Tag: modificare
-
O nouă revoluţie fiscală: Cum vrea să se modifice Codul fiscal
Guvernanţii trebuie să înceteze cu „inovaţiile” din domeniul fiscalităţii, pentru că România devine din ce în ce mai puţin atractivă pentru investitorii străini. În plus, transpunerea unor directive europene prea rapid în legislaţia locală şi paragrafele contradictorii din unele propuneri de măsuri fiscale tulbură, din nou, mediul de business, care a beneficiat de câteva luni de stabilitate legislativă, spun consultanţii de la Deloitte.„Legislaţia care a fost dată în ultimii doi ani în materie fiscală încă nu s-a aşezat şi, din păcate, sunt unele prevederi care încă nu s-au clarificat. În contextul constrângerilor bugetare, al instabilităţii politice şi legislative din ultimii doi ani, interesul investitorilor străini pentru România începe să scadă. Iar acest lucru este cel mai vizibil în dobânzile la care România a început să se împrumute.Dacă, pe termen scurt, anul trecut ne împrumutam cu mai puţin de 1%, acum acestea au ajuns la 3%, iar pe termen lung s-au dublat de la un an la altul, până la 5%”, a explicat Dan Bădin, partener coordonator servicii fiscale şi juridice în cadrul Deloitte, în cadrul unui eveniment organizat ieri de companie pe tema propunerilor pe care mediul de afaceri le-a discutat cu autorităţile publice pentru modificările codului fiscal care ar urma să fie adoptate în următoare perioadă. -
Proiectul Legii Pensiilor prevede o „taxare” de 0,5 % a firmelor care administrează Pilonul II
Potrivit Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, noul proiect al Legii Pensiilor prevede ca, din 2021, Casa Naţională de Pensii să perceapă 0,5% din comisionul încasat de companiile care administrează Pilonul II.
Potrivit ministrului, beneficiarii Pilonului II nu vor fi afectaţi de această modificare.
„Este singura modificare pe care am făcut-o şi care vizează Pilonul II. Este vorba de procentul de transfer, care încasat este de firmele care administrează Pilonul II, de 2,5%. În condiţiile în care Casa Naţională de Pensii face toată operaţiunea de colectare a banilor, de transfer, absolut totul, este normal să ia măcar 0,5% din acest procent. Atenţie, nu vor fi afectate pensiile celor care sunt la Pilonul II, acesta se ia din comision”, a declarat, vineri, Olguţa Vasilescu, în timpul unei declaraţii de presă în care a prezentant proiectul Legii Pensiilor.
-
Dăncilă o ţine din gafă în gafă. Ce confuzie a făcut in mesajul transmis de Ziua Imnului
UPDATE: Mesajul transmis, de Ziua Imnului, de premierul Viorica Dăncilă a fost modificat pe site-ul Guvernului, astfel încât greşeala legată de “Câmpia Libertăţii” a fost corectată, fiind scoasă cu totul precizarea.
Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. “Deşteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate.Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”, se precizează în mesajul postat, la ora transmiterii ştirii, pe site-ul Guvernului.
În mesajul iniţial se arăta: “Marcăm astăzi Ziua Imnului Naţional al României, sărbătoare cu o încărcătură aparte în Anul Centenar al Marii Uniri. “Deşteaptă-te, române!” le-a insuflat curaj românilor în multe momente ale istoriei moderne. I-a mobilizat si pe cei care la 1 decembrie 1918 s-au adunat pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, acordurile sale exprimând atunci bucuria voinţei împlinite a românilor de unitate. Astăzi, ”Deşteaptă-te, române!” este imnul nostru naţional şi ne emoţionează ori de câte ori îl auzim ca o încununare a succeselor compatrioţilor noştri”.
-
Iohannis anunţă că a promulgat modificările legii privind organizarea judiciară
“Am cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi de către Parlament. Am trimis sesizări CCR şi am sesizat Comisia de la Veneţia. După finalizarea tuturor procedurilor de contestrare, preşedintele este cel care trebuie să promulge legea. În acest moment, în privinţa legii 304/2004 am epuizat, din păcate toate căile constituţionale, şi prin urmare sunt obligat să promulg această lege”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută joi la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a criticat PSD pentru modul în care au modificat legile justiţiei, pentru emiterea celebrei OUG 13 pe abuzul în serviciu în perioada Guvernului Grindeanu. Klaus Iohannis a adăugat că PSD “legiferează prost” şi într-o manieră lipsită de transparenţă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Autorizaţiile de mediu vor trebui avizate anual şi nu vor mai avea valabilitate de 5 şi 10 ani
„În prezent, actele de reglementare de mediu emise au valabilitate (în funcţie de tipul de autorizaţie – n.red.) de 5 ani, respectiv de 10 ani, iar procedurile de emitere ale unor noi autorizaţii de mediu derulate de-a lungul ultimilor 10 ani (de la momentul aderării României la UE) au pus în evidenţă faptul că, pentru cele mai multe activităţi, condiţiile iniţiale de mediu nu au fost modificate şi nici condiţiile şi modul de operare nu au impus modificări substanţiale ale actelor de reglementare”, transmit reprezentanţii Ministerului Mediului, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Prin actul normativ adoptat joi, se modifică OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în sensul că valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu nu mai este limitată în timp, adică la 5 sau, respectiv, 10 ani.
„Aplicarea vizei anuale va creşte eficienţa şi va simplifica activitatea de control al conformării activităţilor economice la condiţiile de mediu, constituind o garanţie în plus a respectării legislaţiei în domeniu, în beneficiul sănătăţii cetăţenilor”, se mai arată în comunicatul ministerului Mediului.
-
Este OFICIAL! Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii
„Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.
De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.
Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de racalcularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.
-
CODUL RUTIER, vizat de modificări majore. Şoferii vor trebui să ţină cont de noi INDICATOARE. În ce regim ar putea fi folosite RADARELE-PISTOL
Acesta prevede, printre alte aspecte, ca prezenţa maşinilor de poliţie cu RADAR să fie presemnalizată prin PANOURI, cu 500-1.000 de metri înainte.
„Maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”, se arată în modificările adoptate de comisii. De menţionat faptul că panoul care atenţionează existenţa unui RADAR se montează de către administratorul drumului respectiv, la cererea poliţistului rutier.
Citiţi mai multe pe www.gandul.info
-
Iohannis a sesizat CCR în privinţa modificării Legii administraţiei publice locale
”În şedinţa din data de 11.12.2017, Camera Deputaţilor, ca primă Cameră competentă a adoptat legea dedusă controlului de constituţionalitate în forma propusă de iniţiatori. În şedinţa din data de 20 iunie 2018 Senatul, în calitate de Cameră decizională, legea criticată a fost adoptată într-o formă substanţial diferită ca urmare a aprobării raportului comisiilor sesizate în fond, prin care au fost admise 6 amendamente. Astfel, amendamentele nou introduse în forma adoptată de Senat au în vedere noi dispoziţii referitoare la realizarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, dar şi aspecte legate de concesiunea terenurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind eliminate, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, prevederile care vizau procedurile şi circuitul documentelor necesare în procesul de adoptare a hotărârilor consiliului local”, se arată în sesizarea adresată judecătorilor CCR.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Parchetul General: 21 de articole modificate în Codul penal sunt neconstituţionale
Articolele contestate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) sunt: articolul 5 privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, articolul 16 privind vinovăţia, articolul 17 privind săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune, articolul 39 privind pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, articolul 64 privind executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, articolul 75 privind circumstanţele atenuante, articolul 96 privind eevocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, articolul 100 privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, articolul 112 privind confiscarea extinsă, articolul 154 privind termenele de prescripţie a răspunderii penale, articolul 155 privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, articolul 159 privind acordul de mediere, articolul 173 privind Legea penală, articolul 175 privind funcţionarul public, articolul 189 privind omorul calificat, articolul 269 privind favorizarea făptuitorului, articolul 273 privind mărturia mincinoasă, articolul 277 privind compromiterea intereselor justiţiei, articolul 291 privind traficul de influenţă, articolul 297 privind abuzul în serviciu şi articolul 367 privind constituirea unui grup infracţional organizat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro