Tag: IT&C

  • PlayStation Vita: gaming mobil pentru entuziaşti

    de Andrei Mihai Gîrbea

    Cu PS Vita, cei de la Sony aduc pe piaţă cel mai avansat dispozitiv portabil destinat jocurilor, încercând să înghesuie într-un corp compact experienţa oferită de consolele moderne. Reţeta este simplă: se pun împreună un hardware performant, un ecran excelent, un corp ergonomic şi conceput pe baza cerinţelor jucătorilor, un software intuitiv şi o mulţime de jocuri bine închegate. Rezultatul: consola portabilă apropiată de ideal, un dispozitiv gândit pentru gamerii împătimiţi, gamerii hardcore.

    Personal, încă de la primul contact avut cu consola am remarcat câteva atuuri greu de contestat. Ecranul OLED de 5 inchi este excelent, fiind capabil să redea cu succes complexitatea şi grafica imaginilor din jocuri. Butoanele şi controalele sunt şi ele bine gândite; se pare că cei de la Sony au ascultat doleanţele utilizatorilor de PSP (precedenta lor generaţie de console portabile) şi au integrat două stick-uri analogice, precum cele întâlnite pe controlerele destinate consolelor clasice. În plus, avem eternul D-Pad, butoane pentru acţiuni şi aşa numite-le “Shoulder buttons” în partea de sus a dispozitivului. Ecranul este tactil, iar partea din spate a Vita-ului ascunde un trackpad, toate aceste modalităţi de control fiind utilizate ingenios în jocurile şi aplicaţiile realizate de Sony pentru acest dispozitiv.

    Desigur, pentru a putea rula aplicaţii complexe, era nevoie şi de un hardware pe măsură, iar Vita integrează un procesor quad-core şi un cip grafic de top, fiind cu siguranţă unul dintre cele mai performante dispozitive mobile ale momentului, dacă nu cel mai performant. În plus, fiind vorba de un gadget portabil, ne va oferi posibilitatea de a ne juca “departe de priză”, bateria asigurând o autonomie medie de circa 5 ore.

    Pentru moment există circa 30 de jocuri special concepute pentru PS Vita, însă până la sfârşitul anului numărul acestora va creşte la circa 100. FIFA Football, UNCHARTED: Golden Abyss, WipEout 2048 sau UNIT:13 sunt doar câteva dintre titlurile oferite pe PSV în acest moment, unele chiar în exclusivitate. În plus, există portări ale jocurilor de PSP sau posibilitatea de a juca anumite (foarte puţine) jocuri de pe PlayStation 3 pe această consolă mobilă prin funcţia remote play.

    Jocurile create special pentru Vita sunt în general foarte complexe, bine gândite şi mai mult sau mai puţin bine realizate. Multe oferă moduri de joc single şi multiplayer, dar şi posibilitatea jucătorilor de a juca în cross play de pe diverse dispozitive Sony PlayStation în paralel. Iar toate aceste aspecte adunate fac diferenţa dintre a te juca pe PSV sau pe o tabletă/smartphone. În cazul Vita, jocurile sunt apropiate de cele de pe consolele clasice sau pentru PC, pe când, pe tablete sau telefoane, jocurile au o grafică mult mai puţin elaborată şi sunt în general mai simpliste, mai accesibile celor ce doresc să îşi piardă timpul într-un mod plăcut.


     

     

    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

     

     

  • Unde să vă trimiteţi CV-ul dacă vreţi să vă angajaţi acum

    Pentru acestea, angajatorii caută profesionişti cu experienţă relevantă în domeniile mai sus menţionate şi care cunosc o a două limbă străină europeană. În ceea ce priveşte profilul candidaţilor entry-level, companiile au în vedere tineri cu rezultate academice remarcabile şi implicaţi în activităţi extracurriculare.

    În cele două zile ale evenimentului sunt aşteptaţi peste 15.000 de candidaţi, profesionişti cu experienţă, dar şi studenţi şi proaspăt absolvenţi pentru programele de internship şi management trainee. Pentru candidaţii cu experienţă oferta celor 90 de companii participante acopera domenii precum: IT, telecom, consultanţă şi bancar. Printre oportunităţile de carieră adresate acestora se numara poziţii de senior PHP developer, PHP senior developer, hardware engineer, audit associate, internal audit process manager, spend & contract analyst, reporting engineer.

    De asemenea, companiile vor recruta aproximativ 600 de interni şi trainee. Faţă de ediţiile anterioare se observă o creştere a numărului companiilor care au dezvoltat programe de internship sau de trainee. Departamentele pentru care angajatorii recrutează includ: software development, marketing, vânzări, contabilitate, protecţia mediului, achiziţii, inginerie, calitate, telecomunicaţii, producţie, HR, suport tehnic, audit, taxe şi logistică. Criteriile pe care le urmăresc angajatorii pentru acest tip de programe sunt implicarea în activităţi extracurriculare, rezultatele academice bune, expunerea internaţională şi cunoaşterea a minimum unei limbi straine.

    Printre companiile participante se numără BCR, Billa România, Bitdefender, Carpatcement Holding, Cefora Business School, Coca-Cola HBC România, Genpact, Intel, Ixia, JTI, Kraft Foods România, L’Oréal, Mazars, Mega Image, Nestlé România, Unilever, Luxoft România.

    “Anul trecut ni s-au alăturat mai mult de 1.000 de colegi în sediile noastre din Bucureşti şi Cluj, iar anul acesta compania va creşte într-un mod similar. Căutăm colegi care să fie pasionaţi de finanţe – contabilitate, customer service sau achizitii şi care vorbesc limbi străine cum ar fi germană, franceză, spaniolă, italiană şi limbi rare precum olandeză, sudeză şi norvegiană”, spune Ioana Mihalache, Romania Recruitment Manager, Genpact.

  • Gloria pierdută a lui Jerry Yang de la Yahoo!

    Aceeaşi dorinţă de a recâştiga gloria pierdută stă şi la baza plecării lui Yang: chiar dacă amănuntele plecării nu au devenit încă publice, disensiunile dintre fondator şi acţionari erau binecunoscute. Yang era criticat pentru că a împiedicat mai multe investiţii care ar fi putut revigora compania, inclusiv vânzarea către Microsoft, în urmă cu patru ani, pentru 45 de miliarde de dolari. Acum investitorii de pe Wall Street consideră că demisia lui Yang facilitează atragerea unei injecţii semnificative de capital de la fonduri de investiţii sau un acord pentru vânzarea participaţiei de 40% deţinută la grupul chinez Alibaba.

    “Toată lumea va presupune că acum este mai probabilă o înţelegere cu partenerii din Asia. Acţionarii consideră că Jerry era mai concentrat pe reconstruirea Yahoo! şi nu pe maximizarea câştigului acţionarilor pe termen scurt”, a comentat analistul Ben Schacter de la banca de investiţii Macquarie.

    Dacă luăm în calcul faptul că Yahoo! are acum o capitalizare de mai puţin de 20 miliarde de dolari, o cincime din valoarea de piaţă din vremurile de glorie, de 100 de miliarde de dolari, poate că dorinţa lui Yang de a reconstrui este îndreptăţită. Pe de altă parte, abordarea implicit antreprenorială a lui Yang este menită din start să distoneze cu dorinţa acţionarilor de a câştiga cât mai mult pe termen scurt.

    Oricum, restul de nouă membri ai boardului companiei, care îi include pe directorul executiv de la Hewlett-Packard Vyomesh Joshi şi pe investitorul privat Gary Wilson, va trebui să treacă testul alegerilor în acest an. Acest fapt îi determină pe mulţi analişti din piaţă să vorbească şi de alte potenţiale schimbări ale componenţei consiliului, cam acelaşi cu cel care a refuzat oferta Microsoft, o propunere de preluare în valoare de peste 47 de miliarde de dolari.

    Într-o scrisoare adresată preşedintelui boardului, Yang spune că se va dedica altor interese; el se declară, în acelaşi timp, entuziasmat de numirea lui Thompson la conducerea companiei.

    În vârstă de 43 de ani, Jerry Yang s-a născut în Taiwan, dar a crescut la San Jose, în California. El a creat Yahoo! împreună cu David Filo în urmă cu 17 ani; în timp Yahoo! a devenit unul din cele mai vizitate site-uri din lume şi o marcă binecunoscută. După ce a atins un maxim al valorii de piaţă în ianuarie 2000, Yahoo! a suferit din plin şocul crizei dot-com, acţiunile înregistrând în septembrie 2001 o cădere de 97%.

    Yang a ocupat funcţia de CEO din iunie 2007 până în ianuarie 2009 şi a fost înlocuit la conducerea companiei de Carol Bartz, după eşecul tranzacţiei cu Microsoft. O figură emblematică a internetului, Yang a ajuns să fie criticat nu numai de investitori sau de colegii din board, ci şi de o parte din angajaţii companiei, care îi reproşează o anume lentoare în luarea deciziilor, dar şi o serie de convingeri care au ţinut compania în loc. “Oamenii au mari aşteptări în privinţa fondatorilor. Fiecare şi-ar dori să lucreze cu un Steve Jobs”, a spus angajatul, citat de presa internaţională. Acesta se referă la modul cum Jobs a transformat Apple dintr-o companie muribundă în cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume.

    Mai recent, Yang şi preşedintele companiei, Roy Bostock, au fost traşi la răspundere de acţionari pentru ceea ce s-a vrut o strategie a viitorului companiei care lua în discuţie vânzarea, răscumpărarea de acţiuni sau fragmentarea acesteia. Alţi investitori l-au acuzat pe Yang că îşi urmărea propriile interese, dar nu şi pe cele ale acţionarilor, în momentul când negocia preluarea unui pachet minoritar de acţiuni cu o serie de fonduri de investiţii.

    Nu este foarte clar în acest moment ce poate însemna plecarea lui Yang de la Yahoo! şi modul cum compania, prea mult timp nesigură pe direcţie şi pe amploarea mişcărilor, va evolua. Dovedit este că, în general, gloria pierdută se câştigă deosebit de greu.

  • CES 2012: Cu ochii pe ultrabook-uri şi Google TV

    De o atenţie deosebită va beneficia proiectul Google TV al gigantului IT american. Prin proiectul Google TV, compania americană încearcă să monetizeze succesul sistemului de operare Android pe un o piaţă foarte diferită de cea a gadget-urilor mobile, oferind televiziune prin internet, inclusiv acces la YouTube, direct pe televizoare.

    Mai multe companii, între care Samsung, LG şi Sony, au anunţat produse GTV. Platforma nu poate supravieţui, însă, fără o integrare TV reală şi va depinde de sprijinul pe care îl va primi din partea furnizorilor de servicii TV prin cablu şi satelit, scrie portalul The Verge.

    Ultima serie de laptopuri subţiri şi uşoare, pe care Intel le-a numit Ultrabooks, va domina cel mai probabil un segment pe care concurează şi Toshiba, Asustek Computer şi Lenovo. Deşi majoritatea laptopurilor care vor fi prezentate vor rula Windows 7, există aşteptări ca unele companii să prezinte şi modele pentru Windows 8, sistem de operare aşteptat în circa 12 luni.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Maşina timpului: cum arătau jocurile video în anii ’70 şi ’80 (VIDEO)

    Expoziţia interactivă “Game Story”, deschisă la 10 noiembrie la Grand Palais, prezintă istoria creaţiei de jocuri video începând din anii ’70, de la Pong, dezvoltat de Atari în 1972, până la Pac-Man din 1980, primele jocuri pentru console Sega ori Nintendo şi ajungând la jocurile 3D de azi.

    Organizatorii, Grand Palais, muzeul Guimet şi asociaţia MO5.com, “de conservare a patrimoniului informatic şi de jocuri video”, au adus în sălile de expoziţie echipamente originale de jocuri şi o mulţime de materiale multimedia, menite să arate influenţa filmelor, a benzilor desenate şi a desenelor animate din ultimele decenii asupra conţinutului jocurilor, influenţele culturale între SUA, Japonia şi Europa, evoluţia de la casete video la DVD-uri şi felul cum stilurile de design ale fiecărei epoci s-au reflectat în istoria tehnologiei.

    Expoziţia este deschisă până la 9 ianuarie 2012.

  • Cu biroul în buzunar: tableta de business de la Cisco

    “Am 50 de oameni în subordine în lume şi doar doi sunt acum cu mine. Ceilalţi 48 sunt la sute sau mii de kilometri distanţă. E mult mai uşor pentru mine să am o comunicare concisă, eficientă şi reală când îi şi văd”, spunea în vară, la Las Vegas, Doug Webster, directorul de marketing al Cisco, cu prilejul prezentării tabletei de business. Patru luni mai târziu, Cius ajungea în birourile din Piaţa Victoriei ale companiei, iar şefii Cisco de la Bucureşti mizează pe cartea mobilităţii video pentru creşterea vânzărilor.

    Studiile realizate peste Ocean stau însă la baza dezvoltării noului produs. Astfel, videoconferinţele de afaceri sunt prognozate să crească de şase ori între 2010 şi 2015, de două ori mai mult decât traficul IP de afaceri general. Apoi, extinderea soluţiilor de comunicaţii unificate la nivelul unei companii poate duce la două ore de productivitate câştigată în fiecare zi. Până în 2012, conform Gartner, 40% dintre companii îşi vor satisface necesităţile de comunicare prin intermediul unui amalgam de aplicaţii locale în cloud.

    Dacă privim dinspre angajat, studiile arată că trei din cinci consideră că birourile nu sunt neapărat necesare pentru a fi productiv şi eficient. În plus, numărul celor care vor să-şi folosească tabletele şi telefoanele inteligente la serviciu e în continuă creştere, în timp ce 46% dintre companii permit accesul cu dispozitive personale în interiorul companiei. Interconectarea cu sistemul de teleprezenţă Cisco este una din caracteristicile tabletei, care permite astfel apeluri video de înaltă calitate şi participarea la întâlniri virtuale video, spun oficialii companiei, precizând că prezenţa sistemului de videoconferinţă TelePresence nu e obligatorie pentru funcţionarea tabletei în mediul de business deoarece celelalte aplicaţii rămân totuşi funcţionale.

    “Mediul de afaceri adoptă din ce în ce mai multe aplicaţii destinate uzului personal, iar tableta Cius e construită pentru nevoi specifice mediului de lucru corporatist – comunicaţii video de înaltă definiţie, colaborare, virtualizare desktop şi cloud, securitate şi mobilitate”, declară Cristian Popescu, directorul general al Cisco România.

    La un an şi jumătate de la apariţia tabletei PC, care a revoluţionat complet tehnologia, concurenţa Apple mizează pe atributele menite să o diferenţieze de gadgetul de timp liber, folosit mai mult pentru distracţie decât pentru a face afaceri. Dimensiunea business şi comunicarea video vor să transforme Cius în iPad-ul corporatiştilor, iar cartea pe care mizează Cisco are toate şansele să fie una câştigătoare.

  • DSLR-ul Canon EOS-1D X – mai scump decât un Logan

    Noul EOS-1D X va fi vârful de gamă al DSLR-urilor Canon şi va înlocui atât modelul EOS-1Ds Mark III cât şi EOS-1D Mark IV, fiind echipat cu un senzor CMOS full-frame de 18 Mpx, înregistrare video full HD şi un număr de 12 cadre pe secundă. Canon promite că acest senzor va avea cel mai mic nivel de zgomot de imagine întâlnit până acum. Aparatul va avea două procesoare de imagine Dual DIGIC 5plus, cu o conversie analog-digitală pe 14 biţi şi o viteză de 12 cadre pe secundă.

    Merită menţionat şi faptul că pe lângă cele două procesoare pentru imagini camera dispune şi de un procesor DIGIC 4 pentru măsurarea luminii şi pentru autofocalizare. O altă noutate este un nou motor de curăţare a prafului de pe senzor – Ultrasonic Wave Motion Cleaning. Modelul va avea o plajă ISO foarte mare, între 100 şi 51.200, cu posibilităţi de coborâre a nivelului de sensibilitate la 50 sau a creşterii până la 102.400 (H1) si 204.800 (H2).

    EOS-1D X va avea încorporat cel mai sofisticat sistem de autofocalizare a unui aparat DSLR făcut vreodată de Canon, pe 61 de puncte. Alături de standardele “clasice” de 1.080p la 24 fps sau 30 fps şi 720p la 60 fps, înregistrate în h.264, Canon a reuşit să crească timpul de înregistrare până la 29 de minute şi 59 de secunde, camera generând un nou clip video în momentul în care atinge limita de 4 GB.

    Veţi mai putea găsi la EOS-1D X un port gigabit care vă va permite să folosiţi aparatul pe post de server FTP, însă dacă veţi dori Wi-Fi, va trebui să cumpăraţi un accesoriu separat.

    Durata de viaţă a declanşatorului va fi de 400.000 de cicluri, iar body-ul va avea 2 slot-uri de carduri UDMA-7 CF. Corpul aparatului va fi din acelasi şasiu din magneziu întâlnit la 1D Mark IV, alături de acelaşi display LCD de 3,2 inchi LCD.Canon EOS-1D X va fi lansat în luna martie 2012 şi va fi vândut numai “body” la un preţ de 6.800 de dolari.

  • IT&C Huawei va investi 200 de milioane de euro în România

    “Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a deschis, astăzi lucrările mesei rotunde cu companiile chineze interesate să investească în România, organizată la sediul Ambasadei României la Beijing (…) Compania Huawei i-a prezentat demnitarului român planurile de investiţii pentru următorii ani în România. Compania chineză va investi 200 de milioane de euro până în 2014, principalele proiecte fiind inaugurarea în februarie 2012 a Centrului European de Proiectare Huawei în zona Pipera, lângă Bucureşti, precum şi realizarea unei reţele de fibră optică la nivel naţional, în colaborare cu Transelectrica”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De vorbă cu iPhone-ul

    A cincea versiune a telefonului mobil iPhone de la Apple a fost de departe cel mai aşteptat gadget al anului. Frenezia a început încă de acum câteva luni şi de atunci internetul a fost inundat de zvonuri şi speculaţii cu privire la noul dispozitiv, alimentate inclusiv de secretomania caracteristică Apple. Anticiparea a ridicat însă foarte mult aşteptările fanilor iPhone şi ale pasionaţilor de tehnologie, ceea ce a făcut ca dispozitivul să fie primit cu oarecare dezamăgire la evenimentul “Let’s Talk iPhone” desfăşurat săptămâna trecută la sediul Apple din Cupertino, California.

    Lipsa unei personalităţi precum Steve Jobs de pe scenă şi-a spus încă de la bun început cuvântul. Deşi elegant în prezentare, Tim Cook, noul şef al Apple, n-a reuşit un discurs care să se ridice la nivelul celor pe care le susţinea fondatorul companiei cu ocazia lansărilor de noi produse. Dincolo de asta însă, reacţia cu privire la noul iPhone 4S a fost în mare parte nejustificată.

    Pe de-o parte, lumea tehnologiei a preferat să-şi îndrepte atenţia spre un viitor iPhone 5 în locul ideii mai puţin atrăgătoare a unui iPhone 4S, cu toate că istoria lansărilor de telefoane mobile Apple ar fi trebuit să dea de înţeles că înaintea unui model schimbat atât ca design, cât şi din punct de vedere tehnic, compania va lansa o versiune îmbunătăţită a versiunii precedente. De altfel, 58% dintre participanţii la un sondaj derulat pe blogul publicaţiei Washington Post au admis că sunt nemulţumiţi tocmai pentru că se aşteptau la iPhone 5. Iar pe de altă parte, dezamăgirea iniţială cu privire la numele dispozitivului a distras atenţia fanilor de la faptul că specificaţiile tehnice ale noului iPhone 4S sunt aceleaşi cu cele pe care se zvonea deja de câteva luni că le va avea viitorul iPhone 5.

    Pe scurt, “am păstrat designul revoluţionar al iPhone 4, dar am regândit complet ce se află în interiorul telefonului”, a explicat Greg Joswiak, vicepreşedintele de marketing al diviziei iPhone din cadrul Apple. iPhone 4S este dotat cu un procesor dual-core A5, de două ori mai rapid decât cel folosit anterior, cameră foto de 8 megapixeli, funcţionează cu sistemul de operare iOS 5 şi oferă acces la iCloud, unde utilizatorii pot stoca diferite fişiere fără să consume din memoria telefonului.

    Şi poate cea mai spectaculoasă îmbunătăţire este integrarea sistemului de recunoaştere vocală Siri, prin care “telefonul devine un asistent personal cu care poţi purta conversaţii şi căruia îi poţi cere să caute anumite puncte de interes, să reprogrameze întâlniri sau să citească şi să răspundă la mesaje”, spune Scot Forstall, vicepreşedintele diviziei iOS Software din cadrul Apple.

    Dezamăgirea n-a fost însă doar a pasionaţilor, ci şi a unora dintre investitorii care se aşteptau la lansarea unui model mult mai performant, în contextul unei competiţii tot mai puternice în industria smartphone-urilor. De altfel, multe dintre opţiunile noului iPhone pentru care consumatorii au avut de aşteptat mai mult decât până acum sunt deja folosite de rivali pe ultimele generaţii de telefoane inteligente. Dar asta n-ar trebui totuşi să-i împiedice pe fanii Apple să se aşeze încă o dată la coadă în faţa magazinelor, pe 14 octombrie, doar pentru a fi printre primii posesori ai unui nou iPhone 4S.