Tag: magazin online

  • O companie din România, printre dezvoltatorii de jocuri de urmărit în 2014 în App Store

     “Duolingo (Statele Unite), Simogo (Suedia), Frogmind (Marea Britanie), Plain Vanilla Corp (Islanda), Atypical Games (România), Lemonista (China), BASE (Japonia) şi Savage Interactive (Australia) s-au impus ca dezvoltatori de urmărit în 2014”, se arată într-un comunicat publicat de Apple.

    Atypical Games are sediul în oraşul Mountain View, California (SUA), şi este deţinută de Revo Solutions SRL Bucureşti, o firmă înfiinţată în anul 2007 şi contolată de Andrei George Lopată – 75% şi Cristina Isabela Lopată – 25%.

    Potrivit lui Andrei Lopată, care ocupă şi poziţia de director general al Revo Solutions, afacerile Atypical Games au atins 2,4 milioane de dolari în 2013, iar profitul net s-a ridicat la 510.000 dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fondatorii F64 dezmint vânzarea afacerii şi confirmă informaţiile false transmise anterior presei

    “Deoarece poziţia F64 în contextul actual al pieţei foto-video este una favorabilă, decizia de schimbare a acţionariatului este destul de previzibilă”, anunţau reprezentanţii companiei săptămâna precedentă.

    F64 a fost înfiinţat în urmă cu 12 ani de către Marian Alecsiu şi Daniela Becheru. Iniţial a fost o afacere mică, între prieteni, începută dintr-o mare pasiune pentru fotografie. Iată povestea afacerii F64, publicată anterior de Business Magazin.

    În cadrul unei conferinţă de presă organizată luni, fondatorii au anunţat că investitorul străin este Moş Crăciun.

    ”Pentru a vă face o imagine ce amploare a luat pasiunea pentru fotografie în ultimii 12 ani, închipuiţi-vă că cifra de afaceri a primilor 4 ani de funcţionare F64 (2001-2004) este realizată în 2013 într-o lună de zile. Aceste date ne oferă o satisfacţie imensă, mai ales că F64 a pornit de la pasiune, de la dorinţa de a realiza lucruri speciale cu/şi pentru oamenii care au la rândul lor această pasiune. Suntem o companie de nişă, activăm într-o piaţă relativ mică, iar de-a lungul timpului am primit câteva oferte pentru ceea ce înseamnă F64, însă doar una a entuziasmat literalmente întreaga echipă”, a spus Marian Alecsiu, unul dintre fondatorii companiei.

    ”Deşi pare o acţiune neaşteptată, aceasta este echipa F64, creativă, îndrăzneaţă, o echipă căreia îi place să iasă din rutină şi să surprindă zâmbete. Este o ocazie bună pentru noi de a mulţumi tuturor clienţilor şi partenerilor care au fost alături de noi pe tot parcursul anului şi să vă promitem că vom continua să vă surprindem plăcut şi în anul următor”, a declarat Daniela Becheru, cofondator F64.

    F64 Studio, lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, deţine cel mai mare magazin online de profil pe piaţa românească de comerţ electronic.

  • Fondatorii F64, cel mai mare magazin online de echipamente foto-video din România, au anunţat în glumă că au vândut afacerea unui investitor străin

    F64 a fost înfiinţat în urmă cu 12 ani de către Marian Alecsiu şi Daniela Becheru. Iniţial a fost o afacere mică, între prieteni, începută dintr-o mare pasiune pentru fotografie. Iată povestea afacerii F64, publicată anterior de Business Magazin.

    An de an, compania a înregistrat o creştere a vânzărilor, iar în 2013, F64 şi-a extins categoriile de produse, prin smartphone-uri şi tablete.  După mediatizata campanie Black Friday, F64 a înregistrat o creştere în zona echipamentelor foto-video cu specificaţii premium de 70%, comparativ cu anul trecut.

    Anul 2013 faţă de 2012 poate fi considerat un an bun pentru zona e-commerce, dar nu şi pentru piaţa foto, având în vedere că aceasta a scăzut cu 15%. Totuşi, în aceste condiţii, business-ul F64 a înregistrat o creştere de 12 procente. Vânzările aparatelor mirorless s-au dublat, iar vânzările aparatelor compacte şi DSLR au crescut cu 8,6 procente. Accesoriile pentru aparatele DSLR au înregistrat şi acestea vânzări mari pentru mid şi high level, cum ar fi: obiective, memorii, filtre şi imprimante foto.

    Rezultatele înregistrate de F64 în campania de Black Friday 2013 s-au concretizat în 14.800 de produse comandate, cu peste 75% mai mult decât în 2012 şi venituri de peste 9 milioane de RON. Astfel, deoarece poziţia F64 în contextul actual al pieţei foto-video este una favorabilă, decizia de schimbare a acţionariatului este destul de previzibilă.

    F64 Studio, lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, deţine cel mai mare magazin online de profil pe piaţa românească de comerţ electronic. Detalii suplimentare despre tranzacţie vor apărea luni, când F64 va organiza o conferinţă de presă.

  • elefant.ro: 90.000 de produse vândute în 3 zile

    “Practic, în contextul în care un român cumpără în medie doar o carte pe an, cu reduceri de 50% aplicate de elefant.ro la zeci de mii de titluri, am permis cititorilor ca, într-o singură zi, să îşi dubleze accesul la produsele culturale”, spune Dan Vidraşcu, CEO la elefant.ro.

    Perioada de reduceri continuă la elefant.ro în această săptămână. “Am pregătit stocuri pentru o campanie de o săptămână special pentru iubitorii de carte, părinţii care vor să cumpere jucării de Sf. Nicolae şi pasionatele de fashion”, adaugă Dan Vidraşcu.
    elefant.ro are în ofertă, în prezent, peste 100.000 de produse  din 8 categorii diferite: cărţi, film, muzică, eBooks, eReadere, jucării şi fashion.
     

  • Kenvelo vrea să deschidă un magazin online anul viitor

     “Am considerat că acum este momentul pentru deschiderea unui e-shop, acesta este viitorul. În Franţa este un succes. Dezvoltăm o platformă online pentru toate brandurile, împreună cu cei care au dezvoltat magazinul online al Miniprix. În România era o problemă cu transportul, dar cred că am găsit soluţia”, a arătat Besadoux, prezent la conferinţa Retail Arena.

    Pe lângă brandul Kenvelo, care cuprinde 42 de magazine, grupul Kenvelo are în România mărcile Time Out (10 magazine), Lee Cooper (25 de magazine) şi Tom Tailor (7 magazine).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La 36 de ani conduce un magazin online care vinde mobilă de 1,5 mil. euro şi vrea să crească afacerea de 10 ori în doi ani

    DISCURSUL CRISTINEI MIU ESTE CURAT. Deşi a lucrat ani buni într-o multinaţională, unde şi-a şi format mare parte din carieră, jargonul corporatist nu se resimte în vocabularul său. Absolventă de ASE în anul 2000 şi de Drept în 2009, Cristina Miu s-a angajat la început într-o companie „mică„ de import-export, unde a fost mai întâi asistent şi apoi director de vânzări.

    A trecut în barca grupului german Metro în 2007, mai exact în divizia de hipermarketuri Real, unde timp de şase ani a fost category manager în domeniul mobilierului şi al decoraţiunilor interioare – „asta înseamnă că analizam obiceiurile de consum din fiecare ţară şi stabileam ce sortimente de mobilier intră în magazine; am dezvoltat şi gama de produse marcă proprie în zona de textile pentru casă: Tip, Real Quality şi Villa Noblesse”.

    Ulterior, a fost strategic buyer pentru toate ţările europene în care e prezenţă reţeaua Real, mai puţin Germania – Turcia, Rusia, Polonia, Ucraina, România. „Plecam frecvent în India şi în China, unde Metro are birouri de achiziţii. Acolo te aştepta un om şi te ducea în mai multe fabrici şi stabileai un sortiment. Plecai cu o listă imensă în funcţie de ce voia să comande fiecare ţară, iar achiziţiile se făceau centralizat pentru a obţine un preţ cât mai bun.”

    CUMPĂRAREA CELOR 20 MAGAZINE REAL DE CĂTRE GRUPUL FRANCEZ AUCHAN, anunţată anul trecut şi finalizată în luna octombrie 2013, nu i-a priit managerului care a decis, la 35 de ani, să încerce altceva. „Ştiu că pare ciudat, dar am aplicat pentru slujbă pe un site de recrutări. Căutau un category manager, dar când am văzut despre ce e vorba, mi-am zis că merit mai mult decât atât. Era un alt nivel de business şi am considerat că după şapte ani de Metro puteam mai mult„, spune Cristina Miu despre începuturile sale la Homeycomb.ro.

    După câteva zile a fost chemată la un alt interviu, unde fişa postului se schimbase şi i s-a oferit poziţia de CEO al magazinului online. Afacerea Homeycomb.ro este deţinută de un grup de investitori olandezi şi a fost concepută ca un club privat: comunitatea membrilor înregistraţi pe site primeşte zilnic un newsletter prin care află despre campaniile şi produsele care beneficiază de oferte. În fiecare zi, câte un articol are un preţ redus faţă de preţul din magazinele tradiţionale. Folosirea site-ului necesită crearea unui cont, pentru că anumiţi furnizori nu doresc să dezavantajeze retailerii tradiţionali, astfel că preţurile reduse sunt vizibile doar pentru membrii existenţi.

    „Este o provocare pentru că este un proiect la început, creştem de la zi la zi, iar pentru mine, venită dintr-o corporaţie unde existau proceduri pentru orice, aici trebuie să creez eu procedurile. În plus eu veneam dintr-un mediu offline şi acum am trecut în online.„ Mărturiseşte că a pornit cu o reţinere, dat fiind că mobilierul şi decoraţiunile pentru casă nu se pretau, în opinia ei, pentru un alt tip de vânzare decât cea fizică, însă astăzi spune că doar segmentul online le mai permite comercianţilor să raporteze creşteri de la o lună la alta, lucru evident dacă ne uităm la nivelul de dezvoltare a comerţului electronic – „noi creştem cu 30-40% de la lună la lună„.
     

  • Magazinul online elefant.ro a introdus în ofertă produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte

     “Tot din 2 septembrie, elefant.ro lansează serviciul «365 de zile retur gratuit», în premieră pentru România. Cumpărătorii de produse fashion de pe elefant.ro pot returna gratuit produsele comandate oricând doresc, în termen de un an, în condiţiile specificate pe website”, se arată într-un comunicat al www.elefant.ro.

    Portofoliul de produse fashion este disponibil permanent în catalogul online actualizat continuu, accesibil la adresa www.elefant.ro/fashion/.

    Noua strategie de extindere a elefant.ro a fost anunţată în prima jumătate a acestui an, iar de atunci magazinul a adăugat în ofertă asigurările auto de tip RCA, un nou model de business – campaniile Happy Days şi s-a repoziţionat drept mall-ul online pentru familie.

    Oferta www.elefant.ro include peste 90.000 de produse – cărţi, eBooks, jucării, filme, muzică, eReadere, tablete, asigurări RCA şi produse din categoria fashion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce produse au cele mai bune preţuri pe net?

    MALLUL TREBUIE SĂ FIE UN SPAŢIU CU ACCENT PE ENTERTAINMENT, pentru că aceleaşi lucruri pe care le găsim în magazine le putem cumpăra stând în faţa calculatorului„, argumenta recent Tatian Diaconu, director general al Immochan România, accentul pe care îl pune dezvoltatorul pe zone de petrecere a timpului liber din proiectul Coresi, pe care îl dezvoltă la Braşov.

    Dintr-un anumit punct de vedere, enunţul lui Tatian Diaconu nu pare justificat, pentru că, procentual, comerţul electronic reprezintă un firav 1,3% din totalul retailului românesc. Dar valoric, cele 600 de milioane de euro care reprezintă comerţul electronic din 2012 schimbă prespectiva. Pentru comparaţie, comerţul electronic are o cotă de 4% în Polonia, de 12% în Marea Britanie şi de 7% în SUA.

    Mai mult decât atât, în ultimii trei ani rata de creştere din domeniu s-a plasat la 33%, de invidiat pentru aproape orice alt domeniu de pe piaţa autohtonă. Menţinând o pantă similară pentru anul în curs, valoarea vânzărilor ar putea ajunge anul acesta la 800 de milioane de euro.

    Nu e de mirare că şi vânzătorii şi producătorii caută soluţii pentru a-şi atrage cumpărători în magazinele virtuale. „În România sunt înregistrate circa 600.000 de domenii .ro din care în jur de 350.000 sunt active„, spune Radu Vâlceanu, care la 34 de ani este director general al ContentSpeed, firmă care se ocupă cu dezvoltarea de  magazine online. Vâlceanu estimează că aproximativ 200.000 de firme au cel puţin un domeniu activ, cu un site funcţional. De aici şi până la vânzarea online mai e însă un pas, care se poate dovedi mare, mic sau în direcţia greşită.

    VARIANTA BETA . Marii retaileri de pe piaţa românească au ezitat ani în şir să dezvolte şi platformele de vânzare online, la fel ca în alte ţări. Reţeaua Carrefour, de pildă, a lansat abia în 2013 acest sistem de cumpărături. În primăvara acestui an, retailerul francez a lansat varianta beta a hipermarketului online, de unde clienţii pot face cumpărături, cu livrare la domiciliu, serviciu disponibil pentru Bucureşti şi zona limitrofă. Comanda minimă pentru livrarea la domiciliu este de 150 lei, iar taxa de transport este de 15 lei indiferent de adresa de livrare. Reţeaua Metro Cash & Carry România a lansat deja din 2011 magazinul online; dar pe această platformă nu sunt disponibile la vânzare toate produsele din portofoliu.

    Ivatherm, afacerea construită de Rucsandra Hurezeanu în domeniul dermatocosmeticelor, şi-a lansat propriul magazin online în luna martie a acestui an, iar vânzările au ajuns la 4% în acest moment. Anterior, vreme de un an, vizitatorii site-ului puteau lansa comenzi online, iar ponderea acestora reprezenta 1,5% din cifra de afaceri.

    DIN BUZUNAR SAU DE PE CARD. „În România metoda de plată preferată este plata la livrare, în timp ce în Polonia, Cehia sau Ungaria plata cu cardul a început să crească în ultimii ani, pe fondul creşterii încrederii în e-commerce„, adaugă Vâlceanu.
    El estimează că la nivel naţional, rata de conversie a vizitatorilor în cumpărători este de 0,6%. Altfel spus, din 1.000 de vizitatori, doar şase cumpără efectiv. Ponderea creşte spre 1-2% în cadrul magazinelor care investesc în marketing online. „Din experienţă, un magazin online cu vechime şi clienţi fideli poate obţine o rată de conversie între 4 şi 12% după măcar 4-5 ani de operare„, completează Vâlceanu.

    Ponderea cea mai mare a cumpărătorilor din totalul vizitatorilor se înregistrează la magazinele cu poziţionare de hard discount, iar un exemplu în acest sens este chiar fenomenul Black Friday, când într-o singură zi vânzările unei reţele pot ajunge să le egaleze pe cele dintr-o lună întreagă. În noiembrie 2012, ContentSpeed a lansat 13 site-uri, iar vânzările acestora au depăşit 1,7 milioane de lei de Black Friday. Toţi clienţii firmei au venituri cumulate de 37 de milioane de euro anual.
     

  • Primul magazin online pentru diabetici

    Teodora Kaltenbacher are ambii parinti diagnosticati cu diabet. Daniela Cusnir, partenera sa de afaceri, a urmat-o in acest demers cu convingerea ca acesta este cel mai bun lucru de facut intr-o lume supusa tentatiilor alimentare, deloc bune pentru sanatate.

    Nosugarshop.ro ofera informatii despre orice tip de alimentatie fara zahar, despre regimuri de viata, parerea medicilor – parteneriate cu cabinete si centre medicale specializate si, nu in ultimul rand, un blog unde cei interesati pot schimba impresii, experiente de viata si pot conlucra pentru o sanatate mai buna.

    “Lovindu-ma la propriu de aceasta problema prin faptul ca familia mea este afectata de aceasta boala, am tot cautat produse fara zahar. Nu toate magazinele au la vanzare astfel de produse, nu toate produsele contin destule informatii despre ce inseamna consumarea acestora. Am pornit de la o nevoie a familiei mele si m-am gandit ca, daca pot sa-i ajut si pe altii, o fac cu cea mai mare placere”, spune Teodora Kaltenbacher.

    Investitia in platforma site-ului, amenajarea spatiului de depozitare, stocuri, promovare si alte cheltuieli administrative si de infiintare s-a ridicat la aproximativ 12.000 de euro. Fondatoarele estimeaza recuperarea investitiei in aproximativ un an.

    In acest moment, nosugarshop.ro colaboreaza cu aproximativ 30 de furnizori avand produse atat romanesti, cat si din alte tari ale UE.
     

  • Ce site din România vinde aproape dublu faţă de IKEA

    IDEEA LANSĂRII UNEI PLATFORME DESCHISE PENTRU ALŢI RETAILERI A VENIT CU MAI BINE DE TREI ANI ÎN URMĂ”, povesteşte Radu Apostolescu, co-fondatorul, acţionarul şi directorul de dezvoltare eMAG, despre ceea ce astăzi este Marketplace. La sfârşitul lui 2009, magazinul online de electronice, electrocasnice şi IT era vizitat în fiecare lună de aproximativ 30% dintre românii cu acces la internet, în condiţiile în care acest gen de produse însemna doar 3% din valoarea totală a coşului lor anual de cumpărături. Şi deşi doar astfel de produse se găseau pe rafturile virtuale ale eMAG, “oamenii nu ne vedeau ca un retailer exclusiv de electroIT şi voiau să cumpere cât mai multe categorii de produse de la noi”, spune Apostolescu.

    De aici, ideea Marketplace a evoluat destul de natural, mai ales că specializarea pe o singură nişă e în ADN-ul retailului tradiţional, offline dacă vreţi, după cum spune managerul, unde extinderea unui lanţ deja existent pe alte categorii de produse este foarte dificilă, având în vedere limitările impuse de logistică, de spaţiul la raft sau de percepţia consumatorilor, pe când în online lucrurile sunt mai simple. Odată conturată, ideea s-a concretizat în aprilie 2011, când pe eMAG au apărut şi alte tipuri de produse, pentru început jucării, iar gama a fost în permanenţă extinsă prin intermediul partenerilor la cărţi, articole de bricolaj, asigurări, călătorii sau articole de puericultură.

    Implicit, numărul de vizitatori ai magazinului online mai mult decât s-a dublat, de la 1,7 de milioane de vizitatori unici, când au fost deschise porţile Marketplace-ului, la 4 milioane în decembrie anul trecut. “Mai bine de jumătate din clienţi sunt deja familiarizaţi cu noile categorii de produse”, mai spune Apostolescu. Mai mult decât atât, vânzările realizate prin intermediul platformei au însemnat anul trecut în jur de 8% din total, un procent estimat să crească în businessul eMAG în perioada următoare, pe măsură ce vor fi adăugate în continuare produse noi.

    EFECTELE DECIZIEI DE LANSARE A MARKETPLACE SE VĂD ÎNSĂ NU DOAR PENTRU EMAG, ci şi pentru întreaga piaţă de comerţ online sau pentru retailerii din cadrul platformei. Modelul funcţionează deja la scară largă în numeroase alte pieţe, dincolo de SUA sau Marea Britanie putând fi amintită inclusiv o ţară mai apropiată României, anume Polonia, ţara de provenienţă a acţionarului majoritar al eMAG, unde cea mai mare parte a comerţului online se desfăşoară prin acest model de business. “Piaţa românească e pregătită pentru o asemenea platformă. Cu siguranţă va deveni un model puternic”, spune Radu Apostolescu, cu nuanţa că sistemul ar putea fi adoptat şi de alţi comercianţi pe internet.

    PENTRU COMERCIANTUL DE JUCĂRII EVISION, DE PILDĂ, intrarea pe platforma eMAG Marketplace a însemnat o depăşire a celor mai optimiste previziuni cu privire la numărul de comenzi sau la valoarea acestora. La finalul anului, de pildă, rezultatele de vânzări prin această platformă au fost cu 37,5% mai mari decât cel mai optimist scenariu, potrivit reprezentanţilor companiei care nu au oferit însă cifre concrete despre vânzări.

    La Libris, compania care vinde cărţi pe Marketplace, rezultatele au fost chiar mai spectaculoase. În prima lună au vândut peste 11.000 de cărţi, iar în ultimele trei luni din 2012 vânzările companiei au fost cu 44% mai mari decât în perioada similară din anul precedent. Libris a avut în ansamblu o dublare a vânzărilor, ajungând la două milioane de euro anul trecut, din care 70% vânzări pe internet. Iar perspectivele sunt la fel de optimiste, dat fiind că retailerul aşteaptă afaceri de cel puţin trei milioane de euro anul acesta, cu 50% peste nivelul din 2012, avans care se va regăsi şi în vânzările generate de Marketplace.

    ESNE DE ÎNŢELES CĂ ORICE COMERCIANT CARE AJUNGE SĂ-ŞI VÂNDĂ PRODUSELE PRIN MARKETPLACE ARE TOATE ŞANSELE SĂ-ŞI CREASCĂ SEMNIFICATIV VÂNZĂRILE, mai ales că eMAG nu este un nume străin utilizatorilor români de internet, iar magazinul online are deja o bază solidă de cumpărători. “După 11 ani de investiţii în IT, infrastructură şi servicii, am ajuns la momentul în care eMAG are lunar traficul însumat al primelor zece malluri din România”, dimensionează Radu Apostolescu plaja de potenţiali cumpărători la care multe magazine de pe internetul românesc poate doar visează.

    emag a avut o cifră de afaceri de 165 de milioane de euro în 2012, în timp ce IKEA a înregistrat vânzări de circa 90 de mil. euro în anul fiscal 2011/2012,