Tag: numire
-
Dăncilă şi-a numit un şef al Cancelariei prim-ministrului, după ce a reînfiinţat funcţia. Cine se va ocupa de mapa premierului
„În temeiul art. 19 şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, prim-mionistrul emite prezenta decizie. Articol unic- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Costin Mihalache se numeşte în funcţia de şef al Cancelariei Prim-ministrului, cu rang de ministru”, prevede decizia premierului publicată, vineri, în Monitorul Oficial.Numirea acestuia vine după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un act normativ prin care se reînfiinţează Cancelaria prim-ministrului pentru o mai bună coordonare a activităţilor aparatului de lucru al prim-ministrului.Guvernul Sorin Grindeanu a desfiinţat Cancelaria premierului în prima sa şedinţă.Pe 13 februarie, Costin Mihalache fusese numit de către Consiliului de Administraţie al CFR, în locul lui Ion Gavrilă, la conducerea administratorului naţional de infrastructură feroviară CFR SA.Anterior numirii sale la conducerea CFR, Mihalache a ocupat funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, conform informaţiilor din CV-ul său.Ministerul Transporturilor (MT) l-a numit, anul trecut, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR).Între februarie 2014 şi decembrie 2014, Mihalache a fost secretar de stat coordonator împuternicit pentru SC Transelectrica SA şi SC Transgaz SA. -
PNL: Numirea lui Drăghici la şefia AEP arată intenţia lui Dragnea de a frauda alegerile electorale
”Nominalizarea lui Mircea Drăghici de către Partidul Social Democrat pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente nu reprezintă altceva decât confirmarea faptului că intenţia reală a lui Liviu Dragnea este de a frauda următoarele rânduri de alegeri din România. Este inacceptabil ca persoana care a fost condamnată penal definitiv tocmai pentru fraude electorale să fie aceeaşi care girează numirea unui nou şef al AEP. În condiţiile în care în următorii 2 ani de zile în România se vor desfăşura 4 scrutine electorale generale, prin propunerea făcută PSD transmite un mesaj clar tuturor competitorilor că actuala coaliţie de guvernare nu intenţionează să garanteze alegeri libere şi corecte”, a transmis PNL într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Liberalii au adăugat că Mircea Drăghici e acuzat de deturnarea subvenţiilor primite de partid de la stat şi le-a folosit în interes personal. Aceştia susţin că preşedintele AEP ar trebui să reprezinte garanţia desfăşurării corecte a alegerilor electorale.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Iese în prim-plan: Costin Mihalache, cel mai bun prieten din România al puternicului preşedinte al Chinei, a fost numit şef la CFR, o companie cu venituri de 1 mld. lei
Deşi în România numele acestuia nu este cunoscut publicului, Costin Mihalache este un cunoscut al preşedintelui chinez Xi Jinping, potrivit unor surse din piaţă citate de ZF.Potrivit informaţiilor din CV-ul său, Costin Mihalache a avut o activitate diplomatică şi de pregătire în China, urmând cursurile de limba şi literatură chineză în cadrul Universităţii de la Beijing, continuate de o misiune de lungă durată la Ambasada României de la Beijing, unde a ocupat funcţiile de şef al secţiei consulare şi, ulterior, prim-colaborator al ambasadorului. -
George Katrougalos a fost numit în funcţia de ministru de Externe al Greciei
Katrougalos a fost anterior ministru adjunct, ocupându-se de afacerile europene.
În octombrie, ministrul grec de Externe, Nikos Kotzias, şi-a prezentat demisia din funcţie, după ce mai multe publicaţii au relatat că există o dispută între acesta şi ministrul grec al Apărării Panos Kammenos. Kotzias a fost principalul negociator în discuţiile între Grecia şi Macedonia, care au dus la semnarea unui acord în luna iunie.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
BRD SocGen îl numeşte pe Marc Rey la şefia companiei de credite de consum BRD Finance
“Dinamica perioadei actuale ne permite, prin digitalizare şi fluxuri simplificate, să ne eficientizăm activitatea. Astfel, pe parcursul mandatului pe care tocmai l-am început, ne vom concentra pe îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor şi partenerilor noştri. Dezvoltarea activităţii şi a portofoliului, dar şi diversificarea produselor şi a canalelor de distribuţie, rămân, de asemenea, în topul priorităţilor noastre. (…)”, spune Marc Rey.
-
Schimbări în conducerea Deloitte România
În cea mai mare partea a carierei de peste 20 de ani în management, Vladimir Aninoiu a deţinut poziţii de management de top în cadrul unor companii care sunt lideri în tehnologie. Înainte de a se alătura Deloitte România, a fost CEO şi preşedinte al Consiliului de Conducere al Asseco pentru Europa de Sud-Est. Anterior, a lucrat pentru IBM mai mult de 15 ani, în rolul de country general manager, apoi ca director developing markets şi director de vânzări pentru companii mari pentru regiunea Europei Centrale şi de Est. Are un MBA la Open University din Marea Britanie şi a absolvit facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti.
-
Bancnota denumită şi ”bin Laden” nu va mai fi TIPĂRITĂ . 17 din cele 19 bănci centrale din zona euro au încetat să mai emită aceasta bancnotă
Băncile centrale din Germania şi Austria vor continua să tipărească bancnote de 500 de euro până la data de 26 aprilie, “pentru a asigura o tranziţie lină precum şi din motive logistice”.Banca Centrală Europeană a anunţat în luna mai 2016 că va înceta să mai emită noi bancnote de 500 de euro, la acea dată estimând că acest lucru ar urma să se întâmple la finele anului 2018, din cauza ”îngrijorărilor că aceste bancnote ar putea facilita activităţile ilicite”. Bancnotele aflate în circulaţie rămân legale şi pot fi utilizate pentru a face plăţi.Bancnota de 500 de euro este numită popular “bin Laden”, o aluzie la fostul şef al grupării teroriste al-Qaida, deoarece permite grupărilor infracţionale să transporte sume mari într-un spaţiu compact. Sub această formă, o sumă de un milion de euro are o greutate de 2,2 kilograme şi poate fi ascunsă într-un rucsac de laptop. Aceeaşi sumă în bancnote de 100 de dolari are o greutate de aproape şase ori mai mare şi necesită un mijloc de transport mult mai vizibil.Însă dacă în alte ţări reacţia la dispariţia bancnotei de 500 de euro a fost mult mai modestă, în Germania a generat critici răspândite de teamă că ar putea prefigura dispariţia banilor fizici şi o supraveghere generalizată a tranzacţiilor financiare. Guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, a denunţat decizia BCE din 2016 apreciind că aceasta va avea un impact limitat în combaterea activităţilor criminale dar ar putea afecta încrederea în euro, scrie stirileprotv.ro -
Premierul numeşte un şef la ANAF venit de nicăieri şi cu un CV necunoscut: Mihaela Triculescu
Presa a scris că Adriana Cotel a ajuns în această funcţie cu sprijinul lui Darius Vâlcov, consilier al premierului.Ionuţ Mişa, fostul preşedinte al ANAF şi fost ministru de finanţe, a fost schimbat din funcţie fără explicaţii.
ANAF nu a pus la dispoziţia presei CV-ul Mihaelei Triculescu, ci doar a comunicat că noul preşedinte al ANAF este licenţiat în economie şi absolvent al studiilor de master disciplina „Analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor“ la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice.Triculescu a fost practician în insolvenţă în ultimii trei ani, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii.Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, Mihaela Triculescu a reprezentat în dosare de insolvenţă sau faliment firme cu activităţi în turism, agricultură, alimentar, HoReCa, construcţii, dar există şi dosare în care ea reprezintă companii private în cauze în care sunt implicate şi instituţii ale statului. -
Firma care permite oamenilor să îşi facă propriul parfum
O firmă londoneză aflată la început de drum, Ostens, vine cu altă soluţie, scrie Financial Times, şi anume să le vândă oamenilor nu parfumul în sine, ci materiile prime din care acesta este realizat. Oferind la vânzare publicului ingrediente olfactive separat, cum ar fi uleiurile de paciuli, iasomie, cedru, trandafir ori o moleculă artificială numită cashmeran velvet, pe care acesta le poate combina ca să obţină mirosul dorit, Ostens speră să educe „nasul” cumpărătorilor şi să-i facă pe aceştia să aibă încredere în propriile lor gusturi.
-
De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?
Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.
„La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.
Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.
Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.
George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.
„În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”
Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.
„Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?„George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.
Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.
„Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.”
George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.Ce face concret George?
Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.
„Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.„Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto.
El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
„De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.
De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.
În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.
BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.
Câteva dintre caracteristicile lui George:
Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).