Tag: partener

  • Coresi Business Park Braşov ţinteşte să ajungă la 100.000 mp de birouri de clasă A

    Complexul de afaceri Coresi Business Park Braşov, dezvoltat de compania Ascenta Management, a finalizat prima clădire din cea de-a doua fază a proiectului, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Clădirea L1 are o suprafaţă de 8.300 mp, a fost dată în folosinţă în luna septembrie 2016. Sunt în curs lucrările de construcţie la cea de-a doua clădire nouă, N1, de 8.500 mp, ce urmează a fi livrată în trimestrul al doilea din 2017. Coresi Business Park totalizează în prezent peste 30.000 mp de birouri de clasă A şi ţinteşte să ajungă la 100.000 mp în următorii ani.

    Cea de-a doua fază a proiectului Coresi Business Park cuprinde trei clădiri moderne de birouri clasa A, cu regim mic de înălţime (P+3E/4E), totalizând 25.000 mp construiţi. “Remarcăm mult mai multă atenţie din partea viitorilor chiriaşi în ceea ce priveşte calitatea amenajării interioare şi a partiţiilor, inclusiv a materialelor şi a componentelor folosite, precum şi respectarea normelor PSI, cât şi a altor aspecte de sănătate şi securitate la locul de muncă.” comentează Silviu Savin, Partener Ascenta Management, dezvoltator al Coresi Business Park.

    Prima fază a Coresi Business Park cuprinde aproximativ 26.000 mp construiţi de spaţii de birouri neconvenţionale, cu elemente arhitecturale industriale. Clădirile restaurate şi transformate oferă toate facilităţile de clasă A şi înregistrează un grad de ocupare de 100% pentru spaţiile de birouri restaurate şi 100% grad de retenţie a chiriaşilor, majoritatea trecând deja printr-un proces de expansiune.

    Parcul de afaceri dezvoltat pe fosta platformă industrială Tractorul din Braşov găzduieşte chiriaşi internaţionali precum CGS, Raiffeisen, IBM, Tata Technologies, companii ce ocupă suprafeţe între 3.000 şi 5.000 mp. Coresi Business Park este o parte integranta a noului cartier Coresi, ce constituie una dintre cele mai ample iniţiative de regenerare urbană din Romania. Coresi Business Park transformă 12 hectare din fosta platforma industriala într-o zonă de afaceri cu aspect contemporan.

    “Am observat în ultimul an un interes crescut din partea companiilor din domeniul IT şi engineering, fie că vorbim de chiriaşi noi, cum este cazul companiilor iQuest şi Tata Technologies, sau de chiriaşi care activează deja în cadrul Coresi Business Park şi care îşi extind activitatea, cum este cazul IBM. În prezent, companiile de software şi engineering au o pondere aproape egală între chiriaşii noştri cu cele de outsourcing (BPO) şi centrele de servicii (SSC) iar tendinţa lor este de creştere. Din punct de vedere economic, acest fenomen se reflectă pozitiv în valoarea adăugată pe care companiile o generează, dar şi în atragerea de personal calificat, bine plătit.” adaugă Silviu Savin, Partener Ascenta Management, dezvoltator al Coresi Business Park.

    Ascenta Management, dezvoltatorul parcului de afaceri, planifică un ritm constant al livrărilor de noi spaţii de birouri, urmând ca în următorii 8-10 ani, prin construcţia a 10 clădiri noi de birouri, să atingă o suprafată totală de 100.000 mp construiţi în Coresi Business Park.  

  • KPMG numeşte un nou partener în România şi doi directori

    KPMG a numit pe 1 octombrie un nou partener la biroul din România, René Schӧb, specializat pe consultanţă fiscală, iar Tracey Walker, specialistă în combaterea mitei şi a corupţiei, şi Ionuţ Măstăcăneanu au fost promovaţi în poziţia de director.

    René Schӧb, noul partener pe zona de Consultanţă Fiscală, are o experienţă de peste 17 ani, dintre care ultimii nouă în calitate de Managing Partner în cadrul altor companii internaţionale de consultanţă în România. El este specializat în asistenţa integrată a clienţilor, cu accent pe companii mari şi mijlocii deţinute de investitori privaţi.

    Unul dintre obiectivele lui René Schӧbîn noua lui poziţie va fi să conducă şi să dezvolte un birou specializat în oferirea de servicii KPMG pentru clienţii vorbitori de limba germană („KPMG German desk”).

    “Prezenţa investitorilor vorbitori de limbă germană în România s-a dezvoltat semnificativ şi sunt încântat să pot contribui la consilierea clienţilor în diverse domenii ale serviciilor KPMG. Consider că o înţelegere profundă a cadrului de reglementare al companiilor străine de către biroul german al KPMG este foarte importantă pentru a putea oferi asistenţă clienţilor noştri”, a spus noul partener.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TPA Group deschide deschide un nou birou în România

    Începând cu luna septembrie 2016, TPA Group îşi dezvoltă operaţiunile în România şi deschide un nou birou la Cluj. Prin integrarea companiei locale IAS Expert, devenită acum TPA Transilvania, TPA Romania îşi extinde prezenţa la nivel naţional, adăugând un birou regional de o importanţă strategică şi lărgindu-şi echipa cu 22 specialişti.  Sorana Cernea, partener fondator al IAS Expert, devine partener coordonator al TPA Transilvania.

    Portofoliul TPA Romania include peste 300 clienţi, companii locale şi internaţionale provenind cu precădere din sectoarele: energie, producţie industrială, imobiliare, construcţii, transporturi & logistică, tehnologia informaţiei, agricultură & silvicultură şi distribuţie.

    TPA Romania a raportat o cifră de afaceri de 3.2 milioane euro în 2015 şi o creştere de 2% fată de anul precedent.

    Cluj devine primul birou regional şi cel de al doilea birou naţional al TPA România, alături de biroul central din Bucureşti. Prin deschiderea biroului din Cluj, TPA îşi consolidează poziţia pe piaţa de profil şi se impune ca partener strategic pentru firmele care intră pe piaţa locală.

    Cu sediul în Viena, Austria, TPA Group este activ în 11 ţări din Europa: Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

    Începând cu 5 septembrie 2016, TPA Group nu mai este membru al reţelei internaţionale  Crowe Horwath. Împreună cu Baker Tilly International, TPA Group formează Baker Tilly Europe Alliance. Grupul TPA devine membru independent al Baker Tilly Europe Alliance şi operează de acum înainte sub brandul “TPA”.

  • Alice, românca de 27 de ani care a renunţat la civilizaţie: „Am ales sa vad cerul si stelele in locul mall-urilor”

    Alice, o romanca de 27 de ani, a renunţat la civilizaţie şi la viaţa agitată a oraşului, pentru a trăi mai aproape de natură. Alaturi de partenerul sau, un artist norvegian ce ii impartaseste admiratia pentru natura, si cei doi copii – un baietel de 8 ani pe care ea il are dintr-o relatie anterioara si fetita de un an de zile pe care o are cu acesta, românca s-a stabilit intr-un sat din Peninsula Iberica.

    Ei trăiesc într-o comunitate eco in care oamenii incearca pe cat posibil sa nu foloseasca bani, ci sa faca troc, schimband intre ei produsele pe care le obtin de la natura. Ei nu se considera cetatenii niciunei tari si nu agreeaza sistemul de organizare politico-administrativ al teritoriului pe care traiesc.

    Gratie unui laptop pe care il incarca la baterii solare si retelelor de Wifi prin care se conecteaza la Internet, Alice a oferit un interviu pentru ziare.com

    „In prezent, locuiesc alaturi de copii, de tatal fetitei mele, impreuna cu o alta mama si cei trei copii ai sai la ferma lor, compusa din livezi de portocali, ceva maslini stramosesti si avocado. Gradina se inalta zi de zi, momentan ne concentram pe culesul maslinelor, treaba pe care imi place sa o fac.

    Crestem noi salatele, radacinoasele, lintea si fasolea, dovlecii si porumbul, orz si grau pentru incoltit bun de mestecat, stevia dulce, alune si fructe precum goji. O mare parte din plantele salbatice sunt comestibile si foarte nutritive, in natura se gasesc mancare si medicamente pentru toti si pentru toate.

    Este foarte usor sa traiesti asa cum alegi sa traiesti, stilul nostru de viata este unul normal. Corpul cunoaste totul de milioane de ani, in genele sale este toata experienta vietii pe Pamant, exaltat si fericit mi-a fost trupul spalat cu apa proaspata, plina de minerale si conectandu-ma desculta cu energia pamantului. Nu as fi reusit insa sa ma adaptez la stilul de viata dupa ceasul desteptator.


    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    30 DE SOLUŢII CREATIVE PENTRU A DEPOZITA BICICLETA ÎNTR-UN APARTAMENT MIC. LE PUTEŢI FACE SINGURI – GALERIE FOTO

    PRIMUL RESTAURANT DIN LUME CU CAMERE PENTRU DORMIT: CUM ARATĂ LOCUL UNDE POŢI LUA O PAUZĂ ÎN TIMPUL SERVICIULUI – GALERIE FOTO

    UN APARTAMENT CARE ARE PEREŢII, MOBILA ŞI CHIAR COLACUL CLOSETULUI ACOPERIŢI CU AUR ESTE SCOS LA VÂNZARE – GALERIE FOTO

    STEWARDESELE ÎN BIKINI AU TRANSFORMAT-O ÎN PRIMA MILIARDARĂ DIN VIETNAM – GALERIE FOTO

    CUM ARATĂ CEL MAI MARE VAS DE CROAZIERĂ. ESTE MAI LUNG DECÂT TITANICUL ŞI PLEACĂ PENTRU PRIMA DATĂ DIN PORT, FĂRĂ PASAGERI, DAR CU UN ECHIPAJ DE 500 DE OAMENI -GALERIE FOTO

    DOI TINERI ROMÂNI AU VENIT CU O IDEE UNICĂ: CREEAZĂ ŞI VÂND CEASURI DE MÂNĂ DIN LEMN – GALERIE FOTO

    MOTIVUL ECONOMIC DIN SPATELE TATUAJELOR PE CARE LE AU MEMBRI CARTELURILOR DE DROGURI – GALERIE FOTO

    POVESTEA HOTELULUI DEŢINUT DE ACEEAŞI FAMILIE TIMP DE PESTE 1300 DE ANI – GALERIE FOTO

    PALATUL PRIMAVERII, FOSTA RESEDINTA A FAMILIEI CEAUSESCU, AR PUTEA FI VANDUT CU 18-22 MILIOANE EURO – GALERIE FOTO

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

     

  • De ce înşală bărbaţii

    Relaţiile de astăzi sunt tot mai fragile, iar când unul dintre parteneri înşală, lucrurile devin tot mai greu de reperat. Psihoterapeutul Constantin Cornea  ne explică de ce de cele mai multe ori bărbaţii sunt primii care aleg să schimbe filmul iubirii şi devin persoanaje principale în alte episoade amoroase. Motivul pentru care bărbaţii calcă strâmb poate avea numeroase semnificaţii.

    Află aici de ce înşală bărbaţii

  • Pe ei îi avem, cu ei defilăm: politician din România, prins în timp ce simula o execuţie ISIS – FOTO

    Conducerea Organizaţiei PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea consilierului local Mihai-Bogdan Bicsi, după ce acesta a fost fotografiat simulând o execuţie ISIS în timpul unei petreceri.

    Consilierul PNL a fost fotografiat miercuri de prieteni în timpul unei petreceri la Voroneţ. El apare ţinând o drujbă deasupra unui ”partener de distracţie” legat, cu capul pe un buştean. ”Terorist ISIS capturat la Voroneţ :)))” este textul care însoţeşte fotografia care între timp a fost ştearsă de pe reţeaua de socializare. În timpul petrecerii liberalul s-a mai fotografiat ţinând o seceră şi un ciocan.

    Mai multe şi foto pe www.mediafax.ro

  • Pe ei îi avem, cu ei defilăm: politician din România, prins în timp ce simula o execuţie ISIS – FOTO

    Conducerea Organizaţiei PNL Suceava a propus forurilor statutare excluderea consilierului local Mihai-Bogdan Bicsi, după ce acesta a fost fotografiat simulând o execuţie ISIS în timpul unei petreceri.

    Consilierul PNL a fost fotografiat miercuri de prieteni în timpul unei petreceri la Voroneţ. El apare ţinând o drujbă deasupra unui ”partener de distracţie” legat, cu capul pe un buştean. ”Terorist ISIS capturat la Voroneţ :)))” este textul care însoţeşte fotografia care între timp a fost ştearsă de pe reţeaua de socializare. În timpul petrecerii liberalul s-a mai fotografiat ţinând o seceră şi un ciocan.

    Mai multe şi foto pe www.mediafax.ro

  • De ce sunt atât de multe femei singure

    Singurătatea reprezintă pentru mulţi dintre noi un mod de viaţă, dar nu unul benefic, după cum spun specialiştii. Psihoterapeutul Constantin Cornea explică motivele pentru care tot mai multe femei nu reuşesc să găsească un partener potrivit. „Singurătatea poate avea cauze interne sau externe individului, poate reprezenta o situaţie de moment sau una apărută în urma unei traume: decesul partenerului sau despărţirea de acesta”, spune psihoterapeutul care face o analiză a cauzelor pentru care sunt atât de multe femei singure.

    Află aici de ce sunt atât de multe femei singure

  • Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, se întâlneşte luni cu premierul şi cu preşedintele Iohannis

    Gauck are programate consultări cu preşedintele Klaus Iohannis luni la Palatul Cotroceni pe tema relaţiilor bilaterale.

    “În cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a relaţiilor bilaterale, consolidate de dinamica dialogului politic, schimburile economice solide, dar şi de rolul important al minorităţii germane din România, alături de comunitatea de români din Germania, una dintre cele mai bine integrate pe piaţa muncii germane”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lars Wiechen preia rolul de partener coordonator în departamentul de Consultanţă Financiară al Deloitte România

    Începând cu 1 iunie 2016, Lars Wiechen va prelua rolul de Partener coordonator în departamentul de Consultanţă Financiară al Deloitte România. El şi-a început activitatea la Deloitte în noiembrie 2014 ca Partener în departamentul de  Evaluare şi Modelare a afacerilor companiei, contribuind la creşterea cu 25% a activităţii departamentului de Consultanţă Financiară.

    Alături de Lars, Radu Dumitrescu a fost promovat pe poziţia de Partener şi va coordona ramura dedicată Serviciilor în fuziuni şi achiziţii şi Serviciilor de Reorganizare din cadrul departamentului de Consultanţă Financiară. Radu s-a alăturat Deloitte ca Senior Manager în urmă cu cinci ani, contribuind la dezvoltarea continuă a business-ului şi a membrilor echipei.

    Tot de la 1 iunie, noua echipă de Consultanţă Financiară a Deloitte îşi va extinde portofoliul de servicii prin alăturarea echipei de Investigarea fraudelor (Forensic), ca parte integrantă a schimbărilor din departament. Paula Lavric, Director, va continua să coordoneze echipa de Investigarea fraudelor a Deloitte, pe care o conduce de cinci ani. Rezultatele remarcabile obţinute de Paula au plasat echipa sa în rândul celor mai importante din Europa Centrală, alături de echipele Deloitte din Praga, Budapesta şi Varşovia.

    Cu o echipă de 40 de profesionişti dedicaţi, departamentul de Consultanţă Financiară al Deloitte România se numără printre cele mai puternice de pe piaţa din România, oferind soluţii integrate de consultanţă în domeniul finanţelor corporative şi suport în tranzacţii unui portofoliu select de clienţi naţionali şi internaţionali, atât în domeniul privat, cât şi guvernamental.