BusinessMagazin

Tag: politicieni

  • Cele mai costisitoare discursuri din lume: câţi bani cer personalităţile pentru a vorbi la un eveniment

    După ce îşi încheie mandatele, mulţi politicieni câştigă bani din discursuri ţinute cu diferite ocazii. Aducerea unei figuri cunoscute pe scenă vine cu un preţ destul de mare, chiar dacă politicienii beneficiază şi ei de pe urma expunerii în mass-media.

    ABC News a realizat un top al celor mai “scumpi” vorbitori, în care Donald Trump ocupă, detaşat, primul loc. Miliardarul câştigă în medie 1,5 milioane de dolari pentru un discurs de 60 de minute. În top se mai regăsesc economistul Ben Bernanke, fostul şef de stat Bill Clinton şi soţia acestuia precum şi fostul secretar al trezoreriei Tim Geithner.

    Sursa: Statista.com

  • “Nu văd cum a fi într-o uniune cu state ratate precum România poate fi un lucru bun pentru noi”. 10 britanici explică de ce au votat pentru ieşirea din UE

    Au votat brexitul pentru că au vrut să rănească guvernul şi băncile, să se răzbune pe politicienii care au trădat clasa muncitoare sau pentru a se îndepărta de o uniune pe care o percep ca fiind nedemocrată, un eşec şi care i-a dezamăgit pentru că a înglobat…România.

    Lumea se învârte acum în jurul Brexitului, un spectacol regizat de politicieni în care joacă omul de rând, alegătorul, plătitorul de taxe, studentul, muncitorul sau şomerul din Marea Britanie. The Guardian a stat de vorbă cu 10 britanici care au votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a afla de ce au ales aşa şi dacă sunt mulţumiţi de rezultat. Iată care au fost răspunsurile lor.

    “AM VOTAT PENTRU STANDARDE MAI BUNE DE VIAŢĂ”.
    DANNY LANCASTER, 30 DE ANI

    Vreau o ţară stabilă în care oamenii din toate regiunile sunt auziţi şi nu sunt hrăniţi cu resturile aruncate din sud. Nu vreau să mă tem că atunci când fata mea va avea copii nu va mai fi loc în şcoli din cauza aglomeraţiei sau că dacă va avea probleme de sănătate va trebui să aştepte o viaţă pentru o consultaţie la medic. Ar trebui să ne simţim în siguranţă cu locurile noastre de muncă şi să nu simţim că dacă nu lucrăm şapte zile pe săptămână şi zece ore pe zi vom fi aruncaţi peste bord în grămada de şomeri. Doar după ce se ajunge la standarde de viaţă decente pentru fiecare britanic banii mei de taxe pot fi cheltuiţi în altă parte.

    Când sistemele statului – asigurările de sănătate, şcoli de stat şi locuinţe sociale – sunt bine echipate, abia atunci vom accepta să facem mai mult pentru alţii. Noi, oamenii mici, sau chiar băieţii mai mari care aparent conduc ţara nu deţinem controlul complet al situaţiei şi dacă salariile care scad trase în jos de economia slăbită de acordurile comerciale sunt preţul plătit pentru a face această ţară şi pe oamenii ei mai bine educaţi şi mai sănătoşi, atunci aşa să fie.

    Imaginea rasismului este departe de adevăr şi nu ar trebui să fie folosită împotriva celor care nu sunt auziţi, a celor care trăiesc zi de zi cu consecinţele deciziilor luate de cei care locuiesc în vreun cartier londonez, departe de viaţa reală. Ce nu realizează oamenii din vreun birou extravagant din Londra sau care stau acasă la o masă scumpă de stejar cu Mac-ul în faţă şi sorbind cafea de la Starbucks este că oamenilor care au votat pentru Brexit, de oriunde ar fi ei, nu le este teamă să-şi suflece mânecile pentru a pune altoiul care va face ţara aceasta măreaţă. 

    “AM VOTAT PENTRU A SIMŢI CĂ SUNT AUZITĂ”.
    FIONA, ASISTENTĂ ÎNTR-UN CENTRU DE ÎNGRIJIRE PENTRU PERSOANE CU PROBLEME MINTALE, 52 DE ANI

    Am votat pentru a mă simţi mai puternică, pentru a simţi că vocea mea este auzită şi că pot participa la schimbare. Compromisul de a rămâne avea un preţ prea mare, îmi arăta că democraţia nu există aici. Actualii lideri nu au reuşit să-i ajute pe cei săraci şi au preferat să-i împace pe cei avuţi. Am vizitat Londra în 2014 şi nu am văzut semne de recesiune. Oraşul s-a înstrăinat de Anglia. Îmi părea ceva obscen. Lucrez în instituţii pentru bolnavi mintal de 30 de ani. În tot acest timp am observat că societatea se reflectă în oamenii care ne accesează serviciile.

    Cea mai mare problemă este că se simt deconectaţi de la societate. Majoritatea îi cuprinde probabil pe oamenii care sunt auziţi cel mai slab, dar care se bazează pe alţi pentru a le promova interesele. Câtă energie şi sprijin financiar le sunt oferite cetăţenilor din UE care sunt vulnerabili, când propriii noştri oameni sunt ignoraţi? N-am văzut niciun beneficiu de la UE pentru îngrijirea celor cu afecţiuni mintale. Mă chinui să înţeleg ce au făcut. Aceasta este o oportunitate. Dacă oamenii reuşesc să vadă dincolo de pierderi, şi percep situaţia ca pe o oportunitate, putem face schimbări pentru ei, pentru felul în care îşi trăiesc viaţa.

    Oamenii care chiar îşi trăiesc viaţa au făcut alegerea. Toţi aceşti oameni care se simt jigniţi. Toţi aceşti oameni aranjaţi care au crezut că nu se va întâmpla arată cât de multă aroganţă există.  

    “CLASA MUNCITOARE A FOST TRĂDATĂ. SĂ FII SĂRAC ESTE ACUM UN PĂCAT”. ANGUS, 52 DE ANI

    Şefii îi iubesc pe muncitorii străini. Aceştia nu au sindicate, sunt ieftini şi modelabili. Britanicii care făceau aceste munci nu s-au dus la universitate, ci să primească ajutor de şomaj, dacă-l primesc. Se mai pune şi problema condiţiilor pe care muncitorii străini le îndură, iar criza locuinţelor nu se mai termină. Elita din media nu a înţeles care sunt îngrijorările oamenilor de rând. Se uită în jos la noi şi ne spun rasişti, dar ei sunt cei vinovaţi de intoleranţă. Marea Britanie a devenit un stat socialist după Al Doilea Război Mondial prin sacrificiul oamenilor de rând. Statul social este recompensa lor.

    Acum, să fii sărac este un păcat şi eşti atacat din toate direcţiile, aşa că acest vot a avut un element de protest. UE a sacrificat coeziunea pentru o extindere care pare condusă de Germania. Angela Merkel a decis să permită ca un milion de emigranţi să intre în Germania, încălcând legislaţia UE şi fără consultul Bundestagului. Germania a frânt Grecia şi negociază pentru a permite Turciei să intre în UE. Ei nu se consultă cu nimeni, iar aceasta nu este o uniune. Marea Britanie părea înţepenită la marginea UE şi calea noastră spre o asimilare mai mare nu era clară. Nu există vreun plan pentru crearea unei Europe cu aceleaşi taxe şi aceleaşi salarii minime, aşa că migraţia oamenilor afectează negativ ţările care oferă condiţii mai bune.

    UE este un monolit şi este greu de înţeles. Spre ce se îndreaptă? Nu a reuşit să facă asta clar. UE a avut un impact negativ asupra ţărilor care o înconjoară, cu Ucraina simţindu-se parte din altă sferă de influenţă şi cu emigranţii din Africa murind în Mediterana pentru că nu s-au făcut planuri potrivite. Eram pro-UE, simţind că europenii au standarde mai bune de viaţă decât noi, dar m-am simţit deziluzionat atunci când UE s-a extins pentru a include ţări precum România. Nu văd cum a fi într-o uniune cu state ratate poate fi bun pentru noi.

    În timpul campaniei pentru referendum am fost şocat de faptul că nu au fost furnizate puncte de vedere echilibrate. Ne-au fost furnizate scenarii care prezentau cele mai grave consecinţe, dar nu şi pe cele mai bune. Sunt fericit, dar şi îngrijorat că dacă Scoţia va avea un referendum pentru a părăsi Marea Britanie, atunci Anglia şi Ţara Galilor vor rămâne împotmolite în iadul grupului Tory pentru un secol. Cred că Scoţia ar trebui să devină independentă. S-ar putea să le fie mai rău din punctul de vedere financiar, dar libertatea merită preţul. Sper că Partidul Laburist (muncitoresc) se va uni sub un lider puternic.

    “AM VOTAT PENTRU A LOVI GUVERNUL ŞI BĂNCILE”. KERRY, 51 DE ANI

    Aş vrea să văd reforme economice în care averea unei persoane nu este datoria alteia şi în care oamenii sunt recompensaţi pentru contribuţiile lor şi nu pentru ce pot stoarce de la alţii prin chirii şi amenzi. Aş vrea o economie în care creşterea este adevărată, ceea ce ar putea însemna reformarea întregului sistem bancar. Aş vrea ca băncile să fie lăsate fără puterea de a crea bani şi ca aceste puteri să se ducă la guvernul central, dar la un guvern care îi reprezintă pe cetăţeni, nu unul care-i controlează. Masa de bani nu ar trebui lăsată în mâinile băncilor private.

    Politic, aş vrea să văd Bruxelles‑ul şi Westminsterul reformate şi pe politicienii şi pe funcţionarii publici aroganţi servind interesul public şi nu cumpăraţi ca nişte prostituate de anumite interese. În cele din urmă, în circumstanţele potrivite, aş vrea să ne vedem revenind într-o UE cu reprezentanţi mobilizaţi mai mult de viziuni şi ideologii, reprezentanţi care să răspundă atât în faţa cetăţenilor de acasă cât şi a cetăţenilor europeni.

    Europa poate fi o structură politică formidabilă care promovează creşterea şi interesele tuturor oamenilor ei. Dar aceasta nu se poate întâmpla cu actuala mentalitate politică. Aroganţa politicienilor de aici şi de peste tot în Europa, care sugerează că oamenii nu sunt suficient de educaţi pentru a fi lăsaţi să decidă, este nedemocratică. Cel mai cel dintre ei este Jean-Claude Juncker. Nu mă bucur că plecăm din UE, dar administraţia din UE şi cea din Marea Britanie au nevoie de o reformă fundamentală care să promoveze vieţile cetăţenilor şi nu împovărarea lor cu datorii pentru a plăti pentru un sistem politic şi economic ratat. Imigraţia nu ar fi o problemă atât de mare dacă Marea Britanie ar construi locuinţe şi infrastructură şi ar pregăti cum trebuie doctori, asistente şi muncitori; dar politicienii creează deliberat lipsuri.

    CITEŞTE CONTINUAREA PE PAGINA URMĂTOARE

  • Nişte alegeri triste, care se pot înveseli

    15 miliarde de euro, mai mult de un miliard de euro pentru fiecare lună a anului, bani din care să tot plăteşti; pe de altă parte mă gândesc că nici dacă ar rămâne cu toţii în administraţie, grupul interesant (eufemism, da?) de care vorbeam mai sus şi care îşi are, sunt convins, corespondenţi în mai toate localităţile din ţară nu ar mai putea schimba mersul lucrurilor în bine.

    Spun asta pentru că un mic sondaj pe care l-au făcut colegii mei arată că 44% dintre oameni, un procent destul de important, spun că localitatea lor s-a schimbat în bine, iar 47% cred că lucrurile se vor schimba în mai bine şi după alegerile locale. Mă gândesc că dincolo de figurile aparte ce caută să iasă în faţă, urcă şi un val de schimbare, menit să primenească kakistocraţia.

    Un sociolog pe nume Diego Gambetta a scris o carte numită Codes of the Underworld: How Criminals Communicate, în care analizează multele faţete ale fenomenului mafiot şi ajunge la o concluzie interesantă, o confirmare pentru mine: este vorba de incompetenţa criminalilor, de faptul că mafioţii nu se pricep la nimic, în afara faptului că inspiră şi guvernează prin teamă. Mai mult, aşa cum unele specii de animale comunică prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafioţii comunică prin incompetenţa lor. Incompetenţă care inspiră încredere: „iată-mă, sunt bătut în cap, deci nu o să fac nimic pentru a-mi depăşi poziţia, o să fac orice şi o să îmi plătesc datoriile la timp“, iar grupul îl adoptă şi îl apără pentru aceste aşa-zise calităţi.

    Gambetta a descoperit aceeaşi schemă în sistemul academic italian, unde ierarhiile şi promovările se fac printr-un sistem asemănător. Şi, fireşte, cei mai puternici din sistem sunt cei mai puţin înzestraţi intelectual.  „O kakistocraţie academică, adică guvernarea celui mai prost“, spune Gambetta.

    Lumea ar trebui convinsă să înceapă, sau poate o fi început deja, să ignore politicul şi puterea aparentă pe care o are. Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai influent în afaceri decât este în realitate; la fel de adevărat este că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar, eliminând bombardamentul media, perspectiva se poate schimba radical, în bine.

    România nu trebuie condusă asemenea unei companii. Asta o spun analiştii care vor să pară originali, că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească aşa ceva, dar nu trebuie să fetişizeze astfel de principii. Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitatea de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte asemenea unui administrator şi nu ca un stăpân. Trebuie să fie risipitor, dar trebuie să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani.

    Putem fi tentaţi să confundăm apariţiile televizate sau comunicatele de presă pline de clişee şi emfază cu comunicarea efectivă, tot aşa cum putem crede că dacă ne adunăm periodic într-o sală şi vorbim unii cu alţii, ţinând ceea ce se cheamă şedinţe, asta înseamnă colaborare. Atâta vreme cât companiile sau statul se vor învârti în jurul unui lider autocrat – şi în general în România acesta este modelul, totul pe un fond agresiv şi gratuit-competitiv – iar entităţile nu vor învăţa să colaboreze şi să comunice, să caute idei care să se completeze şi să se împerecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar în niciun caz nu va fi favorabil. Concluzia firească este că un lider luminat şi o democraţie reală trebuie să încerce să amestece, în proporţii corecte şi bine determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile şi empatia.

    Dincolo de cele 61.462.942.941 de lei, aceasta poate fi miza unor alegeri triste, care se pot înveseli.

    O compoziţie veselă de Kandinsky.

  • Care este povestea omului care face unul dintre cele mai luxoase produse româneşti, râvnite de ambasadori, politicieni şi sportivi de elită

    Pe Alexandru Maftei, cizmarul, l-am cunoscut în Viena, în atelierul său din inima oraşului, undeva în spatele pieţei Naschmarkt. Despre pantofii care ies din mâinile lui auzisem multe. Lideri care fac o lume să tremure îşi răsfaţă orgoliile cu pantofii artizanului român. Despre artistul care încă lucrează cu cuie de lemn şi cu unelte de sute de ani nu ştiam aproape nimic. Într-un an, doar 300 de perechi pleacă din atelierul din Viena, fiecare de cel puţin 1.000 de euro. Ambasadori, politicieni, sportivi de elită vin special în micul atelier pentru a-şi lăsa măsurile.

    Vedeţi AICI povestea incredibilă a omului care face unul dintre cele mai luxoase produse româneşti

  • Documentele Panama sau dovada că nu suntem toţi în aceeaşi barcă

    Este vorba de înregistrarea unui interviu publicată pe 3 aprilie, ziua în care zeci de instituţii media din întreaga lume, coordonate de la Washington de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), au dezlănţuit un atac fără precedent asupra a sute de şefi de state şi de guverne, politicieni, oameni de afaceri, bănci şi personalităţi publice care fac afaceri, îşi ascund sau îşi protejează averile prin intermediul companiilor înfiinţate în paradisuri fiscale.

    Aşa cum a încercat să explice şi Gunnlaugsson, „există utilizatori legitimi ai companiilor offshore“, se arată insistent pe site-ul ICIJ. Însă la astfel de vehicule financiare nu au acces decât cei cu bani mulţi şi de ele se folosesc adesea oameni care au ceva de ascuns. Suspiciunile de spălare de bani şi de evaziune fiscală sunt uşor de stârnit, mai ales când sunt implicaţi politicieni.

    Gunnlaugsson este politicianul lovit până acum cel mai dur de scandalul provocat de dosarele Panama. În 2008-2011 Islanda a trecut printr-o  criză financiară cruntă care aproape că a adus-o în faliment. De vină au fost excesele şi manipulările făcute de cele mai mari bănci din ţară, la care premierul a deţinut active. Despre aceste active s-au interesat în interviu jurnaliştii, care participă la proiectul ICIJ. Criza financiară a provocat o revoltă în Islanda, iar autorităţile a trebuit să răspundă cumva pe măsura furiei populaţiei. Aşa că Islanda  a devenit singura ţară care a condamnat la închisoare bancherii implicaţi în criză. Societatea islandeză este una mică, democratică, informaţiile circulă rapid acolo, iar locuitorii sunt încă furioşi pe cei care le-au pierdut banii. După publicarea interviului şi a informaţiilor din dosarele Panama, mii de islandezi au ieşit în stradă cerând pielea premierului.

    În alte ţări, lucrurile sunt mai calme, deşi există informaţii că politicienii de acolo sunt şi ei implicaţi în afaceri dubioase cu companii offshore. Aceasta pentru că unele guverne încearcă să cenzureze informaţiile scoase la lumină de investigaţiile ICIJ şi ale partenerilor săi, în timp ce altele încearcă să discrediteze sutele de jurnalişti implicaţi susţinând că ancheta ar fi foarte motivată politic, scrie revista Quartz.

    Se poate spune că în Islanda scandalul l-a lovit direct în faţă pe premier. Oricine îi poate urmări reacţiile din acel interviu pe YouTube, iar islandezii ieşiţi în stradă sunt daţi ca exemplu de popor curajos şi care se implică.
    În China, s-ar putea ca lumea să nu afle prea curând mare lucru despre legăturile pe care le-ar avea mai mulţi oficiali de top de acolo cu companii offshore prin intermediul membrilor de familie. Printre ei, potrivit dosarelor Panama, se numără preşedintele Xi Jinping şi fostul premier Li Peng. Beijingul a ales să cenzureze discuţiile online despre anchetă. Au fost şterse postările de pe platforma de microblogging Sina Weibo şi de pe WeChat. Căutările după cuvintele „Panama“ sau sunt complet blocate pe Weibo „în concordanţă cu legile, regulile şi politicile relevante“. Înainte ca agenţii de cenzură să înceapă să-şi facă treaba, discuţiile cu tema „documentele Panama“ de pe Weibo atrăseseră peste două milioane de vizualizări.

    Instrucţiunile de cenzură de la biroul pentru internet al unui guvern regional cereau instituţiilor media locale să nu publice niciun material despre documentele Panama, considerate atacuri ale presei străine, potrivit China Digital Times, un website de ştiri pentru China. „Se va acţiona cu severitate dacă se va găsi vreun material din presa străină prin care se atacă China“, spun instrucţiunile. Tot China Digital Times arată că o altă directivă cere retragerea oricărui material despre presupusa avere pe care preşedintele Rusiei Vladimir Putin o are în paradisuri fiscale.

    Însă media de stat poate acoperi subiectul documentelor Panama, dar fără a menţiona China. Şi nu îi este greu, având în vedere că scandalul îi zguduie şi pe liderii din lumea capitalistă, nu doar pe dictatori.  Agenţia oficială de ştiri Xinhua se concentrează pe Michel Platini, fosta vedetă de fotbal franceză, care se află şi în centrul scandalului de corupţie de la FIFA.
    Într-un editorial publicat de tabloidul Global Times se susţine că astfel de scurgeri de informaţii sunt întotdeauna controlate de presa occidentală. „Informaţiile care sunt negative pentru SUA pot fi întotdeauna minimalizate, în timp ce expunerea lideri nonvestici, cum ar fi Putin, este exagerată.“ Concluzia Global Times este oarecum îndreptăţită de chiar acţiunile ICIJ. Pe site-ul pe care organizaţia îi enumeră pe liderii şi politicienii care au legături cu Mossack Fonseca nu figurează SUA (aşa cum nu figurează multe alte state).

    Lipsa a fost explicată în multe feluri. Unii spun că datele nu au fost procesate complet, alţii că este posibil ca americanii să fi lucrat cu altă firmă, ceea ce este greu de crezut. S-a scris, de asemenea, că americanii s-ar putea să nu fi avut nevoie de Panama sau alte paradisuri fiscale deoarece SUA sunt un uriaş paradis fiscal. Delaware, Nevada şi Insulele Virgine Americane au taxe reduse şi legislaţie fiscală laxă (unele studii arată că SUA ocupă locul trei în topul mondial al popularităţii paradisurilor fiscale). S-a mai spus căICIJ filtrează informaţiile pentru a-şi acoperi finanţatorii – numele Soros este cel mai mult vehiculat în acest sens. În cele din urmă au început să apară şi date despre americani.

  • Cine sunt cei doi fondatori ai Mossack & Fonseca, compania care a ajutat zeci de personalităţi şi politicieni din lume să îşi ascundă averile cu ajutorul societăţilor offshore

    Jurgen Mossack s-a născut în 1949 în Furth, Germania, dar a trăit în Panama. El este fiul unui imigrant german care a fost membru al Waffen-SS. Potrivit Wikipedia se pare că după război acesta s-ar fi oferit să-i spioneze pe  comuniştii cubanezi pentru CIA.

    Ramon Fonseca Mora, 63 de ani, nu este doar avocat, ci şi scriitor.  A publicat patru romane, plus piese de teatru şi povestiri. A câştigat de două ori premiul literar Ricardo Miró. Romanele premiate sunt “La danza de las mariposas”  (1994) şi „Soñar con la ciudad” (1998). Cea mai nouă carte este „Mister politicus” şi a fost publicată în 2012.

    Mossack şi-a înfiinţat firma de avocatură în 1977, ca în 1983 să fuzioneze cu compania lui Fonseca.

     

  • Cine sunt cei doi fondatori ai Mossack & Fonseca, compania care a ajutat zeci de personalităţi şi politicieni din lume să îşi ascundă averile cu ajutorul societăţilor offshore

    Jurgen Mossack s-a născut în 1949 în Furth, Germania, dar a trăit în Panama. El este fiul unui imigrant german care a fost membru al Waffen-SS. Potrivit Wikipedia se pare că după război acesta s-ar fi oferit să-i spioneze pe  comuniştii cubanezi pentru CIA.

    Ramon Fonseca Mora, 63 de ani, nu este doar avocat, ci şi scriitor.  A publicat patru romane, plus piese de teatru şi povestiri. A câştigat de două ori premiul literar Ricardo Miró. Romanele premiate sunt “La danza de las mariposas”  (1994) şi „Soñar con la ciudad” (1998). Cea mai nouă carte este „Mister politicus” şi a fost publicată în 2012.

    Mossack şi-a înfiinţat firma de avocatură în 1977, ca în 1983 să fuzioneze cu compania lui Fonseca.

     

  • Cea mai disputată lege

    Dimensiunea legii dării în plată s-a văzut în luna februarie, când, la dezbaterile din Senat pe tema acestei legi, BNR fost reprezentată de cei doi viceguvernatori, Liviu Voinea şi Bogdan Olteanu, precum şi de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu.

    Sugestiv pentru amploarea fenomenului este şi faptul că, după luni de tăcere, când au încercat să negocieze şi să rezolve lucrurile în culise, şi şefii băncilor comerciale au coborât din turnul de fildeş şi au ieşit la atac împreună. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a organizat o conferinţă de presă extraordinară pe tema celei mai controversate legi a momentului. Şi astfel, liderii celor mai mari bănci din sistem, afiliaţi la ARB şi la Consiliul Patronatelor Bancare din România, au reuşit să se adune în pre-mieră la aceeaşi masă încercând să combată pe aceeaşi voce legea dării în plată.

    Legea privind darea în plată a imobilelor a generat reacţii puternice şi contradictorii la nivelul întregii societăţi, pornind de la pledoarii privind caracterul social şi până la atenţionări privind o posibilă înăsprire a condiţiilor de creditare şi chiar efecte nefavorabile asupra creşterii economice.

    Bancherii au avertizat că „nota de plată“ după aplicarea legii privind darea în plată a imobilelor va fi plătită într-o primă fază de bancheri, însă costurile finale vor fi transferate către clienţi, vor fi suportate de români. „Cine plăteşte nota de plată? Într-o primă fază, băncile, pentru că trebuie să constituie provizioane suplimentare. În mod evident, este o pierdere pentru sistemul bancar. Poate fi suportată de sistem? În mod cert, da. Dar acesta este doar primul pas de impact. Ce se întâmplă mai departe? După promulgarea legii se dau case în plată, băncile vor fi obligate să le vândă, creşte oferta pe piaţă. Pentru a se proteja de risc, băncile vor înăspri condiţiile de creditare“, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele ARB. El a recunoscut pierderea de către bănci a „bătăliei populisto-mediatice“ privind legea dării în plată, susţinând că bancherii nu au reuşit să comunice foarte bine pe acest subiect.

    Reacţia bancherilor a venit după ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu a criticat „vocea stinsă“ a ARB şi a arătat că există confuzie foarte mare în rândul societăţii în privinţa legii dării în plată.
    Varianta iniţială a legii a atras critici şi de la Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată, deputat PNL, susţine că băncile nu-şi asumă niciun risc şi a spune astăzi că dispare creditarea imobiliară în România din cauza legii dării în plată este o minciună.

    „Dacă un client îşi asumă dobânda şi eventual fluctuaţia cursului, este echitabil ca banca să-şi asume riscul ipotecii. Nu este normal să urmăreşti un om toată viaţa pentru un credit pe care tu, bancă, l-ai dat şi tot tu ai considerat o ipotecă evaluată de tine care să acopere acel împrumut. După căderea pieţei imobiliare din 2008 a scăzut şi preţul imobilelor puse în garanţie, ceea ce înseamnă că în prezent clienţii sunt cei care suportă devalorizarea“.

    Subiectul potenţialilor beneficiari ai legii privind darea în plată şi pretinsul caracter social au provocat reacţii contradictorii. O sursă a dezbaterilor a fost chiar faptul că legea nu vizează doar persoanele care în mod real nu mai pot rambursa creditul, ci orice debitor care nu mai vrea să plătească, favorizând astfel în special debitorii cu credite de peste 150.000 de euro, respectiv speculatorii imobiliari din perioada de boom.

    Senatorii au adoptat cu unanimitate de voturi legea dării în plată, dar cu modificări faţă de proiectul iniţial. Concret, senatorii au decis ca programul Prima casă să rămână sub incidenţa legii, dar, în acelaşi timp, au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.
    Acum urmează o nouă etapă, legea intrând în malaxorul Camerei Deputaţilor. Rămâne de văzut dacă parlamentarii din camera decizională vor agrea sau nu propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă. Şi dacă Prima casă va intra sau nu sub incidenţa acestei legi.

    Cu toate că bancherii au avertizat că vor ma-jo-ra avansul la creditele ipotecare dacă va fi aprobată legea privind darea în plată a imobilelor, deja trei bănci – Raiffeisen, Bancpost şi Banca Ro-mânească – nu au mai avut răbdare şi au decis să facă deja această mişcare pentru împrumuturile imobiliare în lei şi euro în toiul dezbaterilor din Parlament pri-vind darea în plată.

    Raiffeisen, un jucător de top cinci din sistem, a majorat la finele lunii ianuarie avansul solicitat pentru creditele imobiliare de la 15% la 35% pentru segmentul finanţărilor în lei şi de la 25% la 40% pentru cele în euro. Bancpost, care are ca acţionar majoritar grupul elen Eurobank, a decis să majoreze avansul pentru creditele în lei de la 15% la 33%, iar cele în euro de la 25% la 43%. Banca a argumentat că „proiectul legii dării în plată determină schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare“. Totodată, Banca Românească, un jucător de talie medie din sistemul bancar şi tot cu acţionariat elen, a majorat avansul so-li-citat unui client pentru creditele imo-biliare în lei de la 15% la 35%, iar pen-tru cele în euro de la 20% la 40%.

    BRD-SocGen, a doua bancă din sistem, a majorat deocamdată doar avansul pentru  creditele ipotecare în euro de peste 25 de ani. Concret, BRD a decis să majoreze avansul la 50% pentru creditele ipotecare în euro acordate pe o perioadă mai mare de 25 de ani, în timp ce pentru împrumuturile în aceeaşi monedă, dar pe o durată mai mică de 25 de ani, avansul este de 25%.
    Forma finală a legii rămâne deocamdată o necunoscută. Indiferent cum va ieşi din Parlament, cert este că de această dată preşedintele Klaus Iohannis nu mai poate trimite legea înapoi în forul legislativ, rămânând doar posibilitatea contestării actului normativ la Curtea Constituţională.

     

  • New York-ul vrea să legalizeze urinatul în public

    Politicienii de stânga care conduc “The Big Apple” vor să facă urinatul în public legal. De ce? Pentru că minorităţile fac asta, se pare, destul de des şi consiliul New York-ului preferă să legalizeze acest lucru decât să mai amendeze oamenii pentru urinatul în public, informează The Political Insider.

    “Urinatul şi consumul de băuturi alcoolice în public nu vor mai fi tratate ca infracţiuni, deoarece astfel de infracţiuni blochează instanţele şi au fost aplicate în mod disproporţionat împotriva minorităţilor. O astfel de propunere ar elimina cazierele permanente pentru infracţiuni ca urinatul în public, iar de acum înainte vor fi tratate ca infracţiuni civile alături de consumul de băuturi alcoolice pe stradă, aruncatul gunoiului sau zgomotul excesiv.” se arată într-un comunicat al consiliului New York-ului.

    O propunere de lege controversată care, dacă va fi aplicată, va creşte şi mai mult mizeria din oraşul care şi aşa este recunoscut ca fiind un oraş nu tocmai curat.
     

  • Citatele zilei de la Davos: ziua I

    Iată cele mai importante citate ale primei zile de discuţii:

    Bărbaţii conduc, în continuare, lumea; şi nu sunt convinsă că lucrurile merg atât de bine. – Sheryl Sandberg, COO Facebook

    Diversitatea este motorul din spatele invenţiei. Ea generează creativitate care îmbogăţeşte lumea. – Justin Trudeau, Prim-ministrul Canadei

    A patra revoluţie industrială ar trebui să fie o revoluţie a valorilor. – Amira Yahyaoui, fondator şi preşedinte, Al Bawsala

    Oportunitatea de a creşte calitatea vieţii este cea mai mare oportunitate de afaceri. – Paul Kagame, peşedintele al Republicii Rwanda

    Viteza este noua valută în business. – Marc R. Benioff, preşedinte şi CEO, Salesforce