Tag: Kremlin

  • Cum arată noua super-armă al lui Putin: “Este mai rapid şi mai uşor decât cele deţinute de NATO” – FOTO

    Serviciile britanice de inteligenţă au emis o avertizare cu privire la noul “super tanc” al lui Putin, susţinând că acesta e mult superior maşinilor de luptă deţinute de NATO.
     
    Documentul dezvăluit de Daily Mail susţine că tancul britanic Challenger II poate fi uşor depăşit de cel al ruşilor. Politica curentă a NATO este de a nu schimba tancurile pentru încă 20 de ani, argumentul fiind că în lupta cu jihadiştii, consideraţi principala provocare actuală, tancurile nu aduc niciun avantaj.
     
    Reprezentanţii serviciilor de inteligenţă britanice spun că noul tanc prezentat de Kremlin este mai rapid, mai uşor şi cu o armură mai solidă. Tureta are capacitatea de a reîncărca automat muniţia, altă facilitate fiind posibilitatea de a lansa rachete anti-tanc.
     
    Recent, ruşii au perfectat o rachetă ce poate transporta o încărcătură de 40 de megatone – de 2.000 de ori mai puternice decât bombele atomice detonate la Hiroshima şi Nagasaki.

    RS-28 Sarmat, aşa cum este numele complet, conţine 16 focoase nucleare şi este capabilă să distrugă o suprafaţă de mărimea Franţei, potrivit postului rusesc de ştiri Zvezda, care este deţinut de Ministerul Apărării din Rusia. Arma are şi capacitatea de a evita radarul.

    Racheta ar trebui să poată atinge ţinte aflate la 10.000 de kilometri distanţă; asta i-ar permite Moscovei să atace Londra sau alte oraşe europene, precum şi unele ţinte de pe continentul american.

  • Avertismentul unui oficial turc: Război dintre Rusia şi America este inevitabil

    Oficialii turci avertizează că lumea va fi aruncată într-un conflict de proporţii cu Rusia şi America de părţi opuse ale baricadei dacă nu se găseşte o soluţie pentru oprirea violenţelor din Siria.

    Numan Kurtulmus, prim-ministrul adjunct turc, a făcut comentariile în contextul în care tensiunile dintre Casa albă şi Kremlin sunt din ce în ce mai evidente. Turcia şi aliaţii din Vest insistă ca Bashar al-Assad să renunţe la putere, în vreme ce Rusia şi Iran continuă să îl susţină pe preşedintele sirian.

    “Dacă acest război continuă, America şi Rusia vor ajunge la război”, a spus Kurtulmus.

    Secretarul de stat american John Kerry a cerut săptămâna trecută ca o comisie să investigheze posibile crime de război, acuzând Moscova că a bombardat spitale în Aleppo, în nordul Siriei. Potrivit unor surse locale, 45 de oameni şi-au pierdut viaţa în Aleppo în ultimele 24 de ore.

    Recent, preşedintele Vladimir Putin a ratificat un acord cu Guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană Hmeimim din Siria pe o perioadă nedeterminată, potrivit Reuters.

    Forţele aeriene ruse au lansat, de la baza Hmeimim, raiduri aeriene în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În cursul săptămânii trecute, autorităţile au anunţat, de asemenea, că au intenţia de a construi o bază navală permanentă în portul sirian Tartus.

  • Cum arată localul închinat lui Putin: sute de fotografii cu liderul de la Kremlin şi batjocură la adresa Occidentului. Faţa lui Barack Obama este imprimată pe hârtia igienică

    “President Cafe” e o bodegă cu faţadă aparent banală din oraşul Krasnoyarsk, Siberia. Însă înăuntru clienţii sunt scrutaţi, din zeci de fotografii, de Vladimir Putin.

    Fotografiile din cafeneaua închinată lui Putin sunt de la vârsta paradisică a copilăriei liderului de la Kremlin, până în zilele noastre, când prezidentul e om politic stimat în Siberia. Siberienii îl iubesc şi nu ţin ei cont de ce vorbeşte Occidentul.

     În cafenea, mesenii văd poze cu Putin de când era băieţandru şi şcolar, de când umbla la braţ cu nevasta Ludmila. Şi liderul de la Kremlin apare chiar şi în oglinda localului.

    Mai mult de atât, pe hârtia igienică din toaletă este imprimată faţa lui Barack Obama, iar deasupra closetului se află un tablou cu Angela Merkel, iar în faţa oglinzilor se află covoraşe cu steagul american. 

     

     

     

  • Cum arată localul închinat lui Putin: sute de fotografii cu liderul de la Kremlin şi batjocură la adresa Occidentului: Faţa lui Barack Obama este imprimată pe hârtia igienică

    “President Cafe” e o bodegă cu faţadă aparent banală din oraşul Krasnoyarsk, Siberia. Însă înăuntru clienţii sunt scrutaţi, din zeci de fotografii, de Vladimir Putin.

    Fotografiile din cafeneaua închinată lui Putin sunt de la vârsta paradisică a copilăriei liderului de la Kremlin, până în zilele noastre, când prezidentul e om politic stimat în Siberia. Siberienii îl iubesc şi nu ţin ei cont de ce vorbeşte Occidentul.

     În cafenea, mesenii văd poze cu Putin de când era băieţandru şi şcolar, de când umbla la braţ cu nevasta Ludmila. Şi liderul de la Kremlin apare chiar şi în oglinda localului.

    Mai mult de atât, pe hârtia igienică din toaletă este imprimată faţa lui Barack Obama, iar deasupra closetului se află un tablou cu Angela Merkel, iar în faţa oglinzilor se află covoraşe cu steagul american. 

     

     

     

  • Putin e mic copil: cine este de fapt cel mai sportiv lider al lumii? – GALERIE FOTO

    Se pare că Vladimir Putin are concurenţă serioasă la titlul de cel mai atletic lider de stat, scriu cei de la CNN.

    Chiar dacă îi place să călărească topless sau să facă scufundări, liderul de la Kremlin pare să fie depăşit de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau.

    Pe contul său de Instagram apar numeroase imagini cu el jucând rugby, pregătindu-se pentru meciuri de box sau chiar făcând o serie de flotări pe o masă de conferinţe.

  • Forţele ruse au început să se retragă din Siria după ce Vladimir Putin a anunţat, luni seara, că Rusia îşi retrage cea mai mare parte a forţelor

    Primul grup de avioane de război a părăsit baza aeriană rusă din Siria, anunţă Ministerul rus al Apărării, relatează AP online.

    Această retragere are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni seara că Rusia îşi retrage cea mai mare parte a forţelor din Siria, inclusiv unele aeronave.

    Ministerul apărării a anunţat că un prim grup a părăsit Siria, inclusiv un număr nespecificat de avioane de tip Su-34.

     Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei şedinţe organizate la Kremlin, cu membri ai conducerii armatei ruse, că retragerea efectivelor ruse din Siria va începe marţi.

    “Cred că obiectivele stabilite de Ministerul rus al Apărării au fost, în linii generale, atinse. De aceea, am ordonat începerea retragerii celei mai mari părţi a forţelor ruse din Siria începând din 15 martie”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei TASS.

    La reuniunea desfăşurată la Kremlin au fost prezenţi inclusiv ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi cel de Externe, Serghei Lavrov.

    “Armata rusă a dat încă o dată dovadă de profesionalism şi de muncă de echipă”, a subliniat Putin, precizând că bazele militare ruse din Tartus şi Khmeimim “îşi vor continua normal activităţile”.

    Mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Războiul de la Kremlin: Rusia BOMBARDEAZĂ ”din greşeală” o altă ţară decât Siria

    Patru rachete din cele 26 lansate de Rusia de pe nave de război, în contextul conflictului din Siria, s-au prăbuşit “din greşeală” într-o zonă rurală din nordul Iranului, după cum a declarat un oficial de rang înalt al SUA, scrie NYT.

  • “Bancherul lui Putin” depune plângere împotriva Rusiei de la care pretinde miliarde de dolari

    Serghei Pugacev, un magnat cunoscut odinioară ca “bancherul lui Putin” din cauza influenţei sale la Kremlin, a depus plângere împotriva Rusiei, căreia-i pretinde peste zece miliarde de dolari, după ce imperiul său comercial s-a prăbuşit din cauza căderii în dizgraţia lui Putin.

    Avocaţii lui Pugacev au publicat săptămâna trecută o notificare de creanţe împotriva Rusiei, care este susceptibilă să fie audiată la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată lui Pugaciov, care a solicitat anonimatul. Ei urmează să prezinte reclamaţia la Paris.

    Guvernul rus – care caută să-l aresteze pe Pugacev, pe care îl acuză de deturnare de fonduri şi însuşire ilegală de active, acuzaţii pe care acesta le respinge – nu a putut fi contactat imediat. Moscova luptă deja împotriva unei hotărâri a aceleiaşi Curţi, pronunţate în 2014, prin care este obligată să plătească 50 de miliarde de dolari pentru expropierea activelor Iukos, odinioară cel mai mare producător de petrol din Rusia, al lui Mihail Hodorkovski.

    “Domnul Pugacev a aşteptat răbdător acest moment, pentru a depune această reclamaţie, a doua cea mai importantă după Iukos”, a declarat sub protecţia anonimatului, o persoană apropiată de Pugacev.

    “Vrea să se asigure că persoanele responsabile de preluarea ilegală a afacerilor sale, inclusiv cele de la Kremlin, sunt numite şi făcute de ruşine”, a adăugat această sursă.

    De când a părăsit Rusia, în 2011, Pugacev, în vârstă de 52 de ani, a acuzat aliaţi ai preşedintelui rus că i-au îngenunchiat imperiul, estimat la o valoare de mai multe miliarde de dolari, după care i-au luat o parte dintre cele mai bune active.
    Pugacev a creat Mejprombank (Banca Industrială Internaţională) în 1992, la doar un an după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice. 

  • Fostul “bancher al Kremlinului” dă în judecată Rusia pentru o sumă echivalentă cu PIB-ul ţării Senegal

    Sergei Pugachev a declarat televiziunii ruseşti , Dozhd, că dă în judecata Rusia pentru 15 miliarde de dolari, acuzând statul că i-a luat ilegal bunurile, scrie Business Insider.

    Pugachev a fost unul dintre jucătorii mari din Moscova în timpul primelor două mandate de preşedinte ale lui Putin. El a înfinţat Mezhpromback (International Industrial Bank) în 1992, iar în patru ani a devenit un om cheie la Kremlin, ajutând diferiţi politicieni să câstige alegeri.

    Cum totul este trecător, relaţiile dintre Pugachev şi politicieni s-au stricat în 2010, iar în anul urmator a fugit la Londra.
    Recent, Pugachev a mărturisit pentru Financial Times că mai este implicat într-o altă batalie legala cu statul rus. Agenţia de stat de asisgurare a depozitelor, DIA, l-a acuzat că mai are de plătit 2 miliarde de dolari pentru Mezhprombank. El se apără singur, nu-şi permite avocaţi din lipsa fondurilor, declarând că mai are doar 45 de mii de euro în conturi.

    Pugachev a continuat dezvăluirile, mărturisind că el făcea parte din trio-ul ce mişca lucrurile la Kremlin, implicându-i astfel  pe fiica lui Boris Yeltsin, Tatyana Dyachenko şi  pe soţul acesteia, Valentin Yumashev. De asemenea, Pugachev a spus că el a fost cel care a orchestrat ascensiunea la putere a lui Putin. Nu Boris Berezovksy căruia îi este creditată această mişcare.

    Detaliile cazului nu sunt foarte clare în acest moment, însa suma ceruta de Sergei Pugachev este uriasă, echivalentul PIB-ului ţari Senegal.