Tag: pnl

  • Ciucă: Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niunul din principiile liberale

    „Vom alege noii membri ai Biroului Exetutiv, respectiv secretarul general, un prim-vicepreşedintre şi un vicepreşedinte. Alegerile de azi sunt extrem de importante, deaorece ne completăm şi definitivăm echipa de conducere, echipă care, împreună cu toţi membrii PNL, va trudi să pună în practică programul partidului. Astfel, ca să câştigăm încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocraţiei, pe principiile reprezentativităţii, pe criterii de competenţă politică, integritate şi profesionalism”, spune Nicolae Ciucă.

    El spune că PNL trebuie să aibă „organizaţii şi mecanisme de partid funcţionale, şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare şi o resursă umană competentă”.

    „PNL e un partid ambiţios şi are datoria de a întreprinde reforme curajoase pentru a reduce decalajul dintre România şi ţări din estul Europei. În acest moment plin de provocări, PNL reprezintă un factor de stabilitate în această situaţie caracterizată de crize conjugate. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niunul din principiile liberale”, adaugă Ciucă.

    Gheorghe Falcă, Dan Motreanu şi Virgil Popescu şi-au depus candidaturile pentru postul de prim-vicepreşedinte PNL.

    Pentru funcţia de vicepreşedinte pe apărare candidează Vergil Chiţac, senatorul PNL Virgil Guran, deputatul Ben Oni Ardelean, Sorin Moldovan şi Nicoleta Pauliuc.

    Pentru funcţia de secretar general candidează Lucian Bode.

  • Iohannis: PNL este vectorul dezvoltării României. Timpul luptelor politice interne a trecut

    „Mă bucur să ne revedem în acest loc simbolic, în acest loc plin de istorie, în acest loc încărcat de semnificaţii nu numai pentru Partidul Naţional Liberal, ci şi pentru România. Mă bucur că am prilejul de a vă transmite câteva gânduri despre trecut, prezent şi viitor într-un moment aniversar, când Partidul Naţional Liberal împlineşte 147 de ani de la înfiinţare. Destinul României moderne este strâns legat de destinul Partidului Naţional Liberal, de curajul şi înţelepciunea unor lideri vizionari, care au contribuit decisiv la reformarea societăţii româneşti. Nu trebuie să uităm că România şi-a proclamat independenţa, în 1877, în timpul marii guvernări liberale, iar fundamentul pe care s-a clădit statul român modern a fost liberalismul. Politica liberală a lui I.C. Brătianu a făcut posibilă o dezvoltare accelerată a ţării”, a spus Klaus Iohannis.

    El a afirmat că drumul său s-a despărţit de Partidul Naţional Liberal în 2014, când a preluat primul mandat de Preşedinte al României, „dar în toţi aceşti ani am rămas mereu alături de Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Liberal alături de mine, pentru că, nu-i aşa, ne uneşte aceeaşi credinţă puternică în valorile şi principiile liberale”.

    De asemenea, Iohannis a amintit şi de crizele prin care a trecut România din 2020.

    „Din 2020 traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu numeroase provocări şi crize succesive sau chiar suprapuse. În mod evident, este, uşor, relativ uşor de guvernat în perioade de prosperitate, când lucrurile decurg normal, dar infinit mai dificil când trebuie să ghidezi ţara în vremuri tulburi, cum a fost pandemia de COVID-19 sau actuala criză de securitate generată de războiul purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Dar indiferent de cât de greu a fost, de cât de însemnate au fost costurile electorale, un singur partid, demn de istoria şi tradiţia sa, şi-a asumat, fără ezitare, responsabilitatea guvernării – Partidul Naţional Liberal. În definitiv, PNL a rămas acelaşi partid autentic, care nu şi-a abandonat niciodată în cei aproape 150 de ani de existenţă doctrina, crezul sau valorile. „Prin noi înşine” este şi astăzi deviza care arată hotărârea liberalilor de a se implica şi angajamentul ferm de a fi mereu în prim-planul politicii româneşti pentru oameni şi pentru ţară”, a adăugat şeful statului. Totodată, el a amintit şi de contextul politic actuqal.

    „Toate aceste provocări majore din ultimii ani ne-au determinat să luăm decizii care să aibă în vedere, în primul rând, nevoia de stabilitate. Trecem prin momente când se impune să strângem rândurile, cum se spune, şi să aducem la aceeaşi masă viziuni politice diferite, astfel încât guvernarea să reprezinte majoritatea românilor. Acest lucru nu înseamnă însă nici pe departe renunţarea la principiile liberalismului. Dimpotrivă, premisele pe care tocmai le-am menţionat ne conduc într-o singură direcţie: România are acum şansa demarării unor schimbări cu impact pe termen lung, iar voi, liberalii, aveţi responsabilitatea de a fi nucleul acestor ample reforme care vor avea ca efect modernizarea şi consolidarea statului. Investiţii masive în domenii strategice, precum infrastructura rutieră, spitale şi şcoli, gestionarea eficientă a banilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, adaptarea, care deja a început, a sistemului de învăţământ la principiile actuale ale ştiinţelor educaţiei, toate acestea sunt proiecte concrete pe care miniştrii şi parlamentarii liberali au obligaţia să le ducă la bun sfârşit”, mai spune Klaus Iohannis.

    „Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puţin aşa cred eu, şi cred că dumneavoastră vă doriţi acelaşi lucru. Partidul Naţional Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere şansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. PNL are în acest moment un lider ales, domnul premier Nicolae Ciucă, cu o solidă majoritate a membrilor partidului, şi astfel suntem în situaţia pe care foarte muţi şi-au dorit-o, ca preşedintele PNL să fie premierul Guvernului României. Acum, prioritatea absolută este aceea de a gestiona eficient aceste crize serioase cu care ne confruntăm şi să luăm cele mai bune măsuri în sprijinul populaţiei. Partidul Naţional Liberal a fost întotdeauna un partid pentru oameni, un partid care să asigure o guvernare stabilă, cu un Executiv racordat la provocările momentului. Aşa cum îndelungata sa istorie a dovedit-o, Partidul Naţional Liberal este vectorul dezvoltării României, şi subliniez acest lucru. Eu ştiu asta, şi românii ştiu asta, pentru că au votat Partidul Naţional Liberal. Vă doresc să aveţi parte de cea mai mare bucurie şi de satisfacţia cea mai de preţ la care poate spera un om politic – aceea de a contribui la bunăstarea naţiunii sale şi de a vedea că proiectele pentru care a fost votat aduc rezultate pozitive în vieţile oamenilor”, conchide şeful statului.

    Klaus Iohannis participă, marţi, alături de Nicolae Ciucă şi alţi lideri liberali, la evenimentul de aniversare a 147 de ani de la înfiinţarea PNL. De la ceremonie lipseşte fostul preşedinte PNL Florin Cîţu, care se află într-o vizită externă, în calitatea sa de preşedinte al Senatului.

  • Nicolae Ciucă este noul preşedinte al PNL

    Nicolae Ciucă a devenit duminică preşedinte al PNL, după ce moţiunea lui „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică” a obţinut peste 1.000 de voturi la congresul PNL.

    La congresul de duminică au fost 1.120 de voturi valabile, din care 1.060 de voturi au fost „pentru” moţiunea propusă de Nicolae Ciucă.

    Au fost anulate 60 de voturi şi au fost neutilizate 159 de voturi.

    Astfel, Nicolae Ciucă, singurul candidat la congresul de duminică, devine noul preşedinte al PNL.

    „Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul pe acre l-aţi făcut, aţi venit unii astăzi, în ziua de Florii, ceilalţi de peste tot de pe cuprinsul ţării, diasporei vreau să-i mulţumesc foarte mult şi m-aş bucura să fie la fel de uniţi şi la fel de dinamici cum au fost astăzi şi să arate lumii că PNL, că România are spirit, are voinţă, are potenţial, are capacitate şi are resursă umană, să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort şi la orice obiectiv, împreună cu tot ceea ce înseamnă valorile europene”, a spus Nicolae Ciucă, după anunţarea rezultatelor.

    „Vă doresc succes şi vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfăşurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă”, le-a mai spus Ciucă liberalilor prezenţi la congres.

  • Orban, despre demisia lui Cîţu: O execuţie fără proces. PNL devine unitate militară

    Ludovic Orban spune, la RFI, despre demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL că ”a fost o execuţie fără proces”.

    „A demonstrat că Congresul din septembrie a avut nu scopul de a-l alege pe Cîţu preşedinte, ci a avut ca scop îndepărtarea mea din fruntea PNL, pentru a face posibilă ocuparea totală a PNL de către cei care au determinat alianţa cu PSD-ul. Dacă eu aş fi rămas preşedintele PNL, această alianţă cu PSD nu s-ar fi făcut”, afirmă Orban.

    În opinia sa, ”răul din PNL nu a fost reprezentat numai de Cîţu, răul din PNL este în primul rând această nomenclatură a PNL, care este total subordonată voinţei lui Iohannis şi care fără nici un fel de responsabilitate şi fără să dea seamă în nici un fel, pur şi simplu, îşi bate joc de leadership-ul PNL şi de strategia partidului”.

    „Acum, vor să mai pună un fraier în funcţia de preşedinte al PNL, care în mod evident să nu aibă nici un fel de autoritate (…). Mi se pare total nepotrivit pentru un partid liberal, pentru un partid democratic să vină cu o asemenea soluţie. PNL s-a transformat în UM PNL, Unitatea Militară PNL. Păi, să pui preşedintele un general de armată şi secretarul general pe ministrul de Interne, care e şeful Poliţiei, Jandarmeriei, îmi pare aşa că parcă o juntă militară a dat o lovitură de partid, ca să confişte un partid istoric şi să-l folosească pentru interesele altora, nu ale românilor”, conchide Orban.

    Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.

    „Nu am avut şansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la şedinţă, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a afirmat Cîţu după şedinţei Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.

    Liderii PNL au convocat pentru duminică, 10 aprilie, un congres extraordinar.

     

     

  • Contestarii lui Cîţu: O situaţie de criză impune măsuri de criză.PNL are nevoie de un nou management

    „Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal, întrunit în şedinţa din 1 aprilie 2022, a luat la cunoştinţă de convocarea Consiliului Naţional în şedinţă extraordinară, la solicitarea unui număr de 39 de preşedinţi ai Birourilor Politice Judeţene, în conformitate cu prevederile statutare.Şedinţa Consiliului Naţional va avea loc în data de 3 aprilie, ora 12:00, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului”, potrivit unui comunicat de presă.

    Potrivit sursei citate, Biroul Executiv, la care au luat parte 42 de membri, a stabilit în unanimitate detaliile organizatorice, numărul de delegaţi şi norma de reprezentare pentru desfăşurarea Consiliului Naţional.

    „Majoritatea membrilor Biroului Executiv şi a preşedinţilor Birourilor Politice Judeţene apreciază că Partidul Naţional Liberal are nevoie de un management politic mai eficient în relaţia cu organizaţiile teritoriale. Scopul organizaţiilor judeţene este optimizarea coordonării şi îndeplinirea programului de guvernare asumat de PNL, cu un premier din partea PNL. Necesitatea unei schimbări se impune şi datorită contextului geostrategic, existând situaţii când o decizie administrativă are nevoie de o susţinere politică rapidă”, se mai menţionează în comunicat.

    Potrivit semnatarilor, „o situaţie de criză impune măsuri de criză, aşa cum a fost nevoie ca România să aibă o majoritate parlamentară solidă, care să consolideze abordările responsabile şi să prevină riscul unei crize politice artificiale”.

    Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional, conform comunicatului, se va afla convocarea şi organizarea Congresului Extraordinar al PNL.

  • Liderii PNL speră „la o cale amiabilă”, respectiv ca Florin Cîţu să demisioneze – surse

    „Noi sperăm la o cale amiabilă, adică să înţeleagă care e realitatea şi să renunţe (la preşedinţia partidului – n.r.). Dacă nu, vom convoca un Consiliu Naţional pentru a tranşa situaţia”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.

    Potrivit surselor citate, Cîţu este acuzat că „a lăsat partidul de izbelişte”, dar şi că face o opoziţie pe faţă în interiorul coaliţiei.

    Un alt episod care i se reproşează liderului PNL este cel legat de evaluarea miniştrilor. Premierul Nicolae Ciucă a transmis atunci că „evaluarea şi remanierea miniştrilor sunt la latitudinea şefului Guvernului”.

    Potrivit unor surse liberale, 40 de lideri judeţeni îi cer demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL.

     

  • Participanţii la un concurs organizat de PNL Argeş trebuie să dea like paginii de Facebook

    „Eşti din Argeş? Eşti îndrăgostit? Atunci avem o provocare pentru tine! Participă în perioada 14-24 februarie la concursul organizat de PNL Argeş pentru cele mai frumoase gânduri despre persoana iubită”, potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook a organizaţiei PNL Argeş.

    Una dintre condiţii pentru participare este ca argeşenii care vor să participe să dea like paginilor de pe această reţea de socializare PNL Argeş şi liderului acestei organizaţii, Alina Gorghiu.

    „Ce trebuie să faci? Pasul 1: dă like paginii de Facebook a PNL Argeş şi a preşedintelui organizaţiei, Alina Gorghiu. Pasul 2: lasă-ne în comentarii la postarea de pe pagina noastră, PNL Argeş, o poză cu tine şi persoana iubită, împreună cu o declaraţie de dragoste”, arată organizatorii.

    Potrivit anunţului, concurenţii clasaţi pe primele patru locuri vor primi ca premiu o ie tradiţională, iar câştigătorii vor primi două ii, una pentru ea şi una pentru el.

    „Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 24 februarie, chiar de Dragobete”, se menţionează în încheiere.

  • Scăderea taxelor. Cele două taxe care ar putea aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor. Este vorba despre sute de lei lunar

    Preşedintele PNL, Florin Cîţu, susţine scăderea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) de la 25% la 20% pentru a creşte salariile românilor şi reducerea cotei de TVA, conform unei postări pe pagina personală de Instagram.

    Prin reducerea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) de la 25% la 20% un român cu un salariu mediu ar primi în plus, în buzunar, aproximativ 317 lei.

    În ceea ce priveşte reducerea cotei de TVA, Florin Cîţu menţionează că aceasta ar ajuta în lupta contra inflaţie care se preconizează că o să crească cât şi la creşterea economică a României.

    “1. Reducerea contribuţiilorâ salarii mai mari pentru toţi românii ( nu doar cei angajaţi la stat) / Pregătisem această măsură şi putea să intre în vigoare de la 1 iulie 2022 / 2. Reducerea TVA â ajută BNR în lupta cu inflaţia şi ajută creşterea economică.” a publicat Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook în această duminică.

    Postarea lui Florin Cîţu vine în contextul declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Adrian Câciu, din această săptămână care a anunţat că Guvernul are în vedere o taxare suplimentară a celor ce au mai multe maşini sau aparmentente. Într-un interviu acordat pentru Hotnews, Ministrul Finaţelor a precizat că nu consideră “normal să ai acelaşi impozit dacă ai mai multe proprietăţi”. Adrian Câciu a mai spus că în opinia sa impozitul ar trebui să fie aplicat începând cu a treia proprietate sau a treia maşină, iar bani ar trebui să meargă la bugetul local nu la cel naţional.

     

     

  • Cîţu, despre PSD: Să spună sau nu dacă vor cu noi. Nu e fair – surse

    Florin Cîţu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de social-democraţi în şedinţa de luni a conducerii PNL, au declarat surse din partid pentru MEDIAFAX.

    „Sunt anumite teme ridicate în spaţiul public de partenerii de guvernare, înainte de coaliţie, în ultima vreme”, le-a spus Cîţu liderilor liberali.

    El a acuzat şi existenţa unor campanii sponsorizate de partenerii de guvernare împotriva sa.

    „Nu este un mod de lucru în echipă. Trebuie să vedem dacă va continua. Să spună sau nu dacă vor cu noi. Nu e fair”, a mai spus preşedintele PNL.

  • Liberal din Braşov, care a instigat la violenţă postând o poza cu viceprimarul Boghiu, a demisionat

    Bogdan Pintilie a postat pe Facebook o fotografie în care viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu, apare cu un ochi vânăt, imaginea fiind modificată.

    Pintilie a scris în dreptul postării „Prinde bine rozul peste tot”, aluzie la faptul că Boghiu avea în fotografie părul roz şi ochiul vânăt.

    Liberalul a atenţionat că „acesta este un pamflet”, însă mulţi internauţi l-au criticat.

    După un val de critici, Bogdan Pintilie şi-a cerut scuze şi a retras postarea de pe Facebook.

    „Îmi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri (duminică – n.r.), postare pe care am şi şters-o, tot ieri. De asemenea, îmi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violenţei de orice fel şi care au văzut postarea mea. Deşi poza nu îmi aparţine şi am scris în textul postării că este un pamflet, regret ca fost interpretată greşit şi că am atins un subiect atât de sensibil, cu care foarte multe femei se confruntă. Întrucât subiectul a fost exploatat politic, am decis să demisionez din PNL, până la clarificarea acestei situaţii”, a spus liberalul.