Tag: maxim

  • România are cea mai mare inegalitate de venituri între cei ce muncesc din UE

    „Inegalitatea de venituri între cei care muncesc – nu între cei care muncesc şi cei care stau cu mâna întinsă după ajutoare sociale – este, în România, cea mai mare din Uniunea Europeană. Primele 20 de procente din populaţie câştigă de 8,2 ori mai mult decât ultimele 20 de procente. Ţările care ne urmează în acest top, de exemplu Bulgaria, poate nu întâmplător sunt şi cele care au cotă unică de impozitare”, a declarat Valentin Lazea, la o conferinţă pe tema reformelor economice organizată de Curs de Guvernare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se MĂRESC ratele la creditele în lei

    ROBOR la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
     
    Indicatorul este cotat luni la 1% pe an, de la nivelul de 0,98% înregistrat în şedinţa de vineri. Nivelul de 1% nu a mai fost înregistrat după şedinţa din 5 ianuarie 2017.
     
    În perioada 23-25 octombrie 2016, ROBOR la 3 luni a atins nivelul minim istoric, de 0-68-0,69%, pentru ca ulterior să crească, treptat, până la 0,8-0,9% la începutul toamnei 2017.
     
    Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii august, chiar dacă majorarea s-a oprit, o perioadă, în jurul nivelului de 0,8% pentru ROBOR la 3 luni.
     
  • Veşti proaste pentru românii cu credite: cresc ratele. Dobânzile au început să urce la noi maxime

    Indicele Robor cu scadenţă la şase luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat în ultima lună cu 0,07%, cel mai ridicat nivel din februarie 2016.

    Pe 4 august, indicele Robor la 6 luni era 1,05, iar în raportul transmis astăzi de BNR acesta a urcat la 1,12%, în scădere totuşi faţă de şedinţa de vineri, cânad a atins 1,13%. 

    Indicele Robor la 3 luni, vast folosit la creditele Prima Casă pentru formarea dobânzii, a crescut cu 0,05% în aceeaşi perioadă, de la 0,87% pe 4 august, la 0,92% pe 4 septembrie. Roborul la 3 luni este la maximul ultimelor 5 luni.

    Citeste continuarea pe www.zf.ro

  • Euro a atins nivelul maxim faţă de dolar din ultimii doi ani şi jumătate

    Impactul uraganului Harvey i-a influenţat pe analişti să presupună că Rezerva Federală din Statele Unite nu va risca reducerea creşterii economice, iar temerile în legătură cu activităţile din Coreea de Nord i-au descurajat pe investitori.

    Euro a crescut cu 15% faţă de dolar, anul acesta. Euro a crescut în ultimele luni, în condiţiile în care economia zonei euro se îmbunătăţeşte, iar pieţele anticipează că Banca Centrală Europeană ar putea începe să reducă din măsurile programului fiscal pe care l-a derulat pentru a soluţiona problemele generate de criza din zona euro şi de criza cauzată de îngheţarea creditelor de la finalul anului 2000.

    Regimul de la Phenian a efectuat, marţi, un nou test balistic, lansând o rachetă înspre Marea de Est (Marea Japoniei), au anunţat autorităţile militare sud-coreene, potrivit site-ul agenţiei de ştiri The Associated Press.

  • Metalul care atinge pe bursa de la Londra cea mai înaltă cotaţie din ultimii zece ani

    Este vorba despre zinc, ce este folosit în în procesul de galvanizare al oţelului – pentru a ridica nivelul de rezistenţă la coroziune.

    Creşterea economiei globale şi proiectele de infrastructură din zona Asiei, mai ales a Chinei, au tras în sus cotaţia metalului. De asemenea, la actuala evoluţie a condus şi deprecierea dolarului american, monedă în care sunt cotate mărfurile lumii. De la începutul acestui an şi până în prezent, deprecierea dolarului în faţa monedei unice europene este de peste 10%.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Olguţa Vasilescu: Plafonarea indemnizaţiei pentru mame la 8500 de lei, pe ordinea de zi a Guvernului

    „Sunt mai multe puncte foarte importante pe ordinea de zi, creşterea indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8500 de lei, cât este maximul în UE, cât este în Germania”, a declarat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu.

    Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, duminică seară, că indemnizaţiile pentru creşterea copilului vor fi plafonate la 1800 de euro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului a ajuns la punctul maxim din ultimele două luni

    Livrările la termen U.S. West Texas Intermediate (WTI) au trecut de 50 de dolari pe baril, luni.

    Livrările la termen de ţiţei brut au fost de 52,85 de dolari pe baril, cu 33 de cenţi sau 0,6% mai mult. Preţurile au atins 52,9 de dolari pe baril la începutul şedinţei de tranzacţionare, cel mai ridicat nivel înregistrat după 25 mai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Performanţă rară pentru învăţământul românesc: medalie de aur la Olimpiada Europei Centrale de Informatică cu punctaj maxim. Niciun oficial nu a întâmpinat delegaţia la aeroport

    ”Un bătrân, care ne-a văzut că facem poze cu steagul României, m-a întrebat ce am câştigat. Când a aflat cine suntem, a început să râdă. Mi-a zis că dacă era Drăguşanu, sigur acum erau zeci de reporteri. Cam aşa e răsplătită performanţa în ţara noastră”, a declarat profesorul Dan Pracsiu.

    Lotul olimpic de informatică al României, cu vasluienii Andrei Popa şi Dan Pracsiu în componenţă, a obţinut una dintre cele mai importante performanţe internaţionale. La Ljubljana (Slovenia), ţara noastră a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Olimpiadei Europei Centrale de Informatică (CEOI), graţie celor trei medalii de aur, din şase atribuite, şi una de argint. Rezultatele sunt o premieră pentru învăţământul românesc. Niciun alt echipaj nu a mai obţinut până în acest an atâtea medalii de aur la CEOI.