Tag: libertate

  • Primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, propunerea de arestare a procurorilor DNA pentru Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky.

    Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

    Primarul municipiului Constanţa a fost reţinut luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni), potrivit unui comunicat. De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

    Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

    Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

    Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

    Şi în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.

    Din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislaţiei aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiţiei ca ofertanţii să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje şi echipamente în orice locaţie de pe teritoriul municipiului Constanţa, în perioada desfăşurării procedurii, utilajele şi echipamentele urmând a fi prezentate, staţionate, pe toată perioada menţionată, sub sancţiunea descalificării ofertanţilor, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalităţii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanţa prin gestiune delegată, inexistenţa numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanţi, şi tariful de salubritate.

    Ca urmare a acestor acţiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

    Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, în aceeaşi calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

    Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanta, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009 – 15 februarie 2012, etc.

    În ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

    Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, cercetările în acest dosar au la bază sesizarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate, care cerea DNA să îl verifice pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, al căror asociat, Sorin Strutinsky, este în relaţii comerciale cu Mazăre în opt societăţi. În prezent, omul de afaceri este arestat şi judecat în dosarul de trafic de influenţă în care este acuzat că a primit aproximativ 2 milioane de euro ca să intervină la instituţii publice pentru plata unor lucrări.

    Primarul Radu Mazăre este cercetat de DNA în mai multe dosare.

    Astfel, Mazăre este cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa.

    Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara.

    De asemenea, DNA l-a trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi din Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici.

    Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.

    Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA Bucureşti, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanţa pentru vânzarea unei jumătăţi din terenul respectiv, precizând că acuzaţiile sunt diferite.

    Mazăre preciza că DNA le-ar fi cerut evaluatorilor din Constanţa toate rapoartele de evaluare din perioada 2004-2008 pentru terenuri ale Primăriei Constanţa, iar notarilor, actele legate de vânzarea terenurilor Primăriei Constanţa către diverse persoane în perioada 2006-2008, în acest fel fiind cău tate probe care să-l incrimineze.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Secretul fericirii? Renunţati pentru 99 de zile la Facebook!

    Dar credem, în acelaşi timp, în beneficiile moderaţiei”, spune Merijn Straathof, art director la Just. “Credem că experimentul ar putea oferi o mulţime de experienţe pozitive. Vom afla asta peste trei luni”, a adăugat el.

    În medie un user stă pe Facebook 17 minute pe zi. În cazul în care va accepta provocarea, el va câştiga 28 de ore de libertate.
    Userii par să nu încerce acelaşi antuziasm: “Prima zi a fost cea mai dură. Căutam, instinctiv, aplicaţia, pe care am şters-o.

    Dar încerc să fiu tare”, spune un ultilizator care a acceptat să încerce să renunţe la Facebook. Un altul vrea să lucreze mai mult, la muncă şi în sala de sport. 

    Facebook are 1,2 miliarde de useri.

  • Duşa, de Ziua Eroilor: 26 de militari români au căzut în teatre, libertatea se câştigă greu

     “Ziua Înălţării Domnului este, prin tradiţie, o zi de rugăciune în memoria eroilor naţiunii române. Astăzi, în toată ţara, militarii, alături de cetăţeni, aduc omagiul tuturor celor care şi-au dat viaţa în marile războaie din istoria ţării noastre. Monumentele închinate eroilor sunt pentru noi locuri sacre. Sunt locuri în faţa cărora ne reculegem şi le vorbim copiilor noştri despre curaj şi despre patriotismul adevărat, dovedit prin fapte”, se arată în mesajul ministrului.

    El transmite “un gând bun militarilor români care îşi desfăşoară activitatea cu determinare în teatrele de operaţii, împlinind angajamentele ţării noastre asumate în cadrul comunităţii nord-atlantice”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mazăre: Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei. Speranţa mea e în dreptate

     Un complet de la instanţa supremă judecă, vineri, contestaţia procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul “Henri Coandă”.

    Primarul Cosntanţei a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că nu se poate să fie judecat pentru că a construit case pentru săraci la preţul cel mai mic şi că speră să se dacă dreptate, arătând că “Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul din puţinele topuri unde România depăşeşte Statele Unite

    Clasamentul este condus, în mod aşteptat, de către statele din nordul Europei. Pe primele trei poziţii se situează, în ordine, Finlanda, Olanda şi Norvegia. România se află pe poziţia 45, iar Statele Unite pe poziţia 46.

    “World press freedom index” este publicat anual de către “Reporters without borders”, organizaţie ce are ca misiunea asigurarea libertăţii de exprimare. Aceasta a fost fondată în anul 1985 de către patru jurnalişti francezi, iar astăzi serveşte drept consultant către Naţiunile Unite şi Unesco.

    România a căzut trei poziţii, anul trecut situându-se pe locul 42. Clasamentul “World press freedom index 2014” poate fi consultat integral pe http://rsf.org/index2014/en-index2014.php.

  • România, după Papua Noua Guinee în clasamentul libertăţii presei. Ţara noastră a coborât în topul mondial

     Republica Moldova s-a situat pe locul 56, în coborâre cu un loc faţă de anul precedent, potrivit site-ului rsf.org.

    În acest clasament care cuprinde 180 de ţări, cu una mai mult faţă de anul trecut, pe primul loc se situează Finlanda, fiind urmată în top, în ordine, de Olanda, Norvegia, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein, Denemarca, Islanda, Noua Zelandă şi Suedia.

    Ungaria se situează pe locul 64 în acest top al libertăţii presei, în timp ce Bulgaria se află pe locul 100.

    În acelaşi clasament, Republica Cehă se află pe locul 13, Germania, pe 14, Polonia, pe 19, Slovacia, pe 20, Lituania, pe 32, Marea Britanie, pe 33, Slovenia, pe 34, Spania, pe 35, Serbia, pe 54, Croaţia, pe 65, Israel, pe 96, Grecia, pe 99, Rusia, pe 148, Turcia, pe 154, China, pe 175.

    Pe ultimele locuri în acest loc se află Turkmenistan (178), Coreea de Nord (179) şi Eritreea, un stat din nord-estul Africii (pe locul 180)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocaţii cer eliberarea lui Gruia Stoica sau arestarea la domiciliu

     Instanţa supremă a dezbătut marţi recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

    Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.

    Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie în care se face apel la nediscriminare: Toţi lucrătorii din UE sunt trataţi în mod egal

     Rezoluţia invită statele membre “să respecte dispoziţiile din tratat privind normele UE care reglementează libertatea de circulaţie şi să se asigure că principiile egalităţii şi dreptul fundamental la libertatea de circulaţie sunt respectate pentru toate statele membre”.

    Parlamentul European “contestă cu fermitate poziţia adoptată de unii lideri europeni, care au solicitat să fie operate modificări şi să fie limitată libera circulaţie a cetăţenilor” şi solicită statelor membre “să evite orice măsuri care ar putea afecta dreptul la libera circulaţie bazat pe legislaţia primară a UE”.

    Documentul “respinge total orice propunere de a plafona numărul de migranţi din UE”, deoarece contrazice principiul din Tratatul privind UE referitor la libera circulaţie a persoanelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro