Tag: PDL

  • Cezar Preda: Vitejii de la Bucureşti, care se fofilează, să vină la Buzău şi să obţină rezultate

     Cezar Preda a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Buzău, că nu va reveni asupra deciziei şi nu va prelua din nou conducerea organizaţiei buzoiene a PDL.

    Precizarea a venit după ce miercuri, prezent la Buzău la Biroul Permanent Judeţean al partidului, Cătălin Predoiu declara că se poartă discuţii cu Cezar Preda pentru ca acesta să revină în fruntea filialei buzoiene a PDL.

    “Vitejii de la Bucureşti se fofilează toţi. E uşor să spui de Buzău, dar îi invit pe cei din BPN care nu sunt şefi de organizaţii şi care vin din organizaţii foarte puternice ale partidului să vină aici şi să obţină rezultate nemaipomenite. Dar, după cum vedeţi… Eu nu ştiu ce speră ei, treaba lor, decizia mea e clară, nu o să revin sub nicio formă, am treaba mea ca deputat şi voi sprijini partidul peste tot”, a declarat Cezar Preda.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, la Buzău, că soluţia “cea mai bună” pentru organizaţia buzoiană a partidului este “revenirea lui Cezar Preda” în fruntea filialei.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Băsescu: Primarii PDL din Cluj mi s-au plâns că au fost minţiţi privind majorarea salariilor lor

     Întrebat de jurnalişti, luni dimineaţă, la ieşirea din hotelul din Cluj-Napoca la care a fost cazat, ce a discutat cu primarii PDL din judeţul Cluj, Traian Băsescu a spus că aceştia i s-au plâns că au fost minţiţi în legătură cu majorarea salariilor lor, că sunt discriminaţi la repartizarea banilor şi că nu mai primesc fonduri pentru şcoli.

    “A fost o întâlnire plăcută, oamenii mi-au spus în primul rând că s-a minţit cu mărirea salariilor primarilor, s-au plâns că nu li se mai dau banii la şcoli ca să acopere costurile pentru toţi elevii şi cu greu fac faţă cheltuielilor şcolilor, s-au plâns că sunt discriminaţi la repartizarea banilor. Asta e”, a spus şeful statului.

    Traian Băsescu a plecat luni dimineaţă spre Bucureşti, cu un avion de linie de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, unde a fost condus de primarul Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cezar Preda a demisionat din funcţiile din PDL: Mă pot lupta cu Ponta, Udrea, dar nu cu colegii mei

     Anterior, surse democrat-liberale au declarat pentru MEDIAFAX că seputatul PDL Cezar Preda va demisiona din funcţiile de vicepreşedinte la nivel central al PDL şi de preşedinte al organizaţiei Buzău a formaţiunii.

    ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALUZARE

    Lider PDL Buzău: Am vorbit cu Cezar Preda, sper să se răzgândească, demisia lui ar fi o pierdere

    Prim-vicepreşedintele PDL Buzău, Raul Florescu, a declarat, miercuri, pentru cprespondentul MEDIAFAX, că a discutat cu Cezar Preda despre o eventuală demisie a acestuia din funcţiile deţinute în partid, dar că “nu este nimic oficial”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Reprezentanţii FMI ne-au spus că nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi

     Liderii PDL s-au întâlnit luni, la sediul partidului, cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, Vasile Blaga arătând într-o conferinţă de presă că democrat-liberalii au înaintat o scrisoare în care au pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul şi au propus o serie de soluţii la problemele economice şi sociale ale României.

    “Am avut o discuţie cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, le-am ascultat punctele de vedere, le-am înaintat o scrisoare în care am pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul României şi, desigur, am şi propus o serie de soluţii pe care noi le vedem la rezolvarea problemelor economice şi sociale. PDL susţine un acord cu FMI. În acelaşi timp, le-am spus şi domniilor lor că privim cu toată atenţia semnarea acestui acord în interiorul unui stat de drept, ţinând cont de declaraţiile premierului care spunea că va pune în practică, va aplica o scrisoare de intenţie chiar dacă nu va semna preşedintele, ori niciodată preşedintele României nici înainte de 1990 şi nici după, indiferent cine a fost, nu a semnat o astfel scrisoare de intenţie, ele au fost semnate doar de miniştrii de Finanţe şi de guvernatorul BNR”, a precizat Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unificarea dreptei: zece negri mititei

    Imediat după intrarea consilierilor în noul partid, Elena Udrea şi-a dat demisia din PDL, spre a se muta la rândul ei în noul partid, al cărui lider, Eugen Tomac, a salutat-o deja numind-o “unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre”. Potrivit Mediafax, în urma plecării Elenei Udrea au trecut la PMP şi parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Volosevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.

    Aceeaşi intenţie de a adera la PMP şi-a anunţat-o şi europarlamentarul Cristian Preda, aflat în relaţii încordate cu PDL după suspendarea sa din raţiuni de insubordonare faţă de actuala conducere a PDL.

    Reacţia fruntaşului Emil Boc, al cărui nume a fost recent vehiculat de către Elena Udrea pentru candidatura la prezidenţiale, a fost că sosirea consilierilor în PMP este “un demers sănătos” şi că unificarea dreptei trebuie făcută până nu e prea târziu. Primul partid vizat pentru fuziunea cu PMP este Forţa Civică, formaţiunea condusă de M.R.Ungureanu.

    În schimb, liderul PDL, Vasile Blaga, a comentat că oamenii care pleacă din PDL “oricum nu prea au avut treabă cu partidul nici înainte” şi a calificat PMP drept noul adversar politic al PDL, iar vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, i-a criticat deschis pe dezertori, afirmând că sunt  “oameni care s-au obişnuit la guvernare, care au tăiat salariile spunând că ei au de tăiat panglici, de suit pe cal şi de luat bani”.

    Declaraţiile lui Blaga şi Preda au fost făcute la şedinţa de sâmbătă a Colegiului Director al PDL de la Braşov, la care Emil Boc nu a participat – fapt comentat de Elena Udrea relativ sibilinic: “Să zicem că poate fi un semn pentru PDL sau pentru conducerea actuală a PDL”.

  • Paracetamol pentru cei blocaţi în zăpadă. Perlele politice ale săptămânii

    “Asta e problema numărul unu a dvs. acum? Hai să-i scoatem pe oameni din zăpadă şi după aceea stabilim cu cine îl înlocuim pe prefect” – premierul Victor Ponta, întrebat de un reporter cu cine va fi înlocuit prefectul de Buzău, demis pentru ineficienţa reacţiei la codul roşu

    “Cancerul neîncrederii în Parlamentul României nu poate fi tratat cu paracetamolul demisiei domnului Chiuariu din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice a Senatului” – deputatul PSD Florentin Gust, cerând excluderea din PNL a lui Tudor Chiuariu, condamnat la închisoare

    “I-au prins crizele cu ţara în mână!” – Elena Udrea, deputat PDL, despre guvernarea USL

    “Ne-au contestat dreptul la existenţă toţi cei înfricoşaţi de naşterea adevăratei opoziţii, dar nu ne-au putut opri” – Adrian Papahagi, fruntaş PMP, despre înregistrarea oficială a partidului

    “Codul portocaliu, bucuria copiilor şi a lui Crin Antonescu: şcoala s-a întrerupt pentru două zile” – Mihail Neamţu, liderul PNR

    “După cum ştiţi, de o jumătate de zi ne străduim să îl scoatem pe domnul prefect… Este foarte, foarte greu de ajuns la ei” – Ionuţ Grosu, subprefect de Brăila, despre eforturile de recuperare a prefectului, înzăpezit într-o comună

  • Campionatul codaşilor UE: România contra Bulgaria

    Autorii raportului remarcă accelerarea judecării cazurilor de mare corupţie şi armonizarea practicii judiciare prin noile Coduri, nu fără a adăuga însă că există obstacole în combaterea corupţiei la nivel înalt, manifestate inclusiv prin “declaraţii ale unor politicieni care îşi exprimă simpatia faţă de persoane condamnate pentru acte de corupţie” şi prin aplicarea neuniformă a normelor privind miniştrii care demisionează din posturi.

    Raportul menţionează încercarea de modificare a Codului penal în favoarea parlamentarilor şi a înalţilor demnitari, precum şi faptul că ANI s-a confruntat cu “atacuri care au părut să coincidă cu cazurile deschise împotriva unor înalţi reprezentanţi politici”. Iarăşi cum era de aşteptat, opoziţia a atribuit toate aspectele pozitive din raport guvernării PDL şi toate eşecurile – guvernării USL, în timp ce premierul Ponta şi ministrul justiţiei au apreciat că raportul este net pozitiv, ba chiar mai bun decât cel de anul trecut.

    Mark Gray, purtătorul de cuvânt al CE, a declarat că monitorizarea României şi a Bulgariei prin MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) va continua atât timp cât va fi necesar până ce ambele ţări vor îndeplini angajamentele asumate cu ocazia aderării la UE. România şi Bulgaria sunt singurele ţări aflate încă sub incidenţa monitorizării speciale a Comisiei Europene în privinţa reformelor din justiţie şi a luptei anticorupţie, iar în cazul Bulgariei şi sub aspectul luptei contra crimei organizate.

    Faţă de Bulgaria, România stă din nou mult mai bine, având în vedere că raportul MCV privind ţara vecină critică dur Sofia pentru lipsa de progrese în combaterea corupţiei şi a crimei organizate, remarcând că sunt foarte puţine cazuri de soluţionare în justiţie a unor astfel de dosare şi că reforma codului penal din decembrie a fost făcută în grabă şi netransparent, spre a-i proteja pe politicieni de acuzaţii de corupţie. “De la raportul din iulie 2012, Bulgaria a făcut câţiva paşi înainte, însă progresul de ansamblu este încă insuficient şi rămâne fragil”, a spus Mark Gray.

  • Blaga: Îi cerem lui Ponta ca în discuţiile cu FMI să nu încerce încadrarea în deficit inventând taxe

     Întrebat dacă PDL va cere să se întâlnească cu delegaţia FMI, Blaga a spus: “O să cerem. Ei de abia mâine (marţi – n.r.) vin în România, dar de astăzi o să cerem PSD, PNL, lui Victor Ponta, ca premier al României, ca în demersurile, în discuţiile pe care le are şi le va avea cu FMI să nu încerce, ca şi pe parcursul anului trecut, să se încadreze în deficitul cerut de FMI, inventând taxe şi impozite, ci, dimpotrivă, luând măsuri de creştere economică, de reducere a evaziunii fiscale”.

    Blaga a adăugat că Guvernul poate să renunţe şi la taxa de 7 eurocenţi la combustibil, având în vedere că preţurile au crescut chiar dacă această taxă nu a intrat încă în vigoare şi că toate lucrurile se scumpesc în România.

    “Deci au alte măsuri de luat pentru o creştere economică şi nu măsuri pentru a distruge bruma de investiţii prevăzută în buget”, a mai spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se va alege din referendumul pentru revizuirea Constituţiei

    Liniştea n-a durat însă mult, şi nu doar din cauza insistenţei preşedintelui Băsescu de a face deschis opoziţie Guvernului prin declaraţii tot mai agresive (România “e cu un pas în prăpastie” sau “comunitatea de afaceri nu are încredere să facă investiţii” din cauza subminării statului de drept de către USL). După ce Curtea Constituţională a respins modificările la Codul penal adoptate în decembrie, care protejau de ANI şi DNA funcţionarii publici şi demnitarii, PDL (care a sesizat CCR în acest caz) a prins curaj şi a prevestit că USL va păţi cu revizuirea Constituţiei ce au păţit şi cu modificarea Codului penal, întrucât CCR nu va putea aproba un proiect de revizuire care ignoră rezultatele referendumului constituţional valid din 2009.

    Augustin Zegrean, preşedintele CCR, a declarat deocamdată, referindu-se la referendumul din 2009 pentru parlament unicameral, că “nimeni nu poate să încalce decizia poporului român”, ceea ce anticipează relansarea în forţă a conflictelor de anul trecut pe tema revizuirii Constituţiei. După deputatul UDMR Cseke Attila, suprapunerea europarlamentarelor cu referendumul nici n-ar fi posibilă tehnic, nu numai fiindcă legea cere o pauză de o zi înainte de alegerile din 25 mai, ci şi fiindcă USL încă n-a trimis Comisiei de la Veneţia proiectul de revizuire, aşa cum a promis.

    Chiar şi fără obiecţii de la CCR sau de la Bruxelles, validarea referendumului pare improbabilă (prag de participare – 50%), dacă ţinem cont că la europarlamentarele din 2009, participarea la vot a fost de 30%. Pentru moment însă, nimeni nu are interesul să discute aceasta: puterea, pentru că trebuie să-şi urmeze promisiunile şi să livreze electoratului proiectul de revizuire oricum ar fi el, iar opoziţia, pentru că proiectul oferă în continuare nesperate oportunităţi de a chema poporul la luptă contra puterii. Cel mai sonor critic este, deocamdată, Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, care a chemat la un boicot general la preconizatul referendum, pe motiv că proiectul de revizuire este “toxic pentru România”.

  • LEGEA DESCENTRALIZĂRII ESTE NECONSTITUŢIONALĂ. Reacţia lui Liviu Dragnea

     “Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională”, se arată în decizia Curţii.

    Pe de altă parte, judecătorii CC au respins o serie de critici formulate de parlamentarii PDL.

    “Cu majoritate de voturi, respinge criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică”, se mai arată în minuta Curţii Constituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro