentru beneficiarul lucrării; până acum, divizia a deservit 300 de proiecte rezidenţiale, comerciale, industriale, de infrastructură şi lucrări publice. „Vorbim de soluţii profesionale în care durata corpurilor de iluminat poate fi de 100.000 de ore, echivalentul a 25-27 de ani”, explică Cristinel Sandu.
    Din rândul investiţiilor recente, preşedintele Elbi menţionează şi deschiderea primului concept store, la Cluj. „Ne propunem să oferim soluţii de iluminat şi echipamente electrice pentru toate tipurile de clienţi, de la profesionişti precum designeri, distribuitori, electricieni, instalatori şi până la publicul larg.”
    În ceea ce priveşte provocările de pe piaţa pe care activează, preşedintele Elbi spune că acestea se leagă de capacitatea de a livra rapid, din stoc, un portofoliu complex de produse, la preţuri accesibile. Acesta este, spune preşedintele Elbi, şi motivul pentru care au investit în creşterea suprafeţelor de spaţii logistice proprii. O altă provocare se leagă de investiţiile B2B din sectorul privat. „Există clar nevoia de optimizare a consumului şi reducere a facturii la energie electrică printre priorităţile beneficiarilor. Totuşi, alegerea tehnologiei LED pentru proiecte de mai mare anvergură este încă limitată de valoarea iniţială de achiziţie”, spune Cristinel Sandu.
    Potrivit lui, valoarea iniţială a investiţiei în sisteme de iluminat cu corpuri tehnice LED este una încă mare, de aceea, chiar dacă mai mulţi doresc să cumpere, nu au toţi bugetele necesare. „Vestea bună apare odată cu amortizarea investiţiei şi economiile din factura de energie electrică care justifică preferinţa pentru această tehnologie. Astfel, un sistem de iluminat LED necesar echipării unui magazin se amortizează în 2-3 ani, în timp ce pentru proiectele mai vaste perioada poate fi de 2-5 ani.” 
    Planurile de dezvoltare a companiei se leagă de creşterea accesibilităţii la produsele electrice cu tehnologii inovatoare către un număr cât mai mare de clienţi. „Pe această direcţie se înscrie şi concentrarea pe brandurile proprii, croite pentru clienţii din România; vom continua să aducem noi repere în fiecare grupă de produs, astfel încât fiecare brand Elbi să ofere un portofoliu complex, şi vom dezvolta noi branduri dedicate unor segmente de nişă (exemplu – protecţie şi automatizări).”
    Întrebat de o potenţială ieşire din această afacere, antreprenorul spune că aceasta nu reprezintă o opţiune: „Elbi nu este doar un business, pentru mine înseamnă mulţi ani de muncă şi dăruire pentru a crea branduri proprii şi de care să se bucure toţi consumatorii, indiferent de venituri. Cred că Elbi va continua să se dezvolte şi să îşi extindă reţeaua de distribuţie”.