BusinessMagazin

Tag: inventie

  • Inventatorul care a creat o isterie mondială cu invenţia lui

    Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.

    Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.

    “Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
    Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.

    Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.

    Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.

    Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
    Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.

    “Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.

  • Puştiul de 14 ani care a venit cu o idee genială pentru a opri oamenii să se mai urce bauţi la volan

    Peste 10.000 de americani au murit în accidente de maşină cauzate de şoferi intoxicaţi în 2013. Krishna Reddy, un copil de 14 ani din Texas, vrea să schimbe acest lucru şi a inventat un dispozitiv care poate determina dacă un şofer a consumat alcool sau alte droguri, informează Business Insider.

    Pentru a realiza acest lucru dispozitivul scanează pupilele individului.

    În mod natural, pupilele se contractă în lumină şi se dilatează când este întuneric. Însă alcoolul şi anumite droguri pot face ca pupila să se contracte, pe când altele dilatează pupila, indiferent de nivelul lumină la care ochiul este expus.

    Reddy s-a folosit de acest lucru pentru a-şi dezvolta dispozitivul care este compus din trei lucruri: o cameră digitală, o lanternă şi o rolă de hârtie igienică.

    Cum funcţionează? Lanterna luminează ochiul, iar rola de hârtie igienică direcţionează lumina în pupilă, apoi camera digitală înregistrează modul cum se contractă pupila. Folosind programul scris de Reddy, dispozitivul poate determina dacă şoferul a consumat alcool sau dacă a folosit anumite tipuri de droguri (marijuana, amfetamină etc)

    Dispozitivul său, dacă va putea fi produs în serie, ar putea fi implementat în toate maşinile de pe şosele astfel încât să oprească şoferii să se mai urce ameţiţi la volan.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Povestea femeii care a inventat cea mai cunoscută păpuşă din lume

    Inspirată de fiica sa adolescentă, Barbara, care avea o fascinaţie pentru păpuşi, Ruth Handler a  creat în 1959 celebra păpuşă Barbie. 14 ani mai devreme, Ruth împreună cu soţul său, Elliot Handler, fondaseră compania Mattel Creation, gigantul producător de jucării de astăzi, cu vânzări nete de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com.

    Ruth Marianna Handler a fost o femeie de afaceri americană şi, ulterior, o inventatoare. Ea a deţinut mai mult timp preşedinţia producătorului Mattel Inc., fiind cunoscută în opinia publică ca „mama păpuşii Barbie”, după cum s-a şi autodescris.

    Ruth Handler s-a născut în 1916, în Colorado, într-o familie de polonezi imigranţi, dar s-a mutat în Los Angeles la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Elliot Handler. Prima afacere a familiei a fost în domeniul comerţului cu mobilier; Ruth se ocupa de vânzări, încheind contracte cu firme precum Douglas Aircraft Company. Ulterior, soţul său, Elliot Handler, şi partenerul său de afaceri Harold „Matt” Matson, au pus bazele unei companii producătoare de rame de fotografii pe care au denumit-o, sugestiv, Mattel. Ca activitate auxiliară, de cele mai multe ori, din resturile materialelor de rame obişnuiau să producă mobilier pentru casele păpuşilor. Când şi-au dat seama că mobilierul era mult mai profitabil decât afacerea principală, s-au hotărât să se axeze doar pe asta. Când Ruth Handler şi-a observat fiica – aproape de vârsta adolescenţei – jucându-se cu păpuşile din carton, pretinzând că acestea ar fi adulţi, a realizat faptul că această nişă de jucării este limitată – atât la aspect, cât şi în ceea ce ţine de haine. Aşadar, şi-a propus să producă o păpuşă de plastic tridimensională, cu un corp de adult şi o garderobă adecvată. La început, soţul său s-a declarat reticent, considerând că părinţii nu ar cumpăra copiilor o păpuşă cu forme voluptuoase. Însă, în timpul unei vacanţe a familiei în Europa, antreprenoarea a descoperit păpuşa germană Bill Lilli – care nu era o jucărie pentru copii, ci mai mult un cadou pentru adulţi; ideile sale s-au conturat clar. Odată ajunsă acasă, Ruth Handler a reconstruit designul păpuşii după criteriile sale şi a a numit-o Barbie, după numele fiicei sale. Celebra păpuşă a fost lansată pe 9 marie 1959 la târgul de jucării din New York, dar nu a avut un succes imediat. Însă, când Disney a introdus show-ul televizat „Clubul lui Mickey Mosue”, Mattel a investit enorm în publicitate, strategie ce a avut efect. Compania a produs mai târziu, şi varianta masculină a lui Barbie, Ken, denumit, de asemenea, după fiul familiei Handler.

    Succesul acestei jucării a propulsat compania Mattel în topul Fortune 500 cele mai mari companii industriale din SUA. O bună perioadă, Ruth Handler a fost şi de preşedinte al firmei. Pe lângă statutul de inventatoare şi femeie de afaceri, acesta a rămas cunoscută în memoria americanilor ca o supravieţuitoare a cancerului. După ce a suferit o mastectomie totală şi nu a fost mulţumită de protezele existente pe piaţă, ea a pus bazele propriei companii producătoare de proteze pentru sân cât mai asemănătoare cu realitatea, pe care a denumit-o Nearly Me. Ruth a decedat în California, în 2002, la 85 de ani.

    La 57 de ani, Barbie se află încă în topul vânzărilor de jucării. Unul dintre motivele acestui succes pare să fi fost abilitatea de a depăşi barierele aşa-numitului ciclu de viaţă al produsului, care sugerează că majoritatea brandurilor au un început, un apogeu şi un declin. Compania producătoare este dată de faptul că nu i-a permis păpuşii Barbie să se maturizeze; pentru asta, a ţinut tot timpul pasul cu trendurile din modă, curentele culturale şi a răspuns la critici, într-un efort de a-şi menţine popularitatea. De asemenea, Mattel s-a asigurat că succesul nu se bazează pe o singură păpuşă Barbie – consacrata blondă cu măsura S – ci a continuat să inoveze cu diverse tipologii: brunete, cu ochelari, cu părul creţ, cu mărimile tipice femeilor americane, păpuşi în scaun cu rotile, tocilare etc. Astăzi, Barbie este încă cel mai vândut produs al Mattel.

  • Povestea tânărului de 20 de ani care a găsit soluţia pentru curăţarea oceanului de gunoaie – VIDEO

    Lui Boyan Slat i-a venit  ideea în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. A pornit, în cadrul şcolii la care învăţa un proiect prin care analiza mărimea şi numărul particulelor de plastic din oceane. Lucrarea sa a câştigat numeroase premii, inclusiv “Cel mai bun concept tehnic” la Delft University of Technology în 2012.

    Boyan şi-a numit conceptul “The Ocean Cleanup” şi l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

     Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Se estimează că prima fază a procesului ar dura în jur de cinci ani, dar în această perioadă awareness-ul oamenilor vis-a-vis de problemele ecologice ar creşte în mod semnificativ.

  • Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

    Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.

    De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa “The Empowerment Plan”. După ce a absolvit facultatea ea a fondat “The Empowerment Plan”, o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.

    Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.

    Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.

    Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:

    Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.

    Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea. 

  • Povestea olandezului care a introdus codurile de bare în magazinele sale, invenţie preluată apoi la nivel internaţional

    Născut în 1927, la Zaandam, în Olanda, Albert Heijn a fost nepotul antreprenorului cu acelaşi nume (1865-1945) care a pus bazele afacerii de familie, pornind de la un magazin alimentar. Afacerea de familie a crescut pe parcursul mai multor generaţii, iar sub conducerea nepotului fondatorului s-a transformat într-o multinaţională. De exemplu, antreprenorul olandez este cel care a introdus formatul de supermarket în Olanda şi a jucat un rol important în domeniul retailului, prin dezvoltarea codului de bare, în 1974, preluat apoi la nivel internaţional ca standard. La jumătatea anilor ’70, compania, listată la bursa de la Amsterdam din 1948, a început să se extindă în mai multe ţări, prin achiziţii în Spania şi SUA (reţele ca Giant Carlisle, Stop & Shop, Giant Landrover şi Peadpod).

    Cu o echipă de management care pentru prima oară nu includea membri ai familiei fondatoare, Ahold şi-a accelerat creşterea în a doua parte a anilor 1990 în America Latină, Europa Centrală şi Asia. Mai mult, în acea perioadă grupul şi-a diversificat activităţile, incluzând sub umbrela sa şi restaurante, dar acest segment de business nu mai există acum în portofoliul grupului.

    Pe parcursul anilor, Albert Heijn şi familia sa s-au confruntat cu dificultăţi, una dintre acestea fiind faptul că fratele şi asociatul său, Gerrit Jan Heijn a fost răpit şi ucis, în 1987. Doi ani mai târziu, Albert Heijn, s-a retras din funcţia de CEO şi preşedinte al grupului Ahold, fiind succedat de Pierre Everaert, care nu era membru al familiei Heijn, ceea ce a constituit o premieră pentru afacerea fondată în 1887.

    După retragerea de la Ahold, antreprenorul olandez a înfiinţat, la Herefordshire, în Marea Britanie, unde se stabilise, o nouă companie, Eign Enterprises, numită după pronunţia în engleză a numelui său. Pentru dezvoltarea Eign Enterprises, antreprenorul olandez a investit milioane de lire sterline şi a transformat o zonă rurală într-un complex de agrement. Antreprenorul olandez a murit la Hereford, în 2011, la 83 de ani.

    În 2014, grupul Ahold a realizat o cifră de afaceri anuală de aproape 33 de miliarde de euro, cu peste 3.200 de magazine şi având 227.000 de angajaţi. În portofoliul grupului, cu activităţi în SUA, Olanda, Begia şi Cehia, se găsesc mai multe formate şi mărci de magazine, între care se numără Albert Heijn, Etos, Albert sau Giant.

    În urmă cu jumătate de an, grupul belgian Delhaize, care operează în România reţeaua Mega Image, a agreat cu Ahold un acord de fuziune, care ar urma să fie încheiat în prima parte a acestui an.

  • Povestea omului care a declarat război părului

    Supranumit şi Regele (King) Gillette, a fost un om de afaceri american care a  inventat cea mai bună versiune de vânzare a aparatului de ras. Existau multe tipuri de modele înainte de proiectarea aparatului Gillette, însă el a inovat prin lama subţire, ieftină, de unică folosinţă şi din oţel ştanţat. Brandul este evaluat la 20,2 miliarde de dolari, iar compania generează vânzări de 7 miliarde de dolari.

    Camp Gillette s-a născut pe 5 ianuarie 1855 în Chicago, Illinois; în octombrie 1871, familia a pierdut totul într-un incendiu care a devastat oraşul, iar familia a decis să se mute în New York. Adolescentul în vârstă de 17 ani a decis să rămână în Chicago, unde începuse să muncească pentru o companie de vânzări en gros, iar doi ani mai târziu a preluat o poziţie în New York. S-a mutat apoi în Kansas, într-o companie care l-a promovat în funcţia de om de vânzări pe teren, la 21 de ani.

    În următorii 20 de ani, a continuat să avanseze; în paralel, îi plăcea să meşterească diverse lucruri şi încerca să inventeze noi produse, de cele mai multe ori fără succes. Citea mult, avea opinii politice puternice şi voia să vadă schimbări radicale în sistemele economice şi sociale ale SUA. Baltimore Seal Company a fost una dintre companiile pentru care Gillette a lucrat ca om de vânzări, în New England şi New York; preşedintele acestei companii, William Painter, a inventat dopul metalic zimţat folosit frecvent astăzi. Dopul a devenit noul standard în industrie, motiv pentru care Painter a şi schimbat numele companiei în Crown Cork and Seal Company. Gillette şi Painter au avut o relaţie apropiată, atât personală, cât şi prin prisma businessului. Painter l-a încurajat să lucreze la un produs care să fie aruncat după folosire şi care să îi fidelizeze pe consumatori.

    În 1890, Gillette devenise un om foarte ocupat – până la momentul în care a lansat ideea care avea să îi schimbe viaţa (în 1895), era deja cunoscut în cercurile politice radicale. Motivat de mama sa, care, după 35 de ani în care a colectat şi testat reţete şi sfaturi legate de bucătărie, a scris bestsellerul White House Cookbook, Gillette a publicat şi el o carte: The Human Drift, un manifest al unei lumi utopice; printre ideile cuprinse în aceasta se afla şi una conform căreia toată industria ar trebui să fie preluată de o singură corporaţie, deţinută de public, şi că toţi cei din SUA ar trebui să trăiască într-un oraş gigant, „Metropolis powered by Niagara Falls“. În 1895, în timp ce se bărbierea, i-a venit „ideea care avea să-i aducă o avere“.

    Până atunci, bărbaţii care se bărbiereau erau nevoiţi să ascută briciul în fiecare zi, folosind un zbir din piele; aparatele de ras erau relativ scumpe şi aveau lame care se toceau rapid. Aşadar, un aparat de ras a cărui lamă ar putea fi aruncată atunci când s-a tocit ar răspunde unei nevoi reale şi ar putea să fie profitabil. Aparatele de ras sigure au fost dezvoltate la mijlocul secolului al XIX-lea de către fraţii Kampfe, care au pus bazele primului model. Gillette a îmbunătăţit acest design şi a introdus lama de ras din oţel de înaltă calitate, pe care a pus-o la vânzare la suma de 5 dolari (ce valorau aproximativ 140 de dolari în 2014) – jumătate din salariul mediu pe o săptămână al unui muncitor. S-au vândut milioane astfel de unităţi. William Emery Nickerson, un maşinist expert şi partener al Gillette, a schimbat modelul original, îmbunătăţind mânerul şi cadrul. Nickerson a proiectat echipamentul care a produs lamele la nivel de masă. Pentru a vinde produsul, Gillette a fondat American Safety Razor Company pe 28 septembrie 1901 (un an mai târziu schimbând numele companiei în Gillette Aparate de Ras).

    Gillette şi asociatul său, John Joyce, s-au luptat pentru controlul asupra companiei; Gillette i-a vândut în cele din urmă acţiunile lui Joyce, însă numele său a rămas pe brand. În 1920, la expirarea brevetului, compania Gillette a pus bazele unei cercetări pentru proiectarea unor modele îmbunătăţite. În timpul Marii Depresiuni americane, a ajuns aproape în stare de faliment, după ce a cheltuit sume imense de bani pe proprietăţi şi după ce valoarea acţiunilor sale în companie a scăzut. Gillette a murit pe 9 iulie 1932, în Los Angeles, California.

  • Cum a descoperit această tânără bateria care ar putea rezista veşnic

    Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Irvine din California au inventat o batierie ce ar putea fi încărcată de sute de mii de ori fără a-şi pierde autonomoia, astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să înlocuiască bateriile din dispozitivele lor. Viaţa laptopurilor, telefoanelor, maşinilor sau chiar navelor spaţiale s-ar prelungi considerabil.
     
    May Le Thai, candidat PhD al universitatii, a explicat că ea şi colegii ei au folosit nanowire, un material de câteva mii de ori mai subtire decat un fir de păr, foarte conductiv şi cu o suprafaţă suficient de mare pentru a sustine date şi transfer de electroni. Acest material a mai fost folosit de oamenii de ştiinţă în dezvoltarea bateriilor, dar problema este că filamentele sunt fragile şi nu ţin procesului de încărcare şi descărcare, astfel într-o baterie normală, filamentele se expandează şi se sparg.
     
    Cei de la universitatea Irvine au rezolvat problema învelind un nanowire de aur într-o capsulă de dioxid de mangan şi plasând-o apoi într-un gel similar cu plexiglas-ul pentru a îmbunătăţi fiabilitatea. Toate aceste lucruri au fost realizat accidental!
     
    May Le Thai a testat această descoperire de peste 200.000 de ori de-a lungul a trei luni şi nu a detectat o deteriorare a capacităţii sau puterii bateriei. 
     
    “Mya se juca când a învelit totul cu un gel foarte subţire şi a început ciclul. A descoperit ca adăugând gelul putea să realizeze ciclul de sute de mii de ori fără să se piardă din capacitatea bateriei. Este o nebunie pentru că de obicei aceste lucruri “mor” dupa 5.000-7.000 de cicluri în cel mai bun caz” a spus profesorul departamentului de chimie de la UCI, Reginald Penner.
     
    Această descoperire are potenţial să revoluţioneze toate gadgeturile din prezent.

  • Invenţia anului în circulaţie? Coreenii ne salvează viaţa cu ea

    Accidentele la drum lung sunt cele mai periculoase şi de cele mai multe ori au consecinţe devastatoare. Maşinile au tot felul de sisteme electronice care asistă şoferul într-un moment delicat şi pot reduce până la zero probabilitatea unui accident. Însă atunci când viteza şi inconştienţa depaşesc nişte limite, e greu să mai previi accidentul. Coreeni vin însă în 2016 cu o invenşie care ar putea salva foarte multe vieţi, poate chiar pe toate atunci când pierzi controlul maşinii la viteză mare.

    IATĂ AICI DEMONSTRAŢIA VIDEO A INVENŢIEI, TESTATĂ ÎN REALITATE